ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Fondul și considerentele

instanței de fond în primul ciclu procesual.

Prin sentința civilă nr. 223 din 31 martie 2010,

pronunțată în Dosarul nr. 1758/108/2009, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul G.S.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania

Națională de Autostrăzi și a obligat pârâtul la plata către reclamant a unor despăgubiri

în cuantum de 102.936 euro, sau contravaloarea în RON la data plății conform cursului

Băncii Naționale a României, pentru terenul expropriat de 2216 m.p., înscris în

CF nr. xx nedefinitivă Arad. Prima instanță a obligat pârâtul la plata către reclamant

și la 2400 RON, reprezentând cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului

înscris în cartea funciară cu nr. zz nedefinitivă Arad, cu nr. cad. C1, în suprafață

de 5000 m.p. teren arabil în extravilan iar prin hotărârea nr. 109 din 6 aprilie

2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a hotărât exproprierea pentru

utilitate publică a suprafeței de 2216 m.p., cu acordarea de despăgubirii în cuantum

de 45.406 euro (20,49 euro/m.p.)

Din expertiza efectuată

de experta B.F., rezultă că terenul neexpropriat în suprafață de 2784 m.p. momentan

nu poate fi utilizat, deoarece nu are cale de acces; drumul cel mai apropiat, care

se găsește la aproximativ 300 m, este și el afectat de lucrarea drum de ocolire

a Municipiului Arad, însă potrivit proiectului ce stă la baza edificării autostrăzii

Arad - Timișoara, sunt, prevăzute căi de acces la toate imobilele afectate de procedura

exproprierii.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere că terenul este un teren arabil în extravilan,

fără utilități, dar se află în vecinătatea unui teren pe care există perspectiva

de a se edifica un complex comercial. Tribunalul a apreciat că expertiza efectuată

de experții C.K. și B.I. este cea mai apropiată de valoarea reală de despăgubire

la prețul de 46 euro/m.p. pentru suprafața expropriată.

Prima instanță a reținut,

având în vedere că suprafața rămasă nu poate fi utilizată de reclamant până la terminarea

lucrărilor, că reclamantul este îndreptățit și la acordarea de despăgubiri pentru

lipsa de folosință în cuantum de 1.000 euro.

Apelul și considerentele

instanței de apel în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 445

din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul reclamantului

și s-a admis apelul pârâtului. S-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond

în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, reținându-se că apelul

reclamantului vizează doar exproprierea restului de teren în suprafață de 2784 m.p.,

pentru care susține că nu are acces la calea publică și pentru care solicită despăgubiri

calculate la valoarea de 46 euro/m.p.

S-a reținut, așa cum rezultă

din rapoartele de expertiză întocmite de B.F. (dosarul de fond), și B.I., C.K. și

U.I.R. (dosar de apel), că terenul de 2784 m.p. chiar dacă are front la DN69, nu

are și acces direct la DN69. Pe de altă parte însă, din raportul de expertiză al

celor trei experți, rezultă că nici la data exproprierii în vederea construirii

autostrăzii accesul la parcelă nu putea fi realizat direct din DN 69 decât pentru

utilajele agricole, conform unui acord tacit din partea C.N.A.D.N.R. În plus, din

cele două rapoarte de expertiză rezultă că parcela C1 are în prezent (ca și la momentul

exproprierii) destinația de teren arabil în extravilan.

Conform PUG Arad, pentru

terenurile arabile din extravilanul Municipiului Arad nu există utilizări permise

pentru construcții de locuințe, construcții comerciale sau construcții industriale.

Aceste terenuri au destinația, trecută și în cartea funciară, de terenuri arabile

în extravilan.

În conținutul documentațiilor

depuse în vederea exproprierii există însă prevederea obligatorie că „amenajarea

accesului la drumul național se va realiza cu racordare simplă la drumul național

(în cazul obiectivelor amplasate între indicatoarele de intrare/ieșire în/din localitate)

și cu benzi suplimentare de accelerare și decelerare, conform prevederilor Normativului

C 173/1986”.

Prin urmare, în mod corect

prima instanță a respins cererea reclamantului de expropriere a întregii suprafețe

de teren înscrise în CF nedefinitivă nr. xx Arad.

În ce privește apelul

pârâtului Statul Român, instanța de apel a reținut că este fondat în ceea ce privește

despăgubirile acordate de prima instanță reclamantului.

Calculul cuantumului despăgubirilor

în situații ca cea de față se face în conformitate cu dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama de „prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză”.

Niciunul din cei trei

experți nu a făcut calculul despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare,

la data întocmirii raportului de expertiză, ale unor terenuri din aceeași zonă cu

cel expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Curtea de Apel Timișoara

a reținut că prin încălcarea aceluiași text legal a procedat prima instanță atunci

când a omologat poziția experților B.I. și C.K. Acești experți au folosit la evaluarea

terenului expropriat metoda comparației prin bonitare, considerând că acest teren

urma să treacă în intravilanul localității având în vedere faptul că pentru un teren

aflat în apropiere a fost aprobat un PUZ pentru construcția unui centru comercial.

Prin urmare, evaluând terenul în litigiu ca pe un teren în intravilan, este evident

că valoarea rezultată nu corespunde valorii reale, întrucât terenul este, conform

cărții funciare în care este înscris, teren arabil în extravilan.

Instanța de apel a mai

reținut că cei doi experți au folosit la evaluare și metoda comparației directe,

dar nu prin raportare la prețurile de tranzacționare, ci la ofertele de vânzare

ale unor terenuri din aceeași zonă. Au prezentat totuși, odată cu răspunsul la obiecțiunile

părților și un contract de vânzare - cumpărare din care rezultă, pentru un teren

intravilan, un preț calculat la 50 euro/m.p. Instanța de apel a reținut

că nu poate fi luat însă în considerare acest înscris, întrucât vizează un teren

intravilan, încheiat în anul 2007, iar nu în 2009, când s-a efectuat expertiza,

ori pe piața imobiliară prețurile în această perioadă au scăzut. În cursul judecării

apelurilor au fost însă depuse la dosar de către pârât, trei contracte de vânzare

- cumpărare din anul 2009, prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii

Arad - Timișoara pentru prețuri cu mult mai mici decât valoarea despăgubirilor oferite

de pârât reclamantului pentru terenul expropriat.

În consecință, s-a constatat

că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat cuprinsă în procesul-verbal

și în hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 reprezintă valoarea reală a acestui teren.

Recursul și considerentele

instanței de recurs în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei hotărâri

(decizia nr. 445/A din 17 noiembrie 2010) a declarat recurs recurentul reclamant

G.S.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia nr. 676/R

din 06 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București

în Dosar nr. 1758/108/2009, s-a respins excepția nulității recursului, invocată

de Statul Român, s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile

nr. 445/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, și s-a casat această

decizie cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

În considerentele deciziei

civile de casare, s-a subliniat că deși instanța de apel reține în considerentele

hotărârii că nici unul din cei trei experți nu au făcut calculul despăgubirilor

prin raportare la prețurile de vânzare la data întocmirii raportului de expertiză

ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, totuși ia în considerare la stabilirea

despăgubirilor alte criterii și anume 3 contracte de vânzare - cumpărare încheiate

în anul 2009 prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad Timișoara,

fără a se verifica natura și categoria de folosință a terenurilor.

Instanța de recurs a evidențiat

că, în aceste condiții în care, deși Curtea de Apel reține încălcarea de către prima

instanță a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ia în calcul o

situație rezultată din 3 contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2009.

Rezultă fără posibilitate de echivoc că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei

prin prisma dispozițiilor legale incidente pentru stabilirea adevărului obiectiv

și pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părți, în condițiile în care

exproprierea pentru cauză de utilitate publică poate opera doar în condițiile unei

juste și legale despăgubiri.

Din această perspectivă,

recursul a fost admis în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ. și hotărârea instanței

de apel a fost casată, trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care

trebuie să procedeze în virtutea caracterului devolutiv al apelului, la administrarea

de noi probe, inclusiv a unei expertize tehnice, cu respectarea dispozițiilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Apelul și considerentele

instanței de apel în al doilea ciclu procesual

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul Curții de Apel Timișoara și, în raport cu indicațiile date prin decizia

de casare, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a efectuat un

supliment la raportul de expertiză. Lucrarea a fost întocmită de experții ing. B.I.,

numit de instanță, ing. C.K., propus de reclamant și ing. U.I.R., propus de pârât.

De asemenea, prin încheierea

din 24 ianuarie 2013 s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză

de la fond de către ing. B.F., care să stabilească dacă terenul în cauză este accesibil,

respectiv dacă există căi de acces la acest imobil.

Examinând apelurile prin

prisma motivelor invocate de părți și în conformitate cu dispozițiile obligatorii

ale deciziei de casare, Curtea a respins ca nefondat apelul reclamantului și a admis

apelul pârâtului, schimbând în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtului

să plătească reclamantului echivalentul în RON a sumei de 88.330 euro, cu titlu

de despăgubiri pentru suprafața expropriată. S-au menținut în rest dispozițiile

sentinței, cu privire la îndreptățirea reclamantului la despăgubiri în cuantum

de 1000 RON pentru lipsa temporară de folosință a suprafeței rămase neexpropriate

pentru următoarele considerente:

S-a reținut că apelul

reclamantului G.S.I. vizează terenul de 2784 m.p. rămas neexpropriat din întregul

de 5000 m.p., în legătură cu care acesta solicită exproprierea (exproprierea totală)

cu despăgubiri calculate la valoarea de 46 euro/m.p.

S-a reținut următoarea

situație de fapt: după dezmembrarea parcelei C1, în suprafață de 5.080 m.p., în

vederea exproprierii, a fost dezlipit terenul cu suprafața de 2.216 m.p., cu front

stradal de 24,83 m către DN 69 Timișoara - Arad, care a fost supus exproprierii.

În partea dinspre vest, parcela rămasă, LOT 1 din parcela C1, în suprafață de 2.864

m.p., are ca limită spre vest canalul Cn 2920, iar accesul pe această parcelă nu

se mai poate face în prezent. Pentru accesul la parcela rămasă în proprietate, se

pot propune mai multe variante, din care posibile ar fi următoarele două: a) realizarea

unui drum de exploatare paralel cu canalul Cn 2920, înspre parcela rămasă în proprietatea

reclamantului, prin exproprierea suprafeței de teren necesară de 3,5 m x 24,78 m

= 86,73 mp; b) obținerea dreptului de servitute pentru parcelele alăturate dinspre

Nord (parcela A2912/7 și parcela A2912/10), pentru care s-a realizat și aprobat

un PUZ pentru realizarea unei "Stații distribuție carburanți, servicii, comerț

și depozitare, DN 69 Arad - Timișoara - km 46+100 stânga" parcelă ce are acces

direct din inelul sensului giratoriu amenajat pe DN 69 Arad - Timișoara, din care

pornește breteaua de acces la autostrada A1.

Zona în care se află parcela

de teren C1, neexpropriată, este o zonă situată în extravilanul Municipiului Arad,

iar de jur împrejurul acestei parcele s-au găsit (până la aprobarea PUZ-ului pentru

stația de carburanți amintită), numai terenuri arabile în extravilan. Aceasta are

în prezent, ca și la momentul exproprierii, destinația de teren arabil în extravilan.

În lipsa unui acces direct

din Drumul național DN 69 și parțial a utilităților, în lipsa unui PUD sau PUZ aprobat

pentru terenul expropriat, acest teren trebuie analizat și evaluat la data exproprierii

pornind de la destinația lui la acea dată și anume aceea de teren arabil în extravilan.

În situația de față, despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau al altor persoane îndreptățite, conform Legi nr. 33/1994, referitoare

la exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

La calcularea cuantumului

despăgubirilor, experții au ținut cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz,

altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Conform Standardelor Internaționale

de Evaluare 2011 - IVS - Cadrul general: „Valoarea de piață reprezintă suma estimată

pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă) la data evaluării, între

un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare,

după un marketing adecvat și în care părțile implicate au acționat fiecare în cunoștință

de cauză, prudent și fără constrângeri".

Tematica din prezentul

raport de evaluare constă în estimarea valorii de piață așa cum a fost ea definită

anterior.

Pentru determinarea valorii

de piață a terenului expropriat calculele au fost realizate în două variante: a)

la data exproprierii (04 martie 2009 - data apariției H.G. nr. 216/2009); b) la

data întocmirii raportului de expertiză (11 iunie 2013 - data constatărilor și inspecției

în teren).

Potrivit concluziilor

experților S.I.F. și C.K., valoarea de piață (valoare de circulație) a terenului

expropriat, atât la data raportului, cât și la data exproprierii este de 88.330

euro.

La stabilirea și determinarea

acestei valori, s-au avut în vedere o serie de contracte de vânzare - cumpărare

a unor terenuri arabile din extravilanul municipiului Arad, care au fost încheiate

în perioada 2007-2013, prețurile unitare variind.

S-a reținut că nu

se impune exproprierea totală întrucât este posibilă realizarea accesului la calea

publică în cel puțin una din cele două variante propuse.

Recursul și considerentele

instanței de recurs în al doilea ciclu procesual.

Împotriva deciziei

nr. 183/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au

declarat recurs reclamantul G.S.I. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

a. Recurentul reclamant

G.S.I. a criticat decizia invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii

atacate în sensul admiterii capătului de cerere din acțiunea introductivă cu privire

la exproprierea întregii suprafețe și acordării de despăgubiri și pentru suprafața

rămasă neexpropriată, de 2784 m.p., care nu poate fi folosită potrivit destinației

deoarece nu are acces și nici posibilitate de acces datorită formei și

a vecinătăților.

Susține că instanța

de apel în mod greșit și-a însușit opinia expertului evaluator imobiliar,

ce nu deține specialitatea necesară exprimării unei opinii în probleme de topografie,

opinie potrivit căreia la suprafața de teren rămasă neexpropriată, deși în prezent

nu există acces, s-ar putea construi un astfel de acces, propunând două variante

de realizare al acestuia, în urma unor exproprieri suplimentare. Mai mult, deși

a constatat faptul că expertul nu a răspuns la obiecțiunile formulate decât

în mod evaziv, a apreciat că raportul acestuia ar lămuri împrejurările cauzei în

ceea ce privește accesul la parcela rămasă neexpropriată. De asemenea, susține

că în mod greșit au fost înlăturate concluziile expertului topograf ing. B.F.,

necontestate de partea adversă, potrivit cărora terenul rămas în proprietate nu

mai are nici o cale de acces și nici nu s-ar putea realiza o asemenea cale

datorită poziționării și a vecinătăților.

Arată că însușirea de

către instanța de judecată a opiniei expertului B.F. se impunea din următoarele

motive: expertul este singurul expert în specialitatea "topografie, cadastru

și geodezie" care și-a exprimat opinia în acest dosar, concluziile

acestuia nu au fost contestate de către C.N.A.D.N.R., aceasta neformulând nici o

obiecție, concluziile exprimate se bazează pe măsurători efectuate la fața

locului, materializate în planșe și schițe și se coroborează și

cu alte înscrisuri și probe aflate la dosarul cauzei.

Susține că înlăturarea

concluziilor unui raport de expertiză trebuie făcută motivat și că, deși probele

nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea acestora trebuie făcută în raport

cu forța probantă a acestora, a modului real în care acestea se coroborează cu alte

probe aflate la dosar. Opinia unui expert din altă specialitate cu privire la o

stare de fapt, exprimată într-un domeniu pentru care nu este autorizat, nu poate,

conform legii, să reprezinte o proba pentru fundamentarea unei decizii prin care

să se stabilească un adevăr judiciar.

Recurentul reclamant susține,

aducând ca argument jurisprudența C.E.D.O., că motivarea soluției pronunțate,

respectiv înlăturarea concluziilor unui raport de expertiza judiciară, constituie

o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând

posibilitate părților din proces să își formuleze convingerea cu privire

la legalitatea și temeinicia soluției, dând totodată instanțelor de apel

și de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Neprocedând astfel, instanța

de apel a încălcat grav principiul aflării adevărului și a dat o interpretare

eronată probelor dosarului, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale

și netemeinice, atât prin nepronunțarea în legătură cu probele administrate,

de natură să garanteze și să influențeze soluția procesului cât și prin

comiterea unei erori grave de fapt având drept consecință greșita soluționare a

cauzei.

De asemenea, arată că

motivarea deciziei pe concluziile unui expert din altă specialitate (ing. U.I.R.),

este lovită de nulitate, fiind bazată pe un act procedural nul întrucât experții

tehnici judiciari pot efectua expertize judiciare numai în specialitatea în care

au fost atestați iar legătura strânsă dintre cele două specialități nu echivalează

cu autorizarea legală de a desfășura activitatea de expert tehnic judiciar în altă

specialitate decât cea pentru care s-a primit atestarea.

Recurentul critică pe

larg și modul în care expertul ing. U.I.R. a ajuns la concluzia că terenul

rămas neexpropriat poate avea acces la calea publică arătând totodată că propunerile

acestuia sunt nerealizabile, precum și argumentele pentru care sunt nerealizabile.

b. Recurentul pârât Statul

Român și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ. rap. la art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 solicitând admiterea recursului

și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său iar pe fondul cauzei,

respingerea în totalitate a acțiunii principale, ca neîntemeiată.

Recurentul pârât susține

că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, însușindu-se

de către instanță concluziile experților care, deși au constatat că imobilul

supus exproprierii se află în categoria de folosința arabil în extravilanul localității,

au stabilit valoarea de circulație folosind ca și comparabile terenuri aflate în

intravilan, obținând valori de circulație mult mai mari decât valorile reale din

zona și decât ofertele de vânzare a unor terenuri intravilane.

Legiuitorul a stabilit

la nivel imperativ criteriile de evaluare, iar actele de procedura îndeplinite cu

ignorarea acestor criterii sunt lovite de nulitate astfel că valorile de comparație

pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacționare (cele declarate în fața

notarului public) și nicidecum de cele de ofertare, publicate în presa sau postate

pe internet. În accepțiunea legii, deosebirea dintre prețurile de tranzacționare

și cele de ofertare apare ca fiind esențială, fundamentală, în operațiunea de stabilire

a despăgubirilor, legea dând preferință, în mod firesc, numai prețurilor reale din

tranzacții, și nu ofertelor de vânzare, al căror caracter instabil și de multe ori

speculativ le face improprii în utilizarea analizei comparative pentru stabilirea

unei valori reale a imobilului. Pot fi luate în considerare doar prețurile

de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă,

de preturi la care se vând și se cumpăra imobilele respective, și nu preturile care

se încadrează în afara intervalului firesc, curent de tranzacționare. Imobilele

la care se face raportarea trebuie să fie din aceeași categorie de folosință cu

terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor expropriate.

Legea consacra astfel una din regulile fundamentale ale oricărei comparații, anume

să se compare numai ce poate fi comparat, respectiv să fie avute în vedere numai

acele elemente care prezintă caracteristici comune imobilelor supuse comparației.

A compara imobile din categorii diferite va conduce indiscutabil la distorsionarea

realității și la stabilirea unei valori pentru alte imobile decât cele pentru care

se solicita evaluarea. Astfel, susține că instanța de apel a omologat un raport

de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ

de lege, pronunțând o hotărâre nelegală, stabilind o valoare de despăgubire de 39,86

euro/m.p. având ca și comparabilă un teren categoria de folosința pășune în intravilan,

tranzacționat în anul 2011, cu caracteristici total diferite de cele ale terenului

supus evaluării - teren arabil în extravilan.

Totodată, susține

că instanța nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept

care au format convingerea acesteia că valoarea corectă de despăgubire este de 88.330

euro, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Arată

că primele 6 pagini cuprind un istoric al litigiului și în continuare sunt redate

pasaje din raportul de expertiză judiciară administrat în fața instanței de apel.

Scurta motivare a hotărârii atacate se afla cuprinsă în alin. (2) și (3) ale ultimei

pagini. Practic motivarea pe care o da instanța se rezuma la următoarea frază: "Acestea

sunt concluziile reținute ca pertinente pentru justa soluționare a pricinii de către

domnii experți S. și C., punctul de vedere exprimat de ei fiind amplu argumentat

și în raport de dispozițiile legale. Instanța de apel a omis să analizeze opinia

separată a expertului U., care, dacă ar fi fost analizată în mod obiectiv, ar fi

condus la o cu totul altă soluție și nu la soluția nelegală pronunțată cu încălcarea

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Expertul U. a folosit ca și comparabilă

un teren având categoria de folosință arabil în extravilan situat adiacent terenului

expropriat ce a făcut obiectul evaluării.

Potrivit art. 261

pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților." Principiul general consacrat de C. proc. civ., impune ca

orice hotărâre judecătorească să fie motivată, ca o garanție împotriva arbitrariului

judecătoresc și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita controlul

judiciar. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție

pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instituit de art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a satisface obligația de a motiva hotărârea

pronunțată, instanța judecătorească nu este ținută să facă o examinare în mod special

a tuturor argumentelor invocate de părți, ci este suficient să arate motivele

de fapt și de drept ce au determinat soluția, enunțând probele care au condus

la convingerea instanței. Motivarea hotărârii trebuie să fie clară și inteligibilă,

să se refere la probele administrate în cauza și să fie în concordanță cu acestea,

să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți

și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

Susține că hotărârea

recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată. Astfel, nu sunt

cunoscute motivele de fapt și de drept în baza cărora instanța de apel a apreciat

ca valoarea reala a despăgubirilor pentru terenul expropriat este cea reținută de

experții S.I.F., C.K. în cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară, respectiv

88.330 euro.

Tot ca motiv de nelegalitate,

recurentul pârât susține că instanța de apel a omis să se pronunțe cu

privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, motiv de recurs prevăzut

de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Susține că a solicitat, atât prin

cererea de apel, cât și în dezbaterile pe fond, (consemnate încheierea din 14

noiembrie 2013) obligarea reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată

constând în onorariile celor 3 experți judiciari iar instanța nu s-a pronunțat asupra

acestei cereri, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Recurentul reclamant a

depus întâmpinare față de recursul părții adverse solicitând respingerea acestuia,

cu motivarea că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat a fost corect

calculată.

S-a invocat de către reprezentantul

recurentului pârât excepția nulității recursului reclamantului pentru neîncadrarea

criticilor în motivele de recurs reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. de la 1864.

Excepția nulității recursului

declarat de reclamant este nefondată.

Criticile recurentului

reclamant, așa cum au fost formulate, se încadrează de principiu în motivele de

nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1864, urmând

a se analiza temeinicia lor, cu excepțiile anume ce se vor indica.

Recursul recurentului

reclamant este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Limitele recursului exercitat

de recurentul reclamant G.S.I. se limitează la neadmiterea capătului de cerere referitor

la exproprierea întregii suprafețe de teren, mai precis a suprafeței râmase neexpropriate,

de 2784 m.p., și la neacordarea despăgubirilor și pentru această suprafață, invocând

faptul că exproprierea totală se impune ca urmare a faptului că această parcelă

a rămas izolată, fără acces la calea publică și astfel este imposibil de utilizat,

invocându-se implicit nerespectarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea

nr. 33/1994.

Potrivit art. 24

alin. (4) din Legea nr. 33/1994, î

n cazul în care expropriatorul

cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul

cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală,

dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea

totală.

În cauză,

s-a

reținut că reclamantul a fost proprietarul unei suprafețe de 5.080 m.p., teren arabil

extravilan situat în zona de construcție a autostrăzii A1 Arad. Din această suprafață

s-au dezmembrat 2.216 m.p., cu front stradal de 24,83 m către DN 69 Timișoara -

Arad, care a fost supus exproprierii, pentru care instanța a stabilit despăgubirea

de 88.330 euro, necontestată de reclamant.

Înalta Curte apreciază

că, față de situația de fapt stabilită în cauză, asupra căreia instanța de recurs

nu poate face o nouă apreciere decât prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

ce nu sunt fondate, corect s-a apreciat că acordarea de despăgubiri pentru suprafața

totală nu se impune. Suprafața rămasă neexpropriată este de 2.864 m.p., depășește

semnificativ suprafața expropriată, reprezintă o parcelă ce poate fi utilizată în

mod distinct potrivit destinației sale agricole și poate dobândi acces la calea

publică în măsura în care reclamantul va solicita aceasta. Acordarea de despăgubiri

pentru suprafața totală se impune numai dacă terenul rămas neexpropriat are o suprafață

nesemnificativă în raport cu terenul expropriat și o amplasare care face imposibilă

sau excesiv de grea exploatarea sa. Ori, suprafața rămasă este semnificativ mai

mare decât cea expropriată iar acordarea de despăgubiri echivalente cu o expropriere

totală ar pune pe seama statului o sarcină excesivă în raport cu nevoile exproprierii

și cu sarcina necesară pentru construirea unui drum de acces la calea publică, obligație

pentru care reclamantul are drept la acțiune în măsura în care va întâmpina refuzul

statului, până atunci obținând despăgubiri pentru lipsa de folosință prin

hotărârea instanței de fond, pe care nu le-a contestat prin căile de atac exercitate.

De altfel, așa cum a reținut prima instanță, potrivit proiectului ce stă la baza

edificării autostrăzii Arad - Timișoara, sunt, prevăzute căi de acces la toate imobilele

afectate de procedura exproprierii.

Ori, s-a stabilit prin

probele administrate că accesul la parcela rămasă neexpropriată se poate realiza

în mai multe variante, din care cele mai facile ar fi următoarele două: realizarea

unui drum de exploatare paralel cu canalul Cn 2920, înspre parcela rămasă în proprietatea

reclamantului, prin exproprierea suprafeței de teren necesară de 86,73 m.p. sau

obținerea dreptului de servitute pentru parcelele alăturate dinspre Nord (parcela

A2912/7 și parcela A2912/10), pentru care s-a realizat și aprobat un PUZ pentru

realizarea unei "Stații distribuție carburanți, servicii, comerț și depozitare,

DN 69 Arad - Timișoara - km 46+100 stânga" parcelă ce are acces direct din

inelul sensului giratoriu amenajat pe DN 69 Arad - Timișoara, din care pornește

breteaua de acces la autostrada AI. Realizarea oricăreia dintre aceste variante

asigură echilibrul între nevoile statului de expropriere și exercitarea dreptului

de proprietate al reclamantului.

În ceea ce privește situația

de fapt, acesta a fost stabilită la fond și în calea de atac devolutivă, neputând

fi cenzurată în instanța de recurs decât în măsura în care se reține vreun aspect

de nelegalitate în administrarea probelor sau proba cu înscrisuri administrată în

recurs conduce la dovedirea motivelor de nelegalitate invocate.

În ce

privește specialitatea expertului ale cărui concluzii au fost însușite de instanța

de apel, în cauză s-a administrat proba cu expertiză de evaluare a terenului efectuată

de 3 experți tehnici și evaluatori, conform cerințelor prevăzute

de art. 24 -28 din Legea nr. 33/1994 și în îndrumările deciziei de casare a Înaltei

Curți de Casație și Justiție. În aceste condiții nu se poate reține încălcarea

vreunei dispoziții legale, motiv de nelegalitate care să se încadreze în dispozițiile

art. 304 C. proc. civ., scopul principal al lucrării fiind stabilirea despăgubirii

și a posibilităților de acces. Faptul că în cauză s-a pus și o problemă de

acces la calea publică a porțiunii de teren rămasă neexpropriată nu impunea

cu necesitate efectuarea și a unei expertize topografice, experții tehnici

imobiliari putând să-și exprime o opinie în raport de constatările din teren.

De altfel, în cauză s-a luat și opinia unui expert în specializarea topo însă

concluziile acestuia, nu au fost valorificate, nefiind argumentate. Ele s-au apreciat

ca neconcludente în cadrul ansamblului probator administrat, aprecierea probelor

fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, prin aprecierea

coroborată a tuturor probelor administrate. În acest context nu se poate reține

nulitatea expertizei întocmite de cei trei experți tehnici și evaluatori

și nici nulitatea hotărârii care s-a întemeiat pe concluziile acestei expertize.

Nu există nici o incompatibilitate între specializarea acestor experți și

aprecierea posibilității de a se crea accesul la calea publică.

Criticile

recurentului reclamant privind modul de apreciere a probelor, solicitarea acestuia

de a se da prevalență concluziilor expertului topo pentru stabilirea necesității

exproprierii întregii suprafețe de teren nu pot face obiectul cenzurii în instanța

de recurs. Față de întinderea suprafeței rămase neexpropriate, de aproximativ

2800 m.p., care este mai mare decât cea supusă exproprierii și față de

poziționarea acesteia și posibilitățile de a se crea accesul la calea

publică, instanța de apel corect și complet și-a motivat soluția

de neadmitere a cererii de expropriere a întregii suprafețe de teren proprietatea

reclamantului, prin aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea

nr. 33/1994. Procedând la evaluarea și stabilirea despăgubirilor doar pentru

suprafața de teren expropriată și menținând soluția primei instanțe

cu privire la despăgubirile pentru lipsa de folosință temporară pentru terenul

rămas, instanța a făcut o aplicare corectă a legii.

Se reține

că instanța de apel a înlăturat motivat concluziile expertului

B.F., prin analizarea

concluziilor rapoartelor de expertiză, dând eficiență expertizei întocmită

de cei trei experți tehnici și evaluatori, coroborată cu situația

ce rezultă din PUG Arad-UTR 1 dar și prin aprecierea celor două posibilități

de a se crea accesul în viitor la parcela rămasă neexpropriată

(paginile

4 și 5 din hotărârea recurată).

Astfel, instanța a ascultat în mod real

concluziile părților și a răspuns argumentelor principale, chiar dacă nu a

răspuns detaliat fiecărui argument. Câtă vreme soluția instanței s-a bazat

pe expertiză, înseamnă că a apreciat pertinent acest mijloc de probă. Asupra legalității

administrării acestui mijloc de probă s-a apreciat de instanța de recurs în

cele ce precedă (Cauza Dima împotriva României)

Curtea apreciază astfel

că au fost respectate dezideratele jurisprudenței C.E.D.O. referitoare la motivarea

hotărârilor judecătorești. Dreptul la un proces echitabil include dreptul părților

de a fi în mod real ascultate și de a-și prezenta observațiile pe

care le consideră pertinente. Obligația pe care art. 6 o impune instanțelor

naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns

detaliat la fiecare argument. Noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță

națională care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși

în mod real problemele esențiale care i-au fost puse. (Cauza Albina împotriva

României). Întinderea obligației de motivare poate varia în raport de natura

hotărârii și trebuie stabilită în lumina circumstanțelor cauzei. Obligația

de motivare a fost respectată dacă instanța a răspuns argumentelor principale,

deși nu a răspuns unor argumente.(Cauza Buzescu

î

mpotriva României).

Prin modul în care instanța

de apel a motivat hotărârea nu se poate reține încălcarea principiului aflării

adevărului, nepronunțarea în legătură cu probele administrate, aspecte ce pot

fi cenzurate în calea de atac a recursului, celelalte aspecte legate de aprecierea

probelor și de stabilirea situației de fapt neputând fi cenzurate prin

prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.

Astfel, Curtea va respinge

ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant G.S.I.

Recursul recurentului

pârât Statul Român este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Criticile recurentului

pârât privitoare la nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor

art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 nu pot fi primite. Instanța de apel, așa

cum reiese din considerentele expuse pe larg în paginile 4-7 din hotărâre, și-a

însușit concluziile celor trei experți tehnici și evaluatori care,

la stabilirea despăgubirii pentru suprafața expropriată de 2216 m.p. a ținut

seama de prețurile cu care s-au vândut efectiv terenuri în zona expropriată

(s-au luat în considerare 3 contracte încheiate în formă autentică, în perioada

de referință, din cele 29 aflate la dosar, pentru argumentele expuse pe larg

în pagina 6 și 7 din hotărâre și anume echivalența cu terenul expropriat

din punctul de vedere al așezării, întinderii suprafeței și categoriei

de folosință - arabil). Nu se verifică nici susținerile recurentului pârât

privind folosirea ca și comparabilă a prețului unor terenuri din altă

categorie decât cea arabilă extravilan și deci nu se poate reține încălcarea

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Comparabilele luate cumulativ

în considerație de experți respectă toate elementele avute în vedere de

legiuitor.

De asemenea, Curtea reține

că instanța de apel, în paginile 4-7 din hotărâre, și-a motivat corect

și complet soluția, considerentele pentru care a luat în calcul concluziile

experților S. și C., cu înlăturarea corespunzătoare a opiniilor celuilalt

expert. La pagina 7 alin. (2) și (3) sunt doar concluziile finale reținute.

Astfel, au fost pe deplin

respectate dispozițiile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată cuprinzând

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și argumentele

pentru care s-au înlăturat anumite susțineri ale părților. Argumentele expuse

anterior, ca răspuns la motivul de recurs privitor la nemotivarea hotărârii, din

recursul reclamantului, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O., sunt valabile

și în ce privește critica recurentului pârât, neimpunându-se a fi reluate.

Curtea apreciază însă

ca fondat, motivul de recurs invocat de Statul Român cu privire la omisiunea de

acordare a cheltuielilor de judecată și la nemotivarea neacordării lor. Recurentul

pârât a solicitat prin cererea de apel și oral cu ocazia dezbaterilor pe fond,

(consemnate în încheierea din 14 noiembrie 2013) obligarea reclamantului apelant

la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile experților judiciari.

Întrucât partea a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., era

îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate. Astfel, din

această perspectivă, dar și prin prisma art. 304 pct. 7 rap. la art. 312

alin. (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul Statului Român, prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va obligă pe apelantul reclamant

G.S.I. la 750 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorarii de expertiză.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului declarat de reclamant.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul G.S.I. împotriva deciziei nr. 183/A din 28 noiembrie 2013

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat

de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva aceleiași decizii.

Modifică în parte decizia

recurată, în sensul că obligă pe apelantul reclamant G.S.I. la 750 RON cheltuieli

de judecată în apel către apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 octombrie 2014.