ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5993/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 223 din 6 septembrie 2004, Tribunalul Arad, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.E. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat același inculpat, la 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă rămas neexecutat de 797 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad. S-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 797 zile din pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen., li s-au interzis inculpaților exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., modificat prin Legea nr. 159/2004, s-a menținut măsura arestării preventive privind pe inculpatul S.E. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului S.E., durata reținerii de la 9 mai 2004 și durata arestării preventive de la 10 mai 2004, la zi. În baza art. 191 alin. (2) C. pen., inculpații au fost obligați la plata către stat a sumei de câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare, dispunându-se în baza art. 189 C. proc. pen., la plata sumei de 1.200.000 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Arad, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt următoarele: În seara zilei de 16 decembrie 1003, partea vătămată C.C.

se afla în barul D. din Aradul Nou, împreună cu martorul P.L. Numitul I.I. a întrebat partea vătămată dacă nu are un telefon celular de vânzare, iar partea vătămată i-a spus că dorește să vândă propriul telefon, sens în care i l-a arătat. În acel moment pe lângă cei doi a trecut inculpatul S.E., care a luat telefonul. Inițial, partea vătămată a declarat în instanță că inculpatul i-a smuls telefonul celular din mână. Față de declarația inculpatului, legat de modul de deposedare a părții vătămate de telefon și de declarațiile părții vătămate, date la urmărirea penală, în care precizează că i-a fost „smuls” telefonul, iar ulterior că i-a fost „luat” din mână, instanța a apreciat că se impune reaudierea părții vătămate pentru clarificarea acestui aspect.

Astfel, în declarația dată la data de 05 iulie 2004, partea vătămată a învederat instanței că inculpatul i-a luat telefonul din mână în timp ce stătea de vorbă cu numitul I.I., nu i l-a smuls, neexistând din partea inculpatului o manifestare violentă în acest sens, iar lipsa sa de reacție nu s-a datorat faptului că ar fi fost înspăimântat de acțiunea inculpatului, ci pentru că nu și-a pus problema că s-ar putea îndepărta cu telefonul. În aceste împrejurări, inculpatul S.E. a părăsit localul. La scurt timp, partea vătămată însoțită de martorul P.F. au părăsit localul mergând în căutarea inculpatului. Au fugit după acesta, iar când l-au ajuns, partea vătămată l-a proptit de peretele unui bloc, deoarece inculpatul se zbătea încercând să fugă, iar martorul P.F.

l-a prins de umăr și i-a smuls telefonul. Aceste aspecte legate de momentul recuperării telefonului sunt foarte importante, având în vedere faptul că, cu ocazia dezbaterii cauzei apărătorul inculpatului S.E. a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei din 16 decembrie 2003 prin rechizitoriu, din tâlhărie în furt, având în vedere că deposedarea părții vătămate nu s-a realizat prin violență. S-a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice, deoarece reținând modalitatea de săvârșire, în sensul celor prezentate anterior constituie infracțiunea de tâlhărie, iar nu cea de furt, fapta de sustragere urmată de întrebuințarea de violențe pentru păstrarea bunului, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, chiar dacă între cele două acțiuni s-a scurs un interval de timp, în care acesta este urmărit pentru a fi prins.

În data de 07 decembrie 2003, în același local a avut loc a discuție între partea vătămată și inculpatul S.E., precum și inculpatul R.I., legat de incidentul din seara precedentă. În momentul în care partea vătămată s-a deplasat la toaleta barului a fost urmat de cei doi inculpați care, sub amenințarea cuțitului, l-au deposedat de suma de 250.000 lei pe care o avea asupra sa. Această situație a fost surprinsă de martora T.A., care a fost audiată în cauză. Fapta inculpatului S.E., din seara de 16 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. Fapta inculpatului S.E. comisă în seara de 17 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului R.I. comisă în seara de 17 decembrie 2003, astfel cum a fost descrisă mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. La individualizarea pedepselor pe care instanța le-a aplicat inculpaților, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv dispozițiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, din fișa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul S.E.

se află în situația recidivei postcondamnatorii, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., față de pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad, pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiționat la 10 decembrie 2001, cu un rest neexecutat de 797 zile. Inculpatul R.I. nu este cunoscut cu antecedente penale, dar s-a sustras de la urmărirea penală, fiind emis mandat de arestare în lipsă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul S.E., solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia penală nr. 352/ A din 14 octombrie 2004, a admis apelul declarat de inculpatul S.E.

și a extins efectele acestuia și cu privire la inculpatul R.I. și a desființat sentința penală nr. 223 din 6 septembrie 2004 a Tribunalului Arad, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. A menținut starea de arest a inculpatului S.E. Inculpatul S.E., în termen legal, a declarat recurs împotriva deciziei penale de mai sus, nemulțumit de faptul că s-a dispus menținerea stării sale de arest, deși el urmează a fi rejudecat, de către instanța de fond. Recursul este nefondat. Examinându-se actele dosarului, în raport de critica adusă de recurent, precum și din oficiu, Curtea, reține că temeinic și legal instanța de apel, a dispus, menținerea stării de arest a inculpatului S.E., și în continuare, deși i s-a admis apelul și hotărârea instanței de fond a fost desființată și trimisă cauza spre rejudecare.

Astfel, aflându-ne în cursul judecății, instanța are obligația potrivit art. 381 și art. 160 b C. proc. pen., să verifice temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și în cazul în care, acestea subzistă, să o mențină, sau dacă au încetat, să o revoce și să dispună punerea de îndată în libertate a acestuia. În cauză, probatoriul evidențiază că, inculpatul recurent este recidivist, după ce a fost liberat condițiat din executarea unei pedepse anterioare de 6 ani închisoare (aplicată prin sentința penală nr. 898 din 15 aprilie 1998 a Judecătoriei Arad) și înainte de a se împlini restul de 797 zile de închisoare, rămas de executat, comite cele două infracțiuni complexe și deosebit de grave, tâlhării, pentru care a fost trimis în judecată, în prezentul dosar, alături de coinculpatul R.I.

și care s-a sustras de la urmărirea penală precum se sustrage și de la cercetarea judecătorească. În consecință, împrejurările concrete în care s-au comis faptele și conduita celor doi făptuitori, au fost corect evaluate de cele două instanțe și aprecierea, dar și dispoziția de menținere a stării de arest a inculpatului recurent, se justifică în fapt și este legală, îndeplinite fiind cerințele articolelor 381 și art. 160 b C. proc. pen. Ca atare, recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se vor aplica și prevederile art. 192 C. proc. pen., prin obligarea inculpatului recurent, la plata cheltuielilor judiciare către stat, dată fiind culpa sa procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E. împotriva deciziei penale nr. 352/ A din 14 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara, privind menținerea măsurii arestării preventive a acestuia. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2004.