ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1907/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1907/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Cluj sub nr. 2672/117/2009 la data de 5 mai 2009, reclamantul
M.I., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A, sub autoritatea Ministerului
Transporturilor și Infrastructurii prin Direcția Regională Drumuri și Poduri
Cluj, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri
echitabile pentru repararea prejudiciului cauzat ca urmare a exproprierii
terenului în suprafață de 2.900 mp situat în intravilanul localității Gilău, precum
și casei de locuit edificată pe acesta, construită din BCA, cu fundație de
beton, șarpantă de lemn, învelitoare tablă aluminiu, regim de înălțime D+P,
compartimentată astfel: demisol, adăpost protecție civilă, parter-2 camere,
bucătărie, cămară, hol, baie și terasă, imobile înscrise în C.F. nr. 6405 Gilău
nr. top. comas. 5198/14, 5198/15, despăgubiri pe care le evaluează la suma de
227.500 euro plătibile în RON la cursul BNR, cu obligarea pârâtului la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă
nr. 306 din 18 iunie 2013 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr.
2672/117/2009 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul M.I.
împotriva pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România S.A. și în consecință:
A fost obligat
pârâtul la plata în favoarea reclamantului a sumei de 88.028 euro echivalent în
RON la data plății cu titlu de despăgubiri aferente imobilului înscris în CF
6405 nr. top. comasat 5198/14, 5198/15, tarla 17, parcela 25, situat în
localitatea Gilău, număr cadastral 2940, compus din teren și casă (demolată, în
prezent) ce a format obiectul exproprierii prin Hotărârea nr. 10 din 09
ianuarie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 din cadrul
Consiliului local Gilău.
S-au compensat
onorariile de expertize.
A fost obligat
pârâtul să plătească reclamantului suma de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de
judecată, reprezentând onorariu avocațial.
A fost obligat
pârâtul să plătească experților Ș.M.R. și B.V. câte 500 RON reprezentând
onorariu expert.
Pentru a pronunța
această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin Hotărârea nr. 10
din 09 ianuarie 2009, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 -
Consiliul local Gilău, s-a aprobat acordarea de despăgubiri pentru imobilul
expropriat situat în loc. Gilău, categoria de folosință arabil intravilan,
tarlaua 17, parcela 25, identificat prin număr cadastral 2490, compus din
imobil-teren în suprafață de 2.388 mp, din suprafața totală de 2.900 mp, conform
măsurătorilor din care proprietarului îi rămâne suprafața de 512 mp și
imobil-construcție, cu suprafața desfășurată de 106 mp.
Persoana propusă în
vederea acordării despăgubirii a fost S.I.P., iar despăgubirile propuse au fost
evaluate la suma de 320.819,83 RON, reprezentând echivalentul a 77.520,80 euro,
avându-se în vedere cursul de 1 euro = 4,1385 RON din data de 08 ianuarie 2009.
În cauză, a fost
întocmit un raport de expertiză tehnică judiciară de către comisia de experți
formată din experții B.V., Ș.M.R. și L.S.N., din care rezultă că imobilul în
litigiu este situat în intravilanul com. Gilău, str. Braniștei f. n., fiind
înscris în CF nr. 6405 Gilău, sub A+1, nr. top. comasat 5198 din 14 și 5198 din
15 format din casă compusă din: la demisol: hol, adăpost protecție civilă; la
parter: 2 camere, bucătărie, cămară de alimente, hol, baie, terasă, curte și
grădină în suprafață de 2.900 mp, având ca proprietar tabular pe reclamantul
M.I.
Inițial, terenul a
fost cuprins în titlul de proprietate nr. 28864/1035 din 28 aprilie 2000,
arabil intravilan, tarla 17, parcela 25, titular fiind S.I.P., de la care a
cumpărat reclamantul M.I. Exproprierea s-a făcut fără să se verifice situația
de carte funciară a imobilului.
Cu ocazia evaluării
imobilului, comisia de experți a reținut că evaluarea construcției stabilită de
comisia de expropriere la suma de 47.432,00 euro (447,32 euro/mp) este una
corectă. În privința terenului în suprafață de 2.388 mp care a fost expropriat,
comisia de experți a stabilit o valoare de 94,84 RON/mp, astfel că a rezultat o
valoare de 226.478 RON, echivalent a 53.644 euro.
Pârâtul a înțeles să
formuleze obiecțiuni la raportul de expertiză, doar în ce privește evaluarea
terenului, solicitând refacerea raportului întocmit, motivat de faptul că
experții nu au justificat opțiunea alegerii metodei determinării despăgubirii
prin raportare la prețul pieței (metoda "comparației directe" în
defavoarea metodei "bonității"), comparabilele folosite se raportează
exclusiv la oferte de vânzare pur speculative, nu la contracte de
vânzare-cumpărare pentru terenuri din aceeași localitate.
Răspunzând
obiecțiunilor formulate de părți, comisia de experți a precizat, că valoare
terenului la data de 05 martie 2013 este de 40.596 euro, stabilind o valoare de
17 euro/mp. S-a arătat că valoarea de piață a fost stabilită prin aplicarea
metodei comparațiilor de piață, desigur cu aplicarea unor corecții care s-au
impus în raport de ofertă, localizare, condiții de piață, dimensiuni,
caracteristici fizice, utilități, zonare.
Potrivit
dispozițiilor art. 22 alin. (3) din Legea nr. 225/2010, act normativ prin care
s-a abrogat expres Legea nr. 198/2004, acțiunea formulată în conformitate cu
prevederile prezentului articol, respectiv cea avută în vedere în prezenta
speță, când beneficiarul despăgubirii contestă cuantumul acesteia, se
soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea
despăgubirii.
Instanța a apreciat
că raportul de evaluare efectuat respectă dispozițiile art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994, conform cărora, la stabilirea despăgubirilor, experții
precum și instanța, vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobile de același fel, la data întocmirii raportului de expertiză, iar pe de
altă parte, prețul de piață se determină în raport de cerere și ofertă, or,
dată fiind criza financiară, cererea a scăzut în mod semnificativ.
De asemenea, la
întocmirea acestui raport s-au luat în considerare oferte având ca obiect
terenuri situate în aceeași zonă cu cel evaluat.
Având în vedere
considerentele și temeiurile legale mai sus arătate, la împrejurarea că
reclamantul a solicitat stabilirea despăgubirilor la suma de 227.500 euro,
tribunalul a apreciat că pretențiile formulate de reclamant sunt parțial
întemeiate, astfel încât a admis în parte acțiunea civilă promovată, potrivit
dispozitivului sentinței.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., raportat la soluția adoptată, pârâtul
fiind partea căzută în pretenții, a fost obligat să plătească reclamantului
suma de 2.000 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial,
compensându-se onorariile de expertize.
Instanța a obligat
pârâtul să plătească experților Ș.M.R. și B.V. câte 500 RON reprezentând
onorariu expert, neachitat.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs, recalificat apel, pârâtul Statul Român prin
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, criticând
soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În apel, s-a
încuviințat administrarea probei cu înscrisuri.
Astfel, în vederea
obținerii de informații referitoare la prețul de tranzacționare având ca obiect
imobile similare cu cel în litigiu, instanța de apel a pus în vedere ambelor
părți să facă demersuri pentru a depune la dosar contracte de vânzare-cumpărare
privind terenuri situate în zone apropiate terenului în litigiu, însă părțile
nu au depus astfel de contracte, până la finalizarea cercetării judecătorești
în cauză. De asemenea, la termenul de judecată din 24 octombrie 2013 s-a emis o
adresă în același sens către Primăria comunei Gilău, răspunsul la adresă fiind
depus la dosar, la termenul de judecată din 14 noiembrie 2013 încuviințându-se
și emiterea unei adrese către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Cluj, răspunsul la această adresă aflându-se la dosar apel.
Prin Decizia civilă
nr. 229A din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, apelul
pârâtului a fost respins ca nefondat.
Pentru a pronunța
această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
Critica formulată
prin apelul declarat de către pârât privește modul în care instanța de fond a
stabilit valoarea terenului expropriat de la reclamant prin Hotărârea nr. 10
din 09 ianuarie 2009 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004
Gilău.
Motivul pentru care
s-a apreciat de către pârât că valoarea terenului a fost stabilită eronat de
către instanța de fond este acela că s-a avut în vedere la stabilirea valorii
un raport de expertiză tehnică judiciară întocmit nelegal, cu nerespectarea
prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Analizând raportul de
expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul primei instanțe și răspunsurile
la obiecțiunile formulate la acest raport, instanța de apel a constatat că
valoarea terenului a fost stabilită de către experți prin metoda comparațiilor
de piață, experții raportându-se la oferte de vânzare-cumpărare privind
terenuri similare cu cel în litigiu.
Justificarea
utilizării acestei metode rezultă din cuprinsul lucrării, experții arătând că
s-au raportat la oferte de vânzare-cumpărare având în vedere inexistența unor
contracte autentice de vânzare-cumpărare care să aibă ca obiect terenuri
similare cu cel în litigiu, încheiate în perioada în care s-a efectuat
expertiza.
De asemenea, s-a
constatat că motivat experții au arătat de ce nu au putut fi avute în vedere
contractele autentice de vânzare-cumpărare depuse la dosar de către pârât.
Cu toate acestea,
acceptându-se interpretarea conturată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație
și Justiție și a Curții de Apel Cluj în sensul că raportat la prevederile art.
26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 la care se face trimitere prin art. 9 din
Legea nr. 198/2004, curtea de apel a apreciat că se impune ca la calcularea
cuantumului despăgubirilor experții și instanța să țină seama de prețul cu care
se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea
administrativ-teritorială; în acest sens, s-au încuviințat probe suplimentare
în apel, parțial la solicitarea apelantului și parțial din oficiu, în virtutea
dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.
Din probațiunea
încuviințată și administrată de către instanță, a rezultat însă că nu există
contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate în perioada de referință,
având ca obiect imobile similare cu cel în litigiu, nici părțile în cauză
nefiind în măsură să obțină și să depună la dosar astfel de contracte.
În aceste condiții,
având în vedere faptul că reclamantul are dreptul la verificarea justeței
cuantumului despăgubirii stabilite pe cale extrajudiciară de către
expropriator, astfel cum se precizează, de altfel, în mod expres în cererea de
apel, instanța a apreciat că singura modalitate în care se poate face această
verificare este prin luarea în considerare a unei lucrări tehnice de specialitate,
așa cum se prevede de altfel la art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborat cu art.
21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
În lipsa unor
contracte autentice de vânzare-cumpărare la care să se raporteze experții și
instanța pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor conform art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994, nu se poate pune problema încuviințării solicitării de
întocmire a unui nou raport de expertiză având ca obiectiv evaluarea terenului
în litigiu și nici a nelegalității raportului de expertiză întocmit deja în
cauză.
Sunt de avut în
vedere în cauză și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor
Omului, dreptul la un proces echitabil stipulat de acest text de lege implicând
și dreptul de soluționare a cauzei într-un termen rezonabil. Or, astfel cum
rezultă din cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, aceasta a
fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj la data de 05 mai 2009, hotărârea
atacată fiind pronunțată la data de 18 iunie 2013. Prelungirea procesului și în
faza apelului trebuie deci a fi temeinic justificată, în lipsa unor probe
suplimentare care să justifice refacerea raportului de expertiză întocmit și
avut în vedere de către instanța de fond, neputând fi reținute astfel de
motive.
Referitor la
invocarea de către pârât a încălcării dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. de
către tribunal, prin aceea că aceasta și-a întemeiat hotărârea pe o greșeală
gravă de fapt și de drept, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor
administrate, respectiv a expertizei tehnice, instanța de apel a găsit
neîntemeiat și acest motiv de apel.
Din dosarul primei
instanțe a rezultat că tribunalul a făcut demersurile prevăzute de al art. 129
alin. (5) C. proc. civ., în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și
legale, fiind încuviințate cererile în probațiune formulate de părți; s-a
apreciat că în ceea ce privește rolul activ al instanței trebuie a fi avute în
vedere și prevederile art. 129 alin. (5
1
) C. proc. civ. care
stipulează că părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a
ordona din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în
condițiile legii.
Totodată, având în
vedere invocarea încălcării dispozițiilor art. 129 C. proc. civ. de către prima
instanță, s-a constatat că pârâtul apelant nu și-a trimis reprezentant în fața
instanței de apel la niciunul dintre termenele de judecată stabilite în cauză
și nu a răspuns în niciun fel solicitării instanței de a depune la dosar alte
contracte autentice de vânzare cumpărare.
De asemenea, acesta
nu și-a exprimat în niciun fel poziția procesuală față de probațiunea
administrată din oficiu de către instanță. Or, art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
stabilește obligații și în sarcina părților, nu numai a instanței de judecată,
acestea având îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului
și să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele
stabilite de lege sau de judecător și să-și probeze pretențiile și apărările.
Având în vedere
considerentele de mai sus, curtea de apel, în temeiul art. 296 C. proc. civ. a
respins apelul pârâtului ca nefondat, făcându-se și aplicarea dispozițiilor
art. 274 C. proc. civ., în privința cheltuielilor de judecată efectuate de
intimat în apel.
În termen legal,
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român prin Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prevalându-se de
dispozițiile art. 304 pct. 9 teza ultimă C. proc. civ.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, recurentul a susținut că instanța de apel a pronunțat
hotărârea cu nesocotirea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 198/2004 coroborate
cu art. 26 din Legea nr. 33/1994 și art. 129 C. proc. civ.
Astfel, se arată că
potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile
lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, verificarea
justeței cuantumului despăgubirii se realizează în condițiile art. 26 din Legea
nr. 33/1994.
Potrivit art. 26 din
Legea nr. 33/1994 "la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții,
precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit,
imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data
întocmirii raportului de expertiză precum și de daunele aduse proprietarului
sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile
prezentate de aceștia."
Recurentul susține că
prin cererea de apel a evidențiat faptul că valoarea de 17 euro/mp, care a fost
omologată de către tribunal, a fost determinată în cuprinsul celui de-al 4-lea
"Răspuns la obiecțiuni", care a fost întocmit în anul 2013, prin
raportare la ofertele de vânzare identificate pe internet și la contracte de
vânzare încheiate în 2009.
Ca atare, în opinia
sa, expertiza a fost întocmită cu nesocotirea cerințelor imperative referitoare
la verificarea cuantumului despăgubirilor datorate pentru expropriere.
În aceste condiții,
recurentul arată că în mod just a criticat prin motivele de apel încălcarea
legii de către instanța fondului; astfel, a invocat încălcarea rolului activ de
către tribunal, dar nu din perspectiva care a fost reținută de către instanța
de apel, respectiv aceea a neîncuviințării probatoriilor (aspect neinvocat de
către apelantă), ci din perspectiva modului complet eronat în care instanța de
fond a apreciat probele administrate.
Astfel, se arată de
recurentul-pârât că a administrat în cauză înscrisuri pertinente, care, prin
ele însele erau suficiente pentru ca instanța fondului și, ulterior, instanța
de apel să constate caracterul nelegal al raportului de expertiză efectuat la prima
instanță; astfel, la dosar au fost depuse contracte de vânzare-cumpărare
încheiate în anii 2008 - 2012, lucrarea de evaluare s-a realizat pe parcursul
anilor 2010 - 2013 și, în raport de data ultimei opinii exprimate de către
experții judiciari, rezultă că nu putea constitui elemente pertinente de
analiză decât contractele care au fost încheiate cel mai târziu în anul 2012;
or, în cauză, experții au stabilit despăgubirea la momentul martie 2013 prin
raportare la valori care sunt proprii anului 2009.
În acest context,
recurentul învederează că instanța de apel trebuia să dispună refacerea
raportului judiciar.
Faptul că în apel, în
pofida demersurilor întreprinse de către instanța de judecată, nu s-au putut
administra contracte încheiate în anul 2013 nu justifică soluția de menținere a
unei sentințe civile pronunțate în mod evident cu încălcarea normei imperative
cuprinse în art. 26 din Legea nr. 33/1994, deoarece fiind probată nelegalitatea
raportului de expertiză efectuat la tribunal, instanța de apel era obligată să
dispună refacerea probei.
Instanța de apel
trebuia să dispună verificarea justeței cuantumului despăgubirii prin raportare
la prețul cu care s-au vândut imobile similare în proximitatea momentului
întocmirii raportului (recurenta depunând contracte încheiate în anii 2011 -
2012); prin urmare, despăgubirea determinată prin raportare la momentul 2009 nu
poate fi reținută în cauză.
Recurentul apreciază
că principiul legalității primează în raport cu principiul soluționării
dosarului într-un termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât nu recurentului
pârât i se poate reproșa faptul tergiversării soluționării dosarului. Cu alte
cuvinte, faptul că litigiul a fost înregistrat pe rolul instanțelor naționale
în anul 2009 nu poate justifica o judecată "pripită" (în baza căreia
bugetul de stat poate fi prejudiciat cu suma de 10.508 euro, sumă ce reprezintă
diferența dintre despăgubirea stabilită de către expropriator și aceea
stabilită pe cale judiciară în mod nelegal); ca atare, "prelungirea procesului
și în faza apelului" era temeinic justificată, contrar celor reținute de
instanța de apel.
Pe de altă parte,
constatarea nelegalității raportului efectuat la tribunal este prin sine însăși
suficientă pentru refacerea probei, cu atât mai mult cu cât experții judiciari
aveau la dispoziție suficiente elemente pentru corectarea situației consfințite
de prima instanță.
Recurentul subliniază
că instanțele de fond nu erau obligate să adopte concluziile unui raport de
expertiză vădit eronat, având posibilitatea și, mai mult, chiar obligația, în
virtutea rolului activ, să discearnă în privința dovezilor administrate.
Pentru motivele
enumerate, recurentul solicită Înaltei Curți să constate că se impune casarea
sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, în vederea
administrării unei noi expertize judiciare în condițiile art. 26 din Legea nr.
33/1994.
În termen legal,
intimatul-reclamant M.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în mod
argumentat, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la
plata cheltuielilor de judecată.
În această etapă
procesuală, niciuna dintre părțile cauzei nu a solicitat administrarea probei
cu alte înscrisuri, în condițiile art. 305 C. proc. civ.
Recursul formulat
este nefondat, potrivit celor ce succed.
Se constată că prin
motivele de recurs recurentul pârât invocă aplicarea greșită a dispozițiilor
art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, normă de trimitere pentru soluționarea
acțiunilor formulate în baza art. 9 din Legea nr. 198/2004, act normativ
special pe temeiul căreia s-a dispus exproprierea imobilului proprietatea
intimatului compus din 2.388 mp mp teren arabil intravilan, situat în
localitatea Gilău, precum și a casei de locuit edificate pe acesta - în
prezent, demolată, imobile înscrise în CF nr. 6405 Gilău, jud. Cluj, nr. top.
comas. 5198/14, 5198/15.
Se mai reține că
despăgubirile datorate reclamantului pentru exproprierea construcției nu au
făcut obiectul criticilor formulate prin motivele de recurs, în condițiile în
care atât prin hotărârea de expropriere, cât și prin raportul de expertiză
judiciară omologat de prima instanță și însușit și de instanța de apel,
valoarea acesteia a fost identică, anume 47.432 euro; pe de altă parte, pentru
terenul expropriat (arabil intravilan), Înalta Curte constată că prin hotărârea
de expropriere nr. 10/9 ianuarie 2009 despăgubirile datorate au fost stabilite
la nivelul sumei de 30.088 euro pentru 2.388 mp teren expropriat, așadar 12,59
euro/mp, în timp ce prin hotărârea primei instanțe, pronunțată pe baza
raportului de expertiză omologat pentru teren au fost acordate intimatului
reclamant despăgubiri în valoare de 40.596 euro, ceea ce corespunde unui preț
unitar de 17 euro/mp.
Astfel cum rezultă
din înscrisurile cauzei, recurentul-pârât reiterează prin motivele de recurs
întocmai aceleași critici ca cele formulate prin motivele de apel, cu referire
la pretinsa greșită aplicare a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr.
33/1994, concluzionând că instanța de apel trebuia să dispună refacerea
raportului de expertiză topo în baza unor comparabile adecvate criteriului
legal - prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în
unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză
(precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane
îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia).
Prin urmare, instanța
de recurs va evalua aceste critici prin prisma celor reținute și evaluate de
instanța de apel în soluționarea criticilor cu același obiect invocate prin
motivele de apel.
Astfel, recurentul a
susținut că valoarea de 17 euro/mp (omologată de prima instanță) a fost
stabilită prin răspunsul la obiecțiuni ce se regăsește dosarul tribunalului,
iar această valoare nu a fost stabilită potrivit criteriului legal, astfel că
instanța a fost lipsită de rol activ, ceea ce trebuia suplinit în calea de atac
a apelului.
Înalta Curte constată
că instanța de apel a dat o corectă și riguroasă rezolvare acestor critici,
date fiind măsurile procesuale dispuse pentru verificarea lor.
Astfel, la termenul
de judecată din 24 octombrie 2013 s-a pus în vedere ambelor părți să facă
demersurile necesare pentru procurarea unor contracte de vânzare cumpărare
încheiate pentru terenuri similare celui în litigiu, la un moment apropiat
lunii martie 2013, data efectuării expertizei la prima instanță și pentru
verificarea criticilor din motivele de apel (nerespectarea criteriului legal cu
prilejul efectuării expertizei la tribunal).
Niciuna dintre părți
însă nu a depus asemenea contracte, recurentul-pârât, referindu-se și prin
motivele de recurs la comparabilele pe care le-a depus în dosarul primei
instanțe pentru perioada 2010 - 2012 (iar nu la momentul martie 2013) și care,
în opinia sa, în mod nejustificat au fost înlăturate de experți.
În plus, instanța de
apel, la același termen și, respectiv la termenul din 14 noiembrie 2013, din
oficiu, a dispus adrese atât la Primăria com. Gilău, cât și la Oficiul de
Cadastru și Publicitate Imobiliară Cluj pentru furnizarea unor informații utile
în aprecierea cu privire la efectuarea unei noi expertize în apel; nici aceste
instituții nu au fost în măsură să furnizeze relațiile solicitate,
comunicându-se instanței de apel prin răspunsurile ce se regăsesc la dosar apel
că nu au fost încheiate contracte de vânzare-cumpărare pentru terenuri similare
celui expropriat.
Se impune precizarea
că, în principiu, în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel
avea posibilitatea de a dispune nu numai încuviințarea unor probe noi în apel,
ci și pe aceea de a dispune refacerea sau completarea probelor (a unora dintre
ele) efectuate la prima instanță, refacerea probelor putând fi dispusă dacă se
reținea vreun motiv de nulitate a celor administrate de prima instanță, iar
completarea, în cazul în care acestea nu au răspuns tuturor obiectivelor
probei, astfel cum ele au fost încuviințate, prin arătarea a tezei probatorii
de către partea care a solicitat-o [art. 168 alin. (1) C. proc. civ.].
Dacă astfel de
comparabile ar fi fost produse ca probe în cauză, dat fiind caracterul
devolutiv al apelului, ar fi fost necesar ca instanța de apel să dispună nu
doar refacerea expertizei administrate la prima instanță, ci efectuarea unei
noi expertize, care să reflecte o valoare a despăgubirilor corespunzătoare
momentului judecății din apel (decembrie 2013), într-o deplină respectare a
cerințelor din art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, cu referire la cerința
verificării cuantumului despăgubirilor la data efectuării expertizei judiciare.
Din această
perspectivă, Înalta Curte constată că într-o corectă interpretare și aplicare a
dispozițiilor art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel nu a
încuviințat efectuarea unei noi expertize și nici refacerea ori completarea
expertizei administrate la prima instanță.
Astfel, la termenul
de judecată din 4 ianuarie 2011, prima instanță, după depunerea de către pârât
a comparabilelor de care se prevalează și prin motivele de recurs, a
încuviințat acestuia efectuarea unei contraexpertize care să aibă în vedere
aceste comparabile (contracte de vânzare-cumpărare din perioada 2010 - 2012),
dat fiind criteriul legal prevăzut de art. 26 din Legea nr. 33/1994; această
lucrare a fost efectuată la 20 septembrie 2011 și se regăsește la dosarul
primei instanțe; pârâtului i-au fost încuviințate de tribunal obiecțiuni și la
acest raport de contraexpertiză, cărora echipa de experți le-a răspuns în
cuprinsul suplimentului de la dosar primă instanță.
În cuprinsul acestei
lucrări, experții au arătat motivat înlăturarea comparabilelor depuse de pârât,
întrucât fie acestea nu priveau terenuri arabile situate în intravilanul
localității Gilău, precum cel din speță (ci extravilan arabil ori deși,
arabil-intravilan, era neconstruibil și avea ca obiect o cotă de 120/1229 din
dreptul de proprietate), fie priveau un preț achitat în 1989, chiar dacă data
încheierii contractului în formă autentică a avut loc în anul 2012.
Contrar celor
susținute de recurent în mod inconsecvent prin motivele de recurs - fie că au
fost avute în vedere valori de la momentul anului 2009, fie că experții au
utilizat oferte de vânzare de la momentul efectuării expertizei (deci, martie
2013)- în verificarea respectării criteriului legal prevăzut de art. 26 din
Legea nr. 33/1994, Înalta Curte constată că în mod legal instanța de apel a
și-a fundamentat soluția adoptată pe expertiza omologată de tribunal.
Experții au motivat
efectuarea expertizei pe baza ofertelor de vânzare, cu anumite corecții, în
aplicarea metodei comparațiilor directe, anume lipsa tranzacțiilor efective și
piața imobiliară inactivă, aspecte confirmate și prin probele administrate în
apel.
Înalta Curte va
înlătura criticile recurentului prin care contestă legalitatea utilizării
acestui criteriu.
Astfel, se constată
că această metodă de lucru este validată de dispozițiile cuprinse Ghidul
Metodologic de Evaluare GME 1 - Evaluarea terenului, intrat în vigoare la 1
ianuarie 2012; potrivit acestui Ghid "Abordarea prin piață sau comparația
directă se utilizează pentru evaluare terenurilor libere sau care sunt
considerate a fi libere pentru scopul evaluării. Valoarea de piață a terenului
se obține din dovezile de piață ale prețurilor tranzacționate ale unor terenuri
similare, respectiv valoarea de piață poate fi obținută în urma analizei
prețurilor de piață ale terenurilor libere comparabile, din aceeași arie de
piață, care au fost tranzacționate la o dată apropiată de data evaluării. Când
nu există tranzacții efective suficiente cu terenuri libere comparabile sau
când datele obținute din tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot
fi verificate pentru evaluare, se pot folosi și prețurile cerute prin ofertele
de vânzare sau prețurile oferite prin cererile de cumpărare de terenuri
comparabile", cu aplicarea anumitor corecții.
Or, astfel cum corect
a reținut instanța de apel, experții nu au avut la dispoziție contracte de
vânzare cumpărare din care să reiasă prețul de tranzacționare a unor terenuri
similare situate în aceeași unitatea administrativ teritorială, încheiate la un
moment apropiat celui al efectuării expertizei din cauză, potrivit art. 26 din
Legea nr. 33/1994 (martie - noiembrie - decembrie 2013), astfel încât în mod
legal experții s-au raportat la ofertele de vânzare la care au avut acces, cu
aplicarea unor corecții adecvate, în sensul celor menționate în Ghidul
Metodologic de Evaluare, anterior citat.
Susținând contrariul,
îi revenea recurentului-pârât sarcina probării afirmației că valoarea terenului
determinată de către experți nu corespunde prețurilor de vânzare a terenurilor
de același fel din unitatea administrativ-teritorială de referință; cu toate că
recurentul a reiterat aceste susțineri și prin motivele de recurs, nici în
această etapă procesuală nu a produs înscrisuri utile din acest punct de
vedere, posibilitate prevăzută de art. 305 C. proc. civ.
Înalta Curte reține,
totodată, că instanța de apel și-a însușit raportul de expertiză efectuat în
fața primei instanțe cu privire la valoarea despăgubirilor stabilite pentru
terenul expropriat, după ce a epuizat toate posibilitățile legale pentru
obținerea unor asemenea comparabile, exercitându-și rolul activ în temeiul art.
129 alin. (4) și 5 C. proc. civ.; se impune corecția de ordin procedural a
celor reținute instanța de apel - în sensul imposibilității invocării
încălcării rolului activ de către tribunal, prin referire la art. 129 alin.
(51) C. proc. civ., întrucât acțiunea de față este inițiată la 5 mai 2009,
anterior Legii nr. 202/2010 (în vigoare din 26 noiembrie 2010) prin care acest
text a fost introdus în Codul de procedură civilă, sens în care dispune art.
XXII alin. (2) din lege.
Având în vedere toate
aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.
(1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat și va dispune obligarea
recurentului la cheltuieli de judecată către intimat, potrivit celor dovedite
prin înscrisurile de la dosar recurs (onorariu avocat și cheltuieli de
transport).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 229/A din
12 decembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.
Obligă pe
recurentul-pârât la plata sumei de 3.735 RON, reprezentând cheltuieli de
judecată, către intimatul-reclamant M.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 13 iunie 2014.
Procesat de GGC - GV