ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4775/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4775/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 766

din 26 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

dosarul nr. 2398/2004, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea

juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului C.M. expusă la pct. 3 R, din

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

a) și b) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.M.,

la pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie (faptă descrisă la pct. 1 R).

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen, a fost condamnat același

inculpat, la pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 2 R).

În baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie (faptă descrisă la pct. 3 R).

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat, la pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 3 R).

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat, la pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 4 R).

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M.,

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 3 luni

închisoare, sporită cu 3 luni, executând în final 7 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 alin. (1) C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării

preventive de la 6 aprilie 2004 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

Prin aceeași sentință, în

baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen.,

a fost condamnat și inculpatul S.I.V., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă descrisă la pct. 1 R).

În baza art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat, la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie (faptă descrisă la pct. 2 R).

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului S.I.V.,

urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

Tot prin aceeași sentință,

în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat și inculpatul V.V.,

la pedeapsa de 7 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie (faptă descrisă la pct. 4 R).

În baza art. 7 din Legea nr.

543/2002 s-a revocat grațierea condiționată a executării pedepsei de un an

închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C.

pen., prin sentința penală nr. 2316 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului

5 București, definitivă prin decizia penală nr. 246 din 13 februarie 2002 a

Curții de Apel București.

În baza art. 61 alin. (1) C.

pen., s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6

luni închisoare, aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., prin sentința penală nr. 3211 din

31 octombrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 23

decembrie 2002.

S-au repus cele două pedepse

în individualitatea lor s-a constatat că infracțiunile pentru care au fost

aplicate sunt concurente.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele de un an și 3 ani și 6 luni

închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și

65 luni, sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare.

S-a constatat că inculpatul

a fost arestat în executarea acestei pedepse de la data de 10 mai 2001 până la

16 septembrie 2003, rămânând un rest de 6 luni și 420 zile închisoare.

În baza art. 39 alin. (2) C.

pen., s-a contopit restul neexecutat de 6 luni și 420 zile închisoare cu

pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa

cea mai grea de 7 ani și 3 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a constatat că inculpatul

este arestat în altă cauză.

În baza art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligați

inculpații C.M. și S.I.V. în solidar la plata sumei de 2.700.000 lei

despăgubiri civile către partea civilă G.G.A. și a sumei de 3.000.000 lei

despăgubiri civile către partea civilă R.A.C.

În baza art. 14 și art. 346 alin.

(1) C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., au fost obligați

inculpații C.M. și V.V., în solidar la plata sumei de 4.000.000 lei despăgubiri

civile către partea civilă D.C.I.

S-a luat act că partea

vătămată C.M.. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. d) C.

pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul C.M. a sumei de 2.500.000 lei.

În baza art. 191 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 4.000.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare statului, onorariile avocaților din oficiu au

fost avansate din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 5 martie 2004, în

jurul orelor 16,30, în timp ce partea vătămată R.A.C. se deplasa cu autobuzul

liniei 301 din direcția stației R.A.T.B. Restaurantul P., în același mijloc de

transport în comun au urcat și inculpații C.M. și S.I.V. Inculpatul S.I.V. s-a

așezat pe scaunul învecinat celui pe care se afla partea vătămată, iar C.M. în

fața acestuia, după care S.I.V. a scos un cuțit tip „fluturaș” pe care l-a

așezat în apropierea piciorului părții vătămate și i-a cerut să îi dea banii pe

care îi avea asupra sa.

La răspunsul negativ al

părții vătămate, același inculpat a împuns ușor partea vătămată cu cuțitul în

picior și i-a cerut să îi dea telefonul mobil și ceasul, timp în care C.M. a

călcat partea vătămată pe picior și i-a cerut și el să scoată bunurile mai

repede. Pe fondul stării de teamă și de atitudinea inculpaților; R.A.C. le-a

remis acestora telefonul mobil și ceasul de mână după care inculpații au

coborât din autobuz în stația R.A.T.B. Piața Dorobanți.

Telefonul mobil a fost

vândut cu suma de 1.400.000 lei unei persoane necunoscute, suma fiind împărțită

între cei doi inculpați.

Situația de fapt reținută a

rezultat din analiza coroborată a probelor administrate atât în faza de urmărire

penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată a descris în

mod amănunțit modalitatea în care a fost deposedată de bunuri de cei doi

inculpați, recunoscând din fotografii pe cei doi ca fiind autorii faptei comise

în dauna sa.

În drept, fapta inculpatului

C.M. care la data de 5 martie 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce se afla

în autobuzul liniei 301, a amenințat verbal și prin gesturi partea vătămată R.A.C.,

în timp ce inculpatul S.I.V. a deposedat-o cu ajutorul unui cuțit de un telefon

mobil și un ceas de mână, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

a) și b) C. pen.

În drept, fapta inculpatului

S.I.V., care la data de 5 martie 2004, în jurul orelor 16,30, aflându-se în

autobuzul liniei 301, în timp ce inculpatul C.M. a amenințat verbal și prin

gesturi partea vătămată R.A.C., a deposedat-o cu ajutorul unui cuțit de un

telefon mobil și un ceas de mână întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit.

a) și b) C. pen.

în jurul orelor 16,30, în timp ce partea vătămată G.G.A., în vârstă de 16 ani,

aștepta în stația Băneasa sosirea autobuzului liniei 131, a fost acostată de

inculpații C.M. și S.I.V. care i-au cerut o brichetă. După sosirea autobuzului

și urcarea părții vătămate, cei doi inculpați au urmat-o, S.I.V. așezându-se pe

scaunul din dreapta minorului, iar C.M. rămânând în picioare în fața acesteia.

După plecarea autobuzului din stație, inculpatul S.I.V. a scos un cuțit tip „fluturaș”

și a amenințat partea vătămată, cerându-i să îi dea telefonul mobil pe care îl

avea asupra sa.

Partea vătămată, de frică,

i-a dat inculpatului telefonul mobil, după care S.I.V. a întrebat-o ce are în

ghiozdan și a deposedat-o și de încărcătorul telefonului și suma de 200.000

lei. În tot acest timp, inculpatul C.M. a stat în fața părții vătămate și i-a

cerut să vorbească mai încet și să facă ce spune prietenul lui, pentru altfel „îl

înțeapă”.

Telefonul mobil sustras a

fost vândut de inculpatul S.I.V. martorului R.B.F. în schimbul sumei de

1.000.000 lei, aceasta fiind împărțită între ei, ca și suma sustrasă.

Situația de fapt reținută a

rezultat din analiza coroborată a probelor administrate, atât în faza urmăririi

penale, cât și a cercetării judecătorești.

Partea vătămată G.G.A. a

descris în mod amănunțit modalitatea în care, prin amenințare, a fost

deposedată de bunurile menționate și participația concretă a fiecărui inculpat

la consumarea faptei, declarațiile sale fiind coroborate și cu procesul-verbal

de cercetare la fața locului și planșele foto.

Partea vătămată i-a

recunoscut după fotografii pe cei doi inculpați ca fiind autorii faptei comise

în dauna sa.

În drept, fapta inculpatului

C.M., care la data de 6 martie 2004, în jurul orelor 16,30, în timp ce se afla

în autobuzul liniei 131, a amenințat verbal și prin gesturi partea vătămată G.G.A.,

în timp ce inculpatul S.I.V. a deposedat-o cu ajutorul unui cuțit de un telefon

mobil, un încărcător și suma de 200.000 lei, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) și b) C. pen.

În drept, fapta inculpatului

S.I.V. care, la data de 6 martie 2004, în jurul orelor 16,30, aflându-se în

autobuzul 131, în timp ce inculpatul C.M. a amenințat verbal și prin gesturi

partea vătămată G.G.A. a deposedat-o cu ajutorul unui cuțit de un telefon

mobil, un încărcător și suma de 200.000 lei, întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) și b) C. pen.

în jurul orelor 22,00, în timp ce partea vătămată C.M.F. se deplasa cu

tramvaiul 11 în direcția Berceni a fost acostată de către inculpatul C.M., care

s-a așezat în fața sa și i-a cerut să îi dea telefonul mobil. La răspunsul

negativ al părții vătămate, inculpatul a început să îi controleze buzunarele,

observând că are asupra sa un telefon.

Sub amenințarea cuțitului și

pe fondul afirmațiilor inculpatului „să tacă din gură, să nu comenteze și să îi

dea telefonul”, partea vătămată i-a remis acestuia telefonul, după însușirea

căruia inculpatul a coborât din tramvai. Telefonul sustras nu a fost recuperat

ulterior.

Inculpatul C.M. a recunoscut

în mod constant comiterea faptei, susținând în faza de urmărire penală că la

săvârșirea acesteia a participat și inculpatul S.I.V. care a vândut ulterior

bunul sustras. Partea vătămată a arătat și ea că deposedarea sa de bunuri s-a

realizat de către două persoane, fără a-l recunoaște din fotografii din grup pe

inculpatul S.I.V.

În cest sens și având în

vedere declarația inculpatului S.I.V. de nerecunoaștere a faptei, în

expozitivul actului de sesizare nu s-a reținut în sarcina acestui inculpat

săvârșirea infracțiunii analizate și nu s-a dispus trimiterea sa în judecată

sub acest aspect. Nu a fost identificată nici o altă persoană care să fi

participat la comiterea infracțiunii, iar inculpatul C.M. a susținut că în

cursul cercetării judecătorești că nu a fost însoțit de altcineva la data

menționată.

În drept, fapta inculpatului

C.M. care la data de 17 martie 2004, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla

în tramvaiul 11, prin amenințări și cu ajutorul unui cuțit, a deposedat partea

vătămată C.M.F. de un telefon mobil, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin.

(2

1

) lit. b) C. pen., încadrarea juridică dată de procuror fiind

parțial corectă.

Deși în expozitivul actului

de sesizare s-a reținut că inculpatul nu a fost însoțit de o altă persoană la

comiterea acestei fapte, în dispozitivul rechizitoriului s-a dispus trimiterea

sa în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) și b) C. pen. Având în vedere că probele administrate

în cursul cercetării judecătorești nu au relevat date certe cu privire la

participarea unei alte persoane la săvârșirea infracțiunii, iar inculpatul C.M.

a susținut că a realizat singur deposedarea părții vătămate, tribunalul a

reținut că declarațiile acesteia din urmă nu au fost coroborate, sub aspectul

analizat, de alte mijloace de probă, conform art. 75 C. proc. pen. Pe cale de

consecință nu s-a putut reține săvârșirea faptei în condițiile circumstanței

agravante prevăzute de art. 211 alin. (2

1

) lit. a) C. pen., de două

sau mai multe persoane împreună, urmând a se dispune în mod corespunzător

schimbarea încadrării juridice prin înlăturarea acestei circumstanțe.

În schimb, săvârșirea faptei

pe timp de noapte (în jurul orelor 22,00) a fost confirmată de ambele părți,

procurorul omițând a reține încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) C. pen., impunându-se și sub acest aspect schimbarea

corespunzătoare a încadrării juridice.

în jurul orelor 18,00, în timp ce partea vătămată D.C.I. se afla în stația R.A.T.B.

Grozăvești, a avut o scurtă altercație verbală cu inculpatul V.V., însoțit la

acea dată de inculpatul C.M. a amenințat și el verbal partea vătămată,

spunându-i să tacă din gură dacă nu vrea să o pățească.

Pe fondul amenințărilor

preferate de cei doi inculpați, D.C.I a scos din buzunar telefonul, ce i-a fost

luat din mână de către V.V.

La stația Iuliu Maniu,

inculpații au coborât din tramvai, nu înainte ca inculpatul C.M. să împiedice

partea vătămată să coboare, postându-se în dreptul ușii de acces. Telefonul

sustras a fost vândut ulterior unei persoane necunoscute în Piața Obor în

schimbul sumei de 1.400.000 lei care a fost împărțită între inculpați.

În drept, fapta inculpatului

C.M. care, la data de 6 februarie 2004, în jurul orelor 18,00, în timp ce se

afla în tramvaiul liniei 11, a amenințat verbal și prin gesturi partea vătămată

D.C.I., în timp ce inculpatul V.V. a deposedat-o cu ajutorul unui cuțit de un

telefon mobil, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C.

pen.

În drept, fapta inculpatului

V.V. care, la data de 6 februarie 2004, în jurul orelor 18,00, în tramvaiul 11,

în timp ce inculpatul C.M. a amenințat verbal prin gesturi partea vătămată D.C.I.,

a deposedat-o cu ajutorul unui cuțit de un telefon mobil întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) C. pen.

Prezenta faptă, pedepsită de

lege cu închisoarea mai mare de un an, a constituit al doilea termen al unei

recidive mari postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., deoarece

a fost săvârșită cu intenție, în timp ce inculpatul V.V. se afla virtual în

executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată pentru

infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e)

și g) C. pen., prin sentința penală nr. 3211 din 13 octombrie 2002 a

Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la data de 23 decembrie 2002,

inculpatul fiind arestat la 10 mai 2001 și liberat condiționat la 16 septembrie

2003, cu un rest de 420 zile închisoare.

Pentru infracțiunile

săvârșite, tribunalul a aplicat fiecărui inculpat pedepse cu închisoare, la a

căror individualizare s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările concrete în

care faptele au fost comise, în mijloace de transport în comun, de mai multe

persoane împreună (în trei cazuri), prin folosirea unui cuțit/briceag, gradul

de pericol social ridicat ce caracterizează faptele de tâlhărie comise în

aceste împrejurări și persoana autorilor lor, participația concretă a fiecărui

inculpat la consumarea infracțiunilor, precum și circumstanțele personale ale

acestora.

În privința inculpatului C.M.

s-a avut în vedere că, deși acesta a avut o atitudine constant sinceră cu

privire la participația sa la comiterea faptelor deduse judecății, a negat

implicarea celorlalți doi inculpați, încercând astfel să împiedice aflarea

adevărului și tragerea lor la răspundere penală. Totodată a aut în vedere că

inculpatul nu are ocupație sau loc de muncă și este cunoscut cu antecedente

penale pentru infracțiuni de furt comise în minorat care, deși nu atrag starea

de recidivă, relevând persistența sa în comiterea unor fapte antisociale.

În ceea ce-l privește pe

inculpatul V.V. s-a avut în vedere că nu are ocupație sau loc de muncă, avut o

atitudine constant nesinceră pe parcursul procesului și este recidivist

postcondamnatoriu, fiind arestat în prezent în altă cauză.

Astfel, prin sentința penală

nr. 2316 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 București,

definitivă prin decizia penală nr. 246 din 13 februarie 2002 a Curții de Apel

București, inculpatul a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin.

(1) lit. a), e) și g) C. pen. și, la o pedeapsă de un an închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen. și contopindu-se pedepsele

aplicate s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și

6 luni închisoare, sporită cu 6 luni, în final 4 ani închisoare, deducându-se

prevenția de la 10 mai 2001 la zi.

Prin sentința penală nr. 3211

din 31 octombrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 23

decembrie 2002, s-a admis contestația la executare formulată de V.V., s-a constatat

grațiată pedeapsa de un an aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 C.

pen. și s-a înlăturat sporul de 6 luni; s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani

și 6 luni aplicată prin hotărârea anterior menționată. Executarea pedepsei a

început la 10 mai 2001, inculpatul fiind liberat condiționat la 16 septembrie 2003

cu un rest de 420 zile închisoare.

Reținându-se data săvârșirii

faptei deduse judecății ca fiind 6 februarie 2004, prima instanță a constatat

că ea a fost comisă atât în termenul de încercare al grațierii condiționate a

executării pedepsei de un an închisoare, cât și în cel al liberării

condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni aplicate pentru

infracțiunea de furt calificat concurentă, devenind incidente atât dispozițiile

art. 7 din Legea nr. 543/2002 cât și art. 61 alin. (1) C. pen.

Tribunalul a mai avut în

vedere că durata pedepsei exceptate de la grațiere este mai mare decât durata

pedepsei aplicate pentru infracțiunea grațiată condiționat, astfel încât

inculpatul nu a beneficiat, practic, de efectul principal ala grațierii

raportat la pedeapsa aplicată pentru toate infracțiunile aflate în concurs. În

aceste condiții, revocarea grațierii condiționate pentru pedeapsa de un an

închisoare nu mai poate avea ca efect executarea ei pe lângă cea aplicată în

cauză, deoarece un asemenea efect ar împiedica, practic, contopirea acestei

pedepse cu cealaltă pedeapsă executabilă, ceea ce contravine prevederilor art. 35

C. pen.

Pe latură civilă, părțile

vătămate R.A.C. și G.G.A. s-au constituit părți civile în faza de urmărire

penală cu sumele de 3.000.000 lei, respectiv, 2.700.000 lei reprezentând

contravaloarea bunurilor sustrase de inculpații C.M. și S.I.V. și nerecuperate.

Totodată, partea vătămată D.C.I. s-a constituit parte civilă în cursul

judecății cu suma de 4.000.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor

sustrase de inculpații C.M. și V.V.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel inculpații V.V., C.M. și S.I.V., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului,

inculpatul C.M. a solicitat redozarea pedepsei, ținându-se cont că a recunoscut

comiterea faptelor și a colaborat cu organele de urmărire penală.

Apelanții inculpați V.V. și

S.I.V. au solicitat achitarea, arătând că nu se fac vinovați de comiterea

infracțiunilor pentru care sunt judecați.

Prin decizia penală nr. 550/

A din 7 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 2164/M/2005, au fost respinse,

ca nefondate, apelurile declarate de inculpații V.V., C.M. și S.I.V. împotriva

sentinței penale nr. 766 din 26 mai 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția

a II-a penală, fiind obligat fiecare inculpat la câte 140 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care câte 60 lei onorariu avocat oficiu s-au avansat

din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că susținerile inculpaților V.V. și S.I.V. că nu

sunt vinovați sunt simple afirmații și au fost infirmate de probele

administrate în cauză.

Părțile vătămate au arătat

în declarațiile lor prezența inculpaților la locul faptelor și activitatea

infracțională a acestora, recunoscându-le din grup și de pe planșele foto.

Instanța de fond a descris

în amănunt modul de comitere a infracțiunilor și contribuția inculpaților,

probele din care a rezultat vinovăția acestora, astfel că nu s-a mai impus

reluarea situației de fapt.

Așa cum s-a mai arătat

vinovăția inculpaților a rezultat cu certitudine din declarațiile părților

vătămate și din procesele-verbale de recunoaștere.

Referitor la pedepsele

aplicate inculpaților s-a constatat că acestea au fost orientate la minimul

special nefiind întemeiată solicitarea de reducere.

În favoarea inculpaților nu

s-au putut reține circumstanțe atenuante, având în vedere gravitatea faptelor

comise, modul de acționare și circumstanțele personale ale acestora.

În concluzie, curtea de apel

a constatat că situația de fapt a fost dovedită cu probele administrate, iar

pedepsele au fost bine individualizate, avându-se în vedere dispozițiile art. 72

C. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termen legal, recursuri nemotivate inculpații V.V., C.M. și S.I.V.

Apărătorul inculpatului C.M.

în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

stăruind în reducerea pedepsei.

Apărătorul inculpaților V.V.

și S.I.V., în dezbateri a solicitat admiterea recursurilor, casarea

hotărârilor, invocând pentru ambii inculpați dispozițiile art. 385

9

pct.

18 C. proc. pen., stăruind în achitarea acestora în temeiul prevederilor art. 11

pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susținând

că aceștia au declarat constant că nu au săvârșit faptele.

Examinând recursurile

declarate de inculpații V.V., S.I.V. și C.M. împotriva deciziei instanței de

apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de

casare prevăzute de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., pentru

inculpatul C.M. și art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., pentru

inculpații V.V. și S.I.V., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaților ca

fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat a rezultat că în mod judicios

instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe cu privire la

vinovăția inculpaților C.M., V.V. și S.I.V. în săvârșirea infracțiunilor pentru

care au fost trimiși în judecată și așa cum a fost schimbată încadrarea

juridică pentru fapta de la pct. 3 R în ceea ce-l privește pe inculpatul C.M.,

în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la apreciere probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților care

în timp ce călătoreau în mijloacele de transport în comun au deposedat prin

amenințare cu un cuțit părțile vătămate de mai multe bunuri ce le aparțineau,

în condițiile concrete ale situației de fapt prezentate, întrunesc atât

obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de

tâlhărie ce le-au fost reținute în sarcină.

Prin coroborarea probelor

administrate, respectiv plângerile și declarațiile părților vătămate G.G.A., R.A.C.,

C.M.S., D.C.I., cu procesele-verbale de recunoaștere din albumul foto și

planșele foto, cu procesele-verbale de recunoaștere din grup și planșele foto,

cu declarațiile inculpaților V.V., S.I.V. și C.M., procesul-verbal de conducere

în teren, declarațiile martorilor S.L.I., M.F.Șt., I.A., P.A.G., R.B.F., U.F.O.,

C.F. a fost dovedită nu numai contribuția inculpaților în săvârșirea

infracțiunilor, modalitatea concretă de comitere, dar și forma de vinovăție,

respectiv intenția directă.

Înalta Curte apreciază că în

mod corect și motivat au fost înlăturate declarațiile inculpaților V.V. și S.I.V.

date în cursul cercetării judecătorești deoarece pozițiile de nerecunoaștere a

faptelor comise de către aceștia au fost infirmate de celelalte mijloace de

probă administrate.

Astfel, critica recurenților

inculpați V.V. și S.I.V. cu privire la existența unei grave erori de fapt,

având drept consecință achitarea acestora în baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunile de

tâlhărie de care au fost învinuiți nu poate fi avută în vedere, deoarece în

cauză între percepția probelor administrate și soluțiile pronunțate de către

instanțe, există o deplină concordanță, nefiind incident cazul de casare

invocat, respectiv art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că în

ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului C.M. a fost

făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C.

pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise

agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii lor, de numărul participanților,

condițiile concrete de săvârșire, prin folosirea unui briceag/cuțit, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine relativ

sinceră, în sensul negării participației celorlalți inculpați, nu are ocupație

sau loc de muncă, în minorat a fost condamnat de mai multe ori pentru

infracțiuni de furt, dovedind perseverență infracțională.

Prin cuantumurile diferențiate

ale pedepselor aplicate inculpatului, în sensul orientării lor către minimul

special legal pentru infracțiunile comise, urmând ca potrivit regulilor concursului

de infracțiuni, să execute pedeapsa cea mai grea, în regim de detenție, s-a

apreciat corect că numai aceasta este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dându-se posibilitatea

îndreptării atitudinii inculpatului C.M. față de comiterea de infracțiuni și

resocializarea sa viitoare pozitivă.

Așadar, în cauză nu poate fi

reținută critica recurentului inculpat C.M. în sensul greșitei individualizări

a pedepsei, impunându-se reducerea acesteia, deoarece în cauză au fost avute în

vedere în mod plural și în concret criteriile specifice individualizării

judiciare a pedepselor, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că decizia instanței de apel este legală și

temeinică sub toate aspectele, neconstatându-se nici existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.V., S.I.V. și C.M.

împotriva deciziei penale nr. 550/ A din 7 iulie 2005 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori de familie.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la

24 august 2005.

Se va constata că inculpații

V.V. și S.I.V. sunt arestați în altă cauză.

Se vor obliga recurenții

inculpați, fiecare, să plătească cheltuieli judiciare statului, din care suma

de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații V.V., S.I.V. și C.M. împotriva deciziei

penale nr. 550/ A din 7 iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală

și pentru cauze cu minori de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului C.M., durata arestării preventive de la 6 aprilie 2004 la 24

august 2005.

Constată că inculpații V.V.

și S.I.V. sunt arestați în altă cauză.

Obligă recurenții inculpați

să plătească suma de câte 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 40 lei (400.000 lei), reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 august 2005.