ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 676/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 223 din 31 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1758/108/2009, Tribunalul Arad a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.S.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția regională de Drumuri și Poduri Timișoara, și a obligat pârâtul la plata către reclamant a unor despăgubiri în cuantum de 102.936 euro, sau contravaloarea în lei la data plății conform cursului Băncii Naționale a României, pentru terenul expropriat de 2216 m.p. A obligat pârâtul la plata către reclamant și a sumei de 2400 lei, reprezentând cheltuielile de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul este proprietarul tabular al imobilului înscris în cartea funciară nedefinitivă Arad, în suprafață de 5000 m.p.

teren arabil în extravilan. Prin Hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a hotărât exproprierea pentru utilitate publică a suprafeței de 2216 m.p., cu acordarea de despăgubirii în cuantum de 45.406 euro (20,49 euro/m.p.). Din expertiza efectuată de experta B.F., rezultă că terenul neexpropriat în suprafață de 2784 m.p. momentan nu poate fi utilizat, deoarece nu are cale de acces; drumul cel mai apropiat, care se găsește la aproximativ 300 m, este și el afectat de lucrarea drum de ocolire a Municipiului Arad, însă potrivit proiectului ce stă la baza edificării autostrăzii Arad – Timișoara, sunt prevăzute căi de acces la toate imobilele afectate de procedura exproprierii.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, tribunalul a avut în vedere că terenul este un teren arabil în extravilan, fără utilități, dar se află în vecinătatea unui teren pe care există perspectiva de a se edifica un complex comercial. Tribunalul a apreciat că expertiza efectuată de experții C.K. și B.I. este cea mai apropiată de valoarea reală de despăgubire la prețul de 46 euro/m.p. pentru suprafața expropriată. Având în vedere că suprafața rămasă nu poate fi utilizată de reclamant până la terminarea lucrărilor, tribunalul a stabilit că reclamantul este îndreptățit și la acordarea de despăgubiri pentru lipsa de folosință în cuantum de 1.000 euro.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel atât reclamantul cât și pârâtul iar prin decizia civilă nr. 445 din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara s-a respins apelul reclamantului și s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, s-a schimbat în parte hotărârea instanței de fond,în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului reținându-se următoarele considerente: Apelul reclamantului G.S.I. vizează doar terenul de 2784 m.p. rămas neexpropriat din întregul teren de 5000 m.p. Reclamantul solicită și exproprierea acestui teren cu despăgubiri calculate la valoarea de 46 euro/m.p.

Așa cum rezultă atât din raportul de expertiză al expertei B.F. (filele 71 – 72 din dosarul de fond), cât și din cel efectuat de experții B.I., C.K. și U.I.R. (fila 100 și urm.), terenul de 2784 m.p. chiar dacă are front la DN 69, nu are și acces direct la DN 69. Pe de altă parte însă, din raportul de expertiză al celor trei experți rezultă că nici la data exproprierii în vederea construirii autostrăzii accesul la parcelă nu putea fi realizat direct din DN 69 decât pentru utilajele agricole, conform unui acord tacit din partea C.N.A.D.N.R. În plus, din același raport de expertiză (filele 100 și următoarele din dosarul de fond), ale cărui concluzii au fost menținute în apel prin raportul suplimentar, rezultă că parcela are în prezent (ca și la momentul exproprierii) destinația de teren arabil în extravilan.

Conform P.U.G. Arad, pentru terenurile arabile din extravilanul Municipiului Arad nu există utilizări permise pentru construcții de locuințe, construcții comerciale sau construcții industriale. Aceste terenuri au destinația, trecută și în cartea funciară, de terenuri arabile în extravilan. În conținutul documentațiilor depuse în vederea exproprierii există însă prevederea obligatorie că „amenajarea accesului la drumul național se va realiza cu racordare simplă la drumul național (în cazul obiectivelor amplasate între indicatoarele de intrare/ieșire în/din localitate) și cu benzi suplimentare de accelerare și decelerare, conform prevederilor Normativului”. Prin urmare, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantului de expropriere a întregii suprafețe de teren înscrise în CF nedefinitivă Arad.

În ce privește apelul pârâtului Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri s-a reținut că este fondat în ceea ce privește despăgubirile acordate de prima instanță reclamantului. Calculul cuantumului despăgubirilor în situații ca cea de față se face în conformitate cu dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținându-se seama de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ – teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză”. Niciunul din cei trei experți nu a făcut calculul despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare, la data întocmirii raportului de expertiză, ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Prin încălcarea aceluiași text legal a procedat prima instanță atunci când a omologat poziția experților B.I. și C.K. Acești experți au folosit la evaluarea terenului expropriat metoda comparației prin bonitare, considerând că acest teren urma să treacă în intravilanul localității având în vedere faptul că pentru un teren aflat în apropiere a fost aprobat un PUZ pentru construcția unui centru comercial. Prin urmare, evaluând terenul în litigiu ca pe un teren în intravilan, este evident că valoarea rezultată nu corespunde valorii reale, întrucât terenul este, conform cărții funciare în care este înscris, teren arabil în extravilan. Cei doi experți, reține instanța de fond, au folosit la evaluare și metoda comparației directe, dar nu prin raportare la prețurile de tranzacționare, ci la ofertele de vânzare ale unor terenuri din aceeași zonă.

Au prezentat totuși – odată cu răspunsul la obiecțiunile părților (fila 172 din dosarul de fond) – și un contract de vânzare – cumpărare din care rezultă, pentru un teren intravilan, un preț calculat la 50 euro/m.p. Instanța de apel a reținut că nu poate fi luat însă în considerare acest înscris, întrucât vizează un teren intravilan și a fost încheiat în anul 2007, iar nu în 2009, când s-a efectuat expertiza, ori pe piața imobiliară prețurile în această perioadă au scăzut. În cursul judecării apelurilor au fost însă depuse la dosar de către pârât, prin reprezentant, trei contracte de vânzare – cumpărare din anul 2009 (filele 87 și următoarele), prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad – Timișoara pentru prețuri cu mult mai mici decât valoarea despăgubirilor oferite de pârât reclamantului pentru terenul expropriat.

În consecință, s-a constatat că valoarea despăgubirilor pentru terenul expropriat cuprinsă în procesul – verbal și în hotărârea nr. 109 din 6 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 reprezintă valoarea reală a acestui teren. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.S.I., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel reclamantul susține că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a art. 26 din Legea nr. 33/1994 raportat și la faptul că s-a făcut o comparare cu referire la 3 contracte de vânzare – cumpărare ce vizează terenuri de altă categorie decât terenul din litigiu, ce are acces direct la șosea.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține următoarele: Intimatul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi din România a ridicat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Față de excepția ridicată Înalta Curte,reține că este nefondată în condițiile în care din cuprinsul cererii de recurs se desprind critici propriu-zise, structurate din punct de vedere juridic și care pot fi încadrabile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care urmează a se respinge excepția sus evocată.

Instanța de apel deși reține în considerentele hotărârii că nici unul din cei trei experți nu au făcut calculul despăgubirilor prin raportare la prețurile de vânzare la data întocmirii raportului de expertiză ale unor terenuri din aceeași zonă cu cel expropriat, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, totuși ia în considerare la stabilirea despăgubirilor alte criterii și anume 3 contracte de vânzare – cumpărare încheiate în anul 2009 prin care s-au vândut terenuri arabile din zona autostrăzii Arad Timișoara, fără a se verifica natura și categoria de folosință a terenurilor.

Or, în aceste condiții în care deși reține încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ia în calcul o situație rezultată din 3 contracte de vânzare – cumpărare încheiate în anul 2009, rezultă fără posibilitate de echivoc că instanța nu a cercetat fondul cauzei prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză pentru stabilirea adevărului obiectiv și pentru clarificarea raporturilor juridice dintre părți, în condițiile în care exproprierea pentru cauză de utilitate publică poate opera doar în condițiile unei juste și legale despăgubiri. Din această perspectivă, recursul urmează a fi admis în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., a se casa hotărârea instanței de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a proceda în virtutea caracterului devolutiv al apelului, la administrarea de noi probe, inclusiv efectuarea unei noi expertize tehnice, cu respectarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimatul pârât Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Admite recursul declarat de reclamantul G.S.I. împotriva deciziei nr. 445/A din 17 noiembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara – secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 februarie 2012.