ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1981/2018

Asupra recursului civil de fată, constată următoarele: Fond

Prin cererea înregistrată la data de 16. I2.2011, pe rolul Tribunalului Timiș, reclamantul A., prin mandatar B., a chemat în judecată Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea proceselor-verbale de stabilire a cuantumului despăgubirilor nr. x. din 09.2011 și nr. z din 14.09.2011, precum și a hotărârilor de stabilire a despăgubirilor nr. x din 15.09.2011 și nr. y din 15.09.2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirii pentru parcelele de teren expropriate de la reclamant; să constate acordul de voință al părților, intervenit cu privire la plata sumei de 70.157 RON, pentru terenul expropriat în suprafață de 2.286 mp, respectiv de 4.020 RON pentru celălalt teren expropriat în suprafață de 131 mp; să oblige pârâtul la plata sumelor convenite de părți, cu titlu de despăgubiri și să oblige pârâtul la plata sumei de 30.000 euro cu titlu de daune, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat.

Prin sentința civilă nr. 1983/PJ din 27.06.2016, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40.896 RON cu titlu de despăgubiri aferente terenurilor arabile în suprafața de 2.286 mp, cu nr. cad. x și în suprafață de 131 mp, cu nr. cad. x, imobile supuse procedurii speciale de expropriere, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.627 RON cu titlu de despăgubiri materiale și a respins, în rest, acțiunea.

A obligat pe pârât la plata, către reclamant, a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin hotărârile de stabilire a despăgubirilor contestate, emise de pârâtă în aplicarea prevederilor Legii 198/2004, s-a stabilit în favoarea reclamantului, în calitate de proprietar al parcelelor supuse exproprierii, în suprafață totală de 2.417 mp, un cuantum total al despăgubirilor de 3.614 RON.

Tribunalul a apreciat ca valoarea stabilită cu titlu de despăgubire pentru terenurile expropriate este derizorie, raportat la concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul C. care a stabilit că valoarea reală a terenurilor de aceeași categorie de folosință cu cea a reclamantului, la momentul transferului dreptului de proprietate, este de 40.896 lei.

Pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1983/PI din 27.06.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș.

Prin Decizia civilă nr. 277 din 11.10.2016, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a respins excepția tardivității apelului, a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința primei instanțe, stabilind valoarea despăgubirilor acordate reclamantului pentru cele două parcele expropriate la suma de 4.012,22 RON. A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata celorlalte despăgubiri pretinse și au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.

Soluționând excepția tardivității apelului, instanța de apel a reținut că, încă de la primul termen de judecată, pârâtul și-a ales un domiciliu procesual indicând și numele persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură. în temeiul art. 93 C. proc. civ., instanța avea obligația de a comunica toate actele de procedură, deci inclusiv hotărârea pronunțata, la domiciliul ales de pârât.

Sentința pronunțată de Tribunalul Timiș a fost comunicată la sediul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., ceea ce afectează de nulitate procedura comunicării. Remedierea a fost însă făcută printr-o altă comunicare - de data aceasta, corectă - la domiciliul judiciar ales, ca urmare a cererii din 09.08.2016 formulată în acest sens de avocatul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A.

În raport de data comunicării legale a hotărârii (19.08.2016), dar și de data formulării apelului (12.08.2016), instanța de apel a constatat că excepția de tardivitate a declarării apelului este nefondată.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 480-481 C. civ., art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum a fost explicitat prin Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale, art. 44 alin. (3) din Constituție, art. 1 alin. (1) din Protocolului 1 (adițional) la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând propunerea de despăgubire făcută de dl. expert C., care a fost omologată de prima instanță, curtea de apel a reținut că reperul avut în vedere de expert pentru calculul contravalorii terenului și a! despăgubirilor pentru daune colaterale l-a constituit prețul imobilelor ce au făcut obiectul unei singure tranzacții apropiate momentului exproprierii, respectiv al contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. x din 16.12.2011.

Instanța de apel a apreciat că fundamentul acestei evaluări nu corespunde cerinței ca expertul să fi avut în vedere imobile de același fel pentru că, din conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 16.12.2011 reiese că obiectul acestuia l-au constituit nu terenuri agricole extravilane arabile din perimetrul orașului Lugoj (ca cele două parcele care au făcut obiectul exproprierii), ci terenuri extravilane din categoria de folosință vie, pășune și fâneață și terenuri intravilane cu sau fără construcții.

Pe de altă parte, chiar dacă el ar fi vizat terenuri extravilane arabile vândute în perioada contemporană exproprierii, în absența măcar a încă unui contract similar din aceeași perioadă, el n-ar fi putut constitui un element de comparație în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, neputându-se demonstra caracterul "obișnuit" al prețului tranzacțiilor în materie din acea perioadă.

Prin urmare, a concluzionat curtea de apel, omologând o expertiză bazată pe alte criterii decât cele impuse de lege, Tribunalul Timiș a interpretat și aplicat greșit legea în privința modului de stabilire a despăgubirilor pe care i le-a acordat reclamantului.

Examinând punctul de vedere al expertului D., instanța de apei a considerat că niciuna dintre variantele propuse nu corespunde criteriilor legale, întrucât prima nu a avui în vedere contracte efective de vânzare-cumpărare, ci oferte de vânzare iar, cea de-a doua, contracte de vânzare-cumpărare încheiate într-o altă perioadă decât cea contemporană exproprierii.

După data publicării Deciziei nr. 12/2015 a Curții Constituționale, expertul, răspunzând obiecțiunilor la suplimentul raportului de expertiză a apreciat că terenul expropriat are valoarea de 8,68 euro/mp folosind ca repere patra contracte de vânzare-cumpărare puse la dispoziție de către reclamant, respectiv contractul de vânzare-cumpărare x din 29.09.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.11.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 06.12.2010 și contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2012.

Curtea de apel a constatat că primul și ai treilea contract nu puteau fi avute în vedere întrucât terenurile ce au făcut obiectul lor au fost terenuri intravilane - iar nu extravilane arabile ca cel în discuție - iar cel de-al patrulea a fost încheiat cu privire la un teren extravilan, însă la o altă dată decât cea apropiată exproprierii și fără a se preciza categoria de folosință a acestuia (pășune, fâneață, arabil sau o alta) și nici dacă amplasamentul lui în zonă este similar celui în discuție.

Singura referință valabilă din punct de vedere temporal și al destinației terenului ar fi putut fi astfel comparabila reprezentând contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.11.2011 însă nici pentru acest teren nu s-a precizat și demonstrat că amplasarea iui este similară terenului expropriat.

În ceea ce privește opinia formulată în cauză de către cel de-al treilea expert - respectiv domnul E. - instanța de apel a constatat că au fost utilizate șase contracte având ca obiect terenuri agricole extravilane, încheiate în perioada apropiată exproprierii, respectiv încheiate la datele de: 1) 31.10.2010 (pentru prețul de 1,00 RON/mp), 2) 12.11.2010 (pentru prețul de 1,33 RON/mp), 3) 15.02.2010 (pentru prețul de 1,30 Iei/mp), 4) 17.02.2010 (pentru prețul de 1,36 Iei/mp), 5) 03.10.2011 (pentru prețul de 1,38 RON/mp) și 6) 03.10.2011 (pentru prețui de 1,66 RON/mp).

Curtea de apel a considerat că opinia domnul expert E. corespunde criteriilor de evaluare a despăgubirilor prevăzute de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (astfel cum a fost explicitat prin Deciziile nr. 12/2015 și nr. 380/2015 ale Curții Constituționale).

Însă, pentru a corespunde exigențelor textului art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (la care se raportează dispozițiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 în baza căreia s-a operat exproprierea), nu se pot reține spre comparare decât contractele de vânzare-cumpărare nr. x și nr. y (respectiv cele încheiate în perioada cea mai apropiată exproprierii). în concret, este vorba despre contractele încheiate la data de 03.10.2011 care atestă un preț de vânzare asemănător pentru terenuri din aceeași zonă și cu aceeași categorie de folosință (arabil în extravilan), de 1,38 RON/mp și, respectiv, de 1,66 RON/mp, fapt ce denotă caracterul obișnuit al acestora în sensul dispozițiilor art. 26 alin. (2).

Prin urmare, curtea de apel a constatat că evaluarea făcută de domnul expert F. este singura care răspunde criteriilor de evaluare consacrate de legiuitor, motiv pentru care o a omologat-o, prin luarea în considerare a prețului de 1,66 RON pentru un mp de teren expropriat, ca fiind cel mai favorabil reclamantului. Prin luarea în considerare a acestui reper valoric și a suprafeței expropriate, a rezultat că reclamantului i se datorează ca despăgubire suma de 4.102,22 RON reprezentând contravaloarea terenului expropriat.

Instanța de apel a mai reținut că nu au fost administrate probe din care să rezulte existența daunelor cauzate reclamantului prin faptul exproprierii, iar stabilirea despăgubirilor acordate cu acest titlu prin simpla aplicare a cotei procentuale de 10% la suma ce reprezintă valoarea terenurilor rămase în proprietatea sa (astfel cum a procedat domnul expert C., fără a indica însă temeiul legal al acestei proceduri), conduce la concluzia că impunerea lor la plată în sarcina pârâtului este nelegală.

Recurs împotriva acestei decizii, în termen legal, a. declarat și motivat recurs reclamantul A.

Prin Decizia nr. 392 din 23 februarie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 277 din 11.10.2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a constatat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 având în vedere următoarele considerente:

În cauza este dovedit și necontestat că terenurile ce au fost expropriate sunt situate în municipiul Lugoj, județul Timiș și fac parte din categoria de folosință "arabil extravilan".

Instanța de apel a înlăturat concluziile raportului de expertiză efectuat de expert C., cu motivarea că acesta a avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare încheiat la o dată apropiată momentului exproprierii, și că, din conținutul acestui contract reiese că tranzacția a avut ca obiect nu terenuri agricole extravilane arabile din perimetrul orașului Lugoj (ca cele două parcele care au făcut obiectul exproprierii), ci terenuri extravilane din categoria de folosință vie, pășune și fâneață și terenuri intravilane cu sau fără construcții.

Raportul de expertiză întocmit de expert D. nu a fost omologat de curtea de apel cu motivarea că primul și al treilea contract (din cele patru ia care s-a raportat expertul) au avut ca obiect terenuri intravilane - iar nu extravilane arabile ca cel în discuție -, cel de-al patrulea, deși a avut ca obiect un teren extravilan, a fost încheiat la o altă dată decât cea apropiată exproprierii, și fără a cuprinde precizări cu privire la categoria de folosință a terenului (pășune, fâneață, arabil sau o alta), ori amplasamentul lui în zonă, iar cel de-al doilea, deși constituie o referință valabilă din punct de vedere temporal și al destinației terenului, nu cuprinde precizări din care să rezulte că amplasarea lui este similară terenului expropriat.

În schimb, instanța de apel a considerat ca raportul efectuat de expertul F. corespunde criteriilor de evaluare a despăgubirilor prevăzute de art. 26 alin. (2) al Legii nr. 33/1994 (astfel cum a fost explicitat prin Deciziile nr. 12/2015 și nr. 380/2015 ale Curții Constituționale) deoarece s-a bazat pe două contracte de vânzare-cumpărare "nr. x și nr. y, respectiv cele încheiate la data de 03.10.2011, care atestă un preț de vânzare asemănător pentru terenuri din aceeași zonă și cu aceeași categorie de folosință (arabil în extravilan)".

Verificând cele două contracte de vânzare-cumpărare - nr. y din 03.10.2011 și nr. z din 03.10.2011 - în baza cărora curtea de apei a omologat raportul de expertiză efectuat de expertul F., Înalta Curte a constatat, contrar celor reținute de instanța de apel, că acestea nu cuprind mențiuni legate de categoria de folosință a terenurilor ce fac obiectul celor două tranzacții. Prin urmare, susținerea instanței de apel în sensul că acestea fac parte din categoria de folosință "arabil extravilan" ca și terenurile expropriate, ce au aparținut reclamantului, nu are acoperire în cuprinsul celor două înscrisuri menționate.

Înalta Curte a constatat, de asemenea, că lipsa unei mențiuni privind categoria de folosință a terenului într-un alt contract de vânzare-cumpărare nr. x din 20.02.2012 - a fost cauza pentru care, instanța de apel a înlăturat expertiza efectuată de expertul D., considerând că, în lipsa identificării categoriei de folosință a ternului în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, nu se poate verifica dacă Imobilele comparate sunt "de același fel", în sensul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu cele care au aparținut reclamantului și au făcut obiectul exproprierii.

Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, "la stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială (...)". Or, nu se poate stabili dacă imobilele sunt "de aceiași fel" în sensul normei legale citate, dacă nu se probează că fac parte din aceeași categorie de folosință cu cele pentru care reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, fundamentându-și hotărârea pe concluziile raportului de expertiză efectuat de expertul F., curtea de apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul cu care se vână, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Înalta Curte a dat îndrumări ca, în rejudecare, să fie efectuat un nou raport de expertiză, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să fie administrate dovezi care să probeze tranzacțiile efectuate în condițiile impuse de aceste dispoziții legale.

Înalta Curte a constatat nefondate criticile recurentului-reclamant vizând greșita respingere a excepției tardivității declarării apelului de către pârât precum și soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la prejudiciul cauzat reclamantului prin expropriere, corect reținând instanța de apel că nu au fost administrate probe care să dovedească pretențiile reclamantului sub aspectul prejudiciului pretins, rezultat din expropriere, deși prin cererea de chemare în judecată, prejudiciul a fost cuantificat de reclamant la valoarea de 10.000 euro.

Rejudecare apel

Dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Timișoara la 16.03.2017 sub nr. x/2011*

În rejudecare, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 21 din 14 februarie 2018, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1983/PI din 27.06.2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2011 de Tribunalul Timiș, pe care a schimbat-o în parte.

A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4.834 RON, cu titlu de despăgubiri pentru parcelele de teren expropriate.

A respins celelalte pretenții ale reclamantului.

A menținut în rest sentința atacată.

A obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în prealabil, că Înalta Curte a respins irevocabil criticile reclamantului privind tardivitatea apelului și nelegala respingere a cererii privind despăgubirile solicitate pentru prejudiciul cauzat prin expropriere, așa încât, în rejudecare, nu mai are a se pronunța asupra acestor aspecte.

Procedând la rejudecarea pe fond a apelului și în vederea stabilirii valorii reale a terenurilor expropriate în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța de apel a solicitat experților să examineze contractele utilizate drept comparabile de fiecare dintre aceștia și să comunice instanței dacă acestea sunt similare în sensul art. 26 din lege, punând în vedere părților ca, în situația în care dispun de alte contracte decât cele de ia dosar, care să se constituie în comparabile în sensul dispoziției legale menționate, să le pună la dispoziția experților pentru ca aceștia să întocmească și în baza lor un supliment la raportul de expertiză, participanții la proces fiind de acord cu administrarea probei astfel propusă.

Urmare a celor astfel dispuse, experții au întocmit un nou raport de expertiză, ajungând tot la concluzii diferite și au răspuns la obiecțiunile formulate de părți și cenzurate de instanță.

În rejudecare, instanța de apel a reținut că exproprierea constă în achiziția forțată pentru cauză de utilitate publică a unor bunuri din proprietatea privată în vederea executării de lucrări de utilitate publică cu plata unei drepte și prealabile despăgubiri și că, în acest sens, art. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că "Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (...)", art. 562 alin. (3) C. civ. că "Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire(...)" Constituția României prevede în art. 44 alin. (3) că "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire", iar art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 adiționai la Convenție că; "(...). Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de Iege’’, în acord cu normele evocate, cu relevanță asupra limitelor rejudecării apelului, art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994 prevede că "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului’’, iar alin. (2) al aceluiași articol, că "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză (...)".

În ceea ce privește data vânzărilor, prin Decizia nr. 380 din 26 mai 2015, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 (în baza căreia au fost emise hotărârile contestate de reclamantul expropriat) raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituționale, instanța de contencios constituțional constatând că acest cuantum trebuie să se raporteze la data transferului dreptului de proprietate.

Examinând materialul probator administrat în rejudecare din perspectiva acestor considerente, instanța de apel a reținut că, prin raportul întocmit, expertul C. a stabilit valoarea terenului expropriat ca fiind în cuantum total de 40.949 RON (38.730+2219) - fila 67 dosar, concluzie menținută și în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni, în opinia acestuia contractele pe care Ie-a utilizat drept comparabile (nr. x din 28.09.2011, nr. y din 22.11.2011 și nr. z din 16.12.2011) reflectând pe deplin valoarea terenurilor expropriate calculată conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și ale Deciziei nr. 380/2015 a Curții Constituționale.

Analizând aceste contracte, instanța de apel a constatat că primul (nr. x din 28.09.2011 - fila 44, 45 dosar) are ca obiect un teren intravilan situat în municipiul Lugoj, cu preț relativ mai mare, peste media aritmetică a celorlalte valori unitare de piață, cum chiar expertul arată, aspect învederat și de expertul F. și a statuat că acest contract nu se constituie în comparabilă în sensul normei sus-arătate.

Cu privire ia cel de-al doilea (nr. x din 22.11.2011 - fila 19, 20 dosar), având ca obiect o suprafață de teren arabil situată în extravilan, instanța de apel a reținut că nici din cuprinsul său și nici din explicațiile expertului nu rezultă amplasamentul parcelei astfel înstrăinată; că expertul însuși arătă că (și) terenul tranzacționat prin acest contract are un preț ce depășește media aritmetică a celorlalte valori din zonă, că nu se află într-un perimetru parcelar apropiat și nu are aceleași caracteristici; că tranzacția intervenită între vânzătorul persoană fizică și cumpărătorul societate comercială care are ca asociat unic și reprezentant chiar pe vânzător nu este una obișnuită în sensul art. 26 din lege, din examinarea contractelor de la dosarul cauzei rezultând contrariul, anume caracterul ei singular. Instanța de apel a statuat că nici acest contract nu se constituie în comparabilă în sensul art. 26 din lege.

Aceeași situație a fost constatată și cu privire la celălalt contract apreciat de expert ca fiind relevant, anume cel cu nr. x din 16.12.2011 în condițiile în care acesta vizează vânzarea unui număr de 11 parcele formând un Iot unic de teren având categorii de folosință diferite atât între ele, cât și raportat la terenul arabil în extravilan expropriat de la reclamant (anume, curți și construcții în intravilan, vie, pășune, fâneață), expertul însuși arătând că acest contract vizează o vânzare specială în raport cu cele obișnuite în zonă.

Instanța de apel, în baza acestor constatări, a înlăturat concluziile expertului C. privind valoarea reală a terenului expropriat de la reclamant, reținând că această valoare a fost stabilită cu încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin concluziile separate, formulate la raportul menționat, expertul F. a stabilit valoarea terenului expropriat ca fiind în cuantum total de 3.142 RON (2972+170) - fila 79 dosar, concluzie menținută și în cuprinsul răspunsului la obiecțiuni.

Pentru a concluziona astfel, expertul a folosit drept comparabile un număr de șase contracte de vânzare-cumpărare, patru dintre ele fiind încheiate în perioada februarie - noiembrie 2010, iar celelalte două, în luna octombrie 2011.

Cum, în cauză, s-a reținut și nu s-a contestat că data transferului dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator în sensul Deciziei nr. 380 din 26.05.2015 a Curții Constituționale a fost luna august 2011, primele patru contracte au fost înlăturate de instanța de apel, având în vedere perioada în care au fost încheiate. Este adevărat că nu se poate pretinde în mod rezonabil raportarea la tranzacții cu terenuri de natura celor expropriate care să fi intervenit exclusiv la data menționată, însă aplicarea corectă a prevederilor legale incidente presupune ca expertul și instanța să utilizeze drept comparabile contracte încheiate într-o perioadă cât mai apropiată de cea a transferului prin expropriere a proprietății; or, încheiate fiind în perioada februarie - noiembrie 2010, cele patru contracte nu pot fi avute în vedere pentru corecta stabilire a valorii reale a terenului preluat de la reclamant.

Celelalte două contracte (nr. x din 03.10.2011 și y din 03.10.2011 - fila 8-11 dosar) sunt încheiate în perioada cerută de lege și au ca obiect terenuri situate în extravilan și, chiar dacă sunt amplasate la circa 450 m distanță de parcelele în litigiu (plan - fila 76 dosar, alin. (3) și (7) fila 77 dosar), iar din cuprinsul lor nu rezultă dacă terenurile au aceeași categorie de folosință cu cele expropriate (arabil), ele se pot constitui în comparabile în sensul cerut de lege întrucât nu doar că părțile nu au indicat în mod expres și punctual aceste eventuale lipsuri și diferențe, dar mai ales pentru că au fost însușite drept comparabile și de expertul D.

Instanța de apel a reținut că, în orice caz, aceste concluzii ale expertului F. privitoare la suma cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri nu ar putea fi validate prin hotărârea prin care se va pronunța în apel.

Astfel, pârâtul nu a recurat decizia prin care, în primul ciclu procesual, apelul pe care 1-a declarat a fost admis, cu consecința obligării sale la plata de despăgubiri în cuantum de 4.012,22 lei, ceea ce înseamnă ca a fost de acord să plătească reclamantului această sumă.

Or, validarea concluziilor expertului F. cu consecința acordării de despăgubiri în sumă de 3.142 RON prin decizia ce va fi pronunțată în rejudecarea dispusă ca urmare a admiterii recursului reclamantului, ar însemna ca acestuia să i se creeze o situație mai grea în propria cale de atac, câtă vreme acest cuantum este inferior celui pe care pârâtul îl acceptase prin neatacarea hotărârii de obligare la plată.

Instanța de apel a mai reținut că, ia rândul său, expertul D. a formulat concluzii proprii, stabilind inițial valoarea despăgubirilor ca fiind în cuantum total de 18.718 Iei (17.689+1.029) - fila 111 din dosar, suma indicată de 18.778 lei fiind rezultatul unei greșeli de calcul, pentru ca, în răspunsul la obiecțiuni, să concluzioneze că valoarea reală a terenurilor expropriate este de 4.834 RON (4.572+262) - fila 171 dosar.

Examinând concluziile astfel formulate, instanța de apel a constatat, în prealabil, că nu pot fi validate cele inițiale, întrucât din examinarea contractelor folosite la calcul de expert rezultă diferențe semnificative între terenurile expropriate și cele ce au făcut obiect al contractelor de vânzare - cumpărare folosite de expert. Este adevărat, după cum s-a mai arătat, că art. 26 din Legea nr. 33/1994 nu cere o identitate perfectă între imobilul expropriat și cele cu care acesta se compară, însă depășirea limitelor marjei de apreciere într-o manieră care nu mai este rezonabilă (aceasta fiind situația raportului examinat de instanță, unde diferențele între perioadele încheierii tranzacțiilor, între categoriile de folosință, între momentele la care prețui a fost achitat, între suprafețele tranzacționate sunt semnificative) are ca efect încălcarea normei legale menționate.

Instanța de apel a constatat că poate fi validată, însă, valoarea terenurilor în litigiu calculată de aceiași expert pe calea răspunsului la obiecțiuni.

Astfel, pentru a determina această valoare, expertul a reevaluat contractele ce i-au fost puse la dispoziție de părți (referindu-se și la cele utilizate de ceilalți doi experți în efectuarea propriilor calcule) și a concluzionat că, drept comparabile, pot fi reținute un număr de șase contracte, restul neputând fi calificate astfel, întrucât nu vizează terenuri care să corespundă criteriilor cerut de art. 26 din lege

Din examinarea contractelor reținute drept comparabile, instanța de apel a constatat că sunt aceleași cu cele folosite și de expertul F. astfel că, la fel, le-a înlăturat pe cele patru, care sunt încheiate în perioade prea îndepărtate de cea a transferului dreptului de proprietate.

În schimb, celelalte două contracte (nr. x din 03.10.2011 și nr. y din 03.10.2011 - fila 8-11 dosar) corespund criteriilor prevăzute de art. 26 din lege pentru ca valoarea reală a terenurilor expropriate de la reclamant să fie calculată prin raportare la cea a terenurilor astfel tranzacționate.

Aceasta pentru că, așa cum s-a arătat, doi dintre experți au avut în vedere spre comparație aceste vânzări, iar cel de-al treilea (expertul C.) le-a înlăturat dintre comparabile, calificându-le ca fund speciale, exclusiv pentru că prețul de vânzare ar fi exagerat de mic, observație ce ar putea fi justificată doar prin raportare la prețurile utilizate de acest expert; or,după cum s-a arătat, prețurile pe care acesta le-a reținut reprezintă contravaloarea unor terenuri care nu se încadrează în prevederile legale incidente în cauză.

Pe de altă parte, pârâtul nu a contestat valorificarea acestor două tranzacții drept comparabile, iar reclamantul, criticându-ie din perspectiva valorificării lor de către expertul F., a susținut că terenurile ce au făcut obiectul lor nu au o amplasare similară cu cele expropriate, ci se găsesc la distanțe considerabile, chiar în satele aparținătoare municipiului Lugoj; or, aceste susțineri au fost constatate ca neîntemeiate de instanța de apel, pe de o parte, pentru că, așa cum s-a arătat, legea nu cere similitudine și, pe de altă parte, pentru că, așa cum au și constatat cei doi experți (și au redat în schițele ce fac parte din rapoartele întocmite), parcelele expropriate sunt suficient de apropiate de cele înstrăinate pentru ca situația acestora din urmă să fie comparabilă cu cea a primelor în sensul legii.

Instanța de apel a reținut că, stabilind prin răspunsul la obiecțiuni valoarea terenurilor expropriate, expertul D. a avut în vedere comparabila cu corecția cea mai mică (contractul nr. x din 03.10.2011).

Dincolo de faptul că, în contra susținerilor pârâtului, legea nu interzice aplicarea de corecții în calculul valorii terenurilor (corecțiile fiind folosite, de altfel, de toți cei trei experți, deci inclusiv de expertul propus de expropriator), în cuprinsul răspunsului la obiecțiunile pârâtului ce au vizat și această împrejurare, expertul a aplicat din nou corecția, iară ca pârâtul să mai facă vreo observație cu privire la această împrejurare.

Având în vedere cele mai sus-arătate, instanța de apel a reținut că, prin răspunsul la obiecțiuni, expertul D. a calculat valoarea reală a terenurilor expropriate cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și a statuarilor Deciziei nr. 380 din 26.05.2015 a Curții Constituționale și că, suma astfel calculată, este superioară celor acordate prin cele două hotărâri de stabilire a despăgubirilor date de pârât prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. și contestate de reclamant și a validat aceste concluzii.

Având în vedere considerentele expuse și limitele rejudecării stabilite prin decizia de casare, în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ., Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1983/PI din 27.06.2016 pronunțată în Dosar nr. x/2011 de Tribunalul Timiș, a schimbat, în parte, sentința apelată și, în consecință, 1-a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 4.834 RON cu titlu de despăgubiri pentru parcelele de teren expropriate și a înlăturat obligația stabilită în sarcina pârâtului, de achitare, către reclamant, a despăgubirilor materiale în sumă de 4.627 Iei, sentința fiind menținută sub aspectul respingerii celorlalte pretenții ale aceluiași reclamant.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța de apel a constatat că criticile pârâtului privind obligarea sa, în primă instanță, la plata, către reclamant, a sumei totale de 7.000 RON, cu acest titlu, au fost respinse prin Decizia nr. 277 din 11.10.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în primul ciclu procesual, iar hotărârea astfel pronunțată nu a fost recurată de pârât ci doar de reclamant, însă nu sub acest aspect.

Având în vedere această împrejurare și aceleași limite ale rejudecării, sentința a fost menținută sub aspectul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 7.000 RON menționată (6.000 RON - onorariu experți și 1.000 RON - onorariu de avocat).

Instanța de apel, totodată, având în vedere soluția de admitere a apelului pârâtului, dovezile de la dosar și prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., I-a obligat pe reclamant să plătească pârâtului suma de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Recurs împotriva Deciziei nr. 21 din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, în termen legal, a declarat și motivat recurs reclamantul A.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recurent ul-reclamant a susținut următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție, în ciclul procesual anterior, admițând recursul său și trimițând cauza spre rejudecare, a dispus să fie întocmit, cu ocazia rejudecării, un nou raport de expertiză cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și să fie administrate dovezi care să probeze tranzacțiile efectuate în condițiile impuse de aceste dispoziții legale.

Cu toate acestea, instanța de apel, în rejudecare, a dispus efectuarea, de către aceiași experți a unui supliment de expertiză și nu o altă expertiză cu alți experți desemnați, încălcându-se astfel, de la început, cele statuate prin decizia de casare.

Astfel, cei trei experți inițiali (D., C. și F.), au întocmit acest supliment, însă au ajuns la concluzii diferite, stabilind valori cu diferențe foarte mari unii față de ceilalți, mai mult expertul D. - desemnat de instanță - a exprimat de fiecare dată alte valori.

Înalta Curte de Casație și Justiție a observat în mod corect că pentru a stabili o valoare corectă a terenului expropriat, raportat ia prețul cu care s-au vândut în mod obișnuit terenurile de același fel la data exproprierii, trebuie să se identifice aceeași categorie de folosință și anume "arabil extravilan", ca și cea a terenului expropriat.

Numai că, instanța de apel, rejudecând, a încălcat din nou dispozițiile art. 26, dar și art. 27 din Legea nr. 33/1994, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele argumente:

Analizând cele trei opinii ale experților, instanța de apel a înlăturat concluziile experților C. și F., omologând răspunsul la obiecțiuni formulat de expert D., stabilind astfel că parcelele expropriate, în suprafață de 2.286 mp și de 131 mp, ar valora doar 4.834 Iei, concluzie vădit greșită, având în vedere valorile oscilante calculate de acest expert pe parcursul soluționării cauzei, respectiv expertizele, suplimentele la expertize și răspunsul la obiecțiuni la suplimentul de expertiză depuse pentru termenele din 17.06.2014; 12.01.2016; 17.05.2016; 27.09.2017 și, respectiv, 10.01.2018.

Instanța de apel a optat nejustificat pentru valorile stabilite prin răspunsul la obiecțiuni al expertului D. depus pentru termenul din 10.01.2018, deși ar fi putut să omologheze valoarea stabilită de același expert în suplimentul de expertiză depus pentru termenul din 27.09.2017, adică 4.373 euro, pe care o consideră greșeală de calcul, fără să argumenteze.

De asemenea, instanța de apel a reținut că, din examinarea contractelor folosite la calcul de expert, rezultă diferențe semnificative între terenurile expropriate și cele ce au făcut obiect al contractelor de vânzare-cumpărare folosite de expert, însă această concluzie este nejustificată.

A mai susținut că, în mod greșit, instanța de apel și-a fundamentat soluția pe contractele nr. x din 03.10.2011 și y din 03.10.2011 despre care a susținut că ar corespunde prevederilor art. 26 din lege, în care vânzător apare G., același care apare și în contractul nr. x din 20.02.2012, contract care însă n-a fost luat în considerare de expert și de instanță.

Recurentul-reclamant a mai arătat că, deși Înalta Curte a dat îndrumări de a se administra dovezi care să probeze tranzacțiile efectuate în condițiile impuse de dispozițiile legale și deși a depus aceste dovezi, instanța de apel le-a ignorat.

În cererea de recurs, recurentul-reclamant a menționat mai multe contracte autentificate: nr. x din 22.11.2011; nr. x din 25.09.2012; nr. x din 20.02.2012; nr. x din 20.08.2012; nr. x din 28.09.2011; nr. x din 06.12.2010; nr. x din 22.05.2013; nr. x din 18.02.2014; x din 22.05.2013; nr. x din 27.12.2012; nr. x din 16.12.2011; nr. x din 3.06.2014 și nr. x din 20.06.2014 și a susținut că, față de prețurile menționate în aceste contracte, a fost vădit nedreptățit de instanța de apel, care a luat în considerare valoarea cea mai mică stabilită de expertul D., cu toate că putea să omologheze și o altă variantă a aceluiași expert.

Recurentul-reclamant a susținut că nu a fost respectat principiul proporționali tații, instanța de apei reducând de 10 ori cuantumul despăgubirilor stabilite de prima instanță, fără o motivare pertinentă, ba mai mult motivarea este contrară dispozițiilor legale în materie de expropriere.

A invocat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care precizează că statul are dreptul să exproprieze bunuri pentru cauză de utilitate publică, însă ceea ce impune art. 1 din Protocolul nr. 1, este ca această lipsire de proprietate să fie efectuată numai cu o despăgubire efectivă si rezonabilă, sub aspectul cuantumului, respectiv trebuie să fie făcută cu plata unei compensații corespunzătoare, ceea ce în cazul său nu s-a întâmplat, întrucât instanța de apel, deși a reținut acest text legal, în final l-a ignorat.

Astfel, deposedarea trebuie să fie conformă cu principiile generale ale dreptului internațional, și anume acelea potrivit cărora orice deposedare implică o obligație de despăgubire a titularului dreptului de proprietate, iar în stabilirea acestei despăgubiri trebuie avut în vedere principiul proporționalității, respectiv necesitatea efectuării testului echilibrului echitabil.

În aceste condiții, făcând aplicarea considerentelor enunțate și ale dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța trebuia să stabilească acea despăgubire dreaptă, efectivă și rezonabilă de care trebuie să beneficieze expropriatul, mai ales că nu a fost despăgubit în prealabil nici măcar cu suma menționată în hotărârea de expropriere, încălcându-se legea și din acest punct de vedere.

A conchis că soluția instanței de fond este legală, acțiunea sa fiind admisă de tribunal în baza concluziilor expertului C.

Valoarea de piață a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, ajungându-se la cel mai bun preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către vânzător și cel mai avantajos preț ce se poate obține, în mod rezonabil, de către cumpărător.

Atunci când se analizează sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel" se ajunge, tară putință de tăgadă, în mod cert, la o singură concluzie, anume aceea că actul normativ special, ce reglementează criteriul de calcul a acestei prime componente a despăgubirii ce se cuvine în cazul exproprierii, a avut în vedere acel preț, rezonabil, normal, comun, firesc, care se obține atunci când tranzacția se desfășoară între un cumpărător și un vânzător prudenți și diligenți.

Actul normativ nu vorbește de prețul cu care se vând imobile de același fel, ci de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobile de același fel.

Având în vedere prețul de vânzare a terenurilor extravilane din contractele la care a făcut referire, recurentul-reclamant a susținut că acestea pot constitui indicatori elocvenți pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate. Aceasta pentru că, pe lângă valoarea în sine a terenului, potrivit legii trebuie adăugate și daunele suferite ca urmare a exproprierii (fărâmițarea unei parcele mari, costuri pentru redobândirea unui teren similar, inconvenientul deplasării la parcela rămasă peste autostradă, imposibilitatea construirii sau plantării de arbori pe parcela rămasă în imediata apropiere a autostrăzii etc).

A arătat că valoarea terenului expropriat este formată din prețui efectiv al terenului, la care se adaugă valoarea daunelor, ori instanța de apel nu acordă nici un fel de daune, însă fără a motiva, care atrage incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susținut că totalul tranzacțiilor autentificate analizate de experții F. și D. în răspunsul la obiecțiuni, consemnează un preț chiar și sub cel minim notarial. Ori, chiar în Calculatorul notarial valabil pentru anul 2011 (momentul exproprierii) se stipulează că prețurile propuse sunt rezultatul unei estimări globale a valorii de piață și că sunt prețuri informative minimale care nu țin cont de unicitatea fiecărui imobil.

Nu se poate stabili astfel că, în mod obișnuit, frecvent, un vânzător încearcă să obțină cel mai mic preț pentru imobilul pe care urmează să îl înstrăineze, sau că, pentru imobilele terenuri din cadrul unei unități administrativ teritoriale, în cazul vânzătorilor, prețul este unul uniform, liniar, plafonat la nivelul cel mai mic sau sub acest nivel și independent de caracteristicile proprii ale fiecărui bun în parte, cum ar fi mărime, localizare, acces, utilități, front stradal etc.

Dacă s-ar adopta această opinie s-ar ajunge la situația în care, în urma deposedării de proprietate, expropriatul nu ar primi acea despăgubire, acea compensație corespunzătoare.

Acest drept ar deveni iluzoriu, cu caracter numai teoretic, așa cum s-a întâmplat în cazul subsemnatului, fiind înfrânte atât legislația națională, inclusiv legea fundamentală a statului român, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun ca deposedarea să fie făcută numai cu dreaptă, cu rezonabilă despăgubire.

Nu este reglementat numai dreptul la despăgubire pur și simplu ci se impune în mod clar și neechivoc ca această despăgubire sa fie una dreaptă, respectiv să fie respectat principiul proporționalității.

Atunci când se face referire la prețul cu care se vând în mod obișnuit terenuri de același fel, trebuie avută în vedere acea valoare cel mai probabil convenită de cumpărătorii și vânzătorii bunului disponibil pentru cumpărare.

Această valoare nu reprezintă un fapt, ci o estimare a celui mai probabil preț care va fi plătit pentru terenuri, la o anumită dată, în funcție de caracteristicile proprii ale fiecăruia.

Recurentul-reclamant a solicitat instanței de recurs să țină cont de aspectele invocate și să-i acorde o despăgubire dreaptă și rezonabilă, comparând și ținând cont de contractele pe care ie-a depus, care sunt în mod cert comparabile corecte și care țin seama de art. 26 din Legea nr. 33/1994, fiind din aceeași categorie de folosință: teren arabil extravilan în municipiul Lugoj.

În concordanță cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, despăgubirile ce se stabilesc ca urmare a exproprierii trebuie să respecte principiul rezonabilității și proporționalității. Ori, prin probele de la dosar - contracte de vânzare-cumpărare autentice a unor terenuri similare -, s-a demonstrat că prețul stabilit de către expertul C. este in concordanță cu dispozițiile legale, motiv pentru recurentul-reclamant a solicitat să fie menținută hotărârea instanței de fond.

Exproprierea, fiind o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată, se supune exigențelor art. 481 C. civ. (în vigoare ia momentul exproprierii), care statuează că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă si prealabilă despăgubire", întărite și de prevederile art. 44 alin. (3) și din Constituție conform cărora "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă si prealabilă despăgubire", iar această despăgubire se stabilește "de comun acord cu proprietarul său, în caz de divergență, prin justiție".

Pentru argumentele expuse, recurentul-reclamant a susținut că valoarea de despăgubire a fost stabilită eronat de instanța de apel și că hotărârea nu este motivată pertinent, fiind dată cu nerespectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 republicată.

Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. - Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței Tribunalului Timiș.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate de reclamant, îl va respinge ca nefondat, pentru considerentele care succed.

Din examinarea lucrărilor dosarului reiese că, la primul termen fixat după trimiterea cauzei spre rejudecare - 26.04.2017 -, când au fost prezenți atât avocatul reclamantului cât și al pârâtului, instanța de apel, având în vedere considerentele deciziei de casare, a pus în discuție necesitatea solicitării ca toți cei trei experți desemnați în faza procesuală anterioară să examineze toate contractele utilizate drept comparabile de fiecare dintre aceștia și să comunice instanței dacă acestea sunt similare, în sensul dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, din punct de vedere al categoriei de folosință, cu cel în litigiu. Totodată, a pus în vedere părților ca, în situația în care dispun de contracte, altele decât cele de ia dosarul cauzei, care să se constituie în comparabile în sensul acelorași dispoziții legale, să le pună la dispoziția experților pentru ca aceștia să întocmească, și în baza lor, un supliment la raportul de expertiză iar conform încheierii de ședință de la acel termen, reprezentanții părților au arătat că sunt de acord cu administrarea probei propuse și că se obligă să efectueze demersuri pentru a identifica noi contracte care să poate fi luate în considerare în sensul art. 26 din lege.

Așa fiind, câtă vreme reclamantul, prin avocatul său, și-a exprimat acordul ca, în rejudecare, administrarea probei cu expertiză să fie făcută în modul arătat, neopunându-se, în niciun fel, nici la termenul de judecată din 26.04.2017, nici la termenele de judecată ulterioare, susținerile formulate în recurs, în sensul că instanța de apel nu s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și nu a dispus o altă expertiză, cu alți experți desemnați, nu pot fi primite.

Cu privire la criticile formulate de recurentul-reclamant ce vizează modul de stabilire a despăgubirii pentru terenurile expropriate, întemeiate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sunt de reținut următoarele:

Stabilirea valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44 din Constituție).

Reținându-se caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziția din Constituție a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Criteriile în raport cu care instanțele stabilesc cuantumul despăgubirii în caz de expropriere sunt dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, care prevăd că:

- "despăgubirea se compune din valoarea reală a Imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același tel în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".

Sintagma "prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială" definește prețul de piață, anume prețui cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Din dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, astfel cum au fost interpretate prin Deciziile nr. 15/2015 și nr. 380/2015 ale Curții Constituționale, rezultă că, la întocmirea raportului de expertiză trebuie avute în vedere două criterii esențiale: prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă și momentul de referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al exproprierii.

Contrar celor susținute de recurentul-reclamant, instanța de apel, în rejudecarea cauzei, a stabilit cuantumul despăgubirilor cu respectarea îndrumărilor date prin decizia de casare și a criteriilor impuse de lege menționate și a omologat concluziile finale ale expertului D. exprimate prin răspunsul la obiecțiunile ia raportul de expertiză depus pentru termenul din 10.01.2018.

Instanța de apel a motivat judicios de ce, față de data transferului dreptului de propr