ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3196/2014

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 5943 din 30 din 18 august 2011, reclamanții N.V. și N.A.M., au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în reprezentarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea lor și care formează obiectul exproprierii de către pârât; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile, proprietatea lor, care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, cu titlul de daune, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții N.V. și N.A.M. au formulat precizare la acțiune, solicitând, în principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamanților și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

În subsidiar, să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; în toate cazurile să se dispună obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Reclamanții N.V. și N.A.M.

au formulat completare la acțiune, solicitând să se dispună adițional și anularea proceselor-verbale și a hotărârilor de stabilire a despăgubirii, în ceea ce privește despăgubirea, și deci, în principal, să se constate acordul de voință/învoiala părților cu privire la plata sumei de 325.683 lei, cu titlul de despăgubire, pentru terenurile proprietatea reclamanților și care formează obiectul exproprierii de către pârât, în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 33/1994; obligarea pârâtului la plata sumei de 325.683 lei către reclamanți cu titlu de despăgubire pentru terenurile menționate mai sus care formează obiectul exproprierii; obligarea pârâtului la plata sumei de 30.000 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

În subsidiar, au solicitat să se stabilească cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită reclamanților în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume; și în toate cazurile să se dispună anularea Proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. 32 din 14 septembrie 2011, nr. 33 din 14 septembrie 2011, nr. 54 din 14 septembrie 2011, nr. 55 din 14 septembrie 2011, nr. 71 din 14 septembrie 2011 și nr. 72 din 14 septembrie 2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32 din 14 septembrie 2011, nr. 33 din 14 septembrie 2011, nr. 54 din 14 septembrie 2011, nr. 55 din 14 septembrie 2011, nr. 71 din 14 septembrie 2011 și nr. 72 din 14 septembrie 2011, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanții N.V. și N.A.M. au formulat o nouă completare de acțiune prin care solicită și să se dispună anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad. 404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafață de 959 mp, și în suprafață de 642 mp, și prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafață de 94 mp, și în suprafață de 1.597 mp, în ceea ce privește despăgubirea; să se dispună exproprierea totală a suprafeței de 6.000 mp din parcela A 390/1/1/6, respectiv și a diferenței de suprafață de 1203 mp din parcela A390/1/1/6 rămasă în proprietatea reclamanților; să se dispună obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri calculata în raport cu echivalentul în lei a sumei de 7 euro/mp și pentru suprafețele de teren expropriate în baza H.G.

nr. 203/2012 sau, în subsidiar, să se stabilească și pentru aceste terenuri cuantumul despăgubirilor și suma cuvenită lor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform procedurii de la art. 25 și urm. din acest ultim act normativ, și să se dispună obligarea pârâtului la plata acestei sume de bani cu titlu de despăgubire pentru expropriere. Pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regionala de Drumuri și Poduri Timișoara a formulat întâmpinare față de completarea de acțiune formulata de reclamanți pentru termenul de judecata din data de 18 octombrie 2012. Se solicită instanței de judecată să dispună respingerea cererii completatoare pe excepție ca fiind prematur introdusă iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 5943/30/2011, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea precizată și completată.

A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționarii-expropriați a despăgubirilor aferente următoarelor imobile-terenuri arabile: suprafața de 3106 mp din parcela A 390/1/1/6/2, identificată cadastral sub nr. 404561, în CF 404491 Lugoj; suprafața de 4197 mp din parcela A 390/1/1/5/2, identificată cadastral sub nr. 404458, în CF 404 492 Lugoj; suprafața de 1170 mp din parcela A 390/6/28/1/2, identificată cadastral sub nr. 404478, în CF 404055 Lugoj; suprafața de 1193 mp din parcela A 390/6/28/3/2, identificată cadastral sub nr. 404480, în CF 404056 Lugoj; suprafața de 551 mp din parcela A 390/6/17/1/2, identificată cadastral sub nr. 404436, în CF 404039 Lugoj; suprafața de 382 mp din parcela A 390/6/17/3, identificată cadastral sub nr. 404237, în CF 404037 Lugoj; - toate supuse procedurii speciale de expropriere, configurată legislativ de Legea cu nr. 198/2004, abrogată prin Legea cu nr. 255/2010, ulterior emiterii actului declanșator al procedurii speciale de expropriere deja supra anunțată, acela obiectivat prin H.G.

nr. 1232 din 16 decembrie 2010) cuantificate la nivelul sumei totale de 325683 lei. Și, constatând acordul subiecților implicați în operațiunea de expropriere, asupra cuantumului despăgubirii, intervenit în condițiile de exigență ale art. 5 în corelație cu acelea ale art. 6 apartenente ambele Legii nr. 198/2004, în versiunea atunci în vigoare. A dispus anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii, cu nr. 32, 33, 54, 55, 71 și, respectiv, 72, toate întocmite la data de 14 septembrie 2011, în condițiile alin. (15) apartenent art. 15 din normele metodologice de aplicare a Legii cu nr. 255/2010, aprobate prin H.G.

nr. 53 din 19 ianuarie 2011, cum și a Hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubiri având aceleași numere, emise - în condițiile de exigență ale art. 18 - 20 apartenente toate aceleiași Legi cu nr. 255/2010, în corelație cu acelea ale art. 15 și 16 apartenente Normelor deja supra anunțate -, la 14 septembrie 2011. A dispus exproprierea terenului în întindere cantitativă de 1203 mp din parcela identificată A390/1/1/6 în Cf 404491 Lugoj. A respins în rest demersul judiciar precizat și completat. A obligat reclamanții să achite în contul Biroului de expertize Judiciare - pendinte Tribunalul Timiș, deschis la CEC SA Timișoara, suma de 1630 lei pentru fiecare, cu titlu de diferență onorariu expert aferent lucrării de specialitate efectuată de către experții A.C., S.I.

și H.Ș. A obligat pârâtul-expropriator la plata către petiționari a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8870 lei. Împotriva Sentinței civile nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apel reclamanții N.V. și N.A.M., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Prin Decizia civilă nr. 90 din data de 24 iunie 2014, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul declarat de reclamanții N.V. și N.A.M.

împotriva Sentinței civile nr. 3636 din 20 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 5943/30/2011, în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. A admis apelurile declarate de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat în parte sentința civilă apelată în sensul că, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții N.V.

și N.A.M. astfel cum a fost precizată și completată: A dispus anularea în parte a proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 32 din 14 septembrie 2011, 33 din 14 septembrie 2011, 54 din 14 septembrie 2011, 55 din 14 septembrie 2011, 71 din 14 septembrie 2011 și 72 din 14 septembrie 2011, precum și a Hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. 32 din 14 septembrie 2011, 33 din 14 septembrie 2011, 54 din 14 septembrie 2011, 55 din 14 septembrie 2011, 71 din 14 septembrie 2011 și 72 din 14 septembrie 2011, toate emise de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, Consiliul Local Lugoj, în partea privind cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților N.V. și N.A.M. pentru terenurile expropriate.

S-a stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamanților pentru terenurile expropriate, respectiv pentru: terenul în suprafață de 551 mp din parcela A 390/6/17/1, identificată cadastral sub nr. 404436, înscrisă în CF nr. 404039 Lugoj; terenul în suprafață de 382 mp din parcela A 390/6/17/3 identificată cadastral sub nr. 404037 înscrisă în CF nr. 404037 Lugoj; terenul în suprafață de 1170 mp din parcela A 390/6/28/1 identificată cadastral sub nr. 404478, înscrisă în CF 404055 Lugoj; terenul în suprafață de 1193 mp din parcela A 390/6/28/3 identificată cadastral sub nr. 404480 înscrisă în CF nr. 404056 Lugoj; terenul în suprafață de 4197 mp din parcela A 390/1/1/5 identificată cadastral sub nr. 404558 înscrisă în CF 404492 Lugoj și terenul în suprafață de 3106 mp din parcela A 390/1/1/6 identificată cadastral sub nr. 404561, înscrisă în CF nr. 404491 Lugoj, la suma totală de 105.990 lei și obligă pârâtul la plata către reclamanți a acestei sume.

A respins în rest acțiunea precizată și completată. A menținut în rest sentința cu privire la obligarea reclamanților la plata sumei de 1630 lei pentru fiecare expert reprezentând diferență onorariu expert. A obligat reclamanții la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată. În motivarea deciziei s-au reținut următoarele: Cu privire la apelul pârâtului și al Parchetului, s-a constatat că în mod nelegal prin raportare la temeiul de drept invocat de reclamanți (art. 27 din Legea nr. 255/2010 și art. 24 din Legea nr. 33/1994), instanța de fond a apreciat că în speță a intervenit un acord între expropriator și expropriați în ceea ce privește valorile inițiale de despăgubire stabilite încă de la 14 ianuarie 2011 (la care reclamanții s-au declarat de acord cu oferta de despăgubire).

S-a reținut greșit de prima instanță că cererile reclamanților de acordare a despăgubirilor cuantificate prin H.G. nr. 1232/2010 au fost acceptate de aceștia sub imperiul legii noi nr. 255/2010, având în vedere că H.G. nr. 1232/2010 a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar faptul că procedura de expropriere a început sub imperiul Legii nr. 198/2004 și H.G. nr. 1232/2010 (în forma inițială), dar s-a realizat efectiv la data de 14 septembrie 2011, data emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, nu atrage retroactivitatea acestor norme, în condițiile în care au fost abrogate, respectiv modificate, pe parcursul procedurii, dar anterior emiterii hotărârilor de stabilire a cuantumului despăgubirilor contestate în speță, ce au fost emise în aplicarea Legii nr. 255/2010 și a H.G.

nr. 492/2011. H.G. nr. 1232 din 06 decembrie 2010) a fost dat în aplicarea Legii nr. 198/2004 (abrogată prin Legea nr. 255/2010), iar potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, expropriatorul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin.(4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

În consecință, prin hotărârea mai sus menționată, Comisia dispunea atât asupra transferul dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului despăgubirii, nici evaluarea terenului și nici notarea în cartea funciară a intenției de expropriere neconducând la preluarea dreptului de proprietate, și atâta timp cât exproprierea terenului nu a avut loc anterior, iar procedura de realizare urmează legea în vigoare la momentul derulării ei, fiecare act juridic este supus normei legale sub imperiul căreia se realizează. Nu pot fi reținute considerentele hotărârii atacate, potrivit cărora H.G.

nr. 492/2011 ar încălca principiul neretroactivității legii, atâta timp cât hotărârea de guvern cuprinde normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 255/2010, în vigoare la data exproprierii, astfel că, în aplicarea unei legi la o anumită situație juridică, trebuie să fie avute în vedere normele metodologice emise pentru aplicarea acelei legi, nu cele emise pentru aplicarea unei legi abrogate. Corespunde realității că, într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 255/2010, orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a legii se consideră valabilă, însă art. 32 prevede că, în cazul procedurilor de expropriere aflate în curs de desfășurare, pentru continuarea realizării obiectivelor, se aplică prevederile prezentei legi.

În cauză, procedura de expropriere în ceea ce-i privește pe reclamanți era în curs de desfășurare la data apariției legii, nefiind emise hotărâri ale Comisiei (producătoare de efecte juridice în sensul celor mai sus-arătate), astfel că urmarea procedurii (inclusiv sub aspectul stabilirii unor noi valori de despăgubire) este conformă legii, expropriatorul având obligația de a utiliza, în vederea determinării despăgubirilor doar expertiza realizată în condițiile actului normativ de expropriere în vigoare la data la care hotărârea a fost emisă, respectiv Legea nr. 255/2010. În condițiile Legii nr. 255/2010, decizia de expropriere emisă în baza art. 9 constituie titlu pentru predarea imobilului și, în termen de 5 zile de la emiterea ei, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate și constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului despăgubirilor de către proprietar (art. 18 din lege).

Or, în cauză, reclamanții nu și-a dat acceptul cu privire la cuantumul despăgubirilor rezultate din urmarea procedurii derulate în baza Legii nr. 255/2010 (și oferite de expropriator), astfel că nu există acordul de voință cu privire la acest cuantum, acord a cărui validare a fost cerută și acordat în mod nelegal de prima instanță. În ce privește solicitarea reclamanților de a constata că s-a realizat un acord de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor, prin faptul că au fost rugați să accepte și că au acceptat suma de 27,90/mp, curtea de apel a constatat că în mod greșit a fost admis acest petit, fiind nelegală soluția tribunalului sub acest aspect.

Astfel, legea specială, prin derogare de la prevederile dreptului comun în materie, respectiv art. 18 din Legea nr. 255/2010, pretinde ca înțelegerea cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite pentru imobilul expropriat să se realizeze numai după constituirea comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, în termen de 5 zile de la emiterea deciziei de expropriere, într-o formă specială ad validitatem pentru realizarea unui acord de voință, respectiv prin întocmirea unui proces-verbal semnat de membrii acestei comisii și de expropriat.

În speță, un astfel de proces-verbal de constatare a înțelegerii cu privire cuantumul despăgubirilor cuvenite, nu a fost întocmit, de membrii comisiei de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, și de reclamanți, iar din cuprinsul cererii lor depuse la sediul autorității implicate în procedura de expropriere la data de 17 ianuarie 2011 rezultă faptul că reclamanții cer ca plata despăgubirilor pentru imobilele expropriate să se facă în condițiile Legii nr. 255/2010, fără a fi indicat vreun cuantum al sumelor acceptate în acest sens, motiv pentru care se impune concluzia că între părți nu s-a realizat acordul de voință invocat. Raportat la considerentele arătate, curtea de apel a constatat că, critica adusă hotărârii atacate de pârât și de Parchet, sub aspectul constatării acordului de voință cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate reclamanților, este întemeiată.

În ceea ce privește critica adusă hotărârii pronunțată de prima instanță, invocată de pârât cu privire la exproprierea suplimentară a parcelei de 1203 mp, curtea de apel a constatat că este întemeiată, având în vedere că nu s-au emis hotărâri de stabilire a despăgubirilor pentru exproprierea suprafețelor de 94 mp și 1597 mp, pentru a putea fi pusă în discuție utilitatea exproprierii acestei suprafețe de teren și pentru a se cunoaște cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator. Este întemeiată și critica adusă hotărârii de pârât și de Parchet în ceea ce privește anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor, având în vedere că s-a solicitat de către reclamanți anularea în parte a acestora și nu în totalitate așa cum a dispus instanța de fond.

În ceea ce privește critica sentinței sub aspectul greșitei aplicări a prevederilor art. 22 din Legea 255/2010, potrivit căruia expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești în vederea stabilirii justei despăgubiri și a dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea 33/1994, curtea de apel a constatat că și aceasta se privește a fi întemeiată. De altfel, prin subsidiarul cererii reclamanților s-a solicitat stabilirea cuantumului despăgubirilor în temeiul art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 23 din Legea nr. 33/1994, conform procedurii prevăzută de art. 25 din lege. Astfel, valorile despăgubirilor oferite sunt cele cuprinse în hotărârile de stabilire a despăgubirilor nr. 32, 33, 54, 55, 71 și 72 toate din data de 14 septembrie 2011, contestate în speță, întrucât prin aceasta au fost stabilite efectiv și oferite reclamanților anumite sume cu titlu de despăgubire pentru terenul expropriat.

În cauză sunt incidente dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010 referitoare la condițiile în care cuantumul despăgubirilor poate fi contestat, respectiv în limitele stabilite de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, "La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile administrate de aceștia". Așadar, conform acestor dispoziții legale instanța este chemată să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirilor care trebuie să fie stabilită de o comisie de experți.

În acest sens, la solicitarea pârâtului s-a dispus de către instanța de apel efectuarea unei expertize judiciare de către trei experți și cum dl. expert D.D. a avut o altă opinie cu privire la cuantumul despăgubirilor, instanța a luat în considerare opinia majoritară a experților care au stabilit valoarea terenurilor expropriate potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 cu luarea în considerare a prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele limitrofe (conform contractelor de vânzare-cumpărare anexate). Instanța a reținut astfel că prin raportul de expertiză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat în suprafață totală de 10599 mp este de 105.990 lei (10599 mp x 10 lei/mp), valoare ce va fi avută în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților.

Deși expertiza efectuată de cei doi experți la calcularea valorii despăgubirilor a luat în considerare și valorile terenurilor ce intră sub incidența H.G. nr. 203/2012 (anexa 52 la raportul de expertiză), respectiv au fost evaluate și terenurile în suprafață de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) înscrise în CF nr. 404491 Lugoj, respectiv 1601 mp (959 mp + 642 mp) înscrise în CF 404492 Lugoj - curtea de apel a constatat că acestea nu pot fi acordate raportat la faptul că hotărârea de expropriere a acestor terenuri nu a fost emisă la data formulării acțiunii. În ceea ce privește daunele calculate de experți și pretins suferite de reclamanți urmare a exproprierii constând în plata unui eventual comision unor sume de bani pentru redobândirea aceleiași suprafețe de teren, curtea de apel a constatat că aceste daune nu pot fi acordate reclamanților nefăcând dovada că au intenționat să achiziționeze un alt teren.

Instanța nu a luat în considerare evaluarea efectuată de expert D.D. care a stabilit valoarea despăgubirilor la 10,9 euro/mp pentru terenul expropriat cu luarea în considerare a unor criterii ce exced celor prevăzute de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv faptul că terenul în discuție va avea în apropiere un complex de servicii, că zona se află într-un amplu proces de dezvoltare industrială și comercială pe segmentul supus evaluării, că se va construi o benzinărie în apropiere, precum și că se va extinde intravilanul UAT Lugoj ce va cuprinde și terenurile supuse evaluării. Raportat la considerentele arătate referitor la apelul reclamanților, curtea de apel a constatat că în ceea ce privește critica adusă hotărârii primei instanțe de către aceștia cu privire la respingerea cererii prin care s-a solicitat anularea actelor și formelor de expropriere inițiale în baza H.G.

nr. 203/2012 și solicitarea de acordare de despăgubiri pentru terenurile vizate prin notificarea nr. 24289/2012, este neîntemeiată. Raportat la dispozițiile art. 22 din Legea nr. 255/2010, dreptul expropriatului de a se adresa instanței se naște în momentul comunicării hotărârii de stabilire a despăgubirilor în temeiul art. 20 din Legea nr. 255/2010, astfel că raportat la data formulării completării de acțiune, hotărârea cu privire la anularea exproprierii inițiată în baza H.G. nr. 203/2012, nu a fost emisă, motiv pentru care, cererea astfel formulată a fost corect respinsă ca prematură.

Cu privire la solicitarea de obligare a pârâtului la plata contravalorii terenului în suprafață de 1203 mp pentru care prima instanță a dispus exproprierea acestuia, curtea de apel a constatat că raportat la considerentele arătate, la faptul că în mod greșit s-a admis petitul privind exproprierea suprafeței de teren de 1203 mp, este neîntemeiată critica adusă hotărârii atacate prin care s-au respins pretențiile vizând despăgubirile solicitate pentru acest teren.

Cum, prin expertiza efectuată în cauză s-au calculat și daunele pretins suferite de reclamanți, daune care nu s-au dovedit în cauză, curtea de apel a constatat că nu este întemeiată nici critica reclamanților în ceea ce privește cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, cu titlu de daune pentru suprafața de teren limitrofă terenurilor expropriate, având în vedere că așa cum au reținut experții, aceștia nu au făcut dovada cultivării terenurilor respective, terenuri care nu erau la data efectuării expertizei afectate de lucrări de execuție a bretelei de legătură. În baza art. 276 C. proc. civ., a obligat reclamanții la plata către pârât a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții N.V. și N.A.M. și pârâtul Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. Prin recursul formulat reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara în vederea administrării probei cu expertiză contrarie, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. În ipoteza în care se apreciază că nu se impune soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, se solicită modificarea deciziei recurată în sensul respingerii apelurilor formulate de Statul Român și de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și în sensul admiterii apelului reclamanților.

În motivarea recursului reclamanții au arătat următoarele. Au invocat prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., apreciind că decizia civilă recurată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 198/2004, a dispozițiilor Legii nr. 255/2010, a prevederilor art. 24 și 26 din Legea nr. 33/1994 și cu schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al convenției părților asupra valorii de despăgubire pentru expropriere. 1. Instanța de apel a considerat în mod nelegal că dispozițiile H.G. nr. 492/2011 sunt incidente în cauză și că nu s-a încheiat între părți o convenție validă asupra cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat. Pretențiile pecuniare pendinte își găsesc fundamentarea juridică în norma legală tranzitorie circumscrisă prevederilor art. 31 din Legea nr. 255/2010 (în versiunea în vigoare la data recurgerii la concursul justiției), în corelație cu prevederile art. 969 C. civ.

de la 1864, coroborate cu dispozițiile art. 24 ce constituie dreptul comun în materie configurat de Legea nr. 33/1994. Incidența prevederilor H.G. nr. 1232/2010 și aplicabilitatea cuantumului despăgubirilor statuate prin acest act normativ nu este înlăturată nici de adoptarea Legii nr. 255/2010 și nici de emiterea H.G. nr. 492/2011, întrucât s-ar încălca principiul constituțional al neretroactivității legii civile. Conținutul juridic al dreptului la acțiune cu privire la cuantumul despăgubirii este însă identic. Atât prevederile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, cât și cele ale art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 fac trimitere la procedura de drept comun în materia exproprierii reglementată de dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.

Prevederile art. 24 din Legea nr. 33/1994 statuează în mod indubitabil asupra principiului stabilirii prioritare a despăgubirii pentru expropriere pe cale convențională, ingerința forului judiciar fiind îngăduită numai în subsidiar, în ipoteza în care părțile nu au determinat mutual despăgubirea, ceea ce nu este cazul în speță. Lucrările de specialitate dedicate instituției exproprierii subliniază că, în toate cazurile, convenția are natura juridică a unui contract de tranzacție, cu caracter extrajudiciar sau judiciar, în funcție de etapa în care se încheie.

Prin urmare, contrar tezei juridice eronate a instanței de apel, stabilirea convențională a despăgubirii pentru expropriere este prioritară și aplicabilă în cadrul instituției exproprierii pentru utilitate publică, deoarece determinarea cuantumului despăgubirii prin învoiala părților constituie un raport juridic de drept privat, de care forul judiciar trebuie să ia act și să îi confere toate efectele juridice, indiferent că acest raport juridic s-a încheiat în faza administrativă sau în cea jurisdicționala și indiferent dacă acordul părților asupra despăgubirii îmbracă forma unui proces-verbal sau a unei convenții civile, perfectate în temeiul art. 969 C. civ. prin ofertă urmată de acceptare.

Instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 18 din Legea nr. 255/2010, care nu impun încheierea cu titlu ad validitatem a procesului-verbal prin care să se constate acceptarea despăgubirii. De altfel, textul legal invocat de Curtea de Apel Timișoara nici nu este incident în cauză, deoarece cuantumul despăgubirii a fost stabilit pe cale legală de către Guvernul României prin anexa la H.G. nr. 1232/2010 și ofertat reclamanților pe această cale și prin publicația de la consiliul local, nefiind întocmită la acea epocă și decizia de expropriere, astfel încât nu era aplicabilă procedura prevăzută de art. 18 din Legea nr. 255/2010. Atâta vreme cât cuantumul despăgubirii de 27,90 lei/mp a fost ofertat prin anexa la H.G.

nr. 1232/2010 și avea natura juridică a unei policitațiuni, simpla acceptare a ofertei notificată ofertantului era suficientă pentru perfectarea acordului asupra despăgubirii, nemaifiind necesară dresarea vreunui proces-verbal sau a altei formalități administrative. Oricum, întrucât nemo auditur propriam turpitudinem allegans, nu era permis expropriatorului să invoce inexistența unui proces-verbal scris de constatare a acordului părților asupra, despăgubirii ofertate, întrucât autoritatea publică avea îndatorirea de a-și constitui comisia abilitată în acest scop și de a-i convoca în scris, astfel încât argumentele pârâtului cu privire la lipsa unui proces-verbal constatator au fost în mod nelegal împărtășite și valorificate juridic de către instanța de apel.

În consecință, raportat la exigențele și particularitățile procedurii speciale consacrată legislativ de Legea nr. 198/2004 prin ale sale art. 3 - 8, sub imperiul căreia a fost declanșată operațiunea de expropriere supusă pendinte disputei procesuale, ocurența acordului spre a cărui executare jurisdicțională tind este indubitabilă. Valența de act juridic de drept public o are numai stabilirea utilității publice și transferul silit al dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat, iar nu și determinarea convențională a despăgubirii, situație în care expropriatorul participă la raportul juridic civil întocmai ca și o entitate privată, iar raportul juridic obligațional privind "prețul" exproprierii este, de asemenea, unul de drept privat.

Aceasta este, de altfel, și rațiunea pentru care acțiunea judiciară a persoanei nemulțumite de cuantumul despăgubirii poate viza exclusiv acest aspect, care este "negociabil" și de interes privat, iar nu și utilitatea publică și oportunitatea exproprierii.

În consecință, nu poate fi acreditată teza nefondării demersului lor judiciar având ca obiect consfințirea jurisdicțională a convenției încheiată între ei și pârât pe calea ofertei urmată de acceptare, pe motiv că o asemenea cerere în constatarea acordului de voință și a despăgubirii ar excede procedurii "stricte și imperative" de contestare a despăgubirilor reglementate de Legea nr. 198/2004 și de Legea nr. 255/2010, atâta vreme cât ambele legi antemenționate trimit în mod expres la procedura prevăzută de art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, iar dispozițiile art. 24 încorporate în legea dreptului comun asupra exproprierii statuează asupra principiului stabilirii consensuale a cuantumului despăgubirii, fiind astfel îngăduit forului judiciar să constate convenția părților asupra despăgubirii și cuantumul acesteia determinat mutual.

Prin H.G. nr. 1.232 din 6 decembrie 2010 s-a aprobat declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", expropriator fiind Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Prin Anexa nr. 1 la Hotărârea de Guvern menționată a fost stabilit amplasamentul lucrării de utilitate publică "Autostrada Lugoj - Deva", iar prin dispozițiile art. 1 din același act normativ s-a alocat suma de 156.000.000 lei pentru plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor situate pe amplasamentul acestei lucrări de utilitate publică care au format obiectul exproprierii.

Formalitățile de publicitate impuse de prevederile legale au fost efectuate la data de 06 ianuarie 2011 prin afișarea la sediul Primăriei Mun. Lugoj a următoarelor documente: anexa 2 la H.G. nr. 1232 din 06 decembrie 2010 cuprinzând numele și prenumele proprietarilor, nr. cad. și suprafața afectată; anexa 1 (planul de situație avizat de OCPI Timiș în care sunt evidențiate imobilele afectate); oferta de despăgubire pe teritoriul administrativ al mun. Lugoj pentru terenurile afectate de proiectul "Autostrada Lugoj - Deva"; notificarea intenției de expropriere a imobilelor aflate pe traseul autostrăzii Lugoj - Deva prin care proprietarii afectați erau invitați ca în termen de 10 zile de la data afișării listei cu imobile supuse exproprierii, să formuleze cererile de acordare a despăgubirilor; tabelul cuprinzând persoanele expropriate ce au luat cunoștință de Notificarea intenției de expropriere; modele de cereri; registru de cereri.

Sumele ofertate cu titlul de despăgubiri pe care proprietarii afectați de proiectul "Autostrada Lugoj - Deva" au fost invitați sa le accepte, au fost determinate pe baza Raportul de Evaluare realizat de experții evaluatori B.G. și B.M. luând în considerare valoarea de 27,90 lei/mp. Din documentele indicate în cele ce preced rezulta suprafețele de teren supuse exproprierii, numerele cadastrale după efectuarea operațiunilor de dezmembrare, precum și valoarea sumelor ofertate cu titlul de despăgubiri. Poate interveni învoiala părților întrucât litigiile privind exproprierea au caracter civil conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Boden c/Suediei. Se încalcă puterea de lucru judecat și principiul nediscriminării raportat la Hotărârea nr. 5735 din 10 decembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un alt dosar.

2. Curtea de apel a respins în mod nelegal cererea lor de încuviințare a unei expertize contrare și a ratificat în mod greșit evaluarea realizată de experții M.G. și O.C.Z. înlăturând în mod arbitrar și eronat lucrarea de specialitate realizată de exp. D.D., cu încălcarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, nesocotind prețurile la care se vând în mod obișnuit imobilele similare din contractele depuse la dosar de ei. Instanța nu trebuia să se raporteze la prețurile ipotetice vehiculate pe piața imobiliară de agențiile de intermediere imobiliară. Aceasta este rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut proba cu expertiza de evaluare imobiliară, spre a se determina în concret valoarea, prin raportare la vânzările perfectate pentru terenuri similare, întrucât, în caz contrar, era suficientă solicitarea de către forul judiciar a unui punct de vedere al unei agenții imobiliare.

Cu atât mai mult este inadmisibil a se recurge la acest criteriu subsidiar de raportare la prețurile orientative și artificiale ale agențiilor imobiliare, atunci când există dovezi la dosarul cauzei privind vânzări împlinite pentru terenuri similare, cu prețuri concrete, plătite și încasate, nefiind cazul să se apeleze la valorile prezumtive furnizate de agențiile imobiliare. Prin urmare, valoarea de 4,5 euro/mp pe care experții tehnici ing. M.G. și ing. O.C.Z. au solicitat-o de la o singură agenție imobiliară, nefundamentată și neconcretizată în contracte de vânzare înfăptuite, dar pe care experții o ratifică greșit ca fiind irefutabilă, nu poate înfrânge valorile mult mai mari de 7 euro/mp, 10 euro/mp, 13 - 15 euro/mp sau chiar 28 euro/mp care sunt fundamentate temeinic prin contractele de vânzare existente la dosarul cauzei și care obiectivează prețul real cu care terenuri similare s-au vândut în mod obișnuit.

În continuare recurenții reclamanți au criticat modul concret de efectuare a expertizelor și criteriile avute în vedere de experți pentru determinarea despăgubirii. În raport cu cele expuse mai sus, au arătat că valoarea terenurilor expropriate este cea de 7 euro/mp, astfel cum a fost convenită de părți prin oferta de despăgubire pe care au acceptat-o, iar terenul expropriat ulterior în fapt are aceeași valoare, pentru identitate de rațiune și de voință implicită a părților. Prin urmare, expertizele evaluatorii în cauză nu-și află rostul în demersul lor judiciar, în raport cu obiectul principal al acestuia. În subsidiar, au arătat că se impune să fie valorizate concluziile și valorile statuate în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de expertul tehnic ing.D.D., care confirmă teza juridică și evaluatorie pe care au acreditat-o în demersul judiciar pendinte, iar raportul întocmit de experții tehnici ing.

M.G. și ing. O.C.Z. să fie înlăturat prin prisma celor expuse mai sus. În consecință, pentru ipoteza subsidiară în care se va aprecia necesară evaluarea judiciară a terenului expropriat și prin prisma respingerii cererii lor de încuviințare a unei expertize contrare și a ratificării greșite de către instanța de apel a evaluării realizate de experții M.G. și O.C.Z., se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Timișoara, în temeiul art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ., în vederea administrării probei cu expertiza contrară. 3. Hotărârea instanței de apel este nelegală și din perspectiva respingerii ca nefondat a apelului lor. 3.1.

Instanțele de fond au respins în mod greșit cererea lor privind anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, care vizează terenurile identificate prin nr. cad.404.558, respectiv parcelele A390/1/1/5 în suprafață de 959 mp, și în suprafață de 642 mp, și prin nr. cad. 404.561, respectiv parcelele A390/1/1/6 în suprafață de 94 mp, și în suprafață de 1.597 mp, în ceea ce privește despăgubirea, și cea de obligare a pârâtului la plata unei despăgubiri în suma de 23.058 euro - echivalent în lei la data plății - pentru suprafața de 1691 mp (94 mp + 1597 mp) din parcela A390/1/1/6 cu nr. cad.404561 înscrisă în CF nr. 404491, precum și pentru suprafața de 1601 mp (959 mp+642 mp) situată parcela A 390/1/1/5/2, înscrisă în CF nr. 404492, nr. cad.

404558, expropriate ulterior în baza H.G. nr. 203/2012 (11.837 euro + 11.207 euro), ca prematură. Instanțele de fond și-au argumentat soluția pe împrejurarea că nu au fost emise încă hotărârile și procesele-verbale de expropriere pentru aceste suprafețe de teren. Contrar celor expuse, aceste suprafețe de teren au fost expropriate pe durata derulării activității jurisdicționale. H.G. nr. 203/2012 doar a completat lista imobilelor supuse exproprierii cu noi suprafețe de teren suplimentare (printre care și cele în cauză), astfel încât nu s-au emis și nici nu se vor mai emite noi hotărâri și procese-verbale de expropriere.

Prin urmare, constatându-se că suprafețele de teren individualizate mai sus se impun a fi expropriate pe durata derulării activității jurisdicționale, instanțele de fond trebuiau să dispună atât anularea actelor și formelor de expropriere inițiate prin Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012, în ceea ce privește despăgubirea, cât și obligarea pârâtului la plata despăgubirii aferente acestor suprafețe de teren la nivelul sumei de 23.058 euro - echivalent în lei la data plății, determinată de noi prin raportare la valoarea de 27,90 lei/mp. (7 euro/mp) pentru care a intervenit acordul de voință dintre ei și pârât cu privire la terenurile expropriate inițial, identice și limitrofe cu cele vizate de H.G.

nr. 203/2012 și de Notificarea nr. 24289 din 13 aprilie 2012. Menționează în acest context și soluția nelegală a Curții de Apel Timișoara în privința pretinsei lipse de abilitare legală a instanței judecătorești de a dispune exproprierea totală pentru suprafața de 1.203 mp, atunci când terenurile rămase neexpropriate nu mai sunt utilizabile potrivit destinației lor și exproprierea acestora este în fapt totală, echivalând cu o expropriere integrală în realitate, deoarece și în această materie prevederile Legii nr. 198/2004 și cele ale Legii nr. 255/2010 trimit la procedura reglementată de art. 24 din Legea nr. 33/1994, iar alin. (3) al acestui text legal abilitează în mod expres forul judiciar să dispună exproprierea totală, dacă situația reală o impune.

Soluția exproprierii totale este concordantă și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea din 24 septembrie 1981 pronunțată în cauza Sporrong et Lonnroth c/. Suediei, care a statuat asupra exproprierii în fapt, concluzionând că, în absența unei exproprieri formale, documentate, judecătorul este ținut să privească dincolo de aparențe și să analizeze realitatea situației litigioase și că, din moment ce Convenția are ca scop protejarea unor drepturi concrete și efective, este important să se cerceteze dacă situația în discuție nu are semnificația unei exproprieri în fapt (care impunea, în speță, pentru terenurile limitrofe, rămase în proprietatea lor și neexpropriate formal, soluția jurisdicțională a exproprierii totale).

3.2. Instanțele de fond au respins în mod nelegal și cu încălcarea art. 23 și urm. din Legea nr. 33/1994 cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii aferente diferenței de suprafață de 1203 mp din parcela A390/1/1/6, nr. cad. 404561, înscrisă în CF nr. 404491, rămasă în proprietatea lor și pentru care s-a dispus exproprierea pe cale judiciară, ca urmare a dispoziției de expropriere totală a suprafeței de 6.000 mp din parcela A 390/1/1/6. 3.3. Instanțele de fond au respins în mod nelegal cererea lor de obligare a pârâtului la plata sumei de 8.225 euro, echivalent în lei, cu titlu de daune, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat.

Suma de 8.225 euro - echivalent în lei pretinsă cu titlul de daune vizează valoarea suprafeței de 1.175 mp, rămasa din parcela A 390/6/28/3 înscrisă în CF nr. 404056 Lugoj, în raport cu care s-a statuat prin raportul de expertiza tehnica judiciară efectuată în cauză, că nu mai poate fi utilizată, deoarece accesul la această suprafață de teren nu mai este posibil, fiind învecinată cu suprafața de teren expropriată la est, la vest de canalul HG403, iar la nord și sud de parcelele de teren ale altor proprietari. În consecință, dreptul de proprietate asupra acestei suprafețe de teren a fost dezgolit de atributele sale esențiale usus și fructus, afectațiunea terenului a fost compromisă iremediabil, astfel încât cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirii de 8.225 euro echivalent în lei pentru această suprafață de teren (determinată prin raportare la aceeași valoare de 27,90 lei/mp, echivalentul a 7 euro/mp) era întemeiată și trebuia admisă ca atare.

În motivarea recursului pârâtul a arătat următoarele. I. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, conform cărora "calcularea despăgubirilor experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel în unitatea administrativ - teritorială la data întocmirii raportului de expertiză". Instanța de apel a stabilit valoarea de despăgubire a celor 6 terenuri expropriate de la apelanții-reclamanți la suma de 10 lei/mp, valorificând astfel varianta experților ing. M.G. și ing. O.C.Z. din cuprinsul raportul inițial de evaluare. Această valoare de 10 lei/mp a fost stabilită de experți prin raportare la oferte de vânzare a unor terenuri de același fel cu terenurile expropriate.

Instanța de apel a omologat un raport de expertiză, care nu a ținut seama de criteriile cumulative stabilite în mod imperativ de lege. În cazul de față legiuitorul a stabilit imperativ criteriile de evaluare, iar actele de procedură îndeplinite cu ignorarea acestor criterii imperative sunt lovite de nulitate pentru că încalcă legea art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/19941. Astfel, stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la prețurile de tranzacționare obișnuite de la momentul efectuării expertizei. În cadrul răspunsului la obiecțiuni, experții M.G.

și O.C.Z., au stabilit valoarea legală de despăgubire, de 0,12 euro/mp sau 0,52 lei/mp, cu respectarea exigențelor art. 26 din Legea nr. 33/1994, prin raportare la prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel cu cele expropriate din UAT Lugoj, la data întocmirii raportului de expertiză, prin raportare la prețurile din contractele nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 și nr. 4788 din 25 noiembrie 2013 încheiate la data efectuării raportului de expertiză - noiembrie 2013. Astfel, dacă în cadrul raportului de expertiză experții M.G. și O.C.Z.

au stabilit în mod nelegal valoarea reală de piață a terenurilor expropriate, prin raportare la prețurile din ofertele de vânzare, aceeași experți, ulterior, în cadrul răspunsului la obiecțiuni, au revenit asupra primei valori și au stabilit, în mod legal, valoarea reală de piață a terenurilor expropriate, prin raportare la prețurile din cele 2 contracte - nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 și nr. 4788 din 25 noiembrie 2013 - singurele care pot fi avute în vedere la stabilirea valorii de despăgubire, fata de faptul că cele 2 contracte au fost încheiate la data întocmirii raportului de expertiză și privesc imobile de același fel cu imobilele expropriate respectiv au aceeași categorie de folosință-arabil în extravilanul localității Lugoj.

De remarcat în acest sens că, la dosarul cauzei există probe legale și concludente, contractele de vânzare-cumpărare și răspunsul la obiecțiuni, și suficiente pentru a stabili, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994, valoarea de despăgubire pentru expropriere. În această situație, dat fiind că valoarea de despăgubire de 0,12 euro/mp echivalentul a 0,52 lei/mp stabilită de cei doi experți este mai mică decât despăgubirea stabilita de expropriator pentru imobilele expropriate, rezultă că valoarea de despăgubire stabilită de Statul Român este o valoare corectă și reală ce reprezintă o justa și prealabilă despăgubire, drept pentru care acțiunea reclamanților este neîntemeiată și se impune a fi respinsă.

II. Instanța de apel nu a arătat în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea acesteia că valoarea corectă de despăgubire este de 10 lei/mp, cea stabilită de experții M.G. și O.C.Z.

în cuprinsul raportului de expertiză și totodată nu a arătat motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat concluziile diferite la care aceeași experți au ajuns, ulterior, în cadrul răspunsului la obiecțiuni-motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7. Lecturând decizia atacată se observa că, în ceea ce privește pronunțarea asupra valorii reale de piață a terenurilor expropriate, instanța de apel a reținut doar că "prin raportul la expertiză s-a stabilit că valoarea terenului expropriat în suprafață totală de 10.599 mp este de 105.990 lei (10.599 mp x 10 lei/mp), valoare ce va fi avut în vedere de instanța de apel la stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților." Instanța de apel nu motivează de ce a valorificat opinia domnilor experți din raportul de expertiză.

Totodată, instanța de apel a omis să analizeze opinia diferită la care au ajuns aceiași experți M.G. și O.C.Z., ulterior, în cadrul răspunsului la obiecțiuni. Prin răspunsul la obiecțiuni, experții au revenit asupra primei valori de 10 lei/mp din raportul de expertiză, concluzionând, în urma analizei noilor contracte de vânzare-cumpărare relevante, contractele nr. 2464 din 04 noiembrie 2013 și nr. 4788 din 25 noiembrie 2013, faptul că valoarea reală de piață a terenurilor expropriate este de 0,12 euro/mp, echivalent a 0,52 lei/mp. Diferența dintre prima valoare la care au ajuns experții, în cuantum de 10 lei/mp, și valoarea ulterioara din cadrul răspunsului la obiecțiuni, în cuantum de 0,52 lei/mp, este deosebit de însemnată.

Or, instanța de apel a omis să analizeze noua valoare consemnată de domnii experți în răspunsul la obiecțiuni deși, având în vedere diferența mare față de prima valoare, o analiză pertinentă se impunea cu necesitate. Dacă instanța de apel ar fi analizat răspunsul la obiecțiuni întocmit de cei doi experți ar fi observat că valoarea din acest act, de 0,12 euro/mp sau 0,52 lei/mp, reprezintă valoarea stabilită cu respectarea exigentelor art. 26 din Legea 33/1994, respectiv prin raportare la prețurile de tranzacționare a terenurilor de același fel cu cele expropriate din UAT Lugoj, la data întocmirii raportului de expertiză. Dacă se acceptă ca, omologând valoarea de 10 lei/mp din raportul inițial de evaluare instanța de apel a înlăturat valoarea de 0,52 lei/mp din răspunsul la obiecțiuni, ne poziționăm în situația unei nemotivări a hotărârii sub aspectul acestei înlăturări a concluziilor din răspunsul la obiecțiuni.

Principiul general consacrat de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., impune ca orice hotărâre judecătorească să fie motivată, ca o garanție împotriva arbitrariului judecătoresc și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea de a exercita controlul judiciar. De asemenea, mai trebuie precizat c