ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 223 din 31

martie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1758/108/2009, Tribunalul Arad a admis

în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S.I. împotriva pârâtului Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA, prin Direcția regională de Drumuri și Poduri Timișoara, și a obligat

pârâtul la plata către reclamant a unor despăgubiri în cuantum de 102.936 euro,

sau contravaloarea în lei la data plății conform cursului Băncii Naționale a

României, pentru terenul expropriat de 2216 m.p.

A obligat pârâtul la plata către

reclamant și a sumei de 2400 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului

înscris în cartea funciară nedefinitivă Arad, în suprafață de 5000 m.p. teren arabil în extravilan.

Prin Hotărârea nr. 109 din 6 aprilie

2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a hotărât exproprierea pentru

utilitate publică a suprafeței de 2216 m.p., cu acordarea de despăgubirii în cuantum de 45.406 euro (20,49 euro/m.p.).

Din expertiza efectuată de experta B.F.,

rezultă că terenul neexpropriat în suprafață de 2784 m.p. momentan nu poate fi utilizat, deoarece nu are cale de acces; drumul cel mai apropiat, care

se găsește la aproximativ 300 m, este și el afectat de lucrarea drum de ocolire

a Municipiului Arad, însă potrivit proiectului ce stă la baza edificării

autostrăzii Arad – Timișoara, sunt prevăzute căi de acces la toate imobilele

afectate de procedura exproprierii.

În ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere că terenul este un teren arabil în

extravilan, fără utilități, dar se află în vecinătatea unui teren pe care

există perspectiva de a se edifica un complex comercial. Tribunalul a apreciat

că expertiza efectuată de experții C.K. și B.I. este cea mai apropiată de

valoarea reală de despăgubire la prețul de 46 euro/m.p. pentru suprafața

expropriată.

Având în vedere că suprafața rămasă

nu poate fi utilizată de reclamant până la terminarea lucrărilor, tribunalul a

stabilit că reclamantul este îndreptățit și la acordarea de despăgubiri pentru

lipsa de folosință în cuantum de 1.000 euro.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul iar prin decizia civilă nr. 445

din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul

reclamantului și s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, s-a schimbat în parte hotărârea

instanței de fond,în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului

reținându-se următoarele considerente:

Apelul reclamantului G.S.I. vizează

doar terenul de 2784 m.p. rămas neexpropriat din întregul teren de 5000 m.p.

Reclamantul solicită și exproprierea acestui teren cu despăgubiri calculate la

valoarea de 46 euro/m.p.

Așa cum rezultă atât din raportul de

expertiză al expertei B.F. (filele 71 – 72 din dosarul de fond), cât și din cel

efectuat de experții B.I., C.K. și U.I.R. (fila 100 și urm.), terenul de 2784 m.p. chiar dacă are front la DN 69, nu are și acces direct la DN 69.

Pe de altă parte însă, din raportul

de expertiză al celor trei experți rezultă că nici la data exproprierii în

vederea construirii autostrăzii accesul la parcelă nu putea fi realizat direct

din DN 69 decât pentru utilajele agricole, conform unui acord tacit din partea

C.N.A.D.N.R.

În plus, din același raport de

expertiză (filele 100 și următoarele din dosarul de fond), ale cărui concluzii

au fost menținute în apel prin raportul suplimentar, rezultă că parcela are în

prezent (ca și la momentul exproprierii) destinația de teren arabil în

extravilan.

Conform P.U.G. Arad, pentru

terenurile arabile din extravilanul Municipiului Arad nu există utilizări

permise pentru construcții de locuințe, construcții comerciale sau construcții

industriale. Aceste terenuri au destinația, trecută și în cartea funciară, de

terenuri arabile în extravilan.

În conținutul documentațiilor depuse

în vederea exproprierii există însă prevederea obligatorie că „amenajarea

accesului la drumul național se va realiza cu racordare simplă la drumul

național (în cazul obiectivelor amplasate între indicatoarele de intrare/ieșire

în/din localitate) și cu benzi suplimentare de accelerare și decelerare,

conform prevederilor Normativului”.

Prin urmare, în mod corect prima

instanță a respins cererea reclamantului de expropriere a întregii suprafețe de

teren înscrise în CF nedefinitivă Arad.

În ce privește apelul pârâtului Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri s-a reținut că este fondat în

ceea ce privește despăgubirile acordate de prima instanță reclamantului.

Calculul cuantumului despăgubirilor

în situații ca cea de față se face în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama de „prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ – teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză”.

Niciunul din cei trei experți nu a

făcut calculul despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare, la data

întocmirii raportului de expertiză, ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel

expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

Prin încălcarea aceluiași text legal

a procedat prima instanță atunci când a omologat poziția experților B.I. și C.K.

Acești experți au folosit la

evaluarea terenului expropriat metoda comparației prin bonitare, considerând că

acest teren urma să treacă în intravilanul localității având în vedere faptul

că pentru un teren aflat în apropiere a fost aprobat un PUZ pentru construcția

unui centru comercial. Prin urmare, evaluând terenul în litigiu ca pe un teren

în intravilan, este evident că valoarea rezultată nu corespunde valorii reale,

întrucât terenul este, conform cărții funciare în care este înscris, teren

arabil în extravilan.

Cei doi experți, reține instanța de

fond, au folosit la evaluare și metoda comparației directe, dar nu prin

raportare la prețurile de tranzacționare, ci la ofertele de vânzare ale unor

terenuri din aceeași zonă.

Au prezentat totuși – odată cu

răspunsul la obiecțiunile părților (fila 172 din dosarul de fond) – și un

contract de vânzare – cumpărare din care rezultă, pentru un teren intravilan,

un preț calculat la 50 euro/m.p. Instanța de apel a reținut că nu poate fi luat

însă în considerare acest înscris, întrucât vizează un teren intravilan și a

fost încheiat în anul 2007, iar nu în 2009, când s-a efectuat expertiza, ori pe

piața imobiliară prețurile în această perioadă au scăzut.

În cursul judecării apelurilor au

fost însă depuse la dosar de către pârât, prin reprezentant, trei contracte de

vânzare – cumpărare din anul 2009 (filele 87 și următoarele), prin care s-au

vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad – Timișoara pentru prețuri cu

mult mai mici decât valoarea despăgubirilor oferite de pârât reclamantului

pentru terenul expropriat.

În consecință, s-a constatat că

valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat cuprinsă în procesul – verbal

și în hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă valoarea reală a acestui teren.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamantul G.S.I., solicitând modificarea ei în sensul

admiterii acțiunii.

Criticile aduse hotărârii instanței

de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel reclamantul susține că

instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 26 din Legea

nr. 33/1994 raportat și la faptul că s-a făcut o comparare cu referire la 3

contracte de vânzare – cumpărare ce vizează terenuri de altă categorie decât

terenul din litigiu, ce are acces direct la șosea.

Examinând hotărârea instanței de

apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele:

Intimatul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi din România a ridicat excepția nulității recursului pentru

neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Față de excepția ridicată Înalta

Curte,reține că este nefondată în condițiile în care din cuprinsul cererii de

recurs se desprind critici propriu-zise, structurate din punct de vedere juridic

și care pot fi încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care urmează a se respinge excepția sus evocată.

Instanța de apel deși reține în

considerentele hotărârii că nici unul din cei trei experți nu au făcut calculul

despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare la data întocmirii

raportului de expertiză ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel expropriat,

fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

totuși ia în considerare la stabilirea despăgubirilor alte criterii și anume 3

contracte de vânzare – cumpărare încheiate în anul 2009 prin care s-au vândut

terenuri arabile din zona autostrăzii Arad Timișoara, fără a se verifica natura

și categoria de folosință a terenurilor.

Or, în aceste condiții în care deși

reține încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, ia în calcul o situație rezultată din 3 contracte de vânzare

– cumpărare încheiate în anul 2009, rezultă fără posibilitate de echivoc că

instanța nu a cercetat fondul cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente

în cauză pentru stabilirea adevărului obiectiv și pentru clarificarea

raporturilor juridice dintre părți, în condițiile în care exproprierea pentru

cauză de utilitate publică poate opera doar în condițiile unei juste și legale

despăgubiri.

Din această perspectivă, recursul

urmează a fi admis în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., a se casa

hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, care urmează a proceda în virtutea caracterului devolutiv al

apelului, la administrarea de noi probe, inclusiv efectuarea unei noi expertize

tehnice, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimatul pârât Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Admite recursul declarat de

reclamantul G.S.I. împotriva deciziei nr. 445/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 6 februarie 2012.