ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3062/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3062/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Constanța la data de 16 iulie 2010, reclamanta SC D. SRL în

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România, Comuna Agigea prin Primar, județul Constanța prin Prefect și Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța a contestat Hotărârea de

expropriere nr. 46 din 15 iunie 2010, solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună: majorarea cuantumului despăgubirilor ce-i vor fi acordate

la suma de 200.395 euro (echivalentul a 851.679 RON la un curs de 4,25

RON/euro) și plata efectivă a despăgubirii în termen de 5 zile de la data

rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, cu obligarea pârâților la plata

cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 900 din 17 februarie 2011

Tribunalul Constanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții

Comuna Agigea, prin Primar, Județul Constanța, prin Prefect, și Oficiul de

Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța ca fiind introdusă împotriva unor

persoane fără calitate procesuală pasivă; a fost admisă acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român și a fost anulată în parte Hotărârea nr.

46 din 15 iunie 2010 a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii -

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA numai în

ceea ce privește mențiunile cuprinse în art. 2 referitoare la cuantumul

despăgubirilor care a fost majorat la suma de 793.892 RON (echivalentul a

184.639 euro), pentru a căror plată a fost stabilit un termen de 30 de zile de

la data rămânerii definitive a hotărârii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie sub aspectul cuantumului despăgubirii acordate

reclamantei (793.982 RON), al termenului stabilit pentru executarea obligației

de plată a despăgubirilor și al cuantumului cheltuielilor de judecată acordate

reclamantei.

Prin Decizia civilă

nr. 378/C din 19 mai 2013, Curtea de Apel Constanta a admis apelul pârâtului

și, schimbând în parte Sentința nr. 900 din 17 februarie 2011 a Tribunalului

Constanța, a anulat în parte Hotărârea nr. 46 din 15 iunie 2010 emisă de

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA și l-a

obligat pe pârâtul Statul Român să plătească reclamantei - după rămânerea

irevocabilă a hotărârii judecătorești - despăgubiri în valoare de 728.405,84

RON reprezentând: 1.96.838 RON despăgubiri pentru terenul expropriat și

531.567,84 RON despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin expropriere.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român, criticând hotărârea primei

instanțe pentru nelegalitate prin prisma prevederilor an. 304 pct. 7 și pct. 9

C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare, aceleiași instanțe de apel sau, în subsidiar, modificarea deciziei

și admiterea apelului și respingerea acțiunii.

Prin Decizia civilă

nr. 5574 din 21 septembrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I

civilă, a admis recursul și, casând decizia atacată, a trimis pricina spre

rejudecare instanței de apel.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța supremă a reținut că, prin motivele de recurs pârâtul

a susținut critici doar cu privire la partea din despăgubiri privind evaluarea

prejudiciului suferit de reclamantă prin expropriere, iar nu și în ce privește

partea prin care s-a stabilit valoarea reală a imobilului expropriat, având în

vedere că, prin decizia instanței de apel, Hotărârea de expropriere nr. 46 din

15 iunie 2010, contestată, a fost menținută cu privire la această parte a

despăgubirilor (198.838 RON pentru exproprierea suprafeței de teren de 2.330

mp).

Înalta Curte a mai

constatat că, prin înscrisul de la fila 286 dosar primă instanță, pârâtul a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care a criticat punctul de

vedere exprimat de către experți în opinie majoritară, cu privire la evaluarea

lucrărilor de demolare, transport și pierderi la noul amplasament,

susținându-se majorarea artificială a acestor costuri.

În accepțiunea

instanței de recurs, acest act de procedură provenind de la expertul desemnat

de pârât, care i-a conceput în numele acestuia, a fost greșit calificat de

instanța de apel ca fiind "note critice", iar nu obiecțiuni la

raportul de expertiză, în pofida denumirii date de parte.

S-a mai reținut că

nici cererea de refacere a raportului de expertiză formulată de pârât prin

motivele de apel, cu respectarea prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., nu a fost luată în dezbatere de curtea de apel, deși această

obligație procedurală subzistă chiar în absența apelantei la termenul la care

pricina a fost dezbătută, date fiind dispozițiile art. 129 alin. (4) și art.

295 alin. (1) C. proc. civ.; asupra probelor instanța este ținută a se

pronunța, anterior dezbaterii fondului, printr-o încheiere motivată în

condițiile art. 167 coroborat cu art. 268 alin. (4) C. proc. civ., normele de

procedură invocate fiind aplicabile și în apel conform art. 298 C. proc. civ.

Aceste neregularități

(neanalizarea cererilor sale în condiții de contradictorialitate și cu

respectarea tuturor garanțiilor procesuale) de ordin procedural au pricinuit

recurentului-pârât o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea

actului de procedură, fiind astfel întrunite cerințele art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. și consecutiv, cele ale motivului de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ.

Pe rolul Curții de

Apel Constanța, dosarul a fost reînregistrat la data de 23 noiembrie 2014, sub

numărul 8806/118/2010.

La termenul din 6

martie 2013, instanța a stabilit limitele rejudecării în apel, constatând că

niciuna dintre părți nu a atacat soluția din apel referitoare la modalitatea de

determinare a prețului aferent terenului expropriat, astfel că acest aspect a intrat

în puterea lucrului judecat; față de îndrumările din decizia de casare, s-a pus

în discuția părților, solicitarea apelantului pârât Statul Român de refacere a

raportului de expertiză sau efectuare a unui nou raport de expertiză de o

comisie de experți legal constituită.

Instanța de apel a

încuviințat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză întocmit la

instanța de fond de către aceeași comisie stabilită de prima instanță, pentru a

se stabili valoarea lucrărilor de investiție realizate de reclamantă pe

suprafața de 2330 mp - lucrări de sistematizare a terenului, de amenajare a

platformelor betonate, a împrejmuirilor și utilităților aduse în zonă de

reclamantă - și a lucrărilor de demontare și transport, pierderi și remontare

pe noul amplasament a construcțiilor edificate de expropriat.

Prin Decizia nr. 14 C

din 27 februarie 2014 Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în rejudecare,

a admis apelul pârâtului Statul Român prin Departamentul pentru proiecte de

infrastructură și investiții străine prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA, prin mandatar SC C. SA, împotriva Sentinței

civile nr. 900 din 17 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția

I civilă. A schimbat, în parte, sentința apelată în sensul că l-a obligat pe

pârâtul Statul Român să plătească reclamantei, după rămânerea irevocabilă a

hotărârii judecătorești, despăgubiri în valoare totală de 728.405,84 RON

reprezentând 196.838 RON cu titlu de valoare reală a terenului expropriat și

531.567,84 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin expropriere. A menținut

restul dispozițiilor sentinței apelate.

A reținut instanța de

apel că niciunul dintre actele normative care reglementează activitatea

Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România (O.G. nr. 2/2000 și

O.U.G. nr. 24/2011) nu condiționează valabilitatea actelor întocmite de membrii

lor de întocmirea lucrării în baza regulilor proprii unei forme sau alteia de

exercițiu a profesiei, astfel că efectuarea unei expertize judiciare având ca

obiectiv "stabilirea valorii unor lucrări de investiție" de către

persoane care nu fac parte din Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați

din România nu ridică probleme privind valabilitatea raportului din perspectiva

calității specialiștilor și aplicării O.G. nr. 2/2000 și O.U.G. nr. 24/2011.

Potrivit art. 4 alin.

(8) din Legea nr. 198/2004, înainte de aprobarea, prin hotărâre a guvernului, a

indicatorilor tehnico-economici și a amplasamentului lucrării, un expert

evaluator specializat în evaluarea proprietăților imobiliare, membru al

Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, va întocmi un raport de

evaluare a imobilelor supuse exproprierii, pentru fiecare unitate

administrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință.

Această prevedere era

incidentă exclusiv în etapa administrativă a procedurii exproprierii privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, deoarece în faza judiciară erau incidente art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii.

A apreciat instanța

de apel că, întrucât în situația contestării cuantumului despăgubirii de către

expropriatul nemulțumit (art. 9 din Legea nr. 198/2004) se aplică un set de

reguli procedurale distincte și fără legătură cu cele aplicabile în faza

prealabilă exproprierii, nu există niciun argument pentru a se cere experților

judiciari, desemnați conform art. 25 din Legea nr. 33/1994, să aibă calitatea

de membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România, singura condiție

cerută implicit de O.G. nr. 2/2000 fiind aceea ca membrii comisiei de experți

să figureze în tabelul nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit

pe specialități și pe județe.

Prin raportul de

expertiză tehnică s-au stabilit costurile privind lucrările efectuate de

reclamanta SC D. SRL cu ocazia operațiunilor de demontare și mutare a

mijloacelor fixe situate pe amplasamentul suprafeței de teren de 2.330,0 mp

aflate în incinta SC D. SRL din localitatea Lazu, comuna Agigea, județul Constanța.

Din analiza

facturilor achitate de SC D. SRL către societățile implicate în această

acțiune, curtea de apel a stabilit că s-au efectuat lucrări de reamplasare a

două recipiente de gaz lichefiat care au fost executate de SC T. SRL Buzău (a.

lucrări de adaptare a sistemului de conducte de distribuție propan la noua

amplasare a recipientelor - 7.650,0 RON fără TVA și b. lucrări de proiectare

privind mutarea celor două butelii pe noul amplasament - 4.500,0 RON fără TVA);

lucrări de construcții executate de SC "A.G." SRL Bacău (a. mutare a

conductei de canalizare, de reparat platforma betonată, mutat instalații de

propan gaz și de înlocuire hidrant subteran - 10.934,45 RON fără TVA, și b.

mutare a împrejmuirii, reparații platformă șopron - 17.661,33 RON fără TVA);

lucrări de construcții executate de SC "G." SA Bacău (a. demontat și

montat rafturi metalice pentru depozitul de polistiren și de gresie și faianță

- 6.480,0 RON fără TVA și b. demontare depozit gresie și faianță, remontat

depozit, rafturi pentru polistiren și rafturi acoperite, demontat țarc

protecție butelii - 41.244,0 RON fără TVA); lucrări de construcții executate de

SC "D.C." SRL din Eforie Nord (amenajarea unor platforme de

depozitare - 6.378,94 RON TVA) și lucrări de construcții executate de SC "E."

SRL Constanța (privind mutarea iluminatului exterior - 10.968,01 RON fără TVA).

Totalul valorilor

acestor lucrări necesare mutării și reamenajării depozitelor de materiale și al

utilajelor de pe platforma betonată ce a făcut obiectul exproprierii a fost

evaluat la suma de 109.051,73 RON fără TVA.

Referitor la modul în

care s-a ajuns la această valoare s-a reținut că Standardele Internaționale de

Evaluare sunt aplicabile pentru stabilirea unei valori de piață în cazul

evaluărilor asupra proprietăților imobiliare, respectiv numai asupra

proprietăților compuse din teren și/sau construcții, asupra cărora pot fi

aplicabile datele comparative de piață (metoda comparației directe); datele

comparative de piață se obțin fie din analiza tranzacțiilor, respectiv a

vânzărilor, fie din analiza ofertelor de vânzare asupra unor proprietăți

similare sau comparabile.

În cazul lucrărilor

desființate din cadrul SC D. SRL din comuna Agigea, județul Constanța, și al

lucrărilor de reamplasare a acestora evaluarea nu poate fi efectuată în

conformitate cu standardele internaționale de evaluare - metoda comparației

vânzărilor - care se referă la proprietăți imobiliare comparabile pe piață,

deoarece în acest caz sunt lucrări tipice de demolare și reamenajare, ce nu pot

fi evaluate decât prin metoda costurilor, respectiv a valorilor brute date de

costurile de demolare și de reconstrucție a acestor lucrări. Această metodă

este în conformitate cu standardele internaționale de evaluare.

Cu ocazia cercetării

făcute la fața locului la SC D. SRL în scopul efectuării suplimentului de

expertiză, experții imobiliari au inventariat atât categoriile de lucrări

desființate, cât și categoriile de lucrări de amplasare, analizând pentru

fiecare lucrare în parte pe baza măsurătorilor efectuate pe teren, comparativ,

devizele de execuție puse la dispoziția experților, ajungându-se la concluzia

că valorile cantitative din devizele de execuție corespund cantităților

măsurate pe teren.

S-a apreciat că

facturile de plată prezentate experților fac dovada executării în totalitate,

atât a unor categorii de lucrări speciale, care nu pot fi efectuate decât de

firme specializate pentru execuția unor astfel de lucrări (vezi lucrările de

desființare și de refacere a instalațiilor electrice și de gaze), cât și a unor

lucrări de construcții de desființare și de refacere.

A arătat instanța de

apel că potrivit Standardelor Internaționale de Evaluare 2011 (ale căror metode

de evaluare sunt frecvent utilizate, dar nu explică în detaliu aplicarea lor și

nici nu includ îndrumările tehnice privind tehnicile de evaluare) abordarea

prin cost oferă o indicație asupra valorii, prin utilizarea principiului

economic conform căruia un cumpărător nu va plăti mai mult pentru un activ,

decât costul necesar obținerii unui activ cu aceeași utilitate, fie prin

cumpărare, fie prin construire; valoare de investiție este acea valoare a unui

activ pentru un proprietar sau pentru un proprietar potențial, pentru o anumită

investiție sau în scopuri de exploatare.

Principiile conținute

în Standarde se aplică și la evaluările imobilizărilor corporale mobile, adică

acele active fixate în mod permanent de teren și care nu pot fi îndepărtate

fără demolarea substanțială fie a activului, fie a clădirii sau structurii în

care este încorporat; aceste active sunt deținute de o entitate pentru a fi

utilizate în producția de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi

închiriate terților sau pentru a fi folosite în scopuri administrative și care

se preconizează să fie utilizate pe o perioadă de timp.

Potrivit

comentariului C2 la standardul IVS 220 Imobilizări corporale mobile, o evaluare

a imobilizărilor corporale mobile impune luarea în considerare a mai multor

factori, care se referă la activul în sine, la mediul lor și la potențialul lor

economic, iar ca exemple de factori care pot fi luați în considerare din aceste

categorii sunt enumerate: specificația tehnică a activului, starea activului

(dacă activul nu este evaluat pe amplasamentul lui curent), costul de demontare

și de mutare sau orice pierdere potențială a unui activ complementar.

În plus, acest

standard are un comentariu special referitor la "vânzarea forțată"

(căreia îi poate fi asimilată, pentru identitate de rațiune, exproprierea)

situație în care valoarea trebuie determinată cu atenție deosebită, fiind

necesar a se lua în considerare orice alternativă de vânzare de pe locația

curentă, cum ar fi posibilitatea practică a mutării elementului la o altă

locație, în vederea cedării, precum și costul mutării, în limita timpului

disponibil, reținându-se că urgența procedurii exclude un interval de timp în

care să se facă o cercetare adecvată a pieții pentru contactarea celor mai bune

oferte.

Cele trei abordări

principale în evaluare, descrise în IVS - Cadrul general, pot fi aplicate

pentru evaluarea imobilizărilor corporale mobile însă, așa cum au reținut și

experții în raportul depus în apel, unele tipuri de imobilizări corporale

mobile sunt specializate și nu există informații directe disponibile privind

vânzările de astfel de elemente, ceea ce impune utilizarea fie a abordării prin

venit, fie a abordării prin cost.

Abordarea prin cost

este adoptată pentru evaluarea imobilizărilor corporale mobile, mai ales în

cazul activelor individuale și se aplică prin determinarea costului de

înlocuire net al activului adică costul pentru a obține un activ alternativ, cu

utilitate echivalentă; acesta poate fi fie un echivalent modern cu aceeași

funcționalitate, fie costul de reproducere a unei replici exacte a activului

subiect.

Or, având în vedere

ipoteza specială în care s-a găsit reclamanta - expropriere, situație similară

a "vânzării forțate" - care exclude posibilitatea efectuării unei

"proceduri de licitație" (cum pretinde pârâtul), care ar fi garantat

obținerea unui preț "corespunzător'" al lucrărilor de demolare/mutare/remontare,

singura metodă de evaluare a prejudiciului cauzat prin exproprierea unei

suprafețe de teren pe care se găseau diferite instalații ale pârâtei, în

condițiile în care realitatea efectuării lucrărilor reținute de experți nu a

fost contestată de pârât, nu putea fi decât însumarea prețurilor plătite de

reclamantă celor care au prestat serviciile de demolare/mutare/remontare.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA invocând dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs a arătat că instanța de apel a dispus la termenul din data

de 26 iunie 2013, urmare obiecțiunilor formulate de pârâtă la suplimentul

raportului de expertiză, să se efectueze o evaluare a lucrărilor desființate și

a celor de reamplasare a investițiilor realizate potrivit standardelor

internaționale de evaluare, prin evaluarea efectivă a lucrărilor efectuate în

ambele situații, iar comisia de experți nu s-a conformat acestui obiectiv.

Recurenta a mai arătat că deși a formulat obiecțiuni, instanța nu le-a avut în

vedere. Recurenta a mai susținut că în mod greșit instanța de apel a asimilat

exproprierea cu o vânzare forțată. Criteriile folosite de instanță pentru

evaluarea lucrărilor încalcă dispozițiile legale.

Prin întâmpinare

intimata-reclamantă SC D. SRL a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a mandatarului SC C. SA, recalificată de instanță drept excepția lipsei

calității de reprezentant, tardivitatea și nulitatea recursului, punând și

concluzii pe fond, în sensul respingerii recursului.

Potrivit mențiunilor

cuprinse în practicaua deciziei, excepțiile lipsei calității de reprezentant a

SC C. SA și a tardivității recursului au fost respinse, ca nefondate.

Examinând, cu

prioritate, excepția nulității recursului conform art. 316, 298 și 137 alin.

(1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată.

Astfel, art. 304 pct.

7 C. proc. civ. statuează că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate

cere: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Acest motiv de recurs

vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești, reprezentând fie împrejurarea

că nu se arată motivele pe care se sprijină decizia, fie împrejurarea că

decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de obiectul sau natura

cauzei.

Din analiza deciziei

recurate se constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. este invocat formal nefiind dezvoltate critici care să atragă

aplicabilitatea dispozițiilor în sensul limitativ prevăzut de textul de lege

evocat.

Art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. dispune că modificarea sau casarea se poate solicita "când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii".

Din examinarea

cererii de recurs se constată că aceasta nu cuprinde critici de nelegalitate

aduse deciziei care face obiectul recursului, ceea ce presupune indicarea punctuală

a dispozițiilor legale încălcate prin raportare la soluția pronunțată și la

argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Astfel, critica

potrivit căreia instanța de apel a dispus la termenul din data de 26 iunie

2013, urmare obiecțiunilor formulate de pârâtă la suplimentul raportului de

expertiză, să se efectueze o evaluare a lucrărilor desființate și a celor de

reamplasare a investițiilor realizate potrivit standardelor internaționale de

evaluare, prin evaluarea efectivă a lucrărilor efectuate în ambele situații,

iar comisia de experți nu s-a conformat acestui obiectiv, critica potrivit

căreia instanța de apel nu a avut în vedere obiecțiunile pârâtei și că în mod

greșit instanța de apel a asimilat exproprierea cu o vânzare forțată nu pot fi

privite a fi critici de nelegalitate, ci sunt critici de netemeinicie.

Cu referire la

susținerile recurentului-pârât, care a arătat că instanța de apel a valorificat

un raport de expertiză fără a motiva în mod pertinent de ce a renunțat la

obiectivele încuviințate la momentul la care a încuviințat administrarea

probei, Înalta Curte constată că obiecțiunile Statului Român la suplimentul

raportului de expertiză depus în această fază procesuală au fost încuviințate,

iar răspunsul experților a fost supus dezbaterii.

Împrejurarea că

părțile, legal citate, au lipsit la termenul din data de 29 ianuarie 2014 nu

poate duce la concluzia că instanța de apel a încălcat vreo dispoziție

procedurală în legătură cu administrarea probei în discuție.

Recurentul-pârât a formulat

această critică cu caracter general, fără a arăta, în concret, ce dispoziție

procedurală a fost încălcată, având în vedere că excede controlului de

legalitate în recurs modalitatea în care instanța de apel interpretează

probatoriul.

Prin urmare este un

aspect de temeinicie, iar nu de legalitate soluționarea obiecțiunilor la

raportul de expertiză.

În ceea ce privește

necesitatea organizării unei licitații pentru desemnarea executanților

lucrărilor de desființare/demontare/relocare lucrări Înalta Curte constată că

recurentul-pârât nu a arătat care este izvorul unei asemenea obligații,

respectiv dispoziția legală care impune în cadrul procedurii exproprierii

necesitatea organizării unei asemenea licitații pentru a putea efectua o

analiză a legalității deciziei sub acest aspect.

Nemulțumirile

recurentului-pârât legate de considerentele prin care instanța de apel a arătat

că exproprierea este o vânzare forțată nu au fost dezvoltate într-o manieră

care să permită încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Calificarea

exproprierii ca vânzare forțată este un argument corect al instanței de apel,

iar susținerile recurentului în legătură cu acest aspect nu se circumscriu

criticilor de nelegalitate întrucât acesta leagă conceptul de vânzare forțată

de cel de realizare în termen scurt a operațiunilor, ceea ce vizează aspecte de

fapt ale judecății.

Așa cum s-a arătat,

nu a fost indicat actul normativ care să prevadă, pentru acest tip de

operațiuni efectuate în contextul exproprierii, o metodologie după care se

selectează executanții și se efectuează lucrările de

desființare/demolare/relocare.

Criticile privitoare

la aplicarea normelor de evaluare vizează interpretarea probelor și sunt, prin

urmare, critici de netemeinicie.

Pentru considerentele

expuse, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., care prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor și reținând

că nu au fost identificate motive de ordine publică susceptibile de a fi

invocate de instanță din oficiu, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și art. 306 alin. (1)

C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA împotriva Deciziei nr. 14/C din 27 februarie

2014 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ