ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2633/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Fondul și considerentele instanței de fond în primul ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 223 din 31 martie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1758/108/2009, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și a obligat pârâtul la plata către reclamant a unor despăgubiri în cuantum de 102.936 euro, sau contravaloarea în RON la data plății conform cursului Băncii Naționale a României, pentru terenul expropriat de 2216 m.p., înscris în CF nr. xx nedefinitivă Arad. Prima instanță a obligat pârâtul la plata către reclamant și la 2400 RON, reprezentând cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului înscris în cartea funciară cu nr. zz nedefinitivă Arad, cu nr. cad. C1, în suprafață de 5000 m.p. teren arabil în extravilan iar prin hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a hotărât exproprierea pentru utilitate publică a suprafeței de 2216 m.p., cu acordarea de despăgubirii în cuantum de 45.406 euro (20,49 euro/m.p.) Din expertiza efectuată de experta B.F., rezultă că terenul neexpropriat în suprafață de 2784 m.p. momentan nu poate fi utilizat, deoarece nu are cale de acces; drumul cel mai apropiat, care se găsește la aproximativ 300 m, este și el afectat de lucrarea drum de ocolire a Municipiului Arad, însă potrivit proiectului ce stă la baza edificării autostrăzii Arad - Timișoara, sunt, prevăzute căi de acces la toate imobilele afectate de procedura exproprierii.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere că terenul este un teren arabil în extravilan, fără utilități, dar se află în vecinătatea unui teren pe care există perspectiva de a se edifica un complex comercial. Tribunalul a apreciat că expertiza efectuată de experții C.K. și B.I. este cea mai apropiată de valoarea reală de despăgubire la prețul de 46 euro/m.p. pentru suprafața expropriată. Prima instanță a reținut, având în vedere că suprafața rămasă nu poate fi utilizată de reclamant până la terminarea lucrărilor, că reclamantul este îndreptățit și la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință în cuantum de 1.000 euro. Apelul și considerentele instanței de apel în primul ciclu procesual.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul, iar prin decizia civilă nr. 445 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul reclamantului și s-a admis apelul pârâtului. S-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului, reținându-se că apelul reclamantului vizează doar exproprierea restului de teren în suprafață de 2784 m.p., pentru care susține că nu are acces la calea publică și pentru care solicită despăgubiri calculate la valoarea de 46 euro/m.p. S-a reținut, așa cum rezultă din rapoartele de expertiză întocmite de B.F. (dosarul de fond), și B.I., C.K. și U.I.R. (dosar de apel), că terenul de 2784 m.p.

chiar dacă are front la DN69, nu are și acces direct la DN69. Pe de altă parte însă, din raportul de expertiză al celor trei experți, rezultă că nici la data exproprierii în vederea construirii autostrăzii accesul la parcelă nu putea fi realizat direct din DN 69 decât pentru utilajele agricole, conform unui acord tacit din partea C.N.A.D.N.R. În plus, din cele două rapoarte de expertiză rezultă că parcela C1 are în prezent (ca și la momentul exproprierii) destinația de teren arabil în extravilan. Conform PUG Arad, pentru terenurile arabile din extravilanul Municipiului Arad nu există utilizări permise pentru construcții de locuințe, construcții comerciale sau construcții industriale. Aceste terenuri au destinația, trecută și în cartea funciară, de terenuri arabile în extravilan.

În conținutul documentațiilor depuse în vederea exproprierii există însă prevederea obligatorie că „amenajarea accesului la drumul național se va realiza cu racordare simplă la drumul național (în cazul obiectivelor amplasate între indicatoarele de intrare/ieșire în/din localitate) și cu benzi suplimentare de accelerare și decelerare, conform prevederilor Normativului C 173/1986”. Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului de expropriere a întregii suprafețe de teren înscrise în CF nedefinitivă nr. xx Arad. În ce privește apelul pârâtului Statul Român, instanța de apel a reținut că este fondat în ceea ce privește despăgubirile acordate de prima instanță reclamantului.

Calculul cuantumului despăgubirilor în situații ca cea de față se face în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Niciunul din cei trei experți nu a făcut calculul despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare, la data întocmirii raportului de expertiză, ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Curtea de Apel Timișoara a reținut că prin încălcarea aceluiași text legal a procedat prima instanță atunci când a omologat poziția experților B.I.

și C.K. Acești experți au folosit la evaluarea terenului expropriat metoda comparației prin bonitare, considerând că acest teren urma să treacă în intravilanul localității având în vedere faptul că pentru un teren aflat în apropiere a fost aprobat un PUZ pentru construcția unui centru comercial. Prin urmare, evaluând terenul în litigiu ca pe un teren în intravilan, este evident că valoarea rezultată nu corespunde valorii reale, întrucât terenul este, conform cărții funciare în care este înscris, teren arabil în extravilan. Instanța de apel a mai reținut că cei doi experți au folosit la evaluare și metoda comparației directe, dar nu prin raportare la prețurile de tranzacționare, ci la ofertele de vânzare ale unor terenuri din aceeași zonă.

Au prezentat totuși, odată cu răspunsul la obiecțiunile părților și un contract de vânzare - cumpărare din care rezultă, pentru un teren intravilan, un preț calculat la 50 euro/m.p. Instanța de apel a reținut că nu poate fi luat însă în considerare acest înscris, întrucât vizează un teren intravilan, încheiat în anul 2007, iar nu în 2009, când s-a efectuat expertiza, ori pe piața imobiliară prețurile în această perioadă au scăzut. În cursul judecării apelurilor au fost însă depuse la dosar de către pârât, trei contracte de vânzare - cumpărare din anul 2009, prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad - Timișoara pentru prețuri cu mult mai mici decât valoarea despăgubirilor oferite de pârât reclamantului pentru terenul expropriat.

În consecință, s-a constatat că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat cuprinsă în procesul-verbal și în hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă valoarea reală a acestui teren. Recursul și considerentele instanței de recurs în primul ciclu procesual. Împotriva acestei hotărâri (decizia nr. 445/A din 17 noiembrie 2010) a declarat recurs recurentul reclamant G.S.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii. Prin decizia nr. 676/R din 06 februarie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție București în Dosar nr. 1758/108/2009, s-a respins excepția nulității recursului, invocată de Statul Român, s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 445/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, și s-a casat această decizie cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe de apel.

În considerentele deciziei civile de casare, s-a subliniat că deși instanța de apel reține în considerentele hotărârii că nici unul din cei trei experți nu au făcut calculul despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare la data întocmirii raportului de expertiză ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, totuși ia în considerare la stabilirea despăgubirilor alte criterii și anume 3 contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2009 prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad Timișoara, fără a se verifica natura și categoria de folosință a terenurilor.

Instanța de recurs a evidențiat că, în aceste condiții în care, deși Curtea de Apel reține încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ia în calcul o situație rezultată din 3 contracte de vânzare - cumpărare încheiate în anul 2009. Rezultă fără posibilitate de echivoc că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente pentru stabilirea adevărului obiectiv și pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părți, în condițiile în care exproprierea pentru cauză de utilitate publică poate opera doar în condițiile unei juste și legale despăgubiri. Din această perspectivă, recursul a fost admis în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ. și hotărârea instanței de apel a fost casată, trimițându-se cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care trebuie să procedeze în virtutea caracterului devolutiv al apelului, la administrarea de noi probe, inclusiv a unei expertize tehnice, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. Apelul și considerentele instanței de apel în al doilea ciclu procesual Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara și, în raport cu indicațiile date prin decizia de casare, obligatorii conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză. Lucrarea a fost întocmită de experții ing. B.I., numit de instanță, ing. C.K., propus de reclamant și ing.

U.I.R., propus de pârât. De asemenea, prin încheierea din 24 ianuarie 2013 s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză de la fond de către ing. B.F., care să stabilească dacă terenul în cauză este accesibil, respectiv dacă există căi de acces la acest imobil. Examinând apelurile prin prisma motivelor invocate de părți și în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare, Curtea a respins ca nefondat apelul reclamantului și a admis apelul pârâtului, schimbând în parte sentința apelată în sensul obligării pârâtului să plătească reclamantului echivalentul în RON a sumei de 88.330 euro, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriată. S-au menținut în rest dispozițiile sentinței, cu privire la îndreptățirea reclamantului la despăgubiri în cuantum de 1000 RON pentru lipsa temporară de folosință a suprafeței rămase neexpropriate pentru următoarele considerente: S-a reținut că apelul reclamantului G.S.I.

vizează terenul de 2784 m.p. rămas neexpropriat din întregul de 5000 m.p., în legătură cu care acesta solicită exproprierea (exproprierea totală) cu despăgubiri calculate la valoarea de 46 euro/m.p. S-a reținut următoarea situație de fapt: după dezmembrarea parcelei C1, în suprafață de 5.080 m.p., în vederea exproprierii, a fost dezlipit terenul cu suprafața de 2.216 m.p., cu front stradal de 24,83 m către DN 69 Timișoara - Arad, care a fost supus exproprierii. În partea dinspre vest, parcela rămasă, LOT 1 din parcela C1, în suprafață de 2.864 m.p., are ca limită spre vest canalul Cn 2920, iar accesul pe această parcelă nu se mai poate face în prezent.

Pentru accesul la parcela rămasă în proprietate, se pot propune mai multe variante, din care posibile ar fi următoarele două: a) realizarea unui drum de exploatare paralel cu canalul Cn 2920, înspre parcela rămasă în proprietatea reclamantului, prin exproprierea suprafeței de teren necesară de 3,5 m x 24,78 m = 86,73 mp; b) obținerea dreptului de servitute pentru parcelele alăturate dinspre Nord (parcela A2912/7 și parcela A2912/10), pentru care s-a realizat și aprobat un PUZ pentru realizarea unei "Stații distribuție carburanți, servicii, comerț și depozitare, DN 69 Arad - Timișoara - km 46+100 stânga" parcelă ce are acces direct din inelul sensului giratoriu amenajat pe DN 69 Arad - Timișoara, din care pornește breteaua de acces la autostrada A1.

Zona în care se află parcela de teren C1, neexpropriată, este o zonă situată în extravilanul Municipiului Arad, iar de jur împrejurul acestei parcele s-au găsit (până la aprobarea PUZ-ului pentru stația de carburanți amintită), numai terenuri arabile în extravilan. Aceasta are în prezent, ca și la momentul exproprierii, destinația de teren arabil în extravilan. În lipsa unui acces direct din Drumul național DN 69 și parțial a utilităților, în lipsa unui PUD sau PUZ aprobat pentru terenul expropriat, acest teren trebuie analizat și evaluat la data exproprierii pornind de la destinația lui la acea dată și anume aceea de teren arabil în extravilan. În situația de față, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului expropriat și din prejudiciul cauzat proprietarului sau al altor persoane îndreptățite, conform Legi nr. 33/1994, referitoare la exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții au ținut cont de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Conform Standardelor Internaționale de Evaluare 2011 - IVS - Cadrul general: „Valoarea de piață reprezintă suma estimată pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă) la data evaluării, între un cumpărător hotărât și un vânzător hotărât, într-o tranzacție nepărtinitoare, după un marketing adecvat și în care părțile implicate au acționat fiecare în cunoștință de cauză, prudent și fără constrângeri". Tematica din prezentul raport de evaluare constă în estimarea valorii de piață așa cum a fost ea definită anterior.

Pentru determinarea valorii de piață a terenului expropriat calculele au fost realizate în două variante: a) la data exproprierii (04 martie 2009 - data apariției H.G. nr. 216/2009); b) la data întocmirii raportului de expertiză (11 iunie 2013 - data constatărilor și inspecției în teren). Potrivit concluziilor experților S.I.F. și C.K., valoarea de piață (valoare de circulație) a terenului expropriat, atât la data raportului, cât și la data exproprierii este de 88.330 euro. La stabilirea și determinarea acestei valori, s-au avut în vedere o serie de contracte de vânzare - cumpărare a unor terenuri arabile din extravilanul municipiului Arad, care au fost încheiate în perioada 2007-2013, prețurile unitare variind.

S-a reținut că nu se impune exproprierea totală întrucât este posibilă realizarea accesului la calea publică în cel puțin una din cele două variante propuse. Recursul și considerentele instanței de recurs în al doilea ciclu procesual. Împotriva deciziei nr. 183/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul G.S.I. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. a. Recurentul reclamant G.S.I. a criticat decizia invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. solicitând, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul admiterii capătului de cerere din acțiunea introductivă cu privire la exproprierea întregii suprafețe și acordării de despăgubiri și pentru suprafața rămasă neexpropriată, de 2784 m.p., care nu poate fi folosită potrivit destinației deoarece nu are acces și nici posibilitate de acces datorită formei și a vecinătăților. Susține că instanța de apel în mod greșit și-a însușit opinia expertului evaluator imobiliar, ce nu deține specialitatea necesară exprimării unei opinii în probleme de topografie, opinie potrivit căreia la suprafața de teren rămasă neexpropriată, deși în prezent nu există acces, s-ar putea construi un astfel de acces, propunând două variante de realizare al acestuia, în urma unor exproprieri suplimentare.

Mai mult, deși a constatat faptul că expertul nu a răspuns la obiecțiunile formulate decât în mod evaziv, a apreciat că raportul acestuia ar lămuri împrejurările cauzei în ceea ce privește accesul la parcela rămasă neexpropriată. De asemenea, susține că în mod greșit au fost înlăturate concluziile expertului topograf ing. B.F., necontestate de partea adversă, potrivit cărora terenul rămas în proprietate nu mai are nici o cale de acces și nici nu s-ar putea realiza o asemenea cale datorită poziționării și a vecinătăților. Arată că însușirea de către instanța de judecată a opiniei expertului B.F.

se impunea din următoarele motive: expertul este singurul expert în specialitatea "topografie, cadastru și geodezie" care și-a exprimat opinia în acest dosar, concluziile acestuia nu au fost contestate de către C.N.A.D.N.R., aceasta neformulând nici o obiecție, concluziile exprimate se bazează pe măsurători efectuate la fața locului, materializate în planșe și schițe și se coroborează și cu alte înscrisuri și probe aflate la dosarul cauzei. Susține că înlăturarea concluziilor unui raport de expertiză trebuie făcută motivat și că, deși probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea acestora trebuie făcută în raport cu forța probantă a acestora, a modului real în care acestea se coroborează cu alte probe aflate la dosar.

Opinia unui expert din altă specialitate cu privire la o stare de fapt, exprimată într-un domeniu pentru care nu este autorizat, nu poate, conform legii, să reprezinte o proba pentru fundamentarea unei decizii prin care să se stabilească un adevăr judiciar. Recurentul reclamant susține, aducând ca argument jurisprudența C.E.D.O., că motivarea soluției pronunțate, respectiv înlăturarea concluziilor unui raport de expertiza judiciară, constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreționar în realizarea justiției, dând posibilitate părților din proces să își formuleze convingerea cu privire la legalitatea și temeinicia soluției, dând totodată instanțelor de apel și de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.

Neprocedând astfel, instanța de apel a încălcat grav principiul aflării adevărului și a dat o interpretare eronată probelor dosarului, fapt ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale și netemeinice, atât prin nepronunțarea în legătură cu probele administrate, de natură să garanteze și să influențeze soluția procesului cât și prin comiterea unei erori grave de fapt având drept consecință greșita soluționare a cauzei. De asemenea, arată că motivarea deciziei pe concluziile unui expert din altă specialitate (ing. U.I.R.), este lovită de nulitate, fiind bazată pe un act procedural nul întrucât experții tehnici judiciari pot efectua expertize judiciare numai în specialitatea în care au fost atestați iar legătura strânsă dintre cele două specialități nu echivalează cu autorizarea legală de a desfășura activitatea de expert tehnic judiciar în altă specialitate decât cea pentru care s-a primit atestarea.

Recurentul critică pe larg și modul în care expertul ing. U.I.R. a ajuns la concluzia că terenul rămas neexpropriat poate avea acces la calea publică arătând totodată că propunerile acestuia sunt nerealizabile, precum și argumentele pentru care sunt nerealizabile. b. Recurentul pârât Statul Român și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. rap. la art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său iar pe fondul cauzei, respingerea în totalitate a acțiunii principale, ca neîntemeiată.

Recurentul pârât susține că au fost încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, însușindu-se de către instanță concluziile experților care, deși au constatat că imobilul supus exproprierii se află în categoria de folosința arabil în extravilanul localității, au stabilit valoarea de circulație folosind ca și comparabile terenuri aflate în intravilan, obținând valori de circulație mult mai mari decât valorile reale din zona și decât ofertele de vânzare a unor terenuri intravilane. Legiuitorul a stabilit la nivel imperativ criteriile de evaluare, iar actele de procedura îndeplinite cu ignorarea acestor criterii sunt lovite de nulitate astfel că valorile de comparație pot fi reprezentate doar de preturile de tranzacționare (cele declarate în fața notarului public) și nicidecum de cele de ofertare, publicate în presa sau postate pe internet.

În accepțiunea legii, deosebirea dintre prețurile de tranzacționare și cele de ofertare apare ca fiind esențială, fundamentală, în operațiunea de stabilire a despăgubirilor, legea dând preferință, în mod firesc, numai prețurilor reale din tranzacții, și nu ofertelor de vânzare, al căror caracter instabil și de multe ori speculativ le face improprii în utilizarea analizei comparative pentru stabilirea unei valori reale a imobilului. Pot fi luate în considerare doar prețurile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de preturi la care se vând și se cumpăra imobilele respective, și nu preturile care se încadrează în afara intervalului firesc, curent de tranzacționare.

Imobilele la care se face raportarea trebuie să fie din aceeași categorie de folosință cu terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor expropriate. Legea consacra astfel una din regulile fundamentale ale oricărei comparații, anume să se compare numai ce poate fi comparat, respectiv să fie avute în vedere numai acele elemente care prezintă caracteristici comune imobilelor supuse comparației. A compara imobile din categorii diferite va conduce indiscutabil la distorsionarea realității și la stabilirea unei valori pentru alte imobile decât cele pentru care se solicita evaluarea. Astfel, susține că instanța de apel a omologat un raport de expertiză care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege, pronunțând o hotărâre nelegală, stabilind o valoare de despăgubire de 39,86 euro/m.p.

având ca și comparabilă un teren categoria de folosința pășune în intravilan, tranzacționat în anul 2011, cu caracteristici total diferite de cele ale terenului supus evaluării - teren arabil în extravilan. Totodată, susține că instanța nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia că valoarea corectă de despăgubire este de 88.330 euro, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Arată că primele 6 pagini cuprind un istoric al litigiului și în continuare sunt redate pasaje din raportul de expertiză judiciară administrat în fața instanței de apel. Scurta motivare a hotărârii atacate se afla cuprinsă în alin. (2) și (3) ale ultimei pagini.

Practic motivarea pe care o da instanța se rezuma la următoarea frază: "Acestea sunt concluziile reținute ca pertinente pentru justa soluționare a pricinii de către domnii experți S. și C., punctul de vedere exprimat de ei fiind amplu argumentat și în raport de dispozițiile legale. Instanța de apel a omis să analizeze opinia separată a expertului U., care, dacă ar fi fost analizată în mod obiectiv, ar fi condus la o cu totul altă soluție și nu la soluția nelegală pronunțată cu încălcarea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Expertul U. a folosit ca și comparabilă un teren având categoria de folosință arabil în extravilan situat adiacent terenului expropriat ce a făcut obiectul evaluării.

Potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Principiul general consacrat de C. proc. civ., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, ca o garanție împotriva arbitrariului judecătoresc și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, instituit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pentru a satisface obligația de a motiva hotărârea pronunțată, instanța judecătorească nu este ținută să facă o examinare în mod special a tuturor argumentelor invocate de părți, ci este suficient să arate motivele de fapt și de drept ce au determinat soluția, enunțând probele care au condus la convingerea instanței.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară și inteligibilă, să se refere la probele administrate în cauza și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. Susține că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția dată. Astfel, nu sunt cunoscute motivele de fapt și de drept în baza cărora instanța de apel a apreciat ca valoarea reala a despăgubirilor pentru terenul expropriat este cea reținută de experții S.I.F., C.K. în cadrul raportului de expertiză tehnică judiciară, respectiv 88.330 euro. Tot ca motiv de nelegalitate, recurentul pârât susține că instanța de apel a omis să se pronunțe cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, motiv de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ. Susține că a solicitat, atât prin cererea de apel, cât și în dezbaterile pe fond, (consemnate încheierea din 14 noiembrie 2013) obligarea reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariile celor 3 experți judiciari iar instanța nu s-a pronunțat asupra acestei cereri, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii. Recurentul reclamant a depus întâmpinare față de recursul părții adverse solicitând respingerea acestuia, cu motivarea că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat a fost corect calculată. S-a invocat de către reprezentantul recurentului pârât excepția nulității recursului reclamantului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs reglementate de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ. de la 1864. Excepția nulității recursului declarat de reclamant este nefondată. Criticile recurentului reclamant, așa cum au fost formulate, se încadrează de principiu în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. de la 1864, urmând a se analiza temeinicia lor, cu excepțiile anume ce se vor indica. Recursul recurentului reclamant este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Limitele recursului exercitat de recurentul reclamant G.S.I. se limitează la neadmiterea capătului de cerere referitor la exproprierea întregii suprafețe de teren, mai precis a suprafeței râmase neexpropriate, de 2784 m.p., și la neacordarea despăgubirilor și pentru această suprafață, invocând faptul că exproprierea totală se impune ca urmare a faptului că această parcelă a rămas izolată, fără acces la calea publică și astfel este imposibil de utilizat, invocându-se implicit nerespectarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, î n cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrar, va dispune exproprierea totală. În cauză, s-a reținut că reclamantul a fost proprietarul unei suprafețe de 5.080 m.p., teren arabil extravilan situat în zona de construcție a autostrăzii A1 Arad. Din această suprafață s-au dezmembrat 2.216 m.p., cu front stradal de 24,83 m către DN 69 Timișoara - Arad, care a fost supus exproprierii, pentru care instanța a stabilit despăgubirea de 88.330 euro, necontestată de reclamant.

Înalta Curte apreciază că, față de situația de fapt stabilită în cauză, asupra căreia instanța de recurs nu poate face o nouă apreciere decât prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, ce nu sunt fondate, corect s-a apreciat că acordarea de despăgubiri pentru suprafața totală nu se impune. Suprafața rămasă neexpropriată este de 2.864 m.p., depășește semnificativ suprafața expropriată, reprezintă o parcelă ce poate fi utilizată în mod distinct potrivit destinației sale agricole și poate dobândi acces la calea publică în măsura în care reclamantul va solicita aceasta. Acordarea de despăgubiri pentru suprafața totală se impune numai dacă terenul rămas neexpropriat are o suprafață nesemnificativă în raport cu terenul expropriat și o amplasare care face imposibilă sau excesiv de grea exploatarea sa.

Ori, suprafața rămasă este semnificativ mai mare decât cea expropriată iar acordarea de despăgubiri echivalente cu o expropriere totală ar pune pe seama statului o sarcină excesivă în raport cu nevoile exproprierii și cu sarcina necesară pentru construirea unui drum de acces la calea publică, obligație pentru care reclamantul are drept la acțiune în măsura în care va întâmpina refuzul statului, până atunci obținând despăgubiri pentru lipsa de folosință prin hotărârea instanței de fond, pe care nu le-a contestat prin căile de atac exercitate. De altfel, așa cum a reținut prima instanță, potrivit proiectului ce stă la baza edificării autostrăzii Arad - Timișoara, sunt, prevăzute căi de acces la toate imobilele afectate de procedura exproprierii.

Ori, s-a stabilit prin probele administrate că accesul la parcela rămasă neexpropriată se poate realiza în mai multe variante, din care cele mai facile ar fi următoarele două: realizarea unui drum de exploatare paralel cu canalul Cn 2920, înspre parcela rămasă în proprietatea reclamantului, prin exproprierea suprafeței de teren necesară de 86,73 m.p. sau obținerea dreptului de servitute pentru parcelele alăturate dinspre Nord (parcela A2912/7 și parcela A2912/10), pentru care s-a realizat și aprobat un PUZ pentru realizarea unei "Stații distribuție carburanți, servicii, comerț și depozitare, DN 69 Arad - Timișoara - km 46+100 stânga" parcelă ce are acces direct din inelul sensului giratoriu amenajat pe DN 69 Arad - Timișoara, din care pornește breteaua de acces la autostrada AI.

Realizarea oricăreia dintre aceste variante asigură echilibrul între nevoile statului de expropriere și exercitarea dreptului de proprietate al reclamantului. În ceea ce privește situația de fapt, acesta a fost stabilită la fond și în calea de atac devolutivă, neputând fi cenzurată în instanța de recurs decât în măsura în care se reține vreun aspect de nelegalitate în administrarea probelor sau proba cu înscrisuri administrată în recurs conduce la dovedirea motivelor de nelegalitate invocate. În ce privește specialitatea expertului ale cărui concluzii au fost însușite de instanța de apel, în cauză s-a administrat proba cu expertiză de evaluare a terenului efectuată de 3 experți tehnici și evaluatori, conform cerințelor prevăzute de art. 24 -28 din Legea nr. 33/1994 și în îndrumările deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aceste condiții nu se poate reține încălcarea vreunei dispoziții legale, motiv de nelegalitate care să se încadreze în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., scopul principal al lucrării fiind stabilirea despăgubirii și a posibilităților de acces. Faptul că în cauză s-a pus și o problemă de acces la calea publică a porțiunii de teren rămasă neexpropriată nu impunea cu necesitate efectuarea și a unei expertize topografice, experții tehnici imobiliari putând să-și exprime o opinie în raport de constatările din teren. De altfel, în cauză s-a luat și opinia unui expert în specializarea topo însă concluziile acestuia, nu au fost valorificate, nefiind argumentate. Ele s-au apreciat ca neconcludente în cadrul ansamblului probator administrat, aprecierea probelor fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, prin aprecierea coroborată a tuturor probelor administrate.

În acest context nu se poate reține nulitatea expertizei întocmite de cei trei experți tehnici și evaluatori și nici nulitatea hotărârii care s-a întemeiat pe concluziile acestei expertize. Nu există nici o incompatibilitate între specializarea acestor experți și aprecierea posibilității de a se crea accesul la calea publică. Criticile recurentului reclamant privind modul de apreciere a probelor, solicitarea acestuia de a se da prevalență concluziilor expertului topo pentru stabilirea necesității exproprierii întregii suprafețe de teren nu pot face obiectul cenzurii în instanța de recurs.

Față de întinderea suprafeței rămase neexpropriate, de aproximativ 2800 m.p., care este mai mare decât cea supusă exproprierii și față de poziționarea acesteia și posibilitățile de a se crea accesul la calea publică, instanța de apel corect și complet și-a motivat soluția de neadmitere a cererii de expropriere a întregii suprafețe de teren proprietatea reclamantului, prin aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994. Procedând la evaluarea și stabilirea despăgubirilor doar pentru suprafața de teren expropriată și menținând soluția primei instanțe cu privire la despăgubirile pentru lipsa de folosință temporară pentru terenul rămas, instanța a făcut o aplicare corectă a legii.

Se reține că instanța de apel a înlăturat motivat concluziile expertului B.F., prin analizarea concluziilor rapoartelor de expertiză, dând eficiență expertizei întocmită de cei trei experți tehnici și evaluatori, coroborată cu situația ce rezultă din PUG Arad-UTR 1 dar și prin aprecierea celor două posibilități de a se crea accesul în viitor la parcela rămasă neexpropriată (paginile 4 și 5 din hotărârea recurată). Astfel, instanța a ascultat în mod real concluziile părților și a răspuns argumentelor principale, chiar dacă nu a răspuns detaliat fiecărui argument. Câtă vreme soluția instanței s-a bazat pe expertiză, înseamnă că a apreciat pertinent acest mijloc de probă. Asupra legalității administrării acestui mijloc de probă s-a apreciat de instanța de recurs în cele ce precedă (Cauza Dima împotriva României) Curtea apreciază astfel că au fost respectate dezideratele jurisprudenței C.E.D.O.

referitoare la motivarea hotărârilor judecătorești. Dreptul la un proces echitabil include dreptul părților de a fi în mod real ascultate și de a-și prezenta observațiile pe care le consideră pertinente. Obligația pe care art. 6 o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost puse. (Cauza Albina împotriva României). Întinderea obligației de motivare poate varia în raport de natura hotărârii și trebuie stabilită în lumina circumstanțelor cauzei. Obligația de motivare a fost respectată dacă instanța a răspuns argumentelor principale, deși nu a răspuns unor argumente.(Cauza Buzescu î mpotriva României).

Prin modul în care instanța de apel a motivat hotărârea nu se poate reține încălcarea principiului aflării adevărului, nepronunțarea în legătură cu probele administrate, aspecte ce pot fi cenzurate în calea de atac a recursului, celelalte aspecte legate de aprecierea probelor și de stabilirea situației de fapt neputând fi cenzurate prin prisma dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Astfel, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant G.S.I. Recursul recurentului pârât Statul Român este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare: Criticile recurentului pârât privitoare la nerespectarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 nu pot fi primite.

Instanța de apel, așa cum reiese din considerentele expuse pe larg în paginile 4-7 din hotărâre, și-a însușit concluziile celor trei experți tehnici și evaluatori care, la stabilirea despăgubirii pentru suprafața expropriată de 2216 m.p. a ținut seama de prețurile cu care s-au vândut efectiv terenuri în zona expropriată (s-au luat în considerare 3 contracte încheiate în formă autentică, în perioada de referință, din cele 29 aflate la dosar, pentru argumentele expuse pe larg în pagina 6 și 7 din hotărâre și anume echivalența cu terenul expropriat din punctul de vedere al așezării, întinderii suprafeței și categoriei de folosință - arabil). Nu se verifică nici susținerile recurentului pârât privind folosirea ca și comparabilă a prețului unor terenuri din altă categorie decât cea arabilă extravilan și deci nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Comparabilele luate cumulativ în considerație de experți respectă toate elementele avute în vedere de legiuitor. De asemenea, Curtea reține că instanța de apel, în paginile 4-7 din hotărâre, și-a motivat corect și complet soluția, considerentele pentru care a luat în calcul concluziile experților S. și C., cu înlăturarea corespunzătoare a opiniilor celuilalt expert. La pagina 7 alin. (2) și (3) sunt doar concluziile finale reținute. Astfel, au fost pe deplin respectate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea recurată cuprinzând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și argumentele pentru care s-au înlăturat anumite susțineri ale părților. Argumentele expuse anterior, ca răspuns la motivul de recurs privitor la nemotivarea hotărârii, din recursul reclamantului, din perspectiva jurisprudenței C.E.D.O., sunt valabile și în ce privește critica recurentului pârât, neimpunându-se a fi reluate.

Curtea apreciază însă ca fondat, motivul de recurs invocat de Statul Român cu privire la omisiunea de acordare a cheltuielilor de judecată și la nemotivarea neacordării lor. Recurentul pârât a solicitat prin cererea de apel și oral cu ocazia dezbaterilor pe fond, (consemnate în încheierea din 14 noiembrie 2013) obligarea reclamantului apelant la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariile experților judiciari. Întrucât partea a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 C. proc. civ., era îndreptățită la recuperarea cheltuielilor de judecată efectuate. Astfel, din această perspectivă, dar și prin prisma art. 304 pct. 7 rap. la art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Curtea va admite recursul Statului Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și va modifica în parte decizia recurată, în sensul că va obligă pe apelantul reclamant G.S.I. la 750 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorarii de expertiză. Se vor menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului declarat de reclamant. Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G.S.I. împotriva deciziei nr. 183/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva aceleiași decizii. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că obligă pe apelantul reclamant G.S.I. la 750 RON cheltuieli de judecată în apel către apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 octombrie 2014.