ÎCCJ, decizie (scj.ro #81655)

Imobil expropriat pentru lucrări de utilitate publică în lipsa stabilirii despăgubirilor cuvenite. Obligarea expropriatorului de a emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat. Cuprins pe materii : Drept civil. Drept de proprietate.

Index alfabetic : expropriere - despăgubiri Legea nr. 255/2010, art. 19, art. 20 Împrejurarea că art.19 din Legea nr. 255/2010, nu stabilește un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire și respectiv pentru consemnarea despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate, nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die această obligație, dispozițiile art. 9 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (4) și (5) din lege impunând o anumită conduită expropriatorului ce trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea transferului de drept a proprietății de la persoana expropriată la expropriator, astfel că este întemeiată acțiunea prin care fostul proprietar solicită instanței obligarea expropriatorului la emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor în temeiul Legii nr.255/2010.

Secția I civilă, decizia nr.1923 din 4 aprilie 2013 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, reclamantul A.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., solicitând obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor în condițiile art. 20 din Legea nr. 255/2010 pentru terenul în suprafață de 6.827 mp situat în extravilanul municipiului Medgidia, ce face parte din coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada București-Constanța. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pentru stabilirea unei juste despăgubiri a fost convocat de Comisia de verificare a dreptului de proprietate, în vederea depunerii cererii în acest sens.

Ulterior, a fost notificat în conformitate cu art. 8 alin.(2) din Legea nr.255/2010 pentru depunerea documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra terenului. Prin precizări scrise depuse la data de 11.11.2011, reclamantul a arătat că solicită suma de 48.800 lei, ce a fost stabilită prin raportul de evaluare întocmit conform art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr.198/2004. În temeiul art. 137 C.proc.civ., instanța a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității formulării acțiunii, invocată de pârât prin întâmpinare și cu privire la care a reținut următoarele: Terenul în suprafață de 6.827 mp, reprezentând parcela A 1028/17/2/2, din extravilanul municipiului Medgidia, dobândit de reclamant prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x din 22.10.2010, constituie obiect al exproprierii declanșate în temeiul Legii nr.255/2010, pentru realizarea lucrării de utilitate publică Autostrada București-Constanța.

Prin cererea de față, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor în cuantum de 48.800 lei, astfel cum au fost calculate prin raportul de evaluare întocmit potrivit art. 4 alin.(8) și (9) din Legea nr.198/2004. Analizând excepția astfel invocată, instanța a reținut că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care împiedică de plano soluționarea unor acțiuni ce fie sunt greșit îndreptate, nefiind de competența instanțelor de judecată, fie tind la satisfacerea unor pretenții pentru care reclamantul a ales o cale greșită de valorificare. Or, în cazul de față, împrejurarea că reclamantul a formulat o acțiune având ca obiect obligație de a face, prin care urmărește obligarea pârâtului la finalizarea unei proceduri administrative reglementate de lege, nu poate fi respinsă pe calea formală a excepției inadmisibilității, întrucât nici una dintre ipotezele anterior menționate nu se regăsește întrunită.

Verificarea parcurgerii efective de către reclamant a procedurii a cărei finalizare o solicită presupune tocmai analiza pe fond a cauzei, în vederea stabilirii modalității în care pârâtul și-a executat obligațiilor legale existente în sarcina sa. Pe fondul cauzei, Tribunalul Constanța a reținut că acțiunea reclamantului este nefondată, motivat de faptul că faza administrativă a procedurii exproprierii nu s-a finalizat, Legea nr. nr.255/2010 prevăzând în mod expres că această fază se încheie după emiterea de către comisie a unei hotărâri de stabilire a valorii despăgubirii precum și a modalității de plată a acesteia. S-a reținut în concret că etapele premergătoare emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor nu au fost parcurse de către reclamant.

Astfel, din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că procedura de expropriere a fost declanșată în temeiul Legii nr. 198/2004, raportul de evaluare prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor a fost realizat sub incidența Legii nr. 198/2004, act normativ prin care a fost abrogat prin Legea nr. 255/2010, care a intrat în vigoare la 23.12.2012, deci înainte de finalizarea procedurii administrative începute în temeiul legii vechi. Întrucât art. 32 din Legea nr. 255/2010 a prevăzut în mod expres aplicabilitatea acestui act normativ și în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, iar legea nouă a stabilit etape diferite ale fazei administrative, prin notificarea din 30.03.2011, reclamantul a fost din nou notificat asupra intenției pârâtului de expropriere a terenului în suprafață de 6.827 mp, iar etapele procedurii administrative nu au fost finalizate până în prezent.

În această situație, s-a concluzionat că nu se poate reține în sarcina pârâtului obligația de finalizare a aceste faze prin emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, și cu atât mai mult, nu poate fi obligat pârâtul la plata unei despăgubiri de 48.800 lei, astfel cum pretinde reclamantul cât timp aceste despăgubiri au fost calculate în baza unui act normativ abrogat (Legea nr. 198/2004). Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul. A susținut că în mod greșit s-a respins cererea sa de obligare a pârâtului de a emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat, cât timp reclamantul a fost deposedat de teren fără nicio despăgubire, iar acțiunea prin care a solicitat instanței stabilirea pe cale judiciară a acestor despăgubiri a fost respinsă ca fiind prematur introdusă.

Analizând legalitatea hotărârii Tribunalului Constanța în raport de criticile apelantului reclamant, Curtea a constatat că apelul a fost apreciat ca întemeiat pentru următoarele considerente: Reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 6.827 mp situat în localitatea Medgidia, reprezentând parcela A 1028/17/2/2 indicator cadastral 12845, parte din imobilul înscris în C.F. nr. 16493 ce face parte integrantă din Coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada București –Constanța, tronsonul 6, Cernavodă –Constanța prin procedura de expropriere declanșată conform H:G. nr. 415/2010.

Pe parcursul derulării procedurii și anterior emiterii Hotărârii de stabilire a despăgubirii, Legea nr. 198/2004 a fost abrogată prin Legea nr. 255/2010, (intrată în vigoare la data de 23.12.2012) act normativ care prevedea în mod expres la art. 32 că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor se aplică prevederile prezentei legi”. De asemenea art. 31 din Legea nr. 255/2010 prevedea că „Orice documentație tehnică sau de evaluare realizată sau aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi se consideră valabilă”. În raport de dispozițiile legale, la data de 19 mai 2011, conform art. 9 al.

(1) din Legea nr. 255/2010 a fost emisă decizia de expropriere nr. 6x, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantului a fost menționat la poziția 66, iar prin convocările din 16 mai 2012 reclamantul și soția sa au fost înștiințați să se prezinte la Comisia pentru Verificarea dreptului de proprietate sau a altui drept real la a nivelul localității Medgidia pentru depunerea cererii pentru plata despăgubirilor și pentru depunerea în original (copie legalizată) a titlului de proprietate. Deși această procedură a fost realizată până în prezent nu s-a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului.

Prin urmare, legiuitorul prevede în mod expres etapele și termenele în care se realizează completarea cererii de despăgubiri și o documentației aferente, consemnarea despăgubirilor la dispoziția expropriatului impunându-se pentru a se realiza imediat după îndeplinirea acestor obligații de către titularul dreptului sau în caz contrar după expirarea celor 15 zile prevăzute de legiuitor, în care expropriatul era îndreptățit să completeze această documentație. Această obligație se reține însă că nu a fost respectată de către expropriator, deși după convocarea din 16 mai 2012 reclamantul și-a îndeplinit obligația legală, expropriatorul nu a făcut dovada emiterii hotărârii de despăgubire și de consemnare a despăgubirilor la dispoziția expropriatului conform art. 21 din lege.

Mai mult s-a reținut că terenul a fost preluat efectiv de expropriator, iar lucrarea a fost realizată, încălcându-se art.9 alin.(5) din Legea nr.255/2010. Prin urmare, lipsa unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor echivalează cu un refuz al expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de Legea nr. 255/2010, iar un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat, pentru că nicio depoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanțelor competente, ci dimpotrivă, însăși Constituția prevede în art. 21 al. (2) că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 C.proc.civ. a fost admis apelul reclamantului și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. să emită hotărâre de stabilire a despăgubirilor în procedura Legii nr. 255/2010 în favoarea reclamantului pentru terenul situat în localitatea Medgidia. În ceea ce privește determinarea cuantumului despăgubirilor, Curtea a constatat că aceasta reprezintă o atribuție a Comisiei de Stabilire a despăgubirilor constituită conform Legii nr. 255/2010, ce poate fi cenzurată de instanță în procedura reglementată de art. 22 din lege, procedură ulterioară emiterii hotărârii de despăgubire.

Pentru aceste considerente s-a menținut dispoziția primei instanțe de respingere a pretenției reclamantului de obligare a pârâtului la plata unor despăgubiri în cuantum de 48.800 lei. Împotriva deciziei Curții de Apel Constanța, a declarat recurs pârâta SC CNADNR SA, care a susținut următoarele motive de nelegalitate: S-a susținut că la data de 23.12.2010, cu mult înainte de finalizarea procedurilor de expropriere în temeiul Legii nr. 198/2004, a fost adoptată Legea nr. 255/2010 care a abrogat Legea nr. 198/2004. Dispozițiile art. 32 din Legea nr. 255/2010 au stabilit faptul că „în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi." Având în vedere abrogarea Legii nr. 198/2004 și faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 prevăd o procedură de expropriere total diferită față de vechea lege, etapele procedurii administrative a exproprierii au fost reluate.

Astfel, cuantumul despăgubirilor cuvenite proprietarilor sau altor persoane îndreptățite a fost stabilit prin H.G. nr. 200/2011 care a modificat H.G. nr. 415/2010. La poziția nr. 66 din Anexa la H.G. nr. 200/2011 este menționat reclamantul cu o valoare a despăgubirii de 3.145 lei, aferentă parcelei A102S/17/2/2, în suprafață de 6.827 mp. Sub un prim aspect, se apreciază faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut faptul că expropriatorul nu a consemnat despăgubirea la dispoziția persoanei expropriate, invocându-se prevederile art.9 alin.(1) din Legea nr.255/2010. Exproprierea imobilului proprietatea reclamantului, s-a realizat prin decizia de expropriere nr. 6x din 14.05.2011. Niciodată, în fața instanțelor de fond sau de apel nu s-a pus în discuția contradictorie a părților aspectul privind dovada consemnării despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate.

Se mai susține că, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu prevăd un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire, acest lucru nu înseamnă că expropriatorul poate amâna sine die îndeplinirea obligației de emitere a hotărârii de despăgubire. Hotărârea de despăgubire era singurul act ce viza persoana expropriată, hotărâre ce producea un dublu efect constând în transferul dreptului de proprietate de la persoana expropriată la expropriator și stabilire a cuantumului despăgubirii. Între momentul emiterii deciziei de expropriere și cel al emiterii hotărârii de despăgubire se realizează toate demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului, întocmire a documentațiilor cadastrale individuale și suprapunere a coridorului de expropriere peste planurile parcelare afectate de expropriere.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Criticile formulate de recurenta SC Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art.304 pct.9 C.proc.civ. Pentru a fi incidente dispozițiile art.304 pct.9 C.proc.civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când, din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, și este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când a încălcat textele legale aplicabile speței sau le-a aplicat greșit.

În cauză, nu se justifică criticile recurentei pârâtei SC CNADNR SA deoarece în mod corect s-au interpretat și aplicat dispozițiile art.9 și 32 din Legea nr.255/2010. Astfel, în mod just s-a reținut că procedura de expropriere și de verificare a dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului expropriat a fost inițiată sub imperiul Legii nr. 198/2004, reclamantul fiind convocat la data de 17.12.2010 de Comisia de Verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real de la nivelul localității Medgidia pentru depunerea cererii pentru plata despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, evaluate de expropriator la un cuantum de 48.800 lei cât și pentru depunerea actelor necesare pentru dovedirea calității de proprietar asupra terenului expropriat.

Așa cum a statuat și instanța de apel, împrejurarea că art.19 din Legea nr. 255/2010 nu stabilește un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire și respectiv pentru consemnarea despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die această obligație, dispozițiile art. 9 al. (4) coroborat cu art. 19 al. (4) și (5) din lege impunând o anumită conduită expropriatorului ce trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de operarea transferului de drept a proprietății de la persoana expropriată la expropriator.

Nu pot fi primite criticile recurentei sub acest aspect, ceea ce de altfel nici cele ce vizează termenul de aproape 1 an ce ar fi necesitat realizării demersurilor pentru intabularea dreptului de proprietate, întocmirea documentațiilor cadastrale individuale, aceste formalități neputând conduce la respingerea cererii reclamantului de emitere a unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor în temeiul Legii nr.255/2010.