ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr.

1165

/2016

Asupra cauzei constată

următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. Dosar x/30/2011

reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să fie obligat pârâtul la plata de despăgubiri

bănești în cuantum de 5 euro/mp de teren expropriat și obligarea

pârâtului la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubiri pentru

producția agricolă distrusă ca urmare a exproprierii.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat

că este proprietar al următoarelor terenuri supuse exproprierii:

- Teren arabil în suprafață de

1565 mp, nr. cadastral XX, CF YY, dobândit în proprietate prin sentința civilă

nr. 206/2011 a Judecătoriei Făget, suprafață pentru care C.N.A.D.N.R.

a stabilit un cuantum al despăgubirilor în valoare de 743 RON, prin hotărârea

de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 33 din 21 septembrie 2011.

- Teren arabil în suprafață de

1560 mp, nr. cadastral WW, CF ZZ, dobândit prin contract de vânzare - cumpărare,

suprafață pentru care C.N.A.D.N.R. a stabilit un cuantum al despăgubirilor

în valoare de 740 RON, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii

nr. 33 din 21 septembrie 2011.

- Teren arabil în suprafață de

741 mp, nr. cadastral VV, CF QQ, dobândit prin contract de vânzare - cumpărare,

suprafață pentru care C.N.A.D.N.R. a stabilit un cuantum al despăgubirilor

în valoare de 351,74 RON, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii

nr. 92 din 21 septembrie 2011.

- Teren arabil în suprafață de

1608 mp, nr. cadastral JJ, CF KK, dobândit prin contract de vânzare - cumpărare,

suprafață pentru care C.N.A.D.N.R. a stabilit un cuantum al despăgubirilor

în valoare de 763,28 RON, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii

nr. 30 din 21 septembrie 2011.

- Teren arabil în suprafață de

3158 mp, nr. cadastral TT, CF SS, dobândit prin contract de vânzare - cumpărare,

suprafață pentru care C.N.A.D.N.R. a stabilit un cuantum al despăgubirilor

în valoare de 1499 RON, prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii

nr. 31 din 21 septembrie 2011.

Reclamantul a considerat că sumele

acordate de către C.N.A.D.N.R., cu titlu de despăgubire pentru expropriere,

sunt mult sub prețul real al pieței imobiliare și nu acoperă

valoarea reală a imobilelor și nici a prejudiciului produs.

În drept, a invocat prevederile art. 44

alin. (3) și (6) din Constituția României, prevederile art. 22 alin.

(1) și (3), art. 23 din Legea nr. 255/2010, art. 25 și 26 din Legea

nr. 33/1994 republicată.

Pârâta Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA în calitate de reprezentant

al Statului Român, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului A. ca

neîntemeiată și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, arată că despăgubirea

contestată s-a stabilit printr-un raport de evaluare de către experții

evaluatori atestați A.N.E.V.A.R. aleși de C.N.A.D.N.R. SA, raport ce a

stat la baza H.G. nr. 492/2011 în care parcelele în speță figurează

la pozițiile din Anexa 2. După publicarea H.G. nr. 492/2010 valorile din

acest raport au fost menținute, despăgubirea stabilindu-se cu aceste valori.

S-a susținut că raportul a fost întocmit în conformitate cu standardele

internaționale de evaluare și a ținut cont de valoarea reală

a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului conform art. 26 din Legea

nr. 33/1994.

În ceea ce privește capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7000 RON cu titlu de despăgubiri

pentru producția agricolă distrusă, s-a solicitat să se precizeze

de către reclamant dacă acesta este un capăt de cerere distinct sau

este un obiectiv al expertizei pe care comisia de experți să-l aibă

în vedere, arătându-se că în cazul în care constituie un petit distinct,

înțelege să invoce excepția inadmisibilității acestei cereri

prin raportare la prevederile art. 22 din Legea nr. 255/2010, iar în cazul respingerii

excepției, solicită disjungerea acestui capăt de cerere pentru a

fi soluționat potrivit procedurii de drept comun (necesitând probatoriu special),

iar în cazul respingerii excepției disjungerii, solicită obligarea reclamantului

la a timbra acest capăt de cerere, apreciind că acesta nu se supune scutirii

revăzute de Legea nr. 255/2010.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Făget sub nr. x/832/2011 din 30 noiembrie 2011 reclamantul

B. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, ca prin hotărârea

judecătorească ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului

la plata sumei de 15.790 euro cu titlu de despăgubire pentru imobilul teren

arabil supus exproprierii în suprafață de 3158 mp înscris în CF nr. SS

Traian Vuia, nr. cadastral RR.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat

că terenul mai sus identificat a făcut obiectul exproprierii dispusă

de către stat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică „Autostrada

Lugoj-Deva”, în urma căruia, prin hotărârea nr. 31 din 21 septembrie 2011,

valoarea despăgubirii stabilită de către expropriator a fost de 1499

RON, sumă care nu este reală și îndestulătoare.

Precizează reclamantul că pe

raza localității valoarea de vânzare a terenurilor este mult mai mare

decât prețul stabilit acum de expropriator.

Prin sentința civilă nr. 765

din 12 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Făget a fost

admisă excepția necompetentei materiale a acestei instanțe, invocată

din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cererii în

favoarea Tribunalului Timiș.

Prin încheierea pronunțată în

ședința publică din data de 15 mai 2012 de către Tribunalul

Timiș s-a dispus conexarea Dosarului nr. x/832/2011 la cauza pendinte. Instanța

a respins excepția litispendenței constatând inexistența unei identități

de părți, reclamanții din Dosarul nr. x/30/2011 fiind alții

decât reclamantul din Dosarul nr. x/832/2011, dar a apreciat că se impune conexarea

celor două cauze în raport de disp. art. 164 C. proc. civ., existând identitate

parțială între cauze, fiind contestată aceeași hotărâre

de acordare despăgubiri. La același termen pârâtul a invocat nulitatea

cererii conexe pentru lipsa semnăturii.

A fost administrată proba cu expertiza

tehnică în specialitatea evaluarea proprietății imobiliare.

La data de 09 aprilie 2013 reclamanții

au precizat cuantumul pretențiilor, 6381 euro actualizată cu rata inflației

începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă

a sumei, 2910,15 RON reprezentând dobânzi legale până la data de 09

aprilie 2013, precum și în continuare până la punerea în executare, plus

7000 RON despăgubire pentru producția agricolă distrusă.

Prin sentința civilă nr. 1313

din 16 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosar nr. x/30/2011

s-a anulat acțiunea conexă înregistrată sub nr. Dosar x/832/2011

pe rolul Tribunalul Timiș formulată de reclamantul B., s-a admis în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanții A. și C. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat de Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA; s-au modificat

hotărârile de stabilire a cuantumului despăgubirilor emise de pârât la

data de 21 septembrie 2011 după cum urmează: în hotărârea cu nr.

33 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF nr. YY nr. cad.

XX și suprafața de 1565 mp cuantumul despăgubirilor s-a majorat de

la 743 RON la 3190 RON; în hotărârea cu nr. 32 din 21 septembrie 2011 ce privește

imobilul înscris în CF nr. ZZ nr. cad. WW și suprafața de 1560 mp cuantumul

despăgubirilor s-a majorat de la 740 RON la 3180 RON; în hotărârea cu

nr. 92 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris în CF nr. QQ

nr. cad. VV și suprafața de 741 mp cuantumul despăgubirilor s-a majorat

de la 351,74 RON la 1512 RON; în hotărârea cu nr. 30 din 21 septembrie 2011

ce privește imobilul înscris în CF nr. KK nr. cad. JJ și suprafața

de 1608 mp cuantumul despăgubirilor s-a majorat de la 763,28 RON la 3281 RON;

în hotărârea cu nr. 31 din 21 septembrie 2011 ce privește imobilul înscris

în CF nr. SS nr. cad. TT și suprafața de 3158 mp cuantumul despăgubirilor

s-a majorat de la 1.499 RON la 6574 RON.

S-au respins pretențiile constând

în plata dobânzilor legale și a despăgubirilor pentru producția agricolă

distrusă, ca neîntemeiate.

A fost obligat pârâtul la plata sumei de

4000 RON către fiecare dintre reclamanți cu titlu de cheltuieli de judecată

parțiale.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul Timiș a reținut că, la termenul din 15 mai 2012, s-a prezentat

numitul B. care a învederat instanței că nu a contestat hotărârea

de expropriere, înstrăinând terenul către reclamanți, iar o altă

persoană nu s-a prezentat pentru a susține acțiunea conexă,

astfel încât cererea a fost anulată, în baza art. 133 C. proc. civ.

S-a mai reținut că excepția

inadmisibilității cererii vizând despăgubirile de 7000 RON a rămas

fără obiect întrucât la termenul din 31 ianuarie 2012 reprezentantul reclamanților

a precizat că suma reprezintă echivalentul altor prejudicii cauzate proprietarului

prin expropriere, astfel că ele trebuie calculate în cadrul exproprierii.

Pe fondul cauzei, Tribunalul Timiș

a constatat că, în conformitate cu art. 22 din Legea nr. 255/2010 rap. la

art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, a fost întocmit în speță un raport de

expertiză evaluatoare, din concluziile sale tribunalul reținând că

sumele acordate de stat pentru terenurile proprietatea reclamanților nu sunt

juste, ci acestea trebuie să fie în cuantumul stabilit de experții D.,

E., F.

Tribunalul a avut în vedere valorile stabilite

după excluderea procentului de 50% aplicat pentru vânzare forțată,

pentru că acesta excede criteriilor legale prevăzute de art. 26 din Legea

nr. 33/1994, cifra de 50% fiind stabilită în mod aleatoriu, fără

temei legal.

Prima instanță a mai constatat

că nu se impune actualizarea sumei de la data introducerii acțiunii, pentru

că valoarea a fost stabilită ulterior acestei date, presupunându-se că,

în mod firesc, experții au avut în vedere și o eventuală apreciere

a valorii terenurilor de la acel moment până la data întocmirii raportului

de expertiză. În ce privește actualizarea sumei pe perioada ulterioară

pronunțării hotărârii, s-a considerat că ea va putea fi avută

în vedere de executorul judecătoresc, la momentul executării silite, conform

art. 371

2

C. proc. civ.

Tribunalul nu a acordat nici TVA-ul solicitat

de reclamanți, întrucât art. 125 din Legea nr. 571/2003 stabilește că

taxa pe valoarea adăugată este un impozit indirect datorat la bugetul

statului și care este colectat conform prevederilor prezentului titlu. În textele

care urmează articolului citat rezultă cazurile de percepere a taxei,

iar transferul dreptului de proprietate prin expropriere nu se numără

printre acestea.

În ce privește suma de 7000 RON, s-a

arătat că nu a fost dovedită prin mijloacele de probă aflate

la dosar, astfel că nici această sumă nu a fost acordată reclamanților.

S-a reținut că nu există temei legal pentru acordarea dobânzii legale,

art. 1088 C. civ. nefiind incident în speță pentru că se referă

la obligații bănești contractuale, iar nu la acelea care rezultă

din transferul proprietății.

În baza art. 274, art. 277 C. proc. civ.

a obligat pârâtul la plata sumei de 4000 RON către fiecare dintre reclamanți

cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, corespunzător pretențiilor

admise, reprezentând parte din onorariile experților și din onorariul

de avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel atât reclamanții A. și C., cât și pârâtul Statul Român reprezentat

de C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Prin cererea de apel formulată, reclamanții

A. și C. au arătat că hotărârea primei instanțe este criticabilă

pentru că a omis să motiveze respingerea capătului de cerere privind

petitul 2 (obligarea pârâtului la achitarea sumei de 7.000 RON cu titlu de despăgubiri

pentru producția agricolă distrusă), a omis să motiveze respingerea

cererii privind indexarea sumei acordate cu titlu de despăgubire ca urmare

a exproprierii și a indus în eroare experții atunci când a cerut acestora

să indice valoarea de despăgubire fără procentul de 50% aplicat

pentru vânzarea forțată.

Prin cererea de apel formulată, pârâtul

apelant Statul Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Timișoara a

arătat că suma stabilită prin Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011 este una

reală și conformă valorii de piață la momentul exproprierii,

precizând că raportul de expertiză nu a fost întocmit conform art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în baza unor contracte de vânzare-cumpărare

din acel moment și că valorile de comparație pot fi reprezentate

doar de prețurile de tranzacționare și nicidecum de cele de ofertare.

Prin decizia civilă nr. 114/A din

25 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de reclamanții

A. și C., a schimbat în parte sentința atacată în sensul că

a obligat pârâtul să plătească reclamanților și suma de

5618 RON despăgubiri pentru producția agricolă.

A menținut în rest dispozițiile

sentinței.

A respins apelul declarat de pârâtul Statul

Român reprezentat de C.N.A.D.N.R. prin Direcția Regională de Drumuri și

Poduri Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a hotărî astfel, având în vedere

dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, instanța de apel

a reținut că este neîntemeiată critica reclamanților apelanți

pentru neacordarea procentului de 50% aplicat pentru vânzarea forțată,

interpretarea reclamanților apelanți adăugând la lege.

S-a reținut că nu este întemeiată

nici susținerea pârâtului apelant, potrivit căreia raportul de expertiză

nu a fost întocmit conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Instanța de apel a mai constatat că

nu se justifică solicitarea reclamanților privind actualizarea sumei acordate

cu titlu de despăgubire, acordarea TVA-ului și a dobânzilor legale, începând

cu data introducerii acțiunii, pentru considerentul că experții au

avut în vedere valoarea de piață a terenurilor expropriate din momentul

efectuării raportului de expertiză, iar eventuala actualizare a sumei,

pentru perioada ulterioară pronunțării hotărârii, poate fi realizată

de către executorul judecătoresc conform art. 371

2

C. proc.

civ.

Nu a fost primită nici critica reclamanților

apelanți referitoare la cheltuielile de judecată deoarece prima instanță

le-a acordat în parte, proporționale cu pretențiile admise, conform

art. 276 C. proc. civ.

Referitor la petitul privind obligarea

pârâtului la plata despăgubirii pentru producția agricolă distrusă,

instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe este

greșită, întrucât, contrar celor reținute în considerentele sentinței,

prin „Nota de constatare” din 05 decembrie 2011, încheiată de reprezentanții

Primăriei comunei Bethausen, se adeverește că producția de porumb

de pe cele patru parcele a fost distrusă iar prin raportul de expertiză

acest prejudiciu a fost evaluat la suma totală de 5.618 RON neactualizată

(1.015 RON + 2.055 RON + 1.018 RON + 482 RON = 5.618 RON). Nu a fost acordat și

procentul de 65%, avut în vedere de către experți, reprezentând poluarea

cu gaze de eșapament și sonoră a parcelelor rămase, taxe notariale

și vânzarea forțată a terenului.

Împotriva deciziei pronunțate în apel,

mai sus menționate, au declarat recurs părțile.

Prin decizia nr. 1019 din 27 martie 2014

pronunțată în Dosarul nr. x/30/2011, Înalta Curte de Casație și

Justiție a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis

cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeași instanță de apel, dispunându-se

să fie efectuat un nou raport de expertiză cu respectarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994 prin care să fie stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite

pentru terenurile expropriate în raport de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data

întocmirii raportului de expertiză, urmând a fi administrate dovezi care să

probeze tranzacțiile efectuate în aceste condiții.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a reținut că nu sunt întemeiate susținerile reclamanților privind

nelegalitatea deciziei recurate pentru neincluderea în cuantumul despăgubirilor

ce li se cuvin a sumelor reprezentând TVA-ului aferent despăgubirii deoarece

Legea nr. 33/1994 are, în raport cu art. 128 alin. (3) lit. c) și art. 137

din Legea nr. 571/2003, caracterul unei legi speciale, iar prin reglementările

pe care le cuprinde, despăgubirile acordate în temeiul acestui act normativ

se compun din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului.

Este însă fondată critica formulată

de recurentul pârât vizând greșita interpretare a dispozițiilor art. 26

din Legea nr. 33/1994, instanța de judecată, în stabilirea cuantumului

despăgubirilor, trebuind, pe de o parte, să se raporteze la valoarea de

tranzacționare, iar pe de altă parte, să aibă în vedere acea

valoare de tranzacționare de la data întocmirii raportului de expertiză.

În cauză, raportul de expertiză a fost efectuat în august 2012, iar în

cuprinsul său, experții menționează că au avut în vedere

patru contracte de vânzare-cumpărare încheiate în perioada aprilie-iunie 2011.

Fundamentându-și hotărârea pe concluziile acestui raport de expertiză,

Curtea de Apel a încălcat prevederile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

care impun în mod expres obligația instanței de a ține seama de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză.

Înalta Curte nu a mai analizat critica

prin care recurentul pârât susține că, în mod nelegal, instanța de

apel a acordat reclamanților o sumă de bani cu titlu de despăgubiri

pentru producția agricolă distrusă deoarece dispozițiile

art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze

modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză

au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

De asemenea, față de soluția

pronunțată, Înalta Curte nu a mai analizat criticile formulate de reclamanți

cu privire la cheltuielile de judecată acordate prin decizia recurată.

Totodată, Înalta Curte nu a mai exercitat

controlul judiciar de legalitate din perspectiva art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., indicate prin cererea de recurs formulată de reclamanți, deoarece

dezvoltarea motivelor de recurs pe care această cerere le cuprinde nu a permis

încadrarea niciuneia dintre criticile formulate în cazurile de modificare a hotărârii

reglementate de dispozițiile legale menționate.

Cauza s-a reînregistrat la Curtea de Apel

Timișoara sub nr. x/30/2011*.

În cursul rejudecării apelurilor după

casare, în conformitate cu dispozițiile 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a dispus

efectuarea unui raport de expertiză care să respecte art. 26 din Legea

nr. 33/1994, conform îndrumărilor obligatorii ale instanței de casare.

Având în vedere prevederile art. 31

alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind efectul deciziilor de neconstituționalitate

pronunțate de Curtea Constituțională, instanța de apel a dispus

prin încheierea de ședință de la termenul din 10 septembrie 2015

efectuarea unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească

cuantumul despăgubirilor pentru terenurile în litigiu la data transferului

dreptului de proprietate, în speță septembrie 2011.

La ultimul termen de judecată, reclamanții

apelanți au depus la dosar un înscris intitulat precizare de acțiune prin

care au arătat că pretențiile față de pârât sunt corespunzătoare

valorii de despăgubire indicată și stabilită de către experții

numiți în cauză prin Suplimentul la raportul de expertiză tehnică

judiciară, depus la dosar în data de 11 noiembrie 2015, pentru fiecare teren

în parte, respectiv: pentru terenul în suprafață de 1560 mp, expropriat

prin hotărârea nr. 32 din 21 septembrie 2011, suma de 2641 RON, pentru terenul

în suprafață de 3158 mp, suma de 4829 RON, pentru terenul în suprafață

de 1565 mp, expropriat prin hotărârea nr. 33 din 21 septembrie 2011, suma de

2295 RON, pentru terenul în suprafață de 1608 mp, expropriat prin hotărârea

nr. 30 din 21 septembrie 2011, suma de 2119 RON, pentru terenul în suprafață

de 741 mp, expropriat prin hotărârea nr. 92 din 21 septembrie 2011, suma de

1144 RON. Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, privind producția

agricolă distrusă, arătă că nu îl mai susțin având

în vedere că experții, în cuprinsul sumelor indicate mai sus cu titlu

de despăgubire pentru expropriere, au avut în vedere și producția

agricolă distrusă, în modul de calcul din cuprinsul raportului de expertiză

regăsindu-se și valoarea producției agricole distruse pentru fiecare

teren în parte.

Prin decizia nr. 26 din 18 februarie 2016

a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, au fost admise

apelurile formulate de reclamanți și de apelantul pârât Statul Român prin

C.N.A.D.N.R. SA, schimbată în parte sentința nr. 1313 din 16 aprilie 2013,

fiind stabilit cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea suprafețelor

de teren în litigiu după cum urmează: pentru imobilul înscris în CF

nr. YY nr. cad. XX în suprafață de 1565 mp - suma de 1108 RON, pentru

imobilul înscris în CF nr. ZZ nr. cad. WW în suprafață de 1560 mp – suma

de 1104 RON, pentru imobilul înscris în CF nr. QQ nr. cad. VV în suprafață

de 741 mp – suma de 525 RON, pentru imobilul înscris în CF nr. KK nr. cad. JJ în

suprafață de 1608 mp – suma de 880 RON, pentru imobilul înscris în CF

nr. SS nr. cad. TT în suprafață de 3158 mp - suma de 2337 RON. A fost

obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 5618 RON

despăgubiri pentru producția agricolă, fiind menținute în rest

dispozițiile sentinței apelate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a constatat că prin decizia de casare, Î.C.C.J. a dezlegat

unele probleme de drept ale cauzei de față, acestea fiind obligatorii

pentru instanța de trimitere conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Î.C.C.J. a constatat că nu

sunt întemeiate susținerile reclamanților privind neincluderea în cuantumul

despăgubirilor ce li se cuvin a sumelor reprezentând TVA-ul aferent despăgubirii,

această dezlegare intrând în autoritatea lucrului judecat.

Totodată, instanța supremă

a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor

la aceeași instanță de apel, dispunându-se efectuarea unui nou raport

de expertiză cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În al treilea rând, Î.C.C.J. a statuat

că dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc. civ. care permiteau instanței

de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul

administrat în cauză cu referire la suma acordată cu titlu de despăgubiri

pentru producția agricolă distrusă au fost în mod expres abrogate

prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Prin urmare, Curtea de apel a reținut

că acordarea sumei de 5618 RON reclamanților cu titlu de despăgubiri

pentru producția agricolă distrusă a intrat de asemenea în autoritatea

de lucru judecat, nefiind cenzurată de către instanța de recurs soluționarea

acestui petit de către prima instanță de apel.

Deși în cuprinsul înscrisului depus

la ultimul termen de judecată în apel de către reclamanți și

intitulat „precizare de acțiune" se arată că aceștia nu

mai susțin al doilea capăt de cerere, privind producția agricolă

distrusă, s-a considerat că această împrejurare nu constituie o renunțare

la judecată în sensul art. 246 C. proc. civ., întrucât în continuare precizează

că experții, în cuprinsul sumelor indicate cu titlu de despăgubire

pentru expropriere și la plata cărora au solicitat să fie obligat

pârâtul, au avut în vedere și producția agricolă distrusă, în

modul de calcul din cuprinsul raportului de expertiză regăsindu-se și

valoarea producției agricole distruse pentru fiecare teren în parte.

În concluzie, deoarece reclamanții

în continuare au solicitat despăgubiri și pentru dauna determinată

de distrugerea recoltei, iar soluționarea acestei cereri nu a fost cenzurată

de instanța de recurs, Curtea a considerat că apelul reclamanților

este întemeiat sub acest aspect, așa cum a reținut și prima instanță

de apel, astfel încât, a obligat pârâtul să plătească reclamanților

și suma de 5618 RON despăgubiri pentru producția agricolă.

Curtea a reținut că nu sunt întemeiate

criticile reclamanților privind modalitatea de acordare a cheltuielilor de

judecată de prima instanță deoarece aceștia au formulat precizări

de acțiune, având și alte capete de cerere în afara petitului circumscris

dispoz. art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 de majorare a despăgubirilor

oferite de expropriator, petite care au fost respinse de tribunal.

În ceea ce privește stabilirea valorii

terenurilor expropriate, Curtea de Apel Timișoara, conform îndrumărilor

obligatorii ale instanței de recurs și efectelor Deciziei Curții

Constituționale nr. 380 din 26 mai 2015, a reținut următoarele:

Art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994,

aplicabil potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, statuează că

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alin. (2)

al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ

teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Prin Decizia Curții Constituționale

nr. 380 din 26 mai 2015 publicată în M. Of. nr. 527/15.07.2015 s-a admis excepția

de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză

de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes

național, județean și local, raportate la sintagma „la data întocmirii

raportului de expertiză" cuprinsă în dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică sunt neconstituționale. Prin această decizie, Curtea Constituțională

a constatat că valoarea bunului expropriat nu poate fi alta decât cea stabilită

la momentul contemporan realizării transferului dreptului, finalitate urmărită

atât prin Legea nr. 33/1994, cât și prin jurisprudența sa.

Așadar, singurul criteriu legal pentru

stabilirea valorii de despăgubire în privința terenurilor expropriate

este reprezentat de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele

de același fel în unitatea administrativ teritorială, astfel cum a statuat

în litigiu Î.C.C.J.

Instanța de apel a procedat la administrarea

probei cu expertiză prin care să stabilească despăgubirea conform

art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 rap. la art. 26 din Legea nr. 33/1994 la

data transferului dreptului de proprietate.

Conform suplimentului la raportul de expertiză

întocmit de experții D., E. și G., valoarea terenului înscris în CF

nr. YY nr. cad. XX în suprafață de 1565 mp este suma de 1108 RON, valoarea

terenului înscris în CF nr. ZZ nr. cad. WW în suprafață de 1560 mp este

suma de 1104 RON, valoarea terenului înscris în CF nr. QQ nr. cad. VV în suprafață

de 741 mp este suma de 525 RON, valoarea terenului înscris în CF nr. KK nr. cad.

JJ în suprafață de 1608 mp este suma de 880 RON, iar valoarea terenului

înscris în CF nr. RR nr. cad. TT în suprafață de 3158 mp este suma de

2337 RON, avându-se în vedere prețurile de vânzare din contracte de vânzare

cumpărare depuse la dosarele având ca obiect expropriere terenuri aflate în

UAT Traian Vuia, așa cum au arătat experții în răspunsul la

obiecțiunile părților, copiile celor trei contracte care au fost

folosite drept comparabile fiind depuse la dosar.

Instanța de apel nu a adăugat

la aceste valori sumele calculate de experți ca fiind contravaloarea daunelor

suplimentare suferite de expropriați (în afara despăgubirii în sumă

de 5168 RON pentru distrugerea recoltelor la care va fi obligat pârâtul, așa

cum s-a arătat mai sus) pe de o parte avându-se în vedere motivele pentru care

s-a dispus rejudecarea apelurilor, iar pe de altă parte faptul că împrejurarea

calculării de către experți a unor despăgubiri pentru daunele

suplimentare nu îi scutește pe reclamanți de obligația de a proba

producerea unui prejudiciu cert, conform art. 1169 C. civ., ceea ce în speță

nu s-a întâmplat. Cu alte cuvinte, prezentarea unor informații și considerații

de ordin general, fără a se dovedi în concret producerea unei daune suplimentare

în patrimoniul reclamanților ca urmare directă a procedurii de expropriere,

nu justifică obligarea pârâtului la plata unor sume cu titlu de despăgubiri

pentru aceste daune eventuale.

Împotriva deciziei nr. 26 din 18 februarie

2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a declarat

recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA reprezentată de Direcția

Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, solicitând, în baza

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. respingerea apelului promovat de reclamanți,

admiterea apelului propriu și acțiunii în integralitate.

Consideră că decizia pronunțată

este nelegală întrucât suma stabilită prin Anexa 2 a H.G. nr. 492/2011

a fost una reală și conform valorii de piață la momentul exproprierii,

motiv pentru care aceasta trebuia menținută.

În legătură cu valoarea stabilită

prin raportul de expertiză omologat în cauză, precizează că

experții nu au respectat dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994 le efectuarea expertizei, respectiv:

Unul dintre cele trei contracte uzitate

a fost încheiat la un an după momentul transferului dreptului de proprietate,

respectiv exproprierea, or Decizia Curții Constituționale nr. 380 pronunțate

în 26 mai 2015 prevede ca toate comparabilele să fie de la momentul exproprierii;

Celelalte două contracte folosite

ca și comparabile au fost încheiate în aceeași zi, nerespectându-se

art. 26 alin. (2) din legea antementionată, sub aspectul sintagmei „în mod

obișnuit";

Raportarea trebuie să fie cu alte

terenuri din aceeași categorie de folosința cu terenul expropriat și

cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele imobilelor expropriate,

or, contractele pe care le-au luat în considerare experții sunt cu suprafețe

mult mai mari decât cel care a făcut obiectul exproprierii;

Recurentul arată că pot fi luate

în considerare doar prețurile de tranzacționare obișnuite, adică

cele care se încadrează în plaja firească, curentă, de prețuri

la care se vând și se cumpără imobilele respective, pe o anumită

perioadă, și nu preturile care se încadrează într-o singură

zi.

Nu în ultimul rând, imobilele la care se

face raportarea trebuie să fie din aceeași categorie de folosință

cu terenul expropriat și cu suprafețe aproximativ egale cu suprafețele

imobilelor expropriate;

A compara imobile din categorii diferite

va conduce indiscutabil la distorsionarea realității și la stabilirea

unei valori pentru alte imobile decât cele pentru care se solicită evaluarea.

Totodată, în ceea ce privește

petitul cu privire la acordarea sumei de 5.618 RON prejudiciu, cât timp nu s-a făcut

dovada efectivă a cultivării acesteia, consideră că în mod netemeinic

le-a fost acordată reclamanților intimați suma de 5.618 RON.

Intimații reclamanți au formulat

întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia recurată, prin prisma

criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Primul motiv de recurs se circumscrie dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât se critică modalitatea în care au fost

aplicate criteriile legale privind stabilirea valorii de expropriere prevăzute

de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, supus controlului de constituționalitate

prin Decizia nr. 380/2015 a Curții Constituționale.

Verificând susținerile recurentului,

Înalta Curte constată că acestea nu sunt fondate.

Astfel, prima critică vizează

calitatea comparabilelor utilizate, în sensul că un contract a fost încheiat

la un an după momentul transferului dreptului de proprietate, iar celelalte

două contracte au fost încheiate în aceeași zi, nefiind un preț stabilit

„în mod obișnuit", respectiv că au ca obiect suprafețe mult

mai mari decât cele care a făcut obiectul exproprierii.

Nu pot fi reținute aserțiunile

recurentului ca reprezentând o încălcare a criteriilor legale prevăzute

de lege în ceea ce privește stabilirea valorii de circulație a bunului

supus exproprierii.

Aceasta pentru că, potrivit dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care art. 22 alin. (3) din Legea nr.

255/2010 face trimitere, prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele

este reprezentat de valoarea de circulație de la momentul transferului dreptului

de proprietate, nefiind necesar, pentru stabilirea acesteia, să se întemeieze,

cum susține recurentul, pe un contract de vânzare care să dateze exact

de la data acestui transfer. În speță, pentru a se stabili o valoare a

terenului pentru luna septembrie 2011, experții au utilizat două comparabile

datând din 20 iunie 2011, cu vânzători diferiți și același cumpărător,

precum și o comparabilă din luna octombrie 2012, iar pentru a obține

o valoare cât mai apropiată de momentul exproprierii, au utilizat factori de

corecție pentru suprafață, pentru localizare și pentru condiții

de piață, pe care recurentul nu i-a contestat.

Astfel Înalta Curte apreciază că

analiza tranzacțiilor pentru bunuri comparabile presupune dovedirea, de către

orice parte interesată, a unor tranzacții cu terenuri având caracteristici

similare și care să se fi produs într-o epocă cât mai apropiată

exproprierii.

Susținând o opinie contrară concluziilor

expertizei, care a selectat anumite tranzacții pentru comparația directă,

recurentului îi revenea sarcina probării propriilor afirmații în sensul

că valoarea terenului, astfel cum a fost determinată de experți,

nu corespunde prețului obișnuit din unitatea administrativ teritorială

de referință.

Recurentul nu a făcut dovezi din care

să rezulte că situația reținută de instanța de apel

nu este cea reală, că prețul corect ar fi diferit de cel stabilit

prin expertiză, că au existat fluctuații de preț între datele

tranzacțiilor reținute drept comparabile, în condițiile în care terenurile

comparate fac parte din aceeași categorie, piața imobiliară s-a dovedit

a avea o activitate redusă în perioada in litigiu, nu au fost identificate

alte tranzacții în perioada de referință astfel că nu există

niciun element care să determine excluderea acestor comparabile din procesul

de evaluare.

O astfel de procedură nu depășește

cadrul legal prevăzut pentru calcului valorii de expropriere, astfel că

nu se poate reține o greșită interpretare și aplicare a criteriilor

legale.

A doua critică vizează acordarea

sumei de 5.618 RON prejudiciu pentru producția agricolă distrusă,

recurentul susținând că nu s-a făcut dovada efectivă a cultivării

acesteia.

O astfel de critică nu poate fi analizată

întrucât vizează un aspect de temeinicie, modul în care reclamanții au

dovedit susținerea lor referitoare la distrugerea recoltei, care, astfel cum

corect a reținut instanța de apel, a intrat în autoritatea de lucru judecat

al primul ciclu procesual, nefiind cenzurată, de către instanța de

recurs, soluționarea acestui petit de către prima instanță de

apel, motiv pentru care, respectiva critică nu mai poate fi reluată în

recursul pendinte.

Față de aceste împrejurări,

constatând legalitatea soluției pronunțată prin decizia recurată,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA reprezentată de Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Timișoara împotriva deciziei nr. 26 din 18 februarie

2016 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 mai 2016.