ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4425/2013

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 octombrie 2011, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta S.I. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat prin Comisia Națională de Autostrăzi și Drumuri Județene din România SA și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să emită, în condițiile art. 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru terenul situat în M., județul Constanța, în suprafața de 1 ha și la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 4906 din 3 octombrie 2012 Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei și a obligat Statul Român reprezentat prin C.N.A.D.N.R.

SA să emită, în procedura prevăzută de Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1 ha situat în extravilanul satului V.D., M., județul Constanța, expropriat prin H.G. nr. 200/2011. La pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere prevederile art. 8, art. 9 și art. 18 din Legea nr. 255/2010 și s-a apreciat că actul normativ menționat, care reglementează procedura exproprierii, stabilește termene clare, care trebuie respectate de către expropriator în considerarea efectelor pe care măsura exproprierii le produce asupra patrimoniului persoanei expropriate. Reclamanta este înscrisă la poziția nr. 36 din lista anexă la H.G. nr. 200/2011 pentru completarea H.G.

nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C.” cu terenul situat în extravilanul satului V.D., M., județul Constanța, în suprafața de 1 ha. Prin adresa din 30 martie 2011, întocmită de C.N.A.D.N.R. SA., potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, reclamantei i-a fost comunicată intenția de expropriere a terenului pe care îl deține, dar notificarea menționată nu a fost urmată de o altă procedură prevăzută de Legea nr. 255/2010, respectiv aceea determinată de art. 18 din lege, deși obligația de a numi comisia de verificare și de a stabili cuantumul despăgubirii este clar determinată în sarcina pârâtului.

Au fost înlăturate susținerile din întâmpinare referitoare la neparcurgerea procedurii prealabile până la acest moment cu motivarea că, susținând că până în prezent reclamanta nu a fost convocată în fața comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, pârâtul își invocă propria culpă întrucât a trecut peste 1 an și jumătate de la emiterea notificării și publicarea în M. Of. nr. 167/9.03.2011 a listei imobilelor expropriate, între care figurează și imobilul în discuție.

S-a apreciat, prin urmare, că reclamanta este îndreptățită să se adreseze instanței pentru a obține protecția dreptului de proprietate astfel încălcat deoarece termenul de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010 este expirat de aproape 1 an și jumătate, ori lipsirea reclamantei atât de dreptul său de proprietate, cât și de despăgubirea justă și prealabilă prevăzută de lege, nu poate fi acceptată pentru o perioadă de timp nedeterminată, în condițiile în care emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor se află la latitudinea expropriatorului, care nu a înțeles să respecte termenele prevăzute de Legea nr. 255/2010.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar prin decizia civilă nr. 1/C din 9 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea atacată, stabilind că suprafața pentru care urmează a fi emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este aceea de 2535 mp. Totodată, a obligat intimata-reclamantă la 124,95 RON cheltuieli de judecată către apelantul pârât.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: Reclamanta este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2535 mp situat în extravilanul satului V.D., M., județul Constanța, ce face parte integrantă din Coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C., conform procedurii de expropriere declanșată potrivit H.G. nr. 415/2010, completată prin H.G.nr. 200/2011. Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, la 19 mai 2011, a fost emisă decizia de expropriere, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantei a fost menționat, iar prin notificarea din 30 martie 2011 acesteia i-a fost comunicată intenția de expropriere a imobilului și i s-a solicitat să se prezinte la sediul expropriatorului cu documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului afectat în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.

Deși aceste obligații au fost îndeplinite, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a fost stabilit până în prezent, iar în aceste condiții este evident că, în calitatea sa de titular al bunului expropriat fără plata despăgubirii corespunzătoare, reclamanta este îndreptățită să solicite instanței obligarea expropriatorului la emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor, acțiunea astfel formulată fiind pe deplin admisibilă.

Omisiunea legiuitorului de a determina prin art. 19 din Legea nr. 255/2010 un termen expres pentru emiterea hotărârii de despăgubire și pentru consemnarea sumei stabilită cu acest titlu la dispoziția persoanei expropriate nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului de a amâna sine die îndeplinirea acestei obligații pentru că prevederile art. 9 alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (4) și (5) din lege îi impun o anumită conduită, care trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de a opera transferul de drept al proprietății de la persoana expropriată la expropriator, iar nerespectarea acesteia deschide celui vătămat accesul liber la instanțele judecătorești, conform art. 21 alin. (1) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, potrivit alin. (4) al ultimului text de lege menționat, la cererea comisiei de verificare a dreptului de proprietate, solicitantul despăgubirilor are obligația de a completa documentația privind calitatea de proprietar în termen de 15 zile de la solicitare; în caz contrar comisia prevăzută la art. 18 va consemna despăgubirea într-un cont bancar deschis pe numele acestuia, dar eliberarea ei se va face numai la data la care solicitantul își va dovedi dreptul în condițiile legii. În alin. (5) al aceluiași text de lege se dispune că, în ipoteza în care titularul dreptului real nu depune cererea de despăgubire sau documentele doveditoare, expropriatorul îi va notifica suma propusă pentru plata despăgubirilor și o va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului.

Prin urmare, legiuitorul a stabilit în mod expres etapele și termenele în care se realizează completarea cererii de despăgubiri și a documentației aferente, iar consemnarea sumei stabilită cu titlu de despăgubire la dispoziția expropriatului se impune pentru ca dezdăunarea să se realizeze imediat după îndeplinirea acestor obligații de către titularul dreptului sau, în caz contrar, după expirarea celor 15 zile prevăzute de legiuitor, în care expropriatul era îndreptățit să completeze această documentație. Obligația de emitere a hotărârii de stabilire a despăgubirii și de consemnare a acesteia la dispoziția reclamantei nu a fost îndeplinită în cauză, conform art. 21 din lege, ba mai mult, terenul a fost preluat efectiv de expropriator, iar lucrarea a fost realizată.

Lipsa hotărârii de stabilire a despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de Legea nr. 255/2010, pentru că, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, plata efectivă a despăgubirilor se realizează numai după emiterea acestei hotărâri, ori un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat pentru că nicio depoziție legală nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanțelor competente. Eroarea instanței de fond vizează întinderea suprafeței pentru care se impune stabilirea despăgubirii prin hotărârea la a cărei emitere a fost obligat pârâtul, întindere menționată în mod eronat ca fiind aceea de 1 ha, conform considerentelor cererii de chemare în judecată.

Astfel, ca efect al partajului dispus prin sentința civilă nr. 913/C din 3 aprilie 2009 a Judecătoriei Medgidia, prin care s-a luat act de tranzacția intervenită între moștenitorii defunctei M.S. asupra modalității de împărțire a terenului situat în extravilanul satului V.D., M., județul Constanța, pentru care dreptul de proprietate al defunctei fusese recunoscut conform titlului de proprietate din 7 august 1995 eliberat de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța, reclamantei S.I. i-a revenit în proprietate exclusivă, printre alte suprafețe, și cea de 1 ha. Potrivit listei anexă la H.G. nr. 200/2011 pentru completarea H.G.

nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C.”, doar parte din această suprafață a fost afectată de realizarea lucrării anterior menționate, reclamanta fiind înscrisă în această listă cu suprafața de 2535 mp, pentru care s-au propus despăgubiri în valoare de 1.242 RON. Prin urmare, suprafața pentru care se stabilește despăgubirea nu poate fi alta decât aceea care urmează a fi efectiv expropriată și care face parte din coridorul de expropriere. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Curtea de Apel Constanța a reținut, în mod greșit, faptul că expropriatorul nu a emis hotărârea de expropriere cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010. Termenul de 5 zile, socotit de la emiterea deciziei de expropriere, este prevăzut pentru numirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real și nu pentru emiterea hotărârii de despăgubire. Dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu reglementează un termen expres în care să-și înceapă activitatea comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real. Neprevăzând un termen expres pentru începerea activității comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real, comisie care emite hotărârea de expropriere, implicit legiuitorul nu a stabilit nici termenul în care să fie emisă hotărârea de despăgubire.

Faptul că dispozițiile Legii nr. 255/2010 nu prevăd un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire, nu înseamnă că expropriatorul poate amâna îndeplinirea acestei obligații. Este adevărat faptul că, ulterior consemnării despăgubirii Ia dispoziția persoanei expropriate și emiterii deciziei de expropriere, expropriatorul are obligația emiterii hotărârii de despăgubire într-un termen rezonabil. Însă noțiunea de „termen rezonabil” trebuie raportată la toate etapele și demersurile ce trebuie parcurse pentru emiterea hotărârii de despăgubire în materia Legii nr. 255/2010.

În materia acestei legi, expropriatorul emite două acte ce vizează persoana expropriată: în primul rând, emite decizia de expropriere (conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010), al cărei singur efect este cel translativ al dreptului de proprietate de la persoana expropriată la expropriator, efect translativ condiționat de consemnarea despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate, iar în al doilea rând, emite hotărârea de despăgubire care stabilește despăgubirea ce urmează a fi acordată persoanei expropriate. Toate demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului și întocmirea documentelor cadastrale individuale se realizează între momentul emiterii deciziei de expropriere și cel al emiterii hotărârii de despăgubire.

Spre deosebire de Legea nr. 198/2004, în cazul Legii nr. 255/2010 decizia de expropriere se emite pentru întregul coridor de expropriere, urmând ca, până în momentul emiterii hotărârii de despăgubire, să fie întocmite documentațiile cadastrale individuale și suprapunere a coridorului de expropriere peste planurile parcelare afectate de expropriere. Având în vedere faptul că imobilele expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010 pentru realizarea Tronsonului 6, M.-C., al autostrăzii B.-C. sunt în număr de 337, timpul necesar realizării tuturor demersurilor arătate anterior este de aproximativ 1 an.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: Contrar celor susținute de recurent, Curtea de Apel Constanța nu a reținut că termenul de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010 ar fi termenul reglementat de legiuitor pentru emiterea hotărârii de despăgubire. Dimpotrivă, instanța de apel a constatat omisiunea legiuitorului de a determina în cuprinsul Legii 255/2010 un termen expres pentru emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și pentru consemnarea sumei stabilită cu acest titlu la dispoziția persoanei expropriate.

Este necontestat în cauză că, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, a fost emisă decizia de expropriere din 19 mai 2011, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantei a fost menționat, iar prin notificarea din 30 martie 2011, acesteia i-a fost comunicată intenția de expropriere a imobilului și i s-a solicitat să se prezinte la sediul expropriatorului cu documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului afectat în vederea stabilirii unei juste despăgubiri. Cu toate că aceste obligații au fost îndeplinite, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a fost stabilit până în prezent.

Interpretând dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de apel a concluzionat corect în sensul că nu există pentru expropriator posibilitatea de a amâna sine die îndeplinirea obligației de a emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii în procedura Legii nr. 255/2010, această sarcină trebuind să fie realizată într-un termen rezonabil. Prin motivele de recurs, pârâtul admite că expropriatorul are obligația emiterii hotărârii de despăgubire într-un termen rezonabil, însă apreciază că noțiunea de „termen rezonabil” trebuie raportată la toate etapele și demersurile ce trebuie parcurse pentru emiterea hotărârii de despăgubire în materia Legii nr. 255/2010.

Cum, în procedura acestei legi, toate demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului și întocmirea documentelor cadastrale individuale se realizează între momentul emiterii deciziei de expropriere și cel al emiterii hotărârii de despăgubire și cum decizia de expropriere se emite pentru întregul coridor de expropriere, iar imobilele expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010 pentru realizarea Tronsonului 6, M.-C., al autostrăzii B.-C. sunt în număr de 337, în opinia recurentului, timpul necesar realizării tuturor demersurilor arătate este de aproximativ 1 an.

Înalta Curte constată că, în cauză, a fost depășit chiar și termenul apreciat de recurent ca fiind rezonabil pentru emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și care, în opinia sa, este un termen de un an de la data emiterii deciziei de expropriere, deoarece această decizie a fost emisă (aspect necontestat în litigiu) la data din 19 mai 2011, fără a fi urmată, până în prezent, de emiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor și de plata acestor despăgubiri, conform art. 19-21 din Legea nr. 255/2010. În plus, pornind de la premisa că obligațiile a căror îndeplinire a fost solicitată de reclamantă trebuiau realizate de pârât într-un termen rezonabil și că durata unei proceduri poate fi apreciată ca fiind rezonabilă numai în măsura în care asigură eficacitatea respectivei proceduri, Înalta Curte apreciază că, prin decizia pronunțată, instanța de apel a făcut o interpretare corectă atât a normelor legale cât și a scopului edictării acestora.

Astfel, având în vedere conduita stabilită în sarcina pârâtului prin prevederile art. 9 și art. 19-21 din Legea nr. 255/2010 și termenele care reglementează îndeplinirea anumitor obligații, și interpretând lipsa hotărârii de stabilire a despăgubirilor ca echivalând cu refuzul expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate de Legea nr. 255/2010, pentru că, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, plata efectivă a despăgubirilor se realizează numai după emiterea acestei hotărâri, curtea de apel a concluzionat corect în sensul că un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat, demersul reclamantei fiind justificat față de art. 21 alin. (1) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile nr. 1/C din 9 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2013.