ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 61/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 61/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Cluj, Secția civilă, reclamanta SC D.C. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, solicitând instanței obligarea pârâtului la plata

sumei de 41.891 euro, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul expropriat

situat în comuna Gilău județul Cluj, arabil extravilan, tarla 17, în suprafață

de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua 17 în suprafață de 166 mp, identificat

prin nr. cadastral 3096 și categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua

17, în suprafață de 429 mp, identificat prin nr. cadastral 3097, parte din

tarla 17, în suprafață totală de 2.721,00 mp, din care proprietarului îi rămâne

suprafața de 1526 mp și, totodată, să fie obligat același pârât la achitarea în

favoarea reclamantei a sumei de 12.258 euro în echivalent lei la curs BNR din

ziua plății efective, cu titlu de daune aduse proprietarului pentru suprafața

de teren rămasă în proprietate și care a suferit o diminuare de valoare în

raport de restricțiile impuse dezvoltatorilor imobiliari prin Planul Urbanistic

General prin modificarea regimului tehnic al zonei impus de construcția

autostrăzii, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

se arată faptul că prezenta contestație vizează imobilului situat în comuna

Gilău județul Cluj, arabil extravilan, tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil

intravilan, tarlaua 17 în suprafață de 166 mp, identificat prin nr. cadastral

3096 și categoria de folosință arabil intravilan, tarlaua 17, în suprafață de

429 mp, identificat prin nr. cadastral 3097, parte din tarla 17, în suprafață

totală de 2.721,00 mp, înscris în CF Gilău nr. topo comasație 5195/1 arător în

suprafață totală de 2877 mp. Arată faptul că a dobândit dreptul de proprietate

asupra acestui imobil prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

605 la BNP - N.D.G.

Prin sentința civilă nr.

75 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepțiile

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei

invocate de pârât, a admis acțiunea civilă exercitată de reclamantă și, în

consecință, a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei suma de 41.891 euro în

echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, cu titlu de justă

despăgubire pentru imobilul expropriat situat în comuna Gilău, jud. Cluj,

arabil extravilan, tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua

17 în suprafață de 166 mp, identificat prin nr. cadastral 3096 și categoria de

folosință arabil intravilan, tarlaua 17, în suprafață de 429 mp, identificat

prin nr. cadastral 3097, parte din tarla 17, în suprafață totală de 2.721,00

mp, din care proprietarului îi rămâne suprafața de 1526 mp pentru care i se

cuvin daune rezultate în urma exproprierii în cuantum de 12.258 euro, motiv

pentru a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei și suma de 12.258 euro în

echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, cu titlu de daune aduse

proprietarului.

În pronunțarea

acestei soluții, tribunalul a reținut următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. 71

de stabilire a despăgubirii din data de 23 aprilie 2008 emisă de Comisia pentru

aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul Consiliului local Gilău, jud. Cluj, în

baza documentației tehnico-economice prevăzută de art. 3 din Legea nr. 198/2004

prin care s-a aprobat de Guvernul României „Secțiunea 2 B” pe teritoriul

localităților Câmpia-Turzii, Gilău din cadrul obiectivului de investiție

„Autostrada Brașov - Cluj - Borș” declanșarea procedurii de expropriere cu

privire la imobilul situat în comuna Gilău județul Cluj, arabil extravilan,

tarla 17, în suprafață de 600 mp, arabil intravilan, tarlaua 17 în suprafață de

166 mp, identificat prin nr. cadastral 3096 și categoria de folosință arabil

intravilan, tarlaua 17, în suprafață de 429 mp, identificat prin nr. cadastral

3097, parte din tarla 17, în suprafață totală de 2.721 mp, din care

proprietarului îi rămâne suprafața de 1526 mp, conform măsurătorilor

cadastrale. Această comisie a hotărât aprobarea acordării de despăgubiri pentru

suprafața sus menționată de teren, hotărând ca persoanele aparent îndreptățite

să primească despăgubiri sunt M.V. și reclamanta SC D.C. SRL.

Despăgubirea

stabilită a fost în cuantum de 49.169,75 lei, reprezentând echivalentul a

13.797 euro, raportat la cursul euro - leu al BNR din data de 22 aprilie 2008. Reclamanta

a refuzat semnarea procesului verbal, atașat Hotărârii nr. 71 considerând că

prețul/ mp este sub valoarea de circulație a terenurilor din zona respectivă.

Cu referire la

calitatea procesuală activă invocată de pârâtă în întâmpinare, și care este

strâns legată și de soluționarea excepției lipsei de interes a aceleiași

reclamante, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate și urmează a fi

respinse în considerarea următoarelor argumente:

În procesul verbal nr.

71 care face parte integrantă din Hotărârea nr. 71 din 23 aprilie 2008, se

menționează, legat de terenul expropriat identificat cu nr. cadastral 3096 și

3097, că titularii dreptului de proprietate au fost identificați în baza

documentației tehnico-cadastrale înregistrate la Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj din 20 decembrie 2007, contract de vânzare-cumpărare

din 06 mai 2004 emis de B.N.P. Asociați S. și C., contract de vânzare-cumpărare

din 25 octombrie 2007 emis de B.N.P. Asociați N.G. și extras CF pentru

informare din 26 octombrie 2007 al CF Gilău. Toate aceste acte, respectiv

contractele de vânzare-cumpărare și extrasul CF (filele 4 -9, 68-71) dovedesc

că, la data de 06 mai 2004 s-a transmis dreptul de proprietate în favoarea lui

C.D. și C.D.V. în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 06

mai 2004 emis de B.N.P. Asociați S. și C., vânzători fiind S.M. și M.S.,

obiectul acestui contract fiind terenul intravilan înscris în CF Gilău sub A+1

cu nr. topo comasat 5195/1 constând în arător în suprafață de 2877 mp;

ulterior, la data de 25 octombrie 2007 acest imobil s-a transferat din

proprietatea lui C.D. și C.D.V. în patrimoniul reclamantei prin contractul de

vânzare-cumpărare din 25 octombrie 2007 emis de B.N.P. Asociați N.G.

Atâta timp cât

reclamanta a depus în dovedirea dreptului său de proprietate actele sus

menționate și în conținutul hotărârii atacate se face mențiunea că parcelele

expropriate au numărul cadastral 3096 și 3097 și au fost identificate de către

comisie pe baza celor două contracte de vânzare-cumpărare și a extrasului de

carte funciară sus menționat, reclamanta este titulara dreptului de proprietate

al parcelelor cu nr. cadastral 3096 și 3097, existând identitate între imobilul

înscris în CF Gilău și cele două numere cadastrale anterior menționate.

Raportat la cele de

mai sus, tribunalul a apreciat că reclamanta justifică atât calitate procesuală

activă, cât și interes, făcând parte din categoria expropriaților nemulțumiți

de cuantumul despăgubirilor acordate în sensul prevăzut de art. 9 din Legea nr.

198/2004, motiv pentru care excepția lipsei calității procesuale active și

excepția lipsei de interes au fost respinse.

În acord cu

prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 coroborat cu art. 9 alin. (3) din

Legea nr. 198/2004, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize efectuată de

o comisie de trei experți în sensul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 33/1994.

Această expertiză a

avut ca obiectiv evaluarea, potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea

nr. 33/1994, a despăgubirilor cuvenite pentru terenul din litigiu. Expertiza a

fost efectuată de experții B.G., F.C.C. și B.Ș.

La filele 92-107, s-a

depus raportul de expertiză efectuat în cauză de către experții sus menționați,

din conținutul căruia rezultă că terenul în litigiu cu categoria de folosință

arabil este situat pe limita dintre intravilanul și extravilanul localității

Gilău, tarlaua 17, parcelele 1263-1265. În urma măsurătorilor topografice s-a

stabilit suprafața terenului expropriat ca fiind de 2721 mp. Din parcela

identificată mai sus, pentru realizarea autostrăzii s-a stabilit că este

necesar a se expropria o suprafață de teren de 1195 mp, iar aceasta se compune

din două parcele cu suprafețele de 767 mp și 429 mp. Dispunerea celor două

parcele este prezentată în planul cadastral și sunt identificate în planurile

cadastrale prin nr. 3096 și 3097. În urma exproprierii au stabilit experții că

vechiului proprietar îi rămân două parcele în suprafață totală de 1526 mp. Au

mai arătat că peste suprafața de teren expropriată se va situa traseul

autostrăzii și breteaua de acces de la drumul național DN1, iar pe suprafața de

teren neexpropriată este amplasată în prezent baza de producție a reclamantei.

Terenul în litigiu

este situat în zona periferică a localității Gilău, spre direcția de mers către

comuna Florești, pe un drum secundar, la aproximativ 500 m de drumul național DN1. Terenul beneficiază de rețele de utilități: electricitate, gaze

naturale și apă.

Avându-se în vedere

criteriile prevăzute la art. 26 din Legea nr. 33/1994, experții au stabilit

valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei, la nivelul datei întocmirii

raportului de expertiză ca fiind de 41.891 euro, respectiv 45,90 euro/ mp,

pentru terenul situat în intravilan (aici intrând suprafața de 429 mp și 166

mp) și 24,30 euro/ mp pentru terenul situat în extravilan, (aici intrând

suprafața de 600 mp). La calcularea acestei valori s-a procedat în conformitate

cu standardele internaționale de evaluare - IVSC, pe baza metodologiei de

evaluare prin compararea cu prețurile unor proprietăți similare și competitive

cu proprietatea ce s-a evaluat și într-o corelare cu diferențele între

proprietățile comparate, în număr de 6, 3 în intravilan și 3 în extravilan.

Au mai stabilit

experții că pentru suprafața de teren neexpropriată, în cuantum de 1526 mp,

care este în intravilan și este limitrofă amplasamentului autostrăzii,

reclamantei i se cuvin despăgubiri deoarece acest teren nu va dobândi spor de

valoare, ci, dimpotrivă, valoarea acestuia va fi diminuată cu 15-20%, în

funcție de evoluțiile din piața imobiliară, datorită restricțiilor impuse

dezvoltatorilor imobiliari, prin planul urbanistic general prin modificarea

regimului tehnic al zonei impus de construcția autostrăzii, cele două parcele

de teren neputând a se preta decât pentru realizarea unor plantații de

protecție, poluare sonoră și gazoasă, datorată noxelor eliberate în atmosferă

de autovehiculele care circulă pe autostradă.

În raport de

prevederile art. 26 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 33/1994, care arată că

despăgubirea se compune nu numai din valoarea reală a imobilului, ci și din

prejudiciul cauzat proprietarului rezultat în urma exproprierii, experții au

stabilit că daunele se compun din suma de 12.258 euro, reprezentând 1526 mp x

45,9 euro/ mp x 0,175.

La acest raport de

expertiză, pârâta a formulat obiecțiuni, atât cu privire la valoarea

despăgubirilor stabilite de experți, cât și cu privire la faptul că nu s-a

identificat terenul din Hotărârea nr. 71 cu cel din CF Gilău. Cu referire la

acest ultim aspect, tribunalul a stabilit de unde rezultă identitatea dintre

cele două terenuri, așa încât aceste obiecțiuni au fost considerate nefondate

de către instanță și, prin urmare, respinse.

Cu referire la

valoarea terenului, experții au răspuns arătând că își mențin nemodificate

rezultatele și concluziile din raportul de expertiză efectuat, valoarea de

circulație a terenului fiind stabilită în baza unui amplu studiu de piață.

Tribunalul a constatat

că, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea

se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat

proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea acestui

cuantum, experții și instanța trebuie să țină seama de prețul cu care se vând,

în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială,

la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse

proprietarului, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Raportat la acest

text de lege, tribunalul a apreciat că despăgubirea care i se cuvine

reclamantei este de 41.891 euro, în echivalent lei la curs BNR din ziua plății

efective, reprezentând valoarea stabilită de experți în considerarea metodei

comparației de piață și totodată se compune și din suma de 12.258 euro în

echivalent lei la curs BNR din ziua plății efective, reprezentând dauna adusă

proprietarului urmare a exproprierii parțiale a terenului.

Față de faptul că în

ședința publică din data de 19 ianuarie 2010 reprezentanta reclamantei a arătat

că nu înțelege să mai solicite cheltuieli de judecată, instanța a luat act de

această poziție procesuală.

Împotriva acestei

sentințe, pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. a declarat apel în termen

legal.

Prin decizia civilă nr.

300 din 11 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, s-a respins apelul declarat de

pârât.

Prin decizia civilă nr.

7032 din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admis

recursul declarat de pârât împotriva deciziei civile nr. 300/A/2010 a Curții de

Apel Cluj, ce a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În considerentele

deciziei de casare, se arată că, prin hotărârea obiect al recursului, nu s-a

stabilit pe deplin starea de fapt, întrucât raportul de expertiză nu a respectat

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, având în vedere oferte de vânzare

și, contravenind astfel, jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, care a stabilit că prin preț cu care se vând în mod obișnuit imobilele

de natura celui în litigiu se înțelege prețul plătit efectiv și consemnat în

contracte autentice de vânzare-cumpărare și nu simple oferte de preț ale

agențiilor imobiliare ori extrase de pe internet ori anunțuri de mică

publicitate din ziare locale.

Pentru stabilirea

despăgubirii în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 33/1994, s-a

stabilit că se impune efectuarea unui nou raport de expertiză, probă care nu

poate fi efectuată în recurs, motiv pentru care decizia din apel a fost casată

și apelul trimis spre rejudecare, în vederea completării probațiunii, prin

efectuarea unui nou raport de expertiză, care să țină seama de interpretarea

textului de lege dată de instanța de recurs, obligatorie pentru instanța de

trimitere, conform art. 315 C. proc. civ.

În rejudecare, prin

decizia nr.

27/

A din 11 aprilie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă,

a respins apelul

declarat de pârât și a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 1.700 lei,

cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

În motivarea soluției

sale, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În condițiile în care

apelul a fost trimis spre rejudecare pentru completarea probațiunii în sensul

stabilirii valorii reale a terenului obiect al prezentului litigiu, soluția

instanțelor de fond cu privire la excepțiile invocate de pârâtă a rămas

irevocabilă.

În rejudecarea

apelului, a fost completată probațiunea, depunându-se la dosar contracte

autentice de vânzare-cumpărare (f. 27-52, 60-111 vol. I), dispunându-se

efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească, raportat la acestea,

valoarea de circulație a imobilului la data exproprierii, respectiv la data de

23 aprilie 2008, pentru a se stabili dacă despăgubirea oferită de expropriator

era sau nu una efectivă, la data efectuării primului raport de expertiză,

pentru a se stabili dacă soluția primei instanțe a fost legală și temeinică,

precum și la data efectuării ultimului raport de expertiză, dispus în

rejudecare, pentru a se verifica dacă prețul imobilelor a suferit sau nu

fluctuații în intervalul de timp dintre cele două expertize (încheierea

ședinței publice din 5 aprilie 2012 (f. 113-114).

Raportul de expertiză

a fost depus la dosar la data de 7 iunie 2012 și, așa cum rezultă din cuprinsul

acestuia, pentru a stabili valoarea terenului la data exproprierii, acesta a

avut în vedere prețuri ale imobilelor din contracte autentice de

vânzare-cumpărare, altele decât cele depuse la dosar de către părți (f.

138-140); pentru a stabili valoarea terenului la data efectuării primului

raport de expertiză, a avut în vedere contracte anexate acestuia (f. 141-143,

151-154); iar, pentru evaluarea raportat la data efectuării raportului de

expertiză în rejudecare s-a folosit metoda comparației prin bonitare, nefiind identificate

contracte de către experți (f. 143-148).

După depunerea

raportului de expertiză, pârâta a depus la dosar contracte de vânzare-cumpărare

privind terenul din zonă, încheiate la un moment apropiat efectuării raportului

de expertiză (f. 177-183, 191-208), formulând obiecțiuni la raportul de

expertiză (f. 159-165).

Reclamanta, la rândul

ei, a solicitat completarea obiectivelor raportului de expertiză în sensul de a

se stabili și prejudiciul suferit prin diminuarea valorii terenului rămas

neexpropriat (f. 248-250).

Prin încheierea

ședinței publice din 13 septembrie 2012, curtea a încuviințat obiectivul

suplimentar solicitat de reclamantă, dispunând ca expertiza să stabilească dacă

acesteia i s-a produs sau nu vreun prejudiciu prin exproprierea unei părți din

teren, respectiv dacă s-a diminuat sau nu valoarea de circulație a porțiunii

rămase în proprietatea sa, iar diminuarea acestei valori să se stabilească

raportat la cele trei momente pentru care a fost dispusă expertiza inițială.

Prin aceeași

încheiere, au fost încuviințate în parte și obiecțiunile formulate de pârât,

solicitându-se comisiei de experți să evalueze terenul la momentul efectuării

raportului de expertiză în rejudecare folosind metoda comparației directe,

având în vedere contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârâtă după

efectuarea raportului de expertiză (f. 251-252).

Prin răspunsul depus

la data de 6 noiembrie 2012, comisia de experți a arătat că nu poate aplica

metoda comparațiilor directe, deoarece în zona în care este situat imobilul în

litigiu, nu au fost efectuate tranzacții care să poată fi folosite ca și

comparabile, contractele depuse de pârâtă fie având o dată prea îndepărtată

față de aceea a evaluării, fie referindu-se la terenuri cu caracteristici total

diferite, din zone diferite sau având alte categorii de folosință, fie fiind

contracte încheiate între rude sau persoane fizice, cu prețuri la minimul

grilei notariale, fie referindu-se la cote de drum sau amenajări (f. 268).

Experții au efectuat

și suplimentul dispus de instanță, stabilind că terenul în suprafață de 458 mp

rămas în proprietatea reclamantei a suferit o diminuare de valoare prin

expropriere, pentru că nu este construibil datorită formei și restricțiilor

urbanistice și nu are acces la un drum de utilitate publică (f. 269-270).

Pârâtul a formulat

din nou obiecțiuni, de data aceasta, nu numai la raportul de expertiză de

evaluare (f. 275-279), ci și la raportul de expertiză topografică efectuat în

primul ciclu procesual (f. 286-287).

Prin încheierea

ședinței publice din 6 decembrie 2012, obiecțiunile la raportul de expertiză

topografică au fost respinse raportat la limitele rejudecării stabilite prin

decizia de casare, care nu se referă și la identificarea cu coordonate

cadastrale a terenurilor, ci doar la evaluarea lor. Au fost încuviințate în

parte obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză de evaluare,

solicitându-se experților să arate punctual de ce nu au ținut seama de

contractele depuse la dosar de pârâtul apelant raportat la situația fiecărui

teren din aceste contracte, fără a face aprecieri cu privire la calitatea

părților contractante, să răspundă obiecțiunilor punctuale formulate de pârâtă

privind metoda de calcul aplicată pentru stabilirea valorii terenului rămas

neexpropriat și să indice de unde au tras concluzia că terenul ar fi

construibil, dacă au identificat sau nu un plan urbanistic zonal din care să

rezulte categoria de folosință a terenului la momentul exproprierii și ulterior

acestui moment (f. 288-289).

Prin răspunsul depus

la data de 16 ianuarie 2013, experții și-au menținut poziția din răspunsul

anterior (f. 296-298), motiv pentru care, în temeiul art. 211 C. proc. civ., așa

cum rezultă din încheierea ședinței publice din 14 februarie 2013, instanța a

dispus audierea experților în ședință publică, pentru a oferi mai multe

lămuriri cu privire la obiecțiunile formulate (f. 320).

La termenul de judecată

din 14 martie 2013, s-au prezentat toți cei trei experți, fiind audiat expertul

M.D., iar ceilalți doi experți, respectiv T.M. și L.S.N., arătând că sunt întru

totul de acord cu cele relatate de acesta.

Din lămuririle date

de experți în fața instanței, rezultă că aceștia nu au putut să țină seama de

contractele depuse la dosar de către pârâtă, pentru că terenurile din aceste

contracte au caracteristici diferite ori se află la o distanță mare față de

terenul în litigiu, unul este doar drum de acces, altele suprafețe mici de

30-40 mp achiziționate doar pentru a fi alipite altor parcele, terenurile din

unele contracte neputând fi identificate faptic pentru că lipsesc elementele de

poziționare. Datorită acestor împrejurări, diferențele de evaluare pot fi foarte

mari și nu ar reflecta valoarea reală a terenului în litigiu.

Standardele

internaționale de evaluare sunt preluate după metodologia aplicată în state cu

alte condiții social-economice, în care prețul se declară în mod real și are

fluctuații mici, ce pot fi cuantificate prin raportare la criterii cum ar fi

inflația, salariul, îmbunătățirile funciare, utilitățile din zonă etc., ceea ce

nu este cazul României, unde prețurile diferă foarte mult raportat la poziția

terenului, suprafața acestuia, categoria de folosință, forma geometrică, fiind

dificilă comparația dintre mai multe expertize și contrazicerea părerii unui

alt expert.

Pentru evaluarea

terenului neexpropriat, s-a avut în vedere formula de calcul prin bonitare,

care se raportează la caracteristicele concrete unui teren, aplicându-se

coeficienți de corecție pozitivi sau negativi, evidențiați în raportul de

expertiză, coeficienți care au ținut seama de faptul că terenul a fost împărțit

în patru parcele, cel rămas în proprietatea expropriatului devenind, astfel,

neconstruibil și rămânând fără acces la drumul public.

Faptul că terenul în

litigiu este unul construibil rezultă din împrejurarea că este situat în

intravilan care, în principiu, este construibil, terenul fiind situat în

concret în zonă de case.

Împrejurarea că

terenul este intravilan rezultă din planul urbanistic general al localității,

care a suferit modificări datorită faptului că și traseul autostrăzii a suferit

modificări intrând și în intravilan (f. 1 vol. II).

La dosar, s-a depus

ulterior și planul urbanistic general al comunei Gilău (f. 12).

În primul ciclu

procesual, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, însușit de prima

instanță, s-a stabilit o valoare a despăgubirii de 41.891 euro pentru terenul

expropriat și de 12.258 euro pentru diminuarea valorii celui rămas în

proprietatea reclamantei expropriate, deci un total de 54.149 euro.

În rejudecarea

apelului, prin raportul de expertiză întocmit în cauză, au fost stabilite

valori mai mari, respectiv: pentru terenul expropriat - de 60.945 euro la data

exproprierii (f. 140), de 48.995 euro la data întocmirii primului raport de

expertiză (f. 143) și de 29.494 euro la data întocmirii ultimei expertize (f.

147) însă, raportat la această dată, aplicându-se metoda comparației prin

bonitare (f. 143) și nu cea a comparației directe, pentru că nu au fost

identificate contracte privind terenuri cu caracteristici similare, așa cum

rezultă inclusiv din audierea experților; pentru terenul rămas neexpropriat –

13.244 euro la data exproprierii, 10.647 euro la data efectuării primului

raport de expertiză și 6.409 euro la data efectuării raportului de expertiză în

rejudecare, valoarea stabilindu-se prin aplicarea la valoarea stabilită deja

pentru terenul expropriat a unor coeficienți de corecție de 40% pentru că

terenul a devenit neconstruibil și de 16,7 %, pentru lipsa căii de acces.

Întrucât la data

exproprierii nu au fost acordate deloc despăgubiri pentru terenul rămas

neexpropriat și au fost oferite despăgubiri în cuantum mai mic decât cel

stabilit prin raportul de expertiză în rejudecare, plângerea reclamantei este

fondată.

Raportat la data

efectuării raportului de expertiză în primul ciclu procesual, valoarea

stabilită cu titlu de prejudiciu pentru terenul expropriat și diminuarea

valorii terenului rămas în proprietatea expropriatului prin expertiza efectuată

în rejudecarea apelului este mai mare, fiind de 59.642 euro.

Apelul fiind formulat

de către pârâtă, în temeiul principiului rezultând din dispozițiile art. 296

teza a II-a C. proc. civ., acesteia nu i se poate înrăutăți situația în propria

cale de atac, motiv pentru care, în temeiul art. 296 teza I C. proc. civ.,

apelul a fost respins.

Valorile stabilite

raportat la data efectuării raportului de expertiză în rejudecare sunt mai mici

decât cele avute în vedere de prima instanță, însă acestea nu pot fi însușite

de instanța de apel, nu doar pentru că, așa cum s-a arătat deja, a fost

aplicată metoda comparației prin bonitare, neputând fi identificate contracte

pentru terenuri similare, ci și pentru că apelantului nu i se poate crea o

situație favorabilă doar uzând de căile de atac în vederea prelungirii procesului,

pentru ca, în condiții de recesiune economică să profite apoi de scăderea

prețurilor.

Fiind în culpă

procesuală, în temeiul art. 298 raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

apelanta a fost obligată să-i plătească intimatei cheltuieli de judecată în

sumă de 1.700 lei, reprezentând onorariul expertului achitat de reclamantă în

rejudecare, conform chitanțelor de la f. 124-125 și 241-242.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs de pârâtul Statul Român prin C.N.A.D.N.R. SA,

care a invocat pronunțarea deciziei recurate cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), formulând următoarele critici:

interpretat în mod greșit dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ. și a

apreciat că „în condițiile în care apelul a fost trimis spre rejudecare pentru

completarea probațiunii în sensul stabilirii valorii reale a terenului obiect

al prezentului litigiu, soluția instanțelor de fond cu privire la excepțiile

invocate de pârâtă a rămas irevocabilă" (filele nr. 7 și 8 din Decizia

Civilă nr. 27/A/l din 1 aprilie 2013).

Or, potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (3) C. proc. civ., după casare, instanța va judeca

din nou ținând seama de toate motivele invocate înaintea instanței a cărei

hotărâre a fost casată.

Susține recurentul că

reclamanta nu este persoană îndreptățită la despăgubire, întrucât aceasta nu a

produs dovezi în sprijinul dovedirii corespondenței/identității dintre terenul

proprietatea sa situat în parcela cu nr. top 5195/1, înscris în CF Gilău si

terenurile expropriate identificate cadastral cu nr. 3096-3097.

Faptul că reclamanta

a fost menționată în Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 71/2008

emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004 - Consiliul local Gilău, cât

și în procesul-verbal aferent, nu echivalează cu dovedirea calității sale de

persoană îndreptățită Ia despăgubire. Din analizarea actelor atașate acestei

Hotărâri se poate desprinde lesne concluzia că se impunea stabilirea

identității dintre terenul expropriat și cel aflat în proprietatea reclamantei

pentru a se putea stabili dreptul reclamantei la despăgubiri.

2) Instanța de

control judiciar a pronunțat o hotărâre criticabilă sub aspectul legalității,

pornind de la o greșită interpretare a legii și implicit a probelor

administrate în susținerea recursului, sens în care invocă art. 304 pct. 9 teza

ultimă C. proc. civ.

Se susține că

instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 și art. 26 și art. 27 din Legea nr.

33/1994, soluția instanței de rejudecare fiind întemeiată pe concluziile unui

raport de expertiză judiciară întocmit de către experți tehnici cu încălcarea art.

26 din Legea nr. 33/1994 și a normelor profesionale și deontologice.

Cu privire la

nelegalitatea modalității de întocmire a expertizei, recurentul susține că la termenul

de judecată din 06 decembrie 2012, însăși instanța de apel a constatat caracterul

nelegal al expertizei și, în pofida solicitărilor repetate ale instanței,

comunicate experților, în sensul întocmirii lucrării în acord cu prevederile

legale, aceștia au refuzat să se conformeze.

Pârâtul a depus la

dosar mai multe contracte autentice de vânzare-cumpărare, ulterior momentului

depunerii raportului judiciar, însă experții au refuzat să modifice evaluarea

inițială.

Expertiza a fost

întocmită cu ignorarea contractelor autentice de vânzare-cumpărare aflate Ia

dosarul cauzei; toate având ca obiect imobile de același fel cu parcelele de

teren care fac obiectul prezentului litigiu și care relevă prețuri de

circulație mai mici decât valorile de despăgubire stabilite de către

expropriator prin Hotărârea nr. 71 din 23 aprilie 2008.

Experții nu au ținut seama

de categoria reală de folosință a fiecărei parcele expropriate și au întocmit

raportul folosind metoda bonității, care nu respectă prevederile art. 269 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 și care este neconformă Standardelor Internaționale

de Evaluare și care nu vizează prețul de tranzacționare a unor imobile

caracterizate similar cu cele expropriate.

În ceea ce privește

concluziile experților judiciari cu privire la prejudiciu, acesta nu a fost

dovedit.

Terenul neexpropriat

are suprafața de 1.526 m.p. și în privința acestuia nu se poate stabili un

prejudiciu anume pentru că își menține destinația de teren agricol și se va

bucura în continuare de același regim.

Or, valoarea

ipotetică stabilită de experții tehnici nu poate fi considerată ca reprezentând

prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare exproprierii, aceasta neîndeplinind

condițiile cerute de lege, având un caracter pur prezumtiv.

Referitor la faptul

că terenurile rămase în proprietate nu mai au acces la drumurile publice, cel

puțin în privința terenului identificat cadastral cu nr. 3099 în suprafață de 1068 m.p. expertiza topografică efectuată în cauză contrazice concluziile eronate ale experților

judiciari.

Valoarea despăgubirii

stabilite prin Hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii nr. 71/2008 se

compune din prețul cu care se vând, în mod obișnuit, proprietăți imobiliare de

același fel, la data întocmirii raportului și daunele aduse proprietarului sau,

după caz, altor persoane îndreptățite.

Prin „daune

”

în sensul

dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, legiuitorul nu a avut în vedere

prejudiciul astfel cum este acesta reglementat în materia răspunderii civile

delictuale, exproprierea fiind un act al puterii de stat și nu o faptă

delictuală, astfel încât evaluarea prejudiciului prin raportare la factori

ipotetici este nelegală, iar daunele trebuie dovedite.

Suprafața de teren

rămasă neexpropriată este de 14398 m.p., or, câtă vreme nu s-a dovedit faptul

că și aceasta se impune a fi expropriată în sensul art. .24 alin. (4) din Legea

nr. 33/2004, în mod greșit instanța de fond a acordat despăgubiri echivalente

contravalorii terenului ce rămâne în proprietatea intimaților reclamanți.

Faptul că aceștia în viitor nu își vor putea folosi această suprafață în

aceleași condiții ca anterior construirii autostrăzii, nu îi îndreptățește în

prezent la obținerea unei despăgubiri echivalente contravalorii acestuia,

nefiind vorba de un prejudiciu cert, ci de unul viitor, incert, iar astfel, în

măsura în care le va fi creat un prejudiciu cert, sigur, după finalizarea

lucrărilor sau chiar anterior, vor putea obține despăgubiri echitabile, în

prezent însă, acesta este incert și nedovedit, greșit instanța de fond reținând

contrariul, Raportat la aceste aspecte, cererea de aderare la apel apare ca

nefondată.

Recurentul contestă

soluția instanței și în ce privește momentul la care se stabilește cuantumul

despăgubirii, susținând că în mod greșit experții s-au raportat la momentul 02

iunie 2009.

Practica judiciară

s-a pronunțat în unanimitate în sensul în care valoarea de despăgubire trebuie

determinată în funcție de momentul întocmirii raportului de expertiză.

Experții nu au ținut

seama de dispozițiile legale și de îndrumările cuprinse în decizia de casare, în

rejudecare, instanța interpretând în mod greșit dispozițiile art. 26 din Legea

nr. 33/1994, a omologat despăgubirea stabilită de către experți pentru momentul

02 iunie 2009 - data întocmirii raportului în primul ciclu procesual, atât

pentru suprafețele expropriate, cât și pentru prejudiciul suferit de către

reclamantă.

Evaluarea imobilului

expropriat la momentul 02 iunie 2009 nu respectă prevederile art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994 și încalcă dispozițiile deciziei de casare.

Având în vedere

aceste aspecte, rezultă că singura despăgubire la care instanța ar fi putut să

se raporteze, în condițiile în care ar fi apreciat că a fost stabilită în mod

legal și doar dacă, din probatoriul administrat, acest cuantum nu era combătut

de alte înscrisuri, era despăgubirea aferentă momentului întocmirii raportului

de expertiză din acesta etapă procesuală, respectiv cea de 29.494 euro pentru

suprafețele expropriate si cea de 6.409 euro pentru prejudiciul suferit de

către reclamantă.

Art. 315 alin. (3) C.

proc. civ. prevede că: „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra

problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor

probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Așadar, dispozițiile

de îndrumare cuprinse în decizia de casare erau obligatorii pentru instanța de

apel. Cu toate acestea, instanța de control judiciar nu a respectat textul de lege

indicat mai sus, pronunțând o hotărâre fără a verifica dacă proba cu expertiză

tehnică evaluatorie administrată corespunde exigențelor art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994.

Deși instanța de

rejudecare a dispus refacerea probei cu expertiză judiciară evaluatorie în

condițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, aceasta a avut ca obiectiv stabilirea

despăgubirii și la alte 2 momente în timp, altele decât acela reglementat

imperativ în cuprinsul art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Instanța era obligată

să cenzureze concluziile experților și să stabilească cuantumul despăgubirilor

prin raportare la întregul material probator administrat în cauză, astfel cum

se dispune și prin decizia de casare, obligatorie pentru instanța de

rejudecare.

Cu alte cuvinte,

instanța trebuia să țină cont de contractele de vânzare-cumpărare depuse de pârât

la dosar, care vizează tranzacții din perioada 2011 - 2012 și pe care experții

le-au utilizat în numeroase alte cauze care au avut ca obiect terenuri similare

cu cele care fac obiectul prezentei cauze.

Printr-o analiză

reală comparativă, instanța de rejudecare ar fi putut constata că prețul de

circulație al terenului expropriat se situează cu mult sub valoarea propusă

prin raportului de expertiză.

Rațiunea casării

inițiale a hotărârii nr. 300/A/l din 1 noiembrie 2010 fost tocmai aceea de a se

rejudeca apelul pârâtului în baza unui nou raport care să fie realizat în

conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994, respectiv în funcție

de valorile relevate de contracte autentice de vânzare-cumpărare, care privesc

terenuri situate în corn. Gilău jud. Cluj, încheiate în anul 2012.

Or, instanța de

control judiciar, acceptând concluziile unui raport de expertiză vădit nelegal,

nu a surprins chiar esența deciziei nr. 7032 din 11 octombrie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care a stabilit în mod imperativ că lucrarea de

evaluare trebuie să se întemeieze pe prețul de piață al imobilelor similare din

aceea si unitate administrativ-teritorială, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate

în perioada relevantă. (iunie 2012.)

Recurentul solicită

admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea efectuării unei noi

expertize, cu respectarea dispozițiilor legale, iar în subsidiar, modificarea

deciziei recurate, iar pe fond, respingerea acțiunii

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

1). În

ce privește primul motiv de recurs, instanța reține că, în conformitate cu

dispozițiile imperative cuprinse în art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de

casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate,

precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru

judecătorii fondului.

În

speță, prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința civilă

nr. 75 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, au fost respinse excepțiile

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei,

invocate de pârât și a fost soluționată acțiunea pe fond, în sensul admiterii

acesteia.

Hotărârea

pronunțată de curtea de apel în soluționarea apelului declarat de pârât

împotriva acestei hotărâri, nu a schimbat soluția în ce privește modul de

soluționare a excepțiilor invocate.

În

recursul exercitat împotriva acestei decizii, pârâtul a reiterat excepțiile

lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei.

Prin

decizia nr. 7032 din 11 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a

admis recursul declarat de pârât, a casat decizia curții de apel și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Așa

fiind, având în vedere că hotărârea pronunțată în apel în primul ciclu

procesual a fost casată, iar prin apelul exercitat împotriva hotărârii fondului

și apoi, prin recursul exercitat împotriva deciziei din apel, pârâtul a

contestat modul de soluționare a excepțiilor invocate, în rejudecare, instanța

de apel avea obligația să se pronunțe și cu privire la excepții, în

conformitate cu dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ.

Se

constată astfel că este greșită concluzia din decizia recurată, în sensul că „soluția

instanțelor de fond cu privire la excepțiile invocate de pârâtă a rămas

irevocabilă”, motiv pentru care se impune admiterea recursului și trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului, pentru ca instanța să se pronunțe cu privire

la excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a

reclamantei, contestate de pârât în apelul declarat împotriva sentinței civile nr.

75 din 26 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj.

2). Cu

privire la cel de-al doilea motiv de recurs, instanța reține următoarele:

Stabilirea

valorii de circulație a imobilului supus exproprierii constituie unicul element

necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste și echitabile în

accepțiunea legii generale în materie, dar și a normelor constituționale (art. 44

din Constituție).

Reținându-se

caracterul excepțional al cedării proprietății prin expropriere și în scopul

asigurării unei protecții depline și adecvate a dreptului de proprietate

privată, dispoziția menționată din legea fundamentală a fost preluată ca atare

în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând

că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru

cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin

hotărâre judecătorească”.

Conform art. 26 din

Legea nr. 33/1994 „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și

din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”.

„La stabilirea

cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum

și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite,

„luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”.

Se

constată astfel că textul de lege stabilește atât criteriile de determinare a

despăgubirii, compusă din valoarea reală a bunului și prejudiciul cauzat

expropriatului, cât și momentul stabilirii cuantumului despăgubirii, respectiv

„data întocmirii raportului de expertiză”.

Textul de lege

prevede cu claritate și fără posibilitate de interpretare care este momentul în

raport cu care experții au a calcula și instanțele de judecată au a stabili

cuantumul despăgubirii, anume momentul „

întocmirii raportului de expertiză”.

În speță, instanța de

apel a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994

pe motiv că valorile stabilite în raport de data efectuării raportului de

expertiză în rejudecare sunt mai mici decât cele avute în vedere de prima

instanță și nu pot fi însușite de instanța de apel pentru că experții au

aplicat metoda comparației prin bonitare, întrucât nu au putut fi identificate

contracte pentru terenuri similare, precum și pentru că „apelantului nu i se

poate crea o situație favorabilă doar uzând de căile de atac în vederea

prelungirii procesului, pentru ca, în condiții de recesiune economică să

profite apoi de scăderea prețurilor”.

Această interpretare

a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 este eronată, și nu este de natură să

respecte nici textul constituțional menționat, care nu îngăduie, pentru

determinarea justeții cuantumului despăgubirilor, să se judece în echitate. Ca

atare, cuantumul despăgubirilor trebuie stabilit prin raportare la momentul

arătat în art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, indiferent după cum prețul

imobilelor la data întocmirii raportului de expertiză este mai mic sau mai mare

decât prețul de la data expertizei efectuate la fond.

Întrucât reclamanta a

înțeles să-și asume demersul judiciar prin intermediul căruia a înțeles să

conteste cuantumul despăgubirii stabilite de expropriator, aceasta trebuie

să-și asume și momentul în raport de care urma să se stabilească judiciar

despăgubirea, neputându-se stabili cuantumul despăgubirii la un alt moment,

contrar normei de drept, sub motivul existenței unor fluctuații ale prețurilor

de tranzacționare a terenurilor similare celui expropriat pe piața imobiliară.

Totodată, indiferent

dacă se dispunea refacerea sau completarea expertizei ori administrarea

acesteia potrivit îndrumărilor din decizia de casare, această dispoziție avea

semnificația concretizării reperului temporal prevăzut de art. 26 alin. (2) -

(„data efectuării expertizei”) pentru determinarea valorii despăgubirilor în

cauză, neexistând nicio rațiune nici de ordin procesual, nici decurgând din

vreo normă a legii speciale, spre a se opta pentru data întocmirii lucrării la

prima instanță, câtă vreme calea de atac a fost legal exercitată, iar apelantul

a invocat în mod procedural vătămarea ce i s-a produs prin expertiza efectuată

cu încălcarea dispozițiilor legale.

Pe cale de

consecință, stabilind cuantumul despăgubirii în funcție de prețul terenurilor

la nivelul anului 2009, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală

decurgând din interpretarea greșită a art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

motiv pentru care critica recurentului, sub acest aspect, este fondată.

Recurentul a susținut

încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 și pentru că expertiza pe care

instanța de apel și-a fundamentat soluția nu s-ar fi raportat la criteriile

prevăzute de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului

despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel în unitatea administrativ-teritorială.

Sub acest aspect, se

constată că din dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 rezultă cele două

aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă

experții desemnați de către instanța de judecată, respectiv prețul de piață al

imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă

și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul de

referință al determinării cuantumului despăgubirilor, care este cel al

întocmirii raportului de expertiză în cursul judecății.

Sintagma „prețul cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele” are semnificația de preț plătit

efectiv, respectiv prețul de tranzacționare a bunului, consemnat ca atare în

contracte de vânzare-cumpărare.

În speță, instanța de

apel a reținut că valorile stabilite în raport de data efectuării raportului de

expertiză în rejudecare sunt mai mici decât cele avute în vedere de prima

instanță, însă acestea nu pot fi însușite de instanță pentru că a fost aplicată

metoda comparației prin bonitare, neputând fi identificate contracte pentru

terenuri similare.

Instanța avea

obligația de a cere experților să facă verificări cu privire la prețurile

terenurilor ce rezultau din tranzacțiile încheiate în zonă, la agenții

imobiliare, notari, publicații de specialitate din zonă, urmând ca pe baza

informațiilor primite privind tranzacțiile încheiate în zonă să procedeze la

evaluare, luând în considerare prețurile din aceste tranzacții.

Numai în măsura în

care informațiile culese în urma acestor verificări indicau neîncheierea de

contracte de vânzare-cumpărare cu privire la imobilele din zonă, experții

puteau apela la alte comparabile decât prețul de vânzare în determinarea

despăgubirilor aferente exproprierii.

Expertiza nu este,

însă, însoțită de nici un document care să ateste rezultatul negativ al unei

asemenea verificări, or în absența acestei dovezi atașate raportului de

expertiză nu se putea accepta evaluarea.

Având în vedere

aceste considerente, urmează a se constata că, prin hotărârea atacată, nu s-a

stabilit pe deplin situația de fapt a cauzei pendinte, raportul de expertiză

judiciară întocmit în faza judecății în apel nesocotind cu evidență dispozițiile

art. 26 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiile deciziei de casare pronunțată în

primul ciclu procesual.

Pentru stabilirea

valorii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale menționate și a

deciziei de casare pronunțată în primul ciclu procesual, se constată că se

impune refacerea expertizei, probă incompatibilă cu structura recursului,

potrivit dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

Prin

urmare, constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu nerespectarea

dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 și ale art. 315 C. proc.

civ., în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamantei, în

baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia recurată, cu trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel, în vederea refacerii

probatoriului sub toate aspectele care au condus la încălcarea dispozițiilor legale

menționate.

Astfel,

urmează ca instanța de apel să dispună efectuarea expertizei, de către comisia

de experți constituită în condițiile art. 25 din aceeași lege, urmând ca

experții să stabilească despăgubirile cuvenite reclamantei în raport de prețul

cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză în

rejudecare, respectiv iunie 2012 - astfel cum s-a stabilit prin decizia nr.

7032 din 11 octombrie 2011 pronunțată de I.C.C.J. în primul ciclu procesual, preț

rezultat din contracte de vânzare cumpărare autentice, încheiate cât mai

aproape de acest moment.

Doar în

cazul în care, în urma unor verificări reale (prin administrarea probatoriului

necesar) efectuate de instanță în legătură cu existența unor asemenea acte

juridice la data întocmirii raportului de expertiză, se va constata că nu

există asemenea tranzacții, se vor avea în vedere alte metode propuse de

experți.

De asemenea, cum s-a

subliniat mai sus, data despăgubirilor va fi cea a raportului de expertiză de

la momentul rejudecării apelului, astfel cum  s-a stabilit prin decizia de

casare pronunțată în primul ciclu procesual, urmând a se stabili și daunele

aduse proprietarilor prin expropriere.

În rejudecare,

instanța va analiza și excepțiile lipsei calității procesuale active și a

lipsei de interes a reclamantei, invocate de pârât, precum și criticile privind

prejudiciul suplimentar datorat reclamantei, raportat la probele din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N. din România SA împotriva deciziei

civile nr. 27/ A din 11 aprilie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 ianuarie 2014.