ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3503/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Reclamantul O.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Galați anularea dispoziției nr. 898 din 30 mai 2002 și restituirea în natură a imobilului situat în Iași, str. Dr.C. nr. 18 (clădire și 1437,5 m.p. teren) sau plata echivalentului bănesc. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că pârâta i-a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 pe considerentul că este vorba de un imobil nou ca urmare a unor transformări radicale, deși, în realitate, acest bun a suferit de-a lungul timpului, doar diverse reparații. Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 761 din 06 noiembrie 2003 a admis acțiunea și drept consecință a dispus anularea dispoziției atacate și restituirea în natură a imobilului în discuție, luând act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei soluții s-a reținut că imobilul revendicat, situat în Iași str. P. (actualmente Dr.C.) nr. 18, a fost dobândit la data de 20 iunie 1935, prin vânzarea-cumpărarea de către G.A., decedată în anul 1983, al cărui unic moștenitor este reclamantul. Din matricola secției financiare Iași privind impozitul pe clădiri a rezultat că în perioada 1942-1951, clădirea a fost ocupată, la parter, de un chiriaș (3 camere cu 2 dependințe) și proprietar (2 camere și o dependință) iar la etaj, de un alt chiriaș (3 camere și o dependință) și proprietar (4 camere și 3 dependințe). În anul 1953, fostul Sfat Popular al orașului Iași a autorizat Direcția Regională CFR Iași să efectueze lucrări de reparații la două corpuri de clădire, situate în str. P. nr. 18-20.

Potrivit raportului de expertiză aceste lucrări se încadrează în categoria reparațiilor capitale dar nu reprezintă decât 44,77% din structura clădirii, care nu a suferit modificări esențiale. Lucrările noi constituie, preponderent, întreținere curentă și consolidări, iar suprafața corpului anexă, edificat ulterior, este de numai 34,56 m.p. (față de suprafață inițială de peste 500 m.p.) astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 18.4 din H.G. nr. 498/2003 și nu ale art. 18.3 din același act normativ. Datele consemnate într-un certificat din luna iunie 1994 referitoare la distrugerea completă a clădirii sunt infirmate prin sentința civilă nr. 4025/1957 a Tribunalului Popular Iași prin care a fost respinsă cererea secției financiare Iași de a se trece în proprietatea statului imobilul.

Reclamantul și A.F. au beneficiat de reconstituirea terenului în suprafață de 1400 m.p. în baza Legii nr. 18/1991 dar ulterior titlul de proprietate a fost anulat prin hotărâre definitivă și irevocabilă. În prezent acest teren este liber și poate fi restituit reclamantului. Curtea de Apel Iași prin decizia civilă nr. 1135 din 30 iunie 2004 a admis apelul declarat de pârâtă precum și cererea de intervenție formulată de intervenienții M.C., M.R., M.Cr., M.G., C.A., C.S., P.M., G.I., G.M., G.A., M.G., C.T., T.M. și S.A., schimbând în tot sentința în sensul respingerii acțiunii.

Instanța de apel a reținut în motivarea deciziei pronunțate că intervenienții, în calitate de chiriași au susținut că prin decizia civilă nr. 2161/1998 Curtea de Apel Bacău a clarificat irevocabil situația juridică a imobilului solicitat de reclamant, ce a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 712/1966 la cererea fostei Întreprinderi de Gospodărire a Locuințelor, formulată la 12 iulie 1968. Că în anul 1954 același imobil fusese repartizat Direcției Regionale CFR Iași clădirea fiind degradată cu o mare cantitate de moloz din dărâmături și fără acoperiș, plafoane, tâmplărie, dușumele, sobe, instalații electrice și sanitare.

Valoarea lucrărilor pentru realizarea construcției și a instalațiilor existente a totalizat, în anul 1953, suma de 1.383.780 RON iar prin decizia civilă nr. 2161/1998 Curtea de Apel Bacău a stabilit că valoarea lucrărilor de construcții noi la imobil reprezintă 64,55% din structura acestuia, ceea ce înseamnă că este un imobil nou care nu poate fi restituit în natură, ci doar prin echivalent. Reclamantul a declarat recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 2752 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a casat decizia de apel și a trimis cauza spre rejudecarea apelului. Totodată a constatat nul recursul declarat de intervenienți. Pentru a se pronunța astfel instanța de recurs a reținut că primul recurs soluționat irevocabil de Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 2161/1998 a avut ca obiect acțiunea reclamantului în revendicarea imobilului situat în str. Dr.C.

nr. 18 format dintr-o construcție și terenul aferent de 1400 m.p. acțiune care a fost respinsă pe considerentul că, în perioada 1953-1954 construcția respectivă a suferit modificări structurale și funcționale care au transformat-o într-o construcție nouă, concluzie ce s-a bazat pe o expertiză tehnică de stabilire a ponderii lucrărilor noi. Ulterior, reclamantul a solicitat anularea dispoziției prin care s-a pronunțat asupra notificării sale cu privire la imobilul revendicat în precedentul proces, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Soluționarea ultimei cereri deduse judecății presupunea în primul rând stabilirea situației construcției solicitate, respectiv dacă lucrările efectuate în perioada 1953-1954 au transformat-o sau nu într-un imobil nou, în raport de imobilul preluat abuziv, conform criteriilor prevăzute de art. 18.3 și 18.4 din H.G.

nr. 498/2003 publicată anterior sentinței Tribunalului Iași. A mai arătat instanța de recurs că în acest context concluzia la care a ajuns Curtea de Apel Bacău în primul litigiu era irelevantă deoarece starea clădirii revendicate nu a fost analizată potrivit criteriilor menționate, elaborate ulterior. Aceleași criterii apar în considerentele sentinței Tribunalului Iași, dar după cum rezultă din obiectivele stabilite de instanță, nu au fost avute în vedere de expert la întocmirea raportului suplimentului de expertiză tehnică. Pe de altă parte Curtea de Apel Iași a omis să se pronunțe asupra capătului subsidiar privind acordarea de despăgubiri bănești corespunzător valorii imobilului, deși până la data chemării în judecată pârâta nu a făcut o ofertă de restituire prin echivalent așa cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În cauză au declarat recurs și intervenienții fără să-și precizeze numele și fără să semneze cererea care poartă o singură semnătură indescifrabilă aparținând probabil apărătorului acestora. În rejudecare cauza s-a înregistrat sub nr. 2867/45/2006 pe rolul Curții de Apel Iași însă prin încheierea nr. 10317 din 13 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a strămutat cauza la Curtea de Apel Galați. La această instanță s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice cu obiectivele indicate de către instanța de recurs. Prin decizia civilă nr. 467A din 27 decembrie 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Iași cât și cererile de intervenție formulate de intervenienți în interesul pârâtei împotriva sentinței civile nr. 761 din 06 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 10441/2002.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Atât Primăria Municipiul Iași cât și intervenienții au criticat sentința sub aspectul greșitei aplicări a art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește construcția și a greșitei restituiri a suprafeței de teren de 1437,5 m.p. mai mare decât cea prevăzută în actul de proprietate al autorilor reclamantului. Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv la data de 09 iulie 1952 în temeiul art. 1 din Decretul nr. 111/1951. Prin sentința civilă nr. 4025 din 05 noiembrie 1957 pronunțată de fostul Tribunal Popular Iași, s-a admis apelul declarat de autoarea reclamantului și s-a respins cererea secției financiare de trecere în proprietatea statului a imobilului construcție și teren din str. P. nr. 18, întrucât nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de respectivul decret.

Susținerea Primăriei că imobilul a trecut la stat în baza Decretului nr. 712/1966 nu a fost dovedită cu nici un act. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atât în forma inițială cât și după modificarea prin Legea nr. 247/2005 se prevede că persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire conform acestei legi. Cu privire la incidența sau nu a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 nemodificată, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că situația din speța de față nu se încadrează în acest text.

Referitor la construcție, atât din raportul de expertiză efectuat la prima instanță de către expertul B. cât și din raportul de expertiză efectuat în rejudecarea apelului la recomandarea instanței de casare, a reieșit că actualul imobil nu este unul nou în sensul arătat de art. 18 lit. c) din Legea nr 10/2001. Chiar dacă în adresa din 5 februarie 1995 a Arh. Statului se face vorbire de imobil complet distrus și teren viran de 855 m.p., trecut la stat, dintr-o altă adresă nr. 329/1995 a Regionalei CFR se desprinde concluzia că în 1953-1954 pe teren se afla o clădire, cu etaj, din zidărie de ceramică, fără acoperiș plafoane, tâmplărie, dușumele, instalație electrică și sanitară și cu o mare cantitate de moloz.

Totodată din foaia matricolă nr. 2 pe anii 1942-1951 a secției financiare Iași a reieșit că acest imobil era ocupat de chiriași. Experți au avut în vedere și conținutul lucrărilor din autorizația eliberată de Sfatul Pop. Iași atât pentru imobilul de la nr. 18 cât și cel de la nr. 20. Concluziile consilierului expert S.M. propus de către intervenienți privind procentul mai mare al construcțiilor noi în comparație cu cele vechi nu pot fi reținute deoarece nu se coroborează cu părerea nici unui expert numit de către instanțe. În ceea ce privește terenul atât prin decizia civilă a Fostului Tribunalului Iași nr. 4025/1957cât și din decizia nr. 1271/1959 a fostului Comitet Executiv, împreună cu memoriul justificativ rezultă că terenul aferent imobilului nr. 18 este de 1437,53 m.p.

care nu face obiectul Legii fondului funciar. Faptul că prin hotărâre judecătorească - sentința civilă nr. 17320/2000 a Judecătoriei Iași rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 622/2001 a Tribunalului Iași - s-a anulat titlul de proprietate emis reclamantului în baza Legii nr. 18/1991 pentru această suprafață nu poate constitui autoritate de lucru judecat pentru că, potrivit art. 48 din Legea nr. 10/2001 nemodificată, persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor care până la intrarea în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, pot solicita indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau echivalent, în condițiile acestei legi.

Refuzul Primăriei de a restitui terenul reclamantului cu motivarea că acesta intră sub incidența Legii fondului funciar nu este justificat. Faptul că acest teren reprezintă curtea comună și cu imobilul de la nr. 20 de asemenea nu poate constitui un impediment în baza Legii nr. 10/2001 în restituirea fostului proprietar. De asemenea nu constituie un impediment în restituirea în natură a construcției nici faptul că o parte din apartamente au fost cumpărate de către chiriași. Intervenienții în interesul pârâtei nu se pot prevala tocmai de culpa pârâtei care a procedat la vânzarea acestor spații deși reclamantul încă din 1991 a solicitat restituirea în natură. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Primarul Municipiului Iași și intervenienții M.G., B.M.B., B.T., G.I., G.M., M.C., M.Cr., M. (C.) G., M.R.

și C.A. Primarul Municipiului Iași, a criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs, fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 - art. 2 - reținând că imobilul a fost preluat în perioada de referință prevăzută în mod expres de lege. Imobilul în litigiu a fost părăsit de foștii proprietari începând cu anul 1942 până în anul 1957, perioadă în care a fost distrus în proporție de 80%, fiind afectat de cutremurul din 1940 și de bombardamente. S-a susținut că instanța a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care s-a făcut dovada că lucrările efectuate la imobil nu au fost simple lucrări de reparație și îmbunătățiri, ci lucrări care au modificat structura acestuia, fiind de fapt un nou imobil.

În mod greșit instanța a dispus restituirea unei suprafețe de 1437,50 m.p. în condițiile în care din actul de proprietate al numitei A.G. rezultă că suprafața de teren era de 1343,70 m.p. iar din certificatul nr. 736/1995 eliberat de Arhivele Naționale rezultă că terenul viran aferent construcției era de 855,70 m.p. Intervenienții M.G., B.M.B., B.T., G.I., G.M., M.C., M.C., M. (C.) G., M.R. și C.A. au criticat decizia invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. formulând trei cereri de recurs în care au dezvoltat următoarele argumente: În dezvoltarea motivului de recurs fondat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 s-a susținut că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. în sensul că nu au fost respectate dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. care impun obligația de a stabili pe deplin situația de fapt pentru o corectă aplicare a legii. Instanța a înlăturat în mod nejustificat concluziile consilierului expert judiciar ing. S.M. și a omologat raportul de expertiză efectuat de expertul tehnic C.B., fără a observa că toate analizele efectuate au avut un caracter ipotetic, nefiind lămurite pe deplin aspectele care au constituit obiective ale expertizei. În susținerea criticii fondate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. s-a arătat că instanța nu a motivat de ce au fost înlăturate probele administrate în cauză și care fac dovada că imobilul în litigiu este unul nou în raport de cel preluat; nu a analizat noțiunea de „imobil nou” și incidența în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 (în forma de la acea dată).

Hotărârea nu este motivată în fapt și în drept, neexistând un raționament juridic care să sprijine soluția pronunțată, cuprinzând doar o simplă enumerare a probelor administrate. Hotărârea nefiind motivată, în fapt și în drept, încalcă și prevederile art. 6 din Convenția Europeană care garantează dreptul la un proces echitabil. Raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a susținut că instanța a încălcat și aplicat greșit legea, respectiv dispozițiile art. 1200 pct. 4 și art. 1202 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat reprezentat de decizia nr. 2161 din 21 decembrie 1998 a Curții de Apel Bacău care a statuat că imobilul a suferit modificări structurale și funcționale iar construcția actuală nu mai este identică cu cea inițială, lucrările de reconstituire reprezentând un procent de 64,55%.

Principiul efectului pozitiv al lucrului judecat este în concordanță și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care consacră principiul securității raporturilor juridice. În prezenta cauză s-au administrat probe care fac dovada deplină că imobilul era o ruină la sfârșitul războiului, urmare cutremurului și bombardamentelor, prezentând doar zidurile exterioare, iar lucrările efectuate au depășit 80% din valoarea imobilului, realizându-se și o recompartimentare, situație reținută și în prima judecată. Instanța în mod nelegal a reținut concluziile raportului de expertiză efectuat de expert C.B. care a apreciat incidența în cauză a dispozițiilor art. 18.3 și 18.4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în condițiile în care valoarea lucrărilor este foarte mare.

Deși experta a reținut că „imobilul are o configurație actuală identică cu cea dinainte de vânzarea din 1935, așa cum rezultă dintr-o schiță a proprietății lui B.S., proprietar anterior față de familia A. nu a anexat niciun plan al clădirii în starea anterioară pentru a fi comparat cu cel actual iar în configurația schematică efectuată pe etape de expert, schițele pentru anii 1952 și 1954 au un caracter ipotetic. Concluzia expertei că la imobil, în raport de forma inițială, s-au adăugat corijări de zidărie și beton ce reprezintă 1% din suprafața inițială, nu este susținută de vreo dovadă care să servească la compararea suprafețelor. Mai mult, planurile releveu, anterioare și actuale, duc la concluzia că imobilul are o altă structură funcțională.

Potrivit dispozițiilor art. 18.3 din Normele metodologice suntem în prezența unui imobil nou în situația în care s-au adăugat volume din alte materiale ce reprezintă 50% din suprafața construită inițial. Ori, în cauză s-a făcut dovada că imobilul a fost reconstruit în totalitate, volumul de materiale adăugate imobilului inițial reprezentând peste 50% din construcția inițială. Au invocat intervenienții că, fiind cumpărători de bună-credință în baza Legii nr. 112/1995, sunt titularii unui „bun”, care trebuie protejat conform art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană. Au arătat intervenienții că soluția instanței în ce privește restituirea suprafeței de teren de 1437 m.p.

nu este motivată, nefiind analizate înscrisurile depuse prin raportare la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care „în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive”. În acest sens, prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 20 iunie 1935, de la M.S. și M.B. se transmitea în proprietatea G.A. imobilul din Iași, str. P. nr. 18 „în starea și îngrăditura lui actuală și așa cum este ridicat în act”. Planul de situație al proprietății moștenitorilor B., respectiv schița despre care face vorbire actul autentic a reprezentat îngrăditura imobilului-construcție care are o suprafață de aproximativ 850 m.p., iar această împrejurare este confirmată de certificatul din 28 iulie 1994 emis de Arhivele Statului.

Rezultă că suprafața ce a aparținut G.A. este de 855 m.p., în acest sens stând și actele primare de proprietate, precum și actul de trecere în patrimoniul statului, respectiv încheierea din data de 9 iulie 1952. Acest act reprezintă ceea ce legea definește ca fiind actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus preluarea abuzivă. De altfel, decizia nr. 4025/1957, în care apare mențiunea cu privire la cei 1437,53 m.p., nu se coroborează cu niciun alt înscris. Dimpotrivă, în adresa din 15 octombrie 1957, Sfatul popular Iași comunica Direcției regionale CF Iași că „în evidențele noastre figurează ca teren naționalizat terenul din str. P. nr. 18, proprietatea G.A., în suprafață de 855 m.p.”.

Aceeași adresă menționează că terenul de la nr. 20 nu se află în evidențele Sfatului Popular, iar în urma verificărilor făcute rezultă că acesta este proprietatea lui M.M. Nu este lipsit de importanță, prin prisma recursului declarat de M.G. cu privire la nelegalitatea deciziei în ceea ce privește restituirea terenului, faptul că această recurentă, așa cum se menționează în certificatul de moștenitor din 6 iunie 2005 și din 8 august 2003, este beneficiara suprafeței indivize de 133,49 m.p., situată în intravilanul municipiului Iași, str. Dr.C. nr. 20, suprafață pe care se află imobilul cu același număr. Această împrejurare dovedește odată mai mult faptul că și imobilul vecin, cel de la nr. 20, beneficia de o curte proprie, astfel încât împrejurarea că avea comun cu construcția din Dr.C.

nr. 18 o cale de acces nu poate permite recunoașterea, în ceea ce îl privește pe reclamant, a unui drept și cu privire la proprietatea de la nr. 20. Mai mult, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 10/2001, precum și ale Normelor metodologice de aplicare ale legii, identificarea suprafeței de teren era obligatorie, în condițiile în care instanța urma să aibă în vedere împrejurarea că acest teren poate fi liber sau afectat de detalii de sistematizare, care ar fi de natură să ducă la o altă soluție în ceea ce privește restituirea. Motivarea Curții de Apel Galați - în conformitate cu care faptul că există o curte comună a două imobile distincte (cel de la nr. 18, care formează obiectul prezentei cauze și cel de la nr. 20) nu poate fi considerată un impediment la restituire, nu este legală.

Reclamantul O.G. nu justifică drept decât prin autoarea sa, A.G., persoană care nu a avut în proprietate decât construcția situată în str. P. nr. 18, sens în care, dacă s-ar primi ca legal punctul de vedere al instanțelor anterioare ar opera o restituire cu privire la o persoană ce nu justifică drept, pe fosta proprietate M.M. O altă critică a vizat greșita soluționare a cauzei în contradictoriu cu Primăria Municipiului Iași și nu cu Municipiul Iași prin primar sau Primarul Municipiului Iași. S-a susținut că prevederile art. 18 din Normele metodologice trebuiesc interpretate în sensul că o construcție devine nouă în raport de lucrările efectuate (volum și importanță) sau în raport de schimbarea destinației.

Din raportul de expertiză efectuat rezultă cu evidență că valoarea lucrărilor efectuate depășea valoarea construcției. Instanța a ignorat concluziile expertizei efectuate în acțiunea în revendicare și constatând că există contradicție cu expertiza efectuată în prezenta cauză avea obligația să dispună efectuarea unei noi expertize. S-a criticat decizia și sub aspectul neanalizării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că în cauză nu s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare iar acțiunea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor este pe rolul instanțelor, având termen de 26 februarie 2009, iar în raport de data formulării acțiunii aceasta este prescrisă conform art. 45 din Legea nr. 10/2001.

Prin încheierea din 12 iunie 2009, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2146/121/2009 al Tribunalului Galați, având ca obiect constarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare. Prin încheierea din 22 octombrie 2014, Înalta Curte a admis cererea de repunere pe rol, constatând că prin decizia nr. 3599 din 12 septembrie 2013 s-a soluționat irevocabil cauza având ca obiect constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv s-a constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare. Recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente comune: Se constată că prin decizia de casare nr. 2752 din 15 martie 2006, Înalta Curte a statuat că în mod nelegal instanța de apel a respins contestația prin raportare la decizia nr. 2161/1998 a Curții de Apel Bacău, care a avut ca obiect o acțiune în revendicare.

Înalta Curte a statuat că soluționarea prezentei cauze având ca obiect contestație împotriva dispoziției prin care s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului, presupune în primul rând stabilirea situației construcției, respectiv dacă lucrările efectuate în perioada 1953-1954 au transformat-o sau nu într-un imobil nou, conform criteriilor prevăzute de art. 18.3 și 18.4 din H.G. nr. 493/2003, neavând relevanță concluzia din prima judecată, având ca obiect revendicare, întrucât în acea cauză starea clădirii nu a fost analizată potrivit criteriilor din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, elaborate ulterior. Că aceste criterii deși apar în considerentele sentinței Tribunalului Iași nu au fost avute în vedere de expert la întocmirea raportului și suplimentului de expertiză tehnică.

Se constată că în rejudecare, instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize tehnice în construcții având obiectivele stabilite prin raportare la dispozițiile art. 18.3 și 18.4 din Normele metodologice, respectiv de a se stabili dacă lucrările efectuate la imobilul preluat l-au transformat pe acesta într-un imobil nou. Obiecțiunile propuse de către „părți” prin care s-a solicitat a se stabili dacă la data preluării imobilul era complet distrus (raportat la art. 10 alin. (4) și (5) invocat prin motivele de apel) a fost respins de către instanță. De asemenea, în cauză nu s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice pentru identificarea exactă a suprafeței de teren ce a aparținut autoarei reclamantei, în raport de acele de proprietate, de prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și susținerile pârâtei și intervenienților care contesta întinderea dreptului de proprietate.

Raportarea expertizei C.B. la ordinul nr. 77 din 8 februarie 1994 și prin care s-a identificat terenul ca fiind situat în T 23 P 711, în suprafață de 1480 m.p. este greșită întrucât în baza acestui ordin s-a emis titlul de proprietate nr. 182600/1994 însă care a fost anulat prin sentința nr. 17320/2000 a Judecătoriei Iași, irevocabilă. De asemenea, raportarea expertei C.B. în determinarea suprafeței de teren, la un alt raport de expertiză tehnică efectuat în anul 2002 este greșită, experta având obligația să efectueze lucrarea tehnică în baza propriilor constatări și în baza probelor administrate în prezenta cauză.

În raport de actele de proprietate, de mențiunile efectuate în evidențele autorităților publice privind situația imobilului era obligatorie a se efectua o expertiză topometrică pentru identificarea exactă a suprafeței de teren ce a aparținut autoarei reclamatei, instanța urmând a face aplicarea dispozițiilor legale incidente în cauză - art. 22 - după o analiză logico-juridică a situației de fapt și a actelor juridice constatate. Instanța de apel nu a lămurit pe deplin situația de fapt și de drept, deși avea această obligație în baza dispozițiilor art. 129 C. proc. civ.

și a efectului devolutiv a apelului, raportat și la criticile invocate de către apelanți care au privit atât întinderea suprafeței de teren restituire cât și faptul că imobilul care a aparținut autoarei reclamantei a fost distrus - art. 10 alin. (4) iar prin lucrările efectuate care au presupus chiar fundații noi și noi elemente de zidărie s-a realizat un nou imobil, volumul materialelor adăugate depășind valoarea imobilului la data preluării. Faptul că o parte din suprafața de teren restituită reprezintă curtea imobilului de la nr. 20 a fost apreciată în mod nelegal ca nerelevantă în condițiile în care nu s-a stabilit întinderea proprietății la momentul preluării, în raport de actele de proprietate și prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel a făcut și o greșită aplicare a dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 atunci când a reținut că înstrăinarea părților din imobil către foștii chiriași nu constituie un impediment la restituirea în natură, dovada constatării nulității acestor contracte făcându-se doar în fața judecării prezentului recurs.

Hotărârea instanței de apel nu este motivată în fapt și în drept, raportat la obiectul judecății, de apărările și susținerile părților, nefiind argumentată logic și juridic soluția pronunțată, criticile formulate în apel nefiind analizate în totalitate și prin raportare la dispozițiile legale invocate de părți: art. 10 alin. (4) și (5), art. 22, art. 18 lit. c). În ce privește critica invocată de către Primarul Municipiului Iași în sensul că imobilul nu a fost preluat în perioada de referință a legii și astfel nu sunt incidente dispozițiile art. 22, aceasta este nefondată, în cauză fiind dovedit că imobilul a fost preluat după data de 6 martie 1945 iar faptul că după bombardamentele din 1940 nu a mai fost eventual locuit, nu are relevanță.

Nefondată este și critica invocată de către intervenienți în sensul incidenței în cauză a dispozițiilor art. 1200 pct. 4 și 1202 alin. (2) C. proc. civ., întrucât prin decizia de casare s-a statuat în mod irevocabil că nu au relevanță concluziile din prima judecată având ca obiect acțiune în revendicare, și prin care s-a reținut că imobilul este unul nou raportat la volumul lucrării efectuate, analiza noțiunii de imobil nou urmând a se realiza prin raportare la criteriile prevăzute de art. 19 din lege și de Normele metodologice. Critica privind greșita reținere a calității procesuale a Primăriei Iași prin primar este nefondată în raport de data soluționării cauzei.

Primăria Iași avea calitate procesuală, deoarece la momentul înregistrării acțiunii, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naștere între entitatea obligată la restituire și persoana îndreptățită la măsuri reparatorii. Deși, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.

Acest text, anterior modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, dispunea „În cazul primăriilor restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București". Deoarece, potrivit textului citat, primăria era entitatea obligată la restituire, iar în cazul primăriei, prin lege, abilitat să emită dispoziția ca organ de conducere era numai primarul, notificările formulate de reclamant au fost adresate primăriei, iar aceasta, ca unitate deținătoare notificată, avea calitate procesuală pasivă în acțiunea formulată în temeiul art. 24 alin. (7) din lege. Prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

În drept, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele (art. 19 din Legea nr. 215/2001), adică unitățile administrativ teritoriale. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, anume primarii ori prefecții, art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ. Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea acelorași termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public ori cu privire la reprezentanții legali ai acestora, însă, instanțelor judecătorești, în baza rolului activ, le revine obligația de a califica și reține „denumirea" acestor persoane juridice pe care o apreciază a fi cea mai indicată în raport de litigiul dedus judecății și de actele normative apreciate a fi incidente raportului juridic dedus judecății.

Este și cazul Legii nr. 10/2001, în care, de exemplu, în cuprinsul art. 20, prin care se reglementează modalitățile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) se menționează „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București (adică a reprezentanților lor legali). Or, prin dispoziția legală menționată, legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de „primărie" pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului", comuna, orașul sau municipiul, și nu o așa-zisă „structură funcțională". Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ.

De altminteri, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidență, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită și atribuția stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziție motivată", intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligație, în nume propriu". Critica privind greșita menționare a faptului că sentința nr. 761 din 6 noiembrie 2003 a fost pronunțată de Judecătoria Iași în loc de Tribunalul Iași, deși fondată nu se subscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., fiind o evidentă eroare materială care poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere, după procedura prevăzută de art. 281 C. proc. civ. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa decizia și a se trimite cauza spre rejudecare aceleiași curți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de pârâtul Primarul Municipiului Iași și de intervenienții M.G., B.M.B., B.T., G.I., G.M., M.C., M.Cr., M. (C.) G., M.R. și C.A., împotriva deciziei nr. 467A din 27 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2014.