ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 798/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 411/ PI din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiș, inculpatul M.T.A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestului preventiv de la 28 martie 2006, la zi. S-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei (RON) reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras.

În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În noaptea de 25 septembrie 2005, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, a lovit-o cu cotul în zona feței și i-a sustras telefonul mobil. Pe data de 3 oct.2005, telefonul mobil a fost folosit de fratele inculpatului, care locuiește împreună cu acesta, R.C.L., pentru efectuarea unei convorbiri cu martorul G.M.V. Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, plângerea și declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de certificare a poziționării telefonului, proces-verbal de recunoaștere, planșa fotografică, declarațiile martorilor M.S.M., N.L., R.C., G.M.V., M.D., declarațiile inculpatului. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 382/ A din 6 decembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menținând starea de arest a acestuia și deducând prevenția la zi. Împotriva deciziei penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.T.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și, în principal, achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen. În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 – art. 76 C: pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 86 1 C. pen. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Instanțele de judecată nu au manifestat îndeajuns rol activ în desfășurarea procesului penal pentru a lămuri și stabili pe deplin situația de fapt pe baza căreia s-a dispus condamnarea inculpatului M.T.A. Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât partea vătămată H.M.

a revenit asupra declarațiilor inițiale, afirmând că, datorită stării de ebrietate în care s-a aflat este posibil să fi căzut și să fi pierdut, astfel, telefonul mobil. Cum alte probe directe în cauză nu există, Curtea constată că este necesară administrarea de probe, astfel încât situația de fapt ce va rezulta să permită stabilirea neîndoielnică a existenței vinovăției inculpatului. Curtea constată că situația poziționării și utilizării telefonului mobil sustras a fost stabilită doar printr-un proces verbal întocmit la data de 24 martie 2006 de un lucrător de poliție, în condițiile în care lămurirea acestor împrejurări necesare soluționării cauzei trebuia rezolvată prin dispunerea de către organul de urmărire penală a efectuării unei constatări tehnico-științifice, potrivit dispozițiilor art. 112 – art. 113 C. pen.

Având în vedere fapta procesuală în care se află acum cauza penală, Curtea constată necesară efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească folosirea telefonului mobil ulterior datei de 25 septembrie 2005, prin indicarea zonelor din care s-a apelat, numerele de telefon apelate și titularii acestora, cu referire la posibilitățile tehnice de localizare a unui terminal telefonic când se folosește o altă cartelă telefonică decât cea a titularului. Totodată, Curtea constată necesară audierea martorei I.I.R. care a primit apel de pe telefonul proprietatea părții vătămate H.M. de la martorul R.C.L. și confruntarea celor doi pentru a lămuri împrejurările legate de efectuarea convorbirii telefonice.

De asemenea, se impune audierea inculpatului M.T.A. și a fratelui său, R.C.L. pentru a se stabili cum a ajuns cel de-al doilea în posesia telefonului mobil în litigiu. Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul inculpatului și să caseze ambele hotărâri judecătorești, trimițând cauza spre rejudecare la prima instanță, Tribunalul Timiș. În conformitate cu dispozițiile art. 385 17 alin. (2), raportat la art. 350 C. proc. pen., art. 139 alin. (2) C. proc. pen., Curtea urmează să revoce măsura arestării preventive a inculpatului M.T.A. și să dispună punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și (3) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.T.A. împotriva deciziei penale nr. 382/ A din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia atacată și sentința penală nr. 411/ PI din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiș. Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș. Revocă măsura arestării preventive luată față de inculpatul M.T.A. prin mandatul de arestare preventivă nr. 59 din 29 martie 2006 emis de Tribunalul Timiș, secția penală, și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2007.