ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3033/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iași, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA, și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 1361/2001, adresată inițial prefectului, reclamanta P.M.E. a solicitat despăgubiri exclusiv în lei pentru fostul conac demolat și pentru suprafața de de 15.000 mp, teren situat în incinta Combinatului de vinificație Bucium. S-a reținut că terenul pretins de reclamantă nu poate fi retrocedat.

În ceea ce privește suprafața de 5.000 mp, aflată în incinta combinatului și pe care nu se află construcții, aceasta nu poate fi retrocedată fizic, întrucât acest spațiu este un spațiu tehnologic, pentru siguranța în exploatare a instalațiilor din combinat, conform expertizei efectuate și necontestată. SC A.B. SA are certificat de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta P.M.E., susținând că instanța de fond nu a verificat cu prioritate dacă fostul amplasament ce a aparținut autorului contestatoarei poate fi retrocedat; că a reținut greșit, din expertiza R.P., faptul că doar suprafața de 5.000 mp nu este afectată de lucrări de construcții.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, necontestat de vreuna din părți, această suprafață face parte din zona de protecție a combinatului, iar suprafața de 12.543 mp din vechiul amplasament poate fi restituită în natură, nefiind afectată de construcții, întrucât reprezintă spațiu verde și alee betonată (3.100 mp), parcare betonată (1.893 mp), spațiu verde (1000 mp și 6.550 mp). În ceea ce privește susținerea, potrivit căreia suprafața de teren de 6.550 mp ar reprezenta zona de protecție a combinatului, la dosar, nu a fost depusă nicio probă din care să rezulte această destinație, constatarea expertului fiind rezultatul preluării susținerii făcute de reprezentantul pârâtei. Apelanta a criticat și constatarea instanței referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a terenului, întrucât acesta s-ar afla în proprietatea pârâtei, în temeiul Legii nr. 15/1990, și ar fi cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

Intimata SC A.B. SA a formulat întâmpinare, precizând că suprafața de teren ce se solicită a fi restituită în natură nu este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, având în vedere specificul activității combinatului și normele de securitate ce trebuie respectate. Astfel, suprafața de 3.100 mp este o platformă betonată, necesară depozitării reziduurilor rezultate din procesul tehnologic. Deși în jurul acesteia se află o fâșie de spațiu verde și o alee de acces pietonal, este evident că aceasta nu poate fi restituită, întrucât depozitarea rezidurilor nu se poate face într-un loc neamenajat. Suprafața de 1893 mp este, de asemenea, o platformă betonată, necesară circulației mijloacelor de transport, de dimensiuni considerabile.

Nici suprafața de 6.550 mp teren, identificată ca fiind zona de protecție a combinatului, nu este liberă, fiind ocupată cu lucrări de consolidare a solului și traversată de conducte de gaze naturale și de cuburi tehnologici, fotografiate aerian. În ce privește suprafața de 2.770 mp teren, aceasta nu este spațiu verde, ci teren afectat de calea ferată uzinală. Faptul că, printre liniile de cale ferată, crește vegetație spontană nu înseamnă că terenul este spațiu verde, potrivit accepțiunii comune. Astfel, de o parte și de alta a căii ferate, este obligatorie păstrarea unei distanțe de 15 metri de la ax, pentru siguranța transportului pe cale ferată. Suprafața de 1.000 mp teren, pretins a fi liberă de construcții, este ocupată de anexa C2 și nu poate fi retrocedată.

Intimata a învederat faptul că, raportat la categoria de folosință și la destinația construcțiilor edificate în anul 1968, nu se poate dispune restituirea lor în natură, normele tehnice de exploatare a instalațiilor tehnologice ce prezintă risc de explozie implicând necesitatea dispersării lor pe o suprafață întinsă, iar spațiile libere dintre ele constituind zone de siguranță în exploatare. În ce privește aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la restituirea în natură a terenului, intimata a precizat că notificarea reclamantei a fost transmisă unității deținătoare abia în anul 2007, dată la care societatea era deja privatizată. Cererea de acordare a terenului în compensare (o suprafață limitrofă fostei proprietăți) excede cadrul legal, astfel că instanța de fond a menținut corect decizia de respingere.

Distinct de litigiul menționat, reclamanta P.M.E. a învestit instanța de judecată cu o cerere având același obiect, în Dosarul nr. 1109/99/2005, dar în care nu era emisă o decizie de SC A.B. SA, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași, prin care a fost respinsă acțiunea. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Iași a reținut că terenul solicitat de contestatoare se află în proprietatea SC A.B. SA și este trecut în certificatul de atestare din 25 iunie 2004, propunându-se despăgubiri în echivalent. În apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași, reclamanta P.M.E. a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât este lipsită de relevanță împrejurarea că, prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, s-au solicitat despăgubiri bănești, inclusiv pentru teren.

Potrivit art. 36.2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitățile învestite cu soluționarea notificării sunt obligate să dispună restituirea în natură a imobilului, când aceasta este posibilă. Apelanta a susținut că nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC A.B. SA Iași pentru suprafața de teren în litigiu nu este relevant în speță, sub aspectul restituirii imobilului în natură, fiind obținut printr-o procedură administrativă la care nu a luat parte și emis la o dată ulterioară momentului depunerii notificării. Curtea de Apel Iași s-a pronunțat asupra apelului formulat de P.M.E.

împotriva sentinței civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași prin Decizia civilă nr. 165 din 22 octombrie 2008. Decizia nr. 165 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași a fost casată prin Decizia nr. 5482 din 13 mai 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, trimițându-se cauza spre rejudecare. În rejudecare, avându-se în vedere dispozițiile art. 164 C. proc. civ., a fost dispusă conexarea Dosarului nr. 6/99/2008 al Curții de Apel Iași la Dosarul nr. 1109/99/2005 al aceleiași instanțe. Prin Decizia civilă nr. 49 din 24 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul formulat de P.M.E.

împotriva sentinței civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași și a sentinței civile nr. 1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iași. Instanța de apel a reținut că, în speță, nu este posibilă restituirea în natură, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și art. 29 alin. (1) din aceeași Lege, terenul fiind deținut de SC A.B.

SA Iași, privatizată în anul 2002. Instanța a avut în vedere și împrejurarea că, în Dosarul nr. 1109/99/2005 al Tribunalului Iași, în care a solicitat restituirea în natură a terenului, reclamanta a încheiat un contract de cesiune de drepturi litigioase, la data de 04 februarie 2008, contract a cărui existență nu a fost adusă la cunoștință instanței decât la data de 10 martie 2010. În ce privește pretinsa cerere de valorificare a aceluiași drept, înregistrată sub nr. 73821/2005, instanța a infirmat existența ei, reținând că, sub acest număr, a fost înregistrată o corespondență internă între compartimentele Primăriei Municipiului Iași. Referitor la suprafața de 60 ha teren, asupra căreia s-a reconstituit reclamantei dreptul de proprietate, instanța a reținut că aceasta nu include și suprafața de 1,5 ha teren în litigiu.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate. Prin Decizia nr. 4287 din 23 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de recurs a reținut faptul că hotărârea contestată nu se circumscrie cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu arată motivele de fapt și drept care au format convingerea instanței, condiții în care controlul judiciar este imposibil de realizat. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 4747/1/2010. În rejudecare, intimata SC A.B.

SA a depus la dosar copia planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate. Prin Decizia nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a fost admis apelul, au fost schimbate sentințele apelate, în sensul că au fost admise, în parte, cererile formulate de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iași, s-a dispus anularea Deciziei Consiliului de Administrație al SC A.B. SA nr. 17 din 12 noiembrie 2007, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iași să restituie în natură reclamantei următoarele suprafețe de teren, identificate conform anexei raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul P.A.

(filele 119 - 123 dosar): lotul 1, în suprafață de 514 mp, delimitat de pct. E, F, 46, 47, 48, 49, 50, 51; lotul 2, în suprafață de 458 mp, delimitat de pct. A, 27, 28, 29, 30, 31, 32, 33, H. I.; s-a dispus compensarea diferenței de 14.028 mp teren cu suprafața de 14.028 mp teren, aflată în patrimoniul pârâtei, compusă din lotul 3, în suprafață de 281 mp, delimitat de pct. A, 34, 22, 23, 24, 25, 26, 27, A și lotul 4, în suprafață de 13.747 mp, delimitat de pct. : 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 34, 35, 36, 37, 38. 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 1, au fost păstrate dispozițiile de respingere a cererilor având ca obiect radierea formelor și înregistrărilor de publicitate imobiliară, precum și obligarea la plata daunelor cominatorii, formulate în contradictoriu cu pârâta SC A.B.

SA Iași, precum și dispozițiile de respingere a cererilor având ca obiect restituirea în natură a terenului și obligarea la plata de despăgubiri pentru construcțiile demolate, formulate în contradictoriu cu pârâții Prefectul Județului Iași, Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001, Comisia Municipală Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001 și primarul Municipiului Iași, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iași să plătească reclamantei suma de 3.450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea deciziei, s-au reținut următoarele: Prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007, emisă de Consiliul de Administrație al SC A.B. SA, contestată în cauză, intimata a propus acordarea de despăgubiri reclamantei, în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 15.000 mp teren, aflată în proprietatea sa, motivat de faptul că este ocupată de complexul de vinificație.

Instanța a reținut că, anterior, prin dispoziția din 24 septembrie 2007, primarul Municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri reclamantei, în condițiile aceleiași legi, pentru construcția demolată ce se afla pe terenul deținut de SC A.B. SA, constatând calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Prin sentințele civile nr. 343 din 03 martie 2008 și nr. 1455 din 01 octombrie 2008, pronunțate de Tribunalul Iași, contestate în cauză, ambele instanțe de fond au reținut imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 15.000 mp, deținut de pârâtă, motivat de faptul că imobilul este proprietatea pârâtei, conform certificatului de atestare emis în anul 2004 și că nu este liber, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În ce privește compensarea terenului ocupat cu o suprafață de teren limitrofă vechiului amplasament, s-a reținut că aceasta este interzisă de Legea nr. 10/2001. De asemenea, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a solicitat niciodată teren în natură, ci doar acordarea de despăgubiri bănești atât pentru conac (construcțiile demolate), cât și pentru teren, neputând fi lezată în vreun mod prin emiterea certificatului de atestare a proprietății către pârâtă. În legătură cu acest din urmă aspect, Curtea a constatat întemeiat motivul de apel referitor la irelevanța împrejurării că, prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001, petenta a solicitat despăgubiri bănești, și nu restituirea în natură a terenului, având în vedere prevalența restituirii în natură, instituită în mod expres ca principiu de soluționare a notificărilor Legea nr. 10/2001.

În speță, nu poate fi reținută împrejurarea că restituirea în natură este expres înlăturată de la aplicare, având în vedere faptul că, la data formulării notificării de către reclamantă (20 martie 2001), societatea pârâtă nu era privatizată, aspect necontestat în cauză. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele deținute, la data intrării în vigoare a legii, de o societate comercială, la care statul este acționar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Prin urmare, restituirea în natură este prevăzută în mod expres, în sarcina entității deținătoare, în ipoteza în care statul era acționar majoritar la data intrării în vigoare a legii, ipoteză care se regăsește în speță.

Nu are relevanță juridică în cauză, contrar celor susținute de intimată, împrejurarea că notificarea formulată de reclamantă a ajuns la entitatea deținătoare în anul 2007, după privatizarea acesteia, textul de lege referindu-se expres la data intrării în vigoare a legii. În ce privește posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 15.000 mp, aflat în proprietatea pârâtei, disputată în cauză, Curtea a constatat că, în mod greșit, instanțele de fond au reținut imposibilitatea retrocedării lui în natură, în parte, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat de expertul P.A., cât și celelalte probe administrate în cauză.

Astfel, Curtea a constatat că, prin raportul de expertiză aflat la filele 119-123, Dosar nr. 1109/99/2005, expertul a identificat vechiul amplasament al fostei proprietăți B.C., precum și suprafețele de teren libere de construcții ce se regăsesc în vechiul amplasament și în zonele limitrofe acestuia, deținute de intimata SC A.B. SA Iași. Potrivit constatărilor expertului, din suprafața de 1,50 ha teren, solicitată de reclamantă, poate fi restituită în natură doar suprafața de 972 mp, formată din lotul 1 (514 mp) și lotul 2 (458 mp), restul suprafeței fiind ocupată de clădiri, rețele de utilități, căi de acces, zone de protecție și alte obiective tehnice. Expertul nu a identificat antrepozite fiscale în incinta SC A.B.

SA. În ce privește terenul ce poate fi oferit în compensare, expertul a identificat suprafața de 14.038 mp teren, cu privire la care a precizat că nu este inclus în alte titluri de proprietate decât în certificatul de atestare emis intimatei. Potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din aceeași lege, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și pentru terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speță, reclamanta a obținut, prin Dispoziția primarului Municipiului Iași din 24 septembrie 2007, despăgubiri pentru construcțiile demolate, solicitând restituirea în natură și/sau prin echivalent, în compensare, a terenului în suprafață de 15.000 mp deținut de SC A.B. SA Iași. În ce privește restituirea în natură a terenului pe fostul amplasament al proprietății B.C., Curtea a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul P.A., este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, doar suprafața totală de 972 mp (514 mp și 458 mp), restul suprafeței de teren fiind ocupată de construcții, rețele de utilități, căi de acces, etc. Instanța nu a primit susținerea intimatei, potrivit căreia terenul nu este susceptibil de restituire în natură, întrucât este traversat de o linie de cale ferată industrială.

Înscrisurile depuse în Dosarul nr. 4747/1/2010 relevă faptul că, în urma solicitării formulate de către SC A.B. SA, de reziliere a contractului încheiat cu Regionala C.F. Iași, la 20 septembrie 2004, M.T.I. - SC C.N.C.F. C.F.R. SA a avizat favorabil propunerea intimatei, fiind eliberată ulterior aprobarea de desființare din 2009. Așa cum rezultă din adresa C.N.C.F. din 26 ianuarie 2011, linia ferată industrială figurează închisă din iunie 2004, nefiind funcțională. Mai mult, expertiza P. efectuată în cauză relevă faptul că linia ferată uzinală este întreruptă, ca urmare a desființării ei de pe proprietățile învecinate. Referitor la suprafața de teren aferentă acesteia, din incinta combinatului, ea este de 368,72 mp, conform adresei O.C.P.I.

Iași și 12.172,42 mp. Raportat la cele arătate anterior, instanța a respins ca neîntemeiată și apărarea intimatei cu privire la obligativitatea păstrării unei distanțe de 15 m de la axul liniei ferate, pentru siguranța transportului pe calea ferată. În ce privește necesitatea existenței unei zone de siguranță în exploatare, invocată, de asemenea, de intimată, prin întâmpinare, Curtea a observat că, în cauză, nu s-a administrat nicio probă de natură a susține această aserțiune și că expertizele efectuate în diferitele etape ale procesului nu au subliniat acest aspect. Mai mult, intimata nu a făcut precizări legate de întinderea unei astfel de zone și de prevederile legale incidente pentru a putea fi analizate și nici nu a formulat, cu privire la acest aspect, obiecțiuni la expertiza P.A.

Totodată, instanța a constatat că, în cauză, nu s-au adus dovezi referitoare la existența unor conducte pe terenul propus spre restituire, care ar împiedica restituirea lui. Expertiza tehnică efectuată în rejudecare, astfel cum a fost precizată/completată prin răspunsul la obiecțiuni nu identifică conducte sau rețele subterane pe suprafața de 972 mp, situată pe vechiul amplasament. Curtea a constatat faptul că intimata nu a dovedit nici împrejurarea că, prin restituirea în natură a terenului, nu mai pot fi desfășurate activitățile sezoniere obișnuite, fiind astfel periclitată funcționarea societății. În ce privește existența antrepozitelor fiscale, invocată de intimată, Curtea a avut în vedere atât răspunsul expertului P.A., care nu le-a identificat în spațiul în care s-a desfășurat expertiza, cât și adresa O.C.P.I.

Iași din 2011 (fila 53 Dosar nr. 4747/1/2010), potrivit căreia, în cartea funciară a imobilului, la adresa respectivă (Fundacul Plopii fără soț nr. 18-22), nu sunt menționate antrepozite fiscale. Având în vedere aceste precizări și în condițiile în care nici lista antrepozitelor fiscale și nici autorizațiile, respectiv planul de situație depus în rejudecare nu sunt de natură a face dovada afectării terenului solicitat de reclamantă prin înregistrarea lor, (în condițiile în care în listă apare mențiunea „modificare adresă antrepozit fiscal”), instanța a înlăturat aceste înscrisuri ca nefiind relevante. Instanța a respins ca neîntemeiată susținerea intimatei privind împrejurarea că reclamanta a obținut prin reconstituire mai mult teren decât i s-ar fi cuvenit.

Astfel, din fosta proprietate B.C. din Bucium, în suprafață totală de 40 ha, denumită „una vie”, reclamanta a obținut până în prezent suprafața de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate din 1995; 2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2001); 0,2698 ha teren, reprezentând suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B. SA Iași, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 și suprafața de 0,2698 ha, corespunzătoare acțiunilor deținute la aceeași societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000. Analizând înscrisurile depuse la dosar cu privire la suprafețele de teren reconstituite, atât din fosta proprietate B.C.

din Bucium, cât și de pe raza comunei Golăiești, județul Iași, respectiv de pe raza Județului Suceava (comunele Fântânele și Dornești), Curtea a constatat că acestea nu se referă la terenul în litigiu, aferent fostului conac. Curtea a constatat eronată constatarea instanței de fond, potrivit căreia Legea nr. 10/2001 nu prevede posibilitatea restituirii terenului prin compensare. În speță, nici existența liniei de cale ferată industrială și nici pretinsa existență a antrepozitelor fiscale în spațiul respectiv nu pot împiedica restituirea terenului pe vechiul amplasament sau prin compensare cu o suprafață de teren limitrofă acestui amplasament. Deși intimata a susținut că terenul solicitat a fi restituit prin compensare este revendicat de foști proprietari, nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens, iar expertul tehnic care a identificat terenul și a solicitat relații Primăriei Iași nu a confirmat susținerea acesteia.

Prin urmare, instanța a constatat că nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului, acesta fiind liber, în sensul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 Faptul că entitatea deținătoare a obținut, în anul 2004, certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004, după depunerea notificării (în luna martie 2001), nu poate afecta dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, acesta fiind însuși scopul legii. Împotriva Deciziei nr. 105 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs pârâta SC A.B. SA, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii celor două apeluri și al păstrării sentințelor instanțelor de fond, ca fiind legale și temeinice.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru următoarele considerente: Prin Decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a Îaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a dispus lămurirea situației juridice a terenului în suprafață de 1,5 ha, în sensul stabilirii dacă face parte din suprafețele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în proprietate, prin constituire sau reconstituire, în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000. Instanța de apel a reținut că reclamanta și-a justificat dreptul de proprietate asupra terenului de 1,5 ha, care face obiectul prezentei notificări, prin aceea că ar face parte din suprafața menționată în procesul-verbal de punere în posesie din 18 septembrie 1931, de 40 de ha vie, care a fost proprietatea autorului reclamantei, B.C.

În justificarea concluziei, în sensul că reclamantei nu i-a fost restituiă deja această proprietate de 40 de ha, în procedurile de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate prevăzute de legislația fondului funciar, instanța de apel a reținut că, ”din fosta proprietate B.C. din Bucium, în suprafață totală de 40 ha, denumită „una vie”, reclamanta a obținut până în prezent suprafața de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate din 1995; 2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2001); 0,2698 ha teren, reprezentând suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B.

SA Iași, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 și suprafața de 0,2698 ha corespunzătoare acțiunilor deținute la aceeași societate comercială, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.” Instanța de apel a mai reținut, cu privire la suprafața 10 ha, obținută prin reconstituire în zona Bucium, menționată anterior, că ”rezultă cu puterea evidenței, atât din Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași, cât și din referatul Primăriei Municipiului Iași (fila 137 dosar).” În recurs, recurentul a susținut că raționamentul instanței de apel este greșit, întrucât reclamanta ar fi obținut deja 46,5 ha din fosta proprietate lui B.C., instanța de apel neavând în vedere că Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași se referă la altă suprafață de 10 ha decât cele însumate de către instanța de apel, și că, prin Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009, irevocabila, i s-a reconstituit lui P.M.E.

dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iași, cu referire expresă, în hotărâre, la calitatea acesteia de moștenitoare a lui B.C. În ceea ce privește Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași, prin aceasta, a fost anulată parțial hotărârea Comisiei județene nr. 186 din 20 noiembrie 2000, în sensul radierii poz. 7 din anexa 37 și suplimentării anexei 19 de la SC A.B. SA, pe raza municipiului Iași, titular P.M.E., unică moștenitoare a defunctului B.C., cu suprafața de 6 ha, astfel încât se reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 10 ha.

În ceea ce privește Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, aceasta a fost pronunțată în soluționarea litigiului având ca obiect plângerea formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii nr. 7900/2007, emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamanta invocând dreptul de proprietate ca succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de ha, deținută în comuna Bucium, menționată anterior. Prin această decizie irevocabilă, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iași.

Având în vedere că, în suprafața de 10 ha, determinată de instanța de apel ca fiind restituită reclamantei din fosta proprietate de 40 de ha a autorului acesteia se află și terenuri restituite în 1995, cu mult înainte de suprafața de teren care a făcut obiectul Hotărârii nr. 83/2001, că suprafețele de teren identificate de către instanța de apel, raportat la titlurile de proprietate corespunzătoare, diferite, nu sunt de natură să fundamenteze temeinicia raționamentului instanței de apel, în sensul că ar coincide cu suprafața de teren la care se referă Hotărârea nr. 83/2001, Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a lămurit situația juridică a terenului în suprafață de 1,5 ha, în sensul stabilirii dacă aceasta face parte din suprafețele de teren care i-au fost deja atribuite reclamantei în proprietate, prin constituire sau reconstituire, în temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, așa cum s-a dispus prin Decizia de casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Determinarea acestei situații de fapt este importantă, având în vedere că, prin Decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iași, în calitate de succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de ha, deținute în comuna Bucium. Astfel, dacă se va ajunge la concluzia că Hotărârea nr. 83/2001 Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași privește o altă suprafață de 10 ha decât cele totalizate de către instanța de apel, prin însumarea și a celei restituite prin Decizia civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, suprafața totală de teren pentru care i-a fost recunoscut deja dreptul reclamantei ar depăși cele 40 de ha de teren invocate de către reclamantă în susținerea dreptului său asupra terenului de 1,5 ha, ce face obiectul litigiului de față.

Ceea ce interesează este dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 de ha, ce a aparținut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat deja, (incluzând în această noțiune și recunoașterea acestuia în baza unei hotărâri judecătorești), iar nu dacă a a fost restituit pe vechiul amplasament, atât legislația fondului funciar, cât și Legea nr. 10/2001 admițând restituirea prin echivalent, pe un alt amplasament.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 10245/1/2011, la data de 17 aprilie 2013, iar, prin încheierea din 27 septembrie 2013, s-a dispus, ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a cererii de strămutare formulată de petenta P.M.E., scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la instanța de față, unde a fost înregistrat sub nr. 10245/1/2011 din 16 octombrie 2013. În rejudecarea apelului, conform încheierii și celor dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a procedat la administrarea de probe, pentru a se verifica dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 ha, ce a aparținut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat deja, incluzându-se în această reparație și recunoașterea acestuia în baza unei hotărâri judecătorești.

În acest scop, s-a solicitat spre atașare Dosarul nr. 22344/245/2007 al Tribunalului Iași, pentru a se verifica asupra cărei proprietăți a lui C.B. s-a purtat acea judecată; s-a solicitat întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv a Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007, emisă de Consiliul de Administrație al SC A.B. SA, precum și o copie certificată de pe dosarul soluționat prin Decizia nr. 83/2001 și referatul nr. 53804 din 10 octombrie 2010 al Consiliului municipal Iași. S-a mai apreciat necesar a se solicita de la intimată precizări cu privire la valoarea acțiunilor la data emiterii deciziei contestate. Prin Decizia civilă nr. 47 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins apelurile formulate de reclamanta P.M.E.

împotriva sentinței civile nr. 342/2008 (Dosar nr. 1109/99/2005) și a sentinței civile nr. 1455 din 1 octombrie 2008 (Dosar nr. 6/99/2008) ale Tribunalului Iași. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007, intimata SC A.B. SA, ca entitate învestită de lege cu soluționarea notificării nr. 1361/2001, formulată de către apelanta P.M.E., în calitate de succesoare a fostului proprietar B.C., a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de teren de 15.000 mp și a transmis spre soluționare această propunere către C.C.S.D. La data emiterii deciziei contestate, apelanta P.M.E. era persoana îndreptățită la obținerea restituirii fostelor proprietăți ce au aparținut autorului ei B.C., pe raza municipiului Iași, în suprafață totală de 40 ha.

Din întreg probatoriul de la dosar, se constată că pretențiile apelantei au făcut obiectul analizei simultane, pe temeiul Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 1/2000, precum și al Legii nr. 10/2001 și că, din fosta proprietate B.C., din Bucium, în suprafață totală de 40 ha, apelanta a obținut: - 10 ha teren, suprafață compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în T.P. nr. 183910/1995), 2,9604 ha (suprafață cuprinsă în T.P. nr. 185773/2000), 6 ha (cuprinsă în T.P. nr. 185897/2001), 0,2698 ha teren reprezentând suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B. SA Iași, vândute prin contractul de vânzare din 2000 și suprafața de 0,2698 ha, corespunzătoare acțiunilor deținute la aceeași societate, vândută prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000; - 10 ha teren, suprafață acordată apelantei-contestatoare în calitate de unică moștenitoare a defunctului B.C., prin Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 18/1991 Iași.

Documentele ce au stat la baza emiterii acestei hotărâri dovedesc că cele 10 ha teren, recunoscute prin Hotărârea nr. 83/2001, care a rectificat parțial Hotărârea nr. 186 din 20 noiembrie 2000, fac parte din suprafața totală de 40 ha teren, cuvenită defunctului B.C., pe raza județului Iași și nu includ și cele 6 ha din T.P. nr. 185897/2001, întrucât suplimentarea din Hotărârea nr. 83/2001, cu 6 ha, este în Anexa nr. 19 (acțiuni), iar, nicicând, până în această fază, apelanta nu a susținut această situație. - 26,5 ha teren, reconstituit, conform sentinței civile 2070 din 15 februarie 2008 a Judecătoriei Iași, modificată în tot prin Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009; procedura finalizată prin Hotărârea nr. 3752 din 9 noiembrie 2010 - fila 87, dosar Înalta Curte de Casație și Justiție, nr. 10245/1/2011.

În considerentele Deciziei civile nr. 2070 din 15 februarie 2008, s-a reținut că, „potrivit certificatului emis de Prefectura Județului Iași nr. 685/1946, B.C. a fost expropriat cu suprafața de 40 ha, iar, în cursul judecății, petenta, respectiv apelanta-contestatoare din cauza de față, a recunoscut că din suprafața de teren avută de B.C., i s-au recunoscut doar 10 ha, pentru care s-au emis titlurile de proprietate din 1995, din 2000, din 2001. Constatând că, din actele depuse la dosar, nu rezultă că a fost validată întreaga suprafață de 40 ha, moștenire după bunicul B.C., instanța a decis că moștenitoarea acestuia, respectiv apelanta-contestatoare de față este îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate de 26,5 ha teren, situat în Iași, așa cum a solicitat aceasta în cererea de chemare în judecată”.

Acest teren nu este din proprietatea Golești, ci din cea din Bucium, conform dovezii de la fila 90, Dosar Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 10245/1/2011 și considerentelor Deciziei nr. 284/2009, coroborate cu susținerile contestatoarei, Dosar nr. 22344/245/2007 al Judecătoriei Iași. În concluzie, însumând suprafețele de teren primite de apelanta-contestatoare de pe urma defunctului B.C., în Iași, Curtea a constatat că suprafața totală este de 46,5 ha teren, peste suprafața de 40 ha, cu care a fost expropriat B.C. Această concluzie este susținută și de poziția apelantei, exprimată la termenul din 19 martie 2014 (în concluziile scrise și oral, prin porocurator), când a declarat că renunță la 1,5 ha, din cei 26,5 ha, pentru a i se restitui în natură această suprafață.

Prin decizia contestată, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 15000 mp teren, în incinta Combinatului de vinificație Bucium. Această situație a fost generată de demersurile simultane făcute de apelanta-contestatoare, pe temeiuri de drept diferite, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001, demersuri ce s-au finalizat prin recunoașterea drepturilor cuvenite apelantei-contestatoare, în calitate de unică moștenitoare a defunctului B.C., depășind însă suprafața de 40 ha cuvenită. Acest aspect însă nu poate fi cenzurat în apelul de față, deoarece, potrivit art. 296 C. proc. civ., în propria cale de atac, părții nu i se poate crea o situație mai rea decât cea din hotărârea atacată.

Potrivit acestui principiu, hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea apelantului și nicidecum în defavoarea acestuia, fiind o chestiune de interes general ca părțile să nu fie amenințate de nici un risc de agravare a situației lor, dacă va fi exercitată o cale de atac pusă la dispoziție de lege, împotriva hotărârii pe care ele o consideră ca fiind nelegală și netemeinică. Aspectele de legalitate a titlurilor și hotărârilor emise în temeiul Legii nr. 18/1991 și punerea în executare a acestora nu fac obiectul prezentei cauze, în care instanța este învestită a verifica doar legalitatea deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Constatând, pe baza întregului probatoriu administrat, că prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a terenului de 40 ha ce a aparținut autorului apelantei, B.C., a fost reparat deja și, pentru toate argumentele prezentate, apelurile au fost respinse ca nefondate, fiind de prisos a fi analizate motivele de apel ce privesc modalitatea de despăgubiri, pe temeiul Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 47 din 26 martie 2014 a Curții de Apel Bacău și reținerea cauzei spre rejudecare; adniterea apelurilor, cu consecința desființării sentinței civile nr. 342/2008 și sentinței civile nr. 1455/2008 ale Tribunalului Iași și admiterea ambelor acțiuni, având ca efect anularea deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007 a SC A.B.

SA; atribuirea în proprietate a terenului în suprafață totală de 1,5ha, identificat de expertul topo P.A., în raportul de expertiză tehnică judiciară. În deczvoltarea motivelor de recurs, recurenta a arătat următoarele: Prezenta cauză, precum și notificarea sa inițială, depusă în anul 2001, se referă la un imobil preluat în mod abuziv de stat, în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001, adică la curtea, în suprafață de 15.000 mp, a fostului Conac B.C., care era situată în Comuna Bucium, Iași. În această situație, curtea trebuie privită ca accesorium al conacului (construcțiile, anexele și acareturile ), iar conacul a fost preluat de stat, construcțiile fiind ulterior demolate, pentru ele, stabilindu-se, în prezent, dreptul la despăgubiri, prin Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007 a intimatei SC A.B.I.

SA. Atât conacul, cât și terenul în suprafață de 15.000 mp (1,50 ha), reprezentând curtea acestuia, se încadrează în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001. În prezent, terenul în suprafață de 15.000 mp, ce a reprezentat curtea fostului conac B.C., este îngrădit și deținut de intimata SC A.B.I. SA, este situat în Mun. Iași, în intravilan, în perimetrul construibil, în Zona Bucium. Deci, nu se poate susține în mod valabil că i s-ar fi dat deja acest teren, în temeiul legilor anterioare și chiar mai înainte de a fi formulat notificarea din 2001. Astfel, Hotărârea nr. 186 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Județene Iași, Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene Iași, precum și Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași se referă, toate, la terenuri agricole.

Or, numai în privința acestor terenuri, se pot face balanțe, verificări, spre a se vedea dacă se depășesc limitele legale, sau suprafețele fostelor proprietăți. Terenul din speță are un regim legal distinct și bine determinat și instanțele din prezenta cauză trebuiau să i-l atribuie, fără a mai face aprecieri asupra terenurilor agricole pe care le-a primit. Contrar celor reținute, în mod greșit, de instanța de apel, la data emiterii deciziei contestate, se restituiseră în proprietate 10,00 ha teren agricol (în fizic sau în echivalent) din fosta Moșie B.C. „Via” de 40,00 ha din Bucium - Iași. Tot astfel, contrar celor reținute de instanța de apel, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 au ca sferă principală de reglementare situația terenurilor agricole și forestiere din domeniul public sau privat.

Chiar dacă cele două legi conțin și unele prevederi sau norme cu caracter marginal care par să depășească obiectul lor principal de reglementare, terenul din speță are un regim juridic distinct și bine precizat prin Legea nr. 10/ 2001. În această cauză, nu se dezbate fosta moșie B.C. din Bucium - Iași, în suprafață de 40,00 ha, ci terenul în suprafață de 1,50 ha, ce a constituit curtea fostului Conac B.C. Este adevărat că, după datele și elementele care i-au parvenit în timp, terenul în suprafață de 1,50 ha pare să fi fost cuprins în suprafața totală de circa 40,00 ha a fostei Moșii B.C. din Comuna Bucium, Iași, deși este foarte posibil ca acest teren să fi fost în afara acestei suprafețe.

Recurenta consideră însă că nu este esențial acest aspect, ci acela că terenul din prezenta cauză are un regim juridic distinct și el trebuia tratat în mod corespunzător de către autorități și instanțe, ca un teren individual determinat și de sine-stătător, atât timp cât a fost preluat abuziv de statul comunist, el făcând obiectul reglementării special edictate pentru asemenea situații și bunuri. Evident că, date fiind circumstanțele concrete ale speței și vastul probatoriu administrat în timp, ca și multitudinea de proprietăți pe care ascendentul său, B.C., le-a deținut, în Iași și în alte localități, instanța de apel trebuia să se aplece cu maximă atenție asupra tuturor elementelor cauzei, eventual, să dispună, în mod corect și onest, administrarea unui probatoriu suplimentar concludent care să o conducă spre aflarea adevărului și spre justa soluționare a cauzei.

În loc să procedeze astfel, instanța de apel s-a mulțumit să „contabilizeze” suprafețele de terenuri agricole ce i-au fost atribuite în proprietate, adăugând însă acestora, în mod greșit, și interpretând, discreționar și univoc, probatoriul deja administrat, unele suprafețe fictive de teren, care nu i-au fost atribuite niciodată și nici nu-i vor fi atribuite. Instanța de apel s-a raportat la Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene Iași, care a rectificat parțial Hotărârea nr. 186/2000 a Comisiei Județene Iași, concluzionând, în mod eronat, că, din cele două hotărâri, ar rezulta că ar mai fi primit încă 10,00 ha teren agricol din fosta Moșie B.C. din Bucium-Iași. Instanța de apel a omis în mod voit un aspect esențial pentru cauză, și anume, că nu hotărârile comisiei județene reprezintă acte de proprietate, ci doar titlurile de proprietate emise in baza hotărârilor comisiei județene.

Instanța de apel nu s-a preocupat să cerceteze cum au fost aplicate cele două hotărâri ale Comisiei Județene Iași, dacă, în temeiul lor, i s-au eliberat titluri de proprietate, sau care au fost efectele sau mecanismul de acțiune al celor două hotărâri. În cazul său, prin efectul Legii nr. 1/2000, în acea etapă, i s-a suplimentat Anexa 19 la SC A.B.I. SA cu suprafața de 6,00 ha, ca acționar, astfel încât, pe lângă cele 4,00 ha (0,5 ha teren agricol în fizic și 3,50 ha în acțiuni ), primite inițial, s-a conchis - prin hotărârile pe care instanța de apel le-a invocat, însă cărora le-a dat o semnificație eronată - că s-au „reconstituit” 10,00 ha, în total. Evident că, în final, s-a redat terenul agricol care trebuia să îl primească în natură; dar aceasta s-a înfăptuit tocmai prin titlurile pe care deja le-a menționat, emise după anul 2000, în baza acțiunii conjugate a Hotărârii nr. 186/2000, rectificată prin Hotărârea nr. 83/2001 ale Comisiei Județene Iași.

Așadar, este vorba exact despre T. P. nr. 185773/2000 și T. P. nr. 185897/2001, la care instanța de apel deja s-a referit și pe care le-a „contabilizat”, deci nu i le mai poate „aduna” din nou, pentru a doua oară. Pentru restituirea terenurilor în natură, a fost înscrisă în Anexa 32 sau Anexa 36, după caz. Instanța de apel i-a admis probatoriul pe care l-a solicitat doar în mică parte și i-a neglijat pur și simplu cererea cu privire la unele probe extrem de importante pentru cauză, nepronunțându-se asupra lor, fără a motiva acest fapt. Instanța de apel a renunțat să mai ceară părților sau altor autorități sau instituții relații privind aplicarea și efectele produse efectiv de Hotărârea nr. 186/2000 și Hotărârea nr. 83/2001 ale Comisiei Județene Iași.

Cu toate acestea, consideră că probatoriul din cauză a fost deja îndestulător și a făcut pe deplin dovada în sensul celor susținute, iar instanța de apel a avut la îndemână toate elementele și toate probele pentru a da o soluție corectă în cauză. Cu privire la terenul agricol în suprafață de 26,5 ha la care se referă Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, a susținut că acesta i-a fost acordat doar pur formal de instanța indicată, în considerarea și în contul Moșiei Golești. Concluziile finale, formulate de reprezentantul său în respectiva cauză, reprezintă punctul său de vedere și voința sa finală cu privire la terenul agricol în suprafață de 26,5 ha.

Dar consideră că nu este relevantă proveniența acestei suprafețe de teren agricol, câtă vreme a dovedit că ascendentul său, B.C., a avut în proprietate suficiente suprafețe de teren agricol și proprietăți, care au fost preluate sau confiscate abuziv, acestea reprezentând suficient temei al dobândirii și acestei suprafețe, atât timp cât se înscrie în limitele instituite de lege cu privire la proprietățile restituite (50 ha de teren agricol pentru fiecare autor deposedat). Pe de altă parte, în vădit dezacord cu cele reținute de instanța de apel, din probatoriul administrat în prezenta cauză, rezultă exact contrariul celor menționate în considerentele deciziei recurate, și anume că Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași nu a fost nici până acum pusă în aplicare.

În ceea ce privește considerentele instanței de apel privind poziția apelantei exprimată la termenul din 19 martie 2014 (în concluziile scrise și, oral, prin procurator), când a declarat că renunță la 1,5 ha din cei 26,5 ha pentru a i se restitui în natură această cauză, recurenta a arătat că ceea ce a declarat prin declarația autentificată și în instanță, prin procurator, trebuie interpretat în sensul că, în situația în care instanțele judecătorești, împotriva probatoriului administrat în cauză, vor considera, totuși, că suprafața scriptică de 26,50 ha provine din fosta moșie B.C. - „Via” de 40 ha din Bucium-Iași, este dispusă chiar să renunțe la 1,50 ha din cei 26,50 ha, pentru a i se atribui în natură suprafața de 1,50 ha din prezenta cauză, așa cum a fost identificată prin expertiza topo P.A., în baza principiului prevalenței restituirii în natură și a celorlalte argumente pe care le-a prezentat.

În același sens, recurenta a susținut că instanța de apel trebuia să se limiteze doar la Decizia nr. 17 din 12 noiembrie 2007 și doar la terenul în suprafață de 1,50 ha din această decizie, urmând însă să analizeze și unele elemente și circumstanțe exterioare, aflate în conexiune cu acestea, în măsură în care era necesar. Insă, instanța de apel nu s-a limitat la acest obiect, ci a luat în calcul, a însumat niște cifre și suprafețe absolut aleatoriu, după cum i s-a părut acesteia că ar rezulta din acte și, în cele din urmă, a presupus că titlurile de proprietate și hotărârile comisiilor au produs acele efecte care să îi susțină ei raționamentul. Concluzionând, a arătat că titlurile de proprietate pe care le-a primit până în prezent și hotărârile sau orice alte acte ale comisiilor de fond funciar nu fac dovada că nu ar fi îndreptățită să primească terenul în suprafață de 1,50 ha din prezenta cauză.

Mai mult, chiar și prin raportare la suprafața de 40,00 ha, tot este îndreptățită să primească terenul din speță, câtă vreme este dispusă să renunțe la 1,50 ha din suprafața (scriptică) de 26,50 ha, la care se referă Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, în baza dreptului general de dispoziție de care poate uza, al argumentului cronologic și al principiului prevalenței restituirii în natură, în caz contrar, arătând că se va adresa C.E.D.O. În susținerea recursului, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri noi, pe care însă nu le-a depus la dosar. Intimata SC A.B. SA a formulat întâmpinare, cu respectarea termenului procedural instituit de art. 308 alin. (2) C. proc.

civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor în dispozițiile limitative ale art. 304 C. proc. civ. În ședința publică din 22 octombrie 2014, intimata a susținut însă doar nulitatea parțială a recursului, apreciind că doar unele motive nu pot fi încadrate în dispozițiile legale precizate, astfel încât instanța de recurs a apreciat necesară examinarea recursului pe fondul său. Analizând recursul formulat, în raport de criticile invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea recursului, presupun două ipoteze distincte - hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când nu există o normă juridică întemeietoare a premisei majore a silogismului judiciar, în raport de soluția dată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a pronunțat o hotărâre fie cu nesocotirea unei norme de drept substanțial, fie cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile. Din ansamblul argumentelor expuse de recurenta reclamanta P.M.E., se observă că nu poate fi decelată niciuna dintre ipotezele intrinseci pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Astfel, recurenta, deși asistată de apărător ales, nu a putut expune, în mod coerent, motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, mărginindu-se la aprecieri subiective în legătură cu cauza.

Or, simplele nemulțumiri ale părții nu pot constitui aspecte de nelegalitate care să poată declanșa un veritabil control de legalitate al hotărârii recurate. În același sens, într-o manieră redundantă și nesistematizată din unghi juridic, majoritatea criticilor formulate de recurentă se raportează la greșita apreciere a probelor de către instanța de apel sau la greșita stabilire a situației de fapt în speța dedusă judecății, consecutivă greșitei aprecieri a probelor, ambele ipostaze fiind cuprinse fie în pct. 10 (când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii), fie în pct. 11 (când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând d