ÎCCJ, decizie (scj.ro #81655)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81655) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Imobil expropriat pentru lucrări de utilitate

publică în lipsa stabilirii despăgubirilor cuvenite. Obligarea

expropriatorului de a emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor

pentru terenul expropriat.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

expropriere

-

despăgubiri

Legea nr. 255/2010, art. 19, art. 20

Împrejurarea că art.19 din Legea nr.

255/2010, nu stabilește un termen pentru emiterea hotărârii de

despăgubire și respectiv pentru consemnarea despăgubirii la

dispoziția persoanei expropriate, nu echivalează cu posibilitatea

expropriatorului de a amâna sine die această obligație,

dispozițiile art. 9 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (4) și (5)

din lege impunând o anumită conduită expropriatorului ce trebuie

realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea transferului de

drept a proprietății de la persoana expropriată la expropriator,

astfel că este întemeiată acțiunea prin care fostul proprietar

solicită instanței obligarea expropriatorului la emiterea unei

hotărâri de stabilire a despăgubirilor în temeiul  Legii nr.255/2010.

Secția I

civilă, decizia nr.1923

din 4

aprilie 2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România S.A., solicitând obligarea pârâtului la emiterea

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor în

condițiile art. 20 din Legea nr. 255/2010 pentru terenul în

suprafață de 6.827 mp situat în extravilanul municipiului Medgidia,

ce face parte din coridorul de expropriere situat pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică Autostrada

București-Constanța.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că

pentru stabilirea unei juste despăgubiri a fost convocat de Comisia de

verificare a dreptului de proprietate, în vederea depunerii cererii în acest

sens. Ulterior, a fost notificat în conformitate cu art. 8 alin.(2) din Legea

nr.255/2010 pentru depunerea documentelor care atestă dreptul de

proprietate asupra terenului.

Prin precizări scrise depuse la data de 11.11.2011,

reclamantul a arătat că solicită suma de 48.800 lei, ce a fost

stabilită prin raportul de evaluare întocmit conform art. 4 alin. (8)

și (9) din Legea nr.198/2004.

În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța a analizat

cu prioritate excepția inadmisibilității formulării

acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare și cu privire la

care a reținut următoarele:

Terenul în suprafață de 6.827 mp, reprezentând

parcela  A 1028/17/2/2, din extravilanul municipiului Medgidia, dobândit de

reclamant prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din

22.10.2010, constituie obiect al exproprierii declanșate în temeiul Legii

nr.255/2010, pentru realizarea lucrării de utilitate publică

Autostrada București-Constanța.

Prin cererea de față, reclamantul a solicitat

obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de stabilire a

despăgubirilor în cuantum de 48.800 lei, astfel cum au fost calculate prin

raportul de evaluare întocmit potrivit art. 4 alin.(8) și (9) din Legea

nr.198/2004.

Analizând excepția astfel invocată,

instanța a reținut că inadmisibilitatea reprezintă o

sancțiune procedurală care împiedică de plano soluționarea

unor acțiuni ce fie sunt greșit îndreptate, nefiind de

competența instanțelor de judecată, fie tind la satisfacerea

unor pretenții pentru care reclamantul a ales o cale greșită de

valorificare.

Or, în cazul de față, împrejurarea că

reclamantul a formulat o acțiune având ca obiect obligație de a face,

prin care urmărește obligarea pârâtului la finalizarea unei proceduri

administrative reglementate de lege, nu poate fi respinsă pe calea

formală a excepției inadmisibilității, întrucât nici una

dintre ipotezele anterior menționate nu se regăsește

întrunită. Verificarea parcurgerii efective de către reclamant a

procedurii a cărei finalizare o solicită presupune tocmai analiza pe

fond a cauzei, în vederea stabilirii modalității în care pârâtul

și-a executat obligațiilor legale existente în sarcina sa.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Constanța a

reținut că acțiunea reclamantului este nefondată, motivat

de faptul că faza administrativă a procedurii exproprierii nu s-a

finalizat, Legea nr. nr.255/2010 prevăzând în mod expres că

această fază se încheie după emiterea de către comisie a

unei hotărâri de stabilire a valorii despăgubirii precum și a

modalității de plată a acesteia.

S-a reținut în concret că etapele

premergătoare emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor

nu au fost parcurse de către reclamant.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat

că procedura de expropriere a fost declanșată în temeiul Legii

nr. 198/2004, raportul de evaluare prin care s-a stabilit cuantumul

despăgubirilor a fost realizat sub incidența Legii nr. 198/2004, act

normativ prin care a fost abrogat prin Legea nr. 255/2010, care a intrat în

vigoare la 23.12.2012, deci înainte de finalizarea procedurii administrative

începute în temeiul legii vechi.

Întrucât art. 32 din Legea nr. 255/2010 a prevăzut

în mod expres aplicabilitatea acestui act normativ și în cazul

procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, iar legea

nouă a stabilit etape diferite ale fazei administrative, prin notificarea

din 30.03.2011, reclamantul a fost din nou notificat asupra intenției

pârâtului de expropriere a terenului în suprafață de 6.827 mp, iar

etapele procedurii administrative nu au fost finalizate până în prezent.

În această situație, s-a concluzionat că

nu se poate reține în sarcina pârâtului obligația de finalizare a

aceste faze prin emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor,

și cu atât mai mult, nu poate fi obligat pârâtul la plata unei

despăgubiri  de 48.800 lei, astfel cum pretinde reclamantul cât timp

aceste despăgubiri au fost calculate în baza unui act normativ abrogat

(Legea nr. 198/2004).

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel

reclamantul.

A susținut că în mod greșit s-a respins

cererea sa de obligare a pârâtului de a emite o hotărâre de stabilire a

despăgubirilor pentru terenul expropriat, cât timp reclamantul a fost

deposedat de teren fără nicio despăgubire, iar acțiunea prin

care a solicitat instanței stabilirea pe cale judiciară a acestor

despăgubiri a fost respinsă ca fiind prematur introdusă.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului

Constanța în raport de criticile apelantului reclamant, Curtea a

constatat că apelul a fost apreciat ca întemeiat  pentru următoarele

considerente:

Reclamantul este proprietarul terenului în

suprafață de 6.827 mp situat în localitatea Medgidia, reprezentând

parcela A 1028/17/2/2 indicator cadastral 12845, parte din imobilul înscris în

C.F. nr. 16493 ce face parte integrantă din Coridorul de expropriere

situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada

București –Constanța, tronsonul 6, Cernavodă –Constanța

prin procedura de expropriere declanșată conform H:G. nr. 415/2010.

Pe parcursul derulării procedurii și anterior

emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirii, Legea nr. 198/2004 a

fost abrogată prin Legea nr. 255/2010, (intrată în vigoare la data de

23.12.2012) act normativ care prevedea în mod expres la art. 32 că  „în

cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare,

pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile

prezentei legi”.

De asemenea art. 31 din Legea nr. 255/2010 prevedea

că „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată

sau aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a

prezentei legi se consideră valabilă”.

În raport de dispozițiile legale, la data de 19 mai

2011, conform art. 9 al. (1) din Legea nr. 255/2010 a fost emisă decizia

de expropriere nr. 6x, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantului

a fost menționat la poziția 66, iar prin convocările din 16 mai

2012 reclamantul și soția sa au fost înștiințați

să se prezinte la  Comisia pentru Verificarea dreptului de proprietate sau

a altui drept real la a nivelul localității Medgidia pentru depunerea

cererii pentru plata despăgubirilor și pentru depunerea în original

(copie legalizată) a titlului de proprietate. Deși această

procedură a fost realizată până în prezent nu s-a stabilit

cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului.

Prin urmare, legiuitorul prevede în mod expres etapele

și termenele în care se realizează completarea cererii de

despăgubiri și o documentației aferente, consemnarea

despăgubirilor la dispoziția expropriatului impunându-se pentru a se

realiza imediat după îndeplinirea acestor obligații de către

titularul dreptului sau în caz contrar după expirarea celor 15 zile

prevăzute de legiuitor, în care expropriatul era îndreptățit

să completeze această documentație.

Această obligație se reține însă

că nu a fost respectată de către expropriator, deși

după convocarea din 16 mai 2012 reclamantul și-a îndeplinit

obligația legală, expropriatorul nu a făcut dovada emiterii

hotărârii de despăgubire și de consemnare a despăgubirilor

la dispoziția expropriatului conform art. 21 din lege.

Mai mult s-a reținut că terenul a fost preluat

efectiv de expropriator, iar lucrarea a fost realizată, încălcându-se

art.9 alin.(5) din Legea nr.255/2010.

Prin urmare, lipsa unei hotărâri de stabilire a

despăgubirilor echivalează cu un refuz al expropriatorului de

a-și îndeplini obligațiile reglementate  de Legea nr. 255/2010, iar

un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat, pentru că

nicio depoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră

nedreptățit de a se adresa instanțelor competente, ci

dimpotrivă, însăși Constituția prevede în art. 21 al. (2)

că nici o lege nu  poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei

persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale

legitime.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 C.proc.civ.

a fost admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința

apelată în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A. să emită hotărâre de stabilire a

despăgubirilor în procedura Legii nr. 255/2010 în favoarea reclamantului

pentru terenul situat în localitatea Medgidia.

În ceea ce privește determinarea cuantumului

despăgubirilor, Curtea a constatat că aceasta reprezintă o

atribuție a Comisiei de Stabilire a despăgubirilor constituită

conform Legii nr. 255/2010, ce poate fi cenzurată de instanță în

procedura reglementată de art. 22 din lege, procedură ulterioară

emiterii hotărârii de despăgubire. Pentru aceste considerente s-a menținut

dispoziția primei instanțe de respingere a pretenției

reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum

de 48.800 lei.

Împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, a

declarat recurs pârâta SC CNADNR SA, care a susținut următoarele

motive de nelegalitate:

S-a susținut că la data de 23.12.2010, cu mult

înainte de finalizarea procedurilor de expropriere în temeiul Legii nr.

198/2004, a fost adoptată Legea nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr.

198/2004.            Dispozițiile art. 32 din Legea nr. 255/2010 au

stabilit faptul că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de

desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se

aplică prevederile prezentei legi."

Având în vedere abrogarea Legii nr. 198/2004 și

faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 prevăd o

procedură de expropriere total diferită față de vechea

lege, etapele procedurii administrative a exproprierii au fost reluate.

Astfel, cuantumul despăgubirilor cuvenite

proprietarilor sau altor persoane îndreptățite a fost stabilit prin

H.G. nr. 200/2011 care a modificat H.G. nr. 415/2010.

La poziția nr. 66 din Anexa la H.G. nr. 200/2011

este menționat reclamantul cu o valoare a despăgubirii de 3.145 lei,

aferentă parcelei A102S/17/2/2, în suprafață de 6.827 mp.

Sub un prim aspect, se apreciază faptul că, în

mod greșit, instanța de apel a reținut faptul că

expropriatorul nu a consemnat despăgubirea la dispoziția persoanei

expropriate, invocându-se prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr.255/2010.

Exproprierea imobilului proprietatea reclamantului, s-a

realizat prin decizia de expropriere nr. 6x din 14.05.2011.

Niciodată, în fața instanțelor de fond sau

de apel nu s-a pus în discuția contradictorie a părților

aspectul privind dovada consemnării despăgubirii la dispoziția

persoanei expropriate.

Se mai susține că, în condițiile în care

dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu prevăd un termen pentru emiterea

hotărârii de despăgubire, acest lucru nu înseamnă că

expropriatorul poate amâna sine die îndeplinirea obligației de emitere a

hotărârii de despăgubire.

Hotărârea de despăgubire era singurul act ce

viza persoana expropriată, hotărâre ce producea un dublu efect

constând în transferul dreptului de proprietate de la persoana expropriată

la expropriator și stabilire a cuantumului despăgubirii.

Între momentul  emiterii deciziei de expropriere și

cel al emiterii hotărârii de despăgubire se realizează toate

demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului,

întocmire a documentațiilor cadastrale individuale și suprapunere a

coridorului de expropriere peste planurile parcelare afectate de expropriere.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate,

Înalta Curte de Casație și Justiție,  a constatat că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate de recurenta SC Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art.304

pct.9 C.proc.civ.

Pentru a fi incidente  dispozițiile art.304 pct.9

C.proc.civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată

cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie

lipsită de temei legal.

Hotărârea este lipsită de temei legal atunci

când, din modul în care este redactată hotărârea nu se poate

determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, și este

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci

când a încălcat textele legale aplicabile speței sau le-a aplicat

greșit.

În cauză, nu se justifică criticile recurentei

pârâtei SC CNADNR SA deoarece în mod corect s-au  interpretat și aplicat

dispozițiile art.9 și 32 din Legea nr.255/2010.

Astfel, în mod just s-a reținut că procedura de

expropriere și de verificare a dreptului de proprietate al reclamantului

asupra terenului expropriat a fost inițiată sub imperiul Legii nr.

198/2004, reclamantul fiind convocat la data de 17.12.2010 de Comisia de

Verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul

localității Medgidia pentru depunerea cererii pentru plata

despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, evaluate de expropriator la un

cuantum de 48.800 lei cât și pentru depunerea actelor necesare pentru

dovedirea calității de proprietar asupra terenului expropriat.

Așa cum a statuat și instanța de apel,

împrejurarea că art.19 din Legea nr. 255/2010 nu stabilește un termen

pentru emiterea hotărârii de despăgubire și respectiv pentru

consemnarea despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate nu

echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die această

obligație, dispozițiile art. 9 al. (4) coroborat cu art. 19 al. (4)

și (5) din lege impunând o anumită conduită expropriatorului ce

trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea

transferului de drept a proprietății de la persoana expropriată

la expropriator.

Nu pot fi primite criticile recurentei sub acest aspect,

ceea ce de altfel nici cele ce vizează termenul de aproape 1 an ce ar fi

necesitat  realizării demersurilor pentru intabularea dreptului de

proprietate, întocmirea documentațiilor cadastrale individuale, aceste

formalități neputând conduce la respingerea cererii reclamantului de

emitere a unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor în temeiul

Legii nr.255/2010.