ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 8759/30 din 16 decembrie 2011, petiționarul expropriat T,R.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R.

SA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 15 septembrie 2011, precum și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 15 septembrie 2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat; să constate acordul de voință al părților, pe de-o parte al reclamantului T.R.D., iar de cealaltă parte a pârâtului, intervenit cu privire la plata sumei de 136.724 lei, pentru terenul expropriat de la reclamant, în suprafață de 4.455 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva; să oblige pârâtul la plata sumei convenită de părți, menționată mai sus, în cuantum de 136.724 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 4.455 mp, cu titlu de despăgubiri: să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu titlu de daune, adică contravaloarea prejudiciului cauzat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994. Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timișoara a solicitat respingerea cererii, în parte, ca inadmisibilă privitor la petitele 2 și 3, și în rest, ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 770 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 8759/30/2011, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T.R.D., s-a dispus obligarea pârâtului - expropriator să plătească reclamantului despăgubiri aferente imobilului - teren expropriat arabil în suprafață de 4.455 mp, identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G.

nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei. Prima instanță, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea procesului-verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 63, dresat, la 15 septembrie 2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G.

nr. 53 din 15 septembrie 2011, cum și a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr. 63, emisă, - în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 15 septembrie 2011. În rest, prima instanță a respins demersul judiciar precizat, obligând același pârât-expropriator la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată avansate de către cel din urmă pe durata derulării activității jurisdicționale în cuantum de 6.631 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul T.R.D.

(prevalând calitatea de moștenitor al proprietarului tabular a imobilului-teren identificat în corpul actului procedural învestitor de instanță, supus operațiunii juridice de expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de Legii nr. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectat unor obiective de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-Deva, și, mai apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale Legii nr. 255/2010, publicată în M.Of.

din data de 20 decembrie 2010, care a abrogat legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) a recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe dispozițiile tranzitorii ale art. 31 apartenente Legii speciale nr. 255/2010, cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj-Deva" publicată în M.Of.

din data de 16 decembrie 2010; și, ca o consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în condițiile H.G. nr. 1232/2010, ulterior modificată prin H.G. nr. 492 din 11 mai 2011. În speță, s-a reținut că prin anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele, proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, panului cu amplasamentul lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se vedea filele 9-18,49-55 și 64-65) Printre proprietarii supuși operațiunii juridice de expropriere în discuție s-a verificat a fi și defuncta T.E.

- decedată la epoca declanșării procedurii de expropriere, dar al cărei moștenitor, ce s-a verificat a fi petiționarul, conform certificatului de moștenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., M.R. din Lugoj, și care s-a declarat a fi de acord cu despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă înscrisurile depuse la dosar (filele 11 și 62-63 dosar fond). Tribunalul a admis în parte demersul judiciar precizat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicționale a subiectului procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor reprezentând valoarea de înlocuire a proprietății imobiliare supuse procedurii speciale de expropriere, configurate legislativ de Legea cu nr. 198/2004, cuantificate prin acordul subiecților implicați în operațiunea juridică de expropriere.

În acest context prima instanță a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționar a despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 4.455 mp, identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei.

Același tribunal - observând particularitățile interesului litigios alegat pe calea deja tranșatului petit circumscris principalului; și, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv (decelabile prin identificarea exactă și riguroasă a finalității spre care se tinde, aceea de valorizare jurisdicțională a dreptului de creanță conferit legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere, configurată de Legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare supuse operațiunii juridice de expropriere în condițiile de exigență ale deja constant evocatei Legi nr. 198/2004) -, a respins cel de-al doilea petit subsumat principalului.

Acela prin care, același petiționar, prevalând o vătămare aflată în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite în favoarea sa de către autoritățile implicate în operațiunea juridică de expropriere, implicit, a repudiat alegațiile în care-și găsesc legitimitate pretențiile pecuniare reclamate jurisdicțional pe calea celui dintâi petit; și, nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluții de respingere a petitului ce poartă asupra plății despăgubirilor cuantificate prin acord. Tribunalul a respins pretențiile petiționarului vizând acordarea unei compensații pecuniare pentru repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în a sa proprietate și care nu mai pot fi utilizate potrivit destinației - aceea de terenuri agricole extravilane.

De altă parte, pe calea aceleiași lucrări de specialitate (ce încorporează și răspunsul la obiecțiunile aduse de părți) s-a stabilit (și, mai apoi, confirmat de către pârâtul-expropriator), că, pe parcursul litigiului, prin H.G. nr. 203 din 20 martie 2012 (prin care s-a modificat H.G. nr. 1232/2010 - fila 290 dosar fond) suprafața de 2.085 mp din același topograf, înscris în C.F. Lugoj, a fost expropriată pe parcursul derulării activității jurisdicționale pendinte, fiind cuantificate și despăgubirile aferente cuvenite petiționarului. Pentru argumentele ce preced, tribunalul a subliniat că se privesc a fi lipsite de legitimare pretențiile petiționarului vizând acordarea unei compensații pecuniare pentru repararea prejudiciului produs terenului rămas în a sa proprietate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termenul legal atât reclamantul T.R.D., la 08 mai 2013, cât și pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. și Infrastructurii, reprezentat de CN A.D.N.R. SA, la 29 aprilie 2013. Prin Decizia civilă nr. 57/A din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelurile declarate de reclamantul T.R.D. și pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. și Infrastructurii prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 770/PI din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 8759/30/2011. A schimbat, în parte, sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 4.455 mp din C.F.

(lotul 2), la nivelul sumei totale de 33.755 euro, reprezentând 21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat și 12.505 euro daune. A respins petitul din cererea principală privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea și cuantumul acesteia, în condițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 198/2004. A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată în apel și a menținut în rest dispozițiile sentinței civile. Pentru a pronunța această hotărâre Curtea a reținut următoarele: Prin demersul judiciar de față inițiat de reclamantul T.R.D.

data de 16 decembrie 2011, acesta a solicitat în principal, anularea parțială a procesului verbal și a hotărârii de expropriere și constatarea acordului de voință intervenit între expropriator și expropriat, cu privire la plata sumei de 136.724 lei, pentru terenul expropriat al reclamantului în suprafață de 4.455 mp, iar în subsidiar a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Curtea a constatat că reclamantul T.R.D. este moștenitorul legal al defunctei T.E., așa cum rezultă din certificatul de moștenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., "M.R." din Lugoj. S-a reținut că acesta a precizat că prin H.G.

nr. 1232 din 6 decembrie 2010 s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-Deva”, expropriator fiind Statul Român prin CN A.D.N.R. SA. De asemenea, a reținut că reclamantul a precizat că prin Anexa I la hotărârea mai sus menționată a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 lei pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate a căror imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1232/2010 cuprinde tabelul cu imobilele supuse exproprierii conform procesului verbal pe care îl anexează în copie, la data de 6 ianuarie 2011 au fost efectuate formalitățile de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010.

Se mai reține că reclamantul a arătat că, fiind de bună credință, a acceptat la acel moment ca pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, Statul Român a plătit 15 euro/mp, persoanelor a căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele fiind chiar alăturate celor expropriate pentru autostradă. Referitor la acest petit (2) din acțiunea principală, Curtea a reținut că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie. Este reală susținerea pârâtului potrivit cu care H.G nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterior modificărilor survenite prin H.G.

nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoi-Deva” ( art. 3 din H.G. nr. 1232/2010). Astfel, Curtea reține că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat, propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 și H.G nr. 1232/2010, anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate legislativ în niciun act normativ. Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G.

nr. 492/2011. Drept urmare, se reține că s-a întocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc. Valorile de despăgubire, aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obținute în urma reevaluării, au stat la baza emiterii H.G. nr. 492/2011 și sunt conținute în Anexa 2 la H.G. nr. 1232/2010.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 „ În cazul în care părțile se învoiesc în fața instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.” În ceea ce privește constatarea de către instanța a unei învoieli a pârtilor, aceasta se poate face numai în condițiile limitative prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; dispozițiile acestui articol fiind singurele din cadrul art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se refera la o învoiala a pârtilor. În raport de aceste dispoziții legale, rezultă fără dubiu că instanța nu poate lua act de un acord al părților, născut anterior, ci doar de o învoială a părților manifestată în fața instanței (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, redate mai sus).

De asemenea, Curtea mai constată că nu poate fi reținut un acord de voință cu privire la despăgubirile inițiale, nefiind respectată și îndeplinită procedura prevăzută expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010, privind încheierea unui proces verbal semnat de membrii Comisiei și de expropriat. Prin urmare, în mod nelegal instanța de fond a consfințit existența acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor inițiale, cu atât mai mult cu cât H.G. nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.00 lei, pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publica „Autostrada Lugoj-Deva" (art. 3 din H.G.

nr. 1232/2010). Singurele valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute intr-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 la H G. nr. 1232/2010, în forma modificată și completata de H.G. nr. 492/2011. Numai odată cu intrarea în vigoare a H.G. nr. 492/2011, care a modificat Anexa 2 la H.G. nr. 1232/1010, în cadrul acestei anexe 2 au fost cuprinse valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat. Pentru aceste considerente, apelul pârâtului (prin raportare la petitul 2 al cererii principale a reclamantului) este întemeiat, și va fi admis în parte, cu consecința respingerii cererii privind constatarea acordului dintre părți privind exproprierea și cuantumul acesteia, în condițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 198/2004.

Referitor la cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeței de teren de 4.455 mp (lotul 2), în ceea ce privește legea aplicabilă, Curtea va constata că incidente sunt dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor. La aceasta se adaugă jurisprudența relevantă și constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea celor texte de lege enunțate mai sus, care statuează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză. Prin prisma analizei pieței libere, Curtea a constatat că experții judiciari, inclusiv în faza apelului, unde s-a administrat o nouă expertiză, au propus 3 ( trei) valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii raportului.

Astfel, experții V. și M., după ce au analizat o sumă de contracte de vânzare cumpărare de terenuri extravilane, din același perimetru în care se află terenul expropriat de la reclamant, prin metoda comparației (vânzărilor) directe, au reținut că valoarea pe unitatea de suprafață a terenului este stabilită la 4,77 euro/mp., rezultând deci pentru cei 4.455 mp, o valoare totală de 21.250 euro. Pe de altă parte însă, dl expert U.I.R., într-un punct de vedere separat depus la fila 133-136 dosar apel, a reținut pentru comparația directă două contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2013, rezultând o valoare de 0,46 lei/m 2 , adică 2.049 lei pentru cei 4.455 mp expropriați.

Curtea, analizând concluziile diferite ale celor trei experți, precum și metodele, alături de comparabilele utilizate de aceștia, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a constatat că cea care reflectă realitatea este cea a experților V. și M., urmând a înlătura în totalitate concluzia expertului U. Curtea a constatat că cererea reclamantului privind pretențiile și pentru terenul în suprafață de 4.377 mp, adică loturile 1 și 3, afectată prin decopertare și inpracticabilă folosirii corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecție și siguranță a autostrăzii sunt nejustificate. Această suprafață de 4.377 mp, afectată loturilor 1 și 3 - potrivit expertizei, nu a fost expropriată, iar în zona de protecție, potrivit art. 17 și 18 din O.G.

nr. 43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare potrivit destinației sale agricole și obligațiilor propter în rem ce reveneau proprietarului unui teren aflat în vecinătatea unui drum public și anterior edificării autostrăzii. Prin urmare, față de caracteristicile unui imobil supus exproprierii - arabil în extravilan fără utilități, imobilul expropriat a fost corect analizat de cei doi experți, V. și M., la nivelul sumei de 4,77 euro/m 2 . Pentru despăgubirea proprietăților la valoarea de piață a terenului expropriat se mai adaugă prejudiciul produs prin expropriere și realizarea lucrărilor de drumuri cu depozitare pământ bolovănos din excavație, respectiv a unor lucrări de construire la breteaua de legătură a Lugojului care a dus la fărâmițarea parcelei inițiale cu S=13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea terenului.

Acest teren, care are și el o destinație agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar drumurile de acces, deși sunt prevăzute în proiect, în realitate ele nu există. În această situație, valoarea despăgubirilor pentru suprafața de teren de 4.455 mp, va fi de 4,77 euro/m 2 x0,3, rezultând o daună de 1,43 euro/m 2 , adică suma totală a daunelor de 12.505 euro/m 2 . Suma totală a despăgubirilor cuvenite reclamantului T.R.D., compusă din valoarea de piață a terenului (4,77 euro/m 2 x 4455 mp = 21.250 euro) și valoarea daunelor, a prejudiciilor produse la loturile adiacente 1 și 3 - 12.505 euro/m 2 ), va fi de 33.755 euro. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R.

SA criticând soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În esență, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece la stabilirea valorii terenului expropriat, dar și a despăgubirilor ce reprezintă prejudiciul cauzat nu au fost avute în vedere prețurile efective de vânzare ale terenurilor. Astfel, experții au calculat valoarea de circulație a terenului expropriat prin utilizarea unor oferte de vânzare-cumpărare, rezultate din anunțuri publicitare, efectuând o medie aritmetică a sumelor cerute de proprietari, fără a avea un temei legal în acest sens. Cu privire la daunele acordate, instanța de apel a statuat fără o bază legală, faptul că evaluarea prejudiciului se ridică la 30% din valoarea pe metru pătrat a terenului expropriat, procent care s-a aplicat terenului în suprafață de 8.745 mp, rămași în proprietatea reclamantului.

Așa fiind, prejudiciul este stabilit arbitrar, nu numai fără temei legal, dar și fără probe și preluat de instanță fără o analiză pertinentă, făcându-se doar trimitere la raportul de expertiză. Prejudiciul trebuia dovedit, nu statuat declarativ, deoarece acesta trebuie să fie cert și nu eventual, posibilitatea producerii acestuia, neîndreptățind pe reclamant la despăgubiri. Instanța nu a motivat în hotărâre de ce a înlăturat opinia separată a expertului U.I.R., statuând doar de ce a reținut opinia majoritară a celor doi experți care au folosit în calculul efectuat doar ofertele de vânzare. În combaterea recursului, intimatul-reclamant arătat că Înalta Curte trebuie să aibă în vedere raționamentul efectuat în recursul în interesul Legii nr. 12/2011, când s-a statuat că reclamantul poate invoca existența unui bun în patrimoniul său, dacă hotărârea pronunțată este definitivă.

Astfel, trebuie înlăturată de la aplicare Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea Constituțională, având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, este întemeiat. Examinând susținerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Analizând actele și lucrările dosarului, se reține că, în apel instanța a acordat despăgubiri pentru terenul expropriat bazându-se pe o expertiză care a avut în vedere numai oferte de tranzacționare, fără a lua în considerare prețul efectiv de vânzare a imobilelor de același fel.

Acest aspect rezultă din expertiza din apel, fila 66 din dosarul Curții de Apel Timișoara, realizându-se o medie aritmetică a ofertelor depuse, în opinia majoritară a doi dintre experți. Cel de-al treilea expert a propus o valoare bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare din 04 noiembrie 2013 și din 25 noiembrie 2013, având astfel un suport factual, ce i-a permis să efectueze o evaluare corespunzătoare cerințelor legale (fila 133 din dosarul de apel). Așadar, a fost acordată o sumă de bani care nu are un corespondent real în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ceea ce echivalează cu nestabilirea corectă a situației de fapt. Trebuie subliniat că această modalitate de stabilire a despăgubirilor, respectiv prețul efectiv de vânzare, a fost menținută prin Decizia C.C.R.

nr. 12/2015, ceea ce s-a schimbat fiind numai momentul la care se calculează valoarea daunelor. Mai mult, prejudiciul rezultat din expropriere nu este fundamentat pe probe, neavând un caracter cert, iar pe de altă parte, nu rezultă care este aspectul ce a determinat experții să ia în considerare o anumită valoare a recoltei agricole, care să constituie o despăgubire adecvată. La fel se pune problema și în ceea ce privește prețul de achiziționare a unui alt teren de același fel, prejudiciul fiind eventual și stabilit arbitrar de experți. De altfel, este rolul instanței să stabilească natura prejudiciului și să o fundamenteze juridic, expertul urmând doar să cuantifice valoric aspectele lămurite de instanță.

În temeiul dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite. Or, în speță, atâta timp cât nu s-a stabilit corect situația de fapt, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare în apel, pentru efectuarea unei alte expertize care să stabilească valoarea despăgubirilor pe baza unor prețuri reale de tranzacționare și pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie cert, iar concluzia experților să fie bazată pe probe. În rejudecare, instanța va avea în vedere că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of.

nr. 152 din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Decizia instanței de contencios constituțional este incidentă în cauză, deoarece hotărârea casată nu mai are nicio putere, deci nu mai poate produce efecte juridice, iar pe de altă parte, atât reclamantul cât și pârâtul au formulat apeluri în fața Curții de Apel Timișoara, deci nu se poate invoca principiul non reformatio in pejus.

În speță, nu se poate invoca același raționament juridic avut în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 12/2011, pronunțată în recurs în interesul legii, în ceea ce privește aplicarea deciziilor Curții Constituționale privitoare la Legea nr. 221/2009, deoarece situația nu este identică. Prin Deciziile nr. 1358 și nr. 1360 din 21 oct 2010, instanța de contencios constituțional a declarat neconstituțional, chiar temeiul juridic de acordare a daunelor morale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009. Această situație a avut ca efect faptul că în cazul în care hotărârea pronunțată nu era definitivă, reclamantul nu putea invoca un bun, deci nu mai avea dreptul la acordarea daunelor morale.

Or, în speță, în raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a C.C.R., trebuie subliniat că bunul există, în sensul dreptului la acordarea despăgubirilor pentru terenul expropriat, schimbându-se doar momentul de calculare a acestora, adică la data efectuării exproprierii, nu la data efectuării raportului de expertiză. Așa fiind, subzistă obligația instanței de a stabili valoarea terenului expropriat în raport cu prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, care este o situație de fapt și trebuie lămurită în raport de probele administrate în cauză. Față de aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA împotriva Deciziei nr. 57/A din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.