ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 741/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 1687/15.12.2011, pronunțată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Arad a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București și Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. București având ca obiect despăgubiri pentru expropriere.

Prin decizia civilă nr. 50/10.04.2014, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1687/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. x/2010.

Pentru a pronunța astfel, Curtea de Apel a reținut că, în anul 2005 reclamantul a achiziționat suprafețe de teren arabil situate în extravilanul municipiului Arad, partea de sud, respectiv de-a lungul șoselei naționale DN69 Arad-Timișoara, plătind prețul de 2.372.600.000 RON vechi pentru totalul de 971.600 mp teren.

Potrivit certificatului de urbanism nr. 2777/21 februarie 2006 obținut de reclamant pentru respectivele terenuri acestea au regimul juridic de "teren arabil situat în extravilanul municipiului Arad - proprietate privată".

În ce privește regimul economic, același certificat menționează că, în prezent, terenul este arabil, solicitantul dorind întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal în vederea transformării zonei cu caracter agricol în zonă construită. La rubrica "regimul tehnic" se arată că terenul în suprafață de 1.564.500 mp nu este prevăzut în Planul Urbanistic General al municipiului Arad pentru extindere intravilan, fiind edificabil sub rezerva stabilirii traseului final al autostrăzii Nădlac-Arad-Timișoara și viitoarei centuri destinate devierii traficului de marfă al municipiului Arad. Aceasta situație există și în continuare, la această dată, respectiv în aprilie 2014, în sensul că nu există elaborat nici un PUG și nici măcar un PUZ.

Prin hotărârile nr. 1-5/15.07.2010 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 au fost expropriate 5 parcele de teren (nr. cadastral x CF x Arad, nr. cadastral x CF x Arad, nr. cadastral x CF x Arad, nr. cadastral x CF x Arad și nr. cadastral x CF x Arad), în suprafață totală de 11.697 mp, pentru care s-a acordat reclamantului suma totală de 944.750 RON; adică 80,76 RON/mp (17,94 euro/mp), în condițiile în care același teren a fost achiziționat de reclamantul A. în anul 2005 cu un preț unitar de 0,07 euro/mp. S-a remarcat, astfel, că valoarea acordată reclamantului de către Stat, în urma exproprierii este cu 2.563% mai mare decât valoarea de achiziție.

În esență, s-a avut în vedere că, în apel, reclamantul critică, pe de o parte, valoarea și justețea despăgubirii oferită de Stat pentru cei 11.697 mp expropriați efectiv, precum și refuzul instanței de fond de a-i acorda daune suplimentare, reprezentate de afectarea suprafeței de 8.867 mp, grevată de interdicția de construire a unor obiective care generează trafic suplimentar prevăzută de art. 47 alin. (11) din O.G. nr. 43/1997, precum și suprafața de 2943 mp (S30) ce rămâne izolată de celelalte parcele, la care se mai adaugă și pretenția de a i se acorda daune pentru lipsa de folosință a terenului în perioada 1 octombrie 2009 - 31 martie 2010.

În ceea ce privește legea aplicabilă, Curtea de Apel a constat că sunt incidente dispozițiile art. 26 din L.33/1994 care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Experții vor defalca despăgubirile cuvenite proprietarului de cele ce se cuvin titularilor de alte drepturi reale.

În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare, ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.

Apoi, la fel de relevant, art. 27 din Legea nr. 33/1994 care stabilește că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî astfel încât despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată.

Prin trimiteri la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Jurisprudența Curții europene, instanța de apel a constat că despăgubirea în caz de expropriere pentru cauză de utilitate publică - în speță fiind vorba de realizarea unui obiectiv public de interes major, respectiv Autostrada Nădlac - Sibiu, din Coridorul IV European - trebuie să fie justă, dar și rezonabilă și să nu conducă la atingerea unui scop speculativ, chiar dacă victima exproprierii este un dezvoltator imobiliar. S-a apreciat necesar a fi urmărit justul echilibru dintre interesul proprietarului expropriat și cel al expropriatorului, căruia nu i se poate impune o sarcină nerezonabilă, excesiv de oneroasă, speculativă, din partea proprietarului terenului expropriat pentru realizarea unei autostrăzi. Din această perspectivă, instanța de apel a constatat că este necesar să fie întrunit un set de criterii, care derivă atât din practica SIE, cât și a CEDO, respectiv: amplasament, destinația la momentul evaluării, categoria localității, poziționarea față de localitate și de căile de acces, echiparea edilitară - utilități existente, restricții de folosire și observarea unei eventuale perspective de dezvoltare viitoare, dar concretă și nu ipotetică.

De asemenea, din punctul de vedere al CEDO, s-a apreciat a fi necesară o analiză tehnică a perspectivelor de dezvoltare, însă nu sub aspectul unor condiții ipotetice, ci bazate pe un potențial concret, realizabil și susceptibil de probare, materializat eventual printr-un început de realizare, lipsa caracterului speculativ, apoi certitudinea unei pagube viitoare precum și existența unui echilibru între interesul general, public și cel privat.

Prin prisma analizei pieței libere, Curtea a constatat că experții judiciari, inclusiv în faza apelului, unde s-a administrat o nouă expertiză, au propus 3 valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii raportului.

Astfel, expertul B., după ce a studiat 24 de contracte de vânzare - cumpărare de terenuri agricole extravilane, din același perimetru cu cel în care se află terenul expropriat de la reclamant, într-un interval de 5 ani (2009 - 2013) a constatat că în raport cu anul 2005, când reclamantul a cumpărat terenul cu 0,07 Euro/mp, în anul 2013 valoarea unitară a terenului agricol extravilan vândut efectiv în același perimetru a ajuns la aproximativ 15 Euro/mp, sumă inferioară celei stabilită prin Hotărârile nr. 1-5 din anul 2010, de 17,94 Euro/mp, ceea ce reflectă pe deplin evoluția pieței imobiliare dinainte de boom-ul imobiliar, urmat de prețurile determinate de criză și apoi de relativa stabilizare a prețurilor, survenită la finele lui 2012 și continuată în anii 2013 și 2014.

Pe de altă parte, expertul C. a analizat, ca și comparabile, doar 11 contracte de vânzare - cumpărare, care se referă la terenuri din același perimetru, dar de întinderi mult mai mici, care nu depășesc 118 - 4.000 mp, afectate pentru construirea unor stații de carburant, și care au categoria de terenuri intravilane și nu extravilan - agricol, media prețului unitar fiind de 63,87 euro/mp.

Expertul D. a utilizat doar 3 contracte pentru comparație, perfectate în perioada 2010 - 2013 și, apoi, a combinat acest date cu metoda celei mai bune utilizări, apreciind că atât terenul expropriat, cât și cel rămas în proprietatea reclamantului - apelant ar fi apte pentru dezvoltare imobiliară și nu are nici un fel de relevanță că actualmente terenul este clasificat ca și teren extravilan agricol, fiind posibil în viitor ca acesta să fie inclus în categoria terenurilor intravilane, astfel că media prețului unitar pe metrul pătrat este de 101,80 Euro/mp.

Curtea a analizat concluziile diferite ale celor trei experți, precum și metodele, alături de comparabilele utilizate de aceștia, în sensul art. 26 din L.33/1994 și a constatat că cea care reflectă realitatea este cea realizată de expertul judiciar B. și parțial, cea realizată de expertul C., urmând a înlătura în totalitate concluziile expertului judiciar D.. Aceasta întrucât a constatat, la rându-i, că pretențiile reclamantului vizând imposibilitatea folosirii corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecție și siguranță a autostrăzii sunt nejustificate, deoarece suprafața aferentă zonei de siguranță de 8.867 mp nu a fost expropriată, iar în zona de protecție, potrivit art. 17 și 18 din O.G. nr. 43/2011 terenul va putea fi folosit în continuare potrivit destinației sale agricole și obligaților propter in rem ce reveneau proprietarului unui teren aflat în vecinătatea unui drum public și anterior edificării autostrăzii.

Curtea a constatat că doar experții C. și B. au analizat imobilul expropriat potrivit categoriei de folosință actuală - arabil în extravilan - si nu potrivit unei categorii ipotetice de intravilan construibil. Față de categoria de folosință a imobilului expropriat, respectiv de arabil în extravilan, s-a constatat că tribunalul a respins justificat solicitările reclamantului de a fi despăgubit pentru prejudiciul suferit prin expropriere.

Curtea a constatat că certificatul de urbanism pe care îl menționează reclamantul în justificarea intenției de schimbare a destinației terenului din extravilan agricol în intravilan construcții este numai un act de informare, prin care autoritățile publice locale, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz avizate și aprobate potrivit legii, fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării și stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului, precum și lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării. Pentru a se putea realiza construcții (de locuințe, construcții comerciale sau construcții industriale) pe un teren arabil situat în extravilan, trebuie ca pentru acest teren să se întocmească o documentație de trecere din extravilan în intravilan, o documentație de tip PUZ sau PUD și aprobarea acestora, trebuie realizată scoaterea terenului din circuitul agricol și numai după aceasta terenul va avea destinația de teren pentru construcții, însă în prezent nu există date referitoare la schimbarea destinației pentru parcelele de teren analizate.

Prin urmare, față de caracteristicile imobilului supus exproprierii-arabil în extravilan, fără utilități, imobilul expropriat a fost corect analizat de prima instanță, potrivit destinației actuale a acestuia - arabil în extravilanul localității Arad si nu potrivit unei destinații probabile, viitoare și incerte, sens în care compararea imobilului nu poate fi făcută decât cu imobile de același fel, respectiv extravilane agricole și nu cu imobile aflate în intravilanul localității

Instanța de apel a înlăturat susținerile apelantului-reclamant potrivit cărora demersurile făcute pentru trecerea terenurilor în intravilan a fost împiedicată de pârâtul-intimat.

În dovedirea susținerilor sale, apelantul-pârât a indicat o serie de acte întocmite în scopul trecerii imobilului din extravilan în intravilan în vederea implementării unui proiect imobiliar și a arătat că proiectul a fost împiedicat de expropriator prin introducerea obligativității obținerii unui preaviz prealabil din partea Ministerului Transporturilor-CNADNR S.A. și ulterior prin realizarea efectivă a autostrăzii care a traversat în diagonală acest proiect".

Relativ la aspectul privind necesitatea obținerii unui preaviz prealabil și contextul în care a fost solicitat acest preaviz, instanța a avut în vedere că în Certificatul de Urbanism se menționează că terenurile au regim juridic de "teren arabil situat în extravilanul municipiului Arad". Cu privire la regimul tehnic, în certificat se arată că terenul în suprafață de 1.564.500 mp nu este prevăzut în Planul Urbanistic General al municipiului pentru extinderea intravilanului, iar cel mai important aspect omis a fi supus analizei este mențiunea " fiind edificabil sub rezerva 7/7 stabilirii traseului final al autostrăzii Nadlac-Arad-Timișoara și viitoarei centuri destinate devierii traficului de marfă al municipiului Arad". Or, prin certificatul de urbanism se solicită un aviz din partea Ministerului Transporturilor - CNADNR S.A., pentru a se evita amplasarea proiectului imobiliar pe traseul autostrăzii respectiv în zonele de interdicție ale autostrăzii. Certificatul de urbanism este doar primul act necesar demarării unui proiect imobiliar, acesta stabilind lista cuprinzând avizele și acordurile legale, necesare în vederea autorizării, iar următorul pas pe care trebuia să îl facă apelantul-reclamant era acela de a se adresa Ministerului Transporturilor - CNADNR S.A., pentru a verifica dacă autostrada ce urma a fi edificată, traversa imobilul pe care urma a se implementa proiectul imobiliar și pentru a solicita avizul menționat în Certificatul de Urbanism. Astfel, instanța a constatat că apelantul-reclamant nu s-a adresat Ministerului Transporturilor-CNADNR S.A., în perioada de valabilitate a Certificatului de Urbanism, cu o cerere de emitere a avizului menționat în certificatul de urbanism, neexistând nici un înscris care să probeze susținerile apelantului reclamant.

Drept urmare, Curtea de Apel a respins pretențiile reclamantului privind evaluarea propusă prin concluziile expertului D. și însușite de reclamant, respectiv de 10.558.452 RON (2.428.076,61 euro), din care 5.177.996,38 RON (1.190.754,60 euro) pentru suprafața efectiv expropriată de 11.697 mp, apoi 3.905.940,54 RON (898.227,10 euro) pentru suprafața de 8.967 mp teren aflată în zona de interdicție, unde nu pot fi executate construcții, cu excepția celor destinate serviciilor pentru autostradă, cu o valoare nominală de 101,80 euro/mp.

Relativ la dauna cauzată ca urmare a scăderii valorii și a imposibilității de folosință a unui teren de 2.943 mp, individualizată ca sola S 30, care în urma exproprierii, deși rămâne în proprietatea reclamantului, reprezintă o parcelă izolată, fără acces la drumul public și îngrădită de parcelele aflate în zona de interdicție, având o configurație improprie oricărei utilizări economice profitabile, s-a reținut că dauna evaluată de expertul D. a fost de 586.771,59 RON (134936,55 euro), la data evaluării, însă această valoare nu a fost primită de instanța de apel pentru că nu respectă regula comparației directe cu terenuri similare, de aceeași categorie de folosință și din același perimetru teritorial - administrativ.

Au fost apreciate a fi fondate pretențiile reclamantului privind scăderea valorii și/sau imposibilității de folosință a restului de teren neexpropriat, de 2.943 mp teren agricol, rămas fără căi de acces și aflat realmente într-o configurație care-i face improprie utilizarea comercială, inclusiv agricolă - sola S 30, pentru care, potrivit expertului C., i s-ar cuveni reclamantului o compensație financiară de 108.511 RON (24.954 euro). Acest teren, care și el are o destinație agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar alte drumuri de acces sunt prevăzute în proiectul autostrăzii, dar configurarea suprafeței de 2943 mp o va face să fie izolată, fiind în fapt situată între zonele de protecție și un drum de exploatare.

În ceea ce privește pretențiile reclamantului privind penalitățile contractuale, Curtea a constatat că, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din 20.02.2008, reclamantul a cunoscut faptul că terenul pe care l-a promis spre vânzare ar putea face obiectul exproprierii pentru construirea unei autostrăzi, a prevăzut în convenție clauzele pe care le-a considerat acoperitoare pentru toate situațiile de posibilă evicțiune, astfel încât prejudiciul este incert, și poate fi cauzat de eventualul refuz al promitentului cumpărător de a mai încheia contractul, dar nu este rezultatul direct al exproprierii.

S-a apreciat a fi incert și prejudiciul constând în necesitatea întocmirii unei garanții bancare constituite asupra prețului din antecontract, nefiind evidențiate riscurile implicate de micșorarea respectivei garanții, nici raportul de cauzalitate cu exproprierea, în contextul în care nu s-a probat desființarea antecontractului. Reanalizând planșele foto de la fila x fond, coroborate cu opiniile experților C. și B., exprimate în faza judecării apelului, Curtea de Apel a constatat că nu există dovezi certe, concludente cu privire la folosirea fără titlu de către pârâți a unor terenuri ce au legătură cu cele din prezenta cauză, nefiind certe amplasamentul incriminat, perioada folosirii fără titlu a terenului, suprafața acestuia, modul de folosire și persoana care se face responsabilă și în plus, reclamantul nu a probat că a folosit în vreun fel terenul rămas neexpropriat, iar terenul ocupat abuziv ar fi putut primi o folosință similară aducătoare de câștig.

Eventualul prejudiciu produs prin activitățile de edificare a obiectivului ce a generat exproprierea nu are legătură cu această procedură în sine, putând rezulta ulterior termenului prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 în care expropriatul are dreptul la contestarea în justiție a cuantumului despăgubirii acordate de către comisie și deci ar fi supus jurisdicției de drept comun, astfel că nu se justifică pretenția cuantificată de expertul D. la suma de 712.604,20 RON (167.301,78 euro), reprezentând daune cauzate pentru lipsa de folosință în perioada 1 octombrie 2009 - 31 octombrie 2010.

De asemenea, Curtea de Apel a constatat că prin hotărârile nr. 1-5/15.07.2010 ale Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 au fost expropriate 5 parcele de teren, în suprafață totală de 11.697 mp, pentru care s-a acordat reclamantului suma totală de 944.750 RON, adică 80,76 RON/mp (17,94 euro/mp), în condițiile în care același teren a fost achiziționat de reclamantul A. în anul 2005 cu un preț unitar de 0,07 euro/mp. S-a remarcat astfel că valoarea acordată reclamantului de către Stat, în urma exproprierii, este cu 2.563% mai mare decât valoarea de achiziție. Pe de altă parte, valoarea cumulată a despăgubirii, la data realizării raportului de expertiză - anul 2013 este de 881.648 RON și se compune din suma de 773.137 RON, pentru terenul efectiv expropriat de 11.697 mp., potrivit concluziei expertului B. și care va fi validată de instanța de apel, cu privire la acest teren, la care se adaugă dauna evaluată de expertul C. la valoarea de 108.511 RON, pentru terenul de 2.943 mp, care rămâne izolat și neexploatabil comercial și/sau agricol. Această valoare cumulată de 881.648 RON, determinată prin metoda comparației directe cu terenuri agricole extravilane din același perimetru, la momentul realizării expertizei este inferioară celei de 944.750 RON, stabilită prin hotărârile nr. 1-5/15.07.2010 ale Comisiei, motiv pentru care se impune menținerea valorii mai mari întrucât despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată - art. 27 alin. (2) din L.33/1994.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prev. art. 296 C. proc. civ., a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1687/15.12.2011 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2010.

Prin decizia 2868/24.10.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 50 din 10 aprilie 2014 și a încheierii din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2010.

Împotriva deciziei 50 din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2010, a formulat cerere de revizuire A., prin care a solicitat schimbarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 1687/15.12.2011, schimbarea hotărârii apelate, în sensul admiterii acțiunii și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, în cauză, a fost întocmit un raport de expertiză de către o comisie formată din trei experți, experții E. - numit de instanța de judecată, D. - numit de revizuent, și B. - numit de pârâtul expropriator. Experții E. și D., au stabilit în concluziile raportului de expertiză, că valoarea unitară a terenurilor proprietatea revizuentului supuse exproprierii este de 91,2 euro/mp. De asemenea, experții au apreciat că revizuentul trebuie să fie despăgubit și pentru terenul situat în zona de interdicție cu aceeași sumă de 91,2 euro/mp și cu suma de 19,95 euro/mp pentru terenul rămas fără acces.

Expertul desemnat de pârât, B., a stabilit suma de 13 euro/mp, pentru terenul expropriat.

În apel, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize, comisia fiind formată din trei experți: C. - numit de instanța de judecată, D. - numit de revizuentul expropriat și B. - numit de către pârâtul expropriator. Concluziile finale ale comisiei de experți nu au fost omogene, nu a existat unanimitate de păreri, între valorile exprimate de experți, existând diferențe considerabile. Astfel, s-a stabilit valoarea de 15 euro/mp de expertul B. - desemnat de expropriator, prin raportare exclusivă la suprafața și la destinația formală a terenului ce a făcut obiectul exproprierii, fără a lua în considerare producerea altor prejudicii ca efect al exproprierii; de 39,86 euro/mp de către expertul C. - numit de instanța, valoare majorată la 66.02 euro/mp prin raportul suplimentar întocmit, care a avut în vedere potențialul construibil. Expertul a apreciat că s-au produs și alte prejudicii ca efect al exproprierii pentru limitarea dreptului de folosință pentru terenurile afectate de interdicția legală de construire, precum și daune cauzate de limitarea dreptului de folosință pentru alte terenuri adiacente; și de 84,4 euro/mp stabilită de expertul D. - desemnat de expropriat, expertul apreciind că s-au produs și alte prejudicii ca efect al exproprierii pentru limitarea dreptului de folosință pentru terenurile afectate de interdicția legală de construire, precum și daune cauzate de limitarea dreptului de folosință pentru alte terenuri adiacente, la o valoarea mai mare decât expertul C.. Deși nu există unanimitate de păreri, există majoritate de opinie a experților C., cât și expertului D. care au confirmat că valoarea de circulație a terenurilor depinde de caracteristicile concrete ale acestuia (amplasament, front stradal la DN Arad-Timișoara, utilități existente, posibilitatea includerii terenului în intravilan). Expertul B. a ignorat aceste aspecte esențiale și s-a raportat strict la natura de teren agricol extravilan, selectând spre comparație proprietăți fără amplasament/front stradal la DN 69 Arad-Timișoara și fără nici o perspectivă de dezvoltare urbanistică, cu destinație strict agricolă - proprietăți care erau esențial diferite de terenurile proprietatea mea și care făceau obiectul expertizei.

Arată că, la data de 03.06.2015, la Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, a înregistrat plângerea penală cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, toate săvârșite în forma calificată cu consecințe deosebit de grave de către numitul B., expert tehnic judiciar, constând în aceea că, în conținutul rapoartelor de expertiză tehnică judiciară întocmite de către acesta în dosarele nr. x/2009 și y/2010 de pe rolul instanțelor de judecată, nu a respectat normele și regulile de evaluare prevăzute ca standarde internaționale de evaluare însușite de ANEVAR și pe care trebuia să le aibă în vedere cu ocazia evaluării despăgubirilor pentru expropriere, fapt ce a condus la crearea unui prejudiciu subsemnatului în cuantum estimat de 10.000.000 euro.

Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara a stabilit că infracțiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar, din conținutul sesizării apreciindu-se că se faptele exprimate ar putea întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de mărturie mincinoasă și fals intelectual, motiv pentru care a dispus înaintarea cauzei către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara spre competentă soluționare unde a fost înregistrată sub nr. x/2015.

Prin ordonanța nr. 6897/P/2015 din data de 26.06.2015, s-a dispus începerea urmării penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și mărturie mincinoasă. Prin ordonanța nr. 6897/P/2015 din data de 06.07.2016, s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sus-menționate, întrucât există un caz ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv fapta nu există.

S-a arătat că, împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanța nr. 328/11/2/2016 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Ulterior, urmare a plângerii formulate la judecătorul de cameră pre-liminară, prin încheierea penală nr. 3665/07.11.2016 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. x/2016, instanța a dispus admiterea în parte a plângerii, desființând în parte ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 06.07.2016 emisă în dosarul penal nr. x/2015, numai în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, trimițând cauza procurorului în vederea începerii urmării penale cu privire la aceasta.

În cuprinsul încheierii s-a reținut că "noul C. pen., intrat în vigoare la data de 01.02.2014, a reunit într-o singură normă de incriminare infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, contra intereselor publice și prin îngrădirea unor drepturi, prevăzute de art. 246-248 C. pen. din 1969, însă cum petentul a formulat plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248' C. pen. din 1969, iar în competența judecătorului de cameră preliminară nu intră și dispunerea începerii urmăririi penale, urmează ca acest pas procedural să fie efectuat de către organele de urmărire penală competente". De asemenea, s-a reținut că "având în vedere faptul că soluția referitoare la săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și fals intelectual a fost cea de clasare, judecătorul de cameră preliminară a constat că se impunea, în continuare, efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, pentru a se constata dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni".

Prin ordonanța nr. 6897/P/2015 din data de 10.02.2017, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, cauza fiind înregistrată sub nr. x/2017, iar prin ordonanța din data de 21.02.2017 emisă în acest dosar, s-a dispus declinarea competenței de soluționare în favoarea Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara față de valoarea prejudiciului reclamat.

Cauza a fost reînregistrata în evidențele Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara sub nr. x/2017, iar prin ordonanța nr. 20/P/2017, din data de 31.01.2019 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost începută urmărire penala in rem din infracțiune de abuz în serviciu în forma calificată în infracțiunea de neglijența în serviciu prin care s-au produs consecințe deosebit de grave și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Cauza a fost reînregistrată în evidențele Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș sub nr. x/2019, iar prin ordonanța din data de 15.03.2019 pronunțata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, față de incidența prescripției răspunderii penale, cauză ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Revizuentul a apreciat că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, potrivit art. 322 pct. 4 C. proc. civ. din 1865:

Hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată asupra fondului întrucât prin decizia civilă nr. 50/10.04.2014, ce face obiectul prezentei revizuiri, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de revizuent.

Chiar dacă expertul B. nu a fost condamnat, există împrejurări pentru care constatarea infracțiuni nu se mai poate face prin hotărâre penală, iar potrivit disp. art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, revizuirea se poate formula și în lipsa unei hotărâri penale de condamnare a expertului, cu condiția existenței unor împrejurări pentru care constatarea infracțiunii să nu se mai fi putut realiza printr-o hotărâre penala.

Arată că, prin ordonanța din dată de 15.03.2019 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, comunicata acestuia în data de 27.03.2019, s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de neglijența în serviciu prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, fața de prescrierea răspunderii penale, cauză ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. În acest context, deși a fost formulată plângere penala cu privire la faptele arătate, prin raportare la ordonanța din data de 15.03.2019 pronunțata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus clasarea cauzei, rezultă îndeplinirea condiției referitoare la existența unor împrejurări pentru care constatarea infracțiunilor nu s-a mai putut realiza printr-o hotărâre penală.

Făcând trimitere la deciziile Curții Constituționale nr. 66/2008 și nr. 203/2013, revizuentul solicită a se constata, de către instanța de revizuire, a existenței infracțiunii de neglijența în serviciu în sarcina expertului.

Cu privire la constatarea, pe cale incidentală, a existenței infracțiunii, revizuentul a arătat că în cuprinsul plângerii penale formulate și completate, a arătat că faptele numitului B., expert tehnic judiciar, constând în aceea că, în conținutul rapoartelor de expertiza tehnica întocmite de către acesta în dosarele nr. x/2009 și y/2010 de pe rolul instanțelor de judecata, nu a respectat normele și regulile de evaluare prevăzute ca standarde internaționale de evaluare însușite de ANEVAR și pe care trebuia să le aibă în vedere cu ocazia evaluării despăgubirilor pentru expropriere, fapt ce ar fi condus Ia crearea unui prejudiciu de peste 10.000.000 Euro, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prin care s-au produs consecințe deosebit de grave.

Prin Ordonanța nr. 20/P/2017 din data de 31.01.2019 s-a reținut, însă, că faptele "nu întrunesc elementele de tipicitate subiectivă, întrucât din probatoriul administrat nu rezultă că expertul cu intenție nu și-ar fi respectat și îndeplinit atribuțiile de serviciu în procedura de întocmire a expertizelor în cele două dosare civile, faptele putându-se, însă, înscrie în tipicitatea infracțiunii de neglijență în serviciu, prevăzută de dispozițiile art. 298 C. pen..".

Apreciază că expertul B. a acționat cel puțin din culpă, îndeplinindu-și defectuos atribuțiile, cu nerespectarea normelor și regulilor de evaluare prevăzute ca standarde internaționale de evaluare însușite de ANEVAR și pe care trebuia să le aibă în vedere cu ocazia evaluării despăgubirilor pentru expropriere, cauzând revizuentului un prejudiciu de peste 10.000.000 euro. De asemenea, nici proprietățile selectate drept "comparabile" nu aveau aceleași caracteristici (amplasament/front stradal la DN 69, utilități, posibilitatea introducerii în intravilan) cu terenurile supuse expertizei. Expertiza întocmită de expertul B. nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare, care trebuie obligatoriu avute în vedere de toți experții membri ANEVAR, conform O.G. nr. 24/2011 privind unele măsuri în domeniul evaluării bunurilor. În acest sens sunt și dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 24/2011 conform cărora "prin evaluare se înțelege activitatea de estimare a valorii, materializată într-un înscris, denumit raport de evaluare, realizată în conformitate cu standardele specifice acestei activități și cu deontologia profesională de un evaluator autorizat" nerespectarea acestor standarde internaționale de evaluare atrăgând răspunderea evaluatorilor autorizați (art. 3.2. din Codul de etică). De asemenea, potrivit art. 2.5. lit. a) din Codul de etică, "principiul comportamentului profesional obligă toți evaluatorii autorizați să respecte legislația specifică în vigoare și standardele de evaluare obligatorii pentru membrii Uni¬unii".

Conform art. 34 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, "Neefectuarea expertizei tehnice datorită unor cauze imputabile sau efectuarea acesteia cu nerespectarea dispozițiilor legale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a expertului tehnic judiciar ori a expertului tehnic extrajudiciar vinovat. Or, expertul B. trebuia să aibă în vedere cu ocazia evaluării despăgubirilor pentru expropriere Standardele Internaționale de Evaluare însușite de ANEVAR, însă, cel puțin din neglijență sau neștiință a ignorat aceste aspecte.

Conform dispozițiilor legale arătate, rezultă că experții evaluatori au obligația legală sa respecte Standardele Internaționale de Evaluare, ceea ce presupune nu doar să se țină cont de cea mai bună utilizare posibilă a terenului, ci și să se aibă în vedere terenuri comparabile și să se facă corecții în funcție de caracteristicile terenului evaluat. Or, expertul B. a avut în vedere destinația exclusiv agricolă a terenului și prețuri minimale determinate conform grilelor notariale pentru terenuri agricole extravilane amplasate aleatoriu, terenuri care nu prezintă aproape niciun element comun cu terenurile expropriate, ignorând caracteristicile esențiale ale terenurilor evaluate (precum front stradal, acces din drum național, racordare Ia utilități, potențial de construire datorită posibilității de introducere în intravilan, forma dreptunghiulară compactă, suprafața generoasă).

Cu privire la chestiunea esențiala a posibilității de introducere în intravilan și implicit a posibilității de valorificare prin construire a terenurilor supuse expertizei de evaluare (aspect care determină hotărâtor valoarea de piață a terenurilor), revizuentul apreciază că a dovedit efectuarea demersurilor pentru introducerea terenurilor în intravilan, încă dinainte de emiterea hotărârii de expropriere (Certificatul de Urbanism pentru faza PUZ eliberat de Primăria Mun. Arad sub nr. x/21.02.2006, Contractul de prestări servicii nr. x/29.08.2005 încheiat cu F. S.R.L. si Contractul de Proiectare nr. x/26.10.2005 încheiat pentru elaborarea studiului de urbanism în faza PUZ). De asemenea, a dovedit că terenurile supuse exproprierii sunt situate într-o zonă de dezvoltare comercial-rezidențială a Municipiului Arad, in care erau deja implementate la vremea respectivă 3 proiecte de dezvoltare imobiliară. Toate aceste proiecte au condus la aprobarea de planuri urbanistice zonale de către Consiliul Local Arad (prin urmare, terenurile au fost incluse în intravilanul Municipiului Arad) - iar aceste planuri urbanistice zonale s-au aprobat pentru terenuri aflate la distanță foarte mică (la scară urbanistică/imobiliară) de terenurile care fac obiectul judecății.

Consideră că se poate constata existența infracțiunii de neglijență în serviciu întrucât expertul B. și-a îndeplinit defectuos atribuțiile în conținutul rapoartelor întocmite de acesta în calitate de expert în prezentul dosar, ignorând caracteristicile esențiale ale terenurilor expertizate (amplasament/front stradal la DN 69 Arad-Timișoara în apropiere de corpul principal de intravilan al Mun. Arad, utilitățile, potențialul de introducere în intravilan dovedită inclusiv prin vecinătatea imediată cu terenuri intravilane cu front stradal la același DN 69, potențialul construibil etc), nerespectând astfel normele și regulile de evaluare prevăzute ca standarde internaționale de evaluare însușite de ANEVAR și prin aceasta cauzând o vătămare drepturilor și intereselor legitime ale revizuentului.

Arată că este îndeplinită și condiția de admisibilitate a revizuirii, întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. 1865, referitoare la aceea ca fapta infracțională să fi avut implicații determinante asupra soluției date prin hotărârea atacată. Or, prin decizia civilă nr. 50/10.04.2014, ce face obiectul prezentei revizuiri, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de revizuent. Pentru a pronunța această soluție, instanța, ulterior analizării concluziilor diferite ale celor 3 experți, precum și metodelor și comparabilele utilizate de aceștia, a constatat că cea care reflectă realitatea este cea realizată de expertul judiciar B. și parțial cea realizată expertul C..

Întrucât decizia civilă nr. 50/10.04.2014 a fost pronunțată urmare săvârșirii infracțiunii de neglijență în serviciu de către expertul B., revizuentul consideră că se impune admiterea cererii de revizuire și schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de revizuient împotriva sentinței civile nr. 1687/15.12.2011 și schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii introductive, cu cheltuieli de judecata în ambele fazele procesuale.

Prin decizia nr. 195 din 10 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 50/10.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2010.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut, în esență, următoarele:

Referitor la condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., au fost avute în vedere:

Hotărârea supusă revizuirii, respectiv decizia civilă nr. 50/10.04.2014 pronunțată de Curte de Apel Timișoara, în dosarul nr. x/2010, vizează fondul și este definitivă în fața instanței de apel, potrivit art. 377 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. din 1865.

Referitor la termenul de introducere a cererii de revizuire, prev. de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a apreciat că cererea de revizuire a fost formulată cu respectarea termenului legal, cererea fiind introdusă în termen de o lună de la comunicarea către revizuent, în data de 27.03.2019, a ordonanței din data de 15.03.2019 pronunțata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019.

În cauză nu s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă a expertului B. pentru o infracțiune privitoare la pricină. Cu toate acestea, Curtea de Apel a avut în vedere că prin decizia Curții Constituționale nr. 66/2008 s-a constatat că dispozițiile art. I pct. 55 din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea C. proc. civ., prin care s-a eliminat din cuprinsul art. 322 pct. 4 din C. proc. civ. textul in conformitate cu care "In cazul in care, in ambele situatii, constatarea infractiunii nu se mai poate face printr-o hotarare penala, instanta de revizuire se va pronunta mai intai, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infractiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat si cel invinuit de savarsirea infractiunii", sunt neconstitutionale.

Analizând, din această perspectivă, cererea de revizuire s-a constat că revizuentul a formulat plângere penală împotriva expertului tehnic judiciar B. unul din cei trei experți din dosarul x/2010, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual, cu consecințe deosebit de grave, susținând că, în conținutul rapoartelor de expertiză tehnică judiciară întocmite de către acesta, în dosarele nr. x/2009 și y/2010 de pe rolul instanțelor de judecată, nu a respectat normele și regulile de evaluare prevăzute ca standarde internaționale de evaluare însușite de ANEVAR și pe care trebuia să le aibă în vedere cu ocazia evaluării despăgubirilor pentru expropriere, fapt ce a condus la crearea unui prejudiciu în cuantum estimat de 10.000.000 euro.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 6897/P/2015 din data de 06.07.2016, s-a dispus clasarea față de B. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals intelectual și mărturie mincinoasă, întrucât există un caz ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv fapta nu există.

Prin încheierea de cameră preliminară nr. 3665/07.11.2016, Judecătoria Timișoara în dosarul nr. x/2016, a dispus admiterea în parte a plângerii petentului A., a desființat în parte ordonanța de clasare emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara la data de 06.07.2016 emisă în dosarul penal nr. x/2015, în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, trimițând cauza procurorului în vederea începerii urmării penale cu privire la aceasta.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că "având în vedere faptul că soluția referitoare la săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și fals intelectual a fost cea de clasare, judecătorul de cameră preliminară constată că se impunea, în continuare, efectuarea de cercetări cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, pentru a se constata dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni".

Prin ordonanța nr. 20/P/2017, din data de 31.01.2019 a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara (ca urmare a declinărilor) s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost începută urmărire penala in rem din infracțiune de abuz în serviciu în forma calificată în infracțiunea de neglijența în serviciu prin care s-au produs consecințe deosebit de grave și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin ordonanța din data de 15.03.2019 pronunțata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2019 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, față de incidența prescripției răspunderii penale, cauză ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Contrar susținerilor revizuentului, Curtea de Apel a reținut că, prin aceste ordonanțe, nu s-a constatat că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de neglijență în serviciu, dimpotrivă, prin Ordonanța nr. 20/P/2017, din data de 31.01.2019 procurorul a schimbat încadrarea juridică întrucât a constatat neîntrunirea tipicității subiective pentru infracțiunea de abuz în serviciu, arătând că faptele s-ar putea înscrie în tipicitatea infracțiunii de neglijență în serviciu, nestabilind însă acest aspect, întrucât nu s-a pronunțat pe infracțiunea de neglijență în serviciu, ci și-a declinat competența. Totodată, prin Ordonanța nr. 70/P/2019 din data de 15.03.2019, pronunțata de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, procurorul nu a analizat tipicitatea infracțiunii, ci a constatat un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv prescripția, prev. de ar. 16 alin. (1) lit. f). C. proc. pen., prin raportare la data săvârșirii infracțiunii și termenul de prescripției incident față de limitele speciale de pedeapsă și lipsa unor cauze de întrerupere.

Existând un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale, dintre cele preăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., care lipsesc de obiect acțiunea penală, instanța de revizuire a apreciat că se impune a se pronunța mai întâi, pe cale incidentala, asupra existentei sau inexistentei infracțiunii invocate, astfel cum s-a stabilit prin decizia Curții Constituționale nr. 66/2008.

Potrivit art. 249 C. pen. din 1968, în vigoare la data depunerii raportului de expertiză și a suplimentelor în cauză, constituie neglijență în serviciu încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane. Infracțiunea a fost incriminată, similar, și de art. 298 din noul C. pen. neglijența în serviciu constând în încălcarea din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă prin aceasta se cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice.

Prin Decizia nr. 518 din 6 iulie 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 298 din C. pen., Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 249 alin. (1) din C. pen. din 1969 și ale art. 298 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinirea ei defectuoasă" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinirea prin încălcarea legii".

În considerentele acestei decizii, Curtea Constituțională a făcut trimitere la Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, prin care a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii", constatând că atât soluția, cât și considerentele deciziilor nr. 405 din 15 iunie 2016 și nr. 392 din 6 iunie 2017, referitoare la modalitatea de interpretare a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos", sunt aplicabile mutatis mutandis și în cauza de față.

În continuare, Curtea a apreciat că, deși propriu folosirii în alte domenii, termenul "defectuos" nu poate fi privit ca un termen adecvat folosirii în domeniul penal, cu atât mai mult cu cât legiuitorul nu a circumscris existența acestui element al conținutului constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu de îndeplinirea anumitor criterii. Cu alte cuvinte, legiuitorul nu a operat o circumstanțiere expresă în sensul precizării elementelor față de care defectuozitatea trebuie analizată. Curtea a observat că doctrina a apreciat că prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" se înțelege îndeplinirea făcută altfel decât se cuvenea să fie efectuată, defectuozitatea în îndeplinire putând privi conținutul, forma sau întinderea îndeplinirii, momentul efectuării, condițiile de efectuare etc. Totodată, Curtea a observat că jurisprudența a receptat cele reliefate în doctrină, fără a stabili însă criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea defectuozității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, aceasta rezumându-se, în general, la a arăta că subiecții activi ai infracțiunii au îndeplinit în mod defectuos atribuții de serviciu, fie prin raportare la dispozițiile legii, fie prin raportare la mențiuni regăsite în hotărâri ale Guvernului, ordine ale miniștrilor, regulamente de organizare și funcționare, coduri deontologice sau fișe ale postului. Curtea a observat, de asemenea, că termenul "defectuos" nu este definit în C. pen. și nici nu este precizat elementul în legătură cu care defectuozitatea este analizată, ceea ce determină lipsa de claritate și previzibilitate a acestuia. Această lipsă de claritate, precizie și previzibilitate a sintagmei "îndeplinește în mod defectuos" din cadrul dispozițiilor criticate creează premisa aplicării acesteia ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare.

Având în vedere aceste aspecte, precum și faptul că persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală, Curtea a constatat că sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul dispozițiilor art. 246 din C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din C. pen. nu poate fi interpretată decât în sensul că îndeplinirea atribuției de serviciu se realizează "prin încălcarea legii". Aceasta este singura interpretare care poate determina compatibilitatea normelor penale criticate cu dispozițiile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. Totodată, Curtea a apreciat că raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza analizei "neîndeplinirii" unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată. Pentru toate aceste argumente, Curtea a constatat că dispozițiile art. 246 din C. pen. din 1969 și cele ale art. 297 alin. (1) din C. pen. încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5), întrucât sintagma "îndeplinește în mod defectuos" nu prevede în mod expres elem