ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 860/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș sub nr. 8759/30 din 16 decembrie 2011, petiționarul

expropriat T,R.D. a chemat în judecată pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea

procesului verbal de stabilire a cuantumului despăgubirii din 15 septembrie

2011, precum și a Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 15 septembrie

2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul

expropriat; să constate acordul de voință al părților, pe de-o parte al

reclamantului T.R.D., iar de cealaltă parte a pârâtului, intervenit cu privire

la plata sumei de 136.724 lei, pentru terenul expropriat de la reclamant, în

suprafață de 4.455 mp pentru construirea autostrăzii Lugoj-Deva; să oblige

pârâtul la plata sumei convenită de părți, menționată mai sus, în cuantum de

136.724 lei pentru terenul expropriat în suprafață de 4.455 mp, cu titlu de

despăgubiri: să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 15.000 euro cu

titlu de daune, adică contravaloarea prejudiciului cauzat.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 480 C. civ., Legea nr. 255/2010 și Legea nr. 33/1994.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Timișoara a

solicitat respingerea cererii, în parte, ca inadmisibilă privitor la petitele 2

și 3, și în rest, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

770 din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. 8759/30/2011,

s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul T.R.D., s-a dispus

obligarea pârâtului - expropriator să plătească reclamantului despăgubiri

aferente imobilului - teren expropriat arabil în suprafață de 4.455 mp,

identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de expropriere,

configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010,

ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere

deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010)

cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei.

Prima instanță,

constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra

cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în

corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în

versiunea atunci în vigoare, a dispus anularea procesului-verbal de stabilire a

cuantumului despăgubirii, cu nr. 63, dresat, la 15 septembrie 2011, în

condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a

Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53 din 15 septembrie 2011, cum și

a Hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubiri având același nr. 63, emisă,

- în condițiile de exigență ale art. 18-20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr.

255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja

supra anunțate -, la 15 septembrie 2011.

În rest, prima

instanță a respins demersul judiciar precizat, obligând același

pârât-expropriator la plata către petiționar a cheltuielilor de judecată

avansate de către cel din urmă pe durata derulării activității jurisdicționale

în cuantum de 6.631 lei.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că petiționarul T.R.D. (prevalând calitatea

de moștenitor al proprietarului tabular a imobilului-teren identificat în

corpul actului procedural învestitor de instanță, supus operațiunii juridice de

expropriere, inițiată pe calea procedurii speciale, configurată legislativ de

Legii nr. 198/2004, prin ale sale art. 3-8; spus altfel, afectat unor obiective

de utilitate publică destinate construirii autostrăzii Lugoj-Deva, și, mai

apoi, continuată realizarea obiectivelor în condițiile de exigență ale Legii nr.

255/2010, publicată în M.Of. din data de 20 decembrie 2010, care a abrogat

legea sub imperiul căreia s-a declanșat procedura exproprierii supusă pendinte

verificării jurisdicționale, aceea deja supra anunțată, cu nr. 198/2004) a

recurs la concursul justiției, pe calea unui demers juridic atipic - întemeiat pe

dispozițiile tranzitorii ale art. 31 apartenente Legii speciale nr. 255/2010,

cu trimitere la dreptul comun în materie - reprezentat de Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică -, pentru recunoașterea

jurisdicțională a acordului intervenit cu expropriatorul, urmare a acceptării

ofertei de despăgubire remisă de cel din urmă, prin Anexa 1 la H.G. nr. 1232/2010

privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate

privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada

Lugoj-Deva" publicată în M.Of. din data de 16 decembrie 2010; și, ca o

consecință a consfințirii jurisdicționale a acestui acord, să fie obligat

pârâtul-expropriator la plata despăgubirii inițiale, stabilită și oferită în

condițiile H.G. nr. 1232/2010, ulterior modificată prin H.G. nr. 492 din 11 mai

2011.

În speță, s-a reținut

că prin anexa nr. 1 la H.G. nr. 1232/2010, au fost individualizate imobilele,

proprietarii acestora, precum și sumele individuale, defalcate pe fiecare

imobil, stabilite cu titlu de despăgubire, în baza raportului de evaluare

realizat de un expert evaluator, în cadrul măsurilor premergătoare

exproprierii, procedându-se la afișarea listei imobilelor, panului cu

amplasamentul lucrării a ofertelor de despăgubire pe categorii de imobile, la

sediul consiliului local (procedură respectată și în cauza pendinte - a se

vedea filele 9-18,49-55 și 64-65) Printre proprietarii supuși operațiunii

juridice de expropriere în discuție s-a verificat a fi și defuncta T.E. - decedată

la epoca declanșării procedurii de expropriere, dar al cărei moștenitor, ce s-a

verificat a fi petiționarul, conform certificatului de moștenitor din 7 iunie

1999 eliberat de B.N.P., M.R. din Lugoj, și care s-a declarat a fi de acord cu

despăgubirea stabilită, așa cum cu îndestulătoare evidență o atestă

înscrisurile depuse la dosar (filele 11 și 62-63 dosar fond).

Tribunalul a admis în

parte demersul judiciar precizat. În alte cuvinte, în limita petitului subsumat

principalului, acela ce poartă asupra condamnării jurisdicționale a subiectului

procesual pasiv, ce se verifică a fi expropriatorul, la plata despăgubirilor

reprezentând valoarea de înlocuire a proprietății imobiliare supuse procedurii

speciale de expropriere, configurate legislativ de Legea cu nr. 198/2004,

cuantificate prin acordul subiecților implicați în operațiunea juridică de

expropriere.

În acest context

prima instanță a obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționar a

despăgubirilor aferente imobilului-teren arabil, în întindere de 4.455 mp,

identificat cadastral în C.F. Lugoj, supus procedurii speciale de expropriere,

configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010,

ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere

deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010)

cuantificate la nivelul sumei de 29.647 lei.

Același tribunal - observând

particularitățile interesului litigios alegat pe calea deja tranșatului petit

circumscris principalului; și, mai apoi, ale fizionomiei dreptului subiectiv

(decelabile prin identificarea exactă și riguroasă a finalității spre care se

tinde, aceea de valorizare jurisdicțională a dreptului de creanță conferit

legislativ; spus altfel, de finalizare a procedurii speciale de expropriere,

configurată de Legea cu nr. 198/2004, prin plata despăgubirilor convenite cu

expropriatorul, reprezentând valoarea de înlocuire a proprietăților imobiliare

supuse operațiunii juridice de expropriere în condițiile de exigență ale deja

constant evocatei Legi nr. 198/2004) -, a respins cel de-al doilea petit subsumat

principalului. Acela prin care, același petiționar, prevalând o vătămare aflată

în directă legătură cu modul concret de cuantificare a despăgubirilor stabilite

în favoarea sa de către autoritățile implicate în operațiunea juridică de

expropriere, implicit, a repudiat alegațiile în care-și găsesc legitimitate

pretențiile pecuniare reclamate jurisdicțional pe calea celui dintâi petit; și,

nu în ultimul rând, furnizează motive apte a pleda în favoarea unei soluții de

respingere a petitului ce poartă asupra plății despăgubirilor cuantificate prin

acord.

Tribunalul a respins

pretențiile petiționarului vizând acordarea unei compensații pecuniare pentru

repararea prejudiciului produs parcelelor rămase în a sa proprietate și care nu

mai pot fi utilizate potrivit destinației - aceea de terenuri agricole

extravilane.

De altă parte, pe

calea aceleiași lucrări de specialitate (ce încorporează și răspunsul la

obiecțiunile aduse de părți) s-a stabilit (și, mai apoi, confirmat de către

pârâtul-expropriator), că, pe parcursul litigiului, prin H.G. nr. 203 din 20

martie 2012 (prin care s-a modificat H.G. nr. 1232/2010 - fila 290 dosar fond) suprafața

de 2.085 mp din același topograf, înscris în C.F. Lugoj, a fost expropriată pe

parcursul derulării activității jurisdicționale pendinte, fiind cuantificate și

despăgubirile aferente cuvenite petiționarului.

Pentru argumentele ce

preced, tribunalul a subliniat că se privesc a fi lipsite de legitimare

pretențiile petiționarului vizând acordarea unei compensații pecuniare pentru repararea

prejudiciului produs terenului rămas în a sa proprietate.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel în termenul legal atât reclamantul

T.R.D., la 08 mai

2013, cât și pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I. și Infrastructurii,

reprezentat de CN A.D.N.R. SA, la 29 aprilie 2013.

Prin Decizia civilă nr.

57/A din 17 aprilie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a

admis apelurile

declarate de reclamantul T.R.D. și pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I.

și Infrastructurii prin CN A.D.N.R. SA, împotriva sentinței civile nr. 770/PI

din 28 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 8759/30/2011.

A schimbat, în parte,

sentința în sensul că a stabilit cuantumul despăgubirilor datorate

reclamantului cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea suprafeței de 4.455

mp din C.F. (lotul 2), la nivelul sumei totale de 33.755 euro, reprezentând

21.250 euro despăgubire pentru terenul expropriat și 12.505 euro daune.

A respins petitul din

cererea principală privind constatarea acordului dintre părți privind

exproprierea și cuantumul acesteia, în condițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 198/2004.

A fost obligat

pârâtul să plătească reclamantului suma de 1.900 lei cheltuieli de judecată în

apel și a menținut în rest dispozițiile sentinței civile.

Pentru a pronunța

această hotărâre Curtea a reținut următoarele:

Prin demersul

judiciar de față inițiat de reclamantul T.R.D. data de 16 decembrie 2011,

acesta a solicitat în principal, anularea parțială a procesului verbal și a

hotărârii de expropriere și constatarea acordului de voință intervenit între

expropriator și expropriat, cu privire la plata sumei de 136.724 lei, pentru

terenul expropriat al reclamantului în suprafață de 4.455 mp, iar în subsidiar

a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor și suma cuvenită în temeiul art.

22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Curtea a constatat că

reclamantul

T.R.D.

este moștenitorul legal al defunctei T.E., așa cum rezultă din certificatul de

moștenitor din 7 iunie 1999 eliberat de B.N.P., "M.R." din Lugoj.

S-a reținut că acesta

a precizat că prin H.G. nr. 1232 din 6 decembrie 2010 s-a declanșat procedura

de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul

lucrării de utilitate publică „Autostrada Lugoj-Deva”, expropriator fiind

Statul Român prin CN A.D.N.R. SA.

De asemenea, a

reținut că reclamantul a precizat că prin Anexa I la hotărârea mai sus

menționată a fost stabilit amplasamentul și a fost alocată suma de 156.000 lei

pentru plata despăgubirilor pentru titularii dreptului de proprietate a căror

imobile urmau a fi expropriate, iar Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1232/2010 cuprinde

tabelul cu imobilele supuse exproprierii conform procesului verbal pe care îl

anexează în copie, la data de 6 ianuarie 2011 au fost efectuate formalitățile

de publicitate prevăzute de Legea nr. 255/2010.

Se mai reține că

reclamantul a arătat că, fiind de bună credință, a acceptat la acel moment ca

pentru un mp de teren expropriat să primească suma de 27,9 lei, cu toate că

pentru varianta de ocolire a Municipiului Lugoj, Statul Român a plătit 15

euro/mp, persoanelor a căror terenuri au fost expropriate, unele dintre ele

fiind chiar alăturate celor expropriate pentru autostradă.

Referitor la acest

petit (2) din acțiunea principală, Curtea a reținut că instanța de fond a făcut

o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în materie.

Este reală susținerea

pârâtului potrivit cu care H.G nr. 1232/2010, în forma sa inițială, anterior

modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu stabilea valorile

individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat în parte, ci doar o

suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.000 lei, pentru toate

imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada

Lugoi-Deva” ( art. 3 din H.G. nr. 1232/2010).

Astfel, Curtea reține

că valorile individuale ale despăgubirilor, aferente fiecărui expropriat,

propuse de expropriator potrivit vechii legi, Legea nr. 198/2004 și H.G nr. 1232/2010,

anterior modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011, nu au fost consacrate

legislativ în niciun act normativ. Singurele valori individuale ale

despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost prevăzute într-un act

normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii, Legea nr. 255/2010, care

a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate în Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011.

Drept urmare, se

reține că s-a întocmit un nou raport de evaluare care la stabilirea valorii de

despăgubire a imobilelor supuse exproprierii a avut în vedere expertizele

întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin.

(5) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc.

Valorile de

despăgubire, aferente fiecărui imobil supus exproprierii, obținute în urma

reevaluării, au stat la baza emiterii H.G. nr. 492/2011 și sunt conținute în Anexa

2 la H.G. nr. 1232/2010.

Potrivit art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994 „ În cazul în care părțile se învoiesc în fața

instanței asupra exproprierii și asupra despăgubirii, aceasta va lua act de

învoială și va pronunța o hotărâre definitivă.”

În ceea ce privește

constatarea de către instanța a unei învoieli a pârtilor, aceasta se poate face

numai în condițiile limitative prevăzute de dispozițiile art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994; dispozițiile acestui articol fiind singurele din cadrul art.

21-27 din Legea nr. 33/1994, ce se refera la o învoiala a pârtilor.

În raport de aceste

dispoziții legale, rezultă fără dubiu că instanța nu poate lua act de un acord

al părților, născut anterior, ci doar de o învoială a părților manifestată în

fața instanței (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, coroborat cu art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 33/1994, redate mai sus).

De asemenea, Curtea

mai constată că nu poate fi reținut un acord de voință cu privire la

despăgubirile inițiale, nefiind respectată și îndeplinită procedura prevăzută

expres de art. 18 din Legea nr. 255/2010, privind încheierea unui proces verbal

semnat de membrii Comisiei și de expropriat.

Prin urmare, în mod

nelegal instanța de fond a consfințit existența acordului de voință cu privire

la cuantumul despăgubirilor inițiale, cu atât mai mult cu cât

H.G. nr. 1232/2010,

în forma sa inițială, anterioară modificărilor survenite prin H.G. nr. 492/2011,

nu stabilea valorile individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat

în parte, ci doar o suma globală a despăgubirilor, în cuantum de 156.00 lei,

pentru toate imobilele ce constituie amplasamentul lucrării de utilitate

publica „Autostrada Lugoj-Deva" (art. 3 din H.G. nr. 1232/2010). Singurele

valori individuale ale despăgubirilor, pentru fiecare expropriat, care au fost

prevăzute intr-un act normativ, sunt valorile stabilite potrivit noi legii,

Legea nr. 255/2010, care a abrogat Legea nr. 198/2004, respectiv cele specificate

în Anexa 2 la H G. nr. 1232/2010, în forma modificată și completata de H.G. nr.

492/2011.

Numai odată cu

intrarea în vigoare a H.G. nr. 492/2011, care a modificat Anexa 2 la H.G. nr. 1232/1010,

în cadrul acestei anexe 2 au fost cuprinse valorile individuale ale

despăgubirilor, pentru fiecare expropriat.

Pentru aceste considerente,

apelul pârâtului (prin raportare la petitul 2 al cererii principale a

reclamantului) este întemeiat, și va fi admis în parte, cu consecința

respingerii cererii privind constatarea acordului dintre părți privind

exproprierea și cuantumul acesteia, în condițiile art. 5 și 6 din Legea nr. 198/2004.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru exproprierea suprafeței

de teren de 4.455 mp (lotul 2), în ceea ce privește

legea

aplicabilă, Curtea va constata că incidente sunt dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994 care prevăd că despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane

îndreptățite.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după

caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate

de aceștia.

În cazul exproprierii parțiale, dacă partea de imobil rămasă

neexpropriată va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor

realiza, experții, ținând seamă de prevederile alineatului precedent, vor putea

propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.

La aceasta se adaugă jurisprudența relevantă și constantă a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea celor texte de lege

enunțate mai sus, care statuează că la stabilirea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză.

Prin

prisma analizei pieței libere, Curtea a constatat că experții judiciari,

inclusiv în faza apelului, unde s-a administrat o nouă expertiză, au propus 3 (

trei) valori unitare diferite pentru metrul pătrat de teren, la data întocmirii

raportului.

Astfel,

experții V. și M., după ce au analizat o sumă de contracte de vânzare cumpărare

de terenuri extravilane, din același perimetru în care se află terenul

expropriat de la reclamant, prin metoda comparației (vânzărilor) directe, au

reținut că valoarea pe unitatea de suprafață a terenului este stabilită la 4,77

euro/mp., rezultând deci pentru cei 4.455 mp, o valoare totală de 21.250 euro.

Pe de

altă parte însă, dl expert U.I.R., într-un punct de vedere separat depus la

fila 133-136 dosar apel, a reținut pentru comparația directă două

contracte de vânzare cumpărare încheiate în anul 2013, rezultând o valoare de

0,46 lei/m

2

, adică 2.049 lei pentru cei 4.455 mp expropriați.

Curtea, analizând

concluziile diferite ale celor trei experți, precum și metodele, alături de

comparabilele utilizate de aceștia, în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, a

constatat că cea care reflectă realitatea este cea a experților V. și M.,

urmând a înlătura în totalitate concluzia expertului U.

Curtea a constatat că

cererea reclamantului privind pretențiile și pentru terenul în suprafață de 4.377

mp, adică loturile 1 și 3, afectată prin decopertare și inpracticabilă

folosirii corespunzătoare a terenurilor situate în zonele de protecție și siguranță

a autostrăzii sunt nejustificate.

Această suprafață de

4.377 mp, afectată loturilor 1 și 3 - potrivit expertizei, nu a fost

expropriată, iar în zona de protecție, potrivit art. 17 și 18 din O.G. nr.

43/2011, terenul va putea fi folosit în continuare potrivit destinației sale

agricole și obligațiilor propter în rem ce reveneau proprietarului unui

teren aflat în vecinătatea unui drum public și anterior edificării autostrăzii.

Prin urmare, față de

caracteristicile unui imobil supus exproprierii - arabil în extravilan fără

utilități, imobilul expropriat a fost corect analizat de cei doi experți, V. și

M., la nivelul sumei de 4,77 euro/m

2

.

Pentru despăgubirea

proprietăților la valoarea de piață a terenului expropriat se mai adaugă

prejudiciul produs prin expropriere și realizarea lucrărilor de drumuri cu

depozitare pământ bolovănos din excavație, respectiv a unor lucrări de

construire la breteaua de legătură a Lugojului care a dus la fărâmițarea parcelei

inițiale cu S=13.200 mp, producând astfel un prejudiciu de 30% din valoarea

terenului.

Acest teren, care are

și el o destinație agricolă, nu va mai avea drumuri de exploatare, iar

drumurile de acces, deși sunt prevăzute în proiect, în realitate ele nu există.

În această situație,

valoarea despăgubirilor pentru suprafața de teren de 4.455 mp, va fi de 4,77

euro/m

2

x0,3, rezultând o daună de 1,43 euro/m

2

, adică

suma totală a daunelor de 12.505 euro/m

2

.

Suma totală a

despăgubirilor cuvenite reclamantului T.R.D., compusă din valoarea de piață a

terenului (4,77 euro/m

2

x 4455 mp = 21.250 euro) și valoarea

daunelor, a prejudiciilor produse la loturile adiacente 1 și 3 - 12.505 euro/m

2

),

va fi de 33.755 euro.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA criticând

soluția pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

În esență,

recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, deoarece

la stabilirea valorii terenului expropriat, dar și a despăgubirilor ce

reprezintă prejudiciul cauzat nu au fost avute în vedere prețurile

efective de vânzare ale terenurilor.

Astfel, experții

au calculat valoarea de circulație a terenului expropriat prin utilizarea

unor oferte de vânzare-cumpărare, rezultate din anunțuri publicitare,

efectuând o medie aritmetică a sumelor cerute de proprietari, fără a avea un

temei legal în acest sens.

Cu privire la daunele

acordate, instanța de apel a statuat fără o bază legală, faptul că

evaluarea prejudiciului se ridică la 30% din valoarea pe metru pătrat a

terenului expropriat, procent care s-a aplicat terenului în suprafață de 8.745

mp, rămași în proprietatea reclamantului.

Așa fiind,

prejudiciul este stabilit arbitrar, nu numai fără temei legal, dar și fără

probe și preluat de instanță fără o analiză pertinentă, făcându-se

doar trimitere la raportul de expertiză.

Prejudiciul trebuia

dovedit, nu statuat declarativ, deoarece acesta trebuie să fie cert și nu

eventual, posibilitatea producerii acestuia, neîndreptățind pe reclamant

la despăgubiri.

Instanța nu a

motivat în hotărâre de ce a înlăturat opinia separată a expertului U.I.R.,

statuând doar de ce a reținut opinia majoritară a celor doi experți

care au folosit în calculul efectuat doar ofertele de vânzare.

În combaterea

recursului, intimatul-reclamant arătat că Înalta Curte trebuie să aibă în

vedere raționamentul efectuat în recursul în interesul Legii nr. 12/2011,

când s-a statuat că reclamantul poate invoca existența unui bun în

patrimoniul său, dacă hotărârea pronunțată este definitivă. Astfel,

trebuie înlăturată de la aplicare Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015

pronunțată de Curtea Constituțională, având în vedere că hotărârea

pronunțată de instanța de apel este definitivă.

Recursul declarat de

pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA, este

întemeiat.

Examinând

susținerile recurentului, Înalta Curte constată că acestea se subsumează

dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 314 C. proc. civ., urmând să

fie analizate din această perspectivă.

Analizând actele

și lucrările dosarului, se reține că, în apel instanța a acordat

despăgubiri pentru terenul expropriat bazându-se pe o expertiză care a avut în

vedere numai oferte de tranzacționare, fără a lua în considerare

prețul efectiv de vânzare a imobilelor de același fel. Acest aspect

rezultă din expertiza din apel, fila 66 din dosarul Curții de Apel

Timișoara, realizându-se o medie aritmetică a ofertelor depuse, în opinia

majoritară a doi dintre experți. Cel de-al treilea expert a propus o

valoare bazată pe două contracte de vânzare-cumpărare din 04 noiembrie 2013

și din 25 noiembrie 2013, având astfel un suport factual, ce i-a permis să

efectueze o evaluare corespunzătoare cerințelor legale (fila 133 din dosarul

de apel). Așadar, a fost acordată o sumă de bani care nu are un

corespondent real în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, ceea ce echivalează cu nestabilirea corectă a situației de fapt.

Trebuie subliniat că

această modalitate de stabilire a despăgubirilor, respectiv prețul efectiv

de vânzare, a fost menținută prin Decizia C.C.R. nr. 12/2015, ceea ce s-a

schimbat fiind numai momentul la care se calculează valoarea daunelor.

Mai mult, prejudiciul

rezultat din expropriere nu este fundamentat pe probe, neavând un caracter

cert, iar pe de altă parte, nu rezultă care este aspectul ce a determinat experții

să ia în considerare o anumită valoare a recoltei agricole, care să constituie

o despăgubire adecvată. La fel se pune problema și în ceea ce

privește prețul de achiziționare a unui alt teren de

același fel, prejudiciul fiind eventual și stabilit arbitrar de

experți. De altfel, este rolul instanței să stabilească natura

prejudiciului și să o fundamenteze juridic, expertul urmând doar să

cuantifice valoric aspectele lămurite de instanță.

În temeiul

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și

Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care

casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost corect stabilite.

Or, în speță,

atâta timp cât nu s-a stabilit corect situația de fapt, se impune casarea

cu trimitere spre rejudecare în apel, pentru efectuarea unei alte expertize

care să stabilească valoarea despăgubirilor pe baza unor prețuri reale de

tranzacționare și pentru stabilirea prejudiciului care trebuie să fie

cert, iar concluzia experților să fie bazată pe probe.

În rejudecare,

instanța va avea în vedere că prin Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015,

pronunțată de Curtea Constituțională și publicată în M. Of. nr. 152

din 3 martie 2015, s-a admis excepția de neconstituționalitate a

prevederilor art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri

prealabile lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri

naționale, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008

pentru modificarea și completarea Legii nr. 198/2004, raportate la

sintagma la data întocmirii raportului de expertiză, cuprinsă în

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică.

Decizia

instanței de contencios constituțional este incidentă în cauză,

deoarece hotărârea casată nu mai are nicio putere, deci nu mai poate produce

efecte juridice, iar pe de altă parte, atât reclamantul cât și pârâtul au

formulat apeluri în fața Curții de Apel Timișoara, deci nu se

poate invoca principiul non reformatio in pejus.

În speță, nu se

poate invoca același raționament juridic avut în vedere de Înalta

Curte de Casație și Justiție în decizia nr. 12/2011,

pronunțată în recurs în interesul legii, în ceea ce privește aplicarea

deciziilor Curții Constituționale privitoare la Legea nr. 221/2009,

deoarece situația nu este identică.

Prin Deciziile nr. 1358

și nr. 1360 din 21 oct 2010, instanța de contencios

constituțional a declarat neconstituțional, chiar temeiul juridic de

acordare a daunelor morale, respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea

nr. 221/2009.

Această situație

a avut ca efect faptul că în cazul în care hotărârea pronunțată nu era

definitivă, reclamantul nu putea invoca un bun, deci nu mai avea dreptul la

acordarea daunelor morale.

Or, în speță, în

raport de Decizia nr. 12 din 15 ianuarie 2015 a C.C.R., trebuie subliniat că

bunul există, în sensul dreptului la acordarea despăgubirilor pentru terenul

expropriat, schimbându-se doar momentul de calculare a acestora, adică la data

efectuării exproprierii, nu la data efectuării raportului de expertiză.

Așa fiind,

subzistă obligația instanței de a stabili valoarea terenului

expropriat în raport cu prețul cu care se vând în mod obișnuit

imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, care este o

situație de fapt și trebuie lămurită în raport de probele

administrate în cauză.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C.

proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia și să trimită

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Curtea de Apel

Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de M.T.I., prin CN A.D.N.R. SA împotriva

Deciziei nr. 57/A din 17 aprilie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția I

civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2015.