ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 400/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

la Tribunalul Cluj, reclamanta SC E.H. SRL a chemat-o în judecată pe pârâta C.N.A.D.N.R.

SA, pentru Statul Român, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de

1.416.160 euro, cu titlu de despăgubire pentru imobilul expropriat, situat în com.

G., parcela în suprafață de 11.452 m.p., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de

chemare în judecată, reclamanta a arătat că imobilul a fost proprietatea ei tabulară,

fiind achiziționat cu intenția construirii unui showroom auto cu atelier de reparații.

Ulterior, după demararea procedurilor pentru realizarea acestui proiect, imobilul

a fost expropriat, inițial, stabilindu-se o despăgubire de 120.246 euro, iar, în

urma negocierilor purtate între părți, aceasta a fost majorată, despăgubirea oferită

în final prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 fiind de 144.295,20 euro, ce a fost refuzată de reclamantă, cu motivarea

că nu acoperă valoarea reală a imobilului, aceasta fiind precizată în urma întocmirii

raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare la 2.082.400 euro sau echivalentul

în RON la data plății.

Prin sentința civilă

nr. 694 din 3 noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis în parte acțiunea și a obligat

pârâta la plata sumei de 459.684 euro sau echivalentul în RON la data plății și

la cheltuieli de judecată în sumă de 17.152,47 RON, reținând următoarele;

Imobilul obiect al litigiului

a fost proprietatea tabulară a reclamantei, fiind expropriat prin Hotărârea nr.

74 din 9 mai 2008 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, în vederea construirii

Autostrăzii Brașov –Cluj - Borș, despăgubirea oferită fiind de 120.246 euro.

Din raportul de expertiză

întocmit în cauză, rezultă că terenul este situat în intravilan, la intrarea în

com. G., într-o zonă cu activități de servicii și industrie, în apropierea E60,

cu acces de pe un drum secundar cu ieșite la E60, cu un front de 175 m și o lățime

de 208 m.

Instanța nu a ținut seama

de valoarea raportată la investiția pe care reclamanta avea de gând să o efectueze

pe teren, de 182 euro/m.p., cu motivarea că exproprierea este un fapt al puterii

de stat și nu o răspundere civilă delictuală, astfel că beneficiul nerealizat nu

constituie un prejudiciu.

Curtea Apel Cluj, secția

I civilă, prin decizia nr. 9/A din 31 ianuarie 2013, a admis în parte apelul declarat

de reclamanta SC E.H. SRL și cel declarat de C.N.A.D.N.R. SA, pentru pârâtul Statul

Român, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o parțial, în sensul

că a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 170.402,4

euro sau echivalentul în RON la data plății pentru suprafața expropriată de 13.524

m.p., și a compensat cheltuielile de judecată ale părților în toate instanțele,

reținând, în esență, următoarele;

Reclamanta a dobândit

personalitate juridică în anul 1997, așa cum rezultă din certificatul constatator,

având ca obiect principal de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor,

precum și comerț, servicii și producție, între aceste figurând inclusiv cumpărarea

și vânzarea unor bunuri imobiliare proprii, închirierea sau subînchirierea bunurilor

imobiliare proprii sau închiriate.

Ea a devenit proprietara

imobilului teren în suprafață totală de 30.800 m.p., arător L.D., parcelele identificate

în raportul de expertiză topografică întocmit în apel de ing. exp. E.D., în temeiul

unor promisiuni de vânzare cumpărare executate silit prin pronunțarea unor hotărâri

judecătorești, înscriindu-și dreptul în C.F., așa cum rezultă din copiile acestor

cărți depuse la dosarul Tribunalului.

O porțiune din acest teren

a fost expropriată ulterior prin Hotărârea nr. 74 din 9 mai 2008 a Comisiei de aplicare

a Legii nr. 198/2004, cu stabilirea unor despăgubiri de 144.295,20 euro, plătibilă

în RON la cursul euro/leu al Băncii Naționale Române din ziua anterioară emiterii

hotărârii de stabilire a despăgubirii, adică 12,6 euro/m.p.

Pârâta a contestat suprafața

terenului expropriat prin notele de ședință depuse la termenul de judecată din 10

iunie 2010, invocând, raportat la acest considerent, excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei.

Curtea, pentru a se putea

pronunța asupra acestei excepții, a dispus suplimentarea probațiunii în apel, în

temeiul art. 138 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin efectuarea unui raport de

expertiză topografică.

Din raportul de expertiză

întocmit de ing. exp. E.D., rezultă că totalul suprafeței expropriate este de 13.542

m.p., și nu de doar 11.452 m.p., pentru cât au fost acordate despăgubiri prin hotărârea

de expropriere.

Pârâta a formulat obiecțiuni

la acest raport, susținând că, în realitate, din parcela obiect al litigiului, a

fost expropriată o porțiune mai mică decât cea trecută în hotărârea de expropriere,

respectiv, numai 10.355 m.p., și că expertul a inclus în suprafața măsurată două

parcele, respectiv nr. 527 și nr. 529, ce fac obiectul unor alte hotărâri de expropriere,

depunând în probațiune Hotărârea nr. 48 din 29 ianuarie 2008, care se referă la

parcela din care a fost expropriată o suprafață de 1.585 m.p., în loc de 1.662 m.p.,

cât rezultă din raportul de expertiză și în care este trecută o altă persoană ca

fiind expropriată (M.M.), și nu reclamanta, deși este vorba despre terenul proprietatea

acesteia, precum și Hotărârea nr. 35 din 18 aprilie 2008, care se referă la o suprafață

de 1.654 m.p., în loc de 1729 m.p., cât reiese din raportul de expertiză topografică,

fiind trecută o altă persoană ca având calitatea de expropriat.

În realitate, expertul

explică diferențele de suprafață raportat la parcela de 30.800 m.p., afectată de

expropriere prin hotărârea obiect al prezentului dosar, arătând că suprafețele în

litigiu sunt dintre cele înscrise în cărțile funciare, așa cum rezultă din anexă,

referitoare la forma terenului anterior exproprierii, greșeala vizând coordonatele

stereo fiind corectată ulterior, fără ca aceasta să afecteze forma parcelei anterior

exproprierii și suprafața expropriată în realitate.

Pârâta a susținut în apel,

fără a solicita anularea parțială a hotărârii privind suprafața de teren care, în

opinia sa a fost expropriată în plus, că, în realitate, cuantumul despăgubirii poate

fi redus raportat la suprafața mai mică rezultată din raportul de expertiză. În

schimb, atunci când reclamanta a solicitat recalcularea despăgubirilor raportat

la suprafața mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, despre care

susține că a fost expropriată faptic, pârâta a afirmat că aceasta ar fi o cerere

nouă, inadmisibilă în apel, conform art. 294 C. proc. civ.

Curtea a apreciat că obiectul

litigiului îl constituie stabilirea despăgubirilor pentru terenul expropriat, suprafața

acestuia, necontestată în fața primei instanțe, fiind dovedită abia în apel, fără

ca aceasta să însemne schimbarea obiectului, ci doar determinarea întinderii acestuia,

instanța fiind investită pentru a determina ce s-a expropriat și, raportat la aceasta,

cuantumul despăgubirii cuvenite reclamantei.

Reclamanta a obținut un

certificat de urbanism, în data de 24 iulie 2006, privind construirea unui showroom

auto pe terenul proprietatea sa, situat în intravilanul localității G., în cuprinsul

căruia s-a menționat că terenul obiect al acestuia este afectat de traseul autostrăzii

Brașov-Oradea. Acesta este singurul document anterior exproprierii în ceea ce privește

demersurile reclamantei privind construirea unui showroom auto, toate celelalte

fiind ulterioare.

Autorizația de construire

a fost emisă la data de 28 iulie 2008, la aproape 3 luni de la data exproprierii,

însă, din cuprinsul ei rezultă că se referă la un alt teren, iar contractul de prestări

de servicii proiectare a fost încheiat la 1. Iulie 2008, la aproape 2 luni de la

data hotărârii de expropriere.

Toate acestea după ce

reclamanta a solicitat informații privind traseul exact al autostrăzii, obținând

și sentința civilă nr. 2.093 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția mixtă,

de conflicte de muncă și contencios administrativ și fiscal, copia planului de situație

afișat la Primăria G. cu privire la traseul și zona afectată de autostradă fiindu-i

comunicată anterior, procesul verbal de afișare fiind întocmit abia în data de 18

aprilie 2008, după pronunțarea hotărârii judecătorești, însă anterior hotărârii

de expropriere.

Reclamanta a cumpărat

un alt teren în aceeași localitate, la circa 3 km de cel expropriat, cu acces din

șoseaua E60, dar printr-un drum de șantier neamenajat, pe care a construit un showroom,

conform recunoașterii reprezentantului acesteia consemnată în încheierea ședinței

publice din 17 februarie 2011 și primului raport de expertiză dispus în apel. Expertul

desemnat la cererea reclamantei a arătat că gradul de folosință a acestui showroom

este diminuat prin schimbarea amplasamentului față de cel inițial, care ar fi fost

chiar cu front la DN1.

A doua expertiză întocmită

în apel a concluzionat că toate terenurile din zonă au fost achiziționate pentru

construirea unor spații comerciale, showroom-uri, depozite etc. și că cele două

amplasamente sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiției

pe un alt amplasament.

În ceea ce privește evaluarea

terenului, s-a reținut că în fața primei instanțe a fost efectuată o expertiză de

evaluare de o comisie de experți, ce a fost constatată nulă pentru că pârâtul nu

a fost citat la sediul procesual ales prin încheierea ședinței publice din 10 februarie

2009, instanța întemeindu-și hotărârea pe concluziile raportului de expertiză refăcut,

depus la data de 2 aprilie 2009, din cuprinsul căruia rezultă că experții au avut

în vedere doar oferte de vânzare, nu și contracte cuprinzând prețuri cu care s-au

vândut efectiv imobile comparabile.

În apel, instanța a dispus

efectuarea unei noi expertize prin încheierea ședinței publice din 17 februarie

2010, iar concluziile acesteia au fost înlăturate, considerându-se necesară întocmirea

unui nou raport de expertiză, întrucât experții în loc să întocmească o singură

expertiză au întocmit două expertize distincte.

Acesta a fost motivul

pentru care instanța de apel a dispus efectuarea celei de-a doua expertize în apel,

numind o nouă comisie de experți, căreia i-a cerut să țină seama de contractele

depuse de pârâtă și de reclamantă, la dosar.

Expertiza a fost depusă

la data de 6 iunie 2012, iar în cuprinsul acesteia s-a arătat că terenul este intravilan,

agricol, însă toate terenurile din zonă au fost cumpărate pentru ca pe acestea să

fie construite spații comerciale (depozite, showroom-uri, etc.,), nepunându-se problema

evaluării în varianta de teren folosit pentru agricultură.

Raportat la data hotărârii

de expropriere, au fost folosite două contracte de vânzare cumpărare și o ofertă

din ziarul P., ajungându-se la concluzia că valoarea unui m.p. era de 52 euro/m.p.

Experții nu au ținut seama

de contractele depuse de pârâtă la dosar, folosind contracte din baza lor de date,

așa cum rezultă din declarația expertului T.M., însușită de expertul B.V., iar expertul

G.A. nu a putut fi prezent la termenul de judecată pentru care a fost dispusă audierea

experților din ultima comisie, declarația fiind consemnată la dosar. În ambele contracte,

cumpărătoare este reclamanta, aceasta achiziționând terenuri în perioada când s-a

realizat exproprierea, fiind vorba despre contracte din aprilie și mai 2008, când

aceasta cunoștea deja amplasamentul autostrăzii, astfel că acestea pot fi înscrisuri

pro causa, pentru a putea fi folosite în litigii ulterioare, de natura celui prezent.

În ceea ce privește evaluarea

la data întocmirii ultimului raport de expertiză, s-a reținut că aceasta utilizează

3 oferte de vânzare și doar un contract de vânzare cumpărare, referitor la un teren

cu prețul de 10 euro/m.p., care, în urma aplicării coeficientului de corecție total

de 47%, are un preț apropiat de despăgubirea oferită de expropriator.

Experții au răspuns la

obiecțiunile pârâtei în sensul că terenurile avute în vedere ca și comparabile sunt

situate foarte aproape de cele expropriate și că valoarea de piață a unui teren

nu este influențată de faptul că se folosesc contracte sau doar oferte, iar corecțiile

nu sunt arbitrare.

În cel de-al doilea răspuns

la obiecțiuni, raportat la harta privind terenurile învecinate celui expropriat,

depusă de pârâtă la dosar, vol. III, experții au răspuns că au folosit standardele

internaționale de evaluare, arătând, însă, că, pe teritoriul României, sunt o multitudine

de factori ce influențează evaluarea. Terenul în litigiu are o valoarea superioară

oricăror altor terenuri din zonă, prin geometria sa favorabilă, amplasarea la șosea,

frontul la șosea și, mai ales, mărimea suprafeței, iar caracteristicile parcelelor

folosite ca și comparabile sunt net inferioare, corecțiile brute procentuale folosite

fiind cele mai mici.

Audiindu-l pe expertul

T.M., instanța de apel a încercat să lămurească modalitatea în care au fost aplicați

coeficienții de corecție, însă, din declarația acestuia, rezultă un criteriu arbitrar

raportat la evoluția prețurilor verificată de expert prin metode proprii.

Astfel, expertul a arătat

că terenul în litigiu este unul dintre cele mai valoroase din zonă, din considerentele

arătate în răspunsul la obiecțiuni reiterate parțial, și, în plus, a arătat că reclamanta

a cumpărat tot terenul din nodul G., unde camioanele urmează să iasă la autostradă,

prețurile terenurilor din zonă majorându-se substanțial urmare exproprierii, or

expropriatorul nu poate fi obligat să plătească un preț al terenurilor majorat tocmai

datorită investiției sale.

Reclamanta a depus la

dosar o serie de contracte de vânzare cumpărare, pentru a fi avute în vedere ca

și comparabile de către experți. Cele depuse la dosar primei instanțe sunt toate

încheiate chiar de reclamantă în perioada martie—mai 2008, când cunoștea deja traseul

autostrăzii, unele chiar după expropriere, fiind încheiate pro causa, acesta fiind

motivul pentru care instanța de apel a înlăturat și concluziile raportului de evaluare

care au avut în vedere aceste contracte.

S-a mai reținut, că se

poate observa din contractele referitoare la terenuri din intravilanul comunei încheiate

în perioade de timp apropiate efectuării ultimului raport de expertiză, (38,92 RON/m.p.,

contract încheiat la 30 septembrie 2011 și 84,61 RON/m.p., contract încheiat la

11 ianuarie 2012), comparativ cu valoarea din singurul contract utilizat de experți

la data întocmirii acestuia, că despăgubirea oferită de expropriator este situată

la media acestora.

Concluzionând, curtea

a apreciat că valoarea oferită de expropriator cu titlu de despăgubire este similară

cu valoarea altor terenuri din zonă, nedovedindu-se un prejudiciu mai mare sub aspectul

modului de stabilire a valorii unui mp de teren, iar faptul că reclamanta nu a putut

edifica un showroom pe terenul expropriat nu-i cauzează un prejudiciu suplimentar,

întrucât a construit altul în apropiere, pe un teren pe care-l avea în proprietate.

În ceea ce privește suprafața

terenului expropriat, curtea a apreciat că aceasta este mai mare decât cea trecută

în hotărârea de expropriere, respectiv de 13.524 m.p., conform celor reținute mai

sus.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs

reclamanta

SC E.H. SRL și pârâta C.N.A.D.N.R. SA.

Prin criticile formulate,

reclamanta a susținut că soluția instanței de apel este rezultatul încălcării

art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece aceasta a pronunțat o hotărâre cu aplicarea

greșită a art. sus-menționat, raportat la modul în care a considerat că se

stabilesc despăgubirile în caz de expropriere pentru utilitate publică. Instanța

de apel a interpretat greșit aceste dispoziții legale, potrivit cărora despăgubirile

se acordă în funcție de valoarea de piață a imobilului expropriat, valoare ce se

stabilește în urma efectuării unui raport de expertiză.

Art. 26 din Legea nr.

33/1994 prevede ca despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciului cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul

cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului

sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare șl dovezile prezentate

de aceștia.

De asemenea, jurisprudența

C.E.D.O. a statuat, în virtutea art. 1 din Primul Protocol adițional la C.E.D.O.,

că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între

exigențele interesului general al comunității șl imperativele apărării drepturilor

fundamentale ale individului.

Din dispozițiile legale

menționate, rezultă că nici o expropriere nu poate fi făcută decât în schimbul unei

despăgubiri, care trebuie să fie dreaptă, adică să reprezinte valoarea adevărată

a bunului expropriat.

În aceste condiții, rezultă

că, ori de câte ori se impune stabilirea cuantumul despăgubirii cuvenite pentru

un bun expropriat, instanța de judecată procedează la constituirea unei comisii

de experți, potrivit art. 25 din Legea nr. 33/1994, care, în funcție de criteriile

de evaluare impuse de lege și de metodele de evaluare științifice impuse de profesie,

are a răspunde la punctele stabilite de instanță,

În cauza, instanța de

apel a încălcat criteriile legale care prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului

despăgubirilor, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece nu a luat în considerare

valoarea de circulație a imobilului expropriat.

Astfel, s-a arătat că,

reinterpretând dispozițiile art. menționat, instanța nu a luat în considerare valoarea

stabilită prin raportul de expertiză, înlăturând în mod nelegal valorile stabilite

de experți, cu respectarea art. 26 din lege, pe baza ofertelor de vânzare consultate

de aceștia, făcându-se trimitere la actele avute în vedere de experți la întocmirea

rapoartelor de expertiză în fond și apel.

În acest sens, după ce

a expus istoricul cauzei, reclamanta a arătat că, pentru stabilirea valorii terenului

expropriat la data exproprierii – mai 2008, la data efectuării raportului de expertiză

la instanța de fond - aprilie 2009, la data efectuării primului raport de expertiză

în apel, în aprilie 2011 și la data ultimului raport de expertiză, experții au avut

în vedere: (a) două contracte de vânzare-cumpărare și o ofertă din ziarul „Piața"

pentru mai 2008; (b) trei contracte de vânzare-cumpărare - pentru aprilie 2009;

(c) trei oferte de vânzare - pentru aprilie 2011 și (d) trei oferte și un contract

pentru mai 2012, data întocmirii ultimului raport de expertiză.

În vederea efectuării

expertizei, comisia de experți este ținută să respecte Standardele Internaționale

de Evaluare (IVS), folosind metodologia de evaluare prin compararea cu prețurile

unor proprietăți similare cu proprietatea ce se evaluează și în corelare cu diferențele

dintre proprietățile comparate. Conform prevederilor I.V.S., este dincolo de orice

dubiu faptul că această metodologie poate fi acceptată ca unica metodă de evaluare

în cazul în care calitatea și cantitatea informațiilor folosite sunt relevante și

suficiente, iar, în speță , în respectarea acelorași standarde, s-au luat în considerare

prețul-ofertă pentru terenuri similare situate în zone apropiate de terenul

în litigiu în baza informațiilor obținute atât de la agenții imobiliare și din mica

publicitate, cât și din discuții cu proprietarii terenurilor oferite spre vânzare.

Din verificările experților

și din informațiile avute la baza efectuării rapoartelor de expertiză, a rezultat

că valoarea de piață a terenului expropriat, situat în com. G., la fiecare moment

stabilit de către instanță este: 52 euro/m.p. (mai 2008); 48 euro/m.p. (aprilie

2009); 37 euro/m.p. (aprilie 2011) și 35 euro/m.p. (mai 2012), valori ce sunt net

superioare celei de 12,6 euro/m.p. acordată de către expropriator prin hotărârea

de expropriere.

Cu toate acestea, la pronunțarea

soluției, instanța de apel a considerat că valoarea de piață prevăzută de art. 26

din Legea nr. 33/1994 poate fi stabilită doar comparativ cu prețuri din contracte

de vânzare-cumpărare, înlăturând expertiza bazată pe oferte de vânzare și a reținut

că valoarea de piață a terenului expropriat reiese din singurul contract de vânzare-cumpărare

folosit ca și comparabilă la stabilirea valorii și doar pentru momentul mai 2012.

S-a concluzionat, că,

în mod greșit, instanța a înlăturat în totalitate raportul de expertiză fundamentat

pe oferte din mica publicitate, deoarece, conform dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, la stabilirea prețului de piață, legiuitorul nu impune a se avea în

vedere exclusiv prețurile din tranzacțiile efectiv încheiate cu privire la alte

terenuri din zonă; că, în speță, prin raportul de expertiză întocmit, experții,

în fundamentarea concluziilor, au avut în vedere și prețurile unor proprietăți ofertate

spre vânzare, ale căror caracteristici au fost evidențiate în cuprinsul expertizei,

cu mențiunea că prețului din ofertă i s-au aplicat corecțiile prestabilite prin

Standardele Internaționale de Evaluare, și că, din interpretarea dispozițiilor art.

26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că stabilirea cuantumului despăgubirilor se poate

realiza și prin recurgerea la „alte mijloace de probă concludente, din categoria

cărora pot face parte și ofertele de preț ale agențiilor imobiliare ori prețurile

din anunțurile de mica publicitate din zonele locale în măsura în care nu au fost

perfectate tranzacții relevante”.

În speță, în absența unor

comparabile adecvate, neexistând tranzacții cu privire la terenuri similare în zonă,

comisia de experți s-a raportat și la ofertele agențiilor imobiliare și la prețurile

din anunțurile din mica publicitate locală (ziarul P.).

Or, instanța de apel,

înlăturând expertiza efectuată potrivit dispozițiilor legale, a făcut o aplicare

greșită a art. 26 din Legea nr. 33/1994, ceea ce a condus la pronunțarea unei hotărâri

nelegale. Practic, instanța s-a subrogat în atribuțiile experților, stabilind că

evaluarea nu poate să țină cont și de alte criterii în afara contractelor de vânzare-cumpărare,

și a înlăturat concluziile expertizei bazate pe oferte, context în care a încălcat

prevederile art. 26 din lege.

În acest sens, s-a mai

arătat că prin decizia curții de apel s-a amendat în mod nejustificat ultimul raport

de expertiză întocmit prin neluarea în considerare a concluziilor întemeiate pe

contractele efective șl reale, contracte pe care instanța le-a înlăturat pe motiv

că ar fi încheiate pro causa.

Având în vedere faptul

că instanța în mod nejustificat a înlăturat contractele încheiate în cursul anului

2008, precum șl faptul că ultima expertiza întocmită a avut în vedere un singur

contract de vânzare-cumpărare, s-a arătat că se poate susține cu temei că nu s-a

lămurit întru- totul starea de fapt.

De asemenea, s-a mai arătat

că, prin cererea de apel, reclamanta a solicitat ca în cuantumul despăgubirilor

să fie inclus și beneficiul nerealizat, în ceea ce privește intenția acesteia de

a construi un showroom auto pe terenul ce a făcut obiectul hotărârii de expropriere,

probând faptul că pierderea (dauna la care se referă art. 26 din Legea nr. 33/1994)

constă în nerealizarea unul proiect imobiliar necesar realizării obiectului său

de activitate într-o zonă care asigura un important vad comercial, iar, cu toate

acestea, ultimul raport de expertiză întocmit în fața instanței de apel a concluzionat

faptul că toate terenurile din zona au fost achiziționate pentru construirea unor

spații comerciale, showroom-uri, depozite etc. și că cele doua amplasamente (terenul

expropriat și terenul pe care reclamanta a fost nevoită să-și transfere proiectul

imobiliar) sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea investiției

pe un alt amplasament.

Însă, contrar acestor

concluzii, în raportul de expertiză efectuat în fața instanței de fond, comisia

de experți a stabilit faptul că, în considerarea obiectivului care a vizat valoarea

de investiție a terenului în baza scopului declarat de reclamantă, respectiv, edificarea

unui proiect imobiliar, valoare despăgubirii este de 2.082.400 euro.

Prin recursul său, pârâta

C.N.A.D.N.R. SA, indicând art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanța de

apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, deoarece prin cererea de chemare în judecată

și prin cererea de apel intimata reclamantă a solicitat instanței de judecată să

dispună majorarea cuantumului despăgubirii pentru imobilul identificat cadastral,

care a fost expropriat în temeiul Hotărârii nr. 74/2008, și, cu toate acestea, instanța

de apel a dispus și cu privire la despăgubirea aferentă imobilelor identificate

cadastral, care au fost expropriate în condițiile legii și care fac obiectul unor

hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor distincte, fiind contestate de

către intimata-reclamantă în mod separat, în cadrul a nu mai puțin de 4 litigii.

Indicând art. 304

pct. 7 C. proc. civ., pârâta a arătat că hotărârea instanței de apel cuprinde motive

contradictorii, în sensul că, deși în ”soluție” instanța de apel a respins cererea

intimatei - reclamante de majorare a cuantumului despăgubirii, prin dispozitiv,

aceasta a dispus ca plata despăgubirii să se facă la cursul euro/leu din data plății,

fapt care echivalează tocmai cu majorarea cuantumului despăgubirii cuvenite intimatei-reclamante

prin prisma diferenței înregistrate între cursul valutar de la momentul consemnării

despăgubirii (momentul exproprierii, respectiv, anul 2008) și acela de la momentul

unei plăți viitoare ordonate de către instanță, cu atât mai mult cu cât expropriatorul

a consemnat despăgubirea la C.E.C. pe numele intimatei-reclamante în monedă națională,

în condițiile art. 5 alin. (7) din Legea nr. 198/2004, art. 7 alin. (12) și

art. 9 alin. (10) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, la

cursul valutar valabil la momentul consemnării.

Potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanța de apel a pronunțat decizia cu încălcarea

dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., art. 166 C. proc. civ., coroborat cu art.

1201 C. civ., care reglementează principiul autorității de lucru judecat, art. 129

C. proc. civ., și art. 9 din Legea nr. 198/2004.

Astfel, în apel, intimata

a sesizat pentru prima dată expropriatorului faptul că nu este îndreptățită la despăgubiri

pentru întreaga suprafață de teren expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008.

Ca urmare a susținerilor

reclamantei, pârâta a solicitat, iar instanța de apel a încuviințat, administrarea

probei cu expertiză judiciară topografică care a avut ca unic obiectiv identificarea

suprafeței de teren care a aparținut SC E.H. SRL din suprafața totală expropriată

de 11.452 m.p., cu indicarea amplasamentului acesteia și a vecinătăților coordonatei

cadastrale, iar expertul judiciar topograf a răspuns obiectivului sus menționat

comunicând părților faptul că din terenul identificat cu în suprafață totală de

11.452 m.p., care a fost expropriat în baza Hotărârii nr. 74/2008, doar suprafața

de 10.355 m.p., a aparținut SC E.H. SRL.

Pe cale de consecință,

instanța de apel ar fi trebuit să aprecieze că obiectul dedus judecății constă din

verificarea justeței cuantumului despăgubirii cu privire la terenul expropriat în

suprafață de 10.355 m.p.

S-a mai arătat, că instanța

de apel a interpretat în mod eronat concluziile expertizei topografice, întrucât

nu a observat că expertul topograf a confirmat afirmațiile intimatei din cuprinsul

adreselor prin care învedera faptul că din terenul în suprafață totală de 30.800

m.p., din care s-a expropriat suprafața de 11.452 m.p., doar 25.200 m.p., erau în

proprietatea acesteia și că, prin urmare, din totalul de 11.452 m.p., expropriați,

doar 10.355 m.p., au fost expropriați de la intimată, în același sens fiind și răspunsul

expertului topograf la obiecțiuni, înregistrat la data de 12 ianuarie 2012, potrivit

căruia diferența de suprafață (3.169 m.p.) este dată de terenul cumpărat și intabulat

de reclamanta SC E.H. SRL, respectiv parcelele care au fost expropriate de la titularele

dreptului de proprietate respective, deși înstrăinaseră terenurile.

În concluzie, pârâta a

arătat că a evidențiat, prin actele procedurale care au succedat raportului topografic,

faptul că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv stabilirea despăgubirii

pentru terenul expropriat de la intimată prin Hotărârea nr. 74/2008, deci stabilirea

despăgubirii pentru partea din terenul identificat cadastral care i-a aparținut

intimatei reclamantei și că, pentru celelalte două terenuri identificate cadastral,

în măsura în care înțelege să conteste despăgubirea, SC E.H. SRL are la dispoziție

calea unor acțiuni distincte, separate, fiind formulate pentru aceste două imobile

cereri distincte de chemare în judecată.

În raport de cele arătate,

pârâta a solicitat să se constate că obiectul prezentei cauze îl constituie exclusiv

stabilirea despăgubirii pentru terenul în suprafață de 10.355 m.p., care a fost

expropriat în temeiul Hotărârii nr. 74/2008 de la SC E.H. SRL și că instanța de

apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii de chemare în judecată în temeiul

principiului disponibilității și a prevederilor art. 294 C. proc. civ.

De asemenea, s-a arătat

că decizia instanței de apel este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea

prevederilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și ale art. 294C. proc. civ., având în

vedere că obiectul dedus judecății era limitat la verificarea justeței cuantumului

despăgubirii aferente imobilului expropriat de la intimata reclamantă cu nr. cadastral,

prin Hotărârea nr. 74/2008; că expertiza judiciară topografică a relevat faptul

că intimatei-reclamante i s-a expropriat o suprafață de 10.355 m.p., din totalul

de 11.452 m.p., identificat cadastral, astfel că instanța de apel ar fi trebuit

să constate că pentru suprafața de 10.355 m.p., expropriatorul a stabilit o despăgubire

justă și, pe cale de consecință, să respingă cererea de chemare în judecată; că,

încălcând prevederilor art. 166 C. proc. civ., și ale art. 1201 C. civ., care reglementează

autoritatea de lucru judecat, instanța de apel s-a pronunțat și cu privire la cele

două terenuri care au făcut obiectul unor judecăți separate ale instanțelor naționale,

judecăți care se bucură de autoritate de lucru judecat.

În concluzie, s-a arătat

că, în mod eronat, a decis instanța de apel că în speță nu au fost înfrânte prevederile

art. 294 C. proc. civ., reținând că „obiectul litigiului îl constituie stabilirea

despăgubirilor pentru terenul expropriat, suprafața acestuia, necontestată în fața

primei instanțe, fiind dovedită abia în apel, fără ca aceasta să însemne schimbarea

obiectului, ci doar determinarea întinderii acestuia, instanța fiind învestită în

sensul de a determina ce s-a expropriat și, raportat la aceasta, cuantumul despăgubirii

cuvenite reclamantei"; că, în condițiile art. 9 din Legea nr. 198/2004, obiectul

dedus judecății se rezumă la verificarea justeței cuantumului despăgubirii aferente

imobilului expropriat, identificat cadastral, care a făcut obiectul hotărârii de

stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 74/2008, și că, greșit, în speță, singurul

aspect care a fost clarificat în etapa procesuală a apelului a constat din stabilirea

suprafeței efectiv expropriate de la intimata-reclamantă din terenul identificat

cadastral, în temeiul Hotărârii nr. 74/2008.

În recurs, în dovedirea

prejudiciului cauzat prin expropriere, în sensul că a achiziționat alte terenuri

pentru a realiza proiectul de investiții, reclamanta a depus mai multe înscrisuri,

respectiv contracte de vânzare-cumpărare și acte de comasare.

Examinând decizia în limita

criticilor formulate de reclamanta SC E.H. SRL, ce permit încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., de către instanță, în condițiile art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., și de către pârâtă în temeiul art. 304 pct. 6, 7 și 9 C.

proc. civ., instanța constată următoarele;

Prin criticile formulate,

reclamanta a susținut că soluția dată prin decizia recurată este rezultatul încălcării

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, la stabilirea cuantumului

despăgubirii cuvenite acesteia pentru bunul expropriat, instanța de judecată nu

a luat în considerare valoarea de circulație a imobilului expropriat stabilită pe

baza ofertelor de vânzare consultate de experți, legiuitorul neimpunând a se avea

în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirii exclusiv prețurile de tranzacționare;

că, nelegal, instanța de apel nu i-a acordat beneficiul nerealizat ce decurge din

intenția reclamantei de a construi un showroom auto pe terenul expropriat, pe care

nu l-a mai putut realizat, și că soluția instanței de apel este nelegal, deoarece

la stabilirea cuantumului despăgubirii ce i s-ar fi cuvenit a avut în vedere ultimul

raport de expertiză întocmit prin luarea în considerare a unui singur contract de

vânzare cumpărare, ceea ce reprezintă nelămurirea întrutotul a stării de fapt, respectiv,

nepronunțarea asupra fondului litigiului.

Aceste critici sunt nefondate,

pentru cele ce succed;

Deși nu a arătat explicit,

reclamanta, susținând că prin omologarea ultimului raport de expertiză întocmit

în apel în baza unui singur contract de vânzare-cumpărare instanța de apel nu a

stabilit întrutotul situația de fapt, nepronunțându-se astfel asupra fondului litigiului,

a invocat imposibilitatea efectuării controlului judiciar pe calea de atac a prezentului

recurs, precum și aceea a aplicării corectă a legii de către instanța de control

judiciar.

Această critică este nefondată,

deoarece instanța de apel s-a pronunțat asupra fondului litigiului, stabilind

pe deplin situația de fapt în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor

ce i se cuvin reclamantei pentru terenul expropriat, luând în considerare atât concluziile

ultimului raport de expertiză întocmit în apel, cât și prețurile ce rezultă

din contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri intravilane situate în aceeași

unitate administrativ - teritorială, încheiate în perioada de timp apropiată datei

efectuării ultimului raport de expertiză, ceea ce permite efectuarea controlului

judiciar și aplicarea corectă a legii de către instanța de recurs.

Criticile formulate de

reclamantă potrivit cărora soluția dată prin decizia recurată este rezultatul încălcării

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece, la stabilirea cuantumului

despăgubirii cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat, instanța de judecată

nu a luat în considerare valoarea de circulație a imobilului expropriat stabilită

pe baza ofertelor de vânzare de către experți, având în vedere că legiuitorul nu

a impus ca stabilirea cuantumului despăgubirii să se facă exclusiv în baza contractelor

de vânzare-cumpărare și că, la stabilirea cuantumului despăgubirii pentru terenul

expropriat, instanța de apel nu a avut în vedere și beneficiul nerealizat ce

rezultă din imposibilitatea construirii unui showroom auto pe terenul în litigiu

datorită exproprierii, se constată că sunt nefondate.

Astfel, potrivit art.

9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, „Expropriatul nemulțumit de cuantumul sumelor

consemnate……se poate adresa instanței judecătorești competente……fără a

putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului

supus exproprierii”, și potrivit alin. (2) din același text de lege „ acțiunea

formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauza de utilitate publica, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”.

Prin urmare, Legea

nr. 198/2004 este un act normativ cu caracter special prin care se reglementează

regimul juridic al terenurilor expropriate pentru efectuarea lucrărilor de construcții

de drumuri, iar prin dispozițiile acestui act normativ s-a prevăzut că acțiunea

promovată de expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator

se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 33/1994, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a

imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”

și ”La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța

vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului

de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane

îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Legiuitorul, folosind

sintagma „prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea administrativ

- teritorială”, a avut în vedere prețul de tranzacționare așa cum rezultă din contracte

de vânzare-cumpărare pentru terenuri cu caracteristicii similare, situate în aceeași

unitate administrativ - teritoriale, încheiate la data realizării raportului de

expertiză, și nu prețurile ce rezultă din ofertele de vânzare din mica publicitate

sau din contracte de vânzare cumpărare încheiate anterior întocmirii raportului

de expertiză omologat de instanța de apel, așa cum susține recurenta reclamantă.

În speță, concluziile

raportului de expertiză omologat de instanța de apel, în ceea ce privește stabilirea

cuantumului despăgubirii cuvenite reclamantei, s-au întemeiat, într-adevăr, numai

pe un contract de vânzare-cumpărare, însă, acestea au fost coroborate cu prețurile

ce rezultă din contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada apropiată

întocmirii acestui raport de expertiză pentru terenuri cu caracteristici apropriate

de cele ale terenului în litigiu, rezultând că despăgubirea oferită de expropriator

pentru suprafața expropriată este situată la media prețurilor ce rezultă din

aceste contracte, astfel că, legal, instanța de apel a reținut că valoarea

oferită de expropriator cu titlul de despăgubire pentru terenul în litigiu este

similară cu valoarea altor terenuri din zonă.

Critica formulată de reclamantă

potrivit căreia nelegal instanța de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirii și beneficiul nerealizat ce rezultă din imposibilitatea construirii

unui showroom auto pe terenul în litigiu datorită exproprierii, este, de asemenea,

nefondată, întrucât, cu privire la starea de fapt, așa cum a fost stabilită

de instanța de apel și care nu poate fi reevaluată în recurs, față de

structura art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., s-a reținut că toate demersurile pentru

edificarea acestei construcții au fost făcute de către reclamantă pro causa, fie

după ce aceasta a luat cunoștință de faptul că terenul va fi expropriat,

fie după exproprierea terenului, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanta

a construit un showroom auto în apropriere, pe un alt teren pe care-l avea în proprietate,

ceea ce nu i-a cauzat nici un prejudiciu, așa cum corect a reținut și instanța

de apel.

În ceea ce privește recursul

declarat de C.N.A.D.N.R. SA împotriva aceleiași decizii, întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 6. 7 și 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele;

Critica potrivit căreia

instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut, potrivit art. 304 pct. 6 C.

proc. civ., deoarece prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de apel

intimata reclamantă a solicitat instanței de judecată să dispună majorarea cuantumului

despăgubirii pentru imobilul identificat cadastral, care a fost expropriat prin

Hotărârea nr. 74/2008, și, cu toate acestea, instanța de apel a dispus și cu privire

la despăgubirea aferentă imobilelor identificate cadastral, imobile ce au fost expropriate

în condițiile legii și care fac obiectul unor hotărâri de stabilire a cuantumului

despăgubirilor distincte, supuse controlului jurisdicțional separat, este fondată.

Astfel, deși obiectul

prezentului litigiu îl constituie contestația formulată de reclamantă împotriva

Hotărârii nr. 74/2008 emisă de Comisa de Aplicare a Legii nr. 198/2004, prin care

s-a solicitat majorarea cuantumului despăgubirii stabilit prin aceasta pentru terenul

identificat cu nr. cadastral, instanța de apel a recunoscut dreptul reclamantei

la despăgubiri pentru încă două terenuri expropriate și identificate cu

nr. cadastrale, pentru care s-au emis de către pârâtă alte două hotărâri, respectiv

Hotărârea nr. 48 din 29 ianuarie 2008, care se referă la suprafața de 1.662 m.p.,

și Hotărârea nr. 35 din 18 aprilie 2008, care se referă la suprafața de 1.729 m.p.

Prin urmare, instanța

de apel, găsind întemeiate apelurile formulate de părți, a schimbat soluția

primei instanțe și, pronunțându-se asupra fondului pretențiilor

reclamantei, a acordat prin decizia recurată despăgubiri pentru alte două terenuri

ce fac obiectul altor două hotărâri de expropriere emise de pârâtă, care, la rândul

lor, sunt supuse controlului jurisdicțional în alte cauze, despăgubiri care nu au

fost cerute prin acțiune de către reclamantă, ceea ce reprezintă o depășire a obiectului

acțiunii, acordând, astfel, ceea ce nu a cerut.

Critica formulată de reclamantă

potrivit căreia decizia recurată cuprinde motive contradictorii, potrivit art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în sensul că deși instanța de apel a respins cererea reclamantei

de majorare a cuantumului despăgubirii, în schimb, prin dispozitiv, a dispus ca

plata despăgubirii să se facă la cursul euro/leu din data plății, ceea ce ar echivala

tocmai cu majorarea cuantumului despăgubiri cuvenite reclamantei, prin prisma diferenței

de curs valutar între momentul consemnării despăgubirii și acela al unei plăți viitoare,

este nefondată.

Astfel, indicând art.

304 pct. 7 C. proc. civ., reclamanta a susținut că decizia recurată cuprinde motive

contradictorii, însă din dezvoltarea acestei critici rezultă că se invocă ipoteza

potrivit căreia decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Or, decizia recurată este

motivată în fapt și în drept, întrucât instanța de apel a arătat care sunt

considerentele de fapt și de drept pentru care a stabilit despăgubiri pentru o suprafață

mai mare decât cea expropriată prin Hotărârea nr. 74/2008, respectiv, pentru 13.524

m.p., și, în consecință, a dispus că plata să se facă în euro sau echivalentul în

RON de la data plății pentru această suprafață, ceea ce permite efectuarea controlului

judiciar pe acest aspect în calea de atac a recursului, iar împrejurarea că o parte

din cuantumul despăgubirii fusese consemnată la dispoziția reclamantei la momentul

exproprierii, în anul 2008, ar fi putut constitui cel mult o chestiune de executare

a hotărârii contestate și nicidecum motiv de nelegalitate a deciziei recurate, din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 7C. proc. civ.

Critica formulată de pârâtă

în sensul că decizia recurată este nelegală, potrivit dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 198/2004, potrivit cărora obiectul judecății se rezumă la verificarea

justeței cuantumului despăgubirii aferente imobilului expropriat prin hotărârea

contestată, a dispozițiilor art. 294C. proc. civ., precum și a principiului disponibilității,

se constată că este întemeiată.

Astfel, folosind sintagma

„în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”, în situația acțiunilor formulate

în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a dorit

ca, în acest demers, controlul jurisdicțional să se facă doar în privința stabilirii

cuantumului despăgubirilor acordate prin hotărâre contestată nu și cu privire la

”determinarea” suprafeței expropriate, așa cum greșit a reținut

instanța de apel.

De aceea, se constată

că instanța de apel, cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 1968/2004,

a apreciat că este investită să ”determine” și ceea ce s-a expropriat, respectiv,

întinderea terenului expropriat prin hotărârea contestată.

Critica formulată de pârâtă

potrivit căreia instanța de apel trebuia să se limiteze la obiectul cererii

de chemare în judecată și să stabilească despăgubiri pentru suprafața

de 10.335 m.p., proprietatea reclamantei, ce ar fi fost expropriată prin Hotărârea

nr. 74/2008 emisă de aceasta, astfel cum s-a stabilit în apel, se constată că este

nefondată, întrucât, așa cum s-a arătat anterior, controlul jurisdicțional

vizează numai stabilirea cuantumului despăgubirilor, potrivit art. 9 din Legea

nr. 198/2004, pentru terenul expropriat prin hotărârea contestată nu și stabilirea

întinderii suprafeței de teren expropriate, care, potrivit hotărârii de expropriere

este de 11.452m.p.

Critica formulată de pârâtă

potrivit căreia decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 294

C. proc. civ., se constată că este întemeiată.

Astfel, potrivit art.

294 C. proc. civ., „în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul

cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile

de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi”.

În speță, se constată

că instanța de apel a schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, deoarece

a analizat cauza și din perspectiva hotărârilor art. 48 din 29 ianuarie 2008 și

nr. 35 din 18 aprilie 2008 emise de pârâtă, deși nu a fost învestită cu o contestație

împotriva acestor hotărâri prin cererea de chemare în judecată, și, prin urmare,

decizia recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

De asemenea, decizia recurată

a fost dată și cu încălcarea principiului disponibilității, care, în procesul civil,

lasă la aprecierea reclamantului fixarea cadrului procesual și a limitelor cererii

de chemare în judecată, respectiv a obiectului și persoanelor cu care acesta înțelege

să își dispute raportul litigios.

În acest context, analiza

de către instanța de apel a cuantumului despăgubirilor ce i se cuvin reclamantei

pentru alte două terenuri expropriate prin două hotărâri distincte, emise de pârâtă

și care nu fac obiectul contestației în prezentul litigiu, se constată că s-a realizat

cu încălcarea principiului disponibilității.

Față de cele reținute,

se constată că instanța de apel s-a pronunțat depășind limitele judecății, încălcând

astfel și dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Critica potrivit căreia

decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 1201 C. civ., care reglementează

principiul autorității de lucru judecat, se constată că este nefondată, întrucât

între prezentul litigiu și litigiile ce au ca obiect contestație împotriva Hotărârilor

nr. 35 și nr. 48/2008 emise de pârâtă, nu este îndeplinit cumulativ cerința triplei

identități, de obiect, parte și cauză, respectiv, acestea au obiecte diferite.

Celelalte critici formulate

de reclamantă și de pârât, așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia

deciziei recurate, respectiv modul de apreciere a probatoriului administrat în cauză

de către instanța de apel, critici ce nu se încadrează în niciunul din motivele

de nelegalitate prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor.

Pentru considerentele

expuse, constatând că, legal, prin decizia recurată, s-a reținut că valoarea oferită

de expropriator pentru terenul în litigiu prin Hotărârea nr. 74/2008 emisă de acesta

este similară cu valoarea altor terenuri din zonă la data efectuării celui de-al

doilea raport de expertiză în apel, ce a fost omologat de instanță, și că instanța

de apel, cu încălcarea principiului disponibilității, a stabilit în cauză dreptul

reclamantei la despăgubiri și pentru alte terenuri expropriate prin hotărâri emise

de pârâtă și care nu au făcut obiectul contestației în prezentul litigiu, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat

de reclamantă, va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica decizia recurată

în sensul că va respinge apelul reclamantei împotriva sentinței primei instanțe

și va admite apelul pârâtei împotriva aceRONași sentințe, pe care o va schimba în

tot, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei împotriva pârâtei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC E.H. SRL împotriva deciziei nr. 9/A din 31 ianuarie 2013

a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Admite recursul declarat

de pârâta C.N.A.D.N.R. SA, împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică, în sensul

că, respinge apelul reclamantei împotriva sentinței nr. 694 din 3 noiembrie 2009

a Tribunalului Cluj, secția I civilă.

Admite apelul pârâtei

declarat împotriva aceleiași sentințe, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge

acțiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 6 februarie 2014.