ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2017

Decizia nr. 364/2017 Asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 8931/30/2011, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului, despăgubirii nr. 6 din 14 septembrie 2011, precum și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 6 din 14 septembrie 2011 în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat. De asemenea, s-a solicitat să se constate acordul de voință al părților, intervenit cu privire Ia plata sumei de 206.728 RON, pentru terenul expropriat, în suprafață de 6,736 mp, pentru construirea autostrăzii Lugoj - Deva.

S-a mai solicitat obligarea pârâtului la plata sumei convenită de părți, în cuantum de 206.728 RON pentru terenul expropriat în suprafață de 6.736 mp, cu titlu de despăgubiri, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat În motivarea acțiunii s-a arătat arată că, prin H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010, a fost declanșată procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj - Deva", expropriator fiind Statul Român, prin Compania națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA. Prin Anexa I la hotărârea mai sus menționată, a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 mii RON pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate a căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G.

nr. 1232/2010 cuprindea tabelul cu imobilele supuse exproprierii. Conform procesului-verbal, s-a arătat că la data de 6 ianuarie 2011, au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010, afișându-se la sediul Primăriei Municipiului Lugoj. Reclamanții au precizat că au acceptat pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 RON, cu toate că pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, Statul Român a plătit persoanelor a căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele fiind chiar alăturate celor expropriate pentru construirea aceluiași obiectiv, 15 euro/mp. În acest sens, a fost publicat prin afișare, la sediul Primăriei Municipiului Lugoj, precum și în ziar, lista cu persoanele expropriate, și sumele ce revin fiecăruia.

Reclamanții au arătat că s-au aflat pe listă la poziția 6 pentru nr. cadastral expropriat 404.401 în suprafață de 6.736 mp, valoarea despăgubirii fiind de 206.728 RON, adică 27,9 RON/mp. Au mai arătat că aceasta a fost suma pentru care și-au dat acordul, însă, ulterior, a fost adoptată o altă hotărâre a Guvernului de modificare a H.G. nr. 1232/2010, și anume H.G. nr. 492/2011, publicată în M. Of. al României Partea 1, nr. 412/14.06.2011, în care anexa 2 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor. Astfel, pentru reclamanți valoarea despăgubirilor s-a diminuat la suma de 10.072 RON pentru parcela expropriată. Prin această modalitate de diminuare a sumelor ce urmează să le primească de la expropriator, au învederat că a fost înfrânt acordul de voință iar expropriatorul în mod unilateral a stabilit aceste despăgubiri cu care nu sunt de acord.

Ulterior, au fost notificați în legătură cu începerea procedurii de expropriere în baza Legii nr. 198/2004, reclamanții nemaiputând dispune conform legii de terenul respectiv. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. La termenul de judecată din 4 iunie 2013, s-au depus la dosar note de ședință de către pârât prin care s-a arătat că reclamanta B. a înstrăinat în 2010 cota indiviză de la părți de sub Bl.2 din imobilul evidențiat în CF 400925 Lugoj către C. și D., potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1715 din 28 iulie 2010 de BNP Asociați E. și F. Aceștia au fost introduși. în cauză în locul reclamantei. În probațiune, în fața primei instanțe, s-au depus înscrisuri și s-a efectuat o expertiză tehnică în construcții.

Prin Sentința civilă nr. 1984/P1 din 27 iunie 2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții A., C. și D., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi, și Drumuri Naționale SA, reprezentată de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, și a obligat pârâtul la plata către reclamanți a despăgubirilor aferente imobilului - teren arabil în suprafața de 6.736 mp imobil supus procedurii de exproprierii, în cuantum de 93.204 RON și a respins în rest, acțiunea, obligând pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.000 RON, reprezentând onorariul experți. De asemenea, a obligat pârâtul la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 400 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Reclamanților A., C. și D., în calitate de coproprietari ai parcelelor supuse exproprierii, în suprafață totala de 6.736 mp, li s-au stabilit prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 6 din 14 septembrie 2011, emisă de pârâtă în temeiul prevederilor Legii nr. 198/2004, un cuantum total al despăgubirilor de 10.072 RON. Astfel, în temeiul H.G. nr. 232 din 16 decembrie 2010, a fost aprobat amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor care constituie amplasamentul, suma globală estimată a despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.

În speță, declanșarea procedurii de expropriere s-a realizat prin Hotărâre a Guvernului, urmare a declarării utilității publice prin legea cu nr. 198/2004, rară ca titularul dreptului de proprietate privată, ori titularul altui drept real asupra imobilului în discuție, să poată contesta măsura exproprierii. Valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat este derizorie, raportat la concluziile suplimentului la raportul tehnic evaluator efectuat în cauză de către expertul tehnic judiciar E., raport omologat de către instanță. Raportat la Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a Curții Constituționale, în mod corect, expertul desemnat în cauză a stabilit că valoarea reală a terenurilor de aceeași categorie de folosință cu cel al reclamanților, precum și beneficiul nerealizat de către acesta din cauza exproprierii, la momentul transferului dreptului de proprietate, este de 93.204 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin CNADNR SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. În susținerea căii de atac, pârâtul a arătat că nu poate constitui probă pentru stabilirea despăgubirilor contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5992 din 16 decembrie 2011 propus prin concluziile expertului E. și omologat de către instanța de fond, pe motiv că obiectul acestuia se referă ia multiple categorii de imobile (intravilane, construcții și terenuri extravilane), iar nu numai la terenuri extravilane ca cele care au făcut obiectul exproprierii. Prin urmare, .a apreciat că au fost eludate dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impune raportarea la imobile de același fel.

De asemenea, a susținut că instanța de fond nu a motivat înlăturarea concluziilor celorlalți doi experți, în condițiile în care numai expertul F. a calculat despăgubirile în raport de criteriile legale, respectiv ținând cont de prețurile obișnuite de vânzare ale unor imobile similare, la momentul exproprierii. Suma de 5739 RON, acordată de instanță reclamanților cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat și pentru daunele cauzate de exproprieri, este nelegală întrucât nu a fost solicitată de către reclamanți. Nelegală este și soluția de acordare a despăgubirilor pentru daunele stabilite în favoarea reclamanților, luându-se ca reper cota de 10% ce s-a aplicat asupra valorii terenului rămas în proprietatea acestora.

Un alt motiv de apei l-a constituit critica modului de stabilire, a cheltuielilor de judecată de 6.000 RON (reprezentând onorariile celor 3 experți la a căror plată integrală a fost obligată instituția pârâtă, deși acțiunea reclamanților a fost admisă doar în parte, aspect ce contravine dispozițiilor în materie ale art. 276 C. proc. civ. Prin însăși cererea de apel, pârâtul și-a rezervat dreptul de a propune suplimentarea expertizei (pentru ca propunerile făcute să corespundă criteriilor legale) în ipoteza în care instanța va considera că se impune acesta probă, solicitare la care însă a renunțat verbal la data formulării concluziilor în apel.

Prin Decizia civilă nr. 296 din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția l civilă a respins excepția tardivității apelului pârâtului Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, a admis apelul exercitat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr. 19S4/P1 din 27 iunie 2016 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că, a stabilit despăgubirile acordate reclamanților A., C. și D. pentru parcela în suprafață de 6.736 mp care a făcut obiectul exproprierii în sumă totală de 11.447 RON (din care 11.182 RON, reprezentând contravaloarea terenului, iar suma de 265 RON, cu titlu de despăgubiri pentru daunele cauzate prin expropriere și a respins restul pretențiilor.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut următoarele: Examinarea modului de stabilire a despăgubirilor acordate reclamanților de către instanța de fond, a cărei legalitate și temeinicie este contestată, vizează modalitatea în care criteriile de referință din dreptul intern au fost sau nu respectate de către cei trei experți care au exprimat puncte diferite de vedere. Astfel, expertul E. a procedat la aprecierea valorii terenului în litigiu, stabilind o valoare minimă aritmetică (a tuturor contractelor de vânzare-cumpărare existente la dosarul cauzei pe perioada anilor 2011 - 2015 prezentate de proprietar), la nivelul sumei de 2,46 euro/mp (rezultată din însumarea și apoi divizarea cu 2 a prețurilor din contracte respectiv 4,81 euro/mp și a celui de 0,11 euro/mp) la care a aplicat o corecție totală finală de 30%, propunând o valoare medie de despăgubire de 3,37 euro/rap.

Din concluziile raportului suplimentar întocmit ulterior pronunțării Deciziei nr. 12/2015 și Deciziei nr. 380/2015 ale Curții Constituționale în opinia expertului E., aferent anului 2011 există un singur contract în care s-a stipulat valoarea totală a parcelelor - inclusiv cu construcții la prețul unitar de 8,42 euro/mp și pentru care, de la început, s-a considerat că reprezintă 50% din valoarea totală de contractare, iar pentru 2014, tot un singur contract dar pentru suprafețe de teren mai mari, în vederea realizării unui centru comercial (pentru care prețul a fost de 5 euro/mp). În ceea ce privește situația terenurilor vândute în anul 2011, respectiv contractul autentificat sub nr. 5992 din 16 decembrie 2011, expertul E. a arătat că valoarea acestuia este de 4,21 euro/mp (8,42 euro 2). La această sumă, expertul a aplicat o corecție medie de 25%, rezultând o valoare medie teren an 2011 de 3,16 euro/mp (4,21 euro/mp x 0,75).

Prin luarea în considerare a acestui preț, s-a apreciat valoarea terenului expropriat la suma totală de 93.204 RON (21.286 euro). Această suma este alcătuită din contravaloarea terenului expropriat (87.465 RON), la care se adaugă despăgubirile pentru daunele cauzate prin expropriere, de 5.739 RON. Calculul despăgubirilor pentru aceste daune s-a făcut prin aplicarea unui coeficient de 10% asupra valorii terenurilor adiacente, pretins a fi prejudiciate (4.420 mp x 0,316 euro x 4,1091 RON/euro).

Criteriul avut în vedere de expert pentru calculul contravalorii terenului și al despăgubirilor pentru daune colaterale, nu corespunde cerinței ca expertul să fi avut în vedere imobile de același fel întrucât, din conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 5992 din 16 decembrie 2011, existent la dosarul Tribunalul Timiș, reiese că obiectul acestuia l-au constituit nu terenuri agricole extravilane arabile din perimetrul orașului Lugoj, ca parcela care a făcut obiectul exproprierii, ci terenuri extravilane din categoria de folosință vie, pășune și fâneață și terenuri intravilane cu sau fără construcții.

Pe de altă parte, chiar dacă ar fi vizat terenuri extravilane arabile vândute în perioada contemporană exproprierii, în absența măcar a încă unui contract similar din aceeași perioadă, el n-ar fi putut constitui un element de comparație, în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neputându-se demonstra caracterul „obișnuit" (cuvânt sinonim cu acela de „caracteristic" sau „curent") al prețului tranzacțiilor în materie din acea perioadă. Prin urmare, omologând o expertiză bazată pe alte criterii decât cele impuse de lege, Tribunalul Timiș a interpretat și aplicat greșit legea în privința modului de stabilire a despăgubirilor pe care i le-a acordat reclamanților.

Nelegalitatea și netemeinicia hotărârii rezultă nu numai prin prisma modului de stabilire a despăgubirilor reprezentând contravaloarea imobilului expertizat, ci și a celui reprezentând acordarea despăgubirilor pentru daunele colaterale rezultate din expropriere întrucât expertul E. nu a făcut decât să stabilească o cotă procentuală de 10% (din valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantului) ca fiind datorată de pârât cu acest titlu, fără să explice în concret care este temeiul legal care o justifică. Examinând punctul de vedere al expertului ... exprimat inițial în fața instanței de fond, alături de expertul ... (înlocuit ulterior de expert ...), respectiv înainte de pronunțarea Deciziilor nr. 12/2015 și 380/2015 ale Curții Constituționale, rezultă că s-a procedat la evaluarea imobilului expropriat, în raport de momentul efectuării expertizei, prin două variante, niciuna din ele necorespunzând însă criteriilor legale.

Prima dintre acestea nu a avut în vedere contracte efective de vânzare-cumpărare, ci oferte de vânzare, așa cum reiese din tabelul conținând comparabile A, B și C, toate făcute în martie 2012 iar, cea de-a doua, a avut în vedere contracte de vânzare-cumpărare încheiate într-o altă perioadă decât cea contemporană exproprierii (septembrie 2011), mai precis în perioada februarie - aprilie 2010. După data publicării Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, la termenul din 17 mai 2016, răspunzând obiecțiunilor la suplimentul raportului de expertiză, expertul a apreciat că terenul expropriat are valoarea de 1,30 RON/mp, folosind ca repere două contracte încheiate în RON (la data de 4 noiembrie 2013 și 25 noiembrie 2013) și trei contracte încheiate în euro (la datele de 25 septembrie 2013, 22 mai 2013 și 27 decembrie 2012), suma finală propusă fiind consecința eliminări prețului cel mai mare și a celui mai mic, reprezentând prețul de piața al imobilului.

Această propunere nu poate fi reținută întrucât contractele de vânzare cumpărare avute În vedere de expert pentru fundamentarea opiniei sale nu corespund criteriului legal al încheierii lor în perioada contemporană exproprierii, septembrie 2011, toate fiind ulterioare acestui moment (mai precis fund încheiate în perioada septembrie 2012 - noiembrie 2013). În ceea ce privește opinia formulată de către cel de-al treilea expert - ..., în răspunsurile sale la obiecțiuni, comunicate instanței la data de 15 martie 2016, ulterior publicării deciziilor Curții Constituționale, acesta a precizat că pentru a determina prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, a utilizat, ca și comparabile, șase contracte având ca obiect terenuri agricole extravilane, încheiate în perioada apropiată exproprierii, respectiv încheiate la datele de: 1) 31 octombrie 2010 (pentru prețul de 1,00 RON/mp), 2) 12 noiembrie 2010 (pentru prețul de 1,33 RON/mp), 3) 15 februarie 2010 (pentru prețul de 1,30 RON/mp), 4) 17 februarie 2010 (pentru prețul de 1,36 RON/mp), 5) 3 octombrie 2011 (pentru prețul de 1,38 RON/mp) și 6) 3 octombrie 2011 (pentru prețul de 1,66 RON/mp) în ceea ce privește comparabila 3, expertul a reținut că aceasta se referă chiar la o parcelă rămasă în proprietatea reclamanților care a fost achiziționată pentru prețul de 1,30 RON/mp.

În ceea ce privește contractele 1 și 2, expertul ... a precizat că terenurile ce au făcut obiectul acestora sunt amplasate pe traseul drumului de legătură (parte componentă a autostrăzii A6), iar contractul 4 se referă la parcele de teren cu front la Centura Lugoj, amplasate la circa 400 m spre Est de teren evaluat.

De asemenea, poziția parcelelor ce au tăcut obiectul contractelor 5 și 6 se află în apropierea Centurii Lugoj la circa 450 m distanță de aceasta, spre intravilanul municipiului Lugoj, la Sud de Centura Lugoj și la Nord de Unitatea Militară (UM) (...), De asemenea, același expert a precizat și faptul că analiza prețurilor din contractele 1 și 2 (încheiate după inaugurarea, la 20 august 2010, a Centurii Lugojului) și contractele 3 și 4 (încheiate înainte de acest moment) demonstrează că nu a existat un salt semnificativ al prețurilor de vânzare a terenurilor din zona de proximitate a celui în litigiu, tendință care s-a menținut și în toamna anului 2011 - când s-a efectuat exproprierea și când au fost încheiate contractele 5 și 6. În legătură cu evoluția prețurilor de vânzare pentru terenuri similare celui expropriat, situate în aceeași zonă cu acesta, expertul a mai menționat ca, la data exproprierii, nici măcar nu se punea problema realizării unor planuri urbanistice în zonă, în absența lor terenul în discuție neprezentând la acel moment (la care, conform legii, trebuie să se raporteze evaluarea) un interes din punct de vedere urbanistic, pentru ca să se poată previziona creșterea valorii sale într-o perspectivă apropiată.

Prin urmare, spre deosebire de opiniile celorlalți doi experți, doar opinia expertului corespunde criteriilor de evaluare a despăgubirilor prevăzute de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (astfel cum a fost explicitat prin Deciziile nr. 12/2015 și nr. 380/2015 ale Curții Constituționale). Cu toate acestea, deși expertul a demonstrat, pe baza contractelor ia care a făcut referire, că prețurile de vânzare la momentul contemporan exproprierii s-au dovedit a fi similare eu cele stabilite în contracte încheiate înainte de această dată (atât anterior cât și ulterior inaugurării Centurii municipiului Lugoj), pentru a corespunde exigențelor textului art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (Ia care se raportează dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 în baza căreia s-a operat exproprierea), nu se pot reține spre comparare decât contractele de vânzare-cumpărare nr. 5 și 6 (respectiv cele încheiate în perioada cea mai apropiată exproprierii).

În concret, este vorba despre contractele încheiate la data de 3 octombrie 2011 care atestă un preț de vânzare asemănător pentru terenuri din aceeași zonă și cu aceeași categorie de folosință (arabil în extravilan), de 1,38 RON/mp și respectiv de 1,66 RON/mp, fapt ce denotă caracterul obișnuit al acestora în Sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2). Așadar, evaluarea efectuată de expert este singura care răspunde criteriilor de evaluare consacrate de legiuitor, motiv pentru care va fi omologată, prin luarea în considerare a prețului de 1,66 RON pentru un mp de teren expropriat, ca fund cel mai favorabil reclamanților, ca persoane cărora autoritatea publică le-a impus, cu respectarea însă a cerințelor legii, înstrăinarea bunului lor.

Prin luarea în considerare a acestui reper valoric și a suprafeței expropriate, rezultă că reclamanților li se datorează cu titlu de despăgubire, suma de 11.182 RON reprezentând contravaloarea terenului expropriat. Câtă vreme nu a fost dovedită justificarea legală a despăgubirilor pentru daunele cauzate reclamanților prin faptul exproprierii, stabilirea sumei acordate cu acest titlu, prin simpla aplicare a cotei procentuale de 10% la suma ce reprezintă valoarea terenurilor rămase în proprietatea lor (astfel cum a procedat expertul), conduce la concluzia că impunerea lor la plată în sarcina pârâtului în această modalitate este nelegală. Cererea de acordare a despăgubirilor produse prin faptul exproprierii a fost făcută de reclamanții A. și B. prin precizarea lor de acțiune, motiv pentru care nu se poate vorbi - astfel cum instituția pârâtă susține că instanța s-ar fi pronunțat asupra unui lucru necerut.

În ceea ce privește opinia expertului cu privire la suma datorată de pârât reclamanților în cuantum de 265 RON, reprezentând repararea daunei pentru parcela cu nr. cadastral 404402 de 204 mp. care, datorită exproprierii, a rămas fără drum de acces, deși expertul a formulat și propunerea de expropriere a acestei parcele, nu se va putea dispune în acest sens întrucât, prin competențele limitate și exprese ce Ie sunt conferite instanțelor prin Legea nr. 255/2010 (lege în baza căreia s-a procedat la exproprierea terenului în litigiu și care este una specială și derogatorie de la legea-cadru în materie, respectiv Legea nr. 33/1994), nu au altă abilitare legală decât aceea de a statua asupra cuantumului despăgubirilor (art. 22 alin. (1)). În legătură cu critica privind aplicarea greșită a art. 276 C. proc.

civ., în temeiul cărora instanța de fond a stabilit în sarcina pârâtului - plata către reclamanți a sumei de 6.000 RON reprezentând onorariile celor trei experți, în condițiile în care acțiunea a fost admisă doar în parte, textul art. 276 C. proc. civ. prevede că admiterea în parte a pretențiilor fiecărei părți este premiza acordării cheltuielilor de judecată în mod parțial, compensarea fiind, în acest caz, o alternativă. Prin urmare, din însuși modul de formulare a textului rezultă că problema compensării cheltuielilor de judecată se pune numai atunci când părțile sunt obligate reciproc, deci atunci când pârâtul a făcut cerere reconvențională ori au fost făcute cereri de intervenție și cererea incidentală a fost admisă, în tot sau în parte, o dată cu cererea principală.

Cum, în cauză, pârâtul nu a formulat astfel de cereri care să conțină pretenții proprii îndreptate împotriva reclamanților, rezultă că solicitarea sa, de reducere a cheltuielilor de judecată, nu se poate dispune în baza temeiului de drept invocat. Împotriva deciziei curții de apel au formulat recurs reclamanții D., A. și C. și pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a infrastructurii Rutiere - fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a criticat soluția curții de apel din perspectiva criteriile avute în vedere la stabilirea despăgubirilor, astfel cum acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În argumentarea criticii de nelegalitate, a arătat următoarele: Valoarea de despăgubire pentru terenul expropriat, în suprafață de 6.736 mp, arabil, situat în extravilanul localității Lugoj, se compune din valoarea reală de circulație a terenului supus exproprierii și din prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Reclamanții au achiziționat jumătate din suprafața totală a terenului afectat de expropriere, 56 mp, cu suma de 7.000 RON, respectiv 1.25 RON/mp la data de 28 iulie 2010, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1715 din 28 iulie 2010. Expropriatorul a stabilit valoarea de despăgubire pentru imobilul expropriat în suprafață de 6.736 mp, la suma de 10.072 RON, respectiv 1,49 RON/mp. Curtea de apel a stabilit valoarea de despăgubire pentru terenul în suprafață de 6.736 mp 3 la suma de 11.447 RON, respectiv 1,66 RON/mp, din care 11.182 RON reprezentând valoarea reală de circulație a terenului și 265 RON, reprezintă daune cauzate prin expropriere.

Instanța în stabilirea despăgubirilor a avut în vedere două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada de referință, având ca obiect imobile cu caracteristici similare imobilului expropriat și anume imobilul în suprafață - de 3.624 mp, categoria de folosință arabil, situat în extravilanul localității Lugoj, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 3 octombrie 2011, prețul vânzării fiind de 5.000 RON, 1,37 RON mp, respectiv, imobilul în suprafață de 1.208 mp, categoria de folosință arabil, situat în extravilanul localității Lugoj, ce a făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2570 din 3 octombrie 2011, prețul vânzării fiind de 2.000 RON (1,66 RON/mp), în apel a fost stabilită valoarea reală a terenului expropriat arabil în extravilanul localității Lugoj, în suprafața de 6.736 mp, la prețul de 1,66 RON/mp, aferent comparabilei 2, motivat de faptul că "cel mai favorabil reclamanților, ca persoane cărora autoritatea publică le-a impus, cu respectarea însă a cerințelor legii, înstrăinarea bunului lor". Raționamentul instanței de a alege prețul cel mai mare pentru ca "este cel mai favorabil reclamanților" excede criteriilor stabilite în mod imperativ de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Având în vedere că prețul oferit de expropriator, de 1,49 RON/mp reprezintă o valoare cuprinsă între prețurile menționate în cele două contracte de vânzare-cumpărare care au fost avute în vedere la stabilirea despăgubirilor, instanța de apel ar fi trebuit să constate că valoarea de despăgubire stabilită de expropriator reprezintă o justă despăgubire. Curtea de Apel a acordat, în mod nelegal, suma de 265 RON cu titlu de daune pentru terenul în suprafață de 204 mp, fără să existe prejudiciul care sa îndreptățească reclamanții la despăgubire. Astfel terenul expropriat provine din parcela inițială în suprafață de 11.546 mp în urma exproprierii, în proprietatea reclamanților au rămas, după dezmembrare, două parcele cu suprafețele de 4.606 mp și 204 mp.

Din cercetarea la fața locului și din declarațiile reclamaților, a rezultat că terenul nu a fost cultivat înainte de expropriere. Accesul la parcelele rămase - după expropriere este asigurat pe același drum de exploatare care asigura accesul și înainte de expropriere. Prin urmare, din actele și probele administrate în cauză - reiese că reclamanții nu au făcut dovada existentei unui prejudiciu cert și actual, ori previzibil pentru viitor, care să-i îndreptățească la acordarea de daune-interese. Decizia curții de apel este nelegală și din perspectiva aplicării și interpretării greșite a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ. având în vedere că suma de 6.000 RON reprezentând cheltuielile de judecată, stabilite în sarcina pârâtului de prima instanță, nu poate fi redusă în condițiile în care acțiunea a fost admisă în parte.

În susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., reclamanții D., A. și C. au criticat decizia curții de apel invocând următoarele argumente: Instanța de apel a încălcat principiului proporționalității acordării despăgubirilor aferente exproprierii imobilului în litigiu precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin reducerea cuantumului acestora, fără o motivare pertinentă. Soluția instanței de apel prin care a fost reținut că opinia expertului este singura care răspunde criteriilor de evaluare stabilite de legiuitor este nelegală. Aceasta întrucât, expertul a exprimat o părere care nu este în concordanță cu dispozițiile legale, spre deosebire de expertiza efectuată de alți experți care se coroborează cu contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar și care exprimate prețurile reale cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat.

Din această perspectivă, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 33/1994. În mod greșit, instanța de apel a validat opinia expertului având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) și art. 27 din Legea nr. 33/1994, judecătorul este obligat să stabilească valoarea despăgubirilor ținând cont de contractele de vânzare-cumpărare și să compare concluziile lucrării de specialitate, cu „oferta și cu pretențiile formulate de părți". Astfel, valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cei mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel" vizează acel preț rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți, dispozițiile legale nu vizează prețul cu care se vând imobile de același fel, ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel. Din această perspectivă, în unitatea administrativ-teritorială au fost încheiate mai multe contracte, însă expertul a avut în vedere doar acele contracte care erau favorabile pârâtului. Instanțele de judecată nu au manifestat rol activ, în sensul că nu au dispus întocmirea de adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș sau Primăria Lugoj, pentru transmiterea tuturor contractelor încheiate în perioada de referința, mărginindu-se doar la contractele depuse de părți.

Opinia exprimată de expert este cea legală, ca exprimând prețurile cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, raportat la mai multe contracte de vânzare-cumpărare, or, instanța de apel nu a motivat în mod pertinent considerentele pentru care a înlăturat opinia acestuia și a reținut valoarea despăgubirilor, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304, pct. 7 C. proc. civ.

Au existat și alte contracte de vânzare-cumpărare, respectiv contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22 noiembrie 2011 la BNPA „...", prețul de vânzare fiind de 5,45 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. y din 6 decembrie 2011 autentificat de Biroul Notarilor Publici G., prețul de vânzare fiind de 9,90 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. z din 20 februarie 2012 de Biroul Notarilor Publici Asociați H. și I., prețul de vânzare fiind de 1,97 euro/mp, actul de dezmembrare și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x1 din 25 septembrie 2012 la Biroul Notarial J. și asociații Timișoara, teren în suprafață de 366 mp, care a fost vândut pentru suma de 5.000 euro, deci 13,66 euro/mp; contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x2 din 22 mai 2013 la BNPA „K." prin care se vindea teren arabil în suprafață de 500 mp cu 6.500 euro, deci 13 euro/mp, care puteau constitui indicatori elocvenți pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.

În mod nelegal, instanța de apel nu a acordat daune aferente prejudiciului creat ca urmare a exproprierii (fărâmițarea suprafeței de teren deținute de reclamanți în proprietate, costurile pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă peste autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii etc.), pe lângă valoarea în sine a terenului, persoanele expropriate fiind îndreptățite și la acordarea daunelor suferite ca urmare a exproprierii, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În stabilirea valorii despăgubirilor aferente imobilului expropriat, legea nu precizează intervalul de referință în care să se fi încheiat contractele de vânzare-cumpărare și nici numărul acestora.

Prețul propus de expert este sub prețul minim notarial care nu ține seama de caracteristicile fiecărui imobil în parte. Prin urmare, această valoarea nu poate fi reținută ca reprezentând prețul cu care se vând în nod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, având în vedere că vânzătorul nu încearcă să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, și nici că pentru imobilele terenuri din cadrul unei unități administrativ-teritoriale, în cazul vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc. în situația în care ar fi admisă această teză, dreptul persoanelor expropriate ar deveni unul iluzoriu, cu caracter numai teoretic, ceea ce contravine atât legislației naționale, dispozițiilor constituționale și jurisprudenței CEDO.

Expertul se raportează la contracte de vânzare-cumpărare al căror obiect îl constituie terenuri care nu corespund cu terenul în litigiu, nici din punct de vedere al poziționării, nici al anului efectuării tranzacției sau al categoriei de folosință. Prețul propus de expert reprezintă mai puțin de o treime din prețul minim rezultat din expertizele camerelor notarilor publici, ceea ce demonstrează că acesta a întocmit o expertiză neconformă atât din punct de vedere legal, cât și din punct de vedere al realității pieței imobiliare, reglementate de art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G. nr. 53/2011. Prin urmare, trebuia luate, în considerare prețurile de tranzacționare obișnuite, și nu cele care se situează în afara acestui interval, pentru aceasta fiind necesar a se lua în calcul mai multe prețuri de tranzacționare, iar imobilele la care se face raportare trebuia să fie din aceeași categorie de folosință.

Așadar, valoarea de despăgubire a fost stabilită eronat, hotărârea nu este motivată pertinent și a fost data cu nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 republicată. Instanța de fond în mod greșit a respins petitul principal al acțiunii, ca aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 255/2010. Astfel, dispozițiile legale reglementează modalitatea de emitere a hotărârilor, modul de contestare a acestora, iar nu modificarea cuantumului despăgubirilor deja stabilite, având în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr. 255/2010, H.G. nr. 492/2011 nu era emisă, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010.

Noua valoare stabilită de pârât, rezultată din cel de-al doilea raport de expertiză, a fost de cea 20 de ori mai mică decât valoarea rezultată din primul raport de expertiză, respectiv 1,49 RON/mp față de 27,9 RON/mp rezultând astfel o valoare totală a despăgubirilor extrem de mică față de valoarea oferită inițial de expropriator și acceptată de reclamanți. Or, în speță a intervenit acordul dintre reclamanți și pârâră anterior intrării în vigoare a H.G. nr. 492 din 11 mai 2011. Împrejurarea ca, ulterior, expropriatorul, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, a înțeles să reducă despăgubirile acordate, modificând H.G. nr. 1232/2010, prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, nu poate avea nicio relevanță juridică în ceea ce privește pe proprietarii care au acceptat expres - sumele acordate inițial, prevederile acestei H.G.

aplicându-se situaților născute după intrarea ei în vigoare. Luând în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire, în temeiul noii evaluări imobiliare, aprobate prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011, după ce despăgubirea inițială stabilită prin H.G. nr. 1232/2010 (prin care s-a declanșat procedura exproprierii în speță, sub incidența legii vechi cu nr. 198/2004) a fost acceptată expres de către expropriat, se încalcă atât dispozițiile tranzitorii ale Legii nr. 255/2010, cât și principiul neretroactivității legii civile, consacrat constituțional.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Analizând argumentele invocate de pârâtul Statul Român, reprezentat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - fosta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, se constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se poate cere modificarea unei hotărâri când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată eu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs se cere ca prin hotărârea recurată să se fi produs o încălcare expresă și reală a legii, anume ca soluția pronunțată să fie în contradicție cu legea și înlăturarea unei astfel de contradicții să nu fie cu putință, în raport de fapte, astfel cum acestea au fost stabilite de judecătorii fondului. În examinarea acestui motiv de nelegalitate, instanța de recurs nu poate verifica modul în care instanțele de fond au analizat și apreciat probatoriile administrate, cu consecința statuării cu privire la săvârșirea de către acestea a unei greșeli de fapt, întrucât o astfel de verificare era permisă numai în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., care însă au fost abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Numai criticile vizând criteriile de stabilire a despăgubirilor, și momentul la care se stabilesc aceste despăgubiri se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi analizate de instanța de recurs. Sub un prim aspect se invocă faptul că instanța de apel a determinat cuantumul daunelor având în vedere alte criterii decât cele stabilite prin dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, precum și faptul că, în mod greșit, nu a constatat, că valoarea stabilită de expropriator de 1,49 RON este una legală față de împrejurarea că această valoare este cuprinsă între acele valori menționate în cuprinsul celor două contracte de vânzare-cumpărare care au fost avute în vedere la stabilirea despăgubirilor.

Critica este nefondată. Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție). Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauza de utilitate publică, după dreapta și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească.

Legea prevede care sunt criteriile în raport cu care instanțele au stabilit cuantumul despăgubirii în caz de expropriere. Anume, dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 prevăd că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia", cu precizarea că sintagma "de la data întocmirii raportului de expertiză" a fost constatată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 12/2015.

Sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de- proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

În cauza de față, se reține că instanța de apel a omologat opinia formulată de expert la data de 15 martie 2016 care, spre deosebire de ceilalți doi experți, a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor contracte de vânzare încheiate în anul 2011, anul transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator, cu primire la imobile de același fel (caracteristici și categorie de folosință) cu cel supus exproprierii - contractul de vânzare-cumpărare nr. 2571 din 3 octombrie 2011, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr. 2570 din 3 octombrie 2011 prin care au fost înstrăinate imobile situate în extravilanul Municipiului Lugoj, județul Timiș, în suprafață de 1.208 mp, respectiv în suprafață de 3.624 mp.) Așadar, se constată că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanța de apel s-a raportat la prețurile menționate în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare perfectate în perioada cât mai apropiată momentului transferului dreptului de proprietate, cu privire la imobile de același fel din aceeași unitatea administrativ-teritorială cu cea în care era situat imobilul expropriat, în acord cu criteriile legale.

Reținerea instanței cu privire la făptui că "valoarea de 1,66 RON/mp reprezintă prețul cel mai favorabil reclamanților ca persoane cărora autoritatea publică le-a impus înstrăinarea bunului", contrar celor susținute de către recurentul-pârât, nu poate constitui o eludare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 de vreme ce, la determinarea cuantumului despăgubirilor au fost respectate criteriile legale arătate. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate exproprierii, legiuitorul a impus instanței de judecată două limite, respectiv ca valoarea despăgubirilor acordate să nu fie mai mică decât, valoarea despăgubirilor acordate de expropriator și nici mai mare decât suma solicitată de către expropriat.

Aceasta nu înseamnă însă că instanță este ținută, în stabilirea cuantumului despăgubirilor, de valoarea mai mică sau mai mare menționată în cuprinsul contractelor de vânzare cumpărare, așa cum susține în mod nefondat recurentul pârât, acest aspect fund lăsat la aprecierea suverană a instanței, în funcție de circumstanțele fiecărei cauze în parte, constituind mai degrabă o chestiune de apreciere a probatorii lor, iar nu una de nelegalitate. Calitatea probatoriilor administrate în susținerea criteriilor legale de evaluare a despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii' probatoriilor administrate în acest scop pun în discuție o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.

În acest sens, sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța de apel era îndrituită să constate că valoarea despăgubirilor acordate de expropriator este una legală, motivat de faptul că valoarea acordată de expropriator de 1,49 RON/mp reprezintă 6 valoare cuprinsă între prețul/mp menționat în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare avute în vedere ia stabilirea despăgubirilor. În consecință, cât timp instanța de apel a respectat criterii de evaluare a despăgubirilor ce pot fi acordate persoanelor expropriate, astfel cum acestea au fost reglementate de legiuitor, stabilind o despăgubire proporțională, în opinia instanței de recurs, hotărârea astfel pronunțată satisface exigențele art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale legislației interne și nu poate reprezenta o încălcare a normelor naționale sau convenționale.

Este de observat că jurisprudența contenciosului european a statuat, în virtutea art. 1 din Protocolul nr. 1, că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Cu alte cuvinte ea trebuie să fie, în același timp, convenabilă: pentru realizarea țelului ei legitim și nedisproporționată față de acesta (CEDO - Hotărârea din 2 din februarie 1986, cazul James și alții vs. Regatul Unit). Rezultă astfel cu evidență că nicio expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri care să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea reală a bunului expropriat.

În acest sens, contrar celor susținute prin cererea de recurs, instanța de apei a stabilit cuantumul despăgubirilor pe baza unui raport de expertiză efectuat cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ținând seama de prețul cu care s-au vândut, în mod obișnuit, terenurile de același fel, situate în aceeași unitate administrativ-teritorială la data exproprierii, în acord cu decizia Curții Constituționale nr. 12 din 15 ianuarie 2015. În analiza criticii de nelegalitate privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate, doar omisiunea instanțelor de fond de a analiza și respecta criteriile legale de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă de încălcare a legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Criticile privind modalitatea de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experților reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate, ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Nu poate fi reținută o nesocotire a dispozițiilor legale criticate nici cu referire la condiția ca tranzacțiile în raport de care se determină valoarea despăgubirii să cuprindă "prețuri cu care se vând în mod obișnuit" terenuri de același, fel cu cel expropriat.

Atât timp cât tranzacțiile utilizate sunt reale, acestea fiind încheiate cu privire la terenuri extravilane arabile aliate în unitatea administrativ-teritorială Lugoj, nu ar putea fi înlăturate sub pretextul că în perioada de referință au fost încheiate mai multe contracte de vânzare-cumpărare, cu privire la care instanța de apel nu a dispus măsuri pentru atașarea acestora la dosar, așa cum în mod nefondat se susține. Mai mult, din conținutul suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expert, aflat la Dosarul nr. x/30/2011 ai Tribunalului Timiș, reiese că la stabilirea cuantumului despăgubirilor au fost avute în vedere două contracte de vânzare-cumpărare depuse de către reclamanți și patru contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de Primăria Lugoj.

Un alt argument în susținerea nelegalității deciziei recurate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a vizat acordarea despăgubirilor pentru suprafața de 204 mp rămase în proprietatea reclamanților în condițiile în care în cauză nu a fost probată existența unui prejudiciu. Și această critică este nefondată. Astfel, în ceea ce privește dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 a căror interpretare, astfel cum a fost făcută de curtea de apel, a fost - criticată prin motivele de recurs - Înalta Curte reține că, potrivit acestor prevederi legale, în cuantumul despăgubirilor acordate pentru expropriere, este inclusă atât valoarea reală a bunului cât și contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarului.

Concluzia se întemeiază atât pe interpretarea gramaticală a prevederilor analizate „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului" - cât și pe cea logică, rezultată din coroborarea cu alin. (2) al aceluiași articol, care impune pentru instanță obligația de a ține seama în calcului cuantumului despăgubirilor, atât de prețurile de vânzare ale imobilelor (în determinarea valorii reale a imobilului), cât și de daunele aduse proprietarilor (în stabilirea prejudiciului cauzat). Însă, în aplicarea principiilor care guvernează desfășurarea procesului civil, acordarea, în temeiul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a daunelor pentru prejudiciul cauzat, ca o componentă a despăgubirilor cuvenite pentru expropriere, nu poate "fi făcută în lipsa probării existenței și a caracterului cert al unui astfel de prejudiciu.

în plus, chiar alin. (2) al art. 26 din Legea nr. 33/1994 face trimitere la „dovezile administrate" atunci când reglementează modul de caicul al cuantumului despăgubirilor. Or, în cauză, așa cum în mod corect a reținut instanța de apel din raportul de expertiză a rezultat că parcela neexpropriată, în suprafață de 204 mp a rămas fără drum de acces, astfel că s-a dovedit că reclamanții nu mai pot folosi terenul în deplinătatea conferită de dreptul lor de proprietate, din cauză că în urma exproprierii a devenit loc înfundat. Așadar, nu se poate susține că reclamanții nu erau îndreptățiți la acordarea despăgubirii în cuantum de 256 de RON, pe motiv că acest prejudiciu nu a fost dovedit, de vreme ce, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, s-a constatat că suprafața de 204 mp, rămasă neexpropriată, reprezintă un teren izolat, fără drum de acces.

Nefondată este și critica referitoare la aplicarea