ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1676/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1676/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Prin decizia nr. 303/ A din 20 septembrie

2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantul I.M. împotriva Sentinței civile nr. 1914 din 09

decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în

contradictoriu cu apelanta-pârâtă C.N.A.D.N.R. SA - în calitate de reprezentant

al Statului Român.

S-a admis apelul

declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA - în calitate de reprezentant al Statului

Român împotriva aceleiași sentințe, dispunându-se după cum urmează:

S-a schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate

de expropriator la suma de 23.948 euro (103.764 lei).

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligată apelanta pârâtă la plata

către apelantul reclamant a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli de

judecată în apel.

Pentru a se pronunța

această hotărâre, s-au reținut următoarele considerente:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 26 ianuarie 2009,

reclamantul I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA -

Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să fie obligată aceasta la plata despăgubirilor în cuantum de 400

euro/mp pentru terenul său expropriat, situat în str. Odăi.

Pârâta a invocat prin

întâmpinare excepția de tardivitate a cererii în raport de disp. art. 9 din Legea

nr. 198/2004, modificată în anul 2008 prin Legea nr. 184/2008, care prevede

faptul că expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirilor se putea adresa

instanței în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea comisiei.

Tribunalul a respins

ca neîntemeiată excepția reținând că, anterior Legii nr. 184/2008, persoana

expropriată avea la dispoziție două termene alternative (3 ani de la data

intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului sau 15 zile de la data comunicării

hotărârii de respingere, în tot sau în parte a cererii de despăgubire), iar

după intrarea în vigoare a Legii nr. 184/2008 (publicată în M. Of. din 31

octombrie 2008), un termen unic de 30 de zile de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii.

Având în vedere că

hotărârea din prezenta cauză a fost comunicată persoanei expropriate la data la

care 26 septembrie 2008, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 184/2008 și

dat fiind principiul neretroactivității legii, la data pronunțării hotărârii

atacate era în vigoare Legea nr. 198/2004, deci termenul de 3 ani, ceea ce face

ca excepția invocată să nu fie fondată.

Prin Sentința civilă nr.

1914 din 09 decembrie 2010 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

în parte cererea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de

32.905,8 euro în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua plății cu titlu de

despăgubiri și 3.800 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea

sentinței s-au reținut următoarele:

Prin hotărârea de

stabilire a despăgubirilor nr. 26 din 24 septembrie 2008 a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 s-a dispus exproprierea și s-a aprobat acordarea

prin consemnare a despăgubirilor aferente imobilului teren cu suprafață totală

de 248,82 m.p. având nr. cadastrale x și nr. z situat în comuna București Șos.

Odăi - acestea fiind stabilite la suma de 24.882 euro.

Ulterior, prin Hotărârea

nr. 26

1

din 26 martie 2010 s-a rectificat hotărârea anterioară, în

sensul că s-a reținut că suprafața expropriată de la acesta este de 182,81 m.p.,

întrucât diferența de 66,015 m.p. fusese înstrăinată de reclamant în anul 2005

către SC L.S. SRL.

Prin această ultimă

hotărâre s-au stabilit despăgubiri de 18.281 euro (în echivalent lei 67.072,99

lei) pentru terenul de 182,81 m.p. situat în Șos. Odăi cu numerele cadastrale x,

z și y.

Situația de fapt

constatată prin hotărârea nr. 26

1

din 26 martie 2010 a fost

confirmată în cauză de raportul de expertiză topografică efectuat de expert A.D.

și de copia contractului de vânzare cumpărare autentificat din 28 noiembrie 2005

încheiat între reclamant și soția și SC L.S. SRL.

În ceea ce privește

valoarea de piață a terenului, la data întocmirii raportului de expertiză (24

septembrie 2009), aceasta este în sumă de 180 euro/ m.p.

Prejudiciul suferit

de reclamant prin expropriere este reprezentat exclusiv de scoaterea din

patrimoniul său a terenului de 182,81 m.p. Niciun alt prejudiciu nu mai este

suferit de reclamant, iar susținerile sale privind prejudiciul reprezentat de

veniturile ce ar fi putut fi obținute din exploatarea terenului expropriat nu

pot fi reținute cu acest titlu, deoarece singura pierdere din patrimoniu

suferită de acesta prin expropriere este pierderea dreptului de proprietate

asupra terenului a căruia valoare este de 180 euro/ m.p.

Obiecțiunile

formulate de pârâtă, în sensul că nu au fost avute în vedere prețurile de

tranzacționare pentru terenuri din zonă, ci ofertele pe piață au fost încuviințate

față de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, însă în cauză nu s-a

dovedit existența unor vânzări pentru imobile similare celui expropriat în

perioada septembrie 2008, când s-a expropriat terenul reclamantului.

În consecința, având

în vedere dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art.

25 și 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 44 alin. (4) din Constituție și articolul

1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și concluziile

raportului de expertiză, tribunalul a admis cererea și a stabilit valoarea

despăgubirilor pentru terenul de 182,81 m.p. expropriat la suma de 32.905,8

euro adică 180 euro/ m.p.

Asupra apelurilor

declarate în cauză, s-au reținut următoarele:

Cu privire la apelul

declarat de pârât:

a. Critica formulată de

apelantul pârât referitoare la soluționarea excepției tardivității formulării

cererii este neîntemeiată, dar pentru alte considerente decât cele care au

fundamentat soluția primei instanțe și care vor substitui motivarea încheierii

din data de 11 martie 2009.

Hotărârea de

stabilire a despăgubirilor contestată în prezenta cauză a fost emisă la data de

24 septembrie 2008.

La data respectivă,

textul art. 9 din Legea 198/2004 prevedea că expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 8, precum și orice persoană care se

consideră îndreptățită la despăgubire pentru exproprierea imobilului se poate

adresa instanței judecătorești competente în termen de 3 ani de la data

intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4 alin. (1) sau în

termen de 15 zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea comisiei

prin care i s-a respins, în tot sau în parte, cererea de despăgubire.

Termenul de 3 ani,

respectiv termenul de 15 zile prevăzute de textul legal enunțat mai sus, nu pot

fi considerate ca fiind alternative în sensul de a fi lăsate la alegerea

expropriatului, astfel cum a reținut tribunalul. O asemenea interpretare ar

permite părții care de pildă, a pierdut termenul de 15 zile, să formuleze

contestația în termenul mai mare, de 3 ani, ceea ce ar lipsi de conținut

reglementarea a două termene diferite.

Aceste termene au

fost prevăzute ca fiind alternative în sensul că incidența unuia sau a altuia

în cazurile particulare depinde de situația în care partea a formulat sau nu

cerere pentru plata despăgubirilor.

Având în vedere că

apelantul reclamant nu a formulat cerere de despăgubire, nu este aplicabil în

cauză termenul de 15 zile, care curge de la data comunicării hotărârii comisiei

prin care s-a respins în tot sau în parte cererea de despăgubire, raportarea la

acest termen presupunând așadar, prin ipoteză formularea unei cereri de

restituire.

Nefiind depusă o

asemenea cerere de restituire, în cauză se aplică termenul alternativ prevăzut

de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, respectiv termenul de 3 ani, care

curge de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la art. 4

alin. (1) (și anume H.G. nr. 828/2008).

Cum acțiunea a fost

introdusă pe rolul instanței la data de 26 ianuarie 2009, termenul menționat nu

a fost depășit, în mod corect fiind respinsă excepția tardivității invocată de

pârâtă.

b. Critica invocată

de apelantul pârât, referitoare la stabilirea valorii terenului expropriat în

baza unui raport de expertiză care nu respectă criteriile prevăzute de art. 26

din Legea nr. 33/1994, în sensul că acesta a fost întocmit pe bază de oferte de

vânzare și nu prețuri de tranzacționare efective, este fondată.

Art. 26 alin. (2) din

Legea 33/1994, la care face trimitere art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004,

prevede că la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța,

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același

fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Sintagma „prețul cu

care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ

teritorială” la care face referire art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 are

semnificația de preț plătit efectiv și consemnat ca atare în contracte

autentice de vânzare cumpărare, și nu oferte de preț extrase de la rubricile de

vânzări de pe internet și din anunțurile de mică publicitate.

Or, examinând

raportul de expertiza întocmit în fața primei instanțe s-a constatat că

stabilirea despăgubirii propusă a fi acordată reclamantului s-a realizat prin

metoda comparației vânzărilor, având la bază oferte de vânzare extrase din

anunțurile de publicitate imobiliară de pe internet, motiv pentru care Curtea a

încuviințat proba cu o nouă expertiză.

Raportul de

expertiză, refăcut în urma obiecțiunilor formulate de pârât, a stabilit o

valoare a despăgubirii pentru terenul expropriat la data efectuării raportului

de expertiză (astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994)

în sumă de 103.764 lei, respectiv 23.948 euro (131 euro/ m.p.).

Această valoare

corespunde criteriilor prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea fiind raportată la prețuri de tranzacționare efectivă a unor

terenuri similare rezultate din contractele de vânzare cumpărate încheiate în

cursul anului 2011, cu aplicarea corecțiilor corespunzătoare, în raport cu

caracteristicile terenurilor folosite drept comparabile.

Cu privire la apelul

declarat de reclamant:

Față de cele reținute

mai sus, cu privire la nelegalitatea raportului de expertiză întocmit în fața

primei instanțe, nu poate fi primită critica referitoare la stabilirea valorii

terenului la suma de 182 euro/ m.p., cum s-a menționat în respectivul raport,

iar nu 180 euro/ m.p., cum a reținut tribunalul.

Critica referitoare

la neacordarea unei despăgubiri și pentru prejudiciul suferit ca urmare a

exproprierii este nefondată.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul nu a solicitat stabilirea unui alte despăgubiri

în afara acordării unei sume mai mari, reprezentând valoarea terenului

expropriat, pe care acesta a estimat-o la suma de 400 euro/ m.p. Nici prin

motivele de apel acesta nu a menționat expres în ce constă acest prejudiciu,

arătând doar că este îndreptățit să obțină, pe lângă valoarea de circulație a

terenului și o sumă reprezentând prejudiciul suferit prin expropriere,

independent de existența sau neexistența unor dovezi suplimentare de investiții

realizate de proprietar pe terenul expropriat.

O asemenea

interpretare nu poate fi primită, deoarece, potrivit art. 1169 C. proc. civ,

cel ce face o propunere în fața judecății trebuie să o dovedească, iar

apelantul reclamant, căruia îi revenea sarcina probei sub acest aspect, nu a

probat în cauză faptul că a suferit un alt prejudiciu în afara celui

reprezentat de scoaterea terenului din patrimoniul său și pentru care i se

cuvin despăgubiri corespunzător valorii terenului.

Apelantul reclamant

nu a dovedit faptul că pe terenul expropriat ar fi fost amenajate locuri de

parcare, pentru a se putea vorbi de existența unui prejudiciu cert prin

exproprierea terenului, nefiind invocată în cauză și cu atât mai mult dovedită,

nici măcar o intenție de amenajare a unor locuri de parcare pe terenul

respectiv.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, criticând-o pentru greșita obligare la

plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în apel.

Decizia a fost dată

cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 33/1994, întrucât

dispozițiile invocate se aplică în situația în care instanța este sesizată și se

pronunță pe cererea de expropriere și nu în situația în care exproprierea s-a

făcut conform procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 198/2004, iar

reclamantul sesizează instanța doar cu privire la cuantumul despăgubirilor.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, acțiunea prin care se contestă cuantumul

despăgubirilor se soluționează potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, iar

potrivit art. 18 din Legea nr. 198/2004, dispozițiile legii se completează cu

prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale

Codului de procedură civilă.

Cererea privind

cheltuielile de judecată se soluționează astfel potrivit dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., în sensul că ele se suportă de partea care a căzut în pretenții

și nu de către expropriator.

Analizând decizia în

raport de critica formulată, ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea

argumentelor ce succed:

Art. 9 din Legea nr. 198/2004

privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și

drumuri naționale, sub imperiul căreia s-a născut raportul

juridic dedus judecății, prevedea că acțiunea formulată în

conformitate cu prevederile acestui articol se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

Art. 18 din aceeași

lege prevedea că d

ispozițiile legii se completează în mod corespunzător cu

prevederile Legii

nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură

civilă, în măsura în care nu prevăd altfel.

Aceste dispoziții au

fost reluate, de altfel, de art. 22 alin. (3) și art. 34 din Legea nr. 255/2010

privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și

local, prin care s-a abrogat Legea nr. 198/2004.

Legea nr 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în art. 38 că toate cheltuielile efectuate pentru

realizarea procedurilor de expropriere și retrocedare, inclusiv înaintea

instanțelor judecătorești, se suportă de expropriator. Norma legală se referă deci

la toate cheltuielile efectuate pentru realizarea procedurilor de expropriere,

iar contestarea cuantumului despăgubirilor, la care face trimitere art. 9 din

Legea nr. 198/2004, reprezintă numai o parte din acestea.

Având în vedere că în

stabilirea cuantumului despăgubirilor procedura de expropriere era cea

reglementată de legea cadru în materia exproprierii (în parte deci) și ținând

cont de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 198/2004, precum și că această lege

nu cuprindea dispoziții contrare privind cheltuielile aferente, Înalta Curte

constată că sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 38 din Legea nr. 33/1994.

Nefiind astfel incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează

să facă aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând

în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 împotriva deciziei nr. 303/ A din 20 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2013.