ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5574/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5574/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8806/118/2010

reclamanta SC D. SRL în contradictoriu

cu pârâții Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii -

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, Comuna

Agigea prin Primar, județul Constanța prin Prefect și Oficiul de Cadastru și

Publicitate Imobiliară Constanța a contestat Hotărârea de expropriere nr. 46

din 15 iunie 2010, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună:

cuantumului despăgubirilor ce-i vor fi acordate la suma de 200.395 euro

(echivalentul a 851.679 lei la un curs de 4,25 lei/ euro);

efectivă a despăgubirii în termen de 5 zile de la data rămânerii definitive a

hotărârii judecătorești, în contul reclamantei deschis la R.B.S.B. Bacău;

pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

în

motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul ce urmează a fi

expropriat în baza Hotărârii nr. 46 din 15 iunie 2010 este în suprafață 2.330

mp, provenind din suprafața de 35.000 mp, aflată în proprietatea sa conform

Actului de alipire din 05 februarie 2008 și situată în intravilanul satului

Lazu, comuna Agigea, DN 39 km 8+950, jud. Constanța, categoria de folosință curți

- construcții.

Reclamanta

a susținut că potrivit art. 26 din Legea nr. 198/2004, la calcularea

cuantumului despăgubirilor, experții și instanța trebuie să țină seama de

prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului. In acest sens, a precizat că pe suprafața de

teren ce urmează a fi expropriată are investiții în valoare de 127.000 euro,

iar prețul terenului se ridică, potrivit expertizelor Camerei Notarilor

Publici, la suma de 73.395 euro (31,5 euro/ mp), deci 311.929 lei. Prin urmare,

valoarea totală a despăgubirilor, tară a mai adăuga și prejudiciul rezultat ca

urmare a lipsei de folosință a investițiilor efectuate sau cheltuielile cu

mutarea unor investiții (conducte GPL, gard împrejmuitor, depozit polistiren,

depozit gresie) este de 200.395 lei.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 5 alin. (4), art. 8, art. 9 alin. (3),

art. 10 și urm. din Legea nr. 198/2004, dispozițiile art. 5 alin. (19), art. 6,

art. 7 alin. (3) și urm., art. 8 alin. (1) și (2), art. 21-27, art. 30 și urm.

din Legea nr. 33/1994 și C. proc. civ.

Pârâtul

Statul Român prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România

a depus întâmpinare, prin care a

invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a pârâților

Comuna Agigea prin Primar, Județul Constanța prin Prefect și O.C.P.I. Constanța

în raport de prevederile art. 2 din Legea nr. 198/2004, arătând în motivare că

nu există identitate între acești pârâți și titularul obligației din raportul

juridic dedus judecății, din moment ce lucrarea „Varianta ocolire a

municipiului Constanța

”

este una de interes național.

Pe

fondul cauzei, același pârât a arătat că cei doi experți care au întocmit

lucrarea ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate au folosit metoda

comparației directe, dar și pe cea a capitalizării rentei funciare și a

comparației prin bonitate, toate succedate de o reconciliere a valorii în urma

informațiilor de piață și a rezultatelor estimate prin cele trei metode

amintite. A susținut pârâtul că, în ceea ce privește prețul terenului, experții

au folosit cele trei metode de evaluare A.N.E.V.A.R. și nu erau ținuți de

valorile minime pentru terenurile intravilane conținute în Expertiza Camerei

Notarilor Publici după cum, în stabilirea cuantumului total al despăgubirii, în

care intra inclusiv prejudiciul cauzat proprietarului, nu erau ținuți de

valoarea cu care sunt înregistrate aceste investiții în contabilitatea reclamantei.

Prin

urmare, fiind luate în considerare atât valoarea reală a imobilului, cât și

prejudiciul cauzat proprietarului, a precizat pârâtul că acțiunea reclamantei

este neîntemeiată și că probe utile, pertinente și concludente în cauză nu pot

fi decât înscrisurile.

Și

pârâtul Județul Constanța prin Prefect

a

depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale

procesuale, invocând în susținerea acestei excepții dispozițiile art. 1 alin. (1)

din Legea nr. 340/2004, republicată și faptul că Hotărârea împotriva căreia a

fost formulată contestația a fost emisă de Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România.

Prin

încheierea pronunțată la data de 21 octombrie 2010 a fost admisă excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Comuna Agigea prin Primar,

Județul Constanța prin Prefect și O.C.P.I. Constanța.

Prin

sentința civilă nr. 900 din 17 februarie 2011 Tribunalul Constanța

a respins acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu pârâții Comuna Agigea prin Primar, Județul Constanța prin

Prefect și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța ca fiind

introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă

acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Statul Român și a fost

anulată în parte Hotărârea nr. 46 din 15 iunie 2010 a Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România S.A. numai în ceea ce privește mențiunile

cuprinse în art. 2 referitoare la cuantumul despăgubirilor și la modalitatea de

plată a acestora.

Cuantumul

despăgubirilor datorate reclamantei, în calitate de persoană expropriată pentru

terenul în suprafață de 2.330 mp situat în intravilanul localității Agigea, sat

Lazu, județul Constanța, a fost stabilit la 793.892 lei, echivalentul a 184.639

euro.

S-a

stabilit că plata acestor despăgubiri să se realizeze în contul reclamantei,

deschis la R.B.S.B. Bacău, în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a prezentei hotărâri. A fost obligat pârâtul Statul Român la 3.200

lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a

pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că despăgubirea

la care este îndreptățită persoana expropriată este alcătuită, conform art. 26

din Legea nr. 33/1994, din două componente și anume: valoarea reală a

imobilului expropriat și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor

persoane îndreptățite prin măsura exproprierii.

Cu

referire la prima componentă - valoare reală a terenului expropriat, s-a

reținut că instanța trebuie să se raporteze la prețul cu care se vând în mod

obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la

data întocmirii raportului de expertiză, iar prin raportul de expertiză tehnică

imobiliară efectuat în cauză, s-a stabilit că această valoare a terenului în

suprafață de 2.330 mp este de 59.415 lei.

În ceea

ce privește prejudiciul înregistrat de reclamantă, instanța de fond și-a

însușit concluziile expertizei imobiliare - opinia majoritară, în sensul că

acesta este de 184.635 euro (echivalentul a 793.982 lei) reprezentând

cheltuieli cauzate de mutarea (demontarea și reasamblarea) pe un alt

amplasament a mărfii depozitate și a instalației G.P.L. a depozitelor de

polistiren și gresie cu rafturile de depozitare aferente, a sistemului de

supraveghere video; devierile traseului utilităților din zona expropriată (gaz,

guri de scurgere pluvială, conductă GPL, stâlpi de iluminat, apă canalizare și

alte rețele din zona expropriată - 99.037 lei) la care se adaugă contravaloarea

investițiilor realizate pe acest teren de reclamantă (161.615 euro).

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal a declarat apel pârâtul Statul Român prin

Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România, prin mandatar SC C. SA, prin motivele de apel

criticându-se soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin

decizia civilă nr. 378/ C din 27 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța,

secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie, precum și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale

s-a admis apelul declarat de pârât, sentința apelată a

fost schimbată în parte, în sensul anulării în parte a Hotărârii nr. 46 din 15

iunie 2010; s-a dispus obligarea pârâtului Statul Român să plătească reclamantei

despăgubiri în valoare de 728.405,84 lei reprezentând despăgubiri pentru

terenul expropriat (196.838 lei) și despăgubiri pentru prejudiciul material

suferit de reclamantă prin expropriere (531.567,84 lei); s-a stabilit că plata

acestor despăgubiri se va face după rămânerea definitivă și irevocabilă a

hotărârii, în condițiile stabilite de lege; s-a menținut restul dispozițiilor

Hotărârii nr. 46 din 15 iunie 2010 emise de Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA și ale sentinței apelate.

Pentru a

decide în acest sens, analizând criticile formulate prin motivele de apel,

instanța a reținut în ce privește valoarea terenului în suprafață de 2.330 mp

situați în intravilanul localității Agigea, sat Lazu, expropriată în vederea realizării

obiectivului de investiție „Variantă de ocolire a Municipiului Constanța"

că apelantul pârât Statul Român a criticat, în esență, hotărârea Tribunalului

Constanța sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei prin

exproprierea terenului în suprafață de 2.330 mp situat în intravilanul

localității Agigea, sat Lazu, județul Constanța, (actual DN 39 km 8+950),

contestând criteriile avute în vedere de cei doi experți evaluatori în cadrul

expertizei însușite de prima instanță.

Instanța

de apel a apreciat că, prin dispozițiile art. 26 alin. (1) și (2) din Legea nr.

33/1994 - aplicabil potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004,

legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită persoanei expropriate este

formată din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului

și/ sau unor terți, prin măsura exproprierii.

În ceea

ce privește prima componentă a despăgubirii - „valoarea reală

”

a bunului expropriat, aceasta este

determinată de prețul cu care se vând imobilele de același fel în unitatea

administrativ teritorială la data întocmirii raportului de evaluare.

Curtea

de Apel a reținut că procesul de evaluare este unul complex ce implică

cercetări, informații, raționamente, analize și concluziile necesare pentru a

ajunge la valoarea de piață a imobilului, aceasta din urmă fiind definită în

Standardele internaționale de evaluare IVS, ca fiind suma estimată pentru o

proprietate ce va fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător decis și

un vânzător hotărât, într-o tranzacție cu preț determinat obiectiv.

Prin

urmare, valoarea de piață a imobilului expropriat, se impune a fi determinată

în raport de toate caracteristicile bunului prin raportare la amplasamentul

acestuia - în intravilanul satului Lazu, comuna Agigea și la o distanță de 3

kilometri de intravilanul Municipiului Constanța (fila 97 și 198 dosar fond)

destinația terenului la momentul evaluării, iunie 2010, și anume, teren aferent

unui centru comercial, afectat de o platformă de beton, de instalații GPL și de

depozit de materiale, iar nu în perspectiva anului 2027, dată la care se

prezumă că terenul va intra sub incidența „Zonei Metropolitane

”

a Municipiului Constanța, și nu în

ultimul rând, în raport de criteriul cerere-ofertă la momentul expertizării,

criteriu ce reflectă și efectele crizei economice ce a afectat piața imobiliară

din România, indiferent de valoarea de achiziție a acestui teren de către

reclamantă în anul 2008.

S-a reținut că

prima instanță și-a însușit opinia exprimată de experții B.E. și I.C.L., în

detrimentul opiniei expertului B.C., fără a observa însă că un rol decisiv în

evaluarea realizată de primii doi experți l-a avut o situație ipotetică, ce

privea includerea terenului expropriat în viitoarea Zonă Metropolitană

Constanța și în strategia de dezvoltare pentru perioada 2007-2027 a comunei

Agigea, strategie realizabilă în contextul unor investiții comunitare, pur

ipotetice și lipsită în prezent de orice certitudine și fundament.

Pentru

utilizarea acestui argument definitoriu și aprecierea celei mai bune utilizări

pentru amplasamentul parcelei ca fiind cea de dezvoltare a unor „ansambluri de

locuințe de tip rezidențial", opinia majoritară s-a raportat prin cele

trei metode de evaluare, la terenuri aflate în intravilanul localității, cu

posibilitatea racordării facile la utilități și căi de acces urbane (asfaltate)

și destinate în viitor realizării unor ansambluri de locuințe și centre

comerciale, cu toate că imobilul în litigiu intră în categoria terenului

intravilan deja construit, fiind situat la o distantă de 3 kilometri de

Constanta.

Astfel,

la determinarea valorii de piață prin metoda comparației directe (25,50 euro/ mp),

experții B. și I. au cules date privind cererea și oferta pentru terenuri din

intravilanul comunei Agigea - sat Lazu, care însă au alte caracteristici decât

cel în litigiu, prin amplasament (cartier de vile intravilan - destinat

construcției de vile), apropiere de căi de acces (ex„ deschidere la drumul

județean) și utilități și având ca folosință „viitoare zonă de dezvoltare

imobiliară de tip rezidențial.

”

Comparativ,

expertul B.D. a calculat valoarea de piață a bunului în raport de imobile

echivalente ca amplasament și destinație, stabilind o valoarea de 20 euro/ mp.

Experții

cu opinie majoritară au determinat ulterior valoarea de piață prin metoda

„fluxului de numerar” (30 euro/ mp) pornind de la potențialul de dezvoltare și

de la destinația dată de criteriul celei mai bune utilizări, tratând terenul ca

pe unul având plan urbanistic zonal, parcelabil în loturi de câte 500 mp și cu

străzi și trotuare proiectate.

A doua

evaluare făcută de expertul B.D. a utilizat metoda „capitalizării rentei

funciare”, care conduce la determinarea valorii de piață pe baza sumei ce poate

fi obținută ca rentă pentru dreptul de a utiliza terenul agricol și în urma

căreia, pe baza datelor culese, a stabilit aceeași valoare de 20 euro/ mp.

Ultima

metodă uzitată de experții B. și I. a vizat „extracția”, definită de către cei

doi experți ca fiind reprezentată de echilibrul contribuției între valoarea

terenului și valoarea proprietăților imobiliare formate din terenuri și

construcții, aflate într-o zonă apropiată.

Metoda

extracției constă, potrivit Standardelor internaționale de evaluare, în

determinarea valorii terenului liber ca o mărime reziduală, după ce din prețul

curent de vânzare al întregii proprietăți imobiliare (teren plus amenajări și

construcții) s-a scăzut costul de înlocuire net al construcțiilor și

amenajărilor. Această modalitate de evaluare operează așadar, potrivit Standardelor

internaționale de evaluare, cu indicatorul „costul de înlocuire net (C.I.N.) al

construcțiilor" și pornește de la premisa evaluării ca întreg a unui

imobil compus din teren și construcții situat în proximitate, situație care

însă în speță nu este incidență (fiind supus evaluării un teren situat în

extravilan, fără construcții și tară a se putea opera cu indicatorul

sus-menționat, care potrivit standardelor trebuie luat în calcul).

În

opinia majoritară, s-a mai motivat determinarea valorii de piață la 25,50 euro/

mp și prin costurile mari plătite la momentul achiziției imobilului, explicate

de experți prin prisma interesului cumpărătorului de a investi pe termen lung,

astfel cum au procedat și alte firme (C., reprezentanța S., P., M., etc.).

Această opinie, bazată pe perspectiva subiectivă a cumpărătorului și pe

prezumatul scop al tranzacției, nu ține însă seama de prețul plătit pe metru

pătrat în anul 2004 la data încheierii contractelor de vânzare - cumpărare

pentru acest teren.

Toate

aceste considerente, dublate de împrejurarea că terenul în suprafață de 2.330

mp supus exproprierii a avut deja o afectațiune comercială la data

exproprierii, fiind necesar pentru deservirea magazinului proprietatea

reclamantei, în sensul că era ocupat de o platformă betonată, instalație GPL și

magazii de depozitare marfa, au condus instanța de apel la concluzia că

tribunalul și-a fundamentat soluția îmbrățișând opinia majoritară, tară a

analiza care dintre cele două opinii este corectă din punctul de vedere al

situației juridice și al momentului concret la care se stabilește valoarea

reală a imobilului expropriat.

În

contextul în care acest teren era deja afectat uzului magazinului proprietatea

reclamantei, nu se poate reține că în perspectiva anului 2027, el ar fi fost

utilizat pentru realizarea unor „ansambluri rezidențiale de locuințe"

acesta fiind un teren construit deja, iar nu un teren liber, din zona

cartierului de vile ce urmează a fi inclus în zona metropolitană a Municipiului

Constanța în viitor.

Pe de

altă parte, s-a apreciat că valoarea de 25,50 euro/ mp stabilită de cei doi

experți B. și I. nu corespunde valorii reale de piață a terenului expropriat,

ceea ce reiese și din „Raportul de evaluare globală

”

întocmit de Camera Notarilor Publici, pe baza tranzacțiilor încheiate pe perioada

anilor 2008 și 2009, și în care terenurile intravilane situate în Zona B a

comunei Agigea - Lazu teren intravilan construit, au fost evaluate la 20 euro/ mp.

Această valoare corespunde valorii propusă de expertul B.C. - 20 euro/ mp.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a apreciat că nu este necesară refacerea

raportului de expertiză solicitată prin motivele de apel, sens în care a fost

respinsă ca neconcludentă administrarea acesteia în calea de atac.

Pentru acest

motiv, a reținut că valoarea stabilită de expertul Bădescu, de 20 euro/ mp,

care a fost avută în vedere de către Comisia de analiză la data stabilirii

despăgubirii, este cea corectă, celelalte pretenții ale intimatei reclamante

fiind neîntemeiate, cât privește evaluarea proprietății expropriate.

În ceea

ce privește prejudiciul cauzat prin expropriere, curtea de apel a constatat că

acesta este alcătuit, la rândul său, din două componente, necontestate sub aspectul

existenței lor, și anume:

I -

Contravaloarea lucrărilor de investiție realizate de reclamantă pe suprafața de

2.330 mp:

1)

platforma de beton de ciment cu o suprafață de 2.330 mp;

2)

împrejmuirea formată din parapet din beton armat (zid de sprijin datorită

terenului denivelat între incintă și zona limitrofă);

3) gard

împrejmuitor din panouri din sârmă galvanizată montată pe stâlpi metalici, cu

supraînălțare din sârmă ghimpată;

4)

instalație GPL;

5)

depozit acoperit cu rafturi metalice pentru stocuri de materiale de construcții;

6)

depozit de polistiren cu împrejmuire de plasă sudată montată pe țeava metalică

(filele 97, 98 dosar fond) și

II -

Contravaloarea lucrărilor de demontare și transport, pierderi și remontare pe

noul amplasament a construcțiilor indicate la punctul I.

Deși în cadrul

„Raportului de evaluare a proprietății imobiliare

”

(terenuri)

ce vor fi expropriate în vederea realizării obiectivului Centura de ocolire a

Municipiului Constanța, expertiză întocmită de expertul desemnat de

expropriator în faza administrativă a exproprierii, ce a precedat emiterea

Hotărârii nr. 46 din 15 iunie 2010 (contestată în cauză) sunt evidențiate

aceste edificii ce urmează a fi demolate/ demontate și reamplasate pe un alt

teren proprietate reclamantei și s-a procedat la o evaluare a acestor lucrări,

ele nu au fost avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor propuse

societății comerciale expropriate prin Hotărârea nr. 46 din 15 iunie 2010,

despăgubiri ce au fost limitate exclusiv la valoarea de circulație a terenului

de 2.330 mp expropriat (196.838 lei).

În

raport de această situație, curtea de apel a constatat că în mod judicios prima

instanță a dispus ca în cadrul expertizei judiciare realizate de cei trei

experți să se stabilească și valoarea acestor lucrări demolate și, respectiv,

costurile pe care le implică reamplasarea acestor lucrări (garduri

împrejmuitoare, țarc polistiren, depozite de materiale, platforme betonate,

stație GPL).

Prin

expertiza efectuată în fața tribunalului - în opinia majoritară a experților B.E.

și I.L., s-a concluzionat că valoarea lucrărilor de investiții efectuate de SC

D. SRL în perimetrul terenului de 2.330 mp expropriat este de 102.200 euro

(filele 206-208 dosar fond), iar cheltuielile ocazionate de demontarea și

mutarea pe un alt amplasament a mărfii din depozitele demolate, a instalației

G.P.L., a depozitelor de polistiren și gresie, cu rafturile depozitare aferente

și al sistemului de supraveghere video, precum și al devierilor de traseu al

utilităților din acea zonă (gaz, guri de scurgere, ape pluviale, conductă

G.P.L., a stâlpilor de iluminat în număr de 3 bucăți, apă, canalizare) sunt de

99.037 lei, echivalentul a 23.020 euro.

În ceea

ce îl privește pe expertul desemnat de expropriator - B.C., s-a constatat că

acesta nu a mai realizat în fata instanței de fond o nouă evaluare a acestor

lucrări în raport de documentația pusă la dispoziției de reclamantă care s-a

limitat să formuleze în scris câteva note critice intitulate „Obiecțiuni la

raportul de expertiză tehnică imobiliară

”

,

în care își susține propria evaluare realizată în faza administrativă, motivat

de faptul că cei doi experți au mărit costurile de demolare și remontare a

lucrărilor existente pe terenul expropriat cu 10% și, respectiv, 20% fără a fi

indicate însă criterii și preturi de catalog care să îi susțină aceste critici.

În ceea

ce îl privește pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România S.A., instanța de apel a constatat că acesta nu a înțeles, în

condițiile art. 211 C. proc. civ., să formuleze obiecțiuni la expertiza

judiciară realizată în fața primei instanțe și nu a contestat opinia majoritară

a celor doi experți, cu privire la evaluarea prejudiciului suferit de

reclamantă prin expropriere, situație în care, s-a apreciat că tribunalul în

mod judicios și-a însușit această valoare a prejudiciului.

Deși s-a

susținut în apel că a existat un acord între părți, anterior exproprierii, cu

privire la evaluarea prejudiciului cauzat reclamantei prin exproprierea

terenului de 2.330 mp, apelantul pârât nu a produs nicio probă în acest sens,

corespondența purtată între SC D. SRL și SC C. SA (adresa nr. 1432 din 8

septembrie 2009 - fila 105 din dosar de fond) neavând valoarea unei tranzacții

cu privire la evaluarea prejudiciului cauzat reclamantei, ca urmare a demontării

și mutării construcțiilor existente pe terenul expropriat pe un alt

amplasament.

Constatând

că în apel pârâtul nu a produs probe noi cu privire la evaluarea acestui

prejudiciu, și nu a argumentat susținerile potrivit cărora lucrările de

demolare a lucrării lor de pe terenul expropriat au fost majorate prin

expertiza efectuată la fond cu 20%), iar cele ocazionate de reamplasarea lor cu

10%, instanța de apel a înlăturat ca nefondate aceste critici.

Au fost

găsite însă întemeiate criticile apelantului pârât ce au vizat greșita

stabilire a termenului de plată a despăgubirii de către instanța de fond.

S-a

apreciat că tribunalul a dispus în mod greșit ca plata despăgubirilor cuvenite

reclamantei să se realizeze în termen de 30 de zile de la data rămânerii

definitive a sentinței, întrucât soluția contravine dispozițiilor art. 19 alin.

(11) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,

necesară realizării unor obiective de interes  național, județean, local - în

vigoare la data soluționării contestației la expropriere - potrivit cărora, în

cazul în care titularul sau unul dintre titularii dreptului real, aflat în

concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând

despăgubirea se consemnează pe numele titularului, sau, după caz, al

titularilor.

Despăgubirea

va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens însoțită de acte

autentice sau de hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire

a cuantumului despăgubirii, ori, după caz, de declarația autentică de acceptare

a cuantumului despăgubiri prevăzute în hotărârea de stabilire a despăgubirii.

Prin

urmare, eliberarea despăgubirii pentru imobilul expropriat, se face la cererea

persoanei îndreptățite, în baza unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, în situația în care cuantumul despăgubirilor propuse de

expropriator a fost contestat în justiție, iar nu pe baza unei hotărâri

judecătorești definitive, cum eronat a statuat prima instanță.

De

altfel, Legea nr. 255/2010 a preluat, sub acest aspect, prevederile Legii nr. 198/2004

- lege sub imperiul căreia a fost emisă Hotărârea nr. 46 din 15 iunie 2010

contestată, în art. 9 prevăzându-se că expropriatul nemulțumit de cuantumul

despăgubirilor prevăzute la art. 8 se poate adresa instanței de judecată

competente, acțiunea urmând a fi soluționată potrivit art. 21-27 din Legea nr. 33/1994

privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește

stabilirea despăgubirii „În acest caz, plata despăgubirii se va face de către

expropriator în termen de 30 de zile de la data solicitării, pe baza hotărârii

judecătorești definitive și irevocabile de stabilire a cuantumului acesteia

”

.

Pentru

considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că sentința apelată se

impune a fi reformată sub acest aspect.

Au fost

înlăturate ca nefondate și criticile apelantului pârât ce au vizat greșita

stabilire a cheltuielilor de judecată (onorariul de expert) acordate

reclamantei.

S-a

reținut în evaluarea acestei critici că la baza acordării cheltuielilor de

judecată stă culpa procesuală, iar reclamanta este cea care a triumfat în cauză

în raport cu pârâtul Statul Român, acesta fiind ținut să suporte cheltuieli de

judecată reprezentând onorariile experților judiciari în valoare de 2.000 lei

și, respectiv, de 1.200 lei, onorarii care nu sunt exagerate în raport de

complexitatea expertizei și volumul de lucrări pe care 1-a presupus pentru

determinarea valorii de circulație a terenului expropriat, cât și a valorii

prejudiciului cauzat reclamantei prin expropriere.

Instanța

de apel a constatat că susținerea apelantului pârât în sensul că onorariul

expertului I.L.C. este cu 8.000 lei mai mare decât cel al expertului numit de

instanță nu are corespondent în actele dosarului, onorariul expertului vizat

fiind de 2.000 lei, sumă ce nu este disproporționată în raport cu munca

acestuia și complexitatea expertizei.

În

termen legal, împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

- Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA, invocând ipotezele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că instanța de apel a făcut

o greșită aplicare a legii atunci când a apreciat ca neîntemeiată critica

formulată prin motivele de apel privind supraevaluarea lucrărilor de

sistematizare a terenului și amenajare a platformelor betonate, inclusiv a

împrejmuirilor și utilităților aduse în zonă de către intimată, cu titlu de

prejudiciu cauzat prin expropriere.

Recurentul

arată că prin adresa nr. 1432 din 08 septembrie 2009 a făcut dovada că între SC

C. SA (mandatarul său) și SC D. SA s-a purtat o corespondență prin care s-a

stabilit de comun acord cu intimata, cantitățile și lucrările necesare, iar

evaluarea bunurilor ce urmau a fi modificate sau demolate s-a făcut in baza

normelor de deviz și a valorii rezultate din investiții, la care s-au adăugat

cheltuielile pentru demolare, transport și pierderi la noul amplasament, estimate

la 20% și pentru remontare, încă 10 %.

Or,

contrar celor stabilite de comun acord, cei doi experți cu opinie majoritara (B.E.

și I.C.L.), au determinat valoarea acestora numai în baza documentelor

enumerate și a „devizelor estimate întocmite cu ocazia ofertării lucrărilor

”

(ca și când lucrul supus evaluării ar

fi pierit), și nu prin identificarea lor în teren și evaluarea reală a acestora

raportat la toate criteriile, inclusiv privitoare la uzura fizică și morală,

etc., ceea ce, în opinia recurentului, dă caracter nelegal respectivei

evaluări.

Același

recurent învederează că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii (art.

212 C. proc. civ.), reținând că nu a contestat acest aspect din raportul de

expertiza, când, în realitate, prin „Obiecțiunile la raportul de expertiza

tehnica imobiliara” depuse de exp. B.C. - expert desemnat recurent, tocmai

această contestare a avut loc.

Pe de

altă parte, se susține de către recurent că prin motivele de apel, formulate cu

respectarea dispozițiilor art. 287 alin. (1) pct. 4 și art. 292 alin. (1) C.

proc. civ. a solicitat refacerea raportului de expertiză de o comisie de

experți legal constituită, expertul propus de pârât rămânând același, astfel

încât, este total greșită constatarea instanței de apel în sensul că nu au fost

solicitate probe în dovedirea acestei critici.

Recurentul

impută instanței de apel și încălcarea dispozițiilor art. 295 alin. (1) C.

proc. civ., întrucât nu a analizat prima critica a apelului referitoare la

faptul că exp. B.E., numit de instanța și exp. I.C.L., propus de intimați, sunt

numai experți judiciari și nu au si calitatea de experți A.N.E.V.A.R., astfel

încât, folosirea de către aceștia a metodelor specifice evaluărilor A.N.E.V.A.R.

s-a realizat cu depășirea competenței lor profesionale (art. 4 pct. 8 din Legea

nr. 198/2004, respectiv, art. 11 pct. 7 din Legea nr. 255/2010).

Intimata

reclamantă a formulat întâmpinare la motivele de recurs, invocând excepția

tardivității formulării recursului, a inadmisibilității căii de atac având în

vedere nepronunțarea curții de apel asupra unui motiv de apel (cu privire la

calitatea de experți autorizați A.N.E.V.A.R. a celor doi experți care au

exprimat opinia majoritară), iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta

Curte constată că recursul formulat de pârât respectă termenul legal prevăzut

de art. 301 C. proc. civ., având în vedere că procesul verbal de comunicare a

deciziei recurate poartă data de 01 noiembrie 2011, în timp ce calea de atac a

fost declarată de pârât la data de 7 noiembrie 2011, așadar, înăuntrul

termenului legal de 15 zile de la comunicare.

În ce privește

excepția inadmisibilității recursului susținută de aceeași intimata reclamantă

prin întâmpinare, înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o veritabilă

excepție procesuală, întrucât se susține inadmisibilitatea unei critici dintre

cele dezvoltate de recurent prin memoriul de recurs, și nu privește recursul ca

act de procedură unic și unitar al pârâtului, astfel că, această apărare va fi

avută în vedere cu ocazia analizei respectivei critici a recurentului în

legătură cu care s-a opus acest argument.

Recursul

formulat este fondat, astfel cum se va arăta.

Înalta

Curte constată că deși recurentul pârât s-a prevalat doar de dispozițiile art. 304

pct. 7 și 9, întrucât prin criticile formulate se invocă și neregularități de

procedură, acestea urmează a fi evaluate în temeiul ipotezei de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Prin

motivele de recurs pârâtul a susținut critici doar cu privire la partea din

despăgubiri privind evaluarea prejudiciului suferit de reclamantă prin

expropriere, iar nu și în ce privește partea prin care s-a stabilit valoarea

reală a imobilului expropriat, având în vedere că prin decizia instanței de

apel, Hotărârea de expropriere nr. 46 din 15 iunie 2010 contestată, a fost

menținută cu privire la această parte a despăgubirilor (198.838 lei pentru

exproprierea suprafeței de teren de 2.330 mp).

Sub

acest aspect, instanța de apel a reținut în mod corect că, prin dispozițiile art.

26 alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 - aplicabil potrivit art. 9 alin. (3)

din Legea nr. 198/2004, legiuitorul a statuat că despăgubirea cuvenită

persoanei expropriate este formată din valoarea reală a imobilului și

prejudiciul cauzat proprietarului și/sau unor terți, prin măsura exproprierii.

Din cel

din urmă punct de vedere, s-a reținut prin decizia recurată că prejudiciul

cauzat proprietarului este alcătuit, la rândul său, din două componente:

contravaloarea lucrărilor de investiție realizate de reclamantă pe suprafața de

2.330 mp și contravaloarea lucrărilor de demontare și transport, pierderi și

remontare pe noul amplasament a construcțiilor edificate de expropriat ca

investiții pe terenul preluat prin expropriere.

Cu

privire la același prejudiciu, recurentul reclamant susține că deși prin

motivele de apel a invocat supraevaluarea lucrărilor de sistematizare a

terenului și amenajare a platformelor betonate, inclusiv a împrejmuirilor și

utilităților aduse în zonă de către intimată (investiții ale acesteia), curtea

de apel a înlăturat această critică reținând că nu contestat, prin formularea

de obiecțiuni, aceste constatări ale experților (în opinie majoritară).

Totodată,

s-a reținut că expertul desemnat de expropriator - B.C., nu a mai realizat în

fața instanței de fond o nouă evaluare a acestor lucrări în raport de

documentația pusă la dispoziției de reclamantă, ci acesta s-a limitat să

formuleze în scris câteva note critice intitulate „Obiecțiuni la raportul de

expertiză tehnică imobiliară

”

, în care și-a susținut propria

evaluare realizată în faza administrativă, motivând că cei doi experți au mărit

costurile de demolare și remontare a lucrărilor existente pe terenul expropriat

cu 10% și, respectiv, 20% fără a fi indicate însă criterii și prețuri de

catalog care să susțină concluziile expuse.

În plus,

și prin motivele de apel pârâtul a formulat asemenea critici, reluând cele

invocate cu titlu de obiecțiuni la raportul de expertiză și a solicitat

refacerea raportului de expertiză de o comisie de experți legal constituită, în

care să fie inclus, la propunerea sa, același expert cu cel de la prima

instanță.

Înalta

Curte constată că prin înscrisul de la fila 286 dosar primă instanță, pârâtul

cauzei a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care a criticat

punctul de vedere exprimat de către experți în opinie majoritară, cu privire la

evaluarea lucrărilor de demolare, transport și pierderi la noul amplasament,

susținându-se majorarea artificială a acestor costuri (estimate la 20%, iar

pentru remontare, încă 10 %).

Or, acest act

de procedură provenind de la expertul desemnat de pârât, care l-a conceput în

numele acestuia, a fost greșit calificat de instanța de apel ca fiind „note

critice

”

, iar nu obiecțiuni la raportul de

expertiză, în pofida denumirii date de parte, denumire care, de altfel, era

corespunzătoare cu conținutul său; pe de altă parte, de vreme ce din cuprinsul

acestui înscris rezulta intenția neîndoielnică a pârâtului de a contesta

concluziile exprimate în opinie majoritară de ceilalți doi experți ai cauzei,

concluzia contrară a instanței de apel nu se justifică.

O astfel

de dezlegare dată de curtea de apel a condus la concluzia nerespectării de

către pârât a dispozițiilor art. 212 C. proc. civ.

Nici

cererea de refacere a raportului de expertiză formulată de pârât prin motivele

de apel, cu respectarea prevederilor art. 287 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu

a fost luată în dezbatere de curtea de apel, obligație procedurală ce subzista

chiar în absența apelantei la termenul la care pricina a fost dezbătută, date

fiind dispozițiile art. 129 alin. (4) și art. 295 alin. (1) C. proc. civ.;

asupra probelor instanța este ținută a se pronunța, anterior dezbaterii

fondului, printr-o încheiere motivată în condițiile art. 167 corob. cu art. 268

alin. 4 C. proc. civ., normele de procedură invocate fiind aplicabile și în

apel, astfel cum prevede art. 298 C. proc. civ.

Or,

instanța de apel s-a pronunțat asupra acestei solicitări a apelantului doar în

cuprinsul considerentelor.

Aceste

neregularități de ordin procedural au pricinuit recurentului pârât o vătămare

(neanalizarea cererilor sale în condiții de contradictorialitate și cu respectarea

tuturor garanțiilor procesuale) ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea

actului de procedură, fiind astfel întrunite cerințele art. 105 alin. (2) C.

proc. civ. și, consecutiv, ale motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.

În ce

privește susținerea recurentului prin care a invocat omisiunea instanței de

apel de a răspunde motivului de apel cu privire la calificarea profesională a

experților B.E. și I.L.C., experți judiciari, iar nu experți A.N.E.V.A.R.,

Înalta Curte constată că și aceasta este fondată, astfel că, în rejudecare, va

fi avută în vedere de curtea de apel; atare motiv de recurs nu este

inadmisibil, contrar celor susținute de intimata reclamantă prin întâmpinare,

acesta putând fi conceput în termenii ipotezei de nelegalitate prevăzute de art.

304 pct. 7 sau 5 C. proc. civ. în raport de întinderea nemotivării din hotărârea

recurată.

Având în

vedere cele anterior redate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) rap. la art. 304

pct. 5 C. proc. civ., recursul pârâtului va fi admis, astfel ca, decizia

recurată va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de

apel.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor și

Infrastructurii - Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA, împotriva deciziei civile nr. 378/ C din 27 septembrie 2011 a

Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie,

precum și pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale.

Casează

decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 21 septembrie 2012.