ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4917/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4917/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 7/ MF din

18 aprilie 2006 a Tribunalului Argeș, pronunțată în dosarul nr. 2439/P/2005, a

fost respinsă cererea formulată de inculpatul S.A.V., de schimbare a încadrării

juridice a faptelor ce au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a

instanței, din două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen., în două infracțiuni de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1)

și art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

A fost respinsă și cererea formulată

de inculpatul P.M., de schimbare a încadrării juridice a faptelor ce au fost

reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței, din două infracțiuni

de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în două infracțiuni de

complicitate la furt calificat prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., s-a

dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor ce au fost reținute în sarcina

inculpatului P.M., din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) și

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. (fapta din 31 octombrie 2005) în condițiile art. 33 lit. a) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., alin.

(2

1

) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) și art. 26

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C.

pen., a fost condamnat inculpatul P.M., la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (fapta din 30 octombrie 2005).

În baza art. 26 raportat la art. 211

alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

74 – art. 76 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie (fapta

din 31 octombrie 2005).

În baza art. 33 lit. a) C. pen.,

raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului P.M., pedeapsa

cea mai grea de 6 ani închisoare.

A fost făcută aplicarea

dispozițiilor art. 71 C. pen., în sensul că s-au interzis inculpatului, pe

durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și

e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului P.M.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului P.M., durata reținerii și arestului

preventiv, de la 2 noiembrie 2005 la zi.

Prin aceeași sentință, în baza art. 211

alin. (2) lit. b) și c) C. pen., alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul S.A.V., la

pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie (fapta din 30 octombrie 2005).

În baza art. 211 alin. (2) lit. b)

și c) C. pen., alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 –

art. 76 C. pen., același inculpat a fost condamnat, la pedeapsa de 5 ani și 8

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (fapta din 31

octombrie 2005).

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.A.V. pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8

luni închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 C. pen., în sensul că au fost interzise inculpatului, pe durata executării

pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) și e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului S.A.V.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului S.A.V., durata reținerii și arestului

preventiv, de la 01 noiembrie 2005 la zi.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346

C. proc. pen., art. 998 C. civ., și 1003 C. civ., au fost obligați inculpații,

în solidar, la plata către partea civilă C.A. a sumei de 500 lei RON

despăgubiri civile.

S-a luat act că partea vătămată G.O.G.

nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a dispus confiscarea sumei de 100 lei RON de la inculpatul P.M. și a sumei de

40 lei RON de la inculpatul S.A.V.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în esență, în fapt, că la data de 30 octombrie 2005,

pe timp de noapte și în loc public, prin folosirea de violențe și amenințări,

cei doi inculpați au deposedat-o pe partea vătămată G.O.G. de două telefoane

mobile în valoare de 320 RON, iar la data de 31 octombrie 2005, în același mod

de operare, inculpații au deposedat-o pe partea vătămată C.A. de un telefon

mobil în valoare de 550 RON.

Faptele, astfel cum au fost descrise

au fost încadrate în drept în dispozițiile art. 211 alin. (2) lit. b) și c),

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., și art. 26 raportat la art. 211 alin.

(2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen., în ce-l privește pe inculpatul P.M. și, respectiv, în dispozițiile art.

211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea

art. 33 lit. a) C. pen. (fiind comise două fapte), în ce-l privește pe

inculpatul S.A.V.

Ca urmare, instanța a făcut

aplicarea art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică a faptelor

reținute în sarcina inculpatului P.M., prin rechizitoriu, iar cu privire la

cererea inculpaților, de schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de

furt calificat, aceasta a fost apreciată ca nefiind întemeiată, pe motiv că din

toate probele administrate a rezultat că deposedarea părților vătămate s-a

făcut prin violență.

La individualizarea pedepselor ce

s-au aplicat inculpaților, instanța de fond a avut în vedere criteriile

generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., ținând seama de

pericolul social sporit al faptelor de furt comise cu violență, de amploarea pe

care au căpătat-o până în prezent și de rezonanța socială, în loc public și pe

timp de noapte, ce a pus în evidență periculozitatea socială a acestora.

Pe de altă parte, instanța a avut în

vedere că inculpații se află la prima întâlnire cu legea penală, motiv pentru

care s-au reținut în favoarea lor dispozițiile art. 74 C. pen., cu consecința

coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 C.

pen.

La individualizarea pedepsei ce s-a

aplicat inculpatului S.A.V. s-a avut în vedere și atitudinea sinceră a

acestuia, cu privire la faptele pe care le-a săvârșit.

Referitor la starea de arest

preventiv a celor doi inculpați s-a apreciat că temeiurile care au determinat

arestarea preventivă (aceștia au săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că aceștia

prezintă pericol pentru ordinea publică) se mențin, așa încât, în baza art. 350

C. proc. pen., s-a menținut arestarea, iar în baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsa aplicată fiecăruia durata arestării preventive și a

reținerii.

În ceea ce privește latura civilă a

cauzei, prima instanță a constatat că în cauză a fost făcută dovada faptului că

cei doi inculpați au sustras prin violență telefonul mobil aparținând părții

vătămate C.A., constituită parte civilă, fiind îndeplinită condiția prevăzută

de art. 998 C. civ., așa încât, în baza art. 14, 346 C. proc. pen., și art. 1003

C. civ., i-a obligat pe inculpați în solidar la plata sumei reprezentând

contravaloarea telefonului mobil sustras.

S-a luat act că partea vătămată G.O.G.

nu s-a constituită parte civilă în procesul penal.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., a

fost confiscată suma de 100 lei RON de la inculpatul P.M. și suma de 40 lei RON

de la inculpatul S.A.V., reprezentând contravaloarea telefoanelor mobile

vândute de aceștia și care nu au servit la despăgubirea părții civile.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal au declarat apel cei doi inculpați, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea.

În ce-l privește pe

apelantul-inculpat S.A.V., într-un prim motiv de apel acesta a solicitat a se

constata că încadrarea juridică dată faptei de către tribunal nu este corectă,

întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie, lipsind violența.

În opinia apelantului s-a făcut

dovada, chiar prin declarațiile părților vătămate, că nu s-a folosit violența,

ci a cerut telefonul părții vătămate doar pentru a-și suma concubina; telefonul

i-a fost dat, dar după ce a vorbit, fiind bătut, a fugit cu bunul respectiv.

În subsidiar, a arătat apelantul că,

deși s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 74 – art. 76 C. pen., nu s-a dat

eficiența cuvenită acestor texte de lege, astfel că a solicitat reducerea

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, având în vedere și prejudiciul

care este de numai 9.000.000 lei.

Celălalt apelant, inculpatul P.M. a

solicitat, într-un prim motiv de apel, achitarea, în baza art. 10 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., susținând că nu a săvârșit niciuna din faptele reținute în

sarcina sa, singura sa participație fiind faptul că a vorbit cu tonul ridicat.

În concluzie a arătat apelantul că

nu se poate reține nici complicitate, în cel mai rău caz putându-se reține

tăinuire.

În subsidiar, inculpatul a invocat

împrejurarea că nu are antecedente penale, solicitând reducerea pedepsei sub

minimum prevăzut de lege.

Prin decizia penală nr. 17/ A-MF din

14 iunie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori și

de familie, pronunțată în dosarul nr. 2497/46/2006, au fost respinse, ca

nefondate, apelurile penale declarate de inculpații S.A.V. și P.M. împotriva

sentinței penale nr. 7/ MF din 18 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Argeș,

în dosarul nr. 2439/P/2006.

S-a menținut starea de arest a

apelanților inculpați și s-a dedus la zi prevenția.

A fost obligat fiecare apelant

inculpat la câte 200 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că situația de fapt a fost stabilită în mod judicios de către

prima instanță, în concordanță cu probele aflate la dosarul cauzei, din care au

rezultat împrejurările în care s-au comis infracțiunile pentru care s-a dispus

condamnarea, astfel: la data de 30 octombrie 2005, în jurul orei 19,30, în timp

ce se aflau pe Calea București, inculpații au văzut că din sens invers se

apropiau doi tineri și au luat hotărârea infracțională de a-i deposeda de

telefoanele mobile; după ce inculpatul P.M. i-a întrebat pe cei doi tineri dacă

dețin telefoane mobile, celălalt inculpat, prin violență, a deposedat-o pe

partea vătămată G.O.G. de telefonul mobil ce aparținea martorului P.A. și de

telefonul Alcatel Ote.

A mai rezultat, de asemenea, că în

continuare, inculpatul P.M. i-a cerut inculpatului S.A.V. să fugă cu cele două

telefoane mobile, după care s-a interpus între partea vătămată G.O.G. și

martorul P.A., asigurându-i astfel scăparea celuilalt inculpat.

Ulterior, inculpatul P.M. le-a creat

părților vătămate falsa impresie că intenționează să-l prindă pe inculpatul S.A.V.,

însă nu le-a precizat acestora unde locuiește acesta din urmă.

A doua zi, cei doi inculpați au

vândut cele două telefoane mobile unei persoane necunoscute pentru suma de 140

lei RON, bani pe care însă nu i-au împărțit în mod egal.

De asemenea, în seara zilei de 31

octombrie 2005, în jurul orelor 19,30, în timp ce se aflau pe str. Justiției,

inculpații au observat-o pe partea vătămată C.A. ce era așezată pe bordura

părții carosabile, moment în care cei doi inculpați s-au hotărât să o deposedeze

și pe aceasta de telefonul mobil, părții vătămate, iar în baza acestei

rezoluții infracționale inculpatul S.A.V. i-a pus părții vătămate pumnul în

obraz, după care a tras de la fermoarul buzunarului hainei în care aceasta avea

telefonul mobil și și-a însușit bunul.

În tot acest timp, inculpatul P.M. a

stat la 2-3 m de locul săvârșirii faptei, fugind apoi, împreună cu inculpatul S.A.V.

Cei doi inculpați au vândut telefonul mobil unui fost coleg de școală al

inculpatului P.M., pentru suma de 200 dolari S.U.A.:

Față de situația de fapt reținută,

în mod corect tribunalul a constatat ca fiind neîntemeiată cererea inculpaților

de schimbare a încadrării juridice a faptelor, din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunea de furt calificat pentru inculpatul S.A.V. și din infracțiunea de

tâlhărie în infracțiunea de complicitate la furt calificat pentru inculpatul P.M.,

criticile referitoare la acest aspect fiind nefondate.

Din probele administrate în speță a

reieșit fără dubiu că apelantul inculpat P.M. a exercitat amenințări asupra

părții vătămate, adresându-i-se pe un ton ridicat atunci când i-a cerut

acesteia și martorului P.A., ce o însoțea pe partea vătămată, să-l urmeze pe

aleea de acces la scara unui bloc și când i-a întrebat pe cei doi dacă posedă

telefoane mobile.

Chiar dacă inculpatul P.M. nu a

amenințat-o pe partea vătămată cu un rău, deci amenințarea nu a fost explicită,

din declarația părții vătămate și a martorului a rezultat fără dubiu că aceștia

au cooperat cu inculpații din cauza temerii provocate tocmai de tonul ridicat

al inculpatului.

Având în vedere că acest inculpat a

săvârșit activități specifice complicității morale, în mod just tribunalul, în

baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor ce au

fost reținute în sarcina sa, din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005)

și infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen. (fapta din 31 octombrie 2005) în condițiile art. 33 lit. a) C.

pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., alin.

(2

1

) lit. a) C. pen. (fapta din 30 octombrie 2005) și art. 26

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Față de aspectele analizate,

instanța de apel a concluzionat că faptele săvârșite de cei doi apelanți

inculpați au fost corect încadrate în drept, hotărârea fiind legală și

temeinică.

Referitor la individualizarea

pedepselor aplicate inculpaților, tribunalul a dat cuvenita eficiență tuturor

criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

S-a ținut astfel seama de pericolul

social sporit al faptelor de furt comise cu violență, de modul în care au

acționat cei doi inculpați, împreună, în loc public și pe timp de noapte, dar

și de împrejurarea că inculpații se află la prima întâlnire cu legea penală,

iar în ce-l privește pe inculpatul S.A.V., de atitudinea sinceră a acestuia cu

privire la faptele săvârșite, motiv pentru care s-au reținut în favoarea

acestora dispozițiile art. 74 C. pen., referitoare la circumstanțele atenuante,

cu consecința coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege,

conform art. 76 C. pen.

Latura civilă a cauzei a fost corect

soluționată, prin obligarea inculpaților în solidar la plata de despăgubiri

către partea vătămată C.A., constituită parte civilă.

În consecință, curtea de apel a

pronunțat o soluție de menținere a sentinței penale atacate, ca legală și

temeinică și a respins, ca nefondate, apelurile, în temeiul art. 379 pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

În conformitate cu art. 383 alin.

(2) C. proc. pen., și art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a

apelanților inculpați și s-a dedus la zi prevenția, văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii au

declarat, în termenul legal, recursuri inculpații P.M. și S.A.V., criticând-o,

arătând în scris, fiecare că pedeapsa aplicată este prea mare pentru fapta

săvârșită, cel din urmă recurent învederând că se afla sub influența băuturilor

alcoolice și nu și-a dat seama de ce face.

Apărătorul recurenților inculpați în

concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor

pronunțate și pe fond reducerea pedepselor aplicate inculpaților prin

reaprecierea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Concluziile procurorului, precum și

poziția recurenților inculpați din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu

în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de

inculpații P.M. și S.A.V. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile

inculpaților ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului

materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanța de apel

și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul său, în baza propriului

examen în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția ambilor inculpați

în săvârșirea infracțiunilor ce le-au fost reținute în sarcină și ca urmare și

a schimbării încadrării juridice în ceea ce-l privește pe inculpatul P.M., în

raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză

s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

aprecierea probelor, stabilindu-se că faptele inculpaților P.M. și S.A.V. care,

în ziua de 30 octombrie 2005, în calitate de autori, pe timp de noapte și în

loc public, prin folosirea de violențe și amenințări au deposedat-o pe partea

vătămată G.O.G. de două telefoane mobile în valoare de 320 RON și respectiv din

ziua de 31 octombrie 2005 în care primul în calitate de complice, asigurând

paza, iar cel de-al doilea în calitate de autor au deposedat prin violențe, pe

timp de noapte și în loc public pe partea vătămată C.A. de un telefon mobil în

valoare de 550 RON, pe care ulterior le-au vândut, întrunesc atât obiectiv, cât

și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de tâlhărie, în formele

de participație reținute de instanțe.

Din coroborarea declarațiilor părții

vătămate G.O.G., părții civile C.A. date atât în cursul urmăririi penale, cât

și în faza cercetării judecătorești, cu declarațiile martorilor P.A.L., L.G.N.,

B.I.S. care au relatat împrejurările despre care au avut cunoștință, cu

procesul-verbal de confruntare, cu alte înscrisuri a rezultat în mod concret

contribuția celor doi inculpați la săvârșirea faptelor, aceștia având

reprezentarea rezultatelor lor și urmărind producerea acestora, fiindu-le

infirmate apărările.

Astfel, în declarația dată în faza

cercetării judecătorești, partea vătămată G.O.G. a arătat că „Veneam spre

domiciliu pe Calea București împreună cu martorul S.A.V., iar în dreptul bl. 26

ne-am întâlnit cu inculpații și o altă persoană pe care nu o cunosc. Ne-au dus

în fața scării blocului și ne-au căutat de telefoane mobile. Când am băgat mâna

în buzunar să țin telefonul, inculpatul S.A.V. mi-a tras mâna și mi-a luat

telefonul, care de fapt era al martorului P.A.L., după care același inculpat

mi-a băgat mâna în buzunarul de la pantaloni din dreapta și mi-a luat telefonul

meu. Celălalt inculpat se afla în stânga mea. Când am fost duși în fața

blocului, inculpații ne-au spus pe un ton mai tare să-i urmăm. Am cerut să ne

dea telefoanele înapoi, dar inculpatul S.A.V. a sunat de pe telefonul meu, iar

inculpatul P.M. după telefonul martorului. Inculpatul S.A.V. a scos cartele de

la telefonul meu și mi-a dat-o. Tot el a luat și telefonul martorului care se

afla la inculpatul P.M. și a fugit cu amândouă telefoanele. Nu am fost

amenințați de către inculpați, deoarece atât eu, cât și martorul am cooperat cu

aceștia deoarece ne era frică. Am anunțat părinții despre cele întâmplate. Am

mers de bună voie în fața blocului, deoarece inițial nu am înțeles că

inculpații vor să ne facă ceva. S.A.V. mi-a tras mâna brusc din buzunar și a

băgat mâna lui și mi-a luat telefonul din mână, deoarece acesta se afla în mâna

mea. Totul s-a întâmplat foarte repede și când mi-a luat celălalt telefon din

buzunar nu am apucat să opun nici-o rezistență…”.

În declarația dată în faza

cercetării judecătorești, partea civilă C.A. a menționat că „…Inculpatul S.A.V.

a venit la mine, m-a împins și am căzut, după care mi-a deschis fermoarul de la

giacă și mi-a luat telefonul. Eu în acel moment eram căzut pe trotuar. Am ținut

mâna la buzunar, dar inculpatul mi-a dat peste mână și astfel nu am putut să-l

opresc să-mi ia telefonul. Celălalt inculpat se afla cam la 2-3 m de mine…”.

În declarația dată la prima

instanță, martorul P.A.L. a arătat că „Îmi mențin declarațiile date în faza de

urmărire penală … Precizez că cei doi inculpați nu au fost agresivi când ne-au

cerut să mergem pe alee, dar noi ne-am simțit amenințați de cei doi. În

continuare, inculpatul S.A.V. ne-a întrebat dacă avem telefon, întrucât dorea

să dea un telefon. La această întrebare, partea vătămată G.O.G. și-a băgat mâna

în buzunar pentru a ascunde telefonul, iar inculpatul S.A.V. i-a băgat mâna în

buzunar pentru a-i scoate telefonul. Revin și arăt că inculpatul S.A.V. doar

l-a tras de antebraț pe partea vătămată, cu intenția de a-i scoate telefonul

din buzunar. Precizez că acest telefon mobil îmi aparținea. De pe telefonul meu

mobil a sunat inculpatul P.M., după aceea nu mai știu ce s-a întâmplat cu

telefonul meu mobil. Precizez că tot inculpatul S.A.V. a fost cel care i-a

băgat mâna în buzunar părții vătămate G.O.G., scoțând telefonul mobil

aparținând acestuia, marca Alcatel și a efectuat o convorbire telefonică de pe

acest mobil … Precizez că era întuneric când ne-au acostat cei trei inculpați.

Precizeze că inculpatul P.M. a stat lângă mine în tot timpul cât a acționat

inculpatul S.A.V. și nu a avut nici-o contribuție la săvârșirea faptei … Precizez

încă o dată că cei doi inculpați nu ne-au adresat amenințări verbale când ne-au

cerut să mergem pe alee, dar ne-a speriat tonul acestora…”.

În declarația dată în faza

cercetării judecătorești, în primă instanță, martorul L.G.N. a arătat că „Îmi

mențin declarațiile date în faza de urmărire penală. Precizez că în seara de 30

octombrie 2005 mă deplasam cu cei doi inculpați pe Calea București, iar la un

moment dat, din sens opus veneau doi copii și am văzut cum S.A.V. i-a oprit și

i-a întrebat cât este ceasul. Unul dintre copii a scos telefonul mobil din

buzunar la care inculpatul S.A.V. i-a tras pe aceștia într-un gang. Văzând

toate acestea eu am plecat, deoarece îmi era teamă, dar auzeam când cei doi

copii îi cereau inculpatului să le dea telefoanele înapoi … În data de 31

octombrie 2005 m-am întâlnit din nou cu cei doi inculpați și am consumat

împreună cu aceștia cafea și băuturi alcoolice, după care am plecat spre casa

cu cei doi. Precizez că se întunecase iar pe o stradă de lângă Casa

Căsătoriilor am văzut un tânăr așezat pe o bordură. S.A.V. l-a întrebat pe

acest tânăr cât este ceasul și după ce această parte vătămată s-a uitat la

telefonul mobil să-i răspundă inculpatului, S.A.V. i-a smuls telefonul din mână

și a fugit. Precizez că partea vătămată s-a opus văzând că inculpatul vrea să

îi ia telefonul și îi cerea acestuia să-i dea telefonul….”.

Înalta Curte consideră că materialul

probator administrat a evidențiat faptul că în cauză au fost exercitate, atât

amenințări, cât și violențe la momentul deposedării părții vătămate și părții

civile de bunurile arătate, așa încât actele de executare ale celor doi

inculpați se circumscriu infracțiunii de tâlhărie, în formele de participație

reținute în sarcina fiecăruia, de către instanțe, stabilindu-se corect

complicitatea morală a inculpatului P.M. la infracțiunea de tâlhărie, astfel

încât a fost infirmată apărarea invocată în ultimul cuvânt, de către recurentul

inculpat S.A.V., în sensul inexistenței exercitării de violențe.

Totodată, Înalta Curte constată că

nu poate fi reținută nici critica apărării celor doi recurenți inculpați

referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate acestora și

implicit a solicitării acordării unei mai largi eficiențe a circumstanțelor

atenuante judiciare, având drept consecință reducerea într-o măsură mai mare a

pedepselor la care au fost condamnați inculpații, deoarece a fost făcută o

corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

ținându-se cont de gradul de pericol social în concret ridicat al faptelor

comise agravat prin circumstanțele reale ale săvârșirii lor, prin numărul de

participanți, în timpul nopții, într-un loc public, dar și de circumstanțele

personale ale inculpaților, aceștia nu au antecedente penale, au avut o

atitudine relativ sinceră cu privire la împrejurările săvârșirii faptelor.

De asemenea, în cauză s-a dat

relevanță, în mod distinct, circumstanțelor atenuante judiciare prevăzute de art.

74 C. pen., și regimului lor sancționator stipulat de art. 76 din același cod,

cuantumul pedepsei aplicate fiind coborât sub minimul special prevăzut de lege

pentru infracțiunile ce le-au fost reținute în sarcină.

Astfel, Înalta Curte apreciază că

prin cuantumurile pedepselor aplicate în mod diferențiat celor doi inculpați,

urmând ca în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., fiecare să execute

pedepsele cele mai grele, ca pedepse rezultante, în regim de detenție s-a

constatat just că numai acestea sunt în măsură să asigure realizarea scopurilor

educativ și de exemplaritate ale pedepsei, în îndreptarea atitudinii

inculpaților față de comiterea de infracțiuni și resocializarea lor pozitivă.

Înalta Curte consideră că în cauză

au fost avute în vedere în mod plural criteriile ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor, nefiind incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Așadar, decizia instanței de apel

este legală și temeinică sub toate aspectele.

Înalta Curte, verificând hotărârea

atacată, nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca

din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații P.M. și S.A.V. împotriva

deciziei penale nr. 17/ A-MF din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția

mixtă pentru cauze cu minori și de familie.

Se va deduce din pedeapsa aplicată

inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2005

la 30 august 2006 pentru inculpatul P.M. și de la 1 noiembrie 2005 la 30 august

2006, pentru inculpatul S.A.V.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se vor obliga recurenții inculpați fiecare la plata

cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, în sumă de câte 100 RON se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații P.M. și S.A.V. împotriva deciziei penale nr. 17/ A-MF

din 14 iunie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția mixtă pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpaților, durata reținerii și arestării preventive de la 2 noiembrie 2005

la 30 august 2006 pentru inculpatul P.M. și de la 1 noiembrie 2005 la 30 august

2006, pentru inculpatul S.A.V.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 RON, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 100 RON se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

august 2006.