ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 881/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 881/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 881/2016

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin acțiunea

civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 16 decembrie 2011,

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin CN B. SA,

solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să

dispună anularea procesului verbal de stabilire a cuantumului

despăgubirii din 15 septembrie 2011 și a Hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nr. 63 din 15 septembrie 2011; să constate acordul

de voință al părților intervenit cu privire la plata sumei

de 136.724 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 4.455 mp

pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva; să oblige pârâtul la plata

sumei astfel convenită; să dispună obligarea pârâtului la plata

sumei de 15.000 euro cu titlu de daune, pentru prejudiciul cauzat prin

expropriere.

În motivare, a arătat că

este moștenitorul legal al defunctei C., conform certificatului de

moștenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., D. din Lugoj.

Prin H.G. nr. 1232/2010 s-a

declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată

situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada

Lugoj-Deva”, expropriator fiind Statul Român prin CN B. SA. Reclamantul s-a

aflat pe lista cu persoanele expropriate la poziția 63 pentru nr. cad.

expropriat 404.538 în suprafață de 4.455 mp, valoarea

despăgubirii fiind de 136.724 lei, adică 27,90 lei/mp.

Reclamantul a arătat că,

fiind de bună credință, a acceptat la acel moment ca pentru un

mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate

că, pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, Statul Român a

plătit 15 euro/mp persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate,

unele dintre ele fiind chiar alăturate celor expropriate pentru

autostradă.

Aceasta a fost suma pentru care

reclamantul și-a dat acordul, însă ulterior a fost adoptată H.G.

nr. 492/2011 de modificare a H.G. nr. 1232/2010 prin care anexa 2 a fost

modificată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pentru

reclamant valoarea despăgubirilor fiind diminuată la suma de 6.661

lei pentru parcela expropriată.

Prin această modalitate de

diminuare a sumelor ce urmează să le primească de la

expropriator, a arătat reclamantul, a fost înfrânt acordul de

voință, expropriatorul stabilind unilateral aceste despăgubiri

cu care reclamantul nu este de acord, exprimându-și poziția în acest

sens.

A mai arătat că art. 44 alin.

(3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul I Adițional

la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că

exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai

după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în

caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului;

or, reclamantul și-a dat acordul pentru suma solicitată în prezenta

acțiune, iar expropriatorul unilateral a stabilit o altă sumă, astfel

că în cauză se constată o atare încălcare.

În drept, a invocat dispozițiile art.

480 C. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat

respingerea cererii, în parte ca inadmisibilă privitor la petitele 2

și 3, și, în rest, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că

solicitarea constatării acordului de voință cu privire la cuantumul

despăgubirilor și cererea de obligare a pârâtului la executarea

obligației de plată ce rezultă din acest acord exced

dispozițiilor speciale ale Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994

și că un asemenea acord nu s-a realizat în condițiile Legii nr. 255/2010.

Pe fond, a învederat că în mod

legal a fost calculat cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului

pentru terenul expropriat și că, pe de altă parte, reclamantul

nu a menționat în ce constă prejudiciul pe care l-a evaluat la 15.000

euro.

Prin sentința civilă nr.

770/PI din 28 februarie 2013, pronunțată în Dosar nr. x/30/2011,

îndreptată prin încheierea din 6 iunie 2013 instanța a admis în parte

cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamant.

În consecință, pârâtul a

fost obligat la plata către reclamant a sumei de 136.724 lei cu titlu de

despăgubiri aferente imobilului-teren arabil în suprafață de

4.455 mp ce a fost expropriat, constatându-se acordul părților asupra

cuantumului despăgubirii; au fost anulate procesul-verbal și

Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubiri nr. 63 din 15

septembrie 2011; a fost respinsă în rest cererea reclamantului; a fost

obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6.631 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, instanța

a avut în vedere următoarele:

Reclamantul a solicitat (pe calea unui

demers juridic atipic întemeiat pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010

cu trimitere la Legea cu nr. 33/1994) recunoașterea acordului încheiat cu

expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire

remisă de cel din urmă prin Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010, cu

consecința obligării pârâtului-expropriator la plata

despăgubirii astfel oferită.

Actul de declarare a

utilității publice (în speță, Legea nr. 198/2004) a fost

urmat de măsurile premergătoare exproprierii constând în întocmirea

unei documentații tehnico-cadastrale conform dispozițiilor art. 3 din

lege, preluate în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice

de aplicare a Legii nr. 198/1994 aprobate prin H.G. nr. 941/2004.

Prin anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010

au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora și sumele

individuale stabilite cu titlu de despăgubire în baza raportului de

evaluare realizat de un expert evaluator în cadrul măsurilor premergătoare

exproprierii. S-a procedat la afișarea listei ce cuprindea inclusiv

ofertele de despăgubire pe categorii de imobile, printre proprietarii

vizați de expropriere în discuție fiind și defuncta C.,

antecesoarea reclamantului care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea

stabilită.

În consecință, s-a constatat

că în speță a intervenit un acord între expropriator și

moștenitorul expropriatului, oferta întâlnindu-se cu acceptarea la data la

care reclamantul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire. Chiar

dacă data se situează după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010,

acest aspect nu are relevanță din perspectiva înțelegerii astfel

intervenită.

S-a apreciat că împrejurarea prin

care, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară,

expropriatorul a înțeles să diminueze despăgubirile oferite

inițial, modificând H.G. nr. 1232/2010 prin H.G. nr. 492/11 mai 2011 nu

are nici ea relevanță juridică în ceea ce îi privește pe

proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial.

Pe de altă parte, a constatat

tribunalul, solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele

acordate cu titlu de despăgubire în temeiul noii evaluări aprobate

prin H.G. nr. 492/2011 după ce despăgubirea inițială

stabilită prin H.G. nr. 1232/2010 a fost acceptată expres

încalcă nu doar dispozițiile Legii nr. 255/2010, ci și

principiul neretroactivității legii civile în aplicarea căruia

procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de

imobile reglementată de Legea nr. 255/2010 se aplică exclusiv

exproprierilor realizate după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

A fost respinsă și susținerea pârâtului potrivit căreia H.G.

nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale prin H.G.

nr. 492 din 11 mai 2011 câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, H.G.

nr. 1232/2010 a fost producătoare de efecte.

Cererea în despăgubiri pentru

prejudiciul suplimentar rezultat din expropriere a fost respinsă,

instanța reținând, pe de o parte, că suma convenită de

părți și cuvenită reclamantului conform celor mai

sus-arătate acoperă întreg prejudiciul și că, pe de

altă parte, această cerere nu a fost formulată în termenul de 15

zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Imposibilitatea exploatării

parcelelor decopertate rezultate în urma dezmembrării terenurilor supuse

exproprierii și rămase în patrimoniul reclamantului putea fi

invocată în condițiile art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, cale ce

nu a fost urmată, astfel că pretențiile reclamantului vizând

acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs parcelelor

rămase în proprietatea sa și care nu mai pot fi utilizate potrivit

destinației (terenuri agricole extravilane) au fost respinse. Pe de

altă parte, prin raportul de expertiză întocmit în cauză și

prin răspunsurile la obiecțiuni s-a stabilit (iar pârâtul a

confirmat) că, pe parcursul litigiului, prin H.G. nr. 203 din 20 martie 2012

de modificare a H.G. nr. 1232/2010 suprafața de 2.085 mp din același nr.

top. înscrisă în C.F. Lugoj a fost expropriată, fiind cuantificate

și despăgubirile aferente cuvenite reclamantului.

Suma de 6.631 lei la plata căreia

a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată se compune din

suma de 5.931 lei (onorariu experți) și suma de 700 lei (onorariu

avocațial), a mai arătat prima instanță.

Împotriva sentinței au declarat

apeluri, în termenul legal, părțile.

Reclamantul a solicitat schimbarea în

parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în totalitate a

acțiunii formulată și precizată, respectiv acordarea despăgubirilor

solicitate pentru afectarea parcelei adiacente celei expropriate și a

celor impuse de exproprierea suplimentară.

Pârâtul a arătat că în mod

greșit a reținut prima instanță că între expropriator

și expropriat a intervenit un acord cu privire la valorile de

despăgubire inițiale. Cum instanța a fost investită cu constatarea

acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor în

temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, putea lua act doar de o învoială

intervenită în fața sa și nu de o eventuală învoială

născută anterior, așa cum a solicitat reclamantul.

În speță, cu privire la

despăgubirile inițiale nu s-a întocmit niciun proces-verbal între

reclamant și Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 prin care să se

ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamant,

situație în care nu s-a format un acord de voință valabil.

A mai arătat că valorile

inițiale afișate de expropriator reprezentau doar valori propuse

pentru despăgubire și nu au fost consacrate legislativ, singurele

valori individuale ale despăgubirilor fiind stabilite potrivit noi legii,

Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele

specificate în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010 în forma modificată și

completată de H.G. nr. 492/2011.

Pârâtul a mai invocat greșita

înlăturare de către instanța de fond a petitului subsidiar prin

care reclamantul a solicitat stabilirea cuantumul despăgubirilor în

temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 și obligarea pârâtului la plata acestei sume.

Având în vedere aspectele invocate de

părți și actele depuse la dosar, instanța de apel a

apreciat ca fiind utilă, concludentă și pertinentă proba cu

o nouă expertiză tehnică de evaluare a terenului expropriat,

ținând cont de cerințele imperative dispuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Expertiza tehnică de evaluare a terenului expropriat a fost întocmită

de o comisie alcătuită din trei experți: ing. E., propus de

instanță, ing. F., propus de reclamant și ing. G., propus de

către pârât.

Prin Decizia civilă nr. 57/A din 17

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr.

x/30/2011 au fost admise apelurile astfel declarate, a fost schimbată în

parte sentința apelată în sensul că a fost stabilit cuantumul

despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru

exproprierea suprafeței de 4.455 mp, la nivelul sumei totale de 33.755

euro, reprezentând 21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat

și 12.505 euro daune; a fost respins petitul din cererea principală

privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea

și cuantumul acesteia; au fost menținute în rest dispozițiile

sentinței civile; a fost obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 1.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în

apel.

Pentru a dispune astfel, instanța

a avut în vedere susținerea pârâtului potrivit căreia H.G. nr. 1232/2010,

în forma inițială, nu stabilea valorile individuale ale

despăgubirilor pentru fiecare expropriat în parte, acestea fiind stabilite

prin legea nouă, respectiv prin Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.

La 16 august 2011, expropriatorul a

emis Decizia de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al

lucrării „Autostrada Lugoj-Deva", transferul dreptului de proprietate

asupra imobilului din proprietatea reclamantului în proprietatea publică a

statului operând de drept la această dată, potrivit art. 9 alin. (5)

din Legea nr. 255/2010. După ce Comisia de analiză a cererilor depuse

în baza H.G. nr. 492/2011 a încheiat procesele verbale de stabilire a

cuantumului despăgubirilor din 15 septembrie 2011 și a emis

Hotărârea nr. 63 din 15 septembrie 2011 de stabilire a

despăgubirilor, a dispus consemnarea sumelor aferente imobilului

expropriat într-un cont deschis pe numele reclamantului la SC H. SA.

Legea nr. 255/2010 dispune că

„Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.

19 se poate adresa instanței judecătorești competente în

termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost

comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii,

sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele

hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului

dreptului de proprietate" (art. 22 alin. (1)) și că

„Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului

articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (art. 22 alin. (3)).

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr.

33/1994 „În cazul în care părțile se învoiesc în fața

instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va

lua act de învoială și va pronunța o hotărâre

definitivă” În consecință, această constatare se poate face

numai în condițiile limitative prevăzute de această normă,

neputându-se lua act de un acord născut anterior, ci doar de o

învoială a părților manifestată în fața

instanței.

Curtea a mai constatat că nu

poate fi reținut un acord de voință cu privire la

despăgubirile inițiale, nefiind respectată și

îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010

privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii comisiei și de

expropriat.

Pentru aceste considerente, Curtea a

găsit ca fiind întemeiat apelul pârâtului prin raportare la petitul 2 al

cererii reclamantului și l-a admis în parte, cu consecința

respingerii cererii privind constatarea acordului dintre părți privind

exproprierea și cuantumul acesteia.

Referitor la cuantumul

despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeței

de teren de 4.455 mp (lotul 2), Curtea a reținut incidența

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a jurisprudenței Înaltei

Curți de Casație și Justiție (care a statuat în mod

constant că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții

și instanța trebuie să țină seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză), jurisprudență care nu diferă de cea a Curții

Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește rezonabilitatea și

proporționalitatea sumei acordată drept despăgubire,

instanța de apel referindu-se sub acest aspect la cauzele „Papamichalopulos

ș.a. contra Greciei”, „Lithgow și alții contra Regatului Unit”,

„Hentrich contra Franței”, „S. Taub contra României”, „Cernea și

alții contra României”,”Sporrong și Lonnroth contra Suediei”, „Radu

contra României”, „Granitul c/a România”, „Broniowski c/a Polonia”, „Ozopska

c/a Polonia”, „James ș.a. c/a Marea Britanie”.

Prin prisma normelor legale și a

jurisprudenței la care s-a referit,instanța a constatat că

experții judiciari desemnați inclusiv în faza apelului au propus trei

valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii

raportului.

Astfel, experții E. și F.,

după ce au analizat contracte de vânzare cumpărare de terenuri

extravilane din același perimetru în care se află terenul expropriat

de la reclamant, au reținut - folosind metoda comparației

(vânzărilor) directe - că valoarea pe unitatea de suprafață

a terenului este stabilită la 4,77 euro/mp, rezultând pentru cei 4.455 mp

o valoare totală de 21.250 euro. Pe de altă parte, dl expert G.,

într-un punct de vedere separat, a reținut pentru comparația

directă două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul

2013, rezultând o valoare de 0,46 lei/mp, adică 2.049 lei pentru cei 4.455

mp, expropriați.

Curtea a apreciat ca reflectând realitatea

concluziile experților E. și F., concluzia expertului Ursulescu fiind

înlăturată.

A mai constatat că sunt

nejustificate pretențiile reclamantului privind terenul în

suprafață de 4.377 mp (loturile 1 și 3), teren susținut ca

fiind afectat prin decopertare și impracticabil folosirii

corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecție și

siguranță, câtă vreme, pe de o parte, această

suprafață afectată loturilor 1 și 3 nu a fost expropriată

și, pe de altă parte, în zona de protecție, potrivit art. 17

și 18 din O.G. nr. 43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare

potrivit destinației sale agricole și obligațiilor propter rem ce

reveneau și anterior edificării autostrăzii proprietarului unui

teren aflat în vecinătatea unui drum public.

Prin urmare, față de

caracteristicile unui imobil supus exproprierii (arabil, în extravilan,

fără utilități), imobilul expropriat a fost corect analizat

de cei doi experți, E. și F., la nivelul sumei de 4,77 euro/mp, a

reținut instanța de apel.

A mai reținut că despăgubirea

la valoarea de piață a terenului expropriat presupune adăugarea,

la prejudiciul produs prin expropriere, a lucrărilor de drumuri cu

depozitare de pământ bolovănos din excavație, respectiv a unor

lucrări de construire la breteaua de legătură a Lugojului care

au condus la fărâmițarea parcelei inițiale cu suprafața de

13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea terenului. Acest

teren, care are și el o destinație agricolă, nu va mai avea

drumuri de exploatare, iar drumurile de acces, deși sunt prevăzute în

proiect, în realitate ele nu există, a observat instanța de apel.

În această situație, a

concluzionat Curtea, suma totală a despăgubirilor cuvenite

reclamantului este compusă din valoarea de piață a terenului de

21.250 euro (4,77 euro/m2 x 4.455 mp) și valoarea daunelor, a

prejudiciilor produse la loturile adiacente 1 și 3 de 12.505 euro/mp,

totalul fiind de 33.755 euro.

Împotriva deciziei a declarat recurs

pârâtul Statul Român reprezentat de K. prin CN B. SA care a criticat

soluția pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat și a

despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul cauzat, neavându-se în

vedere prețurile efective de vânzare ale terenurilor și caracterul cert,

și nu eventual, al prejudiciului pentru terenul rămas.

Prin Decizia civilă nr. 860 din 24

martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosar nr. x/30/2011 recursul astfel declarat a fost admis, iar

decizia recurată a fost casată cu consecința trimiterii cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Pentru a dispune astfel, instanța

de control judiciar a constatat că în apel au fost acordate

despăgubiri pentru terenul expropriat în baza unei expertize care a avut

în vedere numai oferte de tranzacționare și nu prețul efectiv de

vânzare a imobilelor de același fel, pe când cel de-al treilea expert a

propus o valoare bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare

încheiate în luna noiembrie 2013, având astfel un suport factual ce i-a permis

să efectueze o evaluare corespunzătoare cerințelor legale. În

consecință, suma de bani acordată nu are un corespondent real în

temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce

echivalează cu nestabilirea corectă a situației de fapt.

A mai reținut instanța de

recurs că prejudiciul rezultat din expropriere nu este fundamentat pe

probe, neavând un caracter cert; pe de altă parte, nu rezultă motivul

pentru care experții au luat în considerare, pentru a stabili o

despăgubire adecvată, o anumită valoare a recoltei agricole. La

fel, în ceea ce privește prețul de achiziționare a unui alt

teren de același fel, prejudiciul este eventual și a fost stabilit

arbitrar de experți, fiind rolul instanței să stabilească

natura prejudiciului și să o fundamenteze juridic, expertul procedând

doar la cuantificarea valorică a aspectelor lămurite de instanța

de judecată.

În consecință, instanța

de recurs a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare în apel, pentru

efectuarea unei alte expertize care să stabilească valoarea

despăgubirilor pe baza unor prețuri reale de tranzacționare

și pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie cert, iar

concluzia experților să fie bazată pe probe, instanța de

rejudecare urmând să rețină incidența în cauză a Deciziei

nr. 12 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea

Constituțională.

Cauza a fost reînregistrată la

Curtea de Apel Timișoara, Dosar nr. x/30/2011*.

Având în vedere statuările

obligatorii ale instanței de casare, văzând că prin Decizia nr. 380

din 26 mai 2015 Curtea Constituțională a constatat că

prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (act normativ în baza

căruia a fost expropriat terenul în litigiu) raportate la sintagma „la

data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică sunt neconstituționale, instanța a dispus

efectuarea unui raport de expertiză pentru stabilirea valorii reale a

terenului prin prisma prețului cu care se vindeau, în mod obișnuit,

terenuri de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la

data exproprierii (respectiv în perioada apropiată lunii august 2011)

și a daunelor cauzate reclamantului prin expropriere.

Concluziilor experților expuse în

două rapoarte (întrucât unul dintre specialiști a avut o opinie

diferită de a celorlalți doi) le-au fost aduse obiecțiuni la

care experții au răspuns. Totodată, la dosar au fost depuse

contracte de vânzare-cumpărare de către părți în

susținerea apelurilor și de către experți, ca anexe la

rapoartele întocmite.

Prin Decizia civilă nr. 234 din

16 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă, îndreptată prin încheierea din 5 ianuarie 2016, a fost admis

apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 770/PI

din 28 februarie 2013, schimbată în parte sentința apelată

și, în consecință, a fost stabilit cuantumul despăgubirilor

datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri ca fiind în sumă de

10.094,7 lei reprezentând 6.771,60 lei despăgubire pentru terenul

expropriat și 3.323,10 lei daune cauzate prin expropriere; a fost

respinsă cererea în constatarea acordului de voință și pe

cea vizând celelalte despăgubiri solicitate; a fost menținută în

rest sentința; a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român

reprezentat de K. prin CN B. SA, prin I. Timișoara împotriva

aceleiași hotărâri; a fost obligat pârâtul să

plătească reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în apel, după compensarea acestora.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin decizia pronunțată

anterior casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a

acordat reclamantului despăgubiri constând în contravaloarea

suprafeței de teren expropriată și valoarea prejudiciilor aduse

loturilor adiacente prin realizarea lucrărilor de drumuri cu

consecința depozitării de pământ bolovănos din

excavație, respectiv a lucrărilor la breteaua de legătură a

Lugojului care au condus la fărâmițarea parcelei inițiale,

respingând cererea de constatare a acordului de voință susținut

de reclamant și menținând sentința sub aspectul respingerii

cererii de acordare a altor despăgubiri. Reclamantul nu a criticat decizia

astfel pronunțată, ci doar pârâtul, astfel că stabilirea

componentelor despăgubirii datorată de acesta din urmă în

condițiile art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994 se impun cu

autoritate de lucru judecat instanței de rejudecare.

În aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994,

verificând concluziile raportului de expertiză, instanța a constatat

că între opiniile experților desemnați în cauză există

diferențe atât cu privire la prețul terenului expropriat, cât și

cu privire la daunele cauzate prin expropriere.

Astfel, stabilind prețul

terenului ca fiind 1,301 lei/mp, expertul G. a luat în considerare drept

comparabile șase contracte de vânzare-cumpărare: primele patru

contracte au fost încheiate în anul 2010, deci nu în perioada exproprierii, iar

celelalte două, dat fiind amplasamentul terenurilor ce fac obiectul lor,

nu vizează imobile cu caracteristici similare celui în litigiu. În

consecință, la stabilirea valorii terenului, instanța a

înlăturat concluziile expertului G.

Pe de altă parte, stabilind

valoarea terenului ca fiind de 3,42 euro/mp, experții E. și F. au

luat în considerare și comparabile care, la fel, nu se încadrează în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din lege.

Astfel, dintre contractele luate în

calcul de experți, instanța le-a înlăturat pe cele care nu au

fost încheiate în perioada de referință și, respectiv, pe cel

autentificat din 16 decembrie 2011 la B.N.P., J., apreciind că acest

contract, prin caracteristicile sale (caz izolat de înstrăinare având

cumpărător o societate comercială și obiect un număr

considerabil de parcele ce formează bloc comun cu categorie de

folosință vie, pășune, fâneață și teren

de/cu construcții), nu reprezintă o vânzare obișnuită în sensul

normei mai sus-menționată.

Nu au fost avute în vedere la

stabilirea valorii terenului nici contractele depuse la dosar de

reclamantul-apelant, câtă vreme contractul autentificat vizează un

teren intravilan și nu unul amplasat în extravilan, cum este cel

expropriat; cel autentificat, vizează o înstrăinare către o

societate comercială a unui teren a cărui poziționare, în raport

cu cel expropriat, expertul nu a fost în măsură să o

stabilească, prețul vânzării fiind singular în raport cu cele

obișnuite; cel autentificat nu a fost încheiat în perioada exproprierii,

iar cel autentificat, vizează un teren intravilan și a fost încheiat

anterior exproprierii.

Considerând că, în stabilirea

naturii prejudiciului, nu este ținută de opiniile experților,

instanța a reținut drept comparabile valabile în sensul art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea valorii reale a terenului

contractele de vânzare autentificate din 03 octombrie 2011 și, respectiv din

03 octombrie 2011 încheiate între persoane fizice cu privire la terenuri având

aceleași caracteristici cu cele ale terenului în litigiu, prețul

vânzărilor fiind 1,66 lei/mp, respectiv 1,38 lei/mp.

În consecință, instanța

de apel a apreciat că valoarea terenului expropriat este de 6.771,60 lei (1,66

lei/mp.+1,38 lei/mp) : 2 x 4.455 mp (suprafața înscrisă în

hotărârea comisiei); suma fiind inferioară celei stabilite în

primă instanță, apelul pârâtei a fost considerat întemeiat sub

acest aspect.

Cu privire la prejudiciul suferit prin

expropriere, instanța a reținut că, în rejudecare, experții

E. și F. au concluzionat că se impune obligarea pârâtei la plata

contravalorii prejudiciului adus loturilor adiacente celui expropriat și

rămase în proprietatea reclamantului prin depozitarea de pământ

bolovănos din excavație, respectiv fărâmițarea parcelei

inițiale și au calculat daunele ca fiind în cuantum de 7.520 euro.

Pentru a aprecia în acest sens, experții au avut în vedere, ca și în

primul ciclu procesual, că terenul rămas în proprietatea

reclamantului ulterior exproprierii din 2011 (8.745 mp) a fost afectat de

lucrările din zona limitrofă bretelei de legătură cu

„excavații de pământ ce au afectat terenurile adiacente,

fără ca proprietarii să fie avertizați de către CN B.

SA, de către firmele care au executat lucrările, pentru ca

proprietarii să-și dea consimțământul pentru

încălcarea suprafețelor de teren cu utilaje (…)”, acest aspect fiind

constatat inclusiv în prezența expertului propus de expropriator, G. Din

conținutul raportului întocmit, rezultă că domnia sa nu a avut

în vedere la calculul despăgubirilor această componentă, dar

nici nu a contrazis susținerea celorlalți doi experți

referitoare la constatarea, în prezența sa, a existenței

lucrărilor ce au afectat terenul adiacent rămas în proprietatea

reclamantului.

Instanța de apel a apreciat

că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului

cauzat în modalitatea mai sus-arătată - criticile aduse de acesta

hotărârii primei instanțe fiind întemeiate sub acest aspect -

și, cum expertul care a întocmit raportul nu a formulat, ca specialist în

sensul art. 201 C. proc. civ., vreo opoziție la formula folosită în

raportul majoritar pentru calculul prejudiciului astfel cauzat de expropriator,

și-a însușit modul de calcul al cuantumului acestei componente a

despăgubirilor, ca procent de 25% din valoarea terenului rămas în

proprietatea reclamantului după exproprierea din luna august 2011. Ținând

seama de valoarea terenului stabilită conform celor mai sus-arătate, instanța

a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.323,10 lei cu

titlu de daune cauzate prin expropriere (0,25 x1,52 lei/mp x 8745mp).

S-a considerat că acest

prejudiciu se impune a fi reparat de pârât indiferent dacă terenul

rămas era folosit sau nu de reclamant la data exproprierii, suma

stabilită de instanță fiind destinată lucrărilor de

readucere a bunului în starea anterioară depozitării pe terenul

adiacent celui expropriat a pământului rezultat din lucrările de

excavare efectuate de expropriator și, respectiv, amplasării pe acest

teren a utilajelor folosite pentru efectuarea lucrărilor.

În consecință, instanța

de apel a stabilit că despăgubirea cuvenită reclamantului pentru

expropriere se compune, în sensul art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994,

din valoarea terenului calculată la prețul de 1,52 lei/mp și din

daunele cauzate prin expropriere care reprezintă 25% din valoarea

terenului rămasă în proprietatea sa. Nu au fost avute în vedere alte

componente ale despăgubirilor având în vedere, pe de o parte, limitele

rejudecării mai sus-stabilite și, pe de altă parte, faptul

că stabilirea prin raportul de expertiză întocmit de cei doi

experți doar a acestor componente nu a fost contestată de reclamant.

Concluzionând, apelul declarat de

reclamant a fost considerat întemeiat sub aspectul neincluderii de prima

instanță în compunerea despăgubirilor și a prejudiciului

cauzat prin expropriere, iar cel declarat de pârât, sub aspectul cuantumului

despăgubirilor calculat ca urmare a validării de tribunal a unui

acord de voință ce nu s-a produs sub imperiul Legii nr. 255/2010.

Împotriva deciziei au declarat recurs părțile.

În recursul său, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

reclamantul A. a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul de a se stabili,

prin admiterea apelului, cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea

suprafeței de 4.455 mp la nivelul sumei de 15.236 euro valoarea de

circulație a terenului și daune în valoare de 7.520 euro, ținând

cont de următoarele împrejurări:

Instanța de apel a stabilit

valoarea despăgubirilor fără a ține seama de părerea

experților și fără a motiva pertinent această

soluție. Cu toate că cei doi experți E. și F. au exprimat o

părere comună, expertiza fiind întocmită în

concordanță cu dispozițiile legale, coroborându-se și cu

contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către reclamant,

prin acestea fiind exprimate prețurile reale cu care se vând în mod

obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, instanța de

apel a înlăturat opiniile celor doi experți, stabilind un preț

care nu este cel real. Aceasta atrage incidența în cauză a art. 304 pct.

9 C. proc. civ., întrucât a fost încălcat art. 26, dar și art. 27 din

Legea nr. 33/1994.

Deși în cauze similare

același complet de judecată a concluzionat că instanța

poate ține cont doar de părerea majoritară a experților

care au realizat raportul de expertiză (în acele cazuri experții stabilind

prețul în favoarea CN B. SA), în prezenta cauză își încalcă

propria practică, susținând că concluziile experților nu

sunt obligatorii pentru instanță.

Experții au analizat corect

contractele depuse la dosar, stabilind prețul în concordanță cu

prețul cu care se vând imobilele de același fel din unitatea

administrativ teritorială. Aceștia argumentează foarte exact de

ce opiniile celuilalt expert G. sunt total eronate, fiind încălcate de

către acesta, așa cum a constatat și instanța, criteriile

de determinare a valorii reale de piață a imobilului și daunele

aferente.

Contrar opiniei instanței, este

relevant că unele contracte au fost încheiate de societăți

comerciale, întrucât firmele trec în contract prețul real, spre deosebire

de persoanele fizice, care, uneori, pentru a nu plăti taxe notariale prea

mari, trec un preț mai mic decât cel real.

Experții E. și F. au

stabilit valoarea despăgubirilor la momentul exproprierii, în cuantum de

15.236 euro pentru teren și daune de 7.520 euro, ținând cont de

aceste contracte, dar și de altele criterii.

Analizând prețul de vânzare a

terenurilor extravilane din aceste contracte, se poate observa că au

întinderea aproximativ egală cu parcela expropriată, astfel că

pot constitui indicatori elocvenți pentru stabilirea valorii de

circulație a suprafețelor expropriate. Aceasta pentru că, pe

lângă valoarea în sine a terenului, potrivit legii trebuie adăugate

și daunele suferite ca urmare a exproprierii (fărâmițarea unei

parcele mari, costuri pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul

deplasării la parcela rămasă peste autostradă,

imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe parcela

rămasă în imediata apropiere a autostrăzii etc.). Instanța

de apel nu a luat în considerare aceste daune, ci doar dauna datorată de

ocuparea cu utilaje pe parcursul efectuării lucrărilor la autostradă,

fără drept și fără a-l fi anunțat pârâta CN B. SA.

Este foarte clar că valoarea

terenului expropriat este formată din prețul efectiv al terenului, la

care se adaugă valoarea daunelor, ori cei doi experți au stabilit

corect aceste daune.

Precizează că, deși

și-a dat acordul pentru suma de 7 euro/mp, acum Statul Român nu mai

recunoaște acea ofertă.

În mod inexplicabil, instanța de

apel ia în considerare doar două contracte, ca și când doar acestea

ar putea sta la baza prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile

de același fel în unitatea administrativ teritorială, înlăturând

unele contracte pe motiv că s-ar situa în intravilan, însă tocmai

că instanța nu a observat că la momentul dobândirii, ele se

situau în extravilan, lucru pe care cei doi experți l-au sesizat.

Acest preț reprezintă mai

puțin de o treime din prețul minim rezultat din expertizele camerelor

notarilor publici, ceea ce demonstrează încă o dată că

decizia instanței de apel încalcă prevederile legale, cât și

realitatea pieței imobiliare (a se vedea art. 8 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G. nr. 53/2011).

Toate aceste critici determină

incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât trebuiau luate în

considerare prețurile de tranzacționare obișnuite, adică

cele care se încadrează în plaja firească de prețuri și nu

cele care se situează în afara acestui interval, pentru aceasta fiind

necesar a se lua în calcul mai multe prețuri de tranzacționare, nu

doar două.

În recursul Statului Român declarat împotriva

Deciziei civile nr. 234 din 16 octombrie 2015, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată a

fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

care stabilesc în mod imperativ criteriile care trebuie avute în vedere la

stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate.

Curtea de Apel a stabilit valoarea

terenului expropriat arabil în extravilanul localității Lugoj, în suprafața

de 4.455 mp, de 6.771,60 lei, printr-o medie aritmetică a preturilor consemnate

în două contracte de vânzare cumpărare încheiate în perioada de

referință, octombrie 2011 și a obținut o valoare de 1,52 lei/mp.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții precum și instanța trebuie să țină seama

de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială", valoarea

reală a imobilului expropriat neputând fi stabilită printr-o medie

aritmetică.

Analizând comparabilele avute în vedere

de instanță, respectiv cele 2 terenuri ce au făcut obiectul

vânzării cumpărării în octombrie 2011, se constată că

terenul în suprafață de 3.624 mp, ce a făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare autentificat din 03 octombrie 2011, prețul

vânzării fiind de 5.000 lei (1,37 lei/mp), corespunde ca și comparabilă

criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că,

suprafața acestui teren este mai apropiată de suprafața

terenului ce a făcut obiectul exproprierii-4.455 mp și obiectul

evaluării judiciare.

Terenul aferent celui de-al doilea

contract are suprafața, 1.208 mp, mult mai mică decât terenul evaluat

astfel că acest teren nu poate fi folosit ca și comparabilă neîntrunind

în mod cumulativ criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Față de cele de mai sus

instanța ar fi trebuit să aleagă comparabila care răspunde

cel mai bine criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

și să stabilească valoarea reală a terenului expropriat la

1,37 lei/mp.

Aplicând aceasta suma terenului în suprafață

de 4.455 mp, valoarea reală ar fi de 6.103.35 lei.

Stabilirea valorii reale a terenului

expropriat printr-o medie aritmetică a prețurilor de vânzare a celor

două comparabile a dus la încălcarea de către instanță

a criteriului stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

O altă critică vizează

faptul că instanța de apel a stabilit daunele în cuantum de 3.323,10

lei fără să existe prejudiciul care să îndreptățească

reclamanții la despăgubire.

În acest sens, contestă

omologarea, de către instanța de apel, a concluziilor experților

E. și F. cu privire la stabilirea daunelor, care au arătat, în mod

nereal, în suplimentul raportului de expertiză, că "pe zonele

adiacente centurii Lugojului, pe parcelele ramase în proprietatea

reclamanților, după exproprierea făcută, utilajele unor

firme execută lucrări de excavații, de săpături

și plantari în infrastructură, de diverse tipuri de conducte și instalații,

fără ca părțile să fie anunțate,

despăgubite, fiindcă permanent, în timp li se aduc astfel de

prejudicii, în fapt constatate de subsemnatul și în prezenta

reprezentantului I Timișoara prin expert tehnic ing. Ursulescu''.

În susținerea acestor

afirmații, pentru a convinge instanța, experții E. și F.

anexează suplimentului raportului de expertiză depus la dosarul

cauzei pentru termenul din 30 septembrie 2015, două poze - anexa 8, care

evidențiază lucrările despre care fac vorbire experții. Aceste

poze au fost efectuate în anul 2013 când a fost efectuat primul raport de

expertiză și nu la data de 31 august 2015 când experții au

ieșit în teren pentru întocmirea suplimentului.

La data ieșirii experților

în teren lucrările în zonele adiacente drumului edificat, erau demult finalizate,

fapt ce rezultă tot din pozele efectuate de cei doi experți în al

doilea raport de expertiză depus în ianuarie 2014. În plus, suprafețele

adiacente ocupate pe "bolovănișuri și excavații de pământ"

aparțin Statului român și nu reclamanților astfel cum în mod

nereal au susținut cei doi experți.

Ar fi fost scuzabilă eroarea

intenționată a experților, în anul 2013, când nu existau

delimitările între terenul aparținând statului și terenul

rămas în proprietatea reclamanților. Pe măsură ce

lucrările au continuat, a fost evidențiată și delimitarea

terenului rămas în proprietatea reclamanților de cel al Statului Român,

acesta începând după drumul de exploatare edificat de stat de la gardul de

protecție al drumului.

Acest fapt a fost constatat de

experți când au întocmit a doua expertiză, în primul ciclu procesual.

Dovada o reprezintă tocmai imaginile de la fața locului din acea

perioadă, imagini constituite ca și anexe la raportul de

expertiză. La data ieșirii în teren 31 august 2015, terenurile

adiacente erau acoperite cu iarbă neexistând nicio excavație în zonă.

Instanța nu a pus la îndoială concluziile celor doi experți

fiind astfel în eroare cu privire la starea reală de fapt, ceea ce a

condus la stabilirea daunei fără a exista un prejudiciu cert care să

îndreptățească reclamanții la despăgubire.

Pe de altă parte, instanța

a aplicat raționamentul de calcul al celor doi experți în stabilirea

daunei aplicând un procent de 25% din valoarea terenului pentru tot terenul

rămas în proprietate.

Presupunând ca terenul

reclamanților era cel afectat de excavații, experții ar fi

trebuit să stabilească exact suprafața afectată, nu să

aplice aleatoriu un procent din valoarea terenului rămas.

Având în vedere că terenul

adiacent ce a fost afectat în anul 2013 de lucrările la care au făcut

referire experții, aparține Statului Român, rezultă că nu exista

un prejudiciu cert care să fie reparat prin acordarea daunelor, fapt ce

duce la concluzia că dauna a fost stabilită în mod nelegal de

către instanța de apel.

Lipsa prejudiciului duce la concluzia

că valoarea de despăgubire este egală cu valoarea reală a

terenului expropriat.

Dacă valoarea reală este de

6.103,35 lei, obținută prin aplicarea corectă a art. 26 din

Legea nr. 33/1994, fiind mai mică decât despăgubirea stabilită

de expropriator pentru terenul expropriat - 6.637,95, rezultă că

valoarea de despăgubire stabilită de Statul Român este o valoare

corectă și reală și reprezintă o justă și prealabilă

despăgubire.

Prin completarea la motivele de recurs,

formulată în termenul de recurs, pârâtul critică și modalitatea

în care instanța de apel a stabilit în sarcina sa cheltuielile de

judecată în cuantum de 3.000 lei, în aplicarea art. 276 C. proc. civ., în

condițiile în care reclamantul a dovedit în apel cheltuieli cu expertiza

de 2.200 lei.

Pârâtul a formulat întâmpinare la

recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

Analizând decizia recurată prin

prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Prima critică de nelegalitate,

formulată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea a

nerespectării criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 în baza cărora se stabilește valoarea

despăgubirilor pentru imobilul expropriat.

Astfel reclamantul

reproșează instanței de apel faptul că a procedat la un

calcul propriu al valorii de despăgubire și nu a luat în considerare

opinia majoritară a experților desemnați în cauză,

bazată pe comparabile ce îndeplineau criteriile legale.

Înalta Curte apreciază că

stabilirea de către instanța de apel, printr-un calcul propriu, a

valorii despăgubirilor, nu excede ariei sale de competență,

câtă vreme la baza acestui calcul stau comparabile depuse la dosar și

necontestate de părți, ce au fost administrate în cadrul probei cu

înscrisuri. În condițiile în care legea procesual civilă nu

stabilește o ierarhie în ceea ce privește puterea doveditoare a

probelor administrate, conferind o forță juridică

superioară expertizei, nu se poate aprecia că instanța este

obligată a ține cont exclusiv de concluziile acesteia,

înlăturând pe cele rezultând din alte probe administrate.

De asemenea, se are în vedere și

faptul că cenzurarea, prin prisma legalității, a unei opinii

științifice, solicitată pentru a sprijini procesul de stabilire

a adevărului judiciar asupra situației de fapt, în speță

stabilirea valorii imobilului expropriat după prețul de vânzare al

zonei, este un atribut jurisdicțional, reținerea sau înlăturarea

argumentată a concluziilor specialistului reprezentând o componentă a

actului de judecată al instanței.

În acest sens instanța a analizat

comparabilele utilizate de experți și a apreciat că, în

majoritate, nu îndeplinesc condițiile legale, fie în ceea ce privește

categoria de folosință a imobilului, fie data tranzacției, fie

apreciind că respectivele tranzacții, din cauza

particularităților prezentate, nu pot fi incluse în categoria

vânzărilor obișnuite, astfel că nici prețul consemnat nu a

fost considerat relevant, nefiind izvorât din raportul cerere-ofertă pe

piața liberă. Or, aceste argumente fundamentează

raționamentul juridic ce a stat la baza soluției adoptate, prin care

au fost selectate acele comparabile considerate ca respectând criteriile legale

și al căror preț conținut a fost utilizat de

instanță în stabilirea valorii de piață a imobilului la

data exproprierii, fără a se putea reține că astfel au fost

încălcate dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, aplicabile

în cauză.

Susține reclamantul și

faptul că prețul stabilit pentru terenul expropriat reprezintă

mai puțin de o treime din prețul minim rezultat din expertizele

camerelor notarilor publici, ceea ce ar demonstra că decizia

instanței de apel încalcă prevederile legale, cât și realitatea

pieței imobiliare (invocă în acest sens art. 8 din Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G. nr. 53/2011).

Nu va fi analizată nici o astfel

de critică întrucât grila notarilor publici nu a fost menționată

ca reper valoric de care instanța să țină cont în

stabilirea despăgubirilor, nu s-au administrat probatorii sub acest aspect

și nici nu a fost supusă cercetării jurisdicționale o

astfel de teză, care, de altfel, este specifică etapei administrative

a procedurii de expropriere și nu celei jurisdicționale,

reglementată, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, de

dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

O altă critică a

reclamantului se referă la împrejurarea că instanța nu ar fi

inclus în contravaloarea despăgubirilor daunele suferite prin

fărâmițarea unei parcele mari, costurile pentru redobândirea unui

teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă peste

autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe

parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii ci doar dauna

datorată de ocuparea cu utilaje și excavații pe parcursul

efectuării lucrărilor la autostradă.

Nu poate fi reținută ca

fiind fondată o astfel de critică față de împrejurarea

că, pentru categoria de prejudiciu rezultând din ocuparea terenului

(depozitarea temporară a materialelor rezultate din lucrări adiacente)

și fărâmițarea parcelei prin constituirea bretelei la

autostradă, au fost acordate despăgubiri începând cu faza apelului

din primul ciclu procesual. Cum reclamantul nu a formulat recurs împotriva deciziei

prin care s-au respins celelalte categorii de prejudicii invocate, nu

există cadru procesual în care să poată fi reanalizată o

astfel de solicitare, judecata fiind limitată la tipul de prejudiciu a

cărei existență a fost constatată în primul apel, pentru

care s-a și dispus casarea cu îndrumarea de a se proba caracterul cert al acestuia.

Recurentul reclamant a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cu motivarea că trebuiau

luate în considerare prețurile de tranzacționare obișnuite,

adică cele care se încadrează în plaja firească de prețuri

și nu cele care se situează în afara acestui interval, pentru aceasta

fiind necesar a se lua în calcul mai multe prețuri de tranzacționare,

nu doar două.

Nu poate fi subsumată art. 304 pct.

7 C. proc. civ. această teză, întrucât instanța de judecată

a motivat corespunzător soluția pentru care a optat, recurentul

neidentificând, prin critica formulată, o motivare contradictorie sau

străină de natura pricinii care să atragă incidența

motivului de recurs invocat.

Prin urmare, față de aceste

împrejurări recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește recursul

pârâtului, nu va fi considerată ca fondată critica potrivit

căreia, stabilind valoarea reală a terenului expropriat printr-o

medie aritmetică a două valori de piață din comparabile

reținute ca îndeplinind criteriile legale, instanța ar fi

încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Aceasta pentru că legea nu distinge în legătură cu algoritmul

prin care se valorifică prețul pieței identificat în

comparabilele reținute ca bază a stabilirii lui.

Recurentul pârât apreciază

că numai una dintre cele două comparabile îndeplinește

criteriile legale, cea de-a doua vizând un teren în suprafață mai

mică decât cel expropriat, astfel că prețul real nu este cel de

1,57 lei/mp cum a reținut instanța ci 1,37 lei/mp.

Un astfel de argument nu este de

natură a demonstra neîndeplinirea de către comparabilă a

criteriilor legale întrucât nu a fost dovedită susținerea potrivit

căreia o suprafață mai mică a terenului ar fi atras un

preț mai mare pe mp. De altfel, în măsura în care criteriile de

apreciere referitoare la categoria de folosință a terenului și

data tranzacției sunt îndeplinite, nu se justifică aplicarea unor

corecții care să înlăture algoritmul de calcul utilizat de

instanță, bazat pe media aritmetică între cele două valori de

preț indicate în acte.

Nu poate fi reținută nici

critica referitoare la inexistența prejudiciului de 3.323 lei reținut

suplimentar pentru pagubele aduse terenului adiacent de 8.745 mp, pe motiv că

experții ar fi atestat nereal faptul că, în 2015, terenul era ocupat

de lucrări de infrastructură sau de materiale depozitate, depunând

planșe fotografice din 2013 care înfățișau terenuri ale

statului.

Această critică vizează

elemente ale situației de fapt existente la momentul exproprierii,

ocuparea terenului având un caracter temporar, astfel cum a rezultat din

probatoriul administrat, nefiind o critică de nelegalitate