ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 159/2006

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 422 din 18

noiembrie 2004, Tribunalul Mureș a dispus:

- schimbarea încadrării juridice a

faptelor reținute în sarcina inculpaților V.C. și L.L. din infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea de

lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea

art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și tăinuire, prevăzută de art.

221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., cu reținerea art. 33

lit. a) C. pen., condamnând pe fiecare la pedeapsa rezultantă de 5 milioane lei

amendă, constatând totodată, grațierea integrală și condiționată a pedepselor

aplicate;

- schimbarea încadrării juridice a

faptelor reținute în sarcina inculpatului S.Șt. din infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit.

a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în infracțiunea de lovire

prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.,

și a art. 99 și urm. C. pen., aplicându-i inculpatului măsura educativă a

mustrării;

- schimbarea încadrării juridice a

faptei reținute în sarcina inculpatei L.A.M. din infracțiunea prevăzută de art.

211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 99 și urm. C. pen., în aceea prevăzută de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., aplicându-i

inculpatei măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, Centrul

de reeducare de la Găești, județul Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, primind cauza spre rejudecare, în urma analizei tuturor probelor

administrate a reținut că, în cauză a rezultat cu certitudine că partea

vătămată M.L. a fost agresată de cei trei inculpați minori și că inculpata L.A.M.

a sustras lănțișoarele părții vătămate, profitând că aceasta din urmă era

doborâtă la pământ.

S-a mai reținut faptul că, în speță,

s-a dovedit fără echivoc că inculpații ar fi observat când inculpata L.L. a

luat bunurile de la partea vătămată, stabilindu-se însă că, inculpații au

beneficiat de ele ulterior.

Ca urmare, avându-se în vedere că

prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, inculpații V.C., L.L.,

S.Șt. și L.A.M. au fost trimiși în judecată pentru comiterea infracțiunii de

tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următoarele C. pen., reținându-se că

în noaptea de 18 august 2002, în baza unei înțelegeri prealabile au atacat-o cu

partea vătămată M.L. și prin violențe au deposedat-o de două lănțișoare din aur

și față de situația de fapt reținută de instanță ca rezultând în urma

probatoriului administrat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor

săvârșite de inculpații V.C., L.L. și S.Șt., în sensul arătat.

Instanța de fond a apreciat că

faptele inculpaților L.L., V.C. și S.Șt. de a-i aplica părții vătămate

lovituri, cauzându-i leziuni, întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., și față de

împrejurarea că nu s-a putut stabili în mod cert că agresiunea acestora asupra

părții vătămate a fost făcută în scopul de a o deposeda de bunuri, aflând despre

acest fapt ulterior după consumarea acestuia s-a apreciat că în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 221 C. pen., fiind întrunite elementele

constitutive ale tăinuirii.

Referitor la inculpata L.A.M. s-a

constatat că fapta acesteia de a sustrage lănțișoarele din aur de la partea

vătămată profitând de neputința ei de a se apăra, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

Împotriva sentinței penale a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, solicitând condamnarea

inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și majorarea pedepselor

aplicate.

Instanța de apel a admis apelul

parchetului, a casat parțial hotărârea atacată și rejudecând, în baza art. 334

C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpaților V.C. și L.L., din infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., art. 99 și urm. C. pen. și,

respectiv cea prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 și

urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen., text în baza căruia îi condamnă la câte o pedeapsă de 3 ani și 6 luni

închisoare fiecare.

Pentru inculpatul S.Șt. s-a dispus

schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. și art. 99 și urm. C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., dispunându-se

condamnarea acestuia, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, iar pentru

inculpata L.A.M. s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art.

99 și urm. C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c), alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C.

pen., condamnând-o la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen., s-au

interzis inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., și s-a înlăturat

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 543/2002 față de inculpați.

Instanța de control judiciar a

reținut că edificatoare sunt probele administrate în faza de urmărire penală,

din coroborarea cărora a rezultat că inculpații se aflau, în noaptea de 17

august 2002, la discotecă, unde era și partea vătămată și sub pretextul

întreținerii unor relații sexuale contra unor sume de bani, inculpata L.A.M. și

C.A.M. i-au propus părții vătămate să le însoțească pe malul râului Târnava,

partea vătămată fiind de acord.

Partea vătămată și cele două fete au

fost urmate de inculpații V.C., L.L. și S.Șt., iar la un moment dat, partea

vătămată a fost atacată de cei trei inculpați, iar în momentul în care partea

vătămată a căzut, inculpatul L.L. i-a smuls cele două lănțișoare pe care le

purta la gât, după care, a plecat iar bunurile au fost vândute ulterior.

S-a constatat că la sustragerea

lănțișoarelor și la lovirea părții vătămate au participat toți inculpații care,

de altfel, au recunoscut acțiunea de lovire, tăgăduind ulterior că a existat o

înțelegere în vederea deposedării părții vătămate.

S-a apreciat că afirmațiile

ulterioare nu au suport, fiind înlăturată ca nesinceră susținerea inculpaților

în sensul că primele declarații, de recunoaștere au fost date sub imperiul

fricii.

Ca urmare, s-a concluzionat în

sensul că faptele inculpaților care după o prealabilă înțelegere, în noaptea de

17 august 2002, prin folosirea violenței au deposedat-o pe partea vătămată de

două lănțișoare din aur pe care ulterior le-au vândut, întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 C. pen.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpații V.C., L.L. și L.A.M. care au criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea hotărârii atacate și

menținerea sentinței penale pronunțată de prima instanță.

Se argumentează în sensul că singura

încadrare juridică corectă care poate fi reținută este cea stabilită de prima

instanță, avându-se în vedere probele administrate în cauză, din care a

rezultat că, în seara de 17 august 2002, întâlnindu-se cu partea vătămată,

inculpata L.A.M. și numita C.A.M. s-au înțeles să întrețină relații sexuale,

iar la un moment dat, în urma unor neînțelegeri ivite între acestea, inculpații

au intervenit și au lovit victima, iar inculpata L.L. a smuls lănțișoarele de

la gâtul victimei.

În drum spre casă, aceasta din urmă

a arătat lănțișoarele coinculpaților, fără a rezulta că a existat o înțelegere

prealabilă între inculpați pentru a adresa și deposeda victima.

Recursurile declarate de inculpați

sunt nefondate.

Verificând hotărârea atacată, respectiv

actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât și din

oficiu, în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată, că susținerile recurenților sunt infirmate de probele

administrate în cauză.

Astfel, declarațiile date de toți

cei patru inculpați în faza de urmărire penală care au relatat că în noaptea

respectivă, în timp ce se aflau la discotecă, au observat pe partea vătămată și

s-au înțeles ca, sub pretextul întreținerii unor relații sexuale, să-i sustragă

bijuteriile pe care le avea asupra sa, ceea ce s-a și întâmplat, se coroborează

cu declarațiile constante ale părții vătămate care a susținut că, în timp ce

era lovită, inculpata L.A.M. i-a sustras cele două lănțișoare, dar și cu

concluziile certificatului medico-legal în care se arată că partea vătămată a

prezentat leziuni traumatice ce pot data din 18 august 2002.

În mod corect instanța de apel a

înlăturat ca nesincere declarațiile inculpaților făcute în faza de cercetare

judecătorească, revenirile acestora asupra recunoașterilor inițiale fiind total

nejustificate și nesusținute de celelalte probe administrate în cauză.

Așa fiind, Înalta Curte apreciază că

încadrarea juridică dată faptelor de către instanța de apel este justă,

agresarea de către inculpați a părții vătămate și deposedarea ei de bunuri în

aceste împrejurări, întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de

tâlhărie.

Apărarea recurenților inculpați V.C.

și L.L., în sensul că se fac vinovați de tăinuire, aflând de deposedarea victimei

ulterior și beneficiind de unul din lănțișoarele sustrase, nu poate fi primită.

Pentru a se reține infracțiunea de

tăinuire ar fi fost necesar ca inculpații să nu participe în nici un mod la

comiterea infracțiunii de tâlhărie săvârșită de inculpata L.A.M. ci, potrivit art.

221 C. pen., doar să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun,

cunoscând că provine din săvârșirea unei fapte penale, dacă prin aceasta a

urmărit să obțină un folos material.

În cauză însă, participând activ la

săvârșirea faptei ce a avut ca urmare deposedarea victimei, prin violență, de

cele două lănțișoare din aur, recurenții au comis acte ce intră în conținutul

laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie.

Astfel, acțiunea de lovire a

victimei se completează reciproc cu activitatea inculpatei L.L. de deposedare a

părții vătămate de bunurile care, ulterior au fost valorificate și de care au

profitat toți inculpații.

De astfel, este nerelevant pentru

existența infracțiunii de tâlhărie dacă inculpații au urmărit deposedarea victimei

de un anumit bun mai înainte de exercitarea violenței sau dacă urmărirea acestui

scop a intervenit în timpul folosirii violenței pentru realizarea altei

finalități, cum este aceea de a o bate pe victimă.

Participarea unor inculpați la

lovirea victimei concomitent cu deposedarea acesteia de către un alt inculpat,

urmată de primirea unei părți din bunurile sustrase, constituie infracțiunea de

tâlhărie, așa cum în mod corect s-a stabilit de către instanța de control

judiciar.

Cât privește pedepsele aplicate

inculpaților, Înalta Curte constată că, la individualizarea acestora, instanța

de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv, gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care

au fost comise, circumstanțele personale ale inculpaților, orientându-se spre

pedepse situate spre minimul prevăzut de textul incriminator și în măsură să

servească scopului prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune

redozarea lor.

Pentru considerentele arătate, se constată

că recursurile declarate de inculpați sunt nefondate, urmând a fi respinse, ca

atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații V.C., L.L. și L.A.M. împotriva deciziei penale nr. 138/

A din 19 septembrie 2005 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală.

Obligă recurenții inculpați la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 220 lei (2.200.000 lei) din

care onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 100 lei

(câte 1.000.000 lei) se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 ianuarie 2006.