ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin contestația înregistrată la Tribunalul

Galați la

23 martie 2005, reclamanta B.M. a chemat în judecată

pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea deciziei nr. 10 din 7 ianuarie 2005,

emisă de aceasta, prin care i s-a respins notificarea înregistrată sub nr. 469/N/2001

cu motivarea că nu au fost depuse actele doveditoare ale calității de

moștenitor de pe urma defunctei D.E.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în calitate de moștenitoare a fostei proprietare, D.E., a notificat SC

G. SA Galați în vederea acordării de despăgubiri bănești pentru imobilul situat

în Galați, în care funcționează unitatea nr. 2 Brutărie, aparținând acestei

societăți cu capital integral privat, care a cumpărat acțiunile statului.

Prin sentința civilă nr. 988 din 13 iunie

2005, Tribunalul Galați a admis excepția de necompetență teritorială invocată

de pârâta A.V.A.S. și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea

Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 467 din 26

martie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca

neîntemeiată contestația, constatând că în cauză nu s-au administrat dovezi cu

privire la calitatea de moștenitor a contestatoarei B.M. față de defunctul D.G.

Prin decizia civilă nr. 798 din 11

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința

apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin sentința civilă nr. 1793 din 4

decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

contestația formulată în contradictoriu cu SC G. SA Galați ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a admis în parte

contestația în contradictoriu cu A.V.A.S., anulând decizia nr. 10 din 16

ianuarie 2005, emisă de aceasta și obligând pârâta A.V.A.S. să propună

acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul situat în Galați, compus din

teren în suprafață de 524,12 mp. și construcție, aflat în prezent în

patrimoniul SC G. SA Galați, conform certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M07 nr. 219 din 5 aprilie 2001, emis de Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că reclamanta a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001,

adresată inițial Prefecturii Județului Galați prin care a solicitat acordarea

de despăgubiri bănești pentru imobilul situat la adresa menționată, ce a

aparținut autorului său D.G.

Această notificare a fost înaintată către

Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (în

prezent A.V.A.S.), aceasta respingând notificarea prin decizia contestată,

pentru nedovedirea calității de moștenitor conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prima instanță a reținut că imobilul ce

face obiectul notificării era în anul 1946 proprietatea defunctului D.G., după

cum rezultă din certificatul eliberat de Camera de Comerț și Industrie Galați

sub nr. 1079 din 24 aprilie 1947, precum și din certificatul eliberat de

Primăria Municipiului Galați sub nr. 00914 din 27 septembrie 1946 și a fost

naționalizat în baza Legii 119/1948, intrând în proprietatea fostei I.M.P.

Galați, care a devenit ulterior SC G. SA Galați.

Legat de calitatea de moștenitoare a

contestatoarei față de fostul proprietar al imobilului, tribunalul a constatat

că acest aspect a fost dezlegat cu caracter obligatoriu de către instanța de

apel în primul ciclu procesual, aceasta reținând că B.M. este moștenitoarea

defunctului G.D.

Prima instanță a constatat că sunt

incidente dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată și că,

în prezent, imobilul se regăsește în patrimoniul unei societăți comerciale

integral privatizate la 10 februarie 2001, potrivit dispozițiilor art. 29 alin.

(1) și (3) din lege, impunându-se acordarea de despăgubiri.

Împotriva sentinței menționate a declarat

apel pârâta A.V.A.S., fără a-l motiva.

Prin decizia civilă nr. 405 din 16 iunie 2009,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, soluționând apelul în

condițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., l-a respins ca nefondat.

S-a reținut, în esență, că reclamanta

este îndreptățită la despăgubiri pentru imobilul în discuție, naționalizat

conform Legii nr. 119/1948, în condițiile art. 1 și art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva deciziei menționate a declarat

recurs, în termenul legal, pârâta A.V.A.S., criticând-o ca nelegală pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, pârâta recurentă

a susținut că, în cadrul procedurii administrative, a soluționat și a emis

decizia motivată privind notificarea reclamantei potrivit actelor depuse de

aceasta, dosarul nefiind completat cu toate actele doveditoare în condițiile

art. 22 și urm. din Legea nr. 10/2001 republicată.

S-a învederat de către recurentă că se

află încă în termenul legal de analiză a notificării și este necesară

efectuarea demersurilor de către reclamantă pentru completarea dosarului

administrativ, conform art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, fiind obligatorie

parcurgerea procedurii prealabile instituite prin art. 29 din lege.

O altă critică a arătat faptul că A.V.A.S.

nu mai are competența de a acorda măsuri reparatorii în echivalent, ci numai de

a propune acordarea acestora în condițiile legii speciale privind regimul de

stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv,

instituției competente – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

conform art. 16 alin. (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ultimul motiv de recurs s-a referit la

faptul că, din actele dosarului, nu rezultă dacă imobilul-construcții exista

fizic la momentul notificării, această distincție fiind necesară, întrucât dacă

a fost demolat, competența soluționării notificării ar reveni primăriei în a

cărei rază teritorială se află imobilul, și nu A.V.A.S.

În faza recursului nu s-au administrat

probe noi.

Examinând criticile formulate de pârâta

recurentă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va

constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.:

Prin decizia contestată nr. 10 din 6

ianuarie 2005, A.V.A.S. a respins notificarea reclamantei B.M. pentru

nedepunerea actelor referitoare la calitatea de moștenitor a notificatoarei,

conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

În dovedirea calității sale de

moștenitoare a foștilor proprietari, reclamanta a depus la dosarul

administrativ certificatul de moștenitor nr. 792 din 10 mai 1995, eliberat de

Notariatul de Stat Județean Galați de pe urma defunctei D.E., precum și acte de

stare civilă, printre care și certificatul de căsătorie al acesteia cu D.G.

Pe parcursul soluționării notificării în

faza procedurii administrative prealabile, pârâta recurentă nu a solicitat

reclamantei să-și completeze dosarul cu acte în dovedirea calității de

moștenitoare de pe urma defunctului D.G.

În conformitate cu dispozițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001, în forma aplicabilă până la data 4 aprilie 2005, actele

doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și a celor care atestă calitatea

de moștenitor, vor fi depuse ca anexe la notificare, odată cu aceasta, sau în

termen de cel mult 18 luni, termen care a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr.

109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G. nr. 10/2001 și Legea nr. 289/2003.

Cum textul nu conține prevederi speciale

în privința dovezilor și termenului de depunere, s-a considerat că sunt

aplicabile regulile dreptului comun.

În spiritul Legii nr. 10/2001,

reglementare cu caracter reparatoriu, instanțele au încuviințat în mod corect

depunerea actelor doveditoare și în faza judecătorească a procedurii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Prin urmare critica recurentei în acest

sens este nefondată, cu atât mai mult cu cât nu se mai contestă prin motivele

de recurs nedovedirea calității reclamantei de persoană îndreptățită în sensul

dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, această împrejurare fiind stabilită

în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat, prin decizia nr. 798 din 11

decembrie 2007 a Curții de Apel București, pronunțată în primul ciclu

procesual.

Critica referitoare la lipsa de

competență a A.V.A.S. în acordarea măsurilor reparatorii în echivalent este, de

asemenea nefondată.

Prima instanță nu a obligato pe pârâtă să

acorde măsurile reparatorii, ci să propună acordarea acestora în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, astfel încât susținerile recurentei sunt

lipsite de suport și nu se circumscriu soluției pronunțate.

Critica vizând împrejurarea că nu s-ar fi

dovedit existența fizică a construcțiilor pe terenul în litigiu este, de

asemenea, nefondată.

Așa cum rezultă din adresa nr. 10325 din 16

octombrie 2008 a SC G. SA Galați, imobilul în litigiu, este compus din teren în

suprafață de 524,12 mp pe care se află o construcție de 288,23 mp, în care

funcționează Unitatea nr. 8 Brutărie, această societate deținând și titlul de

proprietate seria M07/219 din 5 aprilie 2001 emis de Ministerul Agriculturii,

Alimentației și Pădurilor, iar dreptul real al acesteia fiind întabulat în C.F.

nr. 20599 (filele 16-20 dosar fond).

De altfel, o astfel de susținere, în

sensul nedovedirii existenței construcției pe terenul menționat nu s-a formulat

niciodată pe parcursul procesului, pârâta neinvocînd lipsa competenței sale în

soluționarea notificării de vreme ce a soluționat notificarea, respingând-o

pentru alte considerente.

Mai mult acest ultim motiv de recurs nu

poate fi încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de

recurentă, privind de fapt evaluarea probatoriului administrat în cauză, deci

nu legalitatea, ci temeinicia hotărârii atacate.

Pentru toate aceste considerente, se va

respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 405 din 16 iunie 2009 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 ianuarie

2010.