ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj, reclamanta SC E.H. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R. SA, pentru Statul Român, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 1.416.160 euro, cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în com. G., parcela în suprafață de 11.452 m.p., cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea ei tabulară, fiind achiziționat cu intenția construirii unui showroom auto cu atelier de reparații.

Ulterior, după demararea procedurilor pentru realizarea acestui proiect, imobilul a fost expropriat, inițial, stabilindu-se o despăgubire de 120.246 euro, iar, în urma negocierilor purtate între părți, aceasta a fost majorată, despăgubirea oferită în final prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 fiind de 144.295,20 euro, ce a fost refuzată de reclamantă, cu motivarea că nu acoperă valoarea reală a imobilului, aceasta fiind precizată în urma întocmirii raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare la 2.082.400 euro sau echivalentul în RON la data plății.

Prin sentința civilă nr. 694 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 459.684 euro sau echivalentul în RON la data plății și la cheltuieli de judecată în sumă de 17.152,47 RON, reținând următoarele; Imobilul obiect al litigiului a fost proprietatea tabulară a reclamantei, fiind expropriat prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în vederea construirii Autostrăzii Brașov –Cluj - Borș, despăgubirea oferită fiind de 120.246 euro. Din raportul de expertiză întocmit în cauză, rezultă că terenul este situat în intravilan, la intrarea în com.

G., într-o zonă cu activități de servicii și industrie, în apropierea E60, cu acces de pe un drum secundar cu ieșite la E60, cu un front de 175 m și o lățime de 208 m. Instanța nu a ținut seama de valoarea raportată la investiția pe care reclamanta avea de gând să o efectueze pe teren, de 182 euro/m.p., cu motivarea că exproprierea este un fapt al puterii de stat și nu o răspundere civilă delictuală, astfel că beneficiul nerealizat nu constituie un prejudiciu. Curtea Apel Cluj, secția I civilă, prin decizia nr. 9/A din 31 ianuarie 2013, a admis în parte apelul declarat de reclamanta SC E.H. SRL și cel declarat de C.N.A.D.N.R.

SA, pentru pârâtul Statul Român, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o parțial, în sensul că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 170.402,4 euro sau echivalentul în RON la data plății pentru suprafața expropriată de 13.524 m.p., și a compensat cheltuielile de judecată ale părților în toate instanțele, reținând, în esență, următoarele; Reclamanta a dobândit personalitate juridică în anul 1997, așa cum rezultă din certificatul constatator, având ca obiect principal de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor, precum și comerț, servicii și producție, între aceste figurând inclusiv cumpărarea și vânzarea unor bunuri imobiliare proprii, închirierea sau subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Ea a devenit proprietara imobilului teren în suprafață totală de 30.800 m.p., arător L.D., parcelele identificate în raportul de expertiză topografică întocmit în apel de ing. exp. E.D., în temeiul unor promisiuni de vânzare cumpărare executate silit prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești, înscriindu-și dreptul în C.F., așa cum rezultă din copiile acestor cărți depuse la dosarul Tribunalului. O porțiune din acest teren a fost expropriată ulterior prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 198/2004, cu stabilirea unor despăgubiri de 144.295,20 euro, plătibilă în RON la cursul euro/leu al Băncii Naționale Române din ziua anterioară emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirii, adică 12,6 euro/m.p.

Pârâta a contestat suprafața terenului expropriat prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 10 iunie 2010, invocând, raportat la acest considerent, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. Curtea, pentru a se putea pronunța asupra acestei excepții, a dispus suplimentarea probațiunii în apel, în temeiul art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin efectuarea unui raport de expertiză topografică. Din raportul de expertiză întocmit de ing. exp. E.D., rezultă că totalul suprafeței expropriate este de 13.542 m.p., și nu de doar 11.452 m.p., pentru cât au fost acordate despăgubiri prin hotărârea de expropriere.

Pârâta a formulat obiecțiuni la acest raport, susținând că, în realitate, din parcela obiect al litigiului, a fost expropriată o porțiune mai mică decât cea trecută în hotărârea de expropriere, respectiv, numai 10.355 m.p., și că expertul a inclus în suprafața măsurată două parcele, respectiv nr. 527 și nr. 529, ce fac obiectul unor alte hotărâri de expropriere, depunând în probațiune Hotărârea nr. 48 din 29 ianuarie 2008, care se referă la parcela din care a fost expropriată o suprafață de 1.585 m.p., în loc de 1.662 m.p., cât rezultă din raportul de expertiză și în care este trecută o altă persoană ca fiind expropriată (M.M.), și nu reclamanta, deși este vorba despre terenul proprietatea acesteia, precum și Hotărârea nr. 35 din 18 aprilie 2008, care se referă la o suprafață de 1.654 m.p., în loc de 1729 m.p., cât reiese din raportul de expertiză topografică, fiind trecută o altă persoană ca având calitatea de expropriat.

În realitate, expertul explică diferențele de suprafață raportat la parcela de 30.800 m.p., afectată de expropriere prin hotărârea obiect al prezentului dosar, arătând că suprafețele în litigiu sunt dintre cele înscrise în cărțile funciare, așa cum rezultă din anexă, referitoare la forma terenului anterior exproprierii, greșeala vizând coordonatele stereo fiind corectată ulterior, fără ca aceasta să afecteze forma parcelei anterior exproprierii și suprafața expropriată în realitate. Pârâta a susținut în apel, fără a solicita anularea parțială a hotărârii privind suprafața de teren care, în opinia sa a fost expropriată în plus, că, în realitate, cuantumul despăgubirii poate fi redus raportat la suprafața mai mică rezultată din raportul de expertiză.

În schimb, atunci când reclamanta a solicitat recalcularea despăgubirilor raportat la suprafața mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, despre care susține că a fost expropriată faptic, pârâta a afirmat că aceasta ar fi o cerere nouă, inadmisibilă în apel, conform art. 294 C. proc. civ. Curtea a apreciat că obiectul litigiului îl constituie stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, suprafața acestuia, necontestată în fața primei instanțe, fiind dovedită abia în apel, fără ca aceasta să însemne schimbarea obiectului, ci doar determinarea întinderii acestuia, instanța fiind investită pentru a determina ce s-a expropriat și, raportat la aceasta, cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei.

Reclamanta a obținut un certificat de urbanism, în data de 24 iulie 2006, privind construirea unui showroom auto pe terenul proprietatea sa, situat în intravilanul localității G., în cuprinsul căruia s-a menționat că terenul obiect al acestuia este afectat de traseul autostrăzii Brașov-Oradea. Acesta este singurul document anterior exproprierii în ceea ce privește demersurile reclamantei privind construirea unui showroom auto, toate celelalte fiind ulterioare. Autorizația de construire a fost emisă la data de 28 iulie 2008, la aproape 3 luni de la data exproprierii, însă, din cuprinsul ei rezultă că se referă la un alt teren, iar contractul de prestări de servicii proiectare a fost încheiat la 1. Iulie 2008, la aproape 2 luni de la data hotărârii de expropriere.

Toate acestea după ce reclamanta a solicitat informații privind traseul exact al autostrăzii, obținând și sentința civilă nr. 2.093 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția mixtă, de conflicte de muncă și contencios administrativ și fiscal, copia planului de situație afișat la Primăria G. cu privire la traseul și zona afectată de autostradă fiindu-i comunicată anterior, procesul verbal de afișare fiind întocmit abia în data de 18 aprilie 2008, după pronunțarea hotărârii judecătorești, însă anterior hotărârii de expropriere. Reclamanta a cumpărat un alt teren în aceeași localitate, la circa 3 km de cel expropriat, cu acces din șoseaua E60, dar printr-un drum de șantier neamenajat, pe care a construit un showroom, conform recunoașterii reprezentantului acesteia consemnată în încheierea ședinței publice din 17 februarie 2011 și primului raport de expertiză dispus în apel.

Expertul desemnat la cererea reclamantei a arătat că gradul de folosință a acestui showroom este diminuat prin schimbarea amplasamentului față de cel inițial, care ar fi fost chiar cu front la DN1. A doua expertiză întocmită în apel a concluzionat că toate terenurile din zonă au fost achiziționate pentru construirea unor spații comerciale, showroom-uri, depozite etc. și că cele două amplasamente sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiției pe un alt amplasament.

În ceea ce privește evaluarea terenului, s-a reținut că în fața primei instanțe a fost efectuată o expertiză de evaluare de o comisie de experți, ce a fost constatată nulă pentru că pârâtul nu a fost citat la sediul procesual ales prin încheierea ședinței publice din 10 februarie 2009, instanța întemeindu-și hotărârea pe concluziile raportului de expertiză refăcut, depus la data de 2 aprilie 2009, din cuprinsul căruia rezultă că experții au avut în vedere doar oferte de vânzare, nu și contracte cuprinzând prețuri cu care s-au vândut efectiv imobile comparabile. În apel, instanța a dispus efectuarea unei noi expertize prin încheierea ședinței publice din 17 februarie 2010, iar concluziile acesteia au fost înlăturate, considerându-se necesară întocmirea unui nou raport de expertiză, întrucât experții în loc să întocmească o singură expertiză au întocmit două expertize distincte.

Acesta a fost motivul pentru care instanța de apel a dispus efectuarea celei de-a doua expertize în apel, numind o nouă comisie de experți, căreia i-a cerut să țină seama de contractele depuse de pârâtă și de reclamantă, la dosar. Expertiza a fost depusă la data de 6 iunie 2012, iar în cuprinsul acesteia s-a arătat că terenul este intravilan, agricol, însă toate terenurile din zonă au fost cumpărate pentru ca pe acestea să fie construite spații comerciale (depozite, showroom-uri, etc.,), nepunându-se problema evaluării în varianta de teren folosit pentru agricultură. Raportat la data hotărârii de expropriere, au fost folosite două contracte de vânzare cumpărare și o ofertă din ziarul P., ajungându-se la concluzia că valoarea unui m.p.

era de 52 euro/m.p. Experții nu au ținut seama de contractele depuse de pârâtă la dosar, folosind contracte din baza lor de date, așa cum rezultă din declarația expertului T.M., însușită de expertul B.V., iar expertul G.A. nu a putut fi prezent la termenul de judecată pentru care a fost dispusă audierea experților din ultima comisie, declarația fiind consemnată la dosar. În ambele contracte, cumpărătoare este reclamanta, aceasta achiziționând terenuri în perioada când s-a realizat exproprierea, fiind vorba despre contracte din aprilie și mai 2008, când aceasta cunoștea deja amplasamentul autostrăzii, astfel că acestea pot fi înscrisuri pro causa, pentru a putea fi folosite în litigii ulterioare, de natura celui prezent.

În ceea ce privește evaluarea la data întocmirii ultimului raport de expertiză, s-a reținut că aceasta utilizează 3 oferte de vânzare și doar un contract de vânzare cumpărare, referitor la un teren cu prețul de 10 euro/m.p., care, în urma aplicării coeficientului de corecție total de 47%, are un preț apropiat de despăgubirea oferită de expropriator. Experții au răspuns la obiecțiunile pârâtei în sensul că terenurile avute în vedere ca și comparabile sunt situate foarte aproape de cele expropriate și că valoarea de piață a unui teren nu este influențată de faptul că se folosesc contracte sau doar oferte, iar corecțiile nu sunt arbitrare. În cel de-al doilea răspuns la obiecțiuni, raportat la harta privind terenurile învecinate celui expropriat, depusă de pârâtă la dosar, vol. III, experții au răspuns că au folosit standardele internaționale de evaluare, arătând, însă, că, pe teritoriul României, sunt o multitudine de factori ce influențează evaluarea.

Terenul în litigiu are o valoarea superioară oricăror altor terenuri din zonă, prin geometria sa favorabilă, amplasarea la șosea, frontul la șosea și, mai ales, mărimea suprafeței, iar caracteristicile parcelelor folosite ca și comparabile sunt net inferioare, corecțiile brute procentuale folosite fiind cele mai mici. Audiindu-l pe expertul T.M., instanța de apel a încercat să lămurească modalitatea în care au fost aplicați coeficienții de corecție, însă, din declarația acestuia, rezultă un criteriu arbitrar raportat la evoluția prețurilor verificată de expert prin metode proprii.

Astfel, expertul a arătat că terenul în litigiu este unul dintre cele mai valoroase din zonă, din considerentele arătate în răspunsul la obiecțiuni reiterate parțial, și, în plus, a arătat că reclamanta a cumpărat tot terenul din nodul G., unde camioanele urmează să iasă la autostradă, prețurile terenurilor din zonă majorându-se substanțial urmare exproprierii, or expropriatorul nu poate fi obligat să plătească un preț al terenurilor majorat tocmai datorită investiției sale. Reclamanta a depus la dosar o serie de contracte de vânzare cumpărare, pentru a fi avute în vedere ca și comparabile de către experți. Cele depuse la dosar primei instanțe sunt toate încheiate chiar de reclamantă în perioada martie—mai 2008, când cunoștea deja traseul autostrăzii, unele chiar după expropriere, fiind încheiate pro causa, acesta fiind motivul pentru care instanța de apel a înlăturat și concluziile raportului de evaluare care au avut în vedere aceste contracte.

S-a mai reținut, că se poate observa din contractele referitoare la terenuri din intravilanul comunei încheiate în perioade de timp apropiate efectuării ultimului raport de expertiză, (38,92 RON/m.p., contract încheiat la 30 septembrie 2011 și 84,61 RON/m.p., contract încheiat la 11 ianuarie 2012), comparativ cu valoarea din singurul contract utilizat de experți la data întocmirii acestuia, că despăgubirea oferită de expropriator este situată la media acestora. Concluzionând, curtea a apreciat că valoarea oferită de expropriator cu titlu de despăgubire este similară cu valoarea altor terenuri din zonă, nedovedindu-se un prejudiciu mai mare sub aspectul modului de stabilire a valorii unui mp de teren, iar faptul că reclamanta nu a putut edifica un showroom pe terenul expropriat nu-i cauzează un prejudiciu suplimentar, întrucât a construit altul în apropiere, pe un teren pe care-l avea în proprietate.

În ceea ce privește suprafața terenului expropriat, curtea a apreciat că aceasta este mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, respectiv de 13.524 m.p., conform celor reținute mai sus. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC E.H. SRL și pârâta C.N.A.D.N.R. SA. Prin criticile formulate, reclamanta a susținut că soluția instanței de apel este rezultatul încălcării art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece aceasta a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a art. sus-menționat, raportat la modul în care a considerat că se stabilesc despăgubirile în caz de expropriere pentru utilitate publică. Instanța de apel a interpretat greșit aceste dispoziții legale, potrivit cărora despăgubirile se acordă în funcție de valoarea de piață a imobilului expropriat, valoare ce se stabilește în urma efectuării unui raport de expertiză.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 prevede ca despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciului cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare șl dovezile prezentate de aceștia. De asemenea, jurisprudența C.E.D.O. a statuat, în virtutea art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O., că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigențele interesului general al comunității șl imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Din dispozițiile legale menționate, rezultă că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată a bunului expropriat. În aceste condiții, rezultă că, ori de câte ori se impune stabilirea cuantumul despăgubirii cuvenite pentru un bun expropriat, instanța de judecată procedează la constituirea unei comisii de experți, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, care, în funcție de criteriile de evaluare impuse de lege și de metodele de evaluare științifice impuse de profesie, are a răspunde la punctele stabilite de instanță, În cauza, instanța de apel a încălcat criteriile legale care prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece nu a luat în considerare valoarea de circulație a imobilului expropriat.

Astfel, s-a arătat că, reinterpretând dispozițiile art. menționat, instanța nu a luat în considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză, înlăturând în mod nelegal valorile stabilite de experți, cu respectarea art. 26 din lege, pe baza ofertelor de vânzare consultate de aceștia, făcându-se trimitere la actele avute în vedere de experți la întocmirea rapoartelor de expertiză în fond și apel.

În acest sens, după ce a expus istoricul cauzei, reclamanta a arătat că, pentru stabilirea valorii terenului expropriat la data exproprierii – mai 2008, la data efectuării raportului de expertiză la instanța de fond - aprilie 2009, la data efectuării primului raport de expertiză în apel, în aprilie 2011 și la data ultimului raport de expertiză, experții au avut în vedere: (a) două contracte de vânzare-cumpărare și o ofertă din ziarul „Piața" pentru mai 2008; (b) trei contracte de vânzare-cumpărare - pentru aprilie 2009; (c) trei oferte de vânzare - pentru aprilie 2011 și (d) trei oferte și un contract pentru mai 2012, data întocmirii ultimului raport de expertiză. În vederea efectuării expertizei, comisia de experți este ținută să respecte Standardele Internaționale de Evaluare (IVS), folosind metodologia de evaluare prin compararea cu prețurile unor proprietăți similare cu proprietatea ce se evaluează și în corelare cu diferențele dintre proprietățile comparate.

Conform prevederilor I.V.S., este dincolo de orice dubiu faptul că această metodologie poate fi acceptată ca unica metodă de evaluare în cazul în care calitatea și cantitatea informațiilor folosite sunt relevante și suficiente, iar, în speță , în respectarea acelorași standarde, s-au luat în considerare prețul-ofertă pentru terenuri similare situate în zone apropiate de terenul în litigiu în baza informațiilor obținute atât de la agenții imobiliare și din mica publicitate, cât și din discuții cu proprietarii terenurilor oferite spre vânzare. Din verificările experților și din informațiile avute la baza efectuării rapoartelor de expertiză, a rezultat că valoarea de piață a terenului expropriat, situat în com.

G., la fiecare moment stabilit de către instanță este: 52 euro/m.p. (mai 2008); 48 euro/m.p. (aprilie 2009); 37 euro/m.p. (aprilie 2011) și 35 euro/m.p. (mai 2012), valori ce sunt net superioare celei de 12,6 euro/m.p. acordată de către expropriator prin hotărârea de expropriere.

Cu toate acestea, la pronunțarea soluției, instanța de apel a considerat că valoarea de piață prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/1994 poate fi stabilită doar comparativ cu prețuri din contracte de vânzare-cumpărare, înlăturând expertiza bazată pe oferte de vânzare și a reținut că valoarea de piață a terenului expropriat reiese din singurul contract de vânzare-cumpărare folosit ca și comparabilă la stabilirea valorii și doar pentru momentul mai 2012. S-a concluzionat, că, în mod greșit, instanța a înlăturat în totalitate raportul de expertiză fundamentat pe oferte din mica publicitate, deoarece, conform dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, la stabilirea prețului de piață, legiuitorul nu impune a se avea în vedere exclusiv prețurile din tranzacțiile efectiv încheiate cu privire la alte terenuri din zonă; că, în speță, prin raportul de expertiză întocmit, experții, în fundamentarea concluziilor, au avut în vedere și prețurile unor proprietăți ofertate spre vânzare, ale căror caracteristici au fost evidențiate în cuprinsul expertizei, cu mențiunea că prețului din ofertă i s-au aplicat corecțiile prestabilite prin Standardele Internaționale de Evaluare, și că, din interpretarea dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirilor se poate realiza și prin recurgerea la „alte mijloace de probă concludente,

din categoria cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile din anunțurile de mica publicitate din zonele locale în măsura în care nu au fost perfectate tranzacții relevante”. În speță, în absența unor comparabile adecvate, neexistând tranzacții cu privire la terenuri similare în zonă, comisia de experți s-a raportat și la ofertele agențiilor imobiliare și la prețurile din anunțurile din mica publicitate locală (ziarul P.). Or, instanța de apel, înlăturând expertiza efectuată potrivit dispozițiilor legale, a făcut o aplicare greșită a art. 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale. Practic, instanța s-a subrogat în atribuțiile experților, stabilind că evaluarea nu poate să țină cont și de alte criterii în afara contractelor de vânzare-cumpărare, și a înlăturat concluziile expertizei bazate pe oferte, context în care a încălcat prevederile art. 26 din lege.

În acest sens, s-a mai arătat că prin decizia curții de apel s-a amendat în mod nejustificat ultimul raport de expertiză întocmit prin neluarea în considerare a concluziilor întemeiate pe contractele efective șl reale, contracte pe care instanța le-a înlăturat pe motiv că ar fi încheiate pro causa. Având în vedere faptul că instanța în mod nejustificat a înlăturat contractele încheiate în cursul anului 2008, precum șl faptul că ultima expertiza întocmită a avut în vedere un singur contract de vânzare-cumpărare, s-a arătat că se poate susține cu temei că nu s-a lămurit întru- totul starea de fapt.

De asemenea, s-a mai arătat că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat ca în cuantumul despăgubirilor să fie inclus și beneficiul nerealizat, în ceea ce privește intenția acesteia de a construi un showroom auto pe terenul ce a făcut obiectul hotărârii de expropriere, probând faptul că pierderea (dauna la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994) constă în nerealizarea unul proiect imobiliar necesar realizării obiectului său de activitate într-o zonă care asigura un important vad comercial, iar, cu toate acestea, ultimul raport de expertiză întocmit în fața instanței de apel a concluzionat faptul că toate terenurile din zona au fost achiziționate pentru construirea unor spații comerciale, showroom-uri, depozite etc. și că cele doua amplasamente (terenul expropriat și terenul pe care reclamanta a fost nevoită să-și transfere proiectul imobiliar) sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiției pe un alt amplasament.

Însă, contrar acestor concluzii, în raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, comisia de experți a stabilit faptul că, în considerarea obiectivului care a vizat valoarea de investiție a terenului în baza scopului declarat de reclamantă, respectiv, edificarea unui proiect imobiliar, valoare despăgubirii este de 2.082.400 euro. Prin recursul său, pârâta C.N.A.D.N.R. SA, indicând art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., a arătat că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel intimata reclamantă a solicitat instanței de judecată să dispună majorarea cuantumului despăgubirii pentru imobilul identificat cadastral, care a fost expropriat în temeiul Hotărârii nr. 74/2008, și, cu toate acestea, instanța de apel a dispus și cu privire la despăgubirea aferentă imobilelor identificate cadastral, care au fost expropriate în condițiile legii și care fac obiectul unor hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor distincte, fiind contestate de către intimata-reclamantă în mod separat, în cadrul a nu mai puțin de 4 litigii. Indicând art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., pârâta a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deși în ”soluție” instanța de apel a respins cererea intimatei - reclamante de majorare a cuantumului despăgubirii, prin dispozitiv, aceasta a dispus ca plata despăgubirii să se facă la cursul euro/leu din data plății, fapt care echivalează tocmai cu majorarea cuantumului despăgubirii cuvenite intimatei-reclamante prin prisma diferenței înregistrate între cursul valutar de la momentul consemnării despăgubirii (momentul exproprierii, respectiv, anul 2008) și acela de la momentul unei plăți viitoare ordonate de către instanță, cu atât mai mult cu cât expropriatorul a consemnat despăgubirea la C.E.C.

pe numele intimatei-reclamante în monedă națională, în condițiile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, art. 7 alin. (12) și art. 9 alin. (10) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, la cursul valutar valabil la momentul consemnării. Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., art. 166 C. proc. civ., coroborat cu art. 1201 C. civ., care reglementează principiul autorității de lucru judecat, art. 129 C. proc. civ., și art. 9 din Legea nr. 198/2004. Astfel, în apel, intimata a sesizat pentru prima dată expropriatorului faptul că nu este îndreptățită la despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008.

Ca urmare a susținerilor reclamantei, pârâta a solicitat, iar instanța de apel a încuviințat, administrarea probei cu expertiză judiciară topografică care a avut ca unic obiectiv identificarea suprafeței de teren care a aparținut SC E.H. SRL din suprafața totală expropriată de 11.452 m.p., cu indicarea amplasamentului acesteia și a vecinătăților coordonatei cadastrale, iar expertul judiciar topograf a răspuns obiectivului sus menționat comunicând părților faptul că din terenul identificat cu în suprafață totală de 11.452 m.p., care a fost expropriat în baza Hotărârii nr. 74/2008, doar suprafața de 10.355 m.p., a aparținut SC E.H. SRL. Pe cale de consecință, instanța de apel ar fi trebuit să aprecieze că obiectul dedus judecății constă din verificarea justeței cuantumului despăgubirii cu privire la terenul expropriat în suprafață de 10.355 m.p.

S-a mai arătat, că instanța de apel a interpretat în mod eronat concluziile expertizei topografice, întrucât nu a observat că expertul topograf a confirmat afirmațiile intimatei din cuprinsul adreselor prin care învedera faptul că din terenul în suprafață totală de 30.800 m.p., din care s-a expropriat suprafața de 11.452 m.p., doar 25.200 m.p., erau în proprietatea acesteia și că, prin urmare, din totalul de 11.452 m.p., expropriați, doar 10.355 m.p., au fost expropriați de la intimată, în același sens fiind și răspunsul expertului topograf la obiecțiuni, înregistrat la data de 12 ianuarie 2012, potrivit căruia diferența de suprafață (3.169 m.p.) este dată de terenul cumpărat și intabulat de reclamanta SC E.H.

SRL, respectiv parcelele care au fost expropriate de la titularele dreptului de proprietate respective, deși înstrăinaseră terenurile. În concluzie, pârâta a arătat că a evidențiat, prin actele procedurale care au succedat raportului topografic, faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv stabilirea despăgubirii pentru terenul expropriat de la intimată prin Hotărârea nr. 74/2008, deci stabilirea despăgubirii pentru partea din terenul identificat cadastral care i-a aparținut intimatei reclamantei și că, pentru celelalte două terenuri identificate cadastral, în măsura în care înțelege să conteste despăgubirea, SC E.H. SRL are la dispoziție calea unor acțiuni distincte, separate, fiind formulate pentru aceste două imobile cereri distincte de chemare în judecată.

În raport de cele arătate, pârâta a solicitat să se constate că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv stabilirea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 10.355 m.p., care a fost expropriat în temeiul Hotărârii nr. 74/2008 de la SC E.H. SRL și că instanța de apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii de chemare în judecată în temeiul principiului disponibilității și a prevederilor art. 294 C. proc. civ. De asemenea, s-a arătat că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 294C. proc.

civ., având în vedere că obiectul dedus judecății era limitat la verificarea justeței cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat de la intimata reclamantă cu nr. cadastral, prin Hotărârea nr. 74/2008; că expertiza judiciară topografică a relevat faptul că intimatei-reclamante i s-a expropriat o suprafață de 10.355 m.p., din totalul de 11.452 m.p., identificat cadastral, astfel că instanța de apel ar fi trebuit să constate că pentru suprafața de 10.355 m.p., expropriatorul a stabilit o despăgubire justă și, pe cale de consecință, să respingă cererea de chemare în judecată; că, încălcând prevederilor art. 166 C. proc. civ., și ale art. 1201 C. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat, instanța de apel s-a pronunțat și cu privire la cele două terenuri care au făcut obiectul unor judecăți separate ale instanțelor naționale, judecăți care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În concluzie, s-a arătat că, în mod eronat, a decis instanța de apel că în speță nu au fost înfrânte prevederile art. 294 C. proc.

civ., reținând că „obiectul litigiului îl constituie stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, suprafața acestuia, necontestată în fața primei instanțe, fiind dovedită abia în apel, fără ca aceasta să însemne schimbarea obiectului, ci doar determinarea întinderii acestuia, instanța fiind învestită în sensul de a determina ce s-a expropriat și, raportat la aceasta, cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei"; că, în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, obiectul dedus judecății se rezumă la verificarea justeței cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat, identificat cadastral, care a făcut obiectul hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 74/2008, și că, greșit, în speță, singurul aspect care a fost clarificat în etapa procesuală a apelului a constat din stabilirea suprafeței efectiv expropriate de la intimata-reclamantă din terenul identificat cadastral, în temeiul Hotărârii nr. 74/2008.

În recurs, în dovedirea prejudiciului cauzat prin expropriere, în sensul că a achiziționat alte terenuri pentru a realiza proiectul de investiții, reclamanta a depus mai multe înscrisuri, respectiv contracte de vânzare-cumpărare și acte de comasare. Examinând decizia în limita criticilor formulate de reclamanta SC E.H. SRL, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., și de către pârâtă în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ., instanța constată următoarele; Prin criticile formulate, reclamanta a susținut că soluția dată prin decizia recurată este rezultatul încălcării dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite acesteia pentru bunul expropriat, instanța de judecată nu a luat în considerare valoarea de circulație a imobilului expropriat stabilită pe baza ofertelor de vânzare consultate de experți, legiuitorul neimpunând a se avea în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii exclusiv prețurile de tranzacționare; că, nelegal, instanța de apel nu i-a acordat beneficiul nerealizat ce decurge din intenția reclamantei de a construi un showroom auto pe terenul expropriat, pe care nu l-a mai putut realizat, și că soluția instanței de apel este nelegal, deoarece la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i s-ar fi cuvenit a avut în vedere ultimul raport de expertiză întocmit prin luarea în considerare a unui singur contract de vânzare cumpărare, ceea ce reprezintă nelămurirea întrutotul a stării de fapt, respectiv, nepronunțarea asupra fondului litigiului.

Aceste critici sunt nefondate, pentru cele ce succed; Deși nu a arătat explicit, reclamanta, susținând că prin omologarea ultimului raport de expertiză întocmit în apel în baza unui singur contract de vânzare-cumpărare instanța de apel nu a stabilit întrutotul situația de fapt, nepronunțându-se astfel asupra fondului litigiului, a invocat imposibilitatea efectuării controlului judiciar pe calea de atac a prezentului recurs, precum și aceea a aplicării corectă a legii de către instanța de control judiciar.

Această critică este nefondată, deoarece instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului litigiului, stabilind pe deplin situația de fapt în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru terenul expropriat, luând în considerare atât concluziile ultimului raport de expertiză întocmit în apel, cât și prețurile ce rezultă din contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane situate în aceeași unitate administrativ - teritorială, încheiate în perioada de timp apropiată datei efectuării ultimului raport de expertiză, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar și aplicarea corectă a legii de către instanța de recurs.

Criticile formulate de reclamantă potrivit cărora soluția dată prin decizia recurată este rezultatul încălcării dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, la stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, instanța de judecată nu a luat în considerare valoarea de circulație a imobilului expropriat stabilită pe baza ofertelor de vânzare de către experți, având în vedere că legiuitorul nu a impus ca stabilirea cuantumului despăgubirii să se facă exclusiv în baza contractelor de vânzare-cumpărare și că, la stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul expropriat, instanța de apel nu a avut în vedere și beneficiul nerealizat ce rezultă din imposibilitatea construirii unui showroom auto pe terenul în litigiu datorită exproprierii, se constată că sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul sumelor consemnate……se poate adresa instanței judecătorești competente……fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii”, și potrivit alin. (2) din același text de lege „ acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Prin urmare, Legea nr. 198/2004 este un act normativ cu caracter special prin care se reglementează regimul juridic al terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcții de drumuri, iar prin dispozițiile acestui act normativ s-a prevăzut că acțiunea promovată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite” și ”La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Legiuitorul, folosind sintagma „prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ - teritorială”, a avut în vedere prețul de tranzacționare așa cum rezultă din contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri cu caracteristicii similare, situate în aceeași unitate administrativ - teritoriale, încheiate la data realizării raportului de expertiză, și nu prețurile ce rezultă din ofertele de vânzare din mica publicitate sau din contracte de vânzare cumpărare încheiate anterior întocmirii raportului de expertiză omologat de instanța de apel, așa cum susține recurenta reclamantă.

În speță, concluziile raportului de expertiză omologat de instanța de apel, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei, s-au întemeiat, într-adevăr, numai pe un contract de vânzare-cumpărare, însă, acestea au fost coroborate cu prețurile ce rezultă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada apropiată întocmirii acestui raport de expertiză pentru terenuri cu caracteristici apropriate de cele ale terenului în litigiu, rezultând că despăgubirea oferită de expropriator pentru suprafața expropriată este situată la media prețurilor ce rezultă din aceste contracte, astfel că, legal, instanța de apel a reținut că valoarea oferită de expropriator cu titlul de despăgubire pentru terenul în litigiu este similară cu valoarea altor terenuri din zonă.

Critica formulată de reclamantă potrivit căreia nelegal instanța de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii și beneficiul nerealizat ce rezultă din imposibilitatea construirii unui showroom auto pe terenul în litigiu datorită exproprierii, este, de asemenea, nefondată, întrucât, cu privire la starea de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța de apel și care nu poate fi reevaluată în recurs, față de structura art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., s-a reținut că toate demersurile pentru edificarea acestei construcții au fost făcute de către reclamantă pro causa, fie după ce aceasta a luat cunoștință de faptul că terenul va fi expropriat, fie după exproprierea terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta a construit un showroom auto în apropriere, pe un alt teren pe care-l avea în proprietate, ceea ce nu i-a cauzat nici un prejudiciu, așa cum corect a reținut și instanța de apel.

În ceea ce privește recursul declarat de C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași decizii, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele; Critica potrivit căreia instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, potrivit art. 304 pct. 6 C. proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel intimata reclamantă a solicitat instanței de judecată să dispună majorarea cuantumului despăgubirii pentru imobilul identificat cadastral, care a fost expropriat prin Hotărârea nr. 74/2008, și, cu toate acestea, instanța de apel a dispus și cu privire la despăgubirea aferentă imobilelor identificate cadastral, imobile ce au fost expropriate în condițiile legii și care fac obiectul unor hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor distincte, supuse controlului jurisdicțional separat, este fondată.

Astfel, deși obiectul prezentului litigiu îl constituie contestația formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 74/2008 emisă de Comisa de Aplicare a Legii nr. 198/2004, prin care s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii stabilit prin aceasta pentru terenul identificat cu nr. cadastral, instanța de apel a recunoscut dreptul reclamantei la despăgubiri pentru încă două terenuri expropriate și identificate cu nr. cadastrale, pentru care s-au emis de către pârâtă alte două hotărâri, respectiv Hotărârea nr. 48 din 29 ianuarie 2008, care se referă la suprafața de 1.662 m.p., și Hotărârea nr. 35 din 18 aprilie 2008, care se referă la suprafața de 1.729 m.p.

Prin urmare, instanța de apel, găsind întemeiate apelurile formulate de părți, a schimbat soluția primei instanțe și, pronunțându-se asupra fondului pretențiilor reclamantei, a acordat prin decizia recurată despăgubiri pentru alte două terenuri ce fac obiectul altor două hotărâri de expropriere emise de pârâtă, care, la rândul lor, sunt supuse controlului jurisdicțional în alte cauze, despăgubiri care nu au fost cerute prin acțiune de către reclamantă, ceea ce reprezintă o depășire a obiectului acțiunii, acordând, astfel, ceea ce nu a cerut. Critica formulată de reclamantă potrivit căreia decizia recurată cuprinde motive contradictorii, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., în sensul că deși instanța de apel a respins cererea reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirii, în schimb, prin dispozitiv, a dispus ca plata despăgubirii să se facă la cursul euro/leu din data plății, ceea ce ar echivala tocmai cu majorarea cuantumului despăgubiri cuvenite reclamantei, prin prisma diferenței de curs valutar între momentul consemnării despăgubirii și acela al unei plăți viitoare, este nefondată. Astfel, indicând art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a susținut că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, însă din dezvoltarea acestei critici rezultă că se invocă ipoteza potrivit căreia decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Or, decizia recurată este motivată în fapt și în drept, întrucât instanța de apel a arătat care sunt considerentele de fapt și de drept pentru care a stabilit despăgubiri pentru o suprafață mai mare decât cea expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008, respectiv, pentru 13.524 m.p., și, în consecință, a dispus că plata să se facă în euro sau echivalentul în RON de la data plății pentru această suprafață, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe acest aspect în calea de atac a recursului, iar împrejurarea că o parte din cuantumul despăgubirii fusese consemnată la dispoziția reclamantei la momentul exproprierii, în anul 2008, ar fi putut constitui cel mult o chestiune de executare a hotărârii contestate și nicidecum motiv de nelegalitate a deciziei recurate, din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7C.

proc. civ. Critica formulată de pârâtă în sensul că decizia recurată este nelegală, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004, potrivit cărora obiectul judecății se rezumă la verificarea justeței cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat prin hotărârea contestată, a dispozițiilor art. 294C. proc. civ., precum și a principiului disponibilității, se constată că este întemeiată. Astfel, folosind sintagma „în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”, în situația acțiunilor formulate în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a dorit ca, în acest demers, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărâre contestată nu și cu privire la ”determinarea” suprafeței expropriate, așa cum greșit a reținut instanța de apel.

De aceea, se constată că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 1968/2004, a apreciat că este investită să ”determine” și ceea ce s-a expropriat, respectiv, întinderea terenului expropriat prin hotărârea contestată. Critica formulată de pârâtă potrivit căreia instanța de apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii de chemare în judecată și să stabilească despăgubiri pentru suprafața de 10.335 m.p., proprietatea reclamantei, ce ar fi fost expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008 emisă de aceasta, astfel cum s-a stabilit în apel, se constată că este nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, controlul jurisdicțional vizează numai stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, pentru terenul expropriat prin hotărârea contestată nu și stabilirea întinderii suprafeței de teren expropriate, care, potrivit hotărârii de expropriere este de 11.452m.p.

Critica formulată de pârâtă potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., se constată că este întemeiată. Astfel, potrivit art. 294 C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”. În speță, se constată că instanța de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece a analizat cauza și din perspectiva hotărârilor art. 48 din 29 ianuarie 2008 și nr. 35 din 18 aprilie 2008 emise de pârâtă, deși nu a fost învestită cu o contestație împotriva acestor hotărâri prin cererea de chemare în judecată, și, prin urmare, decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ. De asemenea, decizia recurată a fost dată și cu încălcarea principiului disponibilității, care, în procesul civil, lasă la aprecierea reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii de chemare în judecată, respectiv a obiectului și persoanelor cu care acesta înțelege să își dispute raportul litigios. În acest context, analiza de către instanța de apel a cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei pentru alte două terenuri expropriate prin două hotărâri distincte, emise de pârâtă și care nu fac obiectul contestației în prezentul litigiu, se constată că s-a realizat cu încălcarea principiului disponibilității. Față de cele reținute, se constată că instanța de apel s-a pronunțat depășind limitele judecății, încălcând astfel și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. Critica potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 1201 C. civ., care reglementează principiul autorității de lucru judecat, se constată că este nefondată, întrucât între prezentul litigiu și litigiile ce au ca obiect contestație împotriva Hotărârilor nr. 35 și nr. 48/2008 emise de pârâtă, nu este îndeplinit cumulativ cerința triplei identități, de obiect, parte și cauză, respectiv, acestea au obiecte diferite. Celelalte critici formulate de reclamantă și de pârât, așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză de către instanța de apel, critici ce nu se încadrează în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, constatând că, legal, prin decizia recurată, s-a reținut că valoarea oferită de expropriator pentru terenul în litigiu prin Hotărârea nr. 74/2008 emisă de acesta este similară cu valoarea altor terenuri din zonă la data efectuării celui de-al doilea raport de expertiză în apel, ce a fost omologat de instanță, și că instanța de apel, cu încălcarea principiului disponibilității, a stabilit în cauză dreptul reclamantei la despăgubiri și pentru alte terenuri expropriate prin hotărâri emise de pârâtă și care nu au făcut obiectul contestației în prezentul litigiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul declarat de reclamantă, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe și va admite apelul pârâtei împotriva aceRONași sentințe, pe care o va schimba în tot, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E.H. SRL împotriva deciziei nr. 9/A din 31 ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Admite recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică, în sensul că, respinge apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 694 din 3 noiembrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția I civilă. Admite apelul pârâtei declarat împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 februarie 2014.