ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5411/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5411/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra cauzei de față, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., retine următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată la data de 26 august 2008 pe rolul Tribunalului

Cluj, reclamanta SC E.V.W. H. SRL a solicitat obligarea Statului Român prin SC

C.N.A.D.N.R. SA la plata suma de 1.844.000 euro cu titlu de justă despăgubire

pentru imobilul expropriat, situat în comuna Gilău județul Cluj, arabil în

intravilan cu ieșire la D.N. 1, parcele topografice (numere vechi) în suprafață

de 16.800 mp, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, se arată că

reclamanta este proprietara tabulară actuală al imobilului, achiziționat în

vederea edificării unei construcții cu destinația „showroom auto" și

atelier de reparații autocamioane, necesare desfășurării activității proprii.

Prin certificatul de urbanism din 2006

solicitat de aceștia în vederea demarării construcțiilor, au fost informați de

Consiliul Local Gilău că imobilul urma a fi afectat de construcția autostrăzii

Brașov - Oradea, fără a se specifica măsura în care imobilul va face obiectul

unei eventuale exproprieri.

În vederea clarificării situației imobilului,

reclamanta a solicitat Consiliului Local Gilău să îi comunice planurile cu

amplasamentul lucrării precum și lista imobilelor propuse spre expropriere în

zona respectivă, în condițiile în care aceste informații nu au fost aduse la

cunoștința publică, potrivit art. 4 alin. (2) din Legea nr. 198/2004, respectiv

art. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare ale acestei legi.

În pofida insistențelor de care au dat

dovadă, aceste informații nu le-au fost comunicate. Față de această situație,

au acționat în justiție, solicitând obligarea Consiliului Local al Comunei

Gilău și a Primarului Comunei Gilău la afișarea la sediul Consiliului Local a

planurilor cu amplasamentul lucrării precum și a listei imobilelor propuse spre

expropriere. În urma acestui demers judiciar, cele două autorități

administrative au făcut publice informațiile în cauză.

Prin H.G. nr. 245/2008, a fost aprobat

amplasamentul lucrării „Secțiunea 2B" pe teritoriul localităților Câmpia

Turzii, Gilău, Florești, Săvădisla, Petreștii de Jos, Luna și Săndulești din

județul Cluj din cadrul obiectivului de investiție Autostrada Brașov-Cluj-Borș.

În continuare, s-a derulat procedura specială de expropriere reglementată de

Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de

autostrăzi și drumuri naționale și de Normele metodologice de aplicare

acesteia.

În data de 14 aprilie 2008, reclamanta

a fost notificată de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 cu privire la

declanșarea procedurii de expropriere a imobilului, comunicându-se totodată

prima ofertă de expropriere, prin care cuantumul despăgubirii a fost stabilit

la suma de 285.600,00 euro.

În data de 21 aprilie 2008, reclamanta

a comunicat în scris Comisiei dezacordul cu privire la suma propusă cu titlu de

despăgubiri, și, ca urmare, Comisia a comunicat reclamantei o nouă adresă, prin

care cuantumul despăgubirii a fost majorat la suma de 495.600,00 euro.

În data de 5 mai 2008, reclamanta a

comunicat în scris, pentru a doua oară, refuzul cu privire la noul cuantum

propus.

În data de 9 mai 2008, Comisia pentru

Aplicarea Legii nr. 198/2004 a emis Hotărârea cu privire la exproprierea

imobilului, prin care s-au stabilit despăgubiri în sumă de 1.824.600,96 lei,

reprezentând echivalentul în lei a 495.600,00 euro, pe care reclamanta a

refuzat să o accepte, reținându-se poziția acesteia, în sensul că prețul pe

metru pătrat este sub valoarea de circulație a terenurilor din zona respectivă.

Prin comunicarea Hotărârii de

stabilire a despăgubirii, însoțită de Procesul-verbal de către Comisia pentru

Aplicarea Legii nr. 198/2004, la data de 13 august 2008, a luat sfârșit etapa

administrativă a procedurii de expropriere.

Reclamanta a arătat că despăgubirile

pe care le solicită se compun din valoarea reală a imobilului de 1.344.000

euro, pe de o parte, iar pe de altă parte din suma de 500.000 euro,

reprezentând prejudiciul cauzat prin expropriere și care constă în nerealizarea

proiectului de construcție, care a constituit scopul achiziționării imobilului

de către reclamantă.

Ulterior, reclamanta a depus o

precizare a cererii de chemare în judecată, în sensul că solicită de la pârâtă

plata sumei de 3.054.725 euro, în echivalent lei la curs B.N.R. din ziua

plății, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul din litigiu.

Prin sentința civilă nr. 694 din 3

noiembrie 2009, Tribunalul Cluj a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâtul

să plătească reclamantei suma de 2.167.872 euro, în echivalent lei la curs B.N.R.

din ziua plății efective, cu titlu de justă despăgubire pentru imobilul

expropriat situat în comuna Gilău, jud. Cluj, arabil intravilan cu ieșire la D.N.

1, tarla 18, în suprafață de 16.800 mp. Prin aceeași hotărâre a fost obligat

pârâtul și la achitarea sumei de 19.835,13 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată, în favoarea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

constatat că, în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994,

despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite.

La calcularea acestui cuantum,

experții, precum și instanța, au ținut seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului,

luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Raportându-se la acest text de lege,

tribunalul a apreciat că despăgubirea care i se cuvine reclamantei este de

2.167.872 euro, reprezentând valoarea stabilită de experți în considerarea

metodei comparației de piață.

Tribunalul a apreciat ca neîntemeiată

solicitarea reclamantei de a-i fi acordate despăgubirile de 3.052.752 euro,

deoarece faptul că aceasta intenționa să construiască un showroom pe acest

teren nu poate reprezenta un prejudiciu în sensul art. 26 din Legea nr. 33/1994,

exproprierea fiind un act al puterii de stat și nu o faptă delictuală, și mai

mult în speță se pune problema unei intenții a reclamantei, neexistând nici un

început de edificat pe acest teren care să contureze intențiile reclamantei.

Prin Decizia nr. 8/ A din 31 ianuarie

2013 Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis în parte, apelurile

declarate de reclamantă și de pârât, a schimbat în parte sentința, în sensul că

a obligat pârâtul să-i plătească reclamantei despăgubiri în sumă de 170.402,4

euro sau echivalentul în lei la data plății pentru suprafața expropriată de

13.524 mp; a compensat cheltuielile de judecată ale părților în toate

instanțele.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a reținut că totalul suprafeței expropriate este de 13.542 mp și nu de doar

11.452 mp, pentru cât au fost acordate despăgubiri prin hotărârea de

expropriere, așa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză întocmit de ing.

exp. E.D. corectat (aflat laf. 201-211, filele 315-316 dosar curte, vol. II).

Cu privire la edificarea unui

showroom, curtea de apel a reținut că reclamanta a obținut un certificat de

urbanism, în data de 24 iulie 2006, privind construirea unui showroom auto pe

terenul proprietatea sa, situat în intravilanul localității Gilău, în cuprinsul

acestui certificat menționându-se că terenul obiect al acestuia este afectat de

traseul autostrăzii Brașov-Oradea.

Autorizația de construire nr. 70 a

fost emisă la data de 28 iulie 2008, la aproape 3 luni de la data exproprierii

(filele 66- 68 dosar curte, vol. I), însă, din cuprinsul ei, rezultă că se

referă la un alt teren, respectiv parcela din CF Gilău, aspecte ce au fost

invocate și de pârâtă prin notele de ședință depuse la 15 martie 2010 (filele 150-152

dosar curte vol. I).

Contractul de prestări de servicii

proiectare a fost încheiat la data de 1 iulie 2008, la aproape 2 luni de la

data hotărârii de expropriere (filele 40-142 dosar tribunal).

Toate acestea după ce reclamanta a

solicitat informații privind traseul exact al autostrăzii, obținând și sentința

civilă nr. 2093 din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, secția mixtă, de

conflicte de muncă și contencios administrativ și fiscal, (filele 27-29 dosar

tribunal), copia planului de situație afișat la Primăria Gilău cu privire la

traseul și zona afectată de autostradă fiindu-i comunicată anterior (filele 33-34

din același dosar), procesul verbal de afișare fiind întocmit abia în data de 18

aprilie 2008, după pronunțarea hotărârii judecătorești, însă anterior hotărârii

de expropriere (fila 47 din același dosar).

Reclamanta a cumpărat un alt teren în

aceeași localitate, la circa 3 km de cel expropriat, cu acces din șoseaua E 60,

dar printr-un drum de șantier neamenajat, pe care a construit un showroom,

conform declarațiilor date de reprezentantul acesteia, consemnate în încheierea

ședinței publice din 17 februarie 2011 (fila 318 dosar curte, vol. I) și

primului raport de expertiză dispus în apel (filele 54-58 dosar curte, vol.

II).

A doua expertiză întocmită în apel a

concluzionat că toate terenurile din zonă au fost achiziționate pentru

construirea unor spații comerciale, showroom, depozite etc. și că cele două

amplasamente sunt echivalente, neexistând vreun prejudiciu din mutarea

investiției pe un alt amplasament (fila 9 dosar curte, vol. III).

Ca atare curtea de apel a apreciat că

valoarea oferită de expropriator cu titlu de despăgubire este similară cu

valoarea altor terenuri din zonă, nedovedindu-se un prejudiciu mai mare sub

aspectul modului de stabilire a valorii unui mp de teren.

Faptul că reclamanta nu a putut

edifica un showroom pe terenul expropriat nu-i cauzează un prejudiciu

suplimentar, întrucât a construit altul în apropiere, pe un teren pe care-l avea

în proprietate. Oricum, actele depuse privind intenția edificării unui astfel

de spațiu nu se referă la terenurile expropriate obiect al prezentului litigiu.

Împotriva acestei decizii reclamanta

SC E.V.W. .H. SRL a formulat recurs.

Printr-o primă critică a arătat că a

fost greșit aplicat art. 26 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește modul de

stabilire a despăgubirilor.

Astfel, instanța nu a luat în

considerare valoarea stabilită prin raportul de expertiză, înlăturând în mod

nelegal valorile stabilite de experți, cu respectarea art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Mai mult, la pronunțarea soluției,

instanța a considerat că valoarea de piață prevăzută de art. 26 din Legea nr. 33/2004

poate fi stabilită doar comparativ cu prețurile ce reies din contractele de vânzare

cumpărare, înlăturând expertiza efectuată pe baza ofertelor de vânzare. Astfel,

instanța în mod nejustificat a înlăturat contractele efectiv încheiate în anul

2008, iar ultima expertiză a avut în vedere un singur contract de vânzare

cumpărare.

Printr-o a doua critică, reclamantă

arată și că instanța de apel nu a avut în vedere la stabilirea cuantumului

despăgubirilor prejudiciul rezultat din faptul că nu a putut să construiască pe

teren un showroom auto, deși a făcut dovada demarării procedurilor administrative

de autorizare a construcției.

Cererea de recurs a fost întemeiată în

drept pe dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte

urmează a-l respinge, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 26. alin. (1) din Legea nr.

33/1994 „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite" și alin.

(2) „La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia".

Instanța de apel a fost preocupată să

respecte întocmai condițiile legii, dispunând în acest sens întocmirea a două

expertize, la care s-au formulat obiecțiunii și a procedat inclusiv la audierea

expertului, pentru a se lămuri cu privire la modul în care au fost aplicați

coeficienții de corecție și cum s-a apreciat evoluția prețurilor la terenuri.

S-a reținut ca situație de fapt, din

probele administrate, că suprafața terenului expropriat de la reclamantă este

mai mare decât cea trecută în hotărârea de expropriere, fiind, în realitate, de

13.524 mp.

Pentru stabilirea valorii imobilului

expropriat, instanța de apel a procedat la întocmirea de expertize de

specialitate.

Concluziile primei expertize întocmite

au fost înlăturate, deoarece experții desemnați au întocmit două expertize

distincte, în loc de una singură.

Ca atare, instanța de apel a numit noi

experți pentru refacerea expertizei, solicitând acestora să țină seama de

contractele de vânzare depuse la dosar atât de reclamantă cât și de pârâtă.

Expertiza astfel întocmită s-a

raportat la data hotărârii de expropriere, respectiv luna mai 2008, având în

vedere două contracte de vânzare cumpărare și o ofertă din ziar, la data

întocmirii primei expertize efectuată în dosarul tribunalului, luna aprilie

2009, precum și la data efectuării primei expertize din apel, aprilie 2012.

Experții au răspuns la obiecțiunile

formulate de pârâtă, iar instanța de apel a procedat și la audierea unuia

dintre cei trei experți, pentru a se lămuri cu privire la modul în care s-au

aplicat coeficienții de corecție și cum s-a apreciat evoluția prețurilor la

terenuri.

Ca atare, pentru a stabili cuantumul

despăgubiri la suma de 170.402,4 euro, curtea de apel a respectat inclusiv

prevederile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, în sensul că a coroborat

concluziile expertizelor cu toate înscrisurile depuse la dosar de către părți,

care se refereau la anul 2012, anul întocmirii expertizei din apel.

Înalta Curte constată că este

nefondată critica reclamantei, în sensul unei greșite aplicări a art. 26, mai

sus citat.

Aceasta deoarece stabilirea prețului

de piață a unui bun presupune administrarea de către părți a unor probatorii

pertinente sub acest aspect și, pe cale de consecință, analizarea și aprecierea

acestora de către judecătorul fondului, ceea ce instanța de apel a făcut și a

argumentat pe larg.

În analiza criticii de nelegalitate

privind încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate,

doar omisiunea instanțelor de fond de a analiza și respecta criteriile legale

de stabilire a despăgubirii poate pune în discuție o problemă de încălcare a

legii, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Însă calitatea probatoriilor

administrate de părți, în susținerea criteriilor legale de evaluare a

despăgubirii și, respectiv, aprecierea dată de judecători valorii probatoriilor

administrate în acest scop pune în discuție o problemă de temeinicie a

hotărârii.

Astfel, criticile privind modalitatea

de efectuare a expertizei tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile

experților, admiterea sau respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză

reprezintă chestiuni de apreciere și interpretare a probatoriilor administrate,

ce nu pot fi analizate în calea de atac a recursului, întrucât sunt aspecte de

netemeinicie iar nu de nelegalitate, care exced cadrului verificărilor pe care

le presupune soluționarea recursului, în raport de dispozițiile art. 304 C. pr.

civ.

În ceea ce privește prejudiciul

rezultat din faptul că nu a putut să construiască pe teren un showroom auto, Înalta

Curte a reținut că și această critică este nefondată.

Deși recurenta susține că noțiunea de

prejudiciu este suficient de largă încât implică orice rezultat vătămător de

natură patrimonială sau nepatrimonială, Înalta Curte constată că art. 26 din

Legea nr. 33/1994 prevede că prejudiciul îl reprezintă daunele aduse

proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare

și dovezile prezentate de aceștia.

Așa fiind, corect au reținut instanțele

de fond că împrejurarea invocată de recurentă nu reprezintă un prejudiciu în

sensul mai sus arătat, aceasta deoarece reclamanta nu a făcut dovada intenției

construirii spațiului comercial, câtă vreme certificatul de urbanism solicitat

anterior demarării proceduri de obținere a avizelor precizează că terenul este

afectat de traseul autostrăzii Brașov Oradea, iar autorizația de construcție

invocată se referă la alt teren.

Având în vedere cele mai sus reținute,

în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC E.V.W. .H. SRL împotriva Deciziei civile nr. 8/ A din 31

ianuarie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

21 noiembrie 2013.