ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 364/2017

Asupra cauzei

de față, reține următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr.

8931/30/2011, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea

procesului-verbal de stabilire a cuantumului, despăgubirii nr. 6 din 14

septembrie 2011, precum și a Hotărârii de stabilire a

despăgubirilor nr. 6 din 14 septembrie 2011 în ceea ce privește

stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat. De asemenea,

s-a solicitat să se constate acordul de voință al

părților, intervenit cu privire Ia plata sumei de 206.728 RON, pentru

terenul expropriat, în suprafață de 6,736 mp, pentru construirea

autostrăzii Lugoj - Deva. S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata

sumei convenită de părți, în cuantum de 206.728 RON pentru

terenul expropriat în suprafață de 6.736 mp, cu titlu de

despăgubiri, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000

euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat

În motivarea

acțiunii s-a arătat arată că, prin H.G. nr. 1232 din 6

decembrie 2010, a fost declanșată procedura de expropriere a

imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de

utilitate publică „Autostrada Lugoj - Deva", expropriator fiind

Statul Român, prin Compania națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA.

Prin Anexa I

la hotărârea mai sus menționată, a fost stabilit amplasamentul

și a fost alocată suma de 156.000 mii RON pentru plata

despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate a căror

imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1232/2010 cuprindea

tabelul cu imobilele supuse exproprierii.

Conform

procesului-verbal, s-a arătat că la data de 6 ianuarie 2011, au fost

efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de Legea nr.

255/2010, afișându-se la sediul Primăriei Municipiului Lugoj.

Reclamanții

au precizat că au acceptat pentru un mp de teren expropriat să

primească suma de 27,9 RON, cu toate că pentru varianta de ocolire a

Municipiului Lugoj, Statul Român a plătit persoanelor a căror

terenuri au fost expropriate, unele dintre ele fiind chiar alăturate celor

expropriate pentru construirea aceluiași obiectiv, 15 euro/mp.

În acest

sens, a fost publicat prin afișare, la sediul Primăriei Municipiului

Lugoj, precum și în ziar, lista cu persoanele expropriate, și sumele

ce revin fiecăruia.

Reclamanții

au arătat că s-au aflat pe listă la poziția 6 pentru nr.

cadastral expropriat 404.401 în suprafață de 6.736 mp, valoarea

despăgubirii fiind de 206.728 RON, adică 27,9 RON/mp.

Au mai

arătat că aceasta a fost suma pentru care și-au dat acordul,

însă, ulterior, a fost adoptată o altă hotărâre a

Guvernului de modificare a H.G. nr. 1232/2010, și anume H.G. nr. 492/2011,

publicată în M. Of. al României Partea 1, nr. 412/14.06.2011, în care

anexa 2 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul

despăgubirilor. Astfel, pentru reclamanți valoarea

despăgubirilor s-a diminuat la suma de 10.072 RON pentru parcela

expropriată.

Prin

această modalitate de diminuare a sumelor ce urmează să le

primească de la expropriator, au învederat că a fost înfrânt acordul

de voință iar expropriatorul în mod unilateral a stabilit aceste

despăgubiri cu care nu sunt de acord.

Ulterior, au

fost notificați în legătură cu începerea procedurii de

expropriere în baza Legii nr. 198/2004, reclamanții nemaiputând dispune

conform legii de terenul respectiv.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr. 255/2010 și

Legea nr. 33/1994.

La termenul

de judecată din 4 iunie 2013, s-au depus la dosar note de

ședință de către pârât prin care s-a arătat că

reclamanta B. a înstrăinat în 2010 cota indiviză de la

părți de sub Bl.2 din imobilul evidențiat în CF 400925 Lugoj

către C. și D., potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1715 din 28 iulie 2010 de BNP Asociați E. și F.

Aceștia au fost introduși. în cauză în locul reclamantei.

În

probațiune, în fața primei instanțe, s-au depus înscrisuri

și s-a efectuat o expertiză tehnică în construcții.

Prin

Sentința civilă nr. 1984/P1 din 27 iunie 2016, Tribunalul Timiș,

secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamanții A., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român,

prin Compania Națională de Autostrăzi, și Drumuri

Naționale SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri

și Poduri Timișoara, și a obligat pârâtul la plata către

reclamanți a despăgubirilor aferente imobilului - teren arabil în

suprafața de 6.736 mp imobil supus procedurii de exproprierii, în cuantum

de 93.204 RON și a respins în rest, acțiunea, obligând pârâtul la plata

către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000

RON, reprezentând onorariul experți. De asemenea, a obligat pârâtul la

plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de

400 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut următoarele:

Reclamanților

A., C. și D., în calitate de coproprietari ai parcelelor supuse

exproprierii, în suprafață totala de 6.736 mp, li s-au stabilit prin

Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 6 din 14 septembrie 2011,

emisă de pârâtă în temeiul prevederilor Legii nr. 198/2004, un

cuantum total al despăgubirilor de 10.072 RON.

Astfel, în

temeiul H.G. nr. 232 din 16 decembrie 2010, a fost aprobat amplasamentul

lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care

constituie amplasamentul, suma globală estimată a

despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont

bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.

În

speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre

a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea

cu nr. 198/2004, rară ca titularul dreptului de proprietate privată,

ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție, să poată

contesta măsura exproprierii.

Valoarea stabilită

cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat este derizorie, raportat

la concluziile suplimentului la raportul tehnic evaluator efectuat în

cauză de către expertul tehnic judiciar E., raport omologat de

către instanță.

Raportat la

Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, în mod

corect, expertul desemnat în cauză a stabilit că valoarea reală

a terenurilor de aceeași categorie de folosință cu cel al

reclamanților, precum și beneficiul nerealizat de către acesta

din cauza exproprierii, la momentul transferului dreptului de proprietate, este

de 93.204 RON.

Împotriva

sentinței primei instanțe a declarat apel pârâtul Statul Român

reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNADNR

SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În

susținerea căii de atac, pârâtul a arătat că nu poate

constitui probă pentru stabilirea despăgubirilor contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5992 din 16 decembrie 2011 propus

prin concluziile expertului E. și omologat de către instanța de

fond, pe motiv că obiectul acestuia se referă ia multiple categorii

de imobile (intravilane, construcții și terenuri extravilane), iar nu

numai la terenuri extravilane ca cele care au făcut obiectul exproprierii.

Prin urmare, .a apreciat că au fost eludate dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impune raportarea la imobile de

același fel.

De asemenea,

a susținut că instanța de fond nu a motivat înlăturarea

concluziilor celorlalți doi experți, în condițiile în care numai

expertul F. a calculat despăgubirile în raport de criteriile legale,

respectiv ținând cont de prețurile obișnuite de vânzare ale unor

imobile similare, la momentul exproprierii.

Suma de 5739

RON, acordată de instanță reclamanților cu titlu de

despăgubiri pentru terenul expropriat și pentru daunele cauzate de

exproprieri, este nelegală întrucât nu a fost solicitată de

către reclamanți. Nelegală este și soluția de acordare

a despăgubirilor pentru daunele stabilite în favoarea reclamanților,

luându-se ca reper cota de 10% ce s-a aplicat asupra valorii terenului

rămas în proprietatea acestora.

Un alt motiv

de apei l-a constituit critica modului de stabilire, a cheltuielilor de

judecată de 6.000 RON (reprezentând onorariile celor 3 experți la a

căror plată integrală a fost obligată instituția

pârâtă, deși acțiunea reclamanților a fost admisă doar

în parte, aspect ce contravine dispozițiilor în materie ale art. 276 C.

proc. civ.

Prin

însăși cererea de apel, pârâtul și-a rezervat dreptul de a

propune suplimentarea expertizei (pentru ca propunerile făcute să

corespundă criteriilor legale) în ipoteza în care instanța va

considera că se impune acesta probă, solicitare la care însă a

renunțat verbal la data formulării concluziilor în apel.

Prin Decizia

civilă nr. 296 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara,

secția l civilă a respins excepția tardivității

apelului pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de

Drumuri și Poduri Timișoara, a admis apelul exercitat de pârâtă

împotriva Sentinței civile nr. 19S4/P1 din 27 iunie 2016

pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, pe

care a schimbat-o în parte în sensul că, a stabilit despăgubirile

acordate reclamanților A., C. și D. pentru parcela în

suprafață de 6.736 mp care a făcut obiectul exproprierii în

sumă totală de 11.447 RON (din care 11.182 RON, reprezentând

contravaloarea terenului, iar suma de 265 RON, cu titlu de despăgubiri

pentru daunele cauzate prin expropriere și a respins restul

pretențiilor. A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de apel a reținut

următoarele:

Examinarea

modului de stabilire a despăgubirilor acordate reclamanților de

către instanța de fond, a cărei legalitate și temeinicie

este contestată, vizează modalitatea în care criteriile de

referință din dreptul intern au fost sau nu respectate de către

cei trei experți care au exprimat puncte diferite de vedere.

Astfel,

expertul E. a procedat la aprecierea valorii terenului în litigiu, stabilind o

valoare minimă aritmetică (a tuturor contractelor de

vânzare-cumpărare existente la dosarul cauzei pe perioada anilor 2011 -

2015 prezentate de proprietar), la nivelul sumei de 2,46 euro/mp

(rezultată din însumarea și apoi divizarea cu 2 a prețurilor din

contracte respectiv 4,81 euro/mp și a celui de 0,11 euro/mp) la care a

aplicat o corecție totală finală de 30%, propunând o valoare

medie de despăgubire de 3,37 euro/rap.

Din

concluziile raportului suplimentar întocmit ulterior pronunțării

Deciziei nr. 12/2015 și Deciziei nr. 380/2015 ale Curții

Constituționale în opinia expertului E., aferent anului 2011 există

un singur contract în care s-a stipulat valoarea totală a parcelelor -

inclusiv cu construcții la prețul unitar de 8,42 euro/mp și

pentru care, de la început, s-a considerat că reprezintă 50% din

valoarea totală de contractare, iar pentru 2014, tot un singur contract dar

pentru suprafețe de teren mai mari, în vederea realizării unui centru

comercial (pentru care prețul a fost de 5 euro/mp).

În ceea ce

privește situația terenurilor vândute în anul 2011, respectiv

contractul autentificat sub nr. 5992 din 16 decembrie 2011, expertul E. a

arătat că valoarea acestuia este de 4,21 euro/mp (8,42 euro 2).

La

această sumă, expertul a aplicat o corecție medie de 25%,

rezultând o valoare medie teren an 2011 de 3,16 euro/mp (4,21 euro/mp x 0,75).

Prin luarea

în considerare a acestui preț, s-a apreciat valoarea terenului expropriat

la suma totală de 93.204 RON (21.286 euro). Această suma este

alcătuită din contravaloarea terenului expropriat (87.465 RON), la

care se adaugă despăgubirile pentru daunele cauzate prin expropriere,

de 5.739 RON. Calculul despăgubirilor pentru aceste daune s-a făcut

prin aplicarea unui coeficient de 10% asupra valorii terenurilor adiacente,

pretins a fi prejudiciate (4.420 mp x 0,316 euro x 4,1091 RON/euro).

Criteriul

avut în vedere de expert pentru calculul contravalorii terenului și al

despăgubirilor pentru daune colaterale, nu corespunde cerinței ca

expertul să fi avut în vedere imobile de același fel întrucât, din

conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 5992 din 16

decembrie 2011, existent la dosarul Tribunalul Timiș, reiese că obiectul

acestuia l-au constituit nu terenuri agricole extravilane arabile din

perimetrul orașului Lugoj, ca parcela care a făcut obiectul

exproprierii, ci terenuri extravilane din categoria de folosință vie,

pășune și fâneață și terenuri intravilane cu sau

fără construcții.

Pe de

altă parte, chiar dacă ar fi vizat terenuri extravilane arabile

vândute în perioada contemporană exproprierii, în absența măcar

a încă unui contract similar din aceeași perioadă, el n-ar fi

putut constitui un element de comparație, în sensul art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, neputându-se demonstra caracterul „obișnuit"

(cuvânt sinonim cu acela de „caracteristic" sau „curent") al

prețului tranzacțiilor în materie din acea perioadă.

Prin urmare,

omologând o expertiză bazată pe alte criterii decât cele impuse de

lege, Tribunalul Timiș a interpretat și aplicat greșit legea în

privința modului de stabilire a despăgubirilor pe care i le-a acordat

reclamanților.

Nelegalitatea

și netemeinicia hotărârii rezultă nu numai prin prisma modului

de stabilire a despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului

expertizat, ci și a celui reprezentând acordarea despăgubirilor

pentru daunele colaterale rezultate din expropriere întrucât expertul E. nu a

făcut decât să stabilească o cotă procentuală de 10%

(din valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantului) ca fiind

datorată de pârât cu acest titlu, fără să explice în

concret care este temeiul legal care o justifică.

Examinând

punctul de vedere al expertului ... exprimat inițial în fața instanței

de fond, alături de expertul ... (înlocuit ulterior de expert ...),

respectiv înainte de pronunțarea Deciziilor nr. 12/2015 și 380/2015

ale Curții Constituționale, rezultă că s-a procedat la

evaluarea imobilului expropriat, în raport de momentul efectuării

expertizei, prin două variante, niciuna din ele necorespunzând însă

criteriilor legale. Prima dintre acestea nu a avut în vedere contracte efective

de vânzare-cumpărare, ci oferte de vânzare, așa cum reiese din

tabelul conținând comparabile A, B și C, toate făcute în martie

2012 iar, cea de-a doua, a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare

încheiate într-o altă perioadă decât cea contemporană

exproprierii (septembrie 2011), mai precis în perioada februarie - aprilie 2010.

După

data publicării Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale,

la termenul din 17 mai 2016, răspunzând obiecțiunilor la suplimentul

raportului de expertiză, expertul a apreciat că terenul expropriat

are valoarea de 1,30 RON/mp, folosind ca repere două contracte încheiate în

RON (la data de 4 noiembrie 2013 și 25 noiembrie 2013) și trei

contracte încheiate în euro (la datele de 25 septembrie 2013, 22 mai 2013

și 27 decembrie 2012), suma finală propusă fiind consecința

eliminări prețului cel mai mare și a celui mai mic, reprezentând

prețul de piața al imobilului.

Această

propunere nu poate fi reținută întrucât contractele de vânzare

cumpărare avute În vedere de expert pentru fundamentarea opiniei sale nu

corespund criteriului legal al încheierii lor în perioada contemporană exproprierii,

septembrie 2011, toate fiind ulterioare acestui moment (mai precis fund

încheiate în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013).

În ceea ce

privește opinia formulată de către cel de-al treilea expert -

..., în răspunsurile sale la obiecțiuni, comunicate instanței la

data de 15 martie 2016, ulterior publicării deciziilor Curții

Constituționale, acesta a precizat că pentru a determina prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, a utilizat, ca și comparabile, șase

contracte având ca obiect terenuri agricole extravilane, încheiate în perioada

apropiată exproprierii, respectiv încheiate la datele de: 1) 31 octombrie

2010 (pentru prețul de 1,00 RON/mp), 2) 12 noiembrie 2010 (pentru

prețul de 1,33 RON/mp), 3) 15 februarie 2010 (pentru prețul de 1,30

RON/mp), 4) 17 februarie 2010 (pentru prețul de 1,36 RON/mp), 5) 3

octombrie 2011 (pentru prețul de 1,38 RON/mp) și 6) 3 octombrie 2011

(pentru prețul de 1,66 RON/mp) în ceea ce privește comparabila 3,

expertul a reținut că aceasta se referă chiar la o parcelă

rămasă în proprietatea reclamanților care a fost

achiziționată pentru prețul de 1,30 RON/mp.

În ceea ce

privește contractele 1 și 2, expertul ... a precizat că

terenurile ce au făcut obiectul acestora sunt amplasate pe traseul

drumului de legătură (parte componentă a autostrăzii A6),

iar contractul 4 se referă la parcele de teren cu front la Centura Lugoj,

amplasate la circa 400 m spre Est de teren evaluat. De asemenea, poziția

parcelelor ce au tăcut obiectul contractelor 5 și 6 se află în

apropierea Centurii Lugoj la circa 450 m distanță de aceasta, spre

intravilanul municipiului Lugoj, la Sud de Centura Lugoj și la Nord de

Unitatea Militară (UM) (...), De asemenea, același expert a precizat

și faptul că analiza prețurilor din contractele 1 și 2

(încheiate după inaugurarea, la 20 august 2010, a Centurii Lugojului)

și contractele 3 și 4 (încheiate înainte de acest moment)

demonstrează că nu a existat un salt semnificativ al prețurilor

de vânzare a terenurilor din zona de proximitate a celui în litigiu,

tendință care s-a menținut și în toamna anului 2011 - când

s-a efectuat exproprierea și când au fost încheiate contractele 5 și

6.

În

legătură cu evoluția prețurilor de vânzare pentru terenuri

similare celui expropriat, situate în aceeași zonă cu acesta,

expertul a mai menționat ca, la data exproprierii, nici măcar nu se

punea problema realizării unor planuri urbanistice în zonă, în

absența lor terenul în discuție neprezentând la acel moment (la care,

conform legii, trebuie să se raporteze evaluarea) un interes din punct de

vedere urbanistic, pentru ca să se poată previziona creșterea

valorii sale într-o perspectivă apropiată.

Prin urmare,

spre deosebire de opiniile celorlalți doi experți, doar opinia expertului

corespunde criteriilor de evaluare a despăgubirilor prevăzute de art.

26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (astfel cum a fost explicitat prin Deciziile

nr. 12/2015 și nr. 380/2015 ale Curții Constituționale).

Cu toate

acestea, deși expertul a demonstrat, pe baza contractelor ia care a

făcut referire, că prețurile de vânzare la momentul contemporan

exproprierii s-au dovedit a fi similare eu cele stabilite în contracte

încheiate înainte de această dată (atât anterior cât și ulterior

inaugurării Centurii municipiului Lugoj), pentru a corespunde

exigențelor textului art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (Ia care se

raportează dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 în

baza căreia s-a operat exproprierea), nu se pot reține spre comparare

decât contractele de vânzare-cumpărare nr. 5 și 6 (respectiv cele

încheiate în perioada cea mai apropiată exproprierii). În concret, este

vorba despre contractele încheiate la data de 3 octombrie 2011 care atestă

un preț de vânzare asemănător pentru terenuri din aceeași

zonă și cu aceeași categorie de folosință (arabil în

extravilan), de 1,38 RON/mp și respectiv de 1,66 RON/mp, fapt ce

denotă caracterul obișnuit al acestora în Sensul dispozițiilor

art. 26 alin. (2).

Așadar,

evaluarea efectuată de expert este singura care răspunde criteriilor

de evaluare consacrate de legiuitor, motiv pentru care va fi omologată,

prin luarea în considerare a prețului de 1,66 RON pentru un mp de teren

expropriat, ca fund cel mai favorabil reclamanților, ca persoane

cărora autoritatea publică le-a impus, cu respectarea însă a

cerințelor legii, înstrăinarea bunului lor.

Prin luarea

în considerare a acestui reper valoric și a suprafeței expropriate,

rezultă că reclamanților li se datorează cu titlu de

despăgubire, suma de 11.182 RON reprezentând contravaloarea terenului

expropriat.

Câtă

vreme nu a fost dovedită justificarea legală a despăgubirilor

pentru daunele cauzate reclamanților prin faptul exproprierii, stabilirea

sumei acordate cu acest titlu, prin simpla aplicare a cotei procentuale de 10%

la suma ce reprezintă valoarea terenurilor rămase în proprietatea lor

(astfel cum a procedat expertul), conduce la concluzia că impunerea lor la

plată în sarcina pârâtului în această modalitate este nelegală.

Cererea de

acordare a despăgubirilor produse prin faptul exproprierii a fost

făcută de reclamanții A. și B. prin precizarea lor de

acțiune, motiv pentru care nu se poate vorbi - astfel cum instituția

pârâtă susține că instanța s-ar fi pronunțat asupra

unui lucru necerut.

În ceea ce

privește opinia expertului cu privire la suma datorată de pârât

reclamanților în cuantum de 265 RON, reprezentând repararea daunei pentru

parcela cu nr. cadastral 404402 de 204 mp. care, datorită exproprierii, a

rămas fără drum de acces, deși expertul a formulat și

propunerea de expropriere a acestei parcele, nu se va putea dispune în acest

sens întrucât, prin competențele limitate și exprese ce Ie sunt

conferite instanțelor prin Legea nr. 255/2010 (lege în baza căreia

s-a procedat la exproprierea terenului în litigiu și care este una

specială și derogatorie de la legea-cadru în materie, respectiv Legea

nr. 33/1994), nu au altă abilitare legală decât aceea de a statua

asupra cuantumului despăgubirilor (art. 22 alin. (1)).

În

legătură cu critica privind aplicarea greșită a art. 276 C.

proc. civ., în temeiul cărora instanța de fond a stabilit în sarcina

pârâtului - plata către reclamanți a sumei de 6.000 RON reprezentând

onorariile celor trei experți, în condițiile în care acțiunea a

fost admisă doar în parte, textul art. 276 C. proc. civ. prevede că

admiterea în parte a pretențiilor fiecărei părți este

premiza acordării cheltuielilor de judecată în mod parțial,

compensarea fiind, în acest caz, o alternativă. Prin urmare, din

însuși modul de formulare a textului rezultă că problema

compensării cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când

părțile sunt obligate reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut

cerere reconvențională ori au fost făcute cereri de intervenție

și cererea incidentală a fost admisă, în tot sau în parte, o

dată cu cererea principală.

Cum, în

cauză, pârâtul nu a formulat astfel de cereri care să

conțină pretenții proprii îndreptate împotriva

reclamanților, rezultă că solicitarea sa, de reducere a

cheltuielilor de judecată, nu se poate dispune în baza temeiului de drept

invocat.

Împotriva

deciziei curții de apel au formulat recurs reclamanții D., A. și

C. și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a

infrastructurii Rutiere - fosta Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

În motivarea

recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a

Infrastructurii Rutiere - fosta Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a criticat soluția

curții de apel din perspectiva criteriile avute în vedere la stabilirea

despăgubirilor, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

În

argumentarea criticii de nelegalitate, a arătat următoarele:

Valoarea de

despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafață de 6.736 mp,

arabil, situat în extravilanul localității Lugoj, se compune din

valoarea reală de circulație a terenului supus exproprierii și

din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere. Reclamanții au

achiziționat jumătate din suprafața totală a terenului

afectat de expropriere, 56 mp, cu suma de 7.000 RON, respectiv 1.25 RON/mp la

data de 28 iulie 2010, potrivit contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1715 din 28 iulie 2010.

Expropriatorul

a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat în

suprafață de 6.736 mp, la suma de 10.072 RON, respectiv 1,49 RON/mp.

Curtea de

apel a stabilit valoarea de despăgubire pentru terenul în

suprafață de 6.736 mp

3

la suma de 11.447 RON, respectiv

1,66 RON/mp, din care 11.182 RON reprezentând valoarea reală de

circulație a terenului și 265 RON, reprezintă daune cauzate prin

expropriere.

Instanța

în stabilirea despăgubirilor a avut în vedere două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință, având ca

obiect imobile cu caracteristici similare imobilului expropriat și anume

imobilul în suprafață - de 3.624 mp, categoria de folosință

arabil, situat în extravilanul localității Lugoj, ce a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3

octombrie 2011, prețul vânzării fiind de 5.000 RON, 1,37 RON mp,

respectiv, imobilul în suprafață de 1.208 mp, categoria de

folosință arabil, situat în extravilanul localității Lugoj,

ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 2570 din 3 octombrie 2011, prețul vânzării fiind de 2.000 RON

(1,66 RON/mp), în apel a fost stabilită valoarea reală a terenului

expropriat arabil în extravilanul localității Lugoj, în

suprafața de 6.736 mp, la prețul de 1,66 RON/mp, aferent comparabilei

2, motivat de faptul că "cel mai favorabil reclamanților, ca

persoane cărora autoritatea publică le-a impus, cu respectarea

însă a cerințelor legii, înstrăinarea bunului lor".

Raționamentul instanței de a alege prețul cel mai mare pentru ca

"este cel mai favorabil reclamanților" excede criteriilor

stabilite în mod imperativ de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Având în

vedere că prețul oferit de expropriator, de 1,49 RON/mp

reprezintă o valoare cuprinsă între prețurile menționate în

cele două contracte de vânzare-cumpărare care au fost avute în vedere

la stabilirea despăgubirilor, instanța de apel ar fi trebuit să

constate că valoarea de despăgubire stabilită de expropriator

reprezintă o justă despăgubire.

Curtea de

Apel a acordat, în mod nelegal, suma de 265 RON cu titlu de daune pentru

terenul în suprafață de 204 mp, fără să existe

prejudiciul care sa îndreptățească reclamanții la

despăgubire.

Astfel

terenul expropriat provine din parcela inițială în

suprafață de 11.546 mp în urma exproprierii, în proprietatea

reclamanților au rămas, după dezmembrare, două parcele cu

suprafețele de 4.606 mp și 204 mp. Din cercetarea la fața locului

și din declarațiile reclamaților, a rezultat că terenul nu

a fost cultivat înainte de expropriere. Accesul la parcelele rămase -

după expropriere este asigurat pe același drum de exploatare care

asigura accesul și înainte de expropriere.

Prin urmare,

din actele și probele administrate în cauză - reiese că reclamanții

nu au făcut dovada existentei unui prejudiciu cert și actual, ori

previzibil pentru viitor, care să-i îndreptățească la

acordarea de daune-interese.

Decizia

curții de apel este nelegală și din perspectiva aplicării

și interpretării greșite a dispozițiilor art. 276 C. proc.

civ. având în vedere că suma de 6.000 RON reprezentând cheltuielile de

judecată, stabilite în sarcina pârâtului de prima instanță, nu

poate fi redusă în condițiile în care acțiunea a fost admisă

în parte.

În

susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7

și pct. 9 C. proc. civ., reclamanții D., A. și C. au criticat

decizia curții de apel invocând următoarele argumente:

Instanța

de apel a încălcat principiului proporționalității

acordării despăgubirilor aferente exproprierii imobilului în litigiu

precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, prin reducerea cuantumului acestora, fără o

motivare pertinentă.

Soluția

instanței de apel prin care a fost reținut că opinia expertului

este singura care răspunde criteriilor de evaluare stabilite de legiuitor

este nelegală. Aceasta întrucât, expertul a exprimat o părere care nu

este în concordanță cu dispozițiile legale, spre deosebire de

expertiza efectuată de alți experți care se coroborează cu

contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar și care exprimate

prețurile reale cu care se vând în mod obișnuit imobile de

același fel cu cel expropriat.

Din

această perspectivă, instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994.

În mod

greșit, instanța de apel a validat opinia expertului având în vedere

că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 27 din

Legea nr. 33/1994, judecătorul este obligat să stabilească

valoarea despăgubirilor ținând cont de contractele de

vânzare-cumpărare și să compare concluziile lucrării de

specialitate, cu „oferta și cu pretențiile formulate de

părți". Astfel, valoarea de piață a imobilului

expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile

bunului, ajungându-se la cei mai bun preț ce se poate obține, în mod

rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce

se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.

Sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același

fel" vizează acel preț rezonabil, normal, comun, firesc, care se

obține atunci când tranzacția se desfășoară între un

cumpărător și un vânzător prudenți și

diligenți, dispozițiile legale nu vizează prețul cu care se

vând imobile de același fel, ci de prețul cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel. Din această perspectivă,

în unitatea administrativ-teritorială au fost încheiate mai multe

contracte, însă expertul a avut în vedere doar acele contracte care erau

favorabile pârâtului.

Instanțele

de judecată nu au manifestat rol activ, în sensul că nu au dispus

întocmirea de adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate

Imobiliară Timiș sau Primăria Lugoj, pentru transmiterea tuturor

contractelor încheiate în perioada de referința, mărginindu-se doar

la contractele depuse de părți.

Opinia

exprimată de expert este cea legală, ca exprimând prețurile cu

care se vând imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, raportat la mai multe contracte de

vânzare-cumpărare, or, instanța de apel nu a motivat în mod pertinent

considerentele pentru care a înlăturat opinia acestuia și a

reținut valoarea despăgubirilor, ceea ce atrage incidența

dispozițiilor art. 304, pct. 7 C. proc. civ.

Au existat

și alte contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. x/22 noiembrie 2011 la BNPA „...", prețul de

vânzare fiind de 5,45 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare,

autentificat sub nr. y din 6 decembrie 2011 autentificat de Biroul Notarilor

Publici G., prețul de vânzare fiind de 9,90 euro/mp; contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. z din 20 februarie 2012 de Biroul

Notarilor Publici Asociați H. și I., prețul de vânzare fiind de

1,97 euro/mp, actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. x1 din 25 septembrie 2012 la Biroul Notarial J. și

asociații Timișoara, teren în suprafață de 366 mp, care a

fost vândut pentru suma de 5.000 euro, deci 13,66 euro/mp; contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x2 din 22 mai 2013 la BNPA

„K." prin care se vindea teren arabil în suprafață de 500 mp cu

6.500 euro, deci 13 euro/mp, care puteau constitui indicatori elocvenți

pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.

În mod

nelegal, instanța de apel nu a acordat daune aferente prejudiciului creat

ca urmare a exproprierii (fărâmițarea suprafeței de teren

deținute de reclamanți în proprietate, costurile pentru redobândirea

unui teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă

peste autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori

pe parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii etc.), pe

lângă valoarea în sine a terenului, persoanele expropriate fiind

îndreptățite și la acordarea daunelor suferite ca urmare a

exproprierii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

În stabilirea

valorii despăgubirilor aferente imobilului expropriat, legea nu

precizează intervalul de referință în care să se fi

încheiat contractele de vânzare-cumpărare și nici numărul

acestora.

Prețul

propus de expert este sub prețul minim notarial care nu ține seama de

caracteristicile fiecărui imobil în parte. Prin urmare, această

valoarea nu poate fi reținută ca reprezentând prețul cu care se

vând în nod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, având

în vedere că vânzătorul nu încearcă să obțină cel

mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl

înstrăineze, și nici că pentru imobilele terenuri din cadrul

unei unități administrativ-teritoriale, în cazul vânzătorilor,

prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub

acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui

bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități,

front stradal etc. în situația în care ar fi admisă această

teză, dreptul persoanelor expropriate ar deveni unul iluzoriu, cu caracter

numai teoretic, ceea ce contravine atât legislației naționale,

dispozițiilor constituționale și jurisprudenței CEDO.

Expertul se

raportează la contracte de vânzare-cumpărare al căror obiect îl

constituie terenuri care nu corespund cu terenul în litigiu, nici din punct de

vedere al poziționării, nici al anului efectuării

tranzacției sau al categoriei de folosință.

Prețul

propus de expert reprezintă mai puțin de o treime din prețul

minim rezultat din expertizele camerelor notarilor publici, ceea ce

demonstrează că acesta a întocmit o expertiză neconformă

atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere al

realității pieței imobiliare, reglementate de art. 8 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G. nr. 53/2011.

Prin urmare, trebuia luate, în considerare prețurile de

tranzacționare obișnuite, și nu cele care se situează în

afara acestui interval, pentru aceasta fiind necesar a se lua în calcul mai

multe prețuri de tranzacționare, iar imobilele la care se face

raportare trebuia să fie din aceeași categorie de

folosință.

Așadar,

valoarea de despăgubire a fost stabilită eronat, hotărârea nu

este motivată pertinent și a fost data cu nerespectarea prevederilor

art. 26 din Legea nr. 33/1994 republicată.

Instanța

de fond în mod greșit a respins petitul principal al acțiunii, ca

aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 32

din Legea nr. 255/2010. Astfel, dispozițiile legale reglementează

modalitatea de emitere a hotărârilor, modul de contestare a acestora, iar

nu modificarea cuantumului despăgubirilor deja stabilite, având în vedere

că la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, H.G. nr.

492/2011 nu era emisă, astfel că sunt incidente dispozițiile

art. 31 din Legea nr. 255/2010.

Noua valoare

stabilită de pârât, rezultată din cel de-al doilea raport de

expertiză, a fost de cea 20 de ori mai mică decât valoarea

rezultată din primul raport de expertiză, respectiv 1,49 RON/mp

față de 27,9 RON/mp rezultând astfel o valoare totală a

despăgubirilor extrem de mică față de valoarea oferită

inițial de expropriator și acceptată de reclamanți. Or, în

speță a intervenit acordul dintre reclamanți și pârâră

anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 492 din 11 mai 2011.

Împrejurarea

ca, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de

evaluare imobiliară, a înțeles să reducă despăgubirile

acordate, modificând H.G. nr. 1232/2010, prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, nu

poate avea nicio relevanță juridică în ceea ce privește pe

proprietarii care au acceptat expres - sumele acordate inițial,

prevederile acestei H.G. aplicându-se situaților născute după

intrarea ei în vigoare.

Luând în

considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii

evaluări imobiliare, aprobate prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, după

ce despăgubirea inițială stabilită prin H.G. nr. 1232/2010

(prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub

incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de

către expropriat, se încalcă atât dispozițiile tranzitorii ale

Legii nr. 255/2010, cât și principiul neretroactivității legii

civile, consacrat constituțional.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte

reține următoarele:

Analizând

argumentele invocate de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul

Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de

Administrare a Infrastructurii Rutiere - fosta Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, se constată

că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Potrivit art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost

dată eu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi

incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată

să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii,

anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu

legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie

cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite

de judecătorii fondului.

În examinarea

acestui motiv de nelegalitate, instanța de recurs nu poate verifica modul

în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile

administrate, cu consecința statuării cu privire la

săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt,

întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ., care

însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.

Numai

criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor, și

momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în

motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

vor fi analizate de instanța de recurs.

Sub un prim

aspect se invocă faptul că instanța de apel a determinat

cuantumul daunelor având în vedere alte criterii decât cele stabilite prin

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și

faptul că, în mod greșit, nu a constatat, că valoarea

stabilită de expropriator de 1,49 RON este una legală față

de împrejurarea că această valoare este cuprinsă între acele

valori menționate în cuprinsul celor două contracte de

vânzare-cumpărare care au fost avute în vedere la stabilirea

despăgubirilor.

Critica este

nefondată.

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul

element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și

echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a

normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin

expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline

și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția

menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai

pentru cauza de utilitate publică, după dreapta și

prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

Legea prevede

care sunt criteriile în raport cu care instanțele au stabilit cuantumul

despăgubirii în caz de expropriere.

Anume,

dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994

prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,

precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se

vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și

dovezile prezentate de aceștia", cu precizarea că sintagma

"de la data întocmirii raportului de expertiză" a fost

constatată neconstituțională prin Decizia Curții

Constituționale nr. 12/2015.

Sintagma

„prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul

de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită

dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de- proprietate

asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură

rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt

întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care

cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în

cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând

că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri

exagerate.

În cauza de

față, se reține că instanța de apel a omologat opinia

formulată de expert la data de 15 martie 2016 care, spre deosebire de

ceilalți doi experți, a avut în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirilor contracte de vânzare încheiate în anul 2011, anul

transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, cu

primire la imobile de același fel (caracteristici și categorie de

folosință) cu cel supus exproprierii - contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2571 din 3 octombrie 2011, respectiv contractul de vânzare-cumpărare

nr. 2570 din 3 octombrie 2011 prin care au fost înstrăinate imobile

situate în extravilanul Municipiului Lugoj, județul Timiș, în

suprafață de 1.208 mp, respectiv în suprafață de 3.624 mp.)

Așadar,

se constată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor,

instanța de apel s-a raportat la prețurile menționate în

cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare perfectate în perioada cât mai

apropiată momentului transferului dreptului de proprietate, cu privire la

imobile de același fel din aceeași unitatea

administrativ-teritorială cu cea în care era situat imobilul expropriat,

în acord cu criteriile legale.

Reținerea

instanței cu privire la făptui că "valoarea de 1,66 RON/mp

reprezintă prețul cel mai favorabil reclamanților ca persoane

cărora autoritatea publică le-a impus înstrăinarea

bunului", contrar celor susținute de către recurentul-pârât, nu

poate constitui o eludare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 de

vreme ce, la determinarea cuantumului despăgubirilor au fost respectate

criteriile legale arătate. Este adevărat că potrivit

dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în stabilirea

cuantumului despăgubirilor datorate exproprierii, legiuitorul a impus

instanței de judecată două limite, respectiv ca valoarea

despăgubirilor acordate să nu fie mai mică decât, valoarea

despăgubirilor acordate de expropriator și nici mai mare decât suma

solicitată de către expropriat. Aceasta nu înseamnă însă

că instanță este ținută, în stabilirea cuantumului

despăgubirilor, de valoarea mai mică sau mai mare

menționată în cuprinsul contractelor de vânzare cumpărare,

așa cum susține în mod nefondat recurentul pârât, acest aspect fund

lăsat la aprecierea suverană a instanței, în funcție de

circumstanțele fiecărei cauze în parte, constituind mai degrabă

o chestiune de apreciere a probatorii lor, iar nu una de nelegalitate.

Calitatea

probatoriilor administrate în susținerea criteriilor legale de evaluare a

despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători

valorii' probatoriilor administrate în acest scop pun în discuție o

problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de

drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs. În

acest sens, sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte potrivit

cărora instanța de apel era îndrituită să constate că

valoarea despăgubirilor acordate de expropriator este una legală,

motivat de faptul că valoarea acordată de expropriator de 1,49 RON/mp

reprezintă 6 valoare cuprinsă între prețul/mp menționat în

cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere ia stabilirea

despăgubirilor.

În

consecință, cât timp instanța de apel a respectat criterii de

evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate,

astfel cum acestea au fost reglementate de legiuitor, stabilind o

despăgubire proporțională, în opinia instanței de recurs,

hotărârea astfel pronunțată satisface exigențele art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului și ale legislației interne și nu poate reprezenta o

încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Este de

observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în

virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă

de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între

exigențele interesului general al comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu

alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă:

pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată

față de acesta (CEDO - Hotărârea din 2 din februarie 1986, cazul

James și alții vs. Regatul Unit).

Rezultă

astfel cu evidență că nicio expropriere nu poate fi

făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie

dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului

expropriat.

În acest

sens, contrar celor susținute prin cererea de recurs, instanța de

apei a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de

expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994, ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod

obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate

administrativ-teritorială la data exproprierii, în acord cu decizia

Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015.

În analiza

criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea

greșită a dispozițiilor legale menționate, doar omisiunea

instanțelor de fond de a analiza și respecta criteriile legale de

stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă de

încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Criticile

privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au

fundamentat concluziile experților reprezintă chestiuni de apreciere

și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în

calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de

nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune

soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

Nu poate fi

reținută o nesocotire a dispozițiilor legale criticate nici cu

referire la condiția ca tranzacțiile în raport de care se

determină valoarea despăgubirii să cuprindă

"prețuri cu care se vând în mod obișnuit" terenuri de același,

fel cu cel expropriat. Atât timp cât tranzacțiile utilizate sunt reale,

acestea fiind încheiate cu privire la terenuri extravilane arabile aliate în

unitatea administrativ-teritorială Lugoj, nu ar putea fi înlăturate

sub pretextul că în perioada de referință au fost încheiate mai

multe contracte de vânzare-cumpărare, cu privire la care instanța de

apel nu a dispus măsuri pentru atașarea acestora la dosar, așa

cum în mod nefondat se susține.

Mai mult, din

conținutul suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert,

aflat la Dosarul nr. x/30/2011 ai Tribunalului Timiș, reiese că la

stabilirea cuantumului despăgubirilor au fost avute în vedere două

contracte de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanți

și patru contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de

Primăria Lugoj.

Un alt

argument în susținerea nelegalității deciziei recurate din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat acordarea

despăgubirilor pentru suprafața de 204 mp rămase în proprietatea

reclamanților în condițiile în care în cauză nu a fost

probată existența unui prejudiciu. Și această critică

este nefondată.

Astfel, în

ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994

a căror interpretare, astfel cum a fost făcută de curtea de

apel, a fost - criticată prin motivele de recurs - Înalta Curte

reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul

despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât

valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat

proprietarului. Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală

a prevederilor analizate „despăgubirea se compune din valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului" - cât și

pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași

articol, care impune pentru instanță obligația de a ține

seama în calcului cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de

vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât

și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat).

Însă, în

aplicarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului

civil, acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru

prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru

expropriere, nu poate "fi făcută în lipsa probării

existenței și a caracterului cert al unui astfel de prejudiciu. în

plus, chiar alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994 face trimitere la

„dovezile administrate" atunci când reglementează modul de caicul al

cuantumului despăgubirilor.

Or, în

cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel din

raportul de expertiză a rezultat că parcela neexpropriată, în

suprafață de 204 mp a rămas fără drum de acces, astfel

că s-a dovedit că reclamanții nu mai pot folosi terenul în

deplinătatea conferită de dreptul lor de proprietate, din cauză

că în urma exproprierii a devenit loc înfundat.

Așadar,

nu se poate susține că reclamanții nu erau

îndreptățiți la acordarea despăgubirii în cuantum de 256 de

RON, pe motiv că acest prejudiciu nu a fost dovedit, de vreme ce, prin

raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că

suprafața de 204 mp, rămasă neexpropriată, reprezintă

un teren izolat, fără drum de acces.

Nefondată

este și critica referitoare la aplicarea