ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 298/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 759

din 3 iunie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul L.A.F. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și

art. 76 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus

din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 16 noiembrie 2003.

A luat act că partea

vătămată P.M.F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A obligat pe inculpat la

1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În noaptea de 15noiembrie

2003, inculpatul în timp ce se afla în București, s-a apropiat în fugă de partea

vătămată P.M.F., s-a năpustit asupra acesteia și a încercat să-i smulgă

telefonul mobil din mână.

În aceste împrejurări partea

vătămată a căzut datorită acțiunii violente a inculpatului care a reușit să

smulgă telefonul din mâna acesteia și a părăsit în fugă zona. Întrucât partea

vătămată a început să strige, martorii I.C. și S.R. Care se aflau în apropierea

locului săvârșirii faptei l-au urmărit pe inculpat și au reușit prinderea

acestuia.

În timp ce era urmărit de

cei doi martori, inculpatul a abandonat telefonul sustras, care a fost

recuperat și restituit părții vătămate.

La individualizarea

pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.,

respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a

faptei, precum și persoana inculpatului care deși a avut o atitudine oscilantă

pe parcursul procesului penal, este tânăr, necunoscut cu antecedente penale și

încadrat în muncă.

Tribunalul a apreciat că în

raport cu complexul de date care indică periculozitatea socială a faptei și

situația personală a inculpatului, reeducarea și readaptarea socială se poate

realiza prin aplicarea unei pedepse cu închisoare cu executare în regim de

detenție sub minimul prevăzut de lege, reținând în favoarea inculpatului

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. și dând eficiență

în mod corespunzător art. 76 lit. b) C. pen.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia nr. 652 din 8 septembrie 2004, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și a desființat sentința

în sensul că a aplicat inculpatului măsura de siguranță prevăzută de art. 116

C. pen., fiindu-i interzisă intrarea și aflarea în municipiul București pe o

perioadă de 3 ani după executarea pedepsei.

Prin aceeași decizie a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Împotriva acestor hotărâri

inculpatul a declarat recurs susținând că fapta trebuia încadrată în

infracțiunea de furt, întrucât a luat telefonul fără a exercita violențe asupra

părții vătămate. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

Asupra recursului de față;

Verificând actele și

lucrările de la dosar se constată că situația de fapt reținută de prima

instanță și confirmată de instanța de apel este corectă, în raport cu care și

încadrarea juridică dată faptei comisă este legală, iar pedeapsa aplicată a

fost just individualizată.

Astfel, în fața organelor de

urmărire penală, inculpatul a mărturisit săvârșirea faptei, arătând detaliat

modul în care a urmărit-o pe partea vătămată și i-a smuls acesteia telefonul

din mână.

Declarațiile de

recunoașterea faptei de către inculpat se coroborează cu declarațiile părții

vătămate și cu cele ale martorilor I.C. și S.R.M., precum și cu procesul verbal

de constatare încheiat la fața locului și planșa foto.

Înaintea instanței de fond

inculpatul a revenit în parte asupra celor inițial declarate, susținând că nu a

exercitat acte de violență asupra părții vătămate.

Această revenire a

inculpatului asupra relatărilor făcute anterior a fost determinată evident de

dorința lui de a diminua răspunderea penală prin reținerea unei infracțiuni

pentru care legea prevede un tratament sancționator mai blând și în mod corect

instanțele au înlăturat-o ca nesinceră, declarațiile inițiale ale inculpatului

coroborându-se cu celelalte probe la care s-a făcut referire.

Față de probele administrate

în cauză, corect instanțele de judecată au reținut că inculpatul a luat

telefonul din mâna părții vătămate prin smulgere, împotriva voinței acesteia.

Cum prin smulgerea bunului

din mâna posesorului, elementul violenței, caracteristic infracțiunii de

tâlhărie, s-a realizat, fapta inculpatului de a-și fi însușit bunul luat în

acest mod, se încadrează în art. 211, nu în art. 208 C. pen., și deci critica

adusă hotărârilor sub acest aspect este nefondată.

Totodată, apare ca lipsită

de temeinicie critica adusă hotărârilor cu privire la pedeapsa aplicată. Față

de pericolul social accentuat al faptei săvârșite de inculpat, care a urmărit

victima și a împins-o prin surprindere, pedeapsa aplicată inculpatului se

apreciază ca fiind just individualizată, ea fiind necesară pentru reeducarea

acestuia și asigurarea prevenției generale.

Verificându-se din oficiu

cauza nu s-au constatat alte motive de casare în favoarea inculpatului, așa

încât hotărârile fiind legale și temeinice, recursul acestuia urmează a fi

respins, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul L.A.F. împotriva deciziei penale nr.

652 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 ianuarie 2005.