ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Galați la 26 ianuarie 2010, reclamanții M.V. și Ș.M. au chemat în judecată pe

pârâții Consiliul Local Galați și Primăria Municipiului Galați, solicitând

obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului situat în Galați, str.

S. G., compus din șase corpuri de clădire, ori acordarea de despăgubiri civile

la prețul pieței imobiliare.

În motivarea

acțiunii, întemeiate în drept pe art. 481 C. proc. civ., reclamanții au arătat

că sunt moștenitorii defunctului Ș.H.Ș., proprietar al imobilului menționat,

conform titlului de proprietate nr. 1.920/1912, imobilul fiind naționalizat

prin Decretul nr. 92/1950, așa cum rezultă din Certificatul nr. 496/1997,

eliberat de Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Galați.

S-a mai arătat că

imobilul a fost naționalizat în mod abuziv, fără plata vreunei despăgubiri și

că reclamanții nu au cunoscut despre existența imobilului, astfel că, deși au

formulat cereri de retrocedare în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de

moștenitori ai autorului Ș.H.Ș., acestea nu au avut ca obiect și imobilul în

litigiu, pentru care au ales calea acțiunii în revendicare.

La termenul de

judecată din 14 mai 2010, reclamanții au arătat că înțeleg să se judece în

contradictoriu cu pârâții Municipiul Galați prin primar și Consiliul Local

Galați, iar la 18 martie 2010, a formulat cerere de intervenție în interes

propriu SC P. SRL Galați, solicitând respingerea acțiunii ca inadmisibilă.

În motivarea acestei

cereri de intervenție s-a arătat că la 22 decembrie 1995, prin contractul de

vânzare-cumpărare nr. 398, intervenienta a cumpărat imobilul cu destinația de

bar-restaurant din Galați, str. P., str. R. nr. 1 - 3, iar la 15 iunie 2004 a

încheiat cu Primăria Municipiului Galați, contractul de concesiune nr. 8 pentru

suprafața de teren de 373,57 mp situată la adresa menționată.

S-a precizat de către

intervenientă că la momentul respectiv nu se solicitase restituirea terenului

conform Legii nr. 10/2001, iar ulterior pe acest teren a fost edificată, cu

respectarea prevederilor legale incidente, o clădire restaurant cu terasă a

cărei valoare contabilă depășește suma de 2.000.000 RON.

La 29 aprilie 2011,

instanța a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu

formulată de SC P. SRL Galați și, totodată, a invocat din oficiu excepția

necompetenței materiale a instanței.

Prin Sentința civilă

nr. 4.500 din 6 mai 2011, Judecătoria Galați a admis excepția invocată din

oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Galați, secția civilă, în raport de dispozițiile art. 2 alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

La Tribunalul Galați,

secția civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. 1676/233/2010.

Prin întâmpinare,

pârâtul Consiliul Local Galați a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, față de dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

La rândul său,

pârâtul Municipiul Galați a formulat întâmpinare, invocând excepția

inadmisibilității acțiunii, precum și excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâților Consiliului Local Galați și Municipiului Galați prin primar.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii, s-a arătat că reclamanții nu au formulat

notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 și, astfel, au pierdut

dreptul de a obține în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin

echivalent.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local Galați și

Municipiul Galați prin Primar s-au invocat dispozițiile art. 20 alin. (1), art.

21 alin. (1) și art. 23 din Legea nr. 215/2001.

S-a arătat că Legea

nr. 10/2001 instituie o procedură specială în virtutea căreia entitățile

învestite cu soluționarea notificărilor acționează nu în nume propriu, ci în

numele și pe seama Statului Român.

Pe fondul cauzei,

pârâtul Municipiul Galați prin Primar a solicitat respingerea acțiunii cu

motivarea că potrivit raportului de expertiză topografică efectuat de ing.

N.V., suprafața de teren identificată este imposibil de restituit în natură pe

vechiul amplasament.

La termenul de

judecată din 7 septembrie reprezentantul pârâtului Municipiul Galați prin

primar a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea acestei

cereri, s-a arătat că imobilul din Galați, str. S.G. nr. 1, 1 bis, 3, 5 și 7,

revendicat de reclamanți, a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950 de către

Statul Român și nu de către unitatea administrativ-teritorială și astfel acesta

putea fi obligat la acordarea de despăgubiri în echivalent, în calitate de

autor al pretinsului abuz.

La termenul de judecată

din 16 ianuarie 2012, instanța a pus în discuția părților excepția

inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâților Consiliul Local Galați și Municipiul Galați.

Prin Încheierea din

25 ianuarie 2012, aceste excepții au fost respinse ca nefondate.

Prin Sentința civilă

nr. 1.829 din 9 octombrie 2012 Tribunalul Galați a respins ca nefondată

excepția tardivității cererii de chemare în garanție a Statului Român prin

Ministerul Finanțelor Publice.

A admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a chematului în garanție Statul Român și a respins

acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A respins ca

nefondată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intervenienta în nume

propriu.

A respins ca

nefondată acțiunea reclamanților și ca rămasă fără obiect cererea de

intervenție în nume propriu formulată de SC P. SRL Galați.

În motivarea

sentinței s-a reținut că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în

cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate

abuziv.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de intervenienta în nume propriu s-a

reținut că aceasta nu poate fi admisă deoarece s-ar încălca principiul

liberului acces la justiție reglementat de dispozițiile art. 212 din

Constituție și art. 6 din CEDO.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că raportul de expertiză efectuat în cauză concluzionează că pe locul

vechilor imobile se află două garaje provizorii și o porțiune din str. N. S-a

precizat că actualele amenajări ocupă din suprafața vechilor imobile 298,59 mp,

iar restul terenului nu mai poate fi folosit pentru construcții decât cu măsuri

speciale pentru terenuri în pantă.

S-a avut în vedere că

din Contractul de concesiune nr. 8 din 15 iunie 2004 încheiat între Primăria

Municipiului Galați și SC P. SRL Galați rezultă că suprafața de teren în

litigiu de 373,57 mp a fost concesionată acestei societăți.

S-a apreciat că în

această situație nu sunt incidente dispozițiile art. 480 și urm. C. civ. și

nici ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO și că prin restituirea

suprafeței de teren concesionate intervenientei în interes propriu s-ar aduce

atingere securității raporturilor juridice civile.

Împotriva acestei

sentinței a declarat recurs, cale de atac recalificată ca apel, reclamanta M.V.

Reclamanta a criticat

hotărârea primei instanțe pentru nesocotirea art. 6 din Legea nr. 213/1998,

prin care legiuitorul a statuat competența instanțelor judecătorești de a

verifica în cadrul acțiunii în revendicare valabilitatea titlului de preluare

al Statului, conformitatea acestuia cu dispozițiile Constituției și ale

tratatelor internaționale la care România era parte la data preluării bunurilor

revendicate.

Reclamanta a arătat

că a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, respinsă prin Dispoziția

nr. 3.786 din 10 iunie 2009 a Primarului Municipiului Galați, astfel că

respectiva acțiune în revendicare este în deplină concordanță cu dispozițiile

legii speciale.

S-a arătat, totodată,

că în mod eronat prima instanță a apreciat că prin admiterea acțiunii în

revendicare s-ar aduce atingere securității raporturilor juridice civile,

întrucât concesionarii nu pot fi considerați persoane îndreptățite la

restituire în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 28 A din 23 mai 2013, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta M.V. prin procurator E.I.

Prin considerentele

deciziei menționate, instanța de apel a reținut că imobilul revendicat de

reclamanți a fost preluat de Statul Român prin Decretul nr. 92/1950, astfel că

în speță sunt incidente dispozițiile legii speciale de retrocedare, Legea nr.

10/2001.

S-a avut în vedere că

reclamanta a recunoscut prin concluziile scrise depuse la prima instanță că nu

a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru acest

imobil preluat de stat în mod abuziv, întrucât formulase notificare în baza

Legii nr. 112/1995, care îi fusese respinsă. Propria culpă nu poate fi invocată

ca temei al unei acțiuni ulterioare bazate pe dreptul comun. Decizia nr.

33/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție permite, în situații de

excepție, promovarea acțiunii în revendicare pentru redobândirea bunurilor

preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada regimului comunist, dar

situația în speță nu poate fi încadrată în cazurile particulare enumerate în

motivarea acesteia.

Mai mult, așa cum

corect a reținut instanța de fond, admiterea unei astfel de acțiuni ar aduce

atingere securității raporturilor juridice civile, aspect pe care reclamanta

apelantă îl nesocotește cu o motivare ce nu poate fi primită în sensul că

respectiva concesionară nu ar fi o persoană îndreptățită la restituire în

sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs în termenul legal reclamanta M.V., criticând-o ca

nelegală pentru motivul pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a arătat că a notificat Comisia pentru Restituirea

Proprietăților din cadrul Primăriei Municipiului Galați, însă datorită faptului

că are domiciliul în Franța și nu se putea deplasa, precum și a faptului că nu

cunoștea toate proprietățile unchiului său Ș.H.Ș., care au fost preluate de

stat în baza Decretului nr. 92/1950, notificarea a fost formulată în termen,

dar cu caracter general, fără a fi enumerate explicit toate imobilele.

Notificarea nr.

691/2001 a fost soluționată prin Dispoziția nr. 3.786 din 10 iunie 2009, emisă

de Primarul Municipiului Galați, prin care i s-a respins cererea de restituire

în natură a bunurilor imobile solicitate.

Față de aspectele

învederate, recurenta a susținut că acțiunea sa în revendicare este în deplină

concordanță cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 modificată prin Legea nr.

247/2005, fiind pe deplin aplicabile dispozițiile art. 480 C. civ., ale art. 44

din Constituția României și ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO,

cât timp a uzat de procedura legii speciale numai pentru o parte din bunuri,

însă a exprimat definitiv și fără ambiguități intenția sa de a solicita toate

bunurile imobile ce au aparținut autorului său.

Recurenta a precizat

că notificarea a fost respinsă prin dispoziția nr. 3756/2009, ce a fost

contestată în dosarul nr. 3800/121/2010 al Tribunalului Galați. Astfel, a

arătat că, urmând calea deschisă de Legea nr. 10/2001 și atacând dispoziția

menționată, care se referea exclusiv la un alt imobil, a apreciat că are

deschisă calea revendicării de drept comun pentru bunurile ce nu au fost

trecute explicit în notificare.

Recurenta a susținut

că respingerea cererii sale ca inadmisibilă, cu motivarea limitării impuse de

art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, are natura unei ingerințe în dreptul

său de proprietate și conduce la o veritabilă expropriere în fapt, ținând seama

că statul nu are un titlu valabil pentru imobilul în litigiu.

S-a invocat,

totodată, încălcarea art. 20 și 21 din Constituția României și a art. 6 din

Comisia Europeană a Drepturilor Omului, întrucât, prin admiterea acțiunii în

revendicare nu se aducea atingere securității raporturilor juridice civile, ci,

dimpotrivă, dreptul său de proprietate se consolida, concesionarul nefiind

prejudiciat în niciun mod, odată ce, în calitate de persoană îndreptățită, s-ar

fi subrogat în drepturile concedentului, iar, potrivit art. 14 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, contractul de concesiune își păstra valabilitatea.

În finalul motivelor

de recurs, reclamanta a arătat că, deși a depus la Comisia Locală pentru

aplicarea Legii nr. 10/2001 înscrisuri cu privire la toate bunurile deținute de

autorul său, comisia nu s-a pronunțat prin dispoziție cu privire la toate

bunurile, ci numai cu privire la unele dintre acestea. S-a susținut că, în

acest context, în mod eronat, i s-a respins proba cu înscrisuri în apel, ceea

ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare, cât timp s-a arătat

utilitatea și concludența acestei probe.

Intimatul Municipiul

Galați prin primar a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

La rândul său, Consiliul

Local Galați a solicitat prin întâmpinarea sa respingerea recursului ca

nefondat.

La data de 28

februarie 2014, intimatul reclamant Ș.M., prin mandatarul A.P. a arătat că

înțelege să renunțe la acțiunea din acest dosar, precum și la alte acțiuni prin

care a revendicat imobilele situate în str. S.G. nr. 1, 1A, 3, 5 și 7,

precizând că dorește ca acestea să rămână în domeniul public.

Curtea nu va lua act

de această renunțare, nefiind întrunite cerințele art. 247 C. proc. civ., de

vreme ce nu s-a depus la dosar o procură specială a mandatarului în acest sens

și cu atât mai mult cu cât există o coparticipare procesuală activă, iar acest

reclamant nu a declarat nici apel și nici recurs împotriva sentinței prin care

s-a respins acțiunea.

Examinând criticile invocate

de reclamanta recurentă, raportat la motivul de nelegalitate prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Instanța de apel a

reținut corect prin considerentele deciziei recurate că reclamanta nu a parcurs

procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, situație necontestată de

aceasta încă de la momentul depunerii concluziilor scrise la prima instanță,

cât și prin motivele de recurs.

Raportat la această

situație de fapt s-a apreciat legal că reclamanta nu mai are deschisă calea

acțiunii în revendicare de drept comun pentru a-și valorifica dreptul pretins

cu privire la imobilul situat în Galați, str. S.G. nr. 1 bis, 3, 5, 7.

Într-adevăr,

examinarea valabilității titlului statului era permisă în contextul Legii nr.

213/1998, deoarece, potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ, bunurile

preluate de stat fără titlu valabil puteau fi revendicate de foștii proprietari

sau succesorii acestora, dacă nu făceau obiectul unor legi speciale de

reparație.

Odată cu apariția

Legii nr. 10/2001, aprecierea legalității titlului statului a devenit utilă

numai în cazul soluționării notificării depuse în termenul legal și numai în

ipotezele în care legea specială reglementa soluții diferite după cum imobilul

a fost preluat cu sau fără titlu.

Contrar susținerilor

formulate de recurentă prin criticile aduse deciziei atacate, procedurile

reglementate de legea specială îi impuneau acesteia să se conformeze conduitei

prescrise de lege, respectiv să adreseze notificare unității deținătoare în

termenul și condițiile prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Interpretând corect

dispozițiile legale menționate, instanța a constatat implicit că sancțiunea

pentru neformularea notificării, potrivit dispoziției legale menționate, o

constituie pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în

natură sau prin echivalent.

În acest context,

apare ca fiind lipsită de finalitate și de interes, solicitarea reclamantei de

a se examina titlul statului potrivit criteriilor reglementate de art. 6 alin.

(1) din Legea nr. 213/1998.

Critica recurentului,

conform căreia prin Notificarea nr. 691/2001, depusă în termenul legal la

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Galați ar fi

făcut referire la intenția redobândirii tuturor imobilelor naționalizate de la

autorul său este lipsită de suport.

Atât reclamanta cât

și celălalt comoștenitor au depus notificări în mod distinct pentru fiecare

dintre imobilele ce au aparținut autorului comun, cu respectarea dispozițiilor

art. 22 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 în ceea ce privește elementele de

identificare ale bunurilor imobile, mai puțin pentru cel ce face obiectul

prezentei acțiuni.

Prin urmare, nu poate

fi primită critica recurentei în sensul că ar fi urmat procedura specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001, în sensul că ar fi depus Notificarea nr.

691/2001, prin care a solicitat la modul general restituirea imobilelor

deținute de autorul său.

Din cuprinsul cererii

de chemare în judecată, prin care reclamanta a fixat cadrul procesual, nu

rezultă că aceasta ar fi solicitat anularea dispoziției prin care i-a fost

respinsă Notificarea nr. 691/2001, în condițiile prescrise de art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.

civ.

Instanța Supremă a

statuat prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008 că, de principiu,

persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu au

posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și

aplicarea dreptului comun în materia revendicării, respectiv art. 480 C. civ.

Accesul la justiție

și dreptul la un proces echitabil este asigurat sub toate aspectele în cadrul

procedurii judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001, în condițiile și pe căile

prevăzute de legea specială.

O altă interpretare,

în sensul dorit de reclamantă, ar conduce la golirea de conținut a

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și a încălcării rațiunii pentru care a fost

adoptată legea specială de reparație.

Chiar dacă imobilul

revendicat nu a fost înstrăinat către un terț, fiind doar concesionat către SC

P. SRL Galați, această împrejurare nu deschide reclamantei recurente vocația la

redobândirea în natură a acestui bun, câtă vreme nu a formulat o notificare cu

privire la imobil în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, deși în anexa la

Decretul nr. 92/1950 erau trecute imobilele ce au aparținut antecesorului său,

Ș.H.Ș.

Reclamanta nu

beneficiază de protecția dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenție, întrucât nu deține un "bun actual", în sensul

jurisprudenței CEDO, deoarece nu a promovat anterior prezentei cereri o altă

acțiune în constatarea nulității titlului Statului sau o acțiune în temeiul

Legii nr. 112/1995 și nici nu a formulat notificare în condițiile Legii nr.

10/2001.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că nu este întrunit motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul reclamantei M.V. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta M.V. împotriva Deciziei nr. 28/A din

23 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 martie 2014.

Procesat de AM