ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 422 din 18 noiembrie 2004, Tribunalul Mureș a dispus: - schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților V.C. și L.L. din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., cu reținerea art. 33 lit. a) C. pen., condamnând pe fiecare la pedeapsa rezultantă de 5 milioane lei amendă, constatând totodată, grațierea integrală și condiționată a pedepselor aplicate; - schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului S.Șt.

din infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și a art. 99 și urm. C. pen., aplicându-i inculpatului măsura educativă a mustrării; - schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei L.A.M. din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în aceea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., aplicându-i inculpatei măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, Centrul de reeducare de la Găești, județul Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond, primind cauza spre rejudecare, în urma analizei tuturor probelor administrate a reținut că, în cauză a rezultat cu certitudine că partea vătămată M.L. a fost agresată de cei trei inculpați minori și că inculpata L.A.M. a sustras lănțișoarele părții vătămate, profitând că aceasta din urmă era doborâtă la pământ. S-a mai reținut faptul că, în speță, s-a dovedit fără echivoc că inculpații ar fi observat când inculpata L.L. a luat bunurile de la partea vătămată, stabilindu-se însă că, inculpații au beneficiat de ele ulterior. Ca urmare, avându-se în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpații V.C., L.L., S.Șt. și L.A.M.

au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., reținându-se că în noaptea de 18 august 2002, în baza unei înțelegeri prealabile au atacat-o cu partea vătămată M.L. și prin violențe au deposedat-o de două lănțișoare din aur și față de situația de fapt reținută de instanță ca rezultând în urma probatoriului administrat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpații V.C., L.L. și S.Șt., în sensul arătat. Instanța de fond a apreciat că faptele inculpaților L.L., V.C. și S.Șt.

de a-i aplica părții vătămate lovituri, cauzându-i leziuni, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., și față de împrejurarea că nu s-a putut stabili în mod cert că agresiunea acestora asupra părții vătămate a fost făcută în scopul de a o deposeda de bunuri, aflând despre acest fapt ulterior după consumarea acestuia s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 221 C. pen., fiind întrunite elementele constitutive ale tăinuirii. Referitor la inculpata L.A.M. s-a constatat că fapta acesteia de a sustrage lănțișoarele din aur de la partea vătămată profitând de neputința ei de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, solicitând condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și majorarea pedepselor aplicate. Instanța de apel a admis apelul parchetului, a casat parțial hotărârea atacată și rejudecând, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpaților V.C. și L.L., din infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și, respectiv cea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., text în baza căruia îi condamnă la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare fiecare.

Pentru inculpatul S.Șt. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., dispunându-se condamnarea acestuia, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, iar pentru inculpata L.A.M. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., condamnând-o la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., și s-a înlăturat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 față de inculpați. Instanța de control judiciar a reținut că edificatoare sunt probele administrate în faza de urmărire penală, din coroborarea cărora a rezultat că inculpații se aflau, în noaptea de 17 august 2002, la discotecă, unde era și partea vătămată și sub pretextul întreținerii unor relații sexuale contra unor sume de bani, inculpata L.A.M. și C.A.M. i-au propus părții vătămate să le însoțească pe malul râului Târnava, partea vătămată fiind de acord. Partea vătămată și cele două fete au fost urmate de inculpații V.C., L.L. și S.Șt., iar la un moment dat, partea vătămată a fost atacată de cei trei inculpați, iar în momentul în care partea vătămată a căzut, inculpatul L.L.

i-a smuls cele două lănțișoare pe care le purta la gât, după care, a plecat iar bunurile au fost vândute ulterior. S-a constatat că la sustragerea lănțișoarelor și la lovirea părții vătămate au participat toți inculpații care, de altfel, au recunoscut acțiunea de lovire, tăgăduind ulterior că a existat o înțelegere în vederea deposedării părții vătămate. S-a apreciat că afirmațiile ulterioare nu au suport, fiind înlăturată ca nesinceră susținerea inculpaților în sensul că primele declarații, de recunoaștere au fost date sub imperiul fricii. Ca urmare, s-a concluzionat în sensul că faptele inculpaților care după o prealabilă înțelegere, în noaptea de 17 august 2002, prin folosirea violenței au deposedat-o pe partea vătămată de două lănțișoare din aur pe care ulterior le-au vândut, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpații V.C., L.L. și L.A.M. care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii atacate și menținerea sentinței penale pronunțată de prima instanță. Se argumentează în sensul că singura încadrare juridică corectă care poate fi reținută este cea stabilită de prima instanță, avându-se în vedere probele administrate în cauză, din care a rezultat că, în seara de 17 august 2002, întâlnindu-se cu partea vătămată, inculpata L.A.M. și numita C.A.M. s-au înțeles să întrețină relații sexuale, iar la un moment dat, în urma unor neînțelegeri ivite între acestea, inculpații au intervenit și au lovit victima, iar inculpata L.L.

a smuls lănțișoarele de la gâtul victimei. În drum spre casă, aceasta din urmă a arătat lănțișoarele coinculpaților, fără a rezulta că a existat o înțelegere prealabilă între inculpați pentru a adresa și deposeda victima. Recursurile declarate de inculpați sunt nefondate. Verificând hotărârea atacată, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că susținerile recurenților sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, declarațiile date de toți cei patru inculpați în faza de urmărire penală care au relatat că în noaptea respectivă, în timp ce se aflau la discotecă, au observat pe partea vătămată și s-au înțeles ca, sub pretextul întreținerii unor relații sexuale, să-i sustragă bijuteriile pe care le avea asupra sa, ceea ce s-a și întâmplat, se coroborează cu declarațiile constante ale părții vătămate care a susținut că, în timp ce era lovită, inculpata L.A.M. i-a sustras cele două lănțișoare, dar și cu concluziile certificatului medico-legal în care se arată că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice ce pot data din 18 august 2002. În mod corect instanța de apel a înlăturat ca nesincere declarațiile inculpaților făcute în faza de cercetare judecătorească, revenirile acestora asupra recunoașterilor inițiale fiind total nejustificate și nesusținute de celelalte probe administrate în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel este justă, agresarea de către inculpați a părții vătămate și deposedarea ei de bunuri în aceste împrejurări, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Apărarea recurenților inculpați V.C. și L.L., în sensul că se fac vinovați de tăinuire, aflând de deposedarea victimei ulterior și beneficiind de unul din lănțișoarele sustrase, nu poate fi primită. Pentru a se reține infracțiunea de tăinuire ar fi fost necesar ca inculpații să nu participe în nici un mod la comiterea infracțiunii de tâlhărie săvârșită de inculpata L.A.M. ci, potrivit art. 221 C. pen., doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că provine din săvârșirea unei fapte penale, dacă prin aceasta a urmărit să obțină un folos material.

În cauză însă, participând activ la săvârșirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violență, de cele două lănțișoare din aur, recurenții au comis acte ce intră în conținutul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie. Astfel, acțiunea de lovire a victimei se completează reciproc cu activitatea inculpatei L.L. de deposedare a părții vătămate de bunurile care, ulterior au fost valorificate și de care au profitat toți inculpații. De astfel, este nerelevant pentru existența infracțiunii de tâlhărie dacă inculpații au urmărit deposedarea victimei de un anumit bun mai înainte de exercitarea violenței sau dacă urmărirea acestui scop a intervenit în timpul folosirii violenței pentru realizarea altei finalități, cum este aceea de a o bate pe victimă.

Participarea unor inculpați la lovirea victimei concomitent cu deposedarea acesteia de către un alt inculpat, urmată de primirea unei părți din bunurile sustrase, constituie infracțiunea de tâlhărie, așa cum în mod corect s-a stabilit de către instanța de control judiciar. Cât privește pedepsele aplicate inculpaților, Înalta Curte constată că, la individualizarea acestora, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise, circumstanțele personale ale inculpaților, orientându-se spre pedepse situate spre minimul prevăzut de textul incriminator și în măsură să servească scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea lor.

Pentru considerentele arătate, se constată că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.C., L.L. și L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 138/ A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală. Obligă recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei (2.200.000 lei) din care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 100 lei (câte 1.000.000 lei) se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 ianuarie 2006.