ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1920/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1920/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă

nr. 2077 din 14 decembrie 2008, Tribunalul Iași a admis acțiunea civilă

formulată de reclamanții D.E.I., D.L.D., D.R., D.C. și D.V. în contradictoriu

cu pârâții Primarul municipiului Iași și Municipiul Iași prin Primar.

A modificat în parte Dispoziția

nr. 2343 din 24 noiembrie 2008 emisă de către Primarul municipiului Iași, în

sensul că a dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafeței de

338,30 mp teren situat în municipiul Iași, județul Iași.

Totodată, s-a dispus

acordarea de despăgubiri către reclamanți în cotele legale prevăzute pentru

construcția demolată în suprafață construită de 89,41 mp, imobil situat la aceeași adresă, în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, modificată

și completată prin O.U.G. nr. 81/2007.

S-a respins acțiunea

civilă formulată de pârâta - reclamantă M.D. în contradictoriu cu pârâta

Primarul municipiului Iași și cu reclamanții pârâți D.E.I., D.L.D., D.R., D.C.

și D.V.

Au fost obligați

pârâții Primarul municipiului Iași, Municipiul Iași prin Primar și

pârâta-reclamantă M.D., în solidar, să plătească reclamanților D.E.I., D.L.D., D.R.,

D.C. și D.V. suma de 3900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând

onorariu de expert în cuantum de 1400 lei și onorariu de avocat în sumă de 2500

lei.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În fapt, prin

dispoziția contestată a fost soluționată notificarea nr. 362/N/2002 depusă la Biroul executorului judecătoresc - B.G. și înregistrată la Primăria municipiului Iași -

D.A.P.P.P. cu nr. 3612/2002, prin care petenții D.E.I., D.L.D., D.R., D.C. și D.V.

au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul

construcție și teren în suprafață de 652,50 mp situat în Iași, precum și

notificarea nr. 1576/N/2001 depusă la Biroul executorului judecătoresc - B.G.

și înregistrată la Primăria municipiului Iași cu nr. 14387/2003, prin care

petenta M.D. a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru același

imobil.

Din actele depuse la

dosarul administrativ a rezultat că notificanții, respectiv reclamanții

Dragoslav în prezenta cauză, au calitatea de persoane îndreptățite, conform

dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, republicată, aceștia făcând dovada dreptului de proprietate asupra

imobilului notificat cu actul de vindere-cumpărare autentificat de Notariatul

de Stat al orașului Iași, proces-verbal nr. 399 din 27 iulie 1954 și transcris

de Tribunalul Popular Iași cu nr. 896 din 28 iulie 1954, a calității de

moștenitor cu certificatul de moștenitor nr. 543/1989, certificatul de

moștenitor nr. 544/1989 și certificatul de moștenitor nr. 1703/1995, precum și

cu acte de stare civilă, iar a preluării abuzive, cu Decretul de expropriere

nr. 511/1961 poziția 31, fără a fi încasate despăgubiri.

Prin actul de vindere-cumpărare

amintit mai sus, soții D.S. și S. au dobândit în proprietate imobilul situat în

Iași, compus din teren în suprafață totală de 1274,30 mp și două corpuri de

casă cu dependințe.

În anul 1961, parte

din imobil a fost preluată abuziv în baza Decretului de expropriere nr.

511/1961 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor

imobile situate în orașul Iași, Regiunea Iași, în scopul construirii unor

blocuri de locuințe în orașul Iași. La poziția 31 în tabelul anexă la acest

decret figurează numiții D.S. și S. cu teren în suprafață de 652,50 mp, din

care construcții în suprafață de 89,41 mp, în cotă de ½ fiecare.

În anul 1963

Tribunalul Popular Iași a constatat desfăcută căsătoria dintre D.S. și S.,

aceasta din urmă revenind la numele de I.

Prin dispoziția

contestată a fost soluționată notificarea nr. 362/N/2002 înregistrată la Primăria municipiului Iași - D.A.P.P.P. cu nr. 3612/2002, prin care D.E.I., D.L.D., D.R., D.C.

și D.V. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru

imobilul construcție și teren în suprafață de 652,50 mp situat în Iași, precum

și notificarea nr. 1576/N/2001 înregistrată la Primăria municipiului Iași cu nr. 14387/2003, prin care M.D. a solicitat acordarea de

despăgubiri bănești pentru același imobil.

Din concluziile

raportului de expertiză efectuat în cauză și răspunsul la obiecțiunile

formulate, necontestate de nici una dintre părți, se constată că suprafața de

200,30 mp, și de 138 mp, deci suprafața totală situată în Iași, care face

obiectul Dispoziției nr. 2343 din 24 noiembrie 2008 emisă de Primarul

municipiului Iași este liberă de orice construcții sau detalii de

sistematizare.

Expertul a făcut

precizarea că la data de 07 septembrie 2009, când s-au făcut constatările în

teren împreună cu părțile prezente, nu au fost identificate activități care să

arate că ar fi în derulare alte activități fizice de execuție lucrări de

construcții sau de alt gen.

Prin urmare, terenul

poate fi restituit în natură către reclamanții D.

Așa cum a reținut și

pârâtul Primarul municipiului Iași în preambulul dispoziției contestate, din

actele aferente notificării, cât și din cele ulterior depuse, care de fapt nu

sunt diferite de cele care compun documentația atașată, nu rezultă calitatea de

persoană îndreptățită a pârâtei - reclamante M.D., conform dispozițiilor art. 3

alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

republicată, calitate care i-ar fi putut conferi dreptul de a primi despăgubiri

pentru imobilul teren și construcție situat în Iași, județul Iași.

Împotriva sentinței

Tribunalului Iași au formulat apel pârâta-reclamantă M.D. și pârâtul Primarul municipiului

Iași.

Curtea de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă nr. 70

din 30 aprilie 2010, a respins apelul formulat de Primarul municipiului Iași,

iar în baza dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ. a luat act de

renunțarea apelantei pârâte reclamante M.D. la judecarea apelului.

A fost obligat

apelantul pârât Primarul municipiului Iași să plătească intimaților reclamanți

pârâți D.E.I., D.L.D., D.R., D.C. și D.V. suma de 3000 lei cu titlul de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut următoarele argumente argumentele:

Referitor la apelul

formulat de pârâta reclamantă M.D., instanța a reținut că prin declarația

autentificată sub nr. 431 din 31 martie 2010 la Biroul Notarului Public – V.C., înscris aflat la fila 22 dosar apel, apelanta și-a manifestat

voința de a renunța la apelul formulat în dosarul nr. 31/99/2009.

Potrivit art. 246 C.

proc. civ., renunțarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecății, în

fața primei instanțe sau a instanței de apel sau recurs, fie verbal în ședință,

fie prin cerere scrisă. Așa fiind și având în vedere înscrisul la care s-a

făcut referire anterior, instanța a luat act de renunțarea apelantei M.D. la

judecarea apelului.

Raportat la apelul

intimatului Primarul municipiului Iași, instanța a reținut că prin Dispoziția

nr. 2343 din 24 noiembrie 2008 a fost soluționată notificarea nr. 362/M/2002

depusă la Biroul Executorului Judecătoresc B.G., prin care reclamanții-intimați

D.E.I., D.L.D., D.R., D.C. și D.V. au solicitat restituirea în natură sau

acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție și teren în suprafață de

452,50 mp situat în Iași, precum și notificarea nr. 1576/M/2001 prin care apelanta

pârâtă M.D. a solicitat despăgubiri pentru același imobil.

Prin dispoziția

contestată s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptățite a intimaților

reclamanți D., conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar prin art. 1 al

acesteia s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, pentru suprafața de 338 mp teren și construcția demolată

(suprafața construită de 89,41 mp).

Din raportul de

expertiză tehnică de specialitate efectuat în cauză, rezultă că atât suprafața

de 200,30 mp reprezentând lot 1, parcela 2258/1/1, cât și suprafața de 138 mp

reprezentând lot 2, parcela 2258/1/2, sunt libere de construcții și detalii de

sistematizare, contrar susținerilor apelantului pârât Primarul municipiului

Iași.

De altfel, așa cum

reiese din încheierea de ședință din data de 14 decembrie 2009, ulterioară

comunicării răspunsului la obiecțiuni (16 noiembrie 2009), apelantul pârât nu a

contestat acest răspuns contrar susținerilor sale expuse în cererea de apel.

Având în vedere și

precizările expertului referitoare la faptul că, la data efectuării

constatărilor în teren, împreună cu părțile prezente, nu au fost identificate

alte activități care să arate că s-ar efectua lucrări de construcție în zonă,

în mod corect instanța de fond a constatat că suprafața de 338,30 mp, incluzând

suprafața de 138 mp, poate fi restituită în natură reclamanților-intimați D. și

a dispus în consecință.

Prin urmare, având în

vedere dispozițiile art. 296 C. proc. civ., Curtea de apel a respins apelul

Primarului municipiului Iași și a păstrat sentința civilă nr. 2077 din 14

decembrie 2009 a Tribunalului Iași, iar în baza art. 246 alin. (1) C. proc.

civ. a luat act de renunțarea apelantei M.D. la judecarea apelului.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, au declarat și motivat recurs pârâții Municipiul Iași

și Primarul Municipiului Iași.

Criticile formulate

prin motivele de recurs vizează, în esență, următoarele aspecte:

Având în vedere

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a pronunțat o

hotărâre nelegală, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță, a

art. 10 alin. (2) și (3) și a art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Astfel, în mod

greșit, instanța de apel a menținut dispoziția de restituire în natură a

suprafeței de 338,30 mp teren situat în Iași, astfel cum aceasta a fost

identificată în raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză de

expert tehnic judiciar P.A., în condițiile în care acest teren reprezintă, de

fapt, cale de acces auto, fiind identificat în planul de urbanism aprobat la

nivelul municipiului lași, existent la dosarul cauzei, ca „drumuri străzi” -

DS.

Se are în vedere, exclusiv,

dispoziția de restituire în natură a suprafeței de 138 mp din totalul celor

338,30 mp, deoarece, după cum s-a probat la instanța fond, parcela 2258/1/2 în

suprafață de 138 mp, delimitată de punctele 6,13,23,8,6, constituie potrivit

planurilor și documentației de urbanism aprobate la nivelul unității administrativ

teritoriale, parte din calea de comunicație care asigură accesul la proprietățile

situate în stradela S. nr. 3, nr. 5, nr. 7 și nr. 9, precum și la blocurile din

vecinătate.

De altfel, însuși

expertul, în răspunsul la obiecțiuni, a recunoscut că această suprafață de

teren face parte dintr-o cale de acces, precizând că „drumul - DS 2226 - a fost

creat pentru ca activitatea de construire a blocurilor de locuințe numerotate C2251,

C2260, C2264 să se desfășoare în condiții normale”. Or, expertul nu poate

susține, pe de o parte, că suprafața de teren face parte dintr-un drum, iar pe

de altă parte, că terenul este liber de construcții și detalii de

sistematizare, între raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiuni fiind o

evidentă contradicție.

Chiar și în aceste

condiții, simpla susținere a expertului că o restituire în natură a acestei

suprafețe nu blochează accesul la proprietățile situate în zonă, fapt contrazis

de planurile de situație ale zonei, precum și de situația actuală a acestei

suprafețe de teren, nu putea constitui temei pentru instanța de judecată în

luarea hotărârii, cu ignorarea totală a dispozițiilor legale aplicabile - art.

11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și

completările ulterioare. Aceasta, cu atât mai mult cu cât, nici în baza Legii

nr. 18/1991 a fondului funciar nu s-a dispus restituirea în natură pe lungimea acestei

căi de comunicație.

Se au în vedere

prevederile art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată, potrivit cărora vor fi exceptate de la restituirea în natură

suprafețele de teren ocupate de noi construcții autorizate (în acest sens fiind

prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001) și cele afectate servituților

legale sau altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale (în acest sens fiind prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001).

Se invocă, de

asemenea, prevederile H.G. nr. 250/20007, care instituie o obligație în sarcina

unității deținătoare - „a entității investite cu soluționarea notificării”- ca,

în toate cazurile, înainte de a dispune orice măsură, să verifice cu exactitate

terenul și vecinătățile și, totodată, să verifice destinația actuală a terenului

solicitat și a suprafeței acestuia, „pentru a nu afecta căile de acces, existența

pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate etc), existența

și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze,

petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În

cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va

limita numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și

utilizarea normală a amenajărilor subterane (Cap. 2, pct. 10.3 din H.G. nr.

250/2007). Sintagma „amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale” are în vedere, potrivit aceluiași text de lege, suprafețele de teren

afectate de utilități publice respectiv „suprafețele de teren supuse unor

amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume, căi de comunicație

străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico edilitare subterane, amenajări de

spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe

pietonale și altele.

În recurs,

intimații-reclamanți au depus întâmpinare, cu respectarea termenului prevăzut

de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., comunicată părților adverse, prin care au

solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele pe larg

expuse în conținutul acestei cereri și care constituie apărări de fond la

motivele de recurs.

Examinând recursul

prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și

având în vedere motivele de nelegalitate, în mod expres și limitativ

reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că nu este

fondat, pentru considerentele ce succed:

Criticile formulate

prin motivele de recurs se circumscriu sferei de aplicabilitate a motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de

recurenții-pârâți, în ipoteza „Când hotărârea pronunțată (...) a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Principala critică

adusă în recurs hotărârii atacate, vizează menținerea, în mod greșit, de către

instanța de apel a dispoziției de restituire în natură a suprafeței de 138 mp,

din totalul celor 338,30 mp. teren situat în Iași, în condițiile în care,

această suprafață nu reprezintă teren liber în accepțiunea Legii nr. 10/2001,

ci face parte din calea de comunicație care asigură accesul la proprietățile

situate în stradela S. nr. 3, nr. 5, nr. 7 și nr. 9, precum și la blocurile din

vecinătate.

Cu privire la

situația de fapt și regimul juridic al suprafeței de 138 mp, din totalul celor

338,30 mp., instanțele anterioare au statuat pe baza probatoriului administrat,

că atât suprafața de 200,30 mp reprezentând lot 1, parcela 2258/1/1, cât și

suprafața de 138 mp reprezentând lot 2, parcela 2258/1/2, sunt libere de

construcții și detalii de sistematizare și că suprafața de 138 mp reprezintă

teren asfaltat, care nu face parte din arterele de circulație, terenul astfel

individualizat făcând obiectul Legii nr. 10/2001, republicată.

Expertiza efectuată

în cauză a stabilit că la data efectuării constatărilor în teren, împreună cu

părțile prezente, nu au fost identificate alte activități care să arate că s-ar

efectua lucrări de construcție în zonă.

Criticile

recurenților, cum că

între raportul de expertiză

și răspunsul la obiecțiuni ar fi o evidentă contradicție, nu se verifică.

Trebuie precizat, în

acest sens, faptul că la momentul efectuării expertizei în cauză, expertul a

făcut confruntarea planului rezultat cu planul de situație anexă la Actul de vindere-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat al orașului Iași cu proces -

verbal nr. 399 din 27 iulie 1954 și transcris de Tribunalul Popular Iași cu nr.

896 din 28 iulie 1954, cu planul cadastral al orașului Iași - ediție 1955 și cu

planul cadastral actual al municipiului Iași, astfel încât, constatările

expertului nu sunt

contrazise de planurile de

situație ale zonei, așa cum în mod nefondat susțin recurenții pârâți prin motivele

de recurs.

În răspunsul la

obiecțiunile formulate de pârâți la raportul de expertiză tehnică de

specialitate, expertul a concluzionat în același sens, și anume că terenul în

suprafață de 138 mp, reprezentând lot 2 - parcela 2258/1/2, este liber de

construcții și detalii de sistematizare și că nu ocupă accesul la proprietățile

situate în stradela S. nr. 3, 5, 7 și 9, astfel încât, nu există contradicții

între concluziile raportului de expertiză și răspunsul la obiecțiuni (lucrări efectuate

în primă instanță).

De altfel, pârâții,

așa cum reiese din încheierea de dezbateri din data de 14 decembrie 2009,

ulterioară comunicării răspunsului la obiecțiuni (16 noiembrie 2009), nu au

contestat acest răspuns, iar în calea de atac a apelului, dat fiind caracterul

devolutiv al acestuia, nu au solicitat probe în temeiul art. 295 C. proc. civ.

Prin urmare, în ceea

ce privește critica privind încălcarea prevederilor art. 10 și art. 11 din

Legea nr. 10/2001, precum și ale art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare

unitară a legii, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o apreciere

corectă asupra situației terenului restituit în natură și anume, terenul în

suprafață de 138 mp, reprezentând lot 2 - parcela 2258/1/2, care este liber,

precum și asupra legii aplicabile, acesta putând fi restituit în natură în

condițiile art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată.

În acest sens, în mod

corect s-a constatat că pe terenul în litigiu nu există „construcții noi”

autorizate, în sensul la care se referă normele legale invocate și, de asemenea,

s-a făcut o interpretare corectă a sintagmei „amenajări de utilitate publică”,

la care fac trimitere normele metodologice mai sus menționate, prin aceasta

avându-se în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice,

respectiv, suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi nevoilor

comunității, ceea ce nu este cazul în speța de față.

În consecință,

terenul în litigiu este teren liber și restituibil în natură, în sensul legii

speciale și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia (Legea nr.

10/2001), instanța de apel făcând o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale la situația de fapt stabilită în speță.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat,

iar în raport de dispozițiile art. 274 alin.

(1) C. proc. civ., va obliga recurenții pârâți la plata sumei de

3500

lei cheltuieli de

judecată către

intimații-reclamanți

, reprezentând

onorariu de avocat, dată fiind culpa procesuală a părții care a pierdut

procesul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții Municipiul Iași și Primarul Municipiului Iași

împotriva deciziei nr. 70 din 30 aprilie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenții-pârâți

la 3500 lei cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 martie 2011.