ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 496/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1095 din 9 septembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2933/2005, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul I.N., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.S., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1064 din 14 noiembrie 2002 a Tribunalului București și s-a contopit restul rămas neexecutat, de 501 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că în final inculpatul execută pedeapsa de 7 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.N., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 411 din 21 martie 2002 a judecătoriei sector 3 București.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1280 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 3 București. S-au constatat concurente faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele de un an și 6 luni închisoare, prin sentința penală nr. 411 din 21 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 3 București și un an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1280 din 23 octombrie 2002 a Judecătoriei sector 3 București și pe cale de consecință: În baza art. 85 alin. (1) C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 411 din 21 martie 2002 a Judecătoriei sector 3 București.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit aceste pedepse, pedeapsa rezultantă fiind de un an și 6 luni închisoare. S-a dispus executarea pedepsei rezultante alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că în final inculpatul execută o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus perioada executată de la 4 februarie 2002 la 1 martie 2002 (sentința penală nr. 411/2002 a Judecătoriei sector 3 București) și de la 12 mai 2002 la 5 aprilie 2003 (sentința penală nr. 1280/2002 a Judecătoriei sector 3 București). S-a constatat că inculpații sunt arestați în altă cauză.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 17 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpații în solidar la 2.000.000 lei (200 RON) despăgubiri civile către partea vătămată O.M.C., sector 4. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în ziua de 21 iunie 2004, inculpații B.S. și I.N. au deposedat, prin violență și amenințări, pe partea vătămată O.M.C. de un telefon mobil marca Siemens A 50 în timp ce se aflau în Parcul Titan. Ulterior, ei au înstrăinat bunul martorului D.M.A., pentru suma de 800.000 lei pe care au cheltuit-o în interes personal. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul I.N. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă, solicitând reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea apelului inculpatului însă pentru un alt motiv decât cel invocat de apelant, respectiv pentru greșita interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. c) și e) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul declarat de inculpat, a casat în parte sentința primei instanțe și rejudecând a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii.

Instanța de apel a reținut că pedeapsa aplicată de prima instanță nu poate fi considerată prea aspră în raport de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., în sensul că fapta comisă de inculpat are un grad ridicat de pericol social concret, inculpatul este recidivist, iar atitudinea sa sinceră și de regret a fost avută în vedere de către instanța de fond care s-a orientat spre minimul special al pedepsei prevăzut de textul incriminator. Cât privește pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi aplicată inculpatului, s-a apreciat că prima instanța a interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., fără a face o analiză pentru fiecare caz în parte cu atât mai mult cu cât infracțiunea comisă nu evidențiază o nedemnitate a inculpatului în exercitarea drepturilor părintești.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpatul I.N. care a criticat-o pentru nelegalitate sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind exagerată în raport de circumstanțele sale personale și a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege. Recursul nu este întemeiat. La stabilirea și aplicarea pedepsei instanțele au avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, împrejurările în care s-a consumat infracțiunea, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, dând dovadă de clemență atunci când s-au orientat spre pedepse situate la limita minimă.

Înalta Curte apreciază că o reducere a cuantumului acestei pedepsei și reținerea în favoarea recurentului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., nu se justifică, pedeapsa aplicată de instanțe, fiind în măsură să servească scopului prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., neexistând temeiuri pentru modificarea ei. Așa fiind, recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că va fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.N. împotriva deciziei penale nr. 777/ A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2006.