ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 862/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 862/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 143 din 11 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă,

s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii; s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul local

al comunei Gilău - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004

și, în consecință, s-a respins acțiunea față de acest pârât; s-a admis, în

parte, acțiunea reclamantei M.M. împotriva pârâtului Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

S-a stabilit că despăgubirea datorată de expropriator, reclamantei,

pentru exproprierea terenului în suprafață de 2800 mp, situat în comuna Gilău,

categoria de folosință arabil, tarlaua 18/1, parcela 17, identificat cu nr.

cadastral 502, cuprins în hotărârea nr. 18 din 7 martie 2006, este de 459.480

lei.

A

fost obligat pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R., să achite reclamantei

suma de 800 lei, cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin hotărârea nr. 18

emisă la

data de

07 martie 2006, de către Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 198/2004, constituită la nivelul comunei Gilău, s-a aprobat acordarea

despăgubirii pentru imobilul situat în comuna Gilău, categoria de folosință

arabil, tarlaua 18/1, parcela 17, în suprafață de 2800 mp, identificat prin nr.

cadastral 502, și s-a stabilit că valoarea despăgubirii pentru terenul supus

exproprierii este de 79.907,68 lei, reprezentând echivalentul sumei de 22.960 Euro,

raportat la cursul Euro-leu al Băncii Naționale a României, din data de 06 martie

2006.

În cuprinsul hotărârii s-a stabilit că persoana aparent îndreptățită la

despăgubire este reclamanta M.M., în calitate de succesoare a numitului M.T.I.

Reclamanta

a susținut că despăgubirea acordată pentru terenul expropriat este mult

inferioară valorii terenului și, de aceea, nu constituie o justă despăgubire.

Deși reclamanta și-a denumit acțiunea „plângere”, din solicitările

concrete pe care le are și din motivarea cererii de chemare în judecată,

rezultă că scopul urmărit de aceasta este stabilirea despăgubirii pentru

expropriere, demers ce se încadrează in sfera celor reglementate de art. 9 din Legea

nr. 198/2004, astfel încât excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul

Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, este neîntemeiată.

Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Consiliul local Gilău - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, Tribunalul

a considerat că este întemeiată, având in vedere că, potrivit dispozițiilor

art. 12 alin. (2) din H.G. nr. 841/2004, procesele având ca obiect cererile

prevăzute de art. 9 din Lege se judecă in contradictoriu cu Statul Român,

reprezentat de expropriator, care este C.N.A.D.N.R, motiv pentru care această

excepție a fost admisă în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc.

civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 25 - 26 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul

a dispus efectuarea unei expertize de evaluare, de către o comisie de experți

alcătuită din expert V.V. - numit de instanță, G.P. - desemnat de expropriator,

și M.D.R. - desemnat de persoana expropriată.

Prin raportul de evaluare întocmit de comisie s-a stabilit că valoarea

imobilului suspus exproprierii este de 459.480 lei.

Comparând suma stabilită prin expertiza de evaluare cu suma stabilită cu

titlu de despăgubire în hotărârea 18 din 07 martie 2006, Tribunalul a constat

că valoarea despăgubirii propusă de expropriator este inferioară valorii

imobilului, stabilită potrivit criteriilor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Conform art. 1 din Legea nr. 33/1994 și dispozițiilor art. 41 alin. (3)

din Constituția României, exproprierea se poate face numai pentru cauzele de

utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Câtă vreme despăgubirea propusă de expropriator este inferioară valorii

reale a imobilului, despăgubirea propusă nu poate fi socotită ca fiind dreaptă,

astfel încât instanța a concluzionat că art. 2 din hotărârea nr. 18 din 07

martie 2006 s-a dat cu încălcarea dispozițiilor legale menționate mai sus.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004,

coroborat cu art. 1, art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994, Tribunalul a admis

cererea, stabilind că despăgubirea datorată de expropriator, reclamantei,

pentru exproprierea terenului în litigiu este de 459.480 lei.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., pârâtul Statul Român,

prin C.N.A.D.N.R., a fost obligat să achite, reclamantei, suma de 800 lei,

cheltuieli parțiale de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.

Apelul pârâtului a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 210/A/2009

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere că încălcarea

dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., vizând rolul activ al instanței, nu poate

fi reținută pe considerentul că Tribunalul ar fi interpretat, greșit, proba cu

raportul de expertiză administrat în cauză, instanța de fond procedând, în mod

corect, față de rezultatul expertizei, așa cum statuează dispozițiile art. 27

din Legea nr. 33/1994, aplicabile în speță.

De asemenea, nici critica privind nelegalitatea și netemeinicia

raportului de expertiză nu a fost primită, câtă vreme lucrarea tehnică, pe care

și-a întemeiat Tribunalul soluția, a fost întocmită în condițiile art. 9 din

Legea nr. 198/2004, raportat la art. 25-26 din Legea nr. 33/1994, de către o

comisie compusă din trei experți, care au stabilit valoarea reală a imobilului,

ținând seama de prețul cu care se vând imobilele de același fel, la data

întocmirii raportului de expertiză.

Împrejurarea că, de la data adoptării H.G. nr. 742/2005, privind

declanșarea procedurilor de expropriere, s-au administrat, în alte dosare, o

suită de rapoarte de expertiză de evaluare a altor terenuri decât cel în

litigiu, este irelevant în cauza dedusă judecății.

Terenul ce a făcut obiectul dosarului nr. 961/117/2007, evaluat la 7,50

Euro/mp, în niciun caz nu este de același fel cu cel în litigiu, fiind vorba de

un teren situat la marginea estică a comunei Gilău, cu acces pe un drum lateral

și peste alte parcele, teren pe care s-au executat excavații intense,

creându-se o groapă amplă, adâncă de 5 m, expertul din acel dosar concluzionând

că terenul respectiv nu mai poate fi denumit „agricol", fiind degradat

prin extragerea de balast practicată.

Valoarea de piață a terenului în litigiu, fiind stabilită în funcție de

particularitățile specifice acestui teren, respectiv amplasamentul lui, modul

de acces la acesta, distanța față de utilități, forma sa plană, situarea în

intravilan, cu front la DN 1, cu utilitățile la front și nedegradat, este fără

dubiu că acest teren nu poate fi asimilat celui care a format obiectul dosarului

sus-menționat, cu caracteristicile enunțate anterior.

Inadvertențele evidențiate și enumerate în cuprinsul motivelor de apel,

vizând coeficienții cu care au operat cei trei experți, în prezenta cauză, au

fost lămurite de aceștia, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de pârât,

aflate la filele 127-129 dosar fond, motiv pentru care nu se mai impunea

administrarea unei contraexpertize.

De asemenea, metoda comparației, în mod corect, a fost întrebuințată de

experți, în condițiile în care aceștia au folosit, pe lângă informațiile de pe

internet, și două tranzacții, din 12 februarie 2007 și, respectiv, 18 ianuarie 2008,

în prima, valoarea pe mp fiind de 52,71 Euro, iar în cea de-a doua, de 29,50 Euro.

În condițiile în care evaluarea stabilită de experți, de 45 Euro/mp, se

încadrează între aceste valori, nu se poate susține că terenul în litigiu a

fost supraevaluat.

Nici critica vizând compunerea comisiei de experți, în sensul că doar

unul dintre ei avea specialitatea agricultură, nu poate fi primită deoarece

obiectivul expertizei tehnice administrate în cauză fiind evaluarea proprietății

imobiliare, respectiv a terenului expropriat, nu se poate susține că experții

specializați tocmai în acest domeniu nu puteau efectua lucrarea tehnică

ordonată în cauză.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.N.A.D.N.R.,

criticând-o pentru următoarele motive:

Decizia civilă a fost pronunțată cu încălcarea legii - art. 304 pct. 9

teza ultimă C. proc. civ.

Astfel, Curtea de Apel Cluj a pronunțat hotărârea cu aplicarea și

interpretarea greșită a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, art. 129 C.

proc. civ., art. 1169 C. civ. și art. 201 și următoarele C. proc. civ.

Art. 26 din Legea nr. 33/1994 reglementează modalitatea determinării

despăgubirilor pe cale judiciară. Potrivit normei sus enunțate, la stabilirea despăgubirii,

atât experții tehnici, cât și instanța de judecată se vor raporta la prețul de

circulație; respingând proba cu expertiză, instanța de apel a încălcat această

normă legală.

În cazul dedus judecății, încălcarea rolului activ, reglementat de

dispozițiile art. 129 C. proc. civ., constă în faptul că hotărârea pronunțată

se întemeiază pe o gravă greșeală de fapt și de drept, decurgând dintr-o

apreciere eronată a probelor administrate, în speță, probele cu martori și

expertiză tehnică.

Încălcarea rolului activ a condus la admiterea cererii intimatei-reclamante,

de majorare a cuantumului despăgubirii.

Metodele de expertizare, utilizate în cuprinsul raportului de expertiză,

sunt fie eronate, fie improprii categoriei terenului expertizat, astfel încât

se impunea refacerea probei, de către alți specialiști, instanța respingând, în

mod greșit solicitarea pârâtului în acest sens.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirii stabilite pentru exproprierea

terenului situat în localitatea Gilău, în suprafață de 2.800 mp, instanța de

apel a ignorat cu desăvârșire criticile pârâtului cu privire la modul de efectuare

a expertizei.

După cum s-a arătat și în cuprinsul obiecțiunilor, pentru terenurile

situate în

extravilanul localității Gilău, s-au efectuat, până în prezent, mai multe

rapoarte de expertiză, care au condus la rezultate diferite; astfel, fără nicio

posibilă explicație rațională, s-a ajuns ca aceeași categorie de teren, situată

în aceeași localitate, să valoreze fie 7,5 Euro/mp, fie 30 sau 45 Euro/mp; este

inadmisibil și nedeontologic ca, pentru terenuri similare, experții tehnici să

prezinte rezultate diferite.

Referitor la metoda comparației prin bonitare, există următoarele

inadvertențe, invocate, de către pârât, în fața ambelor instanțe anterioare:

A - categoria localității - potrivit Buletinului documentar „Expertiza

Tehnică" nr. 97/2006, utilizat de înșiși experții tehnici desemnați în

cauză, nu există noțiunea de „comună suburbană a unui mare oraș", potrivit

înscrisului sus-menționat se punctează „comuna” cu 0,2 pct.

F - funcția economico-socială a localității - experții tehnici au

acordat maximumul de puncte pentru activități complexe; trebuia ca experții să

comunice categoriile de servicii prestate la nivelul comunei Gilău și tipul de

industrie întâlnit în comună.

E - echipare tehnico-edilitară - fără niciun fel de justificare, toate

utilitățile au fost identificate ca fiind „la gard" și, pe cale de

consecință, s-au aplicat valorile maximale; în plus, experții tehnici cunosc

foarte bine faptul că un teren care se utilizează ca pășune, potrivit

propriilor afirmații (pag. nr. 2 din raport) nu poate avea acces la utilități

și, în plus, faptul că terenul respectiv este parcurs de magistrala de gaz nu

echivalează cu accesul la utilitatea respectivă; același comentariu este

valabil pentru utilități ca telefonie, energie ș.a.

S - raportul dintre fațada și adâncimea terenului - potrivit experților

și contrar propriei schițe anexate (anexa nr.3 din raport) raportul este

favorabil și nu s-a punctat negativ; în realitate, astfel cum rezultă și din

schița anexată, raportul este nefavorabil - or, acestui raport îi corespund

(-0,5 pct.).

Experții tehnici au acordat note maxime (3) și, respectiv (2),

coeficienților de utilizare a terenului, „U" și de zonare „Z", în

condițiile în care, potrivit Buletinului documentar „Expertiza tehnică"

nr. 97/2006, acești coeficienți se aplică exclusiv orașelor mici, indiferent de

delimitarea construcțiilor. Contrar celor reținute de către instanța de apel, răspunsul

dat de experți, referitor la coeficienții cu care au operat, nu este lămuritor,

fiind incomplet și neveridic (o comună, indiferent de mărime sau de poziționare

față de oraș, nu poate fi asimilată unui oraș mic).

Referitor la metoda comparației, deși pârâtul a invocat, în fața instanței

de fond, netemeinicia acesteia raportat la faptul că această metodă poate fi

utilizată în rapoartele de evaluare doar cu condiția anexării a cel puțin 3-5

contracte autentice de vânzare-cumpărare, care constituie „comparabilele"

ce stau la baza tratării metodei, prima instanță nu a ținut cont de concluziile

părții. Valorile propuse de către experții tehnici, în fapt, informații obținute

de pe internet, lipsite de valoare probatorie, conduc la respingerea

concluziilor reținute în baza acestei metode.

În mod greșit, a reținut instanța de control judiciar faptul că au fost

anexate două tranzacții la raportul de expertiză.

În realitate, experții tehnici au anexat, raportului, o unică tranzacție

autentificată, insuficientă, însă, pentru a justifica folosirea metodei.

Mai mult decât atât, contractul de vânzare-cumpărare respectiv a fost

încheiat în februarie 2007, or, evaluarea trebuia făcută la nivelul lunii

martie 2008 (potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, evaluarea se face la

momentul întocmirii raportului de expertiză).

Pe de altă parte, doi dintre experții care au întocmit raportul de

expertiză din prezenta cauză (cu excepția expertului desemnat de expropriator)

sunt experți în specialitatea topografie, respectiv evaluarea proprietății

imobiliare. Or, potrivit adreselor nr. 33197 din 10 aprilie 2009 a Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești/Direcția pentru Servicii Juridice Conexe

și nr. 39607 din 05 mai 2006 a aceluiași minister, Direcția pentru Resurse

Umane și Relații cu Consiliul Superior al Magistraturii, evaluarea terenurilor

agricole se face de către experți în specialitatea agricultură.

Mai mult decât atât, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004,

"raportul de evaluare a terenurilor forestiere și agricole va fi întocmit

de un evaluator autorizat, agreat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării

Rurale".

Deși s-au subliniat aceste aspecte în fața Curții de Apel, instanța, cu

încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de lege, a apreciat că experții

desemnați, în primă instanță, erau competenți să evalueze terenul în litigiu.

În mod greșit, instanța de apel a respins cererea pârâtului, de

efectuare a unei noi expertize, motivat de faptul că, în dosarul de fond, a

fost efectuată o contraexpertiză.

În fața primei instanțe a fost întocmit un singur raport de expertiză,

raport criticat prin obiecțiunile formulate în cauză și ignorate de către Tribunal,

care a respins solicitarea pârâtului, de efectuare a unei contraexpertize.

Casarea hotărârii se impune, în condițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., deoarece este necesară administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară.

În plus, ofertele de vânzare contravin dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, legiuitorul având în vedere prețul pieței (ceea ce presupune

întâlnirea cererii cu oferta).

Recurentul a solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate

și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării unei noi

expertize, în conformitate cu art. 25 și art. 26 din Legea nr. 33/1994.

În dosar, a depus întâmpinare reclamanta, care a solicitat, în esență,

respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia civilă recurată, din perspectiva criticilor formulate

și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul a susținut încălcarea art. 26 din Legea nr. 33/1994 deoarece

expertiza efectuată în cauză și însușită de instanță nu s-a raportat la criteriul

prevăzut de acest text de lege în ceea ce privește stabilirea cuantumului

despăgubirilor, respectiv prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de

același fel, în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Contrar celor susținute de recurent, instanța a dispus, ca obiectiv al

expertizei, stabilirea prețului cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de

același fel din unitatea administrativ-teritorială, conform mențiunilor din

încheierea pronunțată la data de 28 iunie 2007. Raportul de expertiză a avut în

vedere acest obiectiv, stabilind valoarea despăgubirilor cuvenite reclamantei,

în funcție de criteriul legal menționat, determinat conform informațiilor privind

tranzacțiile încheiate în zonă și ofertele de vânzare, furnizate de persoane

din zonă, agențiile imobiliare, notari și publicațiile de specialitate apărute

în municipiul Cluj-Napoca, după cum rezultă din mențiunile expertizei de la

pct. 6.2. La raport a fost atașat și un contract de vânzare-cumpărare încheiat pentru

două terenuri din localitatea Gilău și autentificat sub nr. 528 din 12

februarie 2007.

Din aceste verificări a rezultat că „prețurile la care se

tranzacționează terenuri pentru construcții situate în intravilanul comunei

Gilău sunt cuprinse în intervalul 22-55 Euro/mp”, experții stabilind, pentru

terenul în litigiu, o valoare de 459.500 lei, respectiv 45 Euro/m.p, avută în

vedere de instanță și care se încadrează în limitele valorice ale prețurilor cu

care se vindeau, în mod obișnuit, terenuri în zonă, la data întocmirii

raportului de expertiză.

Astfel, comisia de experți nu s-a rezumat doar la contractul de

vânzare-cumpărare atașat la expertiză, ci raportul întocmit de aceștia s-a

fundamentat pe mai multe informații, după cum rezultă din cele consemnate de ei

în document.

În plus, nu era necesar să se depună toate tranzacțiile avute în vedere

de comisie la întocmirea raportului, după cum nu rezultă ce act normativ

specifică numărul de acte juridice care trebuie verificate de experți pentru a

stabili prețul cu care se vând imobile de același fel cu cel expertizat la

momentul întocmirii raportului. De altfel, este posibil ca, într-o anumită

perioadă, să nu se încheie numărul de tranzacții pretins de pârât a fi avut în

vedere la întocmirea lucrării (4-5) și, în aceste condiții, este fără dubiu că

efectuarea expertizei nu poate fi amânată până la realizarea numărului de acte

juridice respectiv.

În această situație, este firesc ca expertiza să se realizeze în raport

și de alte criterii privind valoarea imobilului (oferte de vânzare, de exemplu,

dar și situarea imobilului, apropierea de anumite utilități ș.a.).

Dacă s-ar limita posibilitatea experților de a evalua imobilul numai în

raport de tranzacțiile deja efectuate la data întocmirii raportului, pe lângă

posibilitatea ca la acel moment să nu se fi încheiat asemenea acte juridice,

s-ar limita nejustificat posibilitatea lor de apreciere și s-ar lipsi de

conținut însuși scopul pentru care legea a dispus întocmirea unui raport de

către o comisie formată din trei experți, propuși de instanță și de părțile

aflate în conflict, fiind suficientă depunerea unui număr oarecare de acte

juridice încheiate pentru terenuri asemănătoare, ceea ce legea nu consideră că

este suficient.

În concluzie, a fost respectat criteriul legal prevăzut în art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în determinarea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamantei.

Recurentul a susținut și încălcarea art. 129 C. proc. civ., privind

rolul activ al instanței, criticile sale vizând, însă, greșita stabilire a

situației de fapt, în opinia sa, în raport de probele administrate în cauză.

Față de actuala structură a recursului, reevaluarea situației de fapt

reținută de instanța de apel, în baza probelor administrate, nu mai poate fi

realizată, motivul de casare care permitea astfel de verificări, prevăzut de

art. 304 pct. 11 C. proc. civ., fiind abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000.

Pentru aceleași argumente nu pot fi examinate nici criticile privind

metodele de expertizare, eronate sau improprii categoriei terenului expertizat,

precum și cele referitoare la supraevaluarea imobilului în raport de

coeficienții avuți în vedere de experți, atât timp cât comisia a avut în vedere

obiectivul stabilit de instanță, conform art. 26 din Legea nr. 33/1994.

De asemenea, faptul că doi dintre experții ce au făcut parte din comisia

constituită în condițiile art. 25 din actul normativ sus-menționat nu erau

experți agricoli, deși categoria de folosință a terenului în litigiu ar fi

impus o asemenea specializare a acestora, reprezenta o chestiune ce ar fi putut

atrage nulitatea relativă a expertizei întocmite, astfel încât trebuia invocată

conform art. 108 alin. (3) C. proc. civ., respectiv la prima zi de înfățișare

ulterioară săvârșirii actului procedural, cu încălcarea legii. Or,

reprezentantul pârâtului, deși prezent la termenul la care au fost numiți

experții ce au constituit comisia respectivă (28 iunie 2007 și 26 septembrie 2007,

când expertul propus de reclamantă a fost înlocuit), nu s-a opus la desemnarea

lor pe motiv că nu ar avea specializarea necesară întocmirii raportului; în

plus, nici prin obiecțiunile formulate la raport (filele 74-77 dosar fond),

pârâtul nu a formulat o asemenea susținere. Dimpotrivă, a solicitat, printre

altele, efectuarea unei noi expertize de către evaluatori imobiliari, iar nu

agricoli, specializare pe care o aveau și cei care au efectuat expertiza,

potrivit mențiunilor din lista experților A.N.E.V.A.R. (filele 33-35 din

același dosar).

Prin urmare, pârâtul nu poate invoca direct, în căile de atac, lipsa de

specializare a celor doi experți propuși de instanță și de reclamantă.

Pe de altă parte, atât raportul de expertiză, cât și răspunsul la

obiecțiunile formulate de părți, au fost semnate, fără puncte divergente, și de

către expertul desemnat de expropriator, care are specializarea în domeniul

agricol, după cum susține însuși pârâtul, ceea ce înseamnă că valoarea

stabilită în cuantumul menționat în raport a fost considerată ca fiind corectă

și însușită și de către expertul respectiv.

A mai susținut recurentul că, prin desemnarea unor experți evaluatori în

domeniul imobiliar, iar nu agricol, s-ar fi procedat la încălcarea art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 198/2004, critică neîntemeiată întrucât textul [art. 4 alin.

(8) din Lege] se referă la întocmirea unui raport de evaluare a tuturor

imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitatea

administrativ-teritorială și categorie de folosință, anterior începerii

activității prevăzute la art.6 alin.1 din actul normativ în discuție, și anume

anterior numirii comisiei care verifică dreptul de proprietate al persoanei

expropriate și care constată acceptarea sau neacceptarea cuantumului

despăgubirii, în faza premergătoare sesizării instanței, iar nu la momentul

încuviințării efectuării expertizei în condițiile art. 25 și art. 26 din Legea

nr.       33/1994, în faza judiciară a procedurii.

În plus, în cazul evaluării terenurilor forestiere și agricole, expertul

trebuie să fie un evaluator autorizat, specializat în evaluarea proprietăților

imobiliare, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România,

condiție pe care ambii experți contestați de recurent o îndeplinesc, și acesta

să fie agreat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

În ceea ce privește valoarea unor terenuri din comuna Gilău, supuse

exproprierii și expertizate în alte dosare, diferită de cea stabilită pentru

terenul din prezentul litigiu, această chestiune nu este în măsură să confirme

netemeinicia și, cu atât mai puțin, nelegalitatea raportului din prezentul

dosar ori nedeontologia experților care l-au întocmit, deoarece, după cum a

reținut, în mod corect, și Curtea de Apel, chiar dacă este vorba despre aceeași

localitate sau aceeași categorie de teren, particularitățile fiecărui imobil în

parte determină valori diferite ale acestora în comparație cu alte imobile

asemănătoare ca natură și categorie de folosință.

Referitor la motivele instanței de apel pentru care aceasta a respins

efectuarea unei noi expertize în faza procesuală respectivă, determinate de efectuarea

unei contraexpertize în dosarul primei instanțe, într-adevăr, acest argument

este incorect deoarece în dosarul de fond s-a întocmit un singur raport de

expertiză, suplimentat prin răspunsul la obiecțiunile formulate de ambele

părți, care se regăsește la filele 127-129 din dosar, contraexpertiza

solicitată de pârât fiind respinsă deoarece prima instanță a considerat că

raportul de expertiză întocmit de comisie este lămuritor.

Cu toate acestea, chiar dacă instanța de apel, în mod greșit, s-a referit

la o expertiză contrarie (care, în realitate, nu a fost efectuată în dosarul

Tribunalului), aceasta avut în vedere raportul de expertiză, singurul întocmit

în cauză, pe care l-a considerat ca fiind realizat cu respectarea cerințelor

art. 26 din Legea nr. 33/1994, iar răspunsul la obiecțiuni ca fiind argumentat

în condițiile aceleiași dispoziții legale, ceea ce a determinat-o să respingă

solicitarea apelantului pârât de efectuare a unei noi expertize în faza

procesuală respectivă.

Or, cât timp recurentul nu a dovedit că măsura Curții de Apel în

legătură cu cererea de probe formulată de pârât, în apel, este rezultatul

încălcării unei prevederi legale în materia probelor, prezenta instanță nu

poate cenzura, pentru argumentele deja arătate privind structura actuală a

recursului, dispoziția instanței anterioare.

Concludența și utilitatea administrării unei probe reprezintă atributul

exclusiv al instanței în fața căreia se solicită proba respectivă, ce nu poate

fi cenzurat de instanța de recurs, neîncadrându-se în motivele de nelegalitate

prevăzute în art. 304 C. proc. civ., singurele care pot fi invocate și

cercetate în această fază procesuală.

Ca atare, nu se poate considera, prin refuzul instanței de apel de a

încuviința o nouă expertiză, în această fază procesuală, că s-ar fi încălcat

dispozițiile art. 201 C. proc. civ., care reglementează generic posibilitatea

efectuării unei expertize când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, este

necesară părerea unor specialiști, numărul acestora și obligația instanței de a

stabili termenul de efectuare a lucrării.

Cum deja s-a arătat, evaluarea necesității administrării probei revine,

însă, doar instanței învestite cu cererea de încuviințare a probei și nu poate

fi cenzurată în recurs.

Deși s-a susținut și încălcarea art. 1169 C. civ., recurentul nu a

susținut, în mod concret, motivele pentru care textul de lege nu ar fi fost

respectat în faza apelului, în consecință, Înalta Curte nu poate examina o

asemenea critică formală.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că susținerile

recurentului pârât Statul Român, prin C.N.A.D.N.R. SA, sunt, în parte,

nefondate, în parte, nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312

alin. (1) din același cod, va respinge recursul exercitat de această parte, ca

nefondat.

În baza art. 316 cu referire la art. 298 și art. 274 C. proc. civ., îl

va obliga pe recurent, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 7170 lei

cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând onorariu de

avocat potrivit chitanței nr. 964 din 11 februarie 2010 emisă de Cabinet de

avocat M.M., Baroul Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român,

reprezentat de C.N.A.D.N.R. S.A., împotriva deciziei nr.210/A din 2 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel Cluj - Secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie.

Obligă pe recurent la plata, către intimata reclamantă, a cheltuielilor

de judecată în cuantum de 7170 lei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2010.