ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6726/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6726/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 183 din 31 martie 2009

pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 1035/117/2007, a fost admisă acțiunea

formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâtului Statul Român, prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și, în consecință, s-a dispus

anularea parțială a hotărârii din 2006 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 198/2004;

s-a stabilit cuantumul despăgubirilor pentru imobilul expropriat, situat în Gilău,

teren în suprafață de 2.900 m.p., la suma de 222.800 RON, și a fost obligat pârâtul

să achite reclamantului această sumă.

Prin aceeași sentință

a fost respinsă acțiunea reclamantului împotriva pârâtului Consiliul Local Gilău,

fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.

În motivarea sentinței,

prima instanță a reținut că prin hotărârea din 07 martie 2006 a Companiei Naționale

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004 s-a aprobat acordarea de despăgubiri în favoarea reclamantului în cuantum

de 61.566,50 RON, reprezentând echivalentul în RON a sumei de 17.690 euro, pentru

imobilul expropriat, în suprafață de 2900 mp, identificat prin număr cadastral.

Prin raportul de expertiză

tehnică judiciară efectuat în cauză de experții U.M., M.D. și G.P. s-a stabilit

că despăgubirile la care este îndreptățit reclamantul sunt în cuantum de 222.800

RON sau 52.200 euro, respectiv 76,82 RON/mp sau 17,99 euro/mp.

Experții au arătat că

terenul este amplasat la cea 90 m la intrarea dinspre Cluj-Napoca a comunei Gilău,

cu un front de 16,20 m. Terenul este agricol, cu posibilități reale de transformare

în teren pentru construcții, mai ales industriale, că are asigurate racordurile

la utilități: apă, canal, energie electrică, gaze, telefonie, fiind situat lângă

unitatea de producție a firmei V..

Experții au precizat că

valoarea terenului a fost stabilită la data la care s-a făcut evaluarea.

Raportat la dispozițiile

art. 9 alin. (1) și (3) Legea nr. 198/2004 la art. 26 alin. (1) și (2), art. 27

alin. (2) Legea nr. 33/1994, instanța a considerat că experții au stabilit în mod

corect despăgubirile la care este îndreptățit reclamantul ca urmare a exproprierii,

acestea fiind stabilite în raport de data întocmirii raportului de expertiză.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe de către pârâta Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA a fost respins ca nefondat prin decizia civilă

nr. 50A din 24 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a înlăturat susținerile apelantei privind acordarea a ceea ce nu

s-a cerut, respectiv anularea hotărârii din 2006 a Comisiei de aplicare a Legii

nr. 198/2004, deoarece a accepta susținerea apelantei ar însemna lipsirea de eficiență

a art. 9 Legea nr. 198/2004, care permite sesizarea instanței de judecată în cazul

în care persoana expropriată este nemulțumită de cuantumul despăgubirilor, iar

art. 10 alin. (1) lit. h) Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004,

aprobate prin H.G. nr. 941/2004, prevede că hotărârea de stabilire a despăgubirilor

va cuprinde mențiuni privitoare la calea de atac împotriva hotărârii și termenul

în care poate fi exercitată.

Prin urmare, dacă împotriva

acestei hotărâri poate fi exercitată o cale de atac, este normal ca aceasta să producă

efecte asupra hotărârii atacate, în condițiile în care împotriva acestei hotărâri

s-a formulat plângere, iar aceasta a fost admisă de instanța de judecată.

Cu privire la cel de al

doilea motiv de apel, referitor la faptul că instanța de fond ar fi interpretat

eronat dispozițiile art. 9 Legea nr. nr. 198/2004, s-a reținut că în cauză au fost

efectuate două rapoarte de expertiză: primul raport de expertiză a fost constatat

nul de către prima instanță, întrucât nu a fost semnat de unul dintre experți, iar

prin cel de-al doilea raport s-a stabilit că valoarea terenului în suprafață de

2.900 mp este de 228.800 RON, echivalentul a 52.200 euro.

Criticile aduse prin motivele

de apel sunt identice cu cele aduse în fața instanței de fond prin obiecțiunile

formulate la primul și cel de-al doilea raport de expertiză și au fost respinse

de instanță, cu motivarea că experții au răspuns tuturor criticilor aduse prin obiecțiuni.

Aceste critici au fost

respinse legal de instanța de fond, având în vedere că la stabilirea valorii terenului

expropriat s-a ținut cont de caracteristicile acestuia, respectiv de faptul că are

acces direct la DN1, acces la utilități (apă, canal, energie, telefonie), fiind

amplasat lângă unitatea de producție a firmei V., că deși este situat în extravilanul

localității, sunt posibilități de transformare în teren pentru construcții.

Prețuri similare sunt

evidențiate și în contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 12 februarie

2007 de Biroul Notarului Public XXX, de alte oferte de vânzare, cât și de altă expertiză

efectuată în cauza nr. 1036/117/2007, prin care se stabilește că valoarea suprafeței

de 2.800 mp teren expropriat este de 459.500 RON (45 euro/mp).

Nu lipsit de relevanță

în cauză este și opinia expertului desemnat de către apelantă, opinie care a fost

identică cu cea a expertului desemnat de instanță.

Împotriva deciziei menționate,

a declarat recurs, în termen legal, pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ..

În dezvoltarea motivelor

de recurs, astfel cum au fost sistematizate și redate prin prezenta hotărâre, pârâta

a arătat, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea și interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 9 Legea nr. 198/2004, art. 26 Legea nr. 33/1994,

art. 129 C. proc. civ., art. 1169 C. civ. și art. 201 și următoarele C. proc.

civ., totodată, conține motive contradictorii, după cum urmează:

Deși pârâta a criticat

în apel modul nelegal în care prima instanță a stabilit cuantumul despăgubirilor,

instanța de apel nu a încuviințat proba cu o nouă expertiză, care să aibă drept

obiectiv stabilirea despăgubirii conform prevederilor art. 26 Legea nr. 33/1994.

Mai mult, în mod nelegal,

a dispus completarea raportului de expertiză întocmit la fondul cauzei, de către

aceiași experți, cu un obiectiv nelegal, constând în stabilirea despăgubirii la

momentul comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii (09

februarie 2007), ce nu fusese formulat de către apelantă și care s-a opus la încuviințarea

acestuia.

Astfel, în mod eronat

instanța de apel a cercetat legalitatea sentinței - care se întemeia pe raportul

prin care experții judiciari au determinat despăgubirea la momentul februarie 2009,

data întocmirii raportului - în funcție de concluziile raportului judiciar care

a stabilit cuantumul despăgubirii la momentul comunicării hotărârii nr. 16/2006,

respectiv la momentul februarie 2007.

În plus, critica din apel

referitoare la modul stabilirii despăgubirii de către instanța de fond avea în vedere

și modalitatea în care experții judiciari au stabilit cuantumul acesteia. Astfel

cum rezultă din raportul de expertiză întocmit la fondul cauzei, experții judiciari

au stabilit valoarea de 222.800 RON prin metoda bonității, metodă tehnică care nu

are nicio legătură cu ”prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele(...)"

și care încalcă implicit dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994.

Cu toate acestea, instanța

de apel a validat în mod eronat concluziile eronate ale instanței de fond, respingând

proba cu expertiză solicitată de către apelanta - pârâtă și raportându-se la concluziile

expertizei din apel care a avut în vedere un obiectiv ce contravenea legii.

Pe acest aspect, recurenta

a conchis în sensul că a fost încălcat rolul activ al judecătorului prevăzut de

art. 129 C. proc. civ., deoarece instanțele de fond nu sunt obligate să adopte concluziile

unui raport de expertiză vădit eronat și nelegal, având posibilitatea și, mai mult,

obligativitatea, să discearnă în privința dovezilor administrate; totodată, s-a

încălcat dreptul pârâtei la apărare, singura modalitate de a demonstra temeinicia

aspectelor semnalate prin obiecțiunile la raportul de expertiză efectuat la fond

fiind aceea a administrării unei noi expertize.

Prin motivele de recurs,

s-a mai susținut că soluția instanței de apel nu conține nicio referire la raportul

de expertiză întocmit în apel, astfel cum a fost motivată, conducând la concluzia

acceptării totale a considerentelor primei instanțe, ceea ce echivalează cu nemotivarea

deciziei de apel.

Referitor la soluția de

anulare a hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii pronunțate de prima

instanță, recurenta a arătat că decizia de menținere a acesteia este rezultatul

interpretării eronate a prevederilor art. 9 Legea nr. 198/2004.

Astfel, instanța de apel

a respins în mod greșit critica referitoare la depășirea, de către prima instanță,

a cadrului procesual stabilit de reclamant (plus petita), în condițiile în care

a fost învestită cu solicitarea de constatare a nelegalității cuantumului despăgubirilor

acordate pentru terenul expropriat, și nu cu cea de anulare a hotărârii administrative,

astfel cum a dispus tribunalul.

De altfel, soluția anulării

hotărârii nu este reglementată de lege, potrivit art. 9 Legea nr. 198/2004, instanța

de judecată învestită cu soluționarea unui litigiu întemeiat pe Legea nr. 198/2004

putând dispune, cel mult, obligarea la plata despăgubirii stabilite prin probele

administrate în cursul procesului.

Prin susținerile formulate

în fața instanțelor de fond, pârâta nu a contestat dreptul expropriatului nemulțumit

de a se adresa instanței de judecată, însă a susținut că efectele căii de atac privind

cuantumul despăgubirii stabilite de către expropriator se răsfrâng doar asupra acestuia,

nu și asupra hotărârii emise de Comisia de aplicare a Legii 198/2004, deoarece,

în eventualitatea în care instanța de judecată va admite cererea de majorare a cuantumului

despăgubirii, încasarea diferenței stabilite pe cale judiciară se va face în temeiul

hotărârii judecătorești.

Recurenta a conchis, față

de cele susținute prin motivele de recurs, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea

și aplicarea greșită a legii, însă, având în vedere faptul că modificarea hotărârii

recurate nu este posibilă decât în condițiile administrării probei cu expertiză

tehnică judiciară, se impune casarea deciziei, conform art. 312 alin. (3) prima

teză C. proc. civ., deoarece instanța de apel:

- nu a analizat fondul

obiecțiunilor formulate de pârâtă la adresa raportului judiciar întocmit la fondul

cauzei;

- a respins nemotivat

solicitarea de efectuare a unei noi expertize, aflându-se într-o gravă eroare de

fapt și a dispus din oficiu completarea raportului de expertiză întocmit la prima

instanță cu un obiectiv nelegal;

- s-a rezumat să afirme

că la stabilirea valorii terenului expropriat, instanța de fond a ținut cont de

caracteristicile acestuia, în sensul "că, deși este situat în extravilanul

localității, sunt posibilități de transformare în teren pentru construcții".

Examinând decizia recurată

în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că

recursul este fondat.

Recurenta a indicat drept

temei juridic al criticilor formulate dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., însă, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că este posibilă

încadrarea acestora în cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. (cu excepția criticii referitoare la dispozițiile art. 9 Legea nr. 198/2004),

calificare juridică permisă de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât criticile

vor fi evaluate din această perspectivă.

Astfel, motivul relativ

la greșita respingere a probei cu expertiză topografică solicitată în faza apelului

tinde la susținerea încălcării, de către instanța de apel, a dispozițiilor procedurale

relative la propunerea și administrarea probelor în calea ordinară de atac, prin

prisma și a modului de exercitare a rolului activ al judecătorului, la care a făcut

referire recurenta-pârâtă Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA, neregularități analizabile în contextul art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., care se preocupă de nerespectarea normelor procesuale.

Aceeași rațiune este operantă

și în privința motivului de recurs relativ la nemotivarea deciziei de apel atacate,

critica implicând încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 261

pct. 5 C. proc. civ., fiind incident cazul de casare reglementat de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., și nu cel din art. 304 pct. 7, indicat explicit în motivarea

căii de atac.

Analizând motivele de

recurs, Înalta Curte va înlătura, în primul rând, critica vizând greșita interpretare,

de către instanța de apel, a prevederilor art. 9 al Legii nr. 198/2004, pârâta susținând,

prin motivele de apel, că prima instanță s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut,

respectiv anularea Hotărârii nr. 16/2006.

Se constată că această

critică este nefondată, atât timp cât recurenta însăși acceptă, în motivele de recurs,

că dreptul de a contesta în justiție al persoanei nemulțumite de cuantumul despăgubirii

se exercită prin intermediul unei căi de atac împotriva hotărârii administrative

emise de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004.

În condițiile în care

s-a inițiat și parcurs o procedură finalizată prin emiterea unei dispoziții administrative,

demersul judiciar prevăzut de art. 9 din lege reprezintă o contestație împotriva

acestui act administrativ.

Or, de esența unei căi

de atac este posibilitatea pronunțării unei soluții de modificare sau de anulare

a hotărârii atacate (în speță, anularea, fiind vorba despre un act administrativ),

neavând suport alegația pârâtei în sensul că efectele căii de atac nu se produc

în speță asupra hotărârii.

În plus, dacă s-ar accepta

susținerea pârâtei în sensul că instanța de judecată învestită cu cererea de stabilire

a cuantumului despăgubirilor nu ar dispune anularea actului juridic, ar însemna

ca reclamantul, în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, să obțină două

titluri executorii, unul reprezentat de decizia Comisiei de aplicare a Legii

nr. 198/2004, în condițiile art. 5 din lege, iar cel de-al doilea, reprezentat de

hotărârea judecătorească, ceea ce este inadmisibil, motiv pentru care critica recurentei

cu acest obiect urmează a fi respinsă.

În ceea ce privește nemotivarea

deciziei recurate, se reține că recurenta a susținut acest aspect în considerarea

faptului că instanța de apel a încuviințat, în cursul judecății, completarea raportului

de expertiză întocmit în fața tribunalului, cu obiectivul vizând evaluarea despăgubirilor

la momentul 7 martie 2006, data emiterii hotărârii din 2006 de către Comisia de

aplicare a Legii nr. 198/2004.

Or, acel moment este nerelevant

în calcularea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate în temeiul Legii

nr. 198/2004, pentru considerente ce vor fi expuse prin prezenta decizie, ca atare,

absența, din motivarea deciziei, a unor argumente vizând un aspect lipsit de relevanță,

nu echivalează cu nerespectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., fiind suficientă inserarea motivelor de fapt și de drept pe care se

sprijină soluția adoptată.

Or, instanța de apel a

menținut hotărârea primei instanțe care se raportase, în determinarea cuantumului

despăgubirilor, la data efectuării expertizei, ca atare, decizia recurată întrunește

exigențele prevăzute de norma procesuală anterior menționată.

Recurenta a criticat respingerea

de către instanța de apel a cererii sale de administrare a unei noi expertize topografice

formulate prin motivele de apel.

O asemenea cerere a fost

formulată în condițiile art. 292 alin. (1) C. proc. civ. și reiterată de către apărătorul

ales al pârâtei la termenul ce a coincis cu prima zi de înfățișare în fața instanței

de apel, 4 noiembrie 2009, însă a fost apreciată de instanță că tinde la stabilirea

valorii despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate la data efectuării expertizei

și respinsă în consecință, în motivarea deciziei de apel menționându-se că atare

dispoziție a fost adoptată în considerarea faptului că experții ce au întocmit lucrarea

de specialitate în fața tribunalului au răspuns tuturor obiectivelor dispuse.

Din cele arătate, reiese

că instanța de apel a considerat că pârâta, prin atare solicitare, tinde la o simplă

completare a expertizei inițiale, cu un obiectiv la care se răspunsese deja - evaluarea

despăgubirilor la data expertizei -, apreciind, așadar, că intenția părții în propunerea

probei a fost aceea a sublinierii momentului la care are loc evaluarea (dovadă că

a dispus, din oficiu, stabilirea cuantumului despăgubirilor și la data emiterii

hotărârii din 2006 de către Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004).

Or, din motivele de apel

rezultă că pârâta nu a criticat sentința sub aspectul momentului avut în vedere

la calcularea despăgubirilor, pentru a fi interesată în reevaluarea despăgubirilor

la o anumită dată, ci a denunțat însăși metoda de calcul a despăgubirilor folosită

de către cei trei experți, în ambele rapoarte întocmite, situație în care a solicitat

stabilirea despăgubirilor în conformitate cu dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994,

pretinse a fi fost încălcate la efectuarea lucrării de specialitate valorificate

de către prima instanță.

Chiar dacă în cuprinsul

încheierii de ședință de la termenul de judecată din 4 noiembrie 2009 s-a consemnat

solicitarea pârâtei doar de completare a raportului de expertiză din faza judecății

în primă instanță, nu de efectuare a unei noi expertize, astfel cum s-a cerut prin

motivele de apel - fără ca pârâta să solicite și să obțină o eventuală îndreptare

a erorilor materiale din încheiere -, instanța de apel nu a procedat la clarificarea

intenției părții în propunerea probei, în raport de motivele de apel, în sensul

arătat anterior, considerând, în mod eronat, că pârâta este interesată de data efectuării

expertizei, și nu de modul de calcul al despăgubirilor.

În acest fel, judecătorul

cauzei nu a exercitat un rol activ în determinarea obiectului cert al probei solicitate,

în raport de motivele de apel și de termenii în care cererea de efectuare a expertizei

în faza de apel a fost formulată în motivarea căii ordinare de atac, încălcând,

astfel, prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ..

De asemenea, în condițiile

în care pârâta a respectat prevederile legale în materia propunerii probelor în

faza apelului, ignorarea de către instanță a solicitării formulate în motivarea

căii de atac echivalează cu încălcarea dreptului la apărare a părții care s-a prevalat,

prin criticile formulate, de necesitatea administrării probei.

În plus, proba era necesară

pentru stabilirea corectă a situației de fapt, pentru considerente ce urmează a

fi expuse prin prezenta decizie.

În acest context, soluționarea

apelului fără ca instanța să fi exercitat un rol activ în ceea ce privește administrarea

expertizei, probă necesară în cauză, a produs pârâtei o vătămare ce nu se poate

acoperi decât prin desființarea actelor de procedură nelegale, în aplicarea

art. 105 alin. (2) C. proc. civ..

Celelalte susțineri din

motivarea recursului vizează modul de aplicare a legii de către instanța de apel,

ce a confirmat hotărârea tribunalului întemeiată pe concluziile raportului de expertiză

topografică întocmit în fața primei instanțe și a reținut o situație de fapt insuficient

conturată prin întregul probatoriu administrat.

Aceste critici sunt fondate,

în măsura în care sunt de natură a susține necesitatea completării în apel a probatoriilor,

pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor legate de determinarea cuantumului despăgubirilor

cuvenite reclamantului, ca persoană expropriată, în baza Legii nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 Legea

nr. 33/1994, la care trimite explicit Legea nr. 198/2004, expertiza de specialitate

presupusă a se încuviința în cauză pentru stabilirea despăgubirii cuvenite persoanei

expropriate, trebuie să se raporteze la „prețul cu care se vând, în mod obișnuit,

imobilele de același fel, în unitatea administrativ - teritorială, la data întocmirii

raportului de expertiză”.

Din cuprinsul normei menționate

rezultă două aspecte esențiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă

experții desemnați de către instanța de judecată: în primul rând, este avut în vedere

prețul de piață al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada

relevantă și, eventual, din oferte de tranzacționare, iar în al doilea rând, momentul

de referință al determinării cuantumului despăgubirilor este cel al întocmirii raportului

de expertiză în cursul judecății.

Se observă că expertiza

de specialitate, efectuată în faza judecății în primă instanță, nu a respectat prima

dintre cerințele legale anterior menționate (în privința celei de-a doua, care a

fost respectată, pârâta nu a formulat critici prin motivele de apel sau de recurs,

după cum s-a arătat anterior).

Astfel, experții desemnați

de către prima instanță în condițiile art. 25 Legea nr. 33/1994 au folosit metoda

comparației prin bonitare, aplicând, așadar, criterii de evaluare individuală a

terenului expropriat, în loc de metoda comparației directe, despre care pârâta a

pretins că răspunde obiectivului desprins din dispozițiile art. 26 Legea nr. 33/1994,

deoarece permite stabilirea despăgubirilor prin comparație cu prețurile de vânzare

practicate în legătură cu terenuri similare din aceeași unitate administrativ-teritorială.

Pârâta Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA a formulat obiecțiuni la primul

raport de expertiză întocmit în aceste condiții, contestând că metoda aplicată ar

fi proprie categoriei terenului expertizat, respectiv teren arabil situat în extravilan,

iar criteriile din buletinul de expertiză la care s-au raportat experții, 2006,

vizează terenurile construibile din orașele mici.

Tribunalul a constatat

nulitatea raportului și a dispus refacerea expertizei de către aceiași experți,

care urmau a ține cont de obiecțiunile părților.

Cu toate acestea, cei

trei specialiști au întocmit raportul pe baza aceleiași metode, fără a răspunde

obiecțiunilor pârâtei.

Partea a criticat din

nou raportul întocmit în aceleași condiții, reiterând obiecțiunile, pe care prima

instanță le-a respins.

Pârâta a reluat aceste

aspecte prin motivele de apel, fără ca instanța să le ia în considerare și să procedeze

la efectuarea unui nou raport de expertiză.

Se constată, în aceste

condiții, că administrarea noii expertize în apel era necesară, dat fiind faptul

că evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei expropriate se realizează în raport

de prețul de piață al imobilelor similare din aceeași unitate administrativ-teritorială,

astfel cum rezultă din tranzacții încheiate în perioada relevantă, respectiv aceea

a efectuării expertizei și, eventual, din oferte de tranzacționare ori pe baza altor

factori relevanți ce permit identificarea prețului de piață al imobilului în litigiu.

Or, nu s-a cercetat dacă

metoda pe baza căreia experții au întocmit lucrarea este compatibilă cu finalitatea

prevăzută de legiuitor, instanța de apel menținând hotărârea primei instanțe fără

a verifica dacă raportul de expertiză întocmit în faza judecății în primă instanță

întrunește sau nu exigențele legale, astfel cum s-a solicitat prin motivele de apel.

Pentru aceste motive,

constatându-se încălcarea prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. și impunându-se,

în același timp, administrarea probei cu o nouă expertiză, se va proceda la casarea

deciziei, reținându-se și incidența art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Cu ocazia rejudecării,

se vor avea în vedere tranzacții imobiliare cu privire la terenuri similare din

aceeași unitate administrativ-teritorială cu terenul în litigiu, încheiate în perioada

efectuării expertizei, ce vor fi identificate de către experți, urmând ca și pârâta

să depună diligențe în vederea procurării unor contracte de vânzare-cumpărare relevante

în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale

din România SA împotriva deciziei civile nr. 50/A din 24 februarie 2010 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru cauze cu minori

și familie.

Casează decizia recurată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 decembrie 2010.