ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4425/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4425/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27

octombrie 2011, pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanta S.I. a chemat

în judecată Statul Român, reprezentat prin Comisia Națională de Autostrăzi și

Drumuri Județene din România SA și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul să emită, în condițiile

art. 20 din Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului

despăgubirilor pentru terenul situat în M., județul Constanța, în suprafața de

1 ha și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă

nr. 4906 din 3 octombrie 2012 Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei

și a obligat Statul Român reprezentat prin C.N.A.D.N.R. SA să emită, în procedura

prevăzută de Legea nr. 255/2010, hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor

pentru terenul în suprafață de 1 ha situat în extravilanul satului V.D., M., județul

Constanța, expropriat prin H.G. nr. 200/2011.

La pronunțarea hotărârii

s-au avut în vedere prevederile art. 8, art. 9 și art. 18 din Legea nr. 255/2010

și s-a apreciat că actul normativ menționat, care reglementează procedura exproprierii,

stabilește termene clare, care trebuie respectate de către expropriator în considerarea

efectelor pe care măsura exproprierii le produce asupra patrimoniului persoanei

expropriate.

Reclamanta este înscrisă

la poziția nr. 36 din lista anexă la H.G. nr. 200/2011 pentru completarea H.G.

nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate

privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada B.-C.,

tronsonul 6, C1-C.” cu terenul situat în extravilanul satului V.D., M., județul

Constanța, în suprafața de 1 ha.

Prin adresa din 30

martie 2011, întocmită de C.N.A.D.N.R. SA., potrivit art. 8 alin. (1) din Legea

nr. 255/2010, reclamantei i-a fost comunicată intenția de expropriere a terenului

pe care îl deține, dar notificarea menționată nu a fost urmată de o altă procedură

prevăzută de Legea nr. 255/2010, respectiv aceea determinată de art. 18 din lege,

deși obligația de a numi comisia de verificare și de a stabili cuantumul despăgubirii

este clar determinată în sarcina pârâtului.

Au fost înlăturate susținerile

din întâmpinare referitoare la neparcurgerea procedurii prealabile până la acest

moment cu motivarea că, susținând că până în prezent reclamanta nu a fost convocată

în fața comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real,

pârâtul își invocă propria culpă întrucât a trecut peste 1 an și jumătate de la

emiterea notificării și publicarea în M. Of. nr. 167/9.03.2011 a listei imobilelor

expropriate, între care figurează și imobilul în discuție.

S-a apreciat, prin urmare,

că reclamanta este îndreptățită să se adreseze instanței pentru a obține protecția

dreptului de proprietate astfel încălcat deoarece termenul de 5 zile prevăzut de

art. 18 din Legea nr. 255/2010 este expirat de aproape 1 an și jumătate, ori lipsirea

reclamantei atât de dreptul său de proprietate, cât și de despăgubirea justă și

prealabilă prevăzută de lege, nu poate fi acceptată pentru o perioadă de timp nedeterminată,

în condițiile în care emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor

se află la latitudinea expropriatorului, care nu a înțeles să respecte termenele

prevăzute de Legea nr. 255/2010.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, iar prin decizia civilă

nr. 1/C din 9 ianuarie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, a admis

apelul și a schimbat în parte hotărârea atacată, stabilind că suprafața pentru care

urmează a fi emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirilor este aceea

de 2535 mp. Totodată, a obligat intimata-reclamantă la 124,95 RON cheltuieli de

judecată către apelantul pârât.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Reclamanta este titulara

dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2535 mp situat în extravilanul

satului V.D., M., județul Constanța, ce face parte integrantă din Coridorul de expropriere

situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică Autostrada B.-C., tronsonul

6, C1-C., conform procedurii de expropriere declanșată potrivit H.G. nr. 415/2010,

completată prin H.G.nr. 200/2011.

Conform art. 9 alin.

(1) din Legea nr. 255/2010, la 19 mai 2011, a fost emisă decizia de expropriere,

în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantei a fost menționat, iar prin notificarea

din 30 martie 2011 acesteia i-a fost comunicată intenția de expropriere a imobilului

și i s-a solicitat să se prezinte la sediul expropriatorului cu documentele care

să ateste dreptul de proprietate asupra terenului afectat în vederea stabilirii

unei juste despăgubiri.

Deși aceste obligații

au fost îndeplinite, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a fost

stabilit până în prezent, iar în aceste condiții este evident că, în calitatea sa

de titular al bunului expropriat fără plata despăgubirii corespunzătoare, reclamanta

este îndreptățită să solicite instanței obligarea expropriatorului la emiterea hotărârii

de stabilire a despăgubirilor, acțiunea astfel formulată fiind pe deplin admisibilă.

Omisiunea legiuitorului

de a determina prin art. 19 din Legea nr. 255/2010 un termen expres pentru emiterea

hotărârii de despăgubire și pentru consemnarea sumei stabilită cu acest titlu la

dispoziția persoanei expropriate nu echivalează cu posibilitatea expropriatorului

de a amâna sine die îndeplinirea acestei obligații pentru că prevederile art. 9

alin. (4) coroborat cu art. 19 alin. (4) și (5) din lege îi impun o anumită conduită,

care trebuie realizată într-un termen rezonabil, înainte de a opera transferul de

drept al proprietății de la persoana expropriată la expropriator, iar nerespectarea

acesteia deschide celui vătămat accesul liber la instanțele judecătorești, conform

art. 21 alin. (1) din Constituție și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Astfel, potrivit

alin. (4) al ultimului text de lege menționat, la cererea comisiei de verificare

a dreptului de proprietate, solicitantul despăgubirilor are obligația de a completa

documentația privind calitatea de proprietar în termen de 15 zile de la solicitare;

în caz contrar comisia prevăzută la art. 18 va consemna despăgubirea într-un cont

bancar deschis pe numele acestuia, dar eliberarea ei se va face numai la data la

care solicitantul își va dovedi dreptul în condițiile legii.

În alin. (5) al aceluiași

text de lege se dispune că, în ipoteza în care titularul dreptului real nu depune

cererea de despăgubire sau documentele doveditoare, expropriatorul îi va notifica

suma propusă pentru plata despăgubirilor și o va consemna într-un cont bancar deschis

pe numele expropriatului.

Prin urmare, legiuitorul

a stabilit în mod expres etapele și termenele în care se realizează completarea

cererii de despăgubiri și a documentației aferente, iar consemnarea sumei stabilită

cu titlu de despăgubire la dispoziția expropriatului se impune pentru ca dezdăunarea

să se realizeze imediat după îndeplinirea acestor obligații de către titularul dreptului

sau, în caz contrar, după expirarea celor 15 zile prevăzute de legiuitor, în care

expropriatul era îndreptățit să completeze această documentație.

Obligația de emitere a

hotărârii de stabilire a despăgubirii și de consemnare a acesteia la dispoziția

reclamantei nu a fost îndeplinită în cauză, conform art. 21 din lege, ba mai mult,

terenul a fost preluat efectiv de expropriator, iar lucrarea a fost realizată.

Lipsa hotărârii de stabilire

a despăgubirilor echivalează cu refuzul expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile

reglementate de Legea nr. 255/2010, pentru că, potrivit art. 21 alin. (1) din lege,

plata efectivă a despăgubirilor se realizează numai după emiterea acestei hotărâri,

ori un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat pentru că nicio depoziție legală

nu limitează dreptul celui ce se consideră nedreptățit de a se adresa instanțelor

competente.

Eroarea instanței de fond

vizează întinderea suprafeței pentru care se impune stabilirea despăgubirii prin

hotărârea la a cărei emitere a fost obligat pârâtul, întindere menționată în mod

eronat ca fiind aceea de 1 ha, conform considerentelor cererii de chemare în judecată.

Astfel, ca efect al partajului

dispus prin sentința civilă nr. 913/C din 3 aprilie 2009 a Judecătoriei Medgidia,

prin care s-a luat act de tranzacția intervenită între moștenitorii defunctei M.S.

asupra modalității de împărțire a terenului situat în extravilanul satului V.D.,

M., județul Constanța, pentru care dreptul de proprietate al defunctei fusese recunoscut

conform titlului de proprietate din 7 august 1995 eliberat de Comisia Județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța, reclamantei

S.I. i-a revenit în proprietate exclusivă, printre alte suprafețe, și cea de 1 ha.

Potrivit listei anexă

la H.G. nr. 200/2011 pentru completarea H.G. nr. 415/2010 privind declanșarea procedurilor

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică „Autostrada B.-C., tronsonul 6, C1-C.”, doar parte din această

suprafață a fost afectată de realizarea lucrării anterior menționate, reclamanta

fiind înscrisă în această listă cu suprafața de 2535 mp, pentru care s-au propus

despăgubiri în valoare de 1.242 RON.

Prin urmare, suprafața

pentru care se stabilește despăgubirea nu poate fi alta decât aceea care urmează

a fi efectiv expropriată și care face parte din coridorul de expropriere.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R.

SA.

Prin motivele de recurs

se formulează următoarele critici, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

Curtea de Apel Constanța

a reținut, în mod greșit, faptul că expropriatorul nu a emis hotărârea de expropriere

cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 18 din Legea nr. 255/2010.

Termenul de 5 zile, socotit

de la emiterea deciziei de expropriere, este prevăzut pentru numirea comisiei de

verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real și nu pentru emiterea

hotărârii de despăgubire.

Dispozițiile Legii nr.

255/2010 nu reglementează un termen expres în care să-și înceapă activitatea

comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real.

Neprevăzând un termen

expres pentru începerea activității comisiei de verificare a dreptului de proprietate

sau a altui drept real, comisie care emite hotărârea de expropriere, implicit legiuitorul

nu a stabilit nici termenul în care să fie emisă hotărârea de despăgubire.

Faptul că dispozițiile

Legii nr. 255/2010 nu prevăd un termen pentru emiterea hotărârii de despăgubire,

nu înseamnă că expropriatorul poate amâna îndeplinirea acestei obligații.

Este adevărat faptul că,

ulterior consemnării despăgubirii Ia dispoziția persoanei expropriate și emiterii

deciziei de expropriere, expropriatorul are obligația emiterii hotărârii de despăgubire

într-un termen rezonabil.

Însă noțiunea de „termen

rezonabil” trebuie raportată la toate etapele și demersurile ce trebuie parcurse

pentru emiterea hotărârii de despăgubire în materia Legii nr. 255/2010. În materia

acestei legi, expropriatorul emite două acte ce vizează persoana expropriată: în

primul rând, emite decizia de expropriere (conform art. 9 alin. (1) din Legea

nr. 255/2010), al cărei singur efect este cel translativ al dreptului de proprietate

de la persoana expropriată la expropriator, efect translativ condiționat de consemnarea

despăgubirii la dispoziția persoanei expropriate, iar în al doilea rând, emite hotărârea

de despăgubire care stabilește despăgubirea ce urmează a fi acordată persoanei expropriate.

Toate demersurile pentru

intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului și întocmirea documentelor

cadastrale individuale se realizează între momentul emiterii deciziei de expropriere

și cel al emiterii hotărârii de despăgubire.

Spre deosebire de Legea

nr. 198/2004, în cazul Legii nr. 255/2010 decizia de expropriere se emite pentru

întregul coridor de expropriere, urmând ca, până în momentul emiterii hotărârii

de despăgubire, să fie întocmite documentațiile cadastrale individuale și suprapunere

a coridorului de expropriere peste planurile parcelare afectate de expropriere.

Având în vedere faptul

că imobilele expropriate în temeiul Legii nr. 255/2010 pentru realizarea Tronsonului

6, M.-C., al autostrăzii B.-C. sunt în număr de 337, timpul necesar realizării tuturor

demersurilor arătate anterior este de aproximativ 1 an.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Contrar celor susținute

de recurent, Curtea de Apel Constanța nu a reținut că termenul de 5 zile prevăzut

de art. 18 din Legea nr. 255/2010 ar fi termenul reglementat de legiuitor pentru

emiterea hotărârii de despăgubire. Dimpotrivă, instanța de apel a constatat

omisiunea legiuitorului de a determina în cuprinsul Legii 255/2010 un termen expres

pentru emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și pentru consemnarea

sumei stabilită cu acest titlu la dispoziția persoanei expropriate.

Este necontestat în cauză

că, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, a fost emisă decizia de expropriere

din 19 mai 2011, în cadrul căreia imobilul proprietatea reclamantei a fost menționat,

iar prin notificarea din 30 martie 2011, acesteia i-a fost comunicată intenția de

expropriere a imobilului și i s-a solicitat să se prezinte la sediul expropriatorului

cu documentele care să ateste dreptul de proprietate asupra terenului afectat în

vederea stabilirii unei juste despăgubiri. Cu toate că aceste obligații au fost

îndeplinite, cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamantei nu a fost stabilit

până în prezent.

Interpretând dispozițiile

legale aplicabile în cauză, instanța de apel a concluzionat corect în sensul

că nu există pentru expropriator posibilitatea de a amâna sine die îndeplinirea

obligației de a emite hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii în procedura

Legii nr. 255/2010, această sarcină trebuind să fie realizată într-un termen rezonabil.

Prin motivele de recurs,

pârâtul admite că expropriatorul are obligația emiterii hotărârii de despăgubire

într-un termen rezonabil, însă apreciază că noțiunea de „termen rezonabil” trebuie

raportată la toate etapele și demersurile ce trebuie parcurse pentru emiterea hotărârii

de despăgubire în materia Legii nr. 255/2010. Cum, în procedura acestei legi, toate

demersurile pentru intabularea dreptului de proprietate al expropriatorului și întocmirea

documentelor cadastrale individuale se realizează între momentul emiterii deciziei

de expropriere și cel al emiterii hotărârii de despăgubire și cum decizia de

expropriere se emite pentru întregul coridor de expropriere, iar imobilele expropriate

în temeiul Legii nr. 255/2010 pentru realizarea Tronsonului 6, M.-C., al autostrăzii

B.-C. sunt în număr de 337, în opinia recurentului, timpul necesar realizării tuturor

demersurilor arătate este de aproximativ 1 an.

Înalta Curte constată

că, în cauză, a fost depășit chiar și termenul apreciat de recurent ca

fiind rezonabil pentru emiterea hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii

și care, în opinia sa, este un termen de un an de la data emiterii deciziei

de expropriere, deoarece această decizie a fost emisă (aspect necontestat în litigiu)

la data din 19 mai 2011, fără a fi urmată, până în prezent, de emiterea hotărârii

de stabilire a despăgubirilor și de plata acestor despăgubiri, conform

art. 19-21 din Legea nr. 255/2010.

În plus, pornind de la

premisa că obligațiile a căror îndeplinire a fost solicitată de reclamantă

trebuiau realizate de pârât într-un termen rezonabil și că durata unei proceduri

poate fi apreciată ca fiind rezonabilă numai în măsura în care asigură eficacitatea

respectivei proceduri, Înalta Curte apreciază că, prin decizia pronunțată,

instanța de apel a făcut o interpretare corectă atât a normelor legale cât

și a scopului edictării acestora.

Astfel, având în vedere

conduita stabilită în sarcina pârâtului prin prevederile art. 9 și art. 19-21

din Legea nr. 255/2010 și termenele care reglementează îndeplinirea anumitor

obligații, și interpretând lipsa hotărârii de stabilire a despăgubirilor

ca echivalând cu refuzul expropriatorului de a-și îndeplini obligațiile reglementate

de Legea nr. 255/2010, pentru că, potrivit art. 21 alin. (1) din lege, plata efectivă

a despăgubirilor se realizează numai după emiterea acestei hotărâri, curtea de apel

a concluzionat corect în sensul că un asemenea refuz nu poate să rămână necenzurat,

demersul reclamantei fiind justificat față de art. 21 alin. (1) din Constituție

și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat,

recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva deciziei civile

nr. 1/C din 9 ianuarie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2013.