ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3196/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3196/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Prin

acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 5943 din 30

din 18 august 2011, reclamanții N.V. și N.A.M., au chemat în judecată pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, în reprezentarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii,

solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate acordul de

voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de

despăgubire, pentru terenurile proprietatea lor și care formează obiectul

exproprierii de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei

către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile, proprietatea lor,

care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de

30.000 euro, echivalent în lei, cu titlul de daune, reprezentând contravaloarea

prejudiciului cauzat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții

N.V. și N.A.M. au formulat precizare la acțiune, solicitând, în principal, să

se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de

325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea

reclamanților și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul

art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr.

33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu

titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează

obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro,

echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului

cauzat.

În

subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în

temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act

normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate

cazurile să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții

N.V. și N.A.M. au formulat completare la acțiune, solicitând să se dispună

adițional și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a

despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, și deci, în principal, să se

constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de

325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea

reclamanților și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul

art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr.

33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu

titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează

obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro,

echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului

cauzat.

În

subsidiar, au solicitat să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma

cuvenită reclamanților în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și

urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la

plata acestei sume; și în toate cazurile să se dispună anularea

Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 32 din 14

septembrie 2011, nr. 33 din 14 septembrie 2011, nr. 54 din 14 septembrie 2011,

nr. 55 din 14 septembrie 2011, nr. 71 din 14 septembrie 2011 și nr. 72 din 14

septembrie 2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32

din 14 septembrie 2011, nr. 33 din 14 septembrie 2011, nr. 54 din 14 septembrie

2011, nr. 55 din 14 septembrie 2011, nr. 71 din 14 septembrie 2011 și nr. 72

din 14 septembrie 2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului

despăgubirii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții

N.V. și N.A.M. au formulat o nouă completare de acțiune prin care solicită și

să se dispună anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin

Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, care vizează terenurile identificate

prin nr. cad. 404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafață de 959 mp,

și în suprafață de 642 mp, și prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele

A390/1/1/6 în suprafață de 94 mp, și în suprafață de 1.597 mp, în ceea ce

privește despăgubirea; să se dispună exproprierea totală a suprafeței de 6.000

mp din parcela A 390/1/1/6, respectiv și a diferenței de suprafață de 1203 mp

din parcela A390/1/1/6 rămasă în proprietatea reclamanților; să se dispună

obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri calculata în raport cu

echivalentul în lei a sumei de 7 euro/mp și pentru suprafețele de teren

expropriate în baza H.G. nr. 203/2012 sau, în subsidiar, să se stabilească și

pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în temeiul

art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ,

și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu de

despăgubire pentru expropriere.

Pârâtul

Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat

întâmpinare față de completarea de acțiune formulata de reclamanți pentru

termenul de judecata din data de 18 octombrie 2012.

Se

solicită instanței de judecată să dispună respingerea cererii completatoare pe

excepție ca fiind prematur introdusă iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată.

Prin

Sentința civilă nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr.

5943/30/2011, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea precizată și

completată.

A

obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarii-expropriați a

despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de

3106 mp din parcela A 390/1/1/6/2, identificată cadastral sub nr. 404561, în CF

404491 Lugoj; suprafața de 4197 mp din parcela A 390/1/1/5/2, identificată

cadastral sub nr. 404458, în CF 404 492 Lugoj; suprafața de 1170 mp din parcela

A 390/6/28/1/2, identificată cadastral sub nr. 404478, în CF 404055 Lugoj;

suprafața de 1193 mp din parcela A 390/6/28/3/2, identificată cadastral sub nr.

404480, în CF 404056 Lugoj; suprafața de 551 mp din parcela A 390/6/17/1/2,

identificată cadastral sub nr. 404436, în CF 404039 Lugoj; suprafața de 382 mp

din parcela A 390/6/17/3, identificată cadastral sub nr. 404237, în CF 404037 Lugoj;

- toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de

Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii

actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată,

acela obiectivat prin H.G. nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la

nivelul sumei totale de 325683 lei.

Și,

constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra

cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în

corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în

versiunea atunci în vigoare.

A

dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu

nr. 32, 33, 54, 55, 71 și, respectiv, 72, toate întocmite la data de 14 septembrie

2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de

aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G. nr. 53 din 19 ianuarie

2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având

aceleași numere, emise - în condițiile de exigență ale art. 18 - 20 apartenente

toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16

apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 14 septembrie 2011.

A

dispus exproprierea terenului în întindere cantitativă de 1203 mp din parcela

identificată A390/1/1/6 în Cf 404491 Lugoj.

A

respins în rest demersul judiciar precizat și completat.

A

obligat reclamanții să achite în contul Biroului de expertize Judiciare -

pendinte Tribunalul Timiș, deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1630 lei pentru

fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate

efectuată de către experții A.C., S.I. și H.Ș.

A

obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționari a cheltuielilor de

judecată în cuantum de 8870 lei.

Împotriva

Sentinței civile nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș

au declarat apel reclamanții N.V. și N.A.M., pârâtul Statul Român, prin

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul

Timiș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Prin

Decizia civilă nr. 90 din data de 24 iunie 2014, Curtea de Apel Timișoara,

secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanții N.V. și N.A.M.

împotriva Sentinței civile nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunțată de

Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5943/30/2011, în contradictoriu cu intimatul

Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat

de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

A

admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor

și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri

Timișoara și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, împotriva aceleiași

hotărâri.

A

schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că, a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții N.V. și N.A.M. astfel cum a fost precizată și

completată:

A

dispus anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului

despăgubirii nr. 32 din 14 septembrie 2011, 33 din 14 septembrie 2011, 54 din

14 septembrie 2011, 55 din 14 septembrie 2011, 71 din 14 septembrie 2011 și 72

din 14 septembrie 2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor

nr. 32 din 14 septembrie 2011, 33 din 14 septembrie 2011, 54 din 14 septembrie

2011, 55 din 14 septembrie 2011, 71 din 14 septembrie 2011 și 72 din 14

septembrie 2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010,

Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite

reclamanților N.V. și N.A.M. pentru terenurile expropriate.

S-a

stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenurile

expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafață de 551 mp din parcela A

390/6/17/1, identificată cadastral sub nr. 404436, înscrisă în CF nr. 404039

Lugoj; terenul în suprafață de 382 mp din parcela A 390/6/17/3 identificată

cadastral sub nr. 404037 înscrisă în CF nr. 404037 Lugoj; terenul în suprafață

de 1170 mp din parcela A 390/6/28/1 identificată cadastral sub nr. 404478,

înscrisă în CF 404055 Lugoj; terenul în suprafață de 1193 mp din parcela A

390/6/28/3 identificată cadastral sub nr. 404480 înscrisă în CF nr. 404056

Lugoj; terenul în suprafață de 4197 mp din parcela A 390/1/1/5 identificată

cadastral sub nr. 404558 înscrisă în CF 404492 Lugoj și terenul în suprafață de

3106 mp din parcela A 390/1/1/6 identificată cadastral sub nr. 404561, înscrisă

în CF nr. 404491 Lugoj, la suma totală de 105.990 lei și obligă pârâtul la

plata către reclamanți a acestei sume.

A

respins în rest acțiunea precizată și completată.

A

menținut în rest sentința cu privire la obligarea reclamanților la plata sumei

de 1630 lei pentru fiecare expert reprezentând diferență onorariu expert.

A

obligat reclamanții la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de

cheltuieli parțiale de judecată.

În

motivarea deciziei s-au reținut următoarele:

Cu

privire la apelul pârâtului și al Parchetului, s-a constatat că în mod nelegal

prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanți (art. 27 din Legea nr.

255/2010 și art. 24 din Legea nr. 33/1994), instanța de fond a apreciat că în

speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați în ceea ce

privește valorile inițiale de despăgubire stabilite încă de la 14 ianuarie 2011

(la care reclamanții s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire).

S-a

reținut greșit de prima instanță că cererile reclamanților de acordare a

despăgubirilor cuantificate prin H.G. nr. 1232/2010 au fost acceptate de

aceștia sub imperiul legii noi nr. 255/2010, având în vedere că H.G. nr.

1232/2010 a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr.

255/2010), iar faptul că procedura de expropriere a început sub imperiul Legii

nr. 198/2004 și H.G. nr. 1232/2010 (în forma inițială), dar s-a realizat

efectiv la data de 14 septembrie 2011, data emiterii hotărârilor de stabilire a

despăgubirilor, nu atrage retroactivitatea acestor norme, în condițiile în care

au fost abrogate, respectiv modificate, pe parcursul procedurii, dar anterior

emiterii hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor contestate în

speță, ce au fost emise în aplicarea Legii nr. 255/2010 și a H.G. nr. 492/2011.

H.G.

nr. 1232 din 06 decembrie 2010) a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004

(abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr.

198/2004, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în

condițiile art. 5 alin.(4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

În

consecință, prin hotărârea mai sus menționată, Comisia dispunea atât asupra

transferul dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii,

nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de

expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate, și atâta timp

cât exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare

urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este

supus normei legale sub imperiul căreia se realizează.

Nu

pot fi reținute considerentele hotărârii atacate, potrivit cărora H.G. nr.

492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, atâta timp cât

hotărârea de guvern cuprinde normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.

255/2010, în vigoare la data exproprierii, astfel că, în aplicarea unei legi la

o anumită situație juridică, trebuie să fie avute în vedere normele

metodologice emise pentru aplicarea acelei legi, nu cele emise pentru aplicarea

unei legi abrogate.

Corespunde

realității că, într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, orice

documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare

anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32

prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare,

pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei

legi.

În

cauză, procedura de expropriere în ceea ce-i privește pe reclamanți era în curs

de desfășurare la data apariției legii, nefiind emise hotărâri ale Comisiei

(producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că

urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de

despăgubire) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza,

în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile

actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost

emisă, respectiv Legea nr. 255/2010.

În

condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art. 9

constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la

emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de

proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor

de către proprietar (art. 18 din lege).

Or,

în cauză, reclamanții nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul

despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr.

255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voință cu

privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută și acordat în

mod nelegal de prima instanță.

În

ce privește solicitarea reclamanților de a constata că s-a realizat un acord de

voință cu privire la cuantumul despăgubirilor, prin faptul că au fost rugați să

accepte și că au acceptat suma de 27,90/mp, curtea de apel a constatat că în

mod greșit a fost admis acest petit, fiind nelegală soluția tribunalului sub

acest aspect.

Astfel,

legea specială, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie,

respectiv art. 18 din Legea nr. 255/2010, pretinde ca înțelegerea cu privire la

cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat să se realizeze

numai după constituirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a

altui drept real, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere,

într-o formă specială ad validitatem pentru realizarea unui acord de voință,

respectiv prin întocmirea unui proces-verbal semnat de membrii acestei comisii

și de expropriat.

În

speță, un astfel de proces-verbal de constatare a înțelegerii cu privire

cuantumul despăgubirilor cuvenite, nu a fost întocmit, de membrii comisiei de

verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, și de reclamanți,

iar din cuprinsul cererii lor depuse la sediul autorității implicate în

procedura de expropriere la data de 17 ianuarie 2011 rezultă faptul că

reclamanții cer ca plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate să se facă

în condițiile Legii nr. 255/2010, fără a fi indicat vreun cuantum al sumelor

acceptate în acest sens, motiv pentru care se impune concluzia că între părți

nu s-a realizat acordul de voință invocat.

Raportat

la considerentele arătate, curtea de apel a constatat că, critica adusă

hotărârii atacate de pârât și de Parchet, sub aspectul constatării acordului de

voință cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, este

întemeiată.

În

ceea ce privește critica adusă hotărârii pronunțată de prima instanță, invocată

de pârât cu privire la exproprierea suplimentară a parcelei de 1203 mp, curtea

de apel a constatat că este întemeiată, având în vedere că nu s-au emis

hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea suprafețelor de 94

mp și 1597 mp, pentru a putea fi pusă în discuție utilitatea exproprierii

acestei suprafețe de teren și pentru a se cunoaște cuantumul despăgubirilor

acordate de expropriator.

Este

întemeiată și critica adusă hotărârii de pârât și de Parchet în ceea ce

privește anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor,

având în vedere că s-a solicitat de către reclamanți anularea în parte a

acestora și nu în totalitate așa cum a dispus instanța de fond.

În

ceea ce privește critica sentinței sub aspectul greșitei aplicări a

prevederilor art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul

nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești în

vederea stabilirii justei despăgubiri și a dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea

33/1994, curtea de apel a constatat că și aceasta se privește a fi întemeiată.

De

altfel, prin subsidiarul cererii reclamanților s-a solicitat stabilirea

cuantumului despăgubirilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat

la art. 23 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii prevăzută de art. 25 din

lege.

Astfel,

valorile despăgubirilor oferite sunt cele cuprinse în hotărârile de stabilire a

despăgubirilor nr. 32, 33, 54, 55, 71 și 72 toate din data de 14 septembrie

2011, contestate în speță, întrucât prin aceasta au fost stabilite efectiv și

oferite reclamanților anumite sume cu titlu de despăgubire pentru terenul

expropriat.

În

cauză sunt incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 referitoare la

condițiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, respectiv în

limitele stabilite de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, "La

stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobile de același fel în

unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia".

Așadar,

conform acestor dispoziții legale instanța este chemată să se pronunțe asupra

cuantumului despăgubirilor care trebuie să fie stabilită de o comisie de

experți.

În

acest sens, la solicitarea pârâtului s-a dispus de către instanța de apel

efectuarea unei expertize judiciare de către trei experți și cum dl. expert

D.D. a avut o altă opinie cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța a

luat în considerare opinia majoritară a experților care au stabilit valoarea

terenurilor expropriate potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu

luarea în considerare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele

limitrofe (conform contractelor de vânzare-cumpărare anexate).

Instanța

a reținut astfel că prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea

terenului expropriat în suprafață totală de 10599 mp este de 105.990 lei (10599

mp x 10 lei/mp), valoare ce va fi avută în vedere de instanța de apel la

stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Deși

expertiza efectuată de cei doi experți la calcularea valorii despăgubirilor a

luat în considerare și valorile terenurilor ce intră sub incidența H.G. nr.

203/2012 (anexa 52 la raportul de expertiză), respectiv au fost evaluate și

terenurile în suprafață de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) înscrise în CF nr. 404491

Lugoj, respectiv 1601 mp (959 mp + 642 mp) înscrise în CF 404492 Lugoj - curtea

de apel a constatat că acestea nu pot fi acordate raportat la faptul că hotărârea

de expropriere a acestor terenuri nu a fost emisă la data formulării acțiunii.

În

ceea ce privește daunele calculate de experți și pretins suferite de reclamanți

urmare a exproprierii constând în plata unui eventual comision unor sume de

bani pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, curtea de apel a

constatat că aceste daune nu pot fi acordate reclamanților nefăcând dovada că

au intenționat să achiziționeze un alt teren.

Instanța

nu a luat în considerare evaluarea efectuată de expert D.D. care a stabilit

valoarea despăgubirilor la 10,9 euro/mp pentru terenul expropriat cu luarea în

considerare a unor criterii ce exced celor prevăzute de dispozițiile art. 26

din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că terenul în discuție va avea în

apropiere un complex de servicii, că zona se află într-un amplu proces de

dezvoltare industrială și comercială pe segmentul supus evaluării, că se va

construi o benzinărie în apropiere, precum și că se va extinde intravilanul UAT

Lugoj ce va cuprinde și terenurile supuse evaluării.

Raportat

la considerentele arătate referitor la apelul reclamanților, curtea de apel a

constatat că în ceea ce privește critica adusă hotărârii primei instanțe de

către aceștia cu privire la respingerea cererii prin care s-a solicitat

anularea actelor și formelor de expropriere inițiale în baza H.G. nr. 203/2012

și solicitarea de acordare de despăgubiri pentru terenurile vizate prin

notificarea nr. 24289/2012, este neîntemeiată.

Raportat

la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, dreptul expropriatului de a se

adresa instanței se naște în momentul comunicării hotărârii de stabilire a

despăgubirilor în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010, astfel că raportat la

data formulării completării de acțiune, hotărârea cu privire la anularea exproprierii

inițiată în baza H.G. nr. 203/2012, nu a fost emisă, motiv pentru care, cererea

astfel formulată a fost corect respinsă ca prematură.

Cu

privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului

în suprafață de 1203 mp pentru care prima instanță a dispus exproprierea

acestuia, curtea de apel a constatat că raportat la considerentele arătate, la

faptul că în mod greșit s-a admis petitul privind exproprierea suprafeței de

teren de 1203 mp, este neîntemeiată critica adusă hotărârii atacate prin care

s-au respins pretențiile vizând despăgubirile solicitate pentru acest teren.

Cum,

prin expertiza efectuată în cauză s-au calculat și daunele pretins suferite de

reclamanți, daune care nu s-au dovedit în cauză, curtea de apel a constatat că

nu este întemeiată nici critica reclamanților în ceea ce privește cererea de

obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, cu titlu de daune pentru

suprafața de teren limitrofă terenurilor expropriate, având în vedere că așa

cum au reținut experții, aceștia nu au făcut dovada cultivării terenurilor

respective, terenuri care nu erau la data efectuării expertizei afectate de

lucrări de execuție a bretelei de legătură.

În

baza art. 276 C. proc. civ., a obligat reclamanții la plata către pârât a sumei

de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.V. și N.A.M. și pârâtul Statul

Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin

recursul formulat reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea

deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara

în vederea administrării probei cu expertiză contrarie, în temeiul prevederilor

art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

În

ipoteza în care se apreciază că nu se impune soluția de casare cu trimitere

spre rejudecare, se solicită modificarea deciziei recurată în sensul

respingerii apelurilor formulate de Statul Român și de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Timiș și în sensul admiterii apelului reclamanților.

În

motivarea recursului reclamanții au arătat următoarele.

Au

invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., apreciind că decizia

civilă recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a

dispozițiilor Legii nr. 198/2004, a dispozițiilor Legii nr. 255/2010, a

prevederilor art. 24 și 26 din Legea nr. 33/1994 și cu schimbarea înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al convenției părților asupra valorii de

despăgubire pentru expropriere.

1.

Instanța de apel a considerat în mod nelegal că dispozițiile H.G. nr. 492/2011

sunt incidente în cauză și că nu s-a încheiat între părți o convenție validă

asupra cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat.

Pretențiile

pecuniare pendinte își găsesc fundamentarea juridică în norma legală

tranzitorie circumscrisă prevederilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 (în

versiunea în vigoare la data recurgerii la concursul justiției), în corelație

cu prevederile art. 969 C. civ. de la 1864, coroborate cu dispozițiile art. 24

ce constituie dreptul comun în materie configurat de Legea nr. 33/1994.

Incidența

prevederilor H.G. nr. 1232/2010 și aplicabilitatea cuantumului despăgubirilor

statuate prin acest act normativ nu este înlăturată nici de adoptarea Legii nr.

255/2010 și nici de emiterea H.G. nr. 492/2011, întrucât s-ar încălca

principiul constituțional al neretroactivității legii civile.

Conținutul

juridic al dreptului la acțiune cu privire la cuantumul despăgubirii este însă

identic. Atât prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cât și cele

ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la procedura de

drept comun în materia exproprierii reglementată de dispozițiile art. 21 - 27

din Legea nr. 33/1994.

Prevederile

art. 24 din Legea nr. 33/1994 statuează în mod indubitabil asupra principiului

stabilirii prioritare a despăgubirii pentru expropriere pe cale convențională,

ingerința forului judiciar fiind îngăduită numai în subsidiar, în ipoteza în

care părțile nu au determinat mutual despăgubirea, ceea ce nu este cazul în

speță.

Lucrările

de specialitate dedicate instituției exproprierii subliniază că, în toate

cazurile, convenția are natura juridică a unui contract de tranzacție, cu

caracter extrajudiciar sau judiciar, în funcție de etapa în care se încheie.

Prin

urmare, contrar tezei juridice eronate a instanței de apel, stabilirea

convențională a despăgubirii pentru expropriere este prioritară și aplicabilă

în cadrul instituției exproprierii pentru utilitate publică, deoarece

determinarea cuantumului despăgubirii prin învoiala părților constituie un

raport juridic de drept privat, de care forul judiciar trebuie să ia act și să

îi confere toate efectele juridice, indiferent că acest raport juridic s-a încheiat

în faza administrativă sau în cea jurisdicționala și indiferent dacă acordul

părților asupra despăgubirii îmbracă forma unui proces-verbal sau a unei

convenții civile, perfectate în temeiul art. 969 C. civ. prin ofertă urmată de

acceptare.

Instanța

de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 18 din Legea nr. 255/2010, care nu

impun încheierea cu titlu ad validitatem a procesului-verbal prin care să se

constate acceptarea despăgubirii.

De

altfel, textul legal invocat de Curtea de Apel Timișoara nici nu este incident

în cauză, deoarece cuantumul despăgubirii a fost stabilit pe cale legală de

către Guvernul României prin anexa la H.G. nr. 1232/2010 și ofertat

reclamanților pe această cale și prin publicația de la consiliul local, nefiind

întocmită la acea epocă și decizia de expropriere, astfel încât nu era

aplicabilă procedura prevăzută de art. 18 din Legea nr. 255/2010. Atâta vreme

cât cuantumul despăgubirii de 27,90 lei/mp a fost ofertat prin anexa la H.G.

nr. 1232/2010 și avea natura juridică a unei policitațiuni, simpla acceptare a

ofertei notificată ofertantului era suficientă pentru perfectarea acordului

asupra despăgubirii, nemaifiind necesară dresarea vreunui proces-verbal sau a

altei formalități administrative.

Oricum,

întrucât nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu era permis

expropriatorului să invoce inexistența unui proces-verbal scris de constatare a

acordului părților asupra, despăgubirii ofertate, întrucât autoritatea publică

avea îndatorirea de a-și constitui comisia abilitată în acest scop și de a-i

convoca în scris, astfel încât argumentele pârâtului cu privire la lipsa unui

proces-verbal constatator au fost în mod nelegal împărtășite și valorificate

juridic de către instanța de apel.

În

consecință, raportat la exigențele și particularitățile procedurii speciale

consacrată legislativ de Legea nr. 198/2004 prin ale sale art. 3 - 8, sub

imperiul căreia a fost declanșată operațiunea de expropriere supusă pendinte

disputei procesuale, ocurența acordului spre a cărui executare jurisdicțională

tind este indubitabilă.

Valența

de act juridic de drept public o are numai stabilirea utilității publice și

transferul silit al dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, iar

nu și determinarea convențională a despăgubirii, situație în care expropriatorul

participă la raportul juridic civil întocmai ca și o entitate privată, iar

raportul juridic obligațional privind "prețul" exproprierii este, de

asemenea, unul de drept privat.

Aceasta

este, de altfel, și rațiunea pentru care acțiunea judiciară a persoanei

nemulțumite de cuantumul despăgubirii poate viza exclusiv acest aspect, care

este "negociabil" și de interes privat, iar nu și utilitatea publică

și oportunitatea exproprierii.

În

consecință, nu poate fi acreditată teza nefondării demersului lor judiciar

având ca obiect consfințirea jurisdicțională a convenției încheiată între ei și

pârât pe calea ofertei urmată de acceptare, pe motiv că o asemenea cerere în

constatarea acordului de voință și a despăgubirii ar excede procedurii

"stricte și imperative" de contestare a despăgubirilor reglementate

de Legea nr. 198/2004 și de Legea nr. 255/2010, atâta vreme cât ambele legi

antemenționate trimit în mod expres la procedura prevăzută de art. 21 - 27 din

Legea nr. 33/1994, iar dispozițiile art. 24 încorporate în legea dreptului

comun asupra exproprierii statuează asupra principiului stabilirii consensuale

a cuantumului despăgubirii, fiind astfel îngăduit forului judiciar să constate

convenția părților asupra despăgubirii și cuantumul acesteia determinat mutual.

Prin

H.G. nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de

expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării

de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", expropriator fiind

Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și

Infrastructurii.

Prin

Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern menționată a fost stabilit amplasamentul

lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", iar prin

dispozițiile art. 1 din același act normativ s-a alocat suma de 156.000.000 lei

pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra

terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care

au format obiectul exproprierii.

Formalitățile

de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 06

ianuarie 2011 prin afișarea la sediul Primăriei Mun. Lugoj a următoarelor

documente: anexa 2 la H.G. nr. 1232 din 06 decembrie 2010 cuprinzând numele și

prenumele proprietarilor, nr. cad. și suprafața afectată; anexa 1 (planul de

situație avizat de OCPI Timiș în care sunt evidențiate imobilele afectate);

oferta de despăgubire pe teritoriul administrativ al mun. Lugoj pentru

terenurile afectate de proiectul "Autostrada Lugoj - Deva";

notificarea intenției de expropriere a imobilelor aflate pe traseul autostrăzii

Lugoj - Deva prin care proprietarii afectați erau invitați ca în termen de 10

zile de la data afișării listei cu imobile supuse exproprierii, să formuleze

cererile de acordare a despăgubirilor; tabelul cuprinzând persoanele

expropriate ce au luat cunoștință de Notificarea intenției de expropriere;

modele de cereri; registru de cereri.

Sumele

ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii afectați de proiectul

"Autostrada Lugoj - Deva" au fost invitați sa le accepte, au fost

determinate pe baza Raportul de Evaluare realizat de experții evaluatori B.G.

și B.M. luând în considerare valoarea de 27,90 lei/mp.

Din

documentele indicate în cele ce preced rezulta suprafețele de teren supuse

exproprierii, numerele cadastrale după efectuarea operațiunilor de dezmembrare,

precum și valoarea sumelor ofertate cu titlul de despăgubiri.

Poate

interveni învoiala părților întrucât litigiile privind exproprierea au caracter

civil conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Boden

c/Suediei.

Se

încalcă puterea de lucru judecat și principiul nediscriminării raportat la

Hotărârea nr. 5735 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție într-un alt dosar.

2.

Curtea de apel a respins în mod nelegal cererea lor de încuviințare a unei

expertize contrare și a ratificat în mod greșit evaluarea realizată de experții

M.G. și O.C.Z. înlăturând în mod arbitrar și eronat lucrarea de specialitate

realizată de exp. D.D., cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr.

33/1994, nesocotind prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele

similare din contractele depuse la dosar de ei. Instanța nu trebuia să se

raporteze la prețurile ipotetice vehiculate pe piața imobiliară de agențiile de

intermediere imobiliară.

Aceasta

este rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut proba cu expertiza de evaluare

imobiliară, spre a se determina în concret valoarea, prin raportare la

vânzările perfectate pentru terenuri similare, întrucât, în caz contrar, era

suficientă solicitarea de către forul judiciar a unui punct de vedere al unei

agenții imobiliare.

Cu

atât mai mult este inadmisibil a se recurge la acest criteriu subsidiar de

raportare la prețurile orientative și artificiale ale agențiilor imobiliare,

atunci când există dovezi la dosarul cauzei privind vânzări împlinite pentru

terenuri similare, cu prețuri concrete, plătite și încasate, nefiind cazul să

se apeleze la valorile prezumtive furnizate de agențiile imobiliare.

Prin

urmare, valoarea de 4,5 euro/mp pe care experții tehnici ing. M.G. și ing.

O.C.Z. au solicitat-o de la o singură agenție imobiliară, nefundamentată și

neconcretizată în contracte de vânzare înfăptuite, dar pe care experții o

ratifică greșit ca fiind irefutabilă, nu poate înfrânge valorile mult mai mari

de 7 euro/mp, 10 euro/mp, 13 - 15 euro/mp sau chiar 28 euro/mp care sunt

fundamentate temeinic prin contractele de vânzare existente la dosarul cauzei

și care obiectivează prețul real cu care terenuri similare s-au vândut în mod

obișnuit.

În

continuare recurenții reclamanți au criticat modul concret de efectuare a

expertizelor și criteriile avute în vedere de experți pentru determinarea

despăgubirii.

În

raport cu cele expuse mai sus, au arătat că valoarea terenurilor expropriate

este cea de 7 euro/mp, astfel cum a fost convenită de părți prin oferta de

despăgubire pe care au acceptat-o, iar terenul expropriat ulterior în fapt are

aceeași valoare, pentru identitate de rațiune și de voință implicită a

părților. Prin urmare, expertizele evaluatorii în cauză nu-și află rostul în

demersul lor judiciar, în raport cu obiectul principal al acestuia.

În

subsidiar, au arătat că se impune să fie valorizate concluziile și valorile

statuate în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic

ing.D.D., care confirmă teza juridică și evaluatorie pe care au acreditat-o în

demersul judiciar pendinte, iar raportul întocmit de experții tehnici ing. M.G.

și ing. O.C.Z. să fie înlăturat prin prisma celor expuse mai sus.

În

consecință, pentru ipoteza subsidiară în care se va aprecia necesară evaluarea

judiciară a terenului expropriat și prin prisma respingerii cererii lor de

încuviințare a unei expertize contrare și a ratificării greșite de către

instanța de apel a evaluării realizate de experții M.G. și O.C.Z., se impune

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel

Timișoara, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., în vederea

administrării probei cu expertiza contrară.

3.

Hotărârea instanței de apel este nelegală și din perspectiva respingerii ca

nefondat a apelului lor.

3.1.

Instanțele de fond au respins în mod greșit cererea lor privind anularea

actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr. 24289 din 13

aprilie 2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad.404.558,

respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafață de 959 mp, și în suprafață de 642

mp, și prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafață de 94

mp, și în suprafață de 1.597 mp, în ceea ce privește despăgubirea, și cea de

obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri în suma de 23.058 euro -

echivalent în lei la data plății - pentru suprafața de 1691 mp (94 mp + 1597

mp) din parcela A390/1/1/6 cu nr. cad.404561 înscrisă în CF nr. 404491, precum

și pentru suprafața de 1601 mp (959 mp+642 mp) situată parcela A 390/1/1/5/2,

înscrisă în CF nr. 404492, nr. cad. 404558, expropriate ulterior în baza H.G.

nr. 203/2012 (11.837 euro + 11.207 euro), ca prematură.

Instanțele

de fond și-au argumentat soluția pe împrejurarea că nu au fost emise încă

hotărârile și procesele-verbale de expropriere pentru aceste suprafețe de

teren.

Contrar

celor expuse, aceste suprafețe de teren au fost expropriate pe durata derulării

activității jurisdicționale. H.G. nr. 203/2012 doar a completat lista

imobilelor supuse exproprierii cu noi suprafețe de teren suplimentare (printre

care și cele în cauză), astfel încât nu s-au emis și nici nu se vor mai emite

noi hotărâri și procese-verbale de expropriere.

Prin

urmare, constatându-se că suprafețele de teren individualizate mai sus se impun

a fi expropriate pe durata derulării activității jurisdicționale, instanțele de

fond trebuiau să dispună atât anularea actelor și formelor de expropriere

inițiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, în ceea ce privește

despăgubirea, cât și obligarea pârâtului la plata despăgubirii aferente acestor

suprafețe de teren la nivelul sumei de 23.058 euro - echivalent în lei la data

plății, determinată de noi prin raportare la valoarea de 27,90 lei/mp. (7

euro/mp) pentru care a intervenit acordul de voință dintre ei și pârât cu

privire la terenurile expropriate inițial, identice și limitrofe cu cele vizate

de H.G. nr. 203/2012 și de Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012.

Menționează

în acest context și soluția nelegală a Curții de Apel Timișoara în privința

pretinsei lipse de abilitare legală a instanței judecătorești de a dispune

exproprierea totală pentru suprafața de 1.203 mp, atunci când terenurile rămase

neexpropriate nu mai sunt utilizabile potrivit destinației lor și exproprierea

acestora este în fapt totală, echivalând cu o expropriere integrală în

realitate, deoarece și în această materie prevederile Legii nr. 198/2004 și

cele ale Legii nr. 255/2010 trimit la procedura reglementată de art. 24 din

Legea nr. 33/1994, iar alin. (3) al acestui text legal abilitează în mod expres

forul judiciar să dispună exproprierea totală, dacă situația reală o impune.

Soluția

exproprierii totale este concordantă și cu jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului în Hotărârea din 24 septembrie 1981 pronunțată în cauza

Sporrong et Lonnroth c/. Suediei, care a statuat asupra exproprierii în fapt,

concluzionând că, în absența unei exproprieri formale, documentate, judecătorul

este ținut să privească dincolo de aparențe și să analizeze realitatea

situației litigioase și că, din moment ce Convenția are ca scop protejarea unor

drepturi concrete și efective, este important să se cerceteze dacă situația în

discuție nu are semnificația unei exproprieri în fapt (care impunea, în speță,

pentru terenurile limitrofe, rămase în proprietatea lor și neexpropriate

formal, soluția jurisdicțională a exproprierii totale).

3.2.

Instanțele de fond au respins în mod nelegal și cu încălcarea art. 23 și urm.

din Legea nr. 33/1994 cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii

aferente diferenței de suprafață de 1203 mp din parcela A390/1/1/6, nr. cad.

404561, înscrisă în CF nr. 404491, rămasă în proprietatea lor și pentru care

s-a dispus exproprierea pe cale judiciară, ca urmare a dispoziției de

expropriere totală a suprafeței de 6.000 mp din parcela A 390/1/1/6.

3.3.

Instanțele de fond au respins în mod nelegal cererea lor de obligare a

pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune,

reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Suma

de 8.225 euro - echivalent în lei pretinsă cu titlul de daune vizează valoarea

suprafeței de 1.175 mp, rămasa din parcela A 390/6/28/3 înscrisă în CF nr.

404056 Lugoj, în raport cu care s-a statuat prin raportul de expertiza tehnica

judiciară efectuată în cauză, că nu mai poate fi utilizată, deoarece accesul la

această suprafață de teren nu mai este posibil, fiind învecinată cu suprafața

de teren expropriată la est, la vest de canalul HG403, iar la nord și sud de

parcelele de teren ale altor proprietari.

În

consecință, dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren a fost

dezgolit de atributele sale esențiale usus și fructus, afectațiunea terenului a

fost compromisă iremediabil, astfel încât cererea de obligare a pârâtului la

plata despăgubirii de 8.225 euro echivalent în lei pentru această suprafață de

teren (determinată prin raportare la aceeași valoare de 27,90 lei/mp,

echivalentul a 7 euro/mp) era întemeiată și trebuia admisă ca atare.

În

motivarea recursului pârâtul a arătat următoarele.

I.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, conform cărora "calcularea despăgubirilor experții, precum și

instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de

același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii

raportului de expertiză".

Instanța

de apel a stabilit valoarea de despăgubire a celor 6 terenuri expropriate de la

apelanții-reclamanți la suma de 10 lei/mp, valorificând astfel varianta

experților ing. M.G. și ing. O.C.Z. din cuprinsul raportul inițial de evaluare.

Această valoare de 10 lei/mp a fost stabilită de experți prin raportare la oferte

de vânzare a unor terenuri de același fel cu terenurile expropriate. Instanța

de apel a omologat un raport de expertiză, care nu a ținut seama de criteriile

cumulative stabilite în mod imperativ de lege.

În

cazul de față legiuitorul a stabilit imperativ criteriile de evaluare, iar

actele de procedură îndeplinite cu ignorarea acestor criterii imperative sunt

lovite de nulitate pentru că încalcă legea art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/19941. Astfel, stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare

la prețurile de tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei.

În

cadrul răspunsului la obiecțiuni, experții M.G. și O.C.Z., au stabilit valoarea

legală de despăgubire, de 0,12 euro/mp sau 0,52 lei/mp, cu respectarea

exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la prețurile de

tranzacționare a terenurilor de același fel cu cele expropriate din UAT Lugoj,

la data întocmirii raportului de expertiză, prin raportare la prețurile din

contractele nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 și nr. 4788 din 25 noiembrie 2013

încheiate la data efectuării raportului de expertiză - noiembrie 2013.

Astfel,

dacă în cadrul raportului de expertiză experții M.G. și O.C.Z. au stabilit în

mod nelegal valoarea reală de piață a terenurilor expropriate, prin raportare

la prețurile din ofertele de vânzare, aceeași experți, ulterior, în cadrul

răspunsului la obiecțiuni, au revenit asupra primei valori și au stabilit, în

mod legal, valoarea reală de piață a terenurilor expropriate, prin raportare la

prețurile din cele 2 contracte - nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 și nr. 4788 din

25 noiembrie 2013 - singurele care pot fi avute în vedere la stabilirea valorii

de despăgubire, fata de faptul că cele 2 contracte au fost încheiate la data

întocmirii raportului de expertiză și privesc imobile de același fel cu

imobilele expropriate respectiv au aceeași categorie de folosință-arabil în

extravilanul localității Lugoj.

De

remarcat în acest sens că, la dosarul cauzei există probe legale și

concludente, contractele de vânzare-cumpărare și răspunsul la obiecțiuni, și

suficiente pentru a stabili, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994,

valoarea de despăgubire pentru expropriere.

În

această situație, dat fiind că valoarea de despăgubire de 0,12 euro/mp

echivalentul a 0,52 lei/mp stabilită de cei doi experți este mai mică decât

despăgubirea stabilita de expropriator pentru imobilele expropriate, rezultă că

valoarea de despăgubire stabilită de Statul Român este o valoare corectă și

reală ce reprezintă o justa și prealabilă despăgubire, drept pentru care

acțiunea reclamanților este neîntemeiată și se impune a fi respinsă.

II.

Instanța de apel nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de

drept care au format convingerea acesteia că valoarea corectă de despăgubire este

de 10 lei/mp, cea stabilită de experții M.G. și O.C.Z. în cuprinsul raportului

de expertiză și totodată nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a

înlăturat concluziile diferite la care aceeași experți au ajuns, ulterior, în

cadrul răspunsului la obiecțiuni-motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7.

Lecturând

decizia atacată se observa că, în ceea ce privește pronunțarea asupra valorii

reale de piață a terenurilor expropriate, instanța de apel a reținut doar că

"prin raportul la expertiză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat

în suprafață totală de 10.599 mp este de 105.990 lei (10.599 mp x 10 lei/mp),

valoare ce va fi avut în vedere de instanța de apel la stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamanților."

Instanța

de apel nu motivează de ce a valorificat opinia domnilor experți din raportul

de expertiză. Totodată, instanța de apel a omis să analizeze opinia diferită la

care au ajuns aceiași experți M.G. și O.C.Z., ulterior, în cadrul răspunsului

la obiecțiuni.

Prin

răspunsul la obiecțiuni, experții au revenit asupra primei valori de 10 lei/mp

din raportul de expertiză, concluzionând, în urma analizei noilor contracte de

vânzare-cumpărare relevante, contractele nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 și nr.

4788 din 25 noiembrie 2013, faptul că valoarea reală de piață a terenurilor

expropriate este de 0,12 euro/mp, echivalent a 0,52 lei/mp.

Diferența

dintre prima valoare la care au ajuns experții, în cuantum de 10 lei/mp, și

valoarea ulterioara din cadrul răspunsului la obiecțiuni, în cuantum de 0,52

lei/mp, este deosebit de însemnată.

Or,

instanța de apel a omis să analizeze noua valoare consemnată de domnii experți

în răspunsul la obiecțiuni deși, având în vedere diferența mare față de prima

valoare, o analiză pertinentă se impunea cu necesitate.

Dacă

instanța de apel ar fi analizat răspunsul la obiecțiuni întocmit de cei doi

experți ar fi observat că valoarea din acest act, de 0,12 euro/mp sau 0,52

lei/mp, reprezintă valoarea stabilită cu respectarea exigentelor art. 26 din

Legea 33/1994, respectiv prin raportare la prețurile de tranzacționare a

terenurilor de același fel cu cele expropriate din UAT Lugoj, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Dacă

se acceptă ca, omologând valoarea de 10 lei/mp din raportul inițial de evaluare

instanța de apel a înlăturat valoarea de 0,52 lei/mp din răspunsul la

obiecțiuni, ne poziționăm în situația unei nemotivări a hotărârii sub aspectul

acestei înlăturări a concluziilor din răspunsul la obiecțiuni.

Principiul

general consacrat de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impune ca orice hotărâre

judecătorească să fie motivată, ca o garanție împotriva arbitrariului

judecătoresc și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita

controlul judiciar.

De

asemenea, mai trebuie precizat c