ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3033/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3033/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1455 din 01

octombrie 2008 a Tribunalului Iași, a fost respinsă acțiunea civilă formulată

de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA, și a fost

obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea nr. 1361/2001, adresată

inițial prefectului, reclamanta P.M.E. a solicitat despăgubiri exclusiv în lei

pentru fostul conac demolat și pentru suprafața de de 15.000 mp, teren situat

în incinta Combinatului de vinificație Bucium.

S-a reținut că

terenul pretins de reclamantă nu poate fi retrocedat. În ceea ce privește

suprafața de 5.000 mp, aflată în incinta combinatului și pe care nu se află

construcții, aceasta nu poate fi retrocedată fizic, întrucât acest spațiu este

un spațiu tehnologic, pentru siguranța în exploatare a instalațiilor din

combinat, conform expertizei efectuate și necontestată.

SC A.B. SA are

certificat de atestare a dreptului de proprietate din 25 iunie 2004.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel reclamanta P.M.E., susținând că instanța de fond nu a

verificat cu prioritate dacă fostul amplasament ce a aparținut autorului contestatoarei

poate fi retrocedat; că a reținut greșit, din expertiza R.P., faptul că doar

suprafața de 5.000 mp nu este afectată de lucrări de construcții. Potrivit

concluziilor raportului de expertiză, necontestat de vreuna din părți, această

suprafață face parte din zona de protecție a combinatului, iar suprafața de

12.543 mp din vechiul amplasament poate fi restituită în natură, nefiind

afectată de construcții, întrucât reprezintă spațiu verde și alee betonată (3.100

mp), parcare betonată (1.893 mp), spațiu verde (1000 mp și 6.550 mp).

În ceea ce privește

susținerea, potrivit căreia suprafața de teren de 6.550 mp ar reprezenta zona

de protecție a combinatului, la dosar, nu a fost depusă nicio probă din care să

rezulte această destinație, constatarea expertului fiind rezultatul preluării

susținerii făcute de reprezentantul pârâtei.

Apelanta a criticat

și constatarea instanței referitoare la imposibilitatea restituirii în natură a

terenului, întrucât acesta s-ar afla în proprietatea pârâtei, în temeiul Legii nr.

15/1990, și ar fi cuprins în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate.

Intimata SC A.B. SA a

formulat întâmpinare, precizând că suprafața de teren ce se solicită a fi

restituită în natură nu este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001,

având în vedere specificul activității combinatului și normele de securitate ce

trebuie respectate. Astfel, suprafața de 3.100 mp este o platformă betonată,

necesară depozitării reziduurilor rezultate din procesul tehnologic. Deși în

jurul acesteia se află o fâșie de spațiu verde și o alee de acces pietonal,

este evident că aceasta nu poate fi restituită, întrucât depozitarea

rezidurilor nu se poate face într-un loc neamenajat. Suprafața de 1893 mp este,

de asemenea, o platformă betonată, necesară circulației mijloacelor de

transport, de dimensiuni considerabile. Nici suprafața de 6.550 mp teren, identificată

ca fiind zona de protecție a combinatului, nu este liberă, fiind ocupată cu

lucrări de consolidare a solului și traversată de conducte de gaze naturale și

de cuburi tehnologici, fotografiate aerian.

În ce privește

suprafața de 2.770 mp teren, aceasta nu este spațiu verde, ci teren afectat de

calea ferată uzinală. Faptul că, printre liniile de cale ferată, crește

vegetație spontană nu înseamnă că terenul este spațiu verde, potrivit

accepțiunii comune. Astfel, de o parte și de alta a căii ferate, este

obligatorie păstrarea unei distanțe de 15 metri de la ax, pentru siguranța

transportului pe cale ferată.

Suprafața de 1.000 mp

teren, pretins a fi liberă de construcții, este ocupată de anexa C2 și nu poate

fi retrocedată.

Intimata a învederat

faptul că, raportat la categoria de folosință și la destinația construcțiilor

edificate în anul 1968, nu se poate dispune restituirea lor în natură, normele

tehnice de exploatare a instalațiilor tehnologice ce prezintă risc de explozie

implicând necesitatea dispersării lor pe o suprafață întinsă, iar spațiile

libere dintre ele constituind zone de siguranță în exploatare.

În ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la restituirea în

natură a terenului, intimata a precizat că notificarea reclamantei a fost transmisă

unității deținătoare abia în anul 2007, dată la care societatea era deja

privatizată.

Cererea de acordare a

terenului în compensare (o suprafață limitrofă fostei proprietăți) excede

cadrul legal, astfel că instanța de fond a menținut corect decizia de

respingere.

Distinct de litigiul

menționat, reclamanta P.M.E. a învestit instanța de judecată cu o cerere având același

obiect, în Dosarul nr. 1109/99/2005, dar în care nu era emisă o decizie de SC

A.B. SA, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 343 din 03 martie 2008

a Tribunalului Iași, prin care a fost respinsă acțiunea.

Pentru a se pronunța

astfel, Tribunalul Iași a reținut că terenul solicitat de contestatoare se află

în proprietatea SC A.B. SA și este trecut în certificatul de atestare din 25

iunie 2004, propunându-se despăgubiri în echivalent.

În apelul declarat

împotriva sentinței civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași,

reclamanta P.M.E. a susținut că hotărârea este netemeinică și nelegală,

întrucât este lipsită de relevanță împrejurarea că, prin notificarea depusă în

baza Legii nr. 10/2001, s-au solicitat despăgubiri bănești, inclusiv pentru

teren.

Potrivit art. 36.2

din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, entitățile învestite

cu soluționarea notificării sunt obligate să dispună restituirea în natură a

imobilului, când aceasta este posibilă.

Apelanta a susținut

că nici certificatul de atestare a dreptului de proprietate al pârâtei SC A.B. SA

Iași pentru suprafața de teren în litigiu nu este relevant în speță, sub

aspectul restituirii imobilului în natură, fiind obținut printr-o procedură

administrativă la care nu a luat parte și emis la o dată ulterioară momentului

depunerii notificării.

Curtea de Apel Iași

s-a pronunțat asupra apelului formulat de P.M.E. împotriva sentinței civile nr.

343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași prin Decizia civilă nr. 165 din 22

octombrie 2008.

Decizia nr. 165 din

22 octombrie 2008 a Curții de Apel Iași a fost casată prin Decizia nr. 5482 din

13 mai 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, trimițându-se cauza spre rejudecare.

În rejudecare,

avându-se în vedere dispozițiile art. 164 C. proc. civ., a fost dispusă

conexarea Dosarului nr. 6/99/2008 al Curții de Apel Iași la Dosarul nr. 1109/99/2005

al aceleiași instanțe.

Prin Decizia civilă nr.

49 din 24 martie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, s-a respins apelul formulat de P.M.E. împotriva sentinței

civile nr. 343 din 03 martie 2008 a Tribunalului Iași și a sentinței civile nr.

1455 din 01 octombrie 2008 a Tribunalului Iași.

Instanța de apel a

reținut că, în speță, nu este posibilă restituirea în natură, raportat la

dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și art. 29 alin. (1) din

aceeași Lege, terenul fiind deținut de SC A.B. SA Iași, privatizată în anul

2002.

Instanța a avut în

vedere și împrejurarea că, în Dosarul nr. 1109/99/2005 al Tribunalului Iași, în

care a solicitat restituirea în natură a terenului, reclamanta a încheiat un

contract de cesiune de drepturi litigioase, la data de 04 februarie 2008,

contract a cărui existență nu a fost adusă la cunoștință instanței decât la

data de 10 martie 2010.

În ce privește

pretinsa cerere de valorificare a aceluiași drept, înregistrată sub nr. 73821/2005,

instanța a infirmat existența ei, reținând că, sub acest număr, a fost

înregistrată o corespondență internă între compartimentele Primăriei

Municipiului Iași.

Referitor la

suprafața de 60 ha teren, asupra căreia s-a reconstituit reclamantei dreptul de

proprietate, instanța a reținut că aceasta nu include și suprafața de 1,5 ha

teren în litigiu.

Împotriva acestei

hotărâri, a declarat recurs reclamanta P.M.E., criticând-o pentru nelegalitate.

Prin Decizia nr. 4287

din 23 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis

recursul declarat de reclamantă, s-a casat decizia recurată și s-a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Instanța de recurs a

reținut faptul că hotărârea contestată nu se circumscrie cerințelor art. 261

pct. 5 C. proc. civ., întrucât nu arată motivele de fapt și drept care au

format convingerea instanței, condiții în care controlul judiciar este

imposibil de realizat.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, sub nr. 4747/1/2010.

În rejudecare, intimata

SC A.B. SA a depus la dosar copia planului de amplasament și delimitare a

corpului de proprietate.

Prin Decizia nr. 105

din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a fost admis apelul,

au fost schimbate sentințele apelate, în sensul că au fost admise, în parte,

cererile formulate de reclamanta P.M.E., în contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA

Iași, s-a dispus anularea Deciziei Consiliului de Administrație al SC A.B. SA nr.

17 din 12 noiembrie 2007, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iași să restituie

în natură reclamantei următoarele suprafețe de teren, identificate conform

anexei raportului de expertiză tehnică întocmit de expertul P.A. (filele 119 -

123 dosar): lotul 1, în suprafață de 514 mp, delimitat de pct. E, F, 46, 47,

48, 49, 50, 51; lotul 2, în suprafață de 458 mp, delimitat de pct. A, 27, 28,

29, 30, 31, 32, 33, H. I.; s-a dispus compensarea diferenței de 14.028 mp teren

cu suprafața de 14.028 mp teren, aflată în patrimoniul pârâtei, compusă din

lotul 3, în suprafață de 281 mp, delimitat de pct. A, 34, 22, 23, 24, 25, 26,

27, A și lotul 4, în suprafață de 13.747 mp, delimitat de pct. : 1, 2, 3, 4, 5,

6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 34, 35, 36, 37,

a cererilor având ca obiect radierea formelor și înregistrărilor de publicitate

imobiliară, precum și obligarea la plata daunelor cominatorii, formulate în

contradictoriu cu pârâta SC A.B. SA Iași, precum și dispozițiile de respingere

a cererilor având ca obiect restituirea în natură a terenului și obligarea la

plata de despăgubiri pentru construcțiile demolate, formulate în contradictoriu

cu pârâții Prefectul Județului Iași, Comisia Județeană Iași de aplicare a Legii

nr. 10/2001, Comisia Municipală Iași de aplicare a Legii nr. 10/2001 și primarul

Municipiului Iași, a fost obligată pârâta SC A.B. SA Iași să plătească

reclamantei suma de 3.450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea deciziei,

s-au reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 17

din 12 noiembrie 2007, emisă de Consiliul de Administrație al SC A.B. SA,

contestată în cauză, intimata a propus acordarea de despăgubiri reclamantei, în

conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, pentru suprafața de 15.000 mp

teren, aflată în proprietatea sa, motivat de faptul că este ocupată de complexul

de vinificație.

Instanța a reținut că,

anterior, prin dispoziția din 24 septembrie 2007, primarul Municipiului Iași a

propus acordarea de despăgubiri reclamantei, în condițiile aceleiași legi,

pentru construcția demolată ce se afla pe terenul deținut de SC A.B. SA,

constatând calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. a) și art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentințele

civile nr. 343 din 03 martie 2008 și nr. 1455 din 01 octombrie 2008, pronunțate

de Tribunalul Iași, contestate în cauză, ambele instanțe de fond au reținut

imposibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 15.000 mp,

deținut de pârâtă, motivat de faptul că imobilul este proprietatea pârâtei,

conform certificatului de atestare emis în anul 2004 și că nu este liber, în

sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

În ce privește

compensarea terenului ocupat cu o suprafață de teren limitrofă vechiului

amplasament, s-a reținut că aceasta este interzisă de Legea nr. 10/2001.

De asemenea, instanța

de fond a reținut că reclamanta nu a solicitat niciodată teren în natură, ci

doar acordarea de despăgubiri bănești atât pentru conac (construcțiile

demolate), cât și pentru teren, neputând fi lezată în vreun mod prin emiterea

certificatului de atestare a proprietății către pârâtă.

În legătură cu acest

din urmă aspect, Curtea a constatat întemeiat motivul de apel referitor la

irelevanța împrejurării că, prin notificarea depusă în baza Legii nr. 10/2001,

petenta a solicitat despăgubiri bănești, și nu restituirea în natură a

terenului, având în vedere prevalența restituirii în natură, instituită în mod

expres ca principiu de soluționare a notificărilor Legea nr. 10/2001.

În speță, nu poate fi

reținută împrejurarea că restituirea în natură este expres înlăturată de la

aplicare, având în vedere faptul că, la data formulării notificării de către

reclamantă (20 martie 2001), societatea pârâtă nu era privatizată, aspect

necontestat în cauză.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, imobilele

deținute, la data intrării în vigoare a legii, de o societate comercială, la

care statul este acționar sau asociat majoritar, vor fi restituite persoanei

îndreptățite în natură, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată a

organelor de conducere ale unității deținătoare.

Prin urmare,

restituirea în natură este prevăzută în mod expres, în sarcina entității

deținătoare, în ipoteza în care statul era acționar majoritar la data intrării

în vigoare a legii, ipoteză care se regăsește în speță.

Nu are relevanță

juridică în cauză, contrar celor susținute de intimată, împrejurarea că

notificarea formulată de reclamantă a ajuns la entitatea deținătoare în anul

2007, după privatizarea acesteia, textul de lege referindu-se expres la data

intrării în vigoare a legii.

În ce privește

posibilitatea restituirii în natură a terenului în suprafață de 15.000 mp,

aflat în proprietatea pârâtei, disputată în cauză, Curtea a constatat că, în

mod greșit, instanțele de fond au reținut imposibilitatea retrocedării lui în

natură, în parte, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză

tehnică efectuat de expertul P.A., cât și celelalte probe administrate în

cauză.

Astfel, Curtea a

constatat că, prin raportul de expertiză aflat la filele 119-123, Dosar nr. 1109/99/2005,

expertul a identificat vechiul amplasament al fostei proprietăți B.C., precum

și suprafețele de teren libere de construcții ce se regăsesc în vechiul

amplasament și în zonele limitrofe acestuia, deținute de intimata SC A.B. SA

Iași.

Potrivit

constatărilor expertului, din suprafața de 1,50 ha teren, solicitată de reclamantă,

poate fi restituită în natură doar suprafața de 972 mp, formată din lotul 1

(514 mp) și lotul 2 (458 mp), restul suprafeței fiind ocupată de clădiri,

rețele de utilități, căi de acces, zone de protecție și alte obiective tehnice.

Expertul nu a identificat

antrepozite fiscale în incinta SC A.B. SA.

În ce privește

terenul ce poate fi oferit în compensare, expertul a identificat suprafața de

14.038 mp teren, cu privire la care a precizat că nu este inclus în alte

titluri de proprietate decât în certificatul de atestare emis intimatei.

Potrivit

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele preluate în

mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în

natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de

orice sarcini, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din

aceeași lege, în situația imobilelor preluate în mod abuziv și ale căror

construcții edificate pe acestea au fost demolate total sau parțial,

restituirea în natură se dispune pentru terenul liber și pentru construcțiile

rămase nedemolate, iar pentru construcțiile demolate și pentru terenurile

ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

În speță, reclamanta

a obținut, prin Dispoziția primarului Municipiului Iași din 24 septembrie 2007,

despăgubiri pentru construcțiile demolate, solicitând restituirea în natură

și/sau prin echivalent, în compensare, a terenului în suprafață de 15.000 mp

deținut de SC A.B. SA Iași.

În ce privește

restituirea în natură a terenului pe fostul amplasament al proprietății B.C., Curtea

a reținut că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de

expertul P.A., este liberă, în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, doar

suprafața totală de 972 mp (514 mp și 458 mp), restul suprafeței de teren fiind

ocupată de construcții, rețele de utilități, căi de acces, etc.

Instanța nu a primit

susținerea intimatei, potrivit căreia terenul nu este susceptibil de restituire

în natură, întrucât este traversat de o linie de cale ferată industrială.

Înscrisurile depuse

în Dosarul nr. 4747/1/2010 relevă faptul că, în urma solicitării formulate de

către SC A.B. SA, de reziliere a contractului încheiat cu Regionala C.F. Iași,

la 20 septembrie 2004, M.T.I. - SC C.N.C.F. C.F.R. SA a avizat favorabil

propunerea intimatei, fiind eliberată ulterior aprobarea de desființare din 2009.

Așa cum rezultă din

adresa C.N.C.F. din 26 ianuarie 2011, linia ferată industrială figurează

închisă din iunie 2004, nefiind funcțională. Mai mult, expertiza P. efectuată

în cauză relevă faptul că linia ferată uzinală este întreruptă, ca urmare a

desființării ei de pe proprietățile învecinate.

Referitor la

suprafața de teren aferentă acesteia, din incinta combinatului, ea este de

368,72 mp, conform adresei O.C.P.I. Iași și 12.172,42 mp.

Raportat la cele

arătate anterior, instanța a respins ca neîntemeiată și apărarea intimatei cu

privire la obligativitatea păstrării unei distanțe de 15 m de la axul liniei

ferate, pentru siguranța transportului pe calea ferată.

În ce privește

necesitatea existenței unei zone de siguranță în exploatare, invocată, de

asemenea, de intimată, prin întâmpinare, Curtea a observat că, în cauză, nu s-a

administrat nicio probă de natură a susține această aserțiune și că expertizele

efectuate în diferitele etape ale procesului nu au subliniat acest aspect.

Mai mult, intimata nu

a făcut precizări legate de întinderea unei astfel de zone și de prevederile

legale incidente pentru a putea fi analizate și nici nu a formulat, cu privire

la acest aspect, obiecțiuni la expertiza P.A.

Totodată, instanța a

constatat că, în cauză, nu s-au adus dovezi referitoare la existența unor

conducte pe terenul propus spre restituire, care ar împiedica restituirea lui.

Expertiza tehnică

efectuată în rejudecare, astfel cum a fost precizată/completată prin răspunsul

la obiecțiuni nu identifică conducte sau rețele subterane pe suprafața de 972 mp,

situată pe vechiul amplasament.

Curtea a constatat

faptul că intimata nu a dovedit nici împrejurarea că, prin restituirea în

natură a terenului, nu mai pot fi desfășurate activitățile sezoniere obișnuite,

fiind astfel periclitată funcționarea societății.

În ce privește

existența antrepozitelor fiscale, invocată de intimată, Curtea a avut în vedere

atât răspunsul expertului P.A., care nu le-a identificat în spațiul în care s-a

desfășurat expertiza, cât și adresa O.C.P.I. Iași din 2011 (fila 53 Dosar nr. 4747/1/2010),

potrivit căreia, în cartea funciară a imobilului, la adresa respectivă

(Fundacul Plopii fără soț nr. 18-22), nu sunt menționate antrepozite fiscale.

Având în vedere

aceste precizări și în condițiile în care nici lista antrepozitelor fiscale și

nici autorizațiile, respectiv planul de situație depus în rejudecare nu sunt de

natură a face dovada afectării terenului solicitat de reclamantă prin

înregistrarea lor, (în condițiile în care în listă apare mențiunea „modificare

adresă antrepozit fiscal”), instanța a înlăturat aceste înscrisuri ca nefiind

relevante.

Instanța a respins ca

neîntemeiată susținerea intimatei privind împrejurarea că reclamanta a obținut

prin reconstituire mai mult teren decât i s-ar fi cuvenit.

Astfel, din fosta

proprietate B.C. din Bucium, în suprafață totală de 40 ha, denumită „una vie”,

reclamanta a obținut până în prezent suprafața de 10 ha teren, compusă din 0,5 ha

teren (cuprinsă în titlul de proprietate din 1995; 2,9604 ha (cuprinsă în

titlul de proprietate din 2000); 6 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2001);

0,2698 ha teren, reprezentând suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B.

SA Iași, vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 2000 și suprafața de

0,2698 ha, corespunzătoare acțiunilor deținute la aceeași societate comercială,

vândute prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.

Analizând

înscrisurile depuse la dosar cu privire la suprafețele de teren reconstituite,

atât din fosta proprietate B.C. din Bucium, cât și de pe raza comunei

Golăiești, județul Iași, respectiv de pe raza Județului Suceava (comunele

Fântânele și Dornești), Curtea a constatat că acestea nu se referă la terenul

în litigiu, aferent fostului conac.

Curtea a constatat

eronată constatarea instanței de fond, potrivit căreia Legea nr. 10/2001 nu

prevede posibilitatea restituirii terenului prin compensare.

În speță, nici

existența liniei de cale ferată industrială și nici pretinsa existență a

antrepozitelor fiscale în spațiul respectiv nu pot împiedica restituirea

terenului pe vechiul amplasament sau prin compensare cu o suprafață de teren

limitrofă acestui amplasament. Deși intimata a susținut că terenul solicitat a

fi restituit prin compensare este revendicat de foști proprietari, nu s-a făcut

nicio dovadă în acest sens, iar expertul tehnic care a identificat terenul și a

solicitat relații Primăriei Iași nu a confirmat susținerea acesteia. Prin

urmare, instanța a constatat că nu există nici un impediment pentru restituirea

în natură a terenului, acesta fiind liber, în sensul prevăzut de art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001

Faptul că entitatea

deținătoare a obținut, în anul 2004, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate din 25 iunie 2004, după depunerea notificării (în luna martie 2001),

nu poate afecta dreptul reclamantei la acordarea măsurilor reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001, acesta fiind însuși scopul legii.

Împotriva Deciziei nr.

105 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă, a declarat

recurs pârâta SC A.B. SA, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând

modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul respingerii celor două

apeluri și al păstrării sentințelor instanțelor de fond, ca fiind legale și

temeinice.

Înalta Curte a

constatat fondat recursul pentru următoarele considerente:

Prin Decizia de

casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a Îaltei Curții de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a dispus

lămurirea situației juridice a terenului în suprafață de 1,5 ha, în sensul

stabilirii dacă face parte din suprafețele de teren care i-au fost deja

atribuite reclamantei în proprietate, prin constituire sau reconstituire, în

temeiul Legilor nr. 18/1991 și 1/2000.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta și-a justificat dreptul de proprietate asupra terenului

de 1,5 ha, care face obiectul prezentei notificări, prin aceea că ar face parte

din suprafața menționată în procesul-verbal de punere în posesie din 18

septembrie 1931, de 40 de ha vie, care a fost proprietatea autorului

reclamantei, B.C.

În justificarea

concluziei, în sensul că reclamantei nu i-a fost restituiă deja această

proprietate de 40 de ha, în procedurile de constituire sau reconstituire a

dreptului de proprietate prevăzute de legislația fondului funciar, instanța de

apel a reținut că, ”din fosta proprietate B.C. din Bucium, în suprafață totală

de 40 ha, denumită „una vie”, reclamanta a obținut până în prezent suprafața de

10 ha teren, compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în titlul de proprietate din 1995;

2,9604 ha (cuprinsă în titlul de proprietate din 2000); 6 ha (cuprinsă în

titlul de proprietate din 2001); 0,2698 ha teren, reprezentând suprafața

corespunzătoare acțiunilor la SC A.B. SA Iași, vândute prin contractul de

vânzare-cumpărare din 2000 și suprafața de 0,2698 ha corespunzătoare acțiunilor

deținute la aceeași societate comercială, vândute prin contractul de

vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000.”

Instanța de apel

a mai reținut, cu privire la suprafața 10 ha, obținută prin

reconstituire în zona Bucium, menționată anterior, că ”rezultă cu puterea

evidenței, atât din Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a

legii fondului funciar Iași, cât și din referatul Primăriei Municipiului Iași

(fila 137 dosar).”

În recurs, recurentul

a susținut că raționamentul instanței de apel este greșit,

întrucât reclamanta ar fi obținut deja 46,5 ha din fosta proprietate lui B.C.,

instanța de apel neavând în vedere că Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei

Județene de aplicare a legii fondului funciar Iași se referă la altă

suprafață de 10 ha decât cele însumate de către instanța de apel,

și că, prin Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009, irevocabila, i

s-a reconstituit lui P.M.E. dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha

teren, pe raza Municipiului Iași, cu referire expresă, în hotărâre, la

calitatea acesteia de moștenitoare a lui B.C.

În ceea ce

privește Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a legii fondului

funciar Iași, prin aceasta, a fost anulată parțial hotărârea Comisiei

județene nr. 186 din 20 noiembrie 2000, în sensul radierii poz. 7 din

anexa 37 și suplimentării anexei 19 de la SC A.B. SA, pe raza municipiului

Iași, titular P.M.E., unică moștenitoare a defunctului B.C., cu

suprafața de 6 ha, astfel încât se reconstituie dreptul de proprietate

pentru suprafața totală de 10 ha.

În ceea ce

privește Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului

Iași, aceasta a fost pronunțată în soluționarea litigiului având

ca obiect plângerea formulată de către reclamantă împotriva Hotărârii nr. 7900/2007,

emisă de Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamanta

invocând dreptul de proprietate ca succesoare a lui B.C., raportat la suprafața

de 40 de ha, deținută în comuna Bucium, menționată anterior.

Prin această decizie

irevocabilă, i s-a reconstituit lui P.M.E., dreptul de proprietate pentru

suprafața de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului Iași.

Având în vedere că,

în suprafața de 10 ha, determinată de instanța de apel ca fiind

restituită reclamantei din fosta proprietate de 40 de ha a autorului acesteia

se află și terenuri restituite în 1995, cu mult înainte de suprafața

de teren care a făcut obiectul Hotărârii nr. 83/2001, că suprafețele de

teren identificate de către instanța de apel, raportat la titlurile de

proprietate corespunzătoare, diferite, nu sunt de natură să fundamenteze

temeinicia raționamentului instanței de apel, în sensul că ar

coincide cu suprafața de teren la care se referă Hotărârea nr. 83/2001,

Înalta Curte a constatat că instanța de apel nu a lămurit situația

juridică a terenului în suprafață de 1,5 ha, în sensul stabilirii dacă aceasta

face parte din suprafețele de teren care i-au fost deja atribuite

reclamantei în proprietate, prin constituire sau reconstituire, în temeiul

Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, așa cum s-a dispus prin Decizia de

casare nr. 5482 din 13 mai 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Determinarea acestei

situații de fapt este importantă, având în vedere că, prin Decizia civila nr.

284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, i s-a reconstituit lui P.M.E.,

dreptul de proprietate pentru suprafața de 26,5 ha teren, pe raza Municipiului

Iași, în calitate de succesoare a lui B.C., raportat la suprafața de 40 de

ha, deținute în comuna Bucium. Astfel, dacă se va ajunge la concluzia că

Hotărârea nr. 83/2001 Comisiei Județene de aplicare a legii fondului funciar

Iași privește o altă suprafață de 10 ha decât cele totalizate de

către instanța de apel, prin însumarea și a celei restituite prin Decizia

civila nr. 284 din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, suprafața

totală de teren pentru care i-a fost recunoscut deja dreptul reclamantei ar

depăși cele 40 de ha de teren invocate de către reclamantă în

susținerea dreptului său asupra terenului de 1,5 ha, ce face obiectul

litigiului de față.

Ceea ce interesează

este dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a

terenului de 40 de ha, ce a aparținut autorului reclamantei, B.C., a fost

reparat deja, (incluzând în această noțiune și recunoașterea

acestuia în baza unei hotărâri judecătorești), iar nu dacă a a fost

restituit pe vechiul amplasament, atât legislația fondului funciar, cât

și Legea nr. 10/2001 admițând restituirea prin echivalent, pe un alt

amplasament.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 10245/1/2011, la data

de 17 aprilie 2013, iar, prin încheierea din 27 septembrie 2013, s-a dispus, ca

urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casație și Justiție a

cererii de strămutare formulată de petenta P.M.E., scoaterea cauzei de pe rol

și înaintarea dosarului la instanța de față, unde a fost înregistrat sub nr. 10245/1/2011

din 16 octombrie 2013.

În rejudecarea

apelului, conform încheierii și celor dispuse de Înalta Curte de Casație

și Justiție, instanța a procedat la administrarea de probe, pentru a

se verifica dacă prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea statului a

terenului de 40 ha, ce a aparținut autorului reclamantei, B.C., a fost reparat

deja, incluzându-se în această reparație și recunoașterea acestuia în baza unei

hotărâri judecătorești.

În acest scop, s-a

solicitat spre atașare Dosarul nr. 22344/245/2007 al Tribunalului Iași, pentru

a se verifica asupra cărei proprietăți a lui C.B. s-a purtat acea judecată; s-a

solicitat întreaga documentație ce a stat la baza emiterii deciziei contestate,

respectiv a Deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007, emisă de Consiliul de

Administrație al SC A.B. SA, precum și o copie certificată de pe dosarul

soluționat prin Decizia nr. 83/2001 și referatul nr. 53804 din 10 octombrie 2010

al Consiliului municipal Iași.

S-a mai apreciat

necesar a se solicita de la intimată precizări cu privire la valoarea

acțiunilor la data emiterii deciziei contestate.

Prin Decizia civilă nr.

47 din 26 martie 2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins

apelurile formulate de reclamanta P.M.E. împotriva sentinței civile nr. 342/2008

(Dosar nr. 1109/99/2005) și a sentinței civile nr. 1455 din 1 octombrie 2008 (Dosar

nr. 6/99/2008) ale Tribunalului Iași.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin Decizia nr. 17

din 12 noiembrie 2007, intimata SC A.B. SA, ca entitate învestită de lege cu

soluționarea notificării nr. 1361/2001, formulată de către apelanta P.M.E., în

calitate de succesoare a fostului proprietar B.C., a propus acordarea de

despăgubiri pentru suprafața de teren de 15.000 mp și a transmis spre

soluționare această propunere către C.C.S.D.

La data emiterii

deciziei contestate, apelanta P.M.E. era persoana îndreptățită la obținerea

restituirii fostelor proprietăți ce au aparținut autorului ei B.C., pe raza

municipiului Iași, în suprafață totală de 40 ha.

Din întreg probatoriul

de la dosar, se constată că pretențiile apelantei au făcut obiectul analizei

simultane, pe temeiul Legii nr. 18/1991, al Legii nr. 1/2000, precum și al

Legii nr. 10/2001 și că, din fosta proprietate B.C., din Bucium, în suprafață

totală de 40 ha, apelanta a obținut:

- 10 ha teren,

suprafață compusă din 0,5 ha teren (cuprinsă în T.P. nr. 183910/1995), 2,9604 ha

(suprafață cuprinsă în T.P. nr. 185773/2000), 6 ha (cuprinsă în T.P. nr. 185897/2001),

0,2698 ha teren reprezentând suprafața corespunzătoare acțiunilor la SC A.B. SA

Iași, vândute prin contractul de vânzare din 2000 și suprafața de 0,2698 ha,

corespunzătoare acțiunilor deținute la aceeași societate, vândută prin

contractul de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 2000;

- 10 ha teren,

suprafață acordată apelantei-contestatoare în calitate de unică moștenitoare a

defunctului B.C., prin Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene de aplicare a

Legii nr. 18/1991 Iași.

Documentele ce au

stat la baza emiterii acestei hotărâri dovedesc că cele 10 ha teren, recunoscute

prin Hotărârea nr. 83/2001, care a rectificat parțial Hotărârea nr. 186 din 20

noiembrie 2000, fac parte din suprafața totală de 40 ha teren, cuvenită

defunctului B.C., pe raza județului Iași și nu includ și cele 6 ha din T.P. nr.

185897/2001, întrucât suplimentarea din Hotărârea nr. 83/2001, cu 6 ha, este în

Anexa nr. 19 (acțiuni), iar, nicicând, până în această fază, apelanta nu a

susținut această situație.

- 26,5 ha teren,

reconstituit, conform sentinței civile 2070 din 15 februarie 2008 a Judecătoriei

Iași, modificată în tot prin Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009; procedura

finalizată prin Hotărârea nr. 3752 din 9 noiembrie 2010 - fila 87, dosar Înalta

Curte de Casație și Justiție, nr. 10245/1/2011.

În considerentele Deciziei

civile nr. 2070 din 15 februarie 2008, s-a reținut că, „potrivit certificatului

emis de Prefectura Județului Iași nr. 685/1946, B.C. a fost expropriat cu

suprafața de 40 ha, iar, în cursul judecății, petenta, respectiv

apelanta-contestatoare din cauza de față, a recunoscut că din suprafața de

teren avută de B.C., i s-au recunoscut doar 10 ha, pentru care s-au emis

titlurile de proprietate din 1995, din 2000, din 2001.

Constatând că, din

actele depuse la dosar, nu rezultă că a fost validată întreaga suprafață de 40 ha, moștenire după bunicul B.C., instanța a decis că moștenitoarea acestuia, respectiv

apelanta-contestatoare de față este îndreptățită la reconstituirea dreptului de

proprietate de 26,5 ha teren, situat în Iași, așa cum a solicitat aceasta în cererea

de chemare în judecată”.

Acest teren nu este

din proprietatea Golești, ci din cea din Bucium, conform dovezii de la fila 90,

Dosar Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 10245/1/2011 și

considerentelor Deciziei nr. 284/2009, coroborate cu susținerile contestatoarei,

Dosar nr. 22344/245/2007 al Judecătoriei Iași.

În concluzie,

însumând suprafețele de teren primite de apelanta-contestatoare de pe urma

defunctului B.C., în Iași, Curtea a constatat că suprafața totală este de 46,5

ha teren, peste suprafața de 40 ha, cu care a fost expropriat B.C.

Această concluzie

este susținută și de poziția apelantei, exprimată la termenul din 19 martie 2014

(în concluziile scrise și oral, prin porocurator), când a declarat că renunță

la 1,5 ha, din cei 26,5 ha, pentru a i se restitui în natură această suprafață.

Prin decizia

contestată, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de

15000 mp teren, în incinta Combinatului de vinificație Bucium.

Această situație a

fost generată de demersurile simultane făcute de apelanta-contestatoare, pe

temeiuri de drept diferite, respectiv Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 10/2001,

demersuri ce s-au finalizat prin recunoașterea drepturilor cuvenite

apelantei-contestatoare, în calitate de unică moștenitoare a defunctului B.C.,

depășind însă suprafața de 40 ha cuvenită.

Acest aspect însă nu

poate fi cenzurat în apelul de față, deoarece, potrivit art. 296 C. proc. civ.,

în propria cale de atac, părții nu i se poate crea o situație mai rea decât cea

din hotărârea atacată.

Potrivit acestui

principiu, hotărârea atacată poate fi reformată numai în favoarea apelantului

și nicidecum în defavoarea acestuia, fiind o chestiune de interes general ca

părțile să nu fie amenințate de nici un risc de agravare a situației lor, dacă

va fi exercitată o cale de atac pusă la dispoziție de lege, împotriva hotărârii

pe care ele o consideră ca fiind nelegală și netemeinică.

Aspectele de

legalitate a titlurilor și hotărârilor emise în temeiul Legii nr. 18/1991 și

punerea în executare a acestora nu fac obiectul prezentei cauze, în care

instanța este învestită a verifica doar legalitatea deciziei emise în temeiul

Legii nr. 10/2001.

Constatând, pe baza întregului

probatoriu administrat, că prejudiciul decurgând din trecerea în proprietatea

statului a terenului de 40 ha ce a aparținut autorului apelantei, B.C., a fost

reparat deja și, pentru toate argumentele prezentate, apelurile au fost

respinse ca nefondate, fiind de prisos a fi analizate motivele de apel ce

privesc modalitatea de despăgubiri, pe temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei

decizii, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta P.M.E., criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

solicitând admiterea recursului, casarea Deciziei civile nr. 47 din 26 martie 2014

a Curții de Apel Bacău și reținerea cauzei spre rejudecare; adniterea

apelurilor, cu consecința desființării sentinței civile nr. 342/2008 și

sentinței civile nr. 1455/2008 ale Tribunalului Iași și admiterea ambelor

acțiuni, având ca efect anularea deciziei nr. 17 din 12 noiembrie 2007 a SC

A.B. SA; atribuirea în proprietate a terenului în suprafață totală de 1,5ha, identificat

de expertul topo P.A., în raportul de expertiză tehnică judiciară.

În deczvoltarea

motivelor de recurs, recurenta a arătat următoarele:

Prezenta cauză,

precum și notificarea sa inițială, depusă în anul 2001, se referă la un imobil

preluat în mod abuziv de stat, în accepțiunea art. 2 din Legea nr. 10/2001,

adică la curtea, în suprafață de 15.000 mp, a fostului Conac B.C., care era

situată în Comuna Bucium, Iași. În această situație, curtea trebuie privită ca

accesorium al conacului (construcțiile, anexele și acareturile ), iar conacul a

fost preluat de stat, construcțiile fiind ulterior demolate, pentru ele,

stabilindu-se, în prezent, dreptul la despăgubiri, prin Decizia nr. 17 din 12

noiembrie 2007 a intimatei SC A.B.I. SA. Atât conacul, cât și terenul în

suprafață de 15.000 mp (1,50 ha), reprezentând curtea acestuia, se încadrează

în prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

În prezent, terenul

în suprafață de 15.000 mp, ce a reprezentat curtea fostului conac B.C., este

îngrădit și deținut de intimata SC A.B.I. SA, este situat în Mun. Iași, în

intravilan, în perimetrul construibil, în Zona Bucium.

Deci, nu se poate susține

în mod valabil că i s-ar fi dat deja acest teren, în temeiul legilor anterioare

și chiar mai înainte de a fi formulat notificarea din 2001. Astfel, Hotărârea nr.

186 din 20 noiembrie 2000 a Comisiei Județene Iași, Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei

Județene Iași, precum și Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a

Tribunalului Iași se referă, toate, la terenuri agricole. Or, numai în privința

acestor terenuri, se pot face balanțe, verificări, spre a se vedea dacă se

depășesc limitele legale, sau suprafețele fostelor proprietăți.

Terenul din speță are

un regim legal distinct și bine determinat și instanțele din prezenta cauză

trebuiau să i-l atribuie, fără a mai face aprecieri asupra terenurilor agricole

pe care le-a primit.

Contrar celor

reținute, în mod greșit, de instanța de apel, la data emiterii deciziei

contestate, se restituiseră în proprietate 10,00 ha teren agricol (în fizic sau

în echivalent) din fosta Moșie B.C. „Via” de 40,00 ha din Bucium - Iași.

Tot astfel, contrar

celor reținute de instanța de apel, Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000 au ca

sferă principală de reglementare situația terenurilor agricole și forestiere

din domeniul public sau privat. Chiar dacă cele două legi conțin și unele

prevederi sau norme cu caracter marginal care par să depășească obiectul lor

principal de reglementare, terenul din speță are un regim juridic distinct și

bine precizat prin Legea nr. 10/ 2001.

În această cauză, nu

se dezbate fosta moșie B.C. din Bucium - Iași, în suprafață de 40,00 ha, ci

terenul în suprafață de 1,50 ha, ce a constituit curtea fostului Conac B.C.

Este adevărat că, după datele și elementele care i-au parvenit în timp, terenul

în suprafață de 1,50 ha pare să fi fost cuprins în suprafața totală de circa

40,00 ha a fostei Moșii B.C. din Comuna Bucium, Iași, deși este foarte posibil

ca acest teren să fi fost în afara acestei suprafețe. Recurenta consideră însă

că nu este esențial acest aspect, ci acela că terenul din prezenta cauză are un

regim juridic distinct și el trebuia tratat în mod corespunzător de către

autorități și instanțe, ca un teren individual determinat și de sine-stătător,

atât timp cât a fost preluat abuziv de statul comunist, el făcând obiectul

reglementării special edictate pentru asemenea situații și bunuri.

Evident că, date

fiind circumstanțele concrete ale speței și vastul probatoriu administrat în

timp, ca și multitudinea de proprietăți pe care ascendentul său, B.C., le-a

deținut, în Iași și în alte localități, instanța de apel trebuia să se aplece

cu maximă atenție asupra tuturor elementelor cauzei, eventual, să dispună, în

mod corect și onest, administrarea unui probatoriu suplimentar concludent care

să o conducă spre aflarea adevărului și spre justa soluționare a cauzei.

În loc să procedeze

astfel, instanța de apel s-a mulțumit să „contabilizeze” suprafețele de

terenuri agricole ce i-au fost atribuite în proprietate, adăugând însă

acestora, în mod greșit, și interpretând, discreționar și univoc, probatoriul

deja administrat, unele suprafețe fictive de teren, care nu i-au fost atribuite

niciodată și nici nu-i vor fi atribuite.

Instanța de apel s-a

raportat la Hotărârea nr. 83/2001 a Comisiei Județene Iași, care a rectificat

parțial Hotărârea nr. 186/2000 a Comisiei Județene Iași, concluzionând, în mod

eronat, că, din cele două hotărâri, ar rezulta că ar mai fi primit încă 10,00

ha teren agricol din fosta Moșie B.C. din Bucium-Iași. Instanța de apel a omis

în mod voit un aspect esențial pentru cauză, și anume, că nu hotărârile

comisiei județene reprezintă acte de proprietate, ci doar titlurile de

proprietate emise in baza hotărârilor comisiei județene.

Instanța de apel nu

s-a preocupat să cerceteze cum au fost aplicate cele două hotărâri ale Comisiei

Județene Iași, dacă, în temeiul lor, i s-au eliberat titluri de proprietate,

sau care au fost efectele sau mecanismul de acțiune al celor două hotărâri.

În cazul său, prin

efectul Legii nr. 1/2000, în acea etapă, i s-a suplimentat Anexa 19 la SC A.B.I.

SA cu suprafața de 6,00 ha, ca acționar, astfel încât, pe lângă cele 4,00 ha (0,5

ha teren agricol în fizic și 3,50 ha în acțiuni ), primite inițial, s-a conchis

- prin hotărârile pe care instanța de apel le-a invocat, însă cărora le-a dat o

semnificație eronată - că s-au „reconstituit” 10,00 ha, în total. Evident că, în final, s-a redat terenul agricol care trebuia să îl primească în

natură; dar aceasta s-a înfăptuit tocmai prin titlurile pe care deja le-a

menționat, emise după anul 2000, în baza acțiunii conjugate a Hotărârii nr. 186/2000,

rectificată prin Hotărârea nr. 83/2001 ale Comisiei Județene Iași. Așadar, este

vorba exact despre T. P. nr. 185773/2000 și T. P. nr. 185897/2001, la care

instanța de apel deja s-a referit și pe care le-a „contabilizat”, deci nu i le

mai poate „aduna” din nou, pentru a doua oară. Pentru restituirea terenurilor

în natură, a fost înscrisă în Anexa 32 sau Anexa 36, după caz.

Instanța de apel i-a

admis probatoriul pe care l-a solicitat doar în mică parte și i-a neglijat pur

și simplu cererea cu privire la unele probe extrem de importante pentru cauză,

nepronunțându-se asupra lor, fără a motiva acest fapt. Instanța de apel a renunțat

să mai ceară părților sau altor autorități sau instituții relații privind

aplicarea și efectele produse efectiv de Hotărârea nr. 186/2000 și Hotărârea nr.

83/2001 ale Comisiei Județene Iași.

Cu toate acestea,

consideră că probatoriul din cauză a fost deja îndestulător și a făcut pe

deplin dovada în sensul celor susținute, iar instanța de apel a avut la

îndemână toate elementele și toate probele pentru a da o soluție corectă în

cauză.

Cu privire la terenul

agricol în suprafață de 26,5 ha la care se referă Decizia civilă nr. 284 din 10

februarie 2009 a Tribunalului Iași, a susținut că acesta i-a fost acordat doar

pur formal de instanța indicată, în considerarea și în contul Moșiei Golești.

Concluziile finale,

formulate de reprezentantul său în respectiva cauză, reprezintă punctul său de

vedere și voința sa finală cu privire la terenul agricol în suprafață de 26,5

ha. Dar consideră că nu este relevantă proveniența acestei suprafețe de teren

agricol, câtă vreme a dovedit că ascendentul său, B.C., a avut în proprietate

suficiente suprafețe de teren agricol și proprietăți, care au fost preluate sau

confiscate abuziv, acestea reprezentând suficient temei al dobândirii și

acestei suprafețe, atât timp cât se înscrie în limitele instituite de lege cu

privire la proprietățile restituite (50 ha de teren agricol pentru fiecare autor deposedat).

Pe de altă parte, în

vădit dezacord cu cele reținute de instanța de apel, din probatoriul administrat

în prezenta cauză, rezultă exact contrariul celor menționate în considerentele

deciziei recurate, și anume că Decizia civilă nr. 284 din 10 februarie 2009 a

Tribunalului Iași nu a fost nici până acum pusă în aplicare.

În ceea ce

privește considerentele instanței de apel privind

poziția apelantei exprimată la termenul din 19 martie

2014 (în concluziile scrise și, oral, prin procurator), când a declarat că

renunță la 1,5 ha din cei 26,5 ha pentru a i se restitui în natură această

cauză, recurenta a arătat că ceea ce a declarat prin declarația autentificată și

în instanță, prin procurator, trebuie interpretat în sensul că, în situația în care

instanțele judecătorești, împotriva probatoriului administrat în cauză, vor

considera, totuși, că suprafața scriptică de 26,50 ha provine din fosta moșie B.C.

- „Via” de 40 ha din Bucium-Iași, este dispusă chiar să renunțe la 1,50 ha din

cei 26,50 ha, pentru a i se atribui în natură suprafața de 1,50 ha din prezenta cauză, așa cum a fost identificată prin expertiza topo P.A., în baza principiului

prevalenței restituirii în natură și a celorlalte argumente pe care le-a

prezentat.

În același sens,

recurenta a susținut că instanța de apel trebuia să se limiteze doar la Decizia

nr. 17 din 12 noiembrie 2007 și doar la terenul în suprafață de 1,50 ha din

această decizie, urmând însă să analizeze și unele elemente și circumstanțe

exterioare, aflate în conexiune cu acestea, în măsură în care era necesar. Insă,

instanța de apel nu s-a limitat la acest obiect, ci a luat în calcul, a însumat

niște cifre și suprafețe absolut aleatoriu, după cum i s-a părut acesteia că ar

rezulta din acte și, în cele din urmă, a presupus că titlurile de proprietate

și hotărârile comisiilor au produs acele efecte care să îi susțină ei

raționamentul.

Concluzionând, a arătat

că titlurile de proprietate pe care le-a primit până în prezent și hotărârile

sau orice alte acte ale comisiilor de fond funciar nu fac dovada că nu ar fi

îndreptățită să primească terenul în suprafață de 1,50 ha din prezenta cauză. Mai

mult, chiar și prin raportare la suprafața de 40,00 ha, tot este îndreptățită

să primească terenul din speță, câtă vreme este dispusă să renunțe la 1,50 ha

din suprafața (scriptică) de 26,50 ha, la care se referă Decizia civilă nr. 284

din 10 februarie 2009 a Tribunalului Iași, în baza dreptului general de

dispoziție de care poate uza, al argumentului cronologic și al principiului

prevalenței restituirii în natură, în caz contrar, arătând că se va adresa

C.E.D.O.

În susținerea

recursului, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri noi, pe care însă nu

le-a depus la dosar.

Intimata

SC A.B. SA a formulat

întâmpinare, cu respectarea termenului procedural instituit de art. 308 alin.

(2)

C.

proc. civ., prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, invocând

excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării

criticilor în dispozițiile limitative ale art. 304 C. proc. civ. În

ședința publică din 22 octombrie 2014, intimata a susținut însă

doar nulitatea parțială a recursului, apreciind că doar unele motive nu

pot fi încadrate în dispozițiile legale precizate, astfel încât

instanța de recurs a apreciat necesară examinarea recursului pe fondul

său.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile invocate, Înalta Curte apreciază că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., invocate de recurentă în susținerea recursului,

presupun două ipoteze distincte - hotărârea pronunțată este lipsită de

temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Hotărârea este

lipsită de temei legal atunci când nu există o normă juridică întemeietoare a

premisei majore a silogismului judiciar, în raport de soluția dată.

Hotărârea a fost dată

cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, atunci când instanța a

pronunțat o hotărâre fie cu nesocotirea unei norme de drept

substanțial, fie cu interpretarea eronată a normei juridice aplicabile.

Din ansamblul

argumentelor expuse de recurenta reclamanta

P.M.E., se observă că nu poate fi decelată

niciuna dintre ipotezele intrinseci pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Astfel, recurenta,

deși asistată de apărător ales, nu a putut expune, în mod coerent,

motivele de nelegalitate ale hotărârii atacate, mărginindu-se la aprecieri

subiective în legătură cu cauza. Or, simplele nemulțumiri ale părții

nu pot constitui aspecte de nelegalitate care să poată declanșa un

veritabil control de legalitate al hotărârii recurate.

În același sens,

într-o manieră redundantă și nesistematizată din unghi juridic, majoritatea

criticilor formulate de recurentă se raportează la greșita apreciere a

probelor de către instanța de apel sau la greșita stabilire a

situației de fapt în speța dedusă judecății, consecutivă

greșitei aprecieri a probelor, ambele ipostaze fiind cuprinse fie în pct. 10

(când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a

unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii),

fie în pct. 11 (când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt,

decurgând d