ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 881/2016

Decizia nr. 881/2016 Asupra cauzei constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 16 decembrie 2011, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin CN B. SA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 15 septembrie 2011 și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 63 din 15 septembrie 2011; să constate acordul de voință al părților intervenit cu privire la plata sumei de 136.724 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 4.455 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva; să oblige pârâtul la plata sumei astfel convenită; să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune, pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.

În motivare, a arătat că este moștenitorul legal al defunctei C., conform certificatului de moștenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., D. din Lugoj. Prin H.G. nr. 1232/2010 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-Deva”, expropriator fiind Statul Român prin CN B. SA. Reclamantul s-a aflat pe lista cu persoanele expropriate la poziția 63 pentru nr. cad. expropriat 404.538 în suprafață de 4.455 mp, valoarea despăgubirii fiind de 136.724 lei, adică 27,90 lei/mp. Reclamantul a arătat că, fiind de bună credință, a acceptat la acel moment ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că, pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, Statul Român a plătit 15 euro/mp persoanelor ale căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele fiind chiar alăturate celor expropriate pentru autostradă.

Aceasta a fost suma pentru care reclamantul și-a dat acordul, însă ulterior a fost adoptată H.G. nr. 492/2011 de modificare a H.G. nr. 1232/2010 prin care anexa 2 a fost modificată în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pentru reclamant valoarea despăgubirilor fiind diminuată la suma de 6.661 lei pentru parcela expropriată. Prin această modalitate de diminuare a sumelor ce urmează să le primească de la expropriator, a arătat reclamantul, a fost înfrânt acordul de voință, expropriatorul stabilind unilateral aceste despăgubiri cu care reclamantul nu este de acord, exprimându-și poziția în acest sens.

A mai arătat că art. 44 alin. (3) din Constituția României și art. 1 din Protocolul I Adițional la Convenția europeană a drepturilor omului prevăd că exproprierea pentru cauză de utilitate publică se poate face numai după o justă și prealabilă despăgubire, deoarece, în caz contrar, ar exista o încălcare a dreptului de proprietate al expropriatului; or, reclamantul și-a dat acordul pentru suma solicitată în prezenta acțiune, iar expropriatorul unilateral a stabilit o altă sumă, astfel că în cauză se constată o atare încălcare. În drept, a invocat dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii, în parte ca inadmisibilă privitor la petitele 2 și 3, și, în rest, ca neîntemeiată.

În motivare, a arătat că solicitarea constatării acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor și cererea de obligare a pârâtului la executarea obligației de plată ce rezultă din acest acord exced dispozițiilor speciale ale Legilor nr. 255/2010 și nr. 33/1994 și că un asemenea acord nu s-a realizat în condițiile Legii nr. 255/2010. Pe fond, a învederat că în mod legal a fost calculat cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru terenul expropriat și că, pe de altă parte, reclamantul nu a menționat în ce constă prejudiciul pe care l-a evaluat la 15.000 euro. Prin sentința civilă nr. 770/PI din 28 februarie 2013, pronunțată în Dosar nr. x/30/2011, îndreptată prin încheierea din 6 iunie 2013 instanța a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamant.

În consecință, pârâtul a fost obligat la plata către reclamant a sumei de 136.724 lei cu titlu de despăgubiri aferente imobilului-teren arabil în suprafață de 4.455 mp ce a fost expropriat, constatându-se acordul părților asupra cuantumului despăgubirii; au fost anulate procesul-verbal și Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubiri nr. 63 din 15 septembrie 2011; a fost respinsă în rest cererea reclamantului; a fost obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 6.631 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere următoarele: Reclamantul a solicitat (pe calea unui demers juridic atipic întemeiat pe dispozițiile art. 31 din Legea nr. 255/2010 cu trimitere la Legea cu nr. 33/1994) recunoașterea acordului încheiat cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă prin Anexa nr. 1 la H.G.

nr. 1232/2010, cu consecința obligării pârâtului-expropriator la plata despăgubirii astfel oferită. Actul de declarare a utilității publice (în speță, Legea nr. 198/2004) a fost urmat de măsurile premergătoare exproprierii constând în întocmirea unei documentații tehnico-cadastrale conform dispozițiilor art. 3 din lege, preluate în anexa ce face parte integrantă din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/1994 aprobate prin H.G. nr. 941/2004. Prin anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010 au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora și sumele individuale stabilite cu titlu de despăgubire în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii.

S-a procedat la afișarea listei ce cuprindea inclusiv ofertele de despăgubire pe categorii de imobile, printre proprietarii vizați de expropriere în discuție fiind și defuncta C., antecesoarea reclamantului care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită. În consecință, s-a constatat că în speță a intervenit un acord între expropriator și moștenitorul expropriatului, oferta întâlnindu-se cu acceptarea la data la care reclamantul s-a declarat de acord cu oferta de despăgubire. Chiar dacă data se situează după intrarea în vigoare a Legii nr. 255/2010, acest aspect nu are relevanță din perspectiva înțelegerii astfel intervenită. S-a apreciat că împrejurarea prin care, urmare a realizării unui nou raport de evaluare imobiliară, expropriatorul a înțeles să diminueze despăgubirile oferite inițial, modificând H.G.

nr. 1232/2010 prin H.G. nr. 492/11 mai 2011 nu are nici ea relevanță juridică în ceea ce îi privește pe proprietarii ce au acceptat expres sumele acordate inițial. Pe de altă parte, a constatat tribunalul, solicitarea expropriatorului de a se lua în considerare sumele acordate cu titlu de despăgubire în temeiul noii evaluări aprobate prin H.G. nr. 492/2011 după ce despăgubirea inițială stabilită prin H.G. nr. 1232/2010 a fost acceptată expres încalcă nu doar dispozițiile Legii nr. 255/2010, ci și principiul neretroactivității legii civile în aplicarea căruia procedura de notificare și despăgubire a deținătorilor de imobile reglementată de Legea nr. 255/2010 se aplică exclusiv exproprierilor realizate după intrarea în vigoare a acestui act normativ.

A fost respinsă și susținerea pârâtului potrivit căreia H.G. nr. 1232/2010 ar fi devenit caducă în urma modificării sale prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011 câtă vreme, conform celor mai sus-arătate, H.G. nr. 1232/2010 a fost producătoare de efecte. Cererea în despăgubiri pentru prejudiciul suplimentar rezultat din expropriere a fost respinsă, instanța reținând, pe de o parte, că suma convenită de părți și cuvenită reclamantului conform celor mai sus-arătate acoperă întreg prejudiciul și că, pe de altă parte, această cerere nu a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Imposibilitatea exploatării parcelelor decopertate rezultate în urma dezmembrării terenurilor supuse exproprierii și rămase în patrimoniul reclamantului putea fi invocată în condițiile art. 24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994, cale ce nu a fost urmată, astfel că pretențiile reclamantului vizând acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în proprietatea sa și care nu mai pot fi utilizate potrivit destinației (terenuri agricole extravilane) au fost respinse. Pe de altă parte, prin raportul de expertiză întocmit în cauză și prin răspunsurile la obiecțiuni s-a stabilit (iar pârâtul a confirmat) că, pe parcursul litigiului, prin H.G. nr. 203 din 20 martie 2012 de modificare a H.G.

nr. 1232/2010 suprafața de 2.085 mp din același nr. top. înscrisă în C.F. Lugoj a fost expropriată, fiind cuantificate și despăgubirile aferente cuvenite reclamantului. Suma de 6.631 lei la plata căreia a fost obligat pârâtul cu titlu de cheltuieli de judecată se compune din suma de 5.931 lei (onorariu experți) și suma de 700 lei (onorariu avocațial), a mai arătat prima instanță. Împotriva sentinței au declarat apeluri, în termenul legal, părțile. Reclamantul a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii formulată și precizată, respectiv acordarea despăgubirilor solicitate pentru afectarea parcelei adiacente celei expropriate și a celor impuse de exproprierea suplimentară.

Pârâtul a arătat că în mod greșit a reținut prima instanță că între expropriator și expropriat a intervenit un acord cu privire la valorile de despăgubire inițiale. Cum instanța a fost investită cu constatarea acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor în temeiul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, putea lua act doar de o învoială intervenită în fața sa și nu de o eventuală învoială născută anterior, așa cum a solicitat reclamantul. În speță, cu privire la despăgubirile inițiale nu s-a întocmit niciun proces-verbal între reclamant și Comisia de aplicare a Legii nr. 255/2010 prin care să se ia act de acceptarea ofertei de expropriere de către reclamant, situație în care nu s-a format un acord de voință valabil.

A mai arătat că valorile inițiale afișate de expropriator reprezentau doar valori propuse pentru despăgubire și nu au fost consacrate legislativ, singurele valori individuale ale despăgubirilor fiind stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010 în forma modificată și completată de H.G. nr. 492/2011. Pârâtul a mai invocat greșita înlăturare de către instanța de fond a petitului subsidiar prin care reclamantul a solicitat stabilirea cuantumul despăgubirilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și obligarea pârâtului la plata acestei sume.

Având în vedere aspectele invocate de părți și actele depuse la dosar, instanța de apel a apreciat ca fiind utilă, concludentă și pertinentă proba cu o nouă expertiză tehnică de evaluare a terenului expropriat, ținând cont de cerințele imperative dispuse de art. 26 din Legea nr. 33/1994. Expertiza tehnică de evaluare a terenului expropriat a fost întocmită de o comisie alcătuită din trei experți: ing. E., propus de instanță, ing. F., propus de reclamant și ing. G., propus de către pârât.

Prin Decizia civilă nr. 57/A din 17 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosar nr. x/30/2011 au fost admise apelurile astfel declarate, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 4.455 mp, la nivelul sumei totale de 33.755 euro, reprezentând 21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat și 12.505 euro daune; a fost respins petitul din cererea principală privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea și cuantumul acesteia; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței civile; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere susținerea pârâtului potrivit căreia H.G. nr. 1232/2010, în forma inițială, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor pentru fiecare expropriat în parte, acestea fiind stabilite prin legea nouă, respectiv prin Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011. La 16 august 2011, expropriatorul a emis Decizia de expropriere nr. 1167 pentru coridorul de expropriere al lucrării „Autostrada Lugoj-Deva", transferul dreptului de proprietate asupra imobilului din proprietatea reclamantului în proprietatea publică a statului operând de drept la această dată, potrivit art. 9 alin. (5) din Legea nr. 255/2010. După ce Comisia de analiză a cererilor depuse în baza H.G.

nr. 492/2011 a încheiat procesele verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor din 15 septembrie 2011 și a emis Hotărârea nr. 63 din 15 septembrie 2011 de stabilire a despăgubirilor, a dispus consemnarea sumelor aferente imobilului expropriat într-un cont deschis pe numele reclamantului la SC H. SA.

Legea nr. 255/2010 dispune că „Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art. 19 se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate" (art. 22 alin. (1)) și că „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (art. 22 alin. (3)). Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă” În consecință, această constatare se poate face numai în condițiile limitative prevăzute de această normă, neputându-se lua act de un acord născut anterior, ci doar de o învoială a părților manifestată în fața instanței.

Curtea a mai constatat că nu poate fi reținut un acord de voință cu privire la despăgubirile inițiale, nefiind respectată și îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010 privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii comisiei și de expropriat. Pentru aceste considerente, Curtea a găsit ca fiind întemeiat apelul pârâtului prin raportare la petitul 2 al cererii reclamantului și l-a admis în parte, cu consecința respingerii cererii privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea și cuantumul acesteia.

Referitor la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeței de teren de 4.455 mp (lotul 2), Curtea a reținut incidența dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție (care a statuat în mod constant că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză), jurisprudență care nu diferă de cea a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește rezonabilitatea și proporționalitatea sumei acordată drept despăgubire, instanța de apel referindu-se sub acest aspect la cauzele „Papamichalopulos ș.a.

contra Greciei”, „Lithgow și alții contra Regatului Unit”, „Hentrich contra Franței”, „S. Taub contra României”, „Cernea și alții contra României”,”Sporrong și Lonnroth contra Suediei”, „Radu contra României”, „Granitul c/a România”, „Broniowski c/a Polonia”, „Ozopska c/a Polonia”, „James ș.a. c/a Marea Britanie”. Prin prisma normelor legale și a jurisprudenței la care s-a referit,instanța a constatat că experții judiciari desemnați inclusiv în faza apelului au propus trei valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii raportului. Astfel, experții E. și F., după ce au analizat contracte de vânzare cumpărare de terenuri extravilane din același perimetru în care se află terenul expropriat de la reclamant, au reținut - folosind metoda comparației (vânzărilor) directe - că valoarea pe unitatea de suprafață a terenului este stabilită la 4,77 euro/mp, rezultând pentru cei 4.455 mp o valoare totală de 21.250 euro.

Pe de altă parte, dl expert G., într-un punct de vedere separat, a reținut pentru comparația directă două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2013, rezultând o valoare de 0,46 lei/mp, adică 2.049 lei pentru cei 4.455 mp, expropriați. Curtea a apreciat ca reflectând realitatea concluziile experților E. și F., concluzia expertului Ursulescu fiind înlăturată. A mai constatat că sunt nejustificate pretențiile reclamantului privind terenul în suprafață de 4.377 mp (loturile 1 și 3), teren susținut ca fiind afectat prin decopertare și impracticabil folosirii corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecție și siguranță, câtă vreme, pe de o parte, această suprafață afectată loturilor 1 și 3 nu a fost expropriată și, pe de altă parte, în zona de protecție, potrivit art. 17 și 18 din O.G.

nr. 43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare potrivit destinației sale agricole și obligațiilor propter rem ce reveneau și anterior edificării autostrăzii proprietarului unui teren aflat în vecinătatea unui drum public. Prin urmare, față de caracteristicile unui imobil supus exproprierii (arabil, în extravilan, fără utilități), imobilul expropriat a fost corect analizat de cei doi experți, E. și F., la nivelul sumei de 4,77 euro/mp, a reținut instanța de apel. A mai reținut că despăgubirea la valoarea de piață a terenului expropriat presupune adăugarea, la prejudiciul produs prin expropriere, a lucrărilor de drumuri cu depozitare de pământ bolovănos din excavație, respectiv a unor lucrări de construire la breteaua de legătură a Lugojului care au condus la fărâmițarea parcelei inițiale cu suprafața de 13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea terenului.

Acest teren, care are și el o destinație agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar drumurile de acces, deși sunt prevăzute în proiect, în realitate ele nu există, a observat instanța de apel. În această situație, a concluzionat Curtea, suma totală a despăgubirilor cuvenite reclamantului este compusă din valoarea de piață a terenului de 21.250 euro (4,77 euro/m2 x 4.455 mp) și valoarea daunelor, a prejudiciilor produse la loturile adiacente 1 și 3 de 12.505 euro/mp, totalul fiind de 33.755 euro. Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul Statul Român reprezentat de K. prin CN B. SA care a criticat soluția pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la stabilirea valorii terenului expropriat și a despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul cauzat, neavându-se în vedere prețurile efective de vânzare ale terenurilor și caracterul cert, și nu eventual, al prejudiciului pentru terenul rămas.

Prin Decizia civilă nr. 860 din 24 martie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosar nr. x/30/2011 recursul astfel declarat a fost admis, iar decizia recurată a fost casată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a constatat că în apel au fost acordate despăgubiri pentru terenul expropriat în baza unei expertize care a avut în vedere numai oferte de tranzacționare și nu prețul efectiv de vânzare a imobilelor de același fel, pe când cel de-al treilea expert a propus o valoare bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare încheiate în luna noiembrie 2013, având astfel un suport factual ce i-a permis să efectueze o evaluare corespunzătoare cerințelor legale.

În consecință, suma de bani acordată nu are un corespondent real în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce echivalează cu nestabilirea corectă a situației de fapt. A mai reținut instanța de recurs că prejudiciul rezultat din expropriere nu este fundamentat pe probe, neavând un caracter cert; pe de altă parte, nu rezultă motivul pentru care experții au luat în considerare, pentru a stabili o despăgubire adecvată, o anumită valoare a recoltei agricole. La fel, în ceea ce privește prețul de achiziționare a unui alt teren de același fel, prejudiciul este eventual și a fost stabilit arbitrar de experți, fiind rolul instanței să stabilească natura prejudiciului și să o fundamenteze juridic, expertul procedând doar la cuantificarea valorică a aspectelor lămurite de instanța de judecată.

În consecință, instanța de recurs a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare în apel, pentru efectuarea unei alte expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor pe baza unor prețuri reale de tranzacționare și pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie cert, iar concluzia experților să fie bazată pe probe, instanța de rejudecare urmând să rețină incidența în cauză a Deciziei nr. 12 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara, Dosar nr. x/30/2011*.

Având în vedere statuările obligatorii ale instanței de casare, văzând că prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015 Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (act normativ în baza căruia a fost expropriat terenul în litigiu) raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică sunt neconstituționale, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză pentru stabilirea valorii reale a terenului prin prisma prețului cu care se vindeau, în mod obișnuit, terenuri de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data exproprierii (respectiv în perioada apropiată lunii august 2011) și a daunelor cauzate reclamantului prin expropriere.

Concluziilor experților expuse în două rapoarte (întrucât unul dintre specialiști a avut o opinie diferită de a celorlalți doi) le-au fost aduse obiecțiuni la care experții au răspuns. Totodată, la dosar au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare de către părți în susținerea apelurilor și de către experți, ca anexe la rapoartele întocmite.

Prin Decizia civilă nr. 234 din 16 decembrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, îndreptată prin încheierea din 5 ianuarie 2016, a fost admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 770/PI din 28 februarie 2013, schimbată în parte sentința apelată și, în consecință, a fost stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri ca fiind în sumă de 10.094,7 lei reprezentând 6.771,60 lei despăgubire pentru terenul expropriat și 3.323,10 lei daune cauzate prin expropriere; a fost respinsă cererea în constatarea acordului de voință și pe cea vizând celelalte despăgubiri solicitate; a fost menținută în rest sentința; a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de K. prin CN B. SA, prin I. Timișoara împotriva aceleiași hotărâri; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, după compensarea acestora.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin decizia pronunțată anterior casării cu trimitere spre rejudecare, instanța de apel a acordat reclamantului despăgubiri constând în contravaloarea suprafeței de teren expropriată și valoarea prejudiciilor aduse loturilor adiacente prin realizarea lucrărilor de drumuri cu consecința depozitării de pământ bolovănos din excavație, respectiv a lucrărilor la breteaua de legătură a Lugojului care au condus la fărâmițarea parcelei inițiale, respingând cererea de constatare a acordului de voință susținut de reclamant și menținând sentința sub aspectul respingerii cererii de acordare a altor despăgubiri. Reclamantul nu a criticat decizia astfel pronunțată, ci doar pârâtul, astfel că stabilirea componentelor despăgubirii datorată de acesta din urmă în condițiile art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994 se impun cu autoritate de lucru judecat instanței de rejudecare.

În aplicarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, verificând concluziile raportului de expertiză, instanța a constatat că între opiniile experților desemnați în cauză există diferențe atât cu privire la prețul terenului expropriat, cât și cu privire la daunele cauzate prin expropriere. Astfel, stabilind prețul terenului ca fiind 1,301 lei/mp, expertul G. a luat în considerare drept comparabile șase contracte de vânzare-cumpărare: primele patru contracte au fost încheiate în anul 2010, deci nu în perioada exproprierii, iar celelalte două, dat fiind amplasamentul terenurilor ce fac obiectul lor, nu vizează imobile cu caracteristici similare celui în litigiu. În consecință, la stabilirea valorii terenului, instanța a înlăturat concluziile expertului G. Pe de altă parte, stabilind valoarea terenului ca fiind de 3,42 euro/mp, experții E. și F. au luat în considerare și comparabile care, la fel, nu se încadrează în dispozițiile art. 26 alin. (2) din lege.

Astfel, dintre contractele luate în calcul de experți, instanța le-a înlăturat pe cele care nu au fost încheiate în perioada de referință și, respectiv, pe cel autentificat din 16 decembrie 2011 la B.N.P., J., apreciind că acest contract, prin caracteristicile sale (caz izolat de înstrăinare având cumpărător o societate comercială și obiect un număr considerabil de parcele ce formează bloc comun cu categorie de folosință vie, pășune, fâneață și teren de/cu construcții), nu reprezintă o vânzare obișnuită în sensul normei mai sus-menționată.

Nu au fost avute în vedere la stabilirea valorii terenului nici contractele depuse la dosar de reclamantul-apelant, câtă vreme contractul autentificat vizează un teren intravilan și nu unul amplasat în extravilan, cum este cel expropriat; cel autentificat, vizează o înstrăinare către o societate comercială a unui teren a cărui poziționare, în raport cu cel expropriat, expertul nu a fost în măsură să o stabilească, prețul vânzării fiind singular în raport cu cele obișnuite; cel autentificat nu a fost încheiat în perioada exproprierii, iar cel autentificat, vizează un teren intravilan și a fost încheiat anterior exproprierii.

Considerând că, în stabilirea naturii prejudiciului, nu este ținută de opiniile experților, instanța a reținut drept comparabile valabile în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 pentru stabilirea valorii reale a terenului contractele de vânzare autentificate din 03 octombrie 2011 și, respectiv din 03 octombrie 2011 încheiate între persoane fizice cu privire la terenuri având aceleași caracteristici cu cele ale terenului în litigiu, prețul vânzărilor fiind 1,66 lei/mp, respectiv 1,38 lei/mp. În consecință, instanța de apel a apreciat că valoarea terenului expropriat este de 6.771,60 lei (1,66 lei/mp.+1,38 lei/mp) : 2 x 4.455 mp (suprafața înscrisă în hotărârea comisiei); suma fiind inferioară celei stabilite în primă instanță, apelul pârâtei a fost considerat întemeiat sub acest aspect.

Cu privire la prejudiciul suferit prin expropriere, instanța a reținut că, în rejudecare, experții E. și F. au concluzionat că se impune obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului adus loturilor adiacente celui expropriat și rămase în proprietatea reclamantului prin depozitarea de pământ bolovănos din excavație, respectiv fărâmițarea parcelei inițiale și au calculat daunele ca fiind în cuantum de 7.520 euro.

Pentru a aprecia în acest sens, experții au avut în vedere, ca și în primul ciclu procesual, că terenul rămas în proprietatea reclamantului ulterior exproprierii din 2011 (8.745 mp) a fost afectat de lucrările din zona limitrofă bretelei de legătură cu „excavații de pământ ce au afectat terenurile adiacente, fără ca proprietarii să fie avertizați de către CN B. SA, de către firmele care au executat lucrările, pentru ca proprietarii să-și dea consimțământul pentru încălcarea suprafețelor de teren cu utilaje (…)”, acest aspect fiind constatat inclusiv în prezența expertului propus de expropriator, G. Din conținutul raportului întocmit, rezultă că domnia sa nu a avut în vedere la calculul despăgubirilor această componentă, dar nici nu a contrazis susținerea celorlalți doi experți referitoare la constatarea, în prezența sa, a existenței lucrărilor ce au afectat terenul adiacent rămas în proprietatea reclamantului.

Instanța de apel a apreciat că reclamantul este îndreptățit la repararea prejudiciului cauzat în modalitatea mai sus-arătată - criticile aduse de acesta hotărârii primei instanțe fiind întemeiate sub acest aspect - și, cum expertul care a întocmit raportul nu a formulat, ca specialist în sensul art. 201 C. proc. civ., vreo opoziție la formula folosită în raportul majoritar pentru calculul prejudiciului astfel cauzat de expropriator, și-a însușit modul de calcul al cuantumului acestei componente a despăgubirilor, ca procent de 25% din valoarea terenului rămas în proprietatea reclamantului după exproprierea din luna august 2011. Ținând seama de valoarea terenului stabilită conform celor mai sus-arătate, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 3.323,10 lei cu titlu de daune cauzate prin expropriere (0,25 x1,52 lei/mp x 8745mp).

S-a considerat că acest prejudiciu se impune a fi reparat de pârât indiferent dacă terenul rămas era folosit sau nu de reclamant la data exproprierii, suma stabilită de instanță fiind destinată lucrărilor de readucere a bunului în starea anterioară depozitării pe terenul adiacent celui expropriat a pământului rezultat din lucrările de excavare efectuate de expropriator și, respectiv, amplasării pe acest teren a utilajelor folosite pentru efectuarea lucrărilor. În consecință, instanța de apel a stabilit că despăgubirea cuvenită reclamantului pentru expropriere se compune, în sensul art. 26 alin. (1), (2) din Legea nr. 33/1994, din valoarea terenului calculată la prețul de 1,52 lei/mp și din daunele cauzate prin expropriere care reprezintă 25% din valoarea terenului rămasă în proprietatea sa.

Nu au fost avute în vedere alte componente ale despăgubirilor având în vedere, pe de o parte, limitele rejudecării mai sus-stabilite și, pe de altă parte, faptul că stabilirea prin raportul de expertiză întocmit de cei doi experți doar a acestor componente nu a fost contestată de reclamant. Concluzionând, apelul declarat de reclamant a fost considerat întemeiat sub aspectul neincluderii de prima instanță în compunerea despăgubirilor și a prejudiciului cauzat prin expropriere, iar cel declarat de pârât, sub aspectul cuantumului despăgubirilor calculat ca urmare a validării de tribunal a unui acord de voință ce nu s-a produs sub imperiul Legii nr. 255/2010. Împotriva deciziei au declarat recurs părțile.

În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul de a se stabili, prin admiterea apelului, cuantumul despăgubirilor pentru exproprierea suprafeței de 4.455 mp la nivelul sumei de 15.236 euro valoarea de circulație a terenului și daune în valoare de 7.520 euro, ținând cont de următoarele împrejurări: Instanța de apel a stabilit valoarea despăgubirilor fără a ține seama de părerea experților și fără a motiva pertinent această soluție.

Cu toate că cei doi experți E. și F. au exprimat o părere comună, expertiza fiind întocmită în concordanță cu dispozițiile legale, coroborându-se și cu contractele de vânzare cumpărare depuse la dosar de către reclamant, prin acestea fiind exprimate prețurile reale cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel cu cel expropriat, instanța de apel a înlăturat opiniile celor doi experți, stabilind un preț care nu este cel real. Aceasta atrage incidența în cauză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost încălcat art. 26, dar și art. 27 din Legea nr. 33/1994. Deși în cauze similare același complet de judecată a concluzionat că instanța poate ține cont doar de părerea majoritară a experților care au realizat raportul de expertiză (în acele cazuri experții stabilind prețul în favoarea CN B. SA), în prezenta cauză își încalcă propria practică, susținând că concluziile experților nu sunt obligatorii pentru instanță.

Experții au analizat corect contractele depuse la dosar, stabilind prețul în concordanță cu prețul cu care se vând imobilele de același fel din unitatea administrativ teritorială. Aceștia argumentează foarte exact de ce opiniile celuilalt expert G. sunt total eronate, fiind încălcate de către acesta, așa cum a constatat și instanța, criteriile de determinare a valorii reale de piață a imobilului și daunele aferente. Contrar opiniei instanței, este relevant că unele contracte au fost încheiate de societăți comerciale, întrucât firmele trec în contract prețul real, spre deosebire de persoanele fizice, care, uneori, pentru a nu plăti taxe notariale prea mari, trec un preț mai mic decât cel real.

Experții E. și F. au stabilit valoarea despăgubirilor la momentul exproprierii, în cuantum de 15.236 euro pentru teren și daune de 7.520 euro, ținând cont de aceste contracte, dar și de altele criterii. Analizând prețul de vânzare a terenurilor extravilane din aceste contracte, se poate observa că au întinderea aproximativ egală cu parcela expropriată, astfel că pot constitui indicatori elocvenți pentru stabilirea valorii de circulație a suprafețelor expropriate. Aceasta pentru că, pe lângă valoarea în sine a terenului, potrivit legii trebuie adăugate și daunele suferite ca urmare a exproprierii (fărâmițarea unei parcele mari, costuri pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă peste autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii etc.).

Instanța de apel nu a luat în considerare aceste daune, ci doar dauna datorată de ocuparea cu utilaje pe parcursul efectuării lucrărilor la autostradă, fără drept și fără a-l fi anunțat pârâta CN B. SA. Este foarte clar că valoarea terenului expropriat este formată din prețul efectiv al terenului, la care se adaugă valoarea daunelor, ori cei doi experți au stabilit corect aceste daune. Precizează că, deși și-a dat acordul pentru suma de 7 euro/mp, acum Statul Român nu mai recunoaște acea ofertă. În mod inexplicabil, instanța de apel ia în considerare doar două contracte, ca și când doar acestea ar putea sta la baza prețului cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială, înlăturând unele contracte pe motiv că s-ar situa în intravilan, însă tocmai că instanța nu a observat că la momentul dobândirii, ele se situau în extravilan, lucru pe care cei doi experți l-au sesizat.

Acest preț reprezintă mai puțin de o treime din prețul minim rezultat din expertizele camerelor notarilor publici, ceea ce demonstrează încă o dată că decizia instanței de apel încalcă prevederile legale, cât și realitatea pieței imobiliare (a se vedea art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G. nr. 53/2011). Toate aceste critici determină incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât trebuiau luate în considerare prețurile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească de prețuri și nu cele care se situează în afara acestui interval, pentru aceasta fiind necesar a se lua în calcul mai multe prețuri de tranzacționare, nu doar două.

În recursul Statului Român declarat împotriva Deciziei civile nr. 234 din 16 octombrie 2015, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care stabilesc în mod imperativ criteriile care trebuie avute în vedere la stabilirea valorii de despăgubire a terenurilor expropriate. Curtea de Apel a stabilit valoarea terenului expropriat arabil în extravilanul localității Lugoj, în suprafața de 4.455 mp, de 6.771,60 lei, printr-o medie aritmetică a preturilor consemnate în două contracte de vânzare cumpărare încheiate în perioada de referință, octombrie 2011 și a obținut o valoare de 1,52 lei/mp.

Potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții precum și instanța trebuie să țină seama de „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială", valoarea reală a imobilului expropriat neputând fi stabilită printr-o medie aritmetică. Analizând comparabilele avute în vedere de instanță, respectiv cele 2 terenuri ce au făcut obiectul vânzării cumpărării în octombrie 2011, se constată că terenul în suprafață de 3.624 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 03 octombrie 2011, prețul vânzării fiind de 5.000 lei (1,37 lei/mp), corespunde ca și comparabilă criteriilor impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în sensul că, suprafața acestui teren este mai apropiată de suprafața terenului ce a făcut obiectul exproprierii-4.455 mp și obiectul evaluării judiciare.

Terenul aferent celui de-al doilea contract are suprafața, 1.208 mp, mult mai mică decât terenul evaluat astfel că acest teren nu poate fi folosit ca și comparabilă neîntrunind în mod cumulativ criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Față de cele de mai sus instanța ar fi trebuit să aleagă comparabila care răspunde cel mai bine criteriile impuse de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și să stabilească valoarea reală a terenului expropriat la 1,37 lei/mp. Aplicând aceasta suma terenului în suprafață de 4.455 mp, valoarea reală ar fi de 6.103.35 lei. Stabilirea valorii reale a terenului expropriat printr-o medie aritmetică a prețurilor de vânzare a celor două comparabile a dus la încălcarea de către instanță a criteriului stabilit de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a stabilit daunele în cuantum de 3.323,10 lei fără să existe prejudiciul care să îndreptățească reclamanții la despăgubire. În acest sens, contestă omologarea, de către instanța de apel, a concluziilor experților E. și F. cu privire la stabilirea daunelor, care au arătat, în mod nereal, în suplimentul raportului de expertiză, că "pe zonele adiacente centurii Lugojului, pe parcelele ramase în proprietatea reclamanților, după exproprierea făcută, utilajele unor firme execută lucrări de excavații, de săpături și plantari în infrastructură, de diverse tipuri de conducte și instalații, fără ca părțile să fie anunțate, despăgubite, fiindcă permanent, în timp li se aduc astfel de prejudicii, în fapt constatate de subsemnatul și în prezenta reprezentantului I Timișoara prin expert tehnic ing.

Ursulescu''. În susținerea acestor afirmații, pentru a convinge instanța, experții E. și F. anexează suplimentului raportului de expertiză depus la dosarul cauzei pentru termenul din 30 septembrie 2015, două poze - anexa 8, care evidențiază lucrările despre care fac vorbire experții. Aceste poze au fost efectuate în anul 2013 când a fost efectuat primul raport de expertiză și nu la data de 31 august 2015 când experții au ieșit în teren pentru întocmirea suplimentului. La data ieșirii experților în teren lucrările în zonele adiacente drumului edificat, erau demult finalizate, fapt ce rezultă tot din pozele efectuate de cei doi experți în al doilea raport de expertiză depus în ianuarie 2014. În plus, suprafețele adiacente ocupate pe "bolovănișuri și excavații de pământ" aparțin Statului român și nu reclamanților astfel cum în mod nereal au susținut cei doi experți.

Ar fi fost scuzabilă eroarea intenționată a experților, în anul 2013, când nu existau delimitările între terenul aparținând statului și terenul rămas în proprietatea reclamanților. Pe măsură ce lucrările au continuat, a fost evidențiată și delimitarea terenului rămas în proprietatea reclamanților de cel al Statului Român, acesta începând după drumul de exploatare edificat de stat de la gardul de protecție al drumului. Acest fapt a fost constatat de experți când au întocmit a doua expertiză, în primul ciclu procesual. Dovada o reprezintă tocmai imaginile de la fața locului din acea perioadă, imagini constituite ca și anexe la raportul de expertiză. La data ieșirii în teren 31 august 2015, terenurile adiacente erau acoperite cu iarbă neexistând nicio excavație în zonă.

Instanța nu a pus la îndoială concluziile celor doi experți fiind astfel în eroare cu privire la starea reală de fapt, ceea ce a condus la stabilirea daunei fără a exista un prejudiciu cert care să îndreptățească reclamanții la despăgubire. Pe de altă parte, instanța a aplicat raționamentul de calcul al celor doi experți în stabilirea daunei aplicând un procent de 25% din valoarea terenului pentru tot terenul rămas în proprietate. Presupunând ca terenul reclamanților era cel afectat de excavații, experții ar fi trebuit să stabilească exact suprafața afectată, nu să aplice aleatoriu un procent din valoarea terenului rămas. Având în vedere că terenul adiacent ce a fost afectat în anul 2013 de lucrările la care au făcut referire experții, aparține Statului Român, rezultă că nu exista un prejudiciu cert care să fie reparat prin acordarea daunelor, fapt ce duce la concluzia că dauna a fost stabilită în mod nelegal de către instanța de apel.

Lipsa prejudiciului duce la concluzia că valoarea de despăgubire este egală cu valoarea reală a terenului expropriat. Dacă valoarea reală este de 6.103,35 lei, obținută prin aplicarea corectă a art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind mai mică decât despăgubirea stabilită de expropriator pentru terenul expropriat - 6.637,95, rezultă că valoarea de despăgubire stabilită de Statul Român este o valoare corectă și reală și reprezintă o justă și prealabilă despăgubire. Prin completarea la motivele de recurs, formulată în termenul de recurs, pârâtul critică și modalitatea în care instanța de apel a stabilit în sarcina sa cheltuielile de judecată în cuantum de 3.000 lei, în aplicarea art. 276 C. proc. civ., în condițiile în care reclamantul a dovedit în apel cheltuieli cu expertiza de 2.200 lei.

Pârâtul a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Prima critică de nelegalitate, formulată în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este aceea a nerespectării criteriilor legale prevăzute de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în baza cărora se stabilește valoarea despăgubirilor pentru imobilul expropriat. Astfel reclamantul reproșează instanței de apel faptul că a procedat la un calcul propriu al valorii de despăgubire și nu a luat în considerare opinia majoritară a experților desemnați în cauză, bazată pe comparabile ce îndeplineau criteriile legale.

Înalta Curte apreciază că stabilirea de către instanța de apel, printr-un calcul propriu, a valorii despăgubirilor, nu excede ariei sale de competență, câtă vreme la baza acestui calcul stau comparabile depuse la dosar și necontestate de părți, ce au fost administrate în cadrul probei cu înscrisuri. În condițiile în care legea procesual civilă nu stabilește o ierarhie în ceea ce privește puterea doveditoare a probelor administrate, conferind o forță juridică superioară expertizei, nu se poate aprecia că instanța este obligată a ține cont exclusiv de concluziile acesteia, înlăturând pe cele rezultând din alte probe administrate.

De asemenea, se are în vedere și faptul că cenzurarea, prin prisma legalității, a unei opinii științifice, solicitată pentru a sprijini procesul de stabilire a adevărului judiciar asupra situației de fapt, în speță stabilirea valorii imobilului expropriat după prețul de vânzare al zonei, este un atribut jurisdicțional, reținerea sau înlăturarea argumentată a concluziilor specialistului reprezentând o componentă a actului de judecată al instanței. În acest sens instanța a analizat comparabilele utilizate de experți și a apreciat că, în majoritate, nu îndeplinesc condițiile legale, fie în ceea ce privește categoria de folosință a imobilului, fie data tranzacției, fie apreciind că respectivele tranzacții, din cauza particularităților prezentate, nu pot fi incluse în categoria vânzărilor obișnuite, astfel că nici prețul consemnat nu a fost considerat relevant, nefiind izvorât din raportul cerere-ofertă pe piața liberă.

Or, aceste argumente fundamentează raționamentul juridic ce a stat la baza soluției adoptate, prin care au fost selectate acele comparabile considerate ca respectând criteriile legale și al căror preț conținut a fost utilizat de instanță în stabilirea valorii de piață a imobilului la data exproprierii, fără a se putea reține că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 26-27 din Legea nr. 33/1994, aplicabile în cauză. Susține reclamantul și faptul că prețul stabilit pentru terenul expropriat reprezintă mai puțin de o treime din prețul minim rezultat din expertizele camerelor notarilor publici, ceea ce ar demonstra că decizia instanței de apel încalcă prevederile legale, cât și realitatea pieței imobiliare (invocă în acest sens art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 aprobate prin H.G.

nr. 53/2011). Nu va fi analizată nici o astfel de critică întrucât grila notarilor publici nu a fost menționată ca reper valoric de care instanța să țină cont în stabilirea despăgubirilor, nu s-au administrat probatorii sub acest aspect și nici nu a fost supusă cercetării jurisdicționale o astfel de teză, care, de altfel, este specifică etapei administrative a procedurii de expropriere și nu celei jurisdicționale, reglementată, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

O altă critică a reclamantului se referă la împrejurarea că instanța nu ar fi inclus în contravaloarea despăgubirilor daunele suferite prin fărâmițarea unei parcele mari, costurile pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă peste autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii ci doar dauna datorată de ocuparea cu utilaje și excavații pe parcursul efectuării lucrărilor la autostradă. Nu poate fi reținută ca fiind fondată o astfel de critică față de împrejurarea că, pentru categoria de prejudiciu rezultând din ocuparea terenului (depozitarea temporară a materialelor rezultate din lucrări adiacente) și fărâmițarea parcelei prin constituirea bretelei la autostradă, au fost acordate despăgubiri începând cu faza apelului din primul ciclu procesual.

Cum reclamantul nu a formulat recurs împotriva deciziei prin care s-au respins celelalte categorii de prejudicii invocate, nu există cadru procesual în care să poată fi reanalizată o astfel de solicitare, judecata fiind limitată la tipul de prejudiciu a cărei existență a fost constatată în primul apel, pentru care s-a și dispus casarea cu îndrumarea de a se proba caracterul cert al acestuia. Recurentul reclamant a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. cu motivarea că trebuiau luate în considerare prețurile de tranzacționare obișnuite, adică cele care se încadrează în plaja firească de prețuri și nu cele care se situează în afara acestui interval, pentru aceasta fiind necesar a se lua în calcul mai multe prețuri de tranzacționare, nu doar două.

Nu poate fi subsumată art. 304 pct. 7 C. proc. civ. această teză, întrucât instanța de judecată a motivat corespunzător soluția pentru care a optat, recurentul neidentificând, prin critica formulată, o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii care să atragă incidența motivului de recurs invocat. Prin urmare, față de aceste împrejurări recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat. În ceea ce privește recursul pârâtului, nu va fi considerată ca fondată critica potrivit căreia, stabilind valoarea reală a terenului expropriat printr-o medie aritmetică a două valori de piață din comparabile reținute ca îndeplinind criteriile legale, instanța ar fi încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Aceasta pentru că legea nu distinge în legătură cu algoritmul prin care se valorifică prețul pieței identificat în comparabilele reținute ca bază a stabilirii lui. Recurentul pârât apreciază că numai una dintre cele două comparabile îndeplinește criteriile legale, cea de-a doua vizând un teren în suprafață mai mică decât cel expropriat, astfel că prețul real nu este cel de 1,57 lei/mp cum a reținut instanța ci 1,37 lei/mp. Un astfel de argument nu este de natură a demonstra neîndeplinirea de către comparabilă a criteriilor legale întrucât nu a fost dovedită susținerea potrivit căreia o suprafață mai mică a terenului ar fi atras un preț mai mare pe mp. De altfel, în măsura în care criteriile de apreciere referitoare la categoria de folosință a terenului și data tranzacției sunt îndeplinite, nu se justifică aplicarea unor corecții care să înlăture algoritmul de calcul utilizat de instanță, bazat pe media aritmetică între cele două valori de preț indicate în acte.

Nu poate fi reținută nici critica referitoare la inexistența prejudiciului de 3.323 lei reținut suplimentar pentru pagubele aduse terenului adiacent de 8.745 mp, pe motiv că experții ar fi atestat nereal faptul că, în 2015, terenul era ocupat de lucrări de infrastructură sau de materiale depozitate, depunând planșe fotografice din 2013 care înfățișau terenuri ale statului. Această critică vizează elemente ale situației de fapt existente la momentul exproprierii, ocuparea terenului având un caracter temporar, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat, nefiind o critică de nelegalitate