ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5993/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 223 din 6

septembrie 2004, Tribunalul Arad, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.E. la

pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., a fost condamnat același inculpat, la 7 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate

inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen.,

s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă rămas

neexecutat de 797 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad.

S-a contopit restul de pedeapsă

rămas neexecutat de 797 zile din pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe

care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă

de 7 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul

R.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie.

Pe durata și în condițiile prevăzute

de art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaților exercitarea drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc.

pen., modificat prin Legea nr. 159/2004, s-a menținut măsura arestării

preventive privind pe inculpatul S.E.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului S.E., durata reținerii de la 9 mai 2004 și

durata arestării preventive de la 10 mai 2004, la zi.

În baza art. 191 alin. (2) C. pen.,

inculpații au fost obligați la plata către stat a sumei de câte 2.500.000 lei

cheltuieli judiciare, dispunându-se în baza art. 189 C. proc. pen., la plata

sumei de 1.200.000 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Arad,

reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 16 decembrie 1003,

partea vătămată C.C. se afla în barul D. din Aradul Nou, împreună cu martorul

P.L. Numitul I.I. a întrebat partea vătămată dacă nu are un telefon celular de

vânzare, iar partea vătămată i-a spus că dorește să vândă propriul telefon,

sens în care i l-a arătat. În acel moment pe lângă cei doi a trecut inculpatul

S.E., care a luat telefonul.

Inițial, partea vătămată a declarat

în instanță că inculpatul i-a smuls telefonul celular din mână. Față de

declarația inculpatului, legat de modul de deposedare a părții vătămate de

telefon și de declarațiile părții vătămate, date la urmărirea penală, în care

precizează că i-a fost „smuls” telefonul, iar ulterior că i-a fost „luat” din

mână, instanța a apreciat că se impune reaudierea părții vătămate pentru

clarificarea acestui aspect. Astfel, în declarația dată la data de 05 iulie

2004, partea vătămată a învederat instanței că inculpatul i-a luat telefonul

din mână în timp ce stătea de vorbă cu numitul I.I., nu i l-a smuls, neexistând

din partea inculpatului o manifestare violentă în acest sens, iar lipsa sa de

reacție nu s-a datorat faptului că ar fi fost înspăimântat de acțiunea

inculpatului, ci pentru că nu și-a pus problema că s-ar putea îndepărta cu

telefonul.

În aceste împrejurări, inculpatul

S.E. a părăsit localul. La scurt timp, partea vătămată însoțită de martorul

P.F. au părăsit localul mergând în căutarea inculpatului. Au fugit după acesta,

iar când l-au ajuns, partea vătămată l-a proptit de peretele unui bloc,

deoarece inculpatul se zbătea încercând să fugă, iar martorul P.F. l-a prins de

umăr și i-a smuls telefonul.

Aceste aspecte legate de momentul

recuperării telefonului sunt foarte importante, având în vedere faptul că, cu

ocazia dezbaterii cauzei apărătorul inculpatului S.E. a solicitat schimbarea

încadrării juridice dată faptei din 16 decembrie 2003 prin rechizitoriu, din

tâlhărie în furt, având în vedere că deposedarea părții vătămate nu s-a

realizat prin violență.

S-a apreciat că nu se impune

schimbarea încadrării juridice, deoarece reținând modalitatea de săvârșire, în

sensul celor prezentate anterior constituie infracțiunea de tâlhărie, iar nu

cea de furt, fapta de sustragere urmată de întrebuințarea de violențe pentru

păstrarea bunului, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, chiar dacă

între cele două acțiuni s-a scurs un interval de timp, în care acesta este

urmărit pentru a fi prins.

În data de 07 decembrie 2003, în

același local a avut loc a discuție între partea vătămată și inculpatul S.E.,

precum și inculpatul R.I., legat de incidentul din seara precedentă. În

momentul în care partea vătămată s-a deplasat la toaleta barului a fost urmat

de cei doi inculpați care, sub amenințarea cuțitului, l-au deposedat de suma de

250.000 lei pe care o avea asupra sa. Această situație a fost surprinsă de

martora T.A., care a fost audiată în cauză.

Fapta inculpatului S.E., din seara

de 16 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen.

Fapta inculpatului S.E. comisă în

seara de 17 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului R.I. comisă în

seara de 17 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor pe

care instanța le-a aplicat inculpaților, au fost avute în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv

dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea

specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului,

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, din fișa de cazier judiciar,

rezultă că inculpatul S.E. se află în situația recidivei postcondamnatorii,

prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., față de pedeapsa de 6 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad,

pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiționat la 10 decembrie 2001,

cu un rest neexecutat de 797 zile.

Inculpatul R.I. nu este cunoscut cu

antecedente penale, dar s-a sustras de la urmărirea penală, fiind emis mandat

de arestare în lipsă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul S.E., solicitând schimbarea încadrării juridice a

faptei în infracțiunea de furt.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 352/ A din 14 octombrie 2004, a admis apelul declarat de

inculpatul S.E. și a extins efectele acestuia și cu privire la inculpatul R.I.

și a desființat sentința penală nr. 223 din 6 septembrie 2004 a Tribunalului

Arad, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

A menținut starea de arest a

inculpatului S.E.

Inculpatul S.E., în termen legal, a

declarat recurs împotriva deciziei penale de mai sus, nemulțumit de faptul că

s-a dispus menținerea stării sale de arest, deși el urmează a fi rejudecat, de

către instanța de fond.

Recursul este nefondat.

Examinându-se actele dosarului, în

raport de critica adusă de recurent, precum și din oficiu, Curtea, reține că

temeinic și legal instanța de apel, a dispus, menținerea stării de arest a

inculpatului S.E., și în continuare, deși i s-a admis apelul și hotărârea

instanței de fond a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare.

Astfel, aflându-ne în cursul

judecății, instanța are obligația potrivit art. 381 și art. 160

b

C.

proc. pen., să verifice temeiurile care au determinat arestarea preventivă a

inculpatului și în cazul în care, acestea subzistă, să o mențină, sau dacă au

încetat, să o revoce și să dispună punerea de îndată în libertate a acestuia.

În cauză, probatoriul evidențiază

că, inculpatul recurent este recidivist, după ce a fost liberat condițiat din

executarea unei pedepse anterioare de 6 ani închisoare (aplicată prin sentința

penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad) și înainte de a se

împlini  restul de 797 zile de închisoare, rămas de executat, comite cele două

infracțiuni complexe și deosebit de grave, tâlhării, pentru care a fost trimis

în judecată, în prezentul dosar, alături de coinculpatul R.I. și care s-a

sustras de la urmărirea penală precum se sustrage și de la cercetarea

judecătorească.

În consecință, împrejurările

concrete în care s-au comis faptele și conduita celor doi făptuitori, au fost

corect evaluate de cele două instanțe și aprecierea, dar și dispoziția de

menținere a stării de arest a inculpatului recurent, se justifică în fapt și

este legală, îndeplinite fiind cerințele articolelor 381 și art. 160

b

C. proc. pen.

Ca atare, recursul declarat urmează

a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

Se vor aplica și prevederile art.

192 C. proc. pen., prin obligarea inculpatului recurent, la plata cheltuielilor

judiciare către stat, dată fiind culpa sa procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.E. împotriva deciziei penale nr. 352/ A din 14

octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind menținerea măsurii arestării

preventive a acestuia.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului

suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 noiembrie 2004.