ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5890/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5890/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, la 24 martie 2005, sub nr. 1326/2005,

reclamantul G.B. a solicitat anularea deciziei nr. 149 din 11 octombrie 2004

emisă de intimata A.V.A.S. și obligarea acesteia de a-i restitui imobilul

compus din teren și construcție situat în comuna L., județul Botoșani, aflat în

prezent în patrimoniul SC A. SA Botoșani.

În motivarea

contestației, reclamantul a arătat că imobilul solicitat, conac și teren în

suprafață de 5 ha a aparținut autoarei sale, G.J. (născută G.O.), conform

actului de împărțeală autentificat în 12 decembrie 1908 și a fost preluat de

stat prin decretul din 01 martie 1949.

Reclamantul a mai arătat

că a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură, adresată Primăriei

comunei L. și deținătoarei SC A. SA. Urmare a comunicării situației juridice de

către aceasta, în sensul că imobilul se afla în patrimoniul SC A. SA Botoșani, a

formulat notificarea din 2002 adresată A.V.A.S. Notificarea a fost respinsă, cu

motivarea că nu s-au depus actele doveditoare ale dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă

nr. 484 din 12 mai 2005, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația

ca neîntemeiată, reținând că înscrisurile depuse de contestator nu dovedesc cine

a avut calitatea de proprietar în momentul trecerii imobilului în proprietatea statului.

Prin decizia civilă

nr. 418 A din 22 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a

admis apelul, a schimbat în tot sentința nr. 484 din 12 mai 2005 și a admis în tot

contestația.

Prin decizia civilă nr.

9553 din 23 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă,

a admis recursul declarat de A.V.A.S., a casat decizia Curții de Apel București,

secția a III-a civilă, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă

nr. 717 din 13 noiembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

a admis apelul reclamantului, a desființat sentința civilă nr. 484 din 12 mai 2005

și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată

la Tribunalul București, secția a V-a civilă, sub nr. 7251/3/2008.

Prin precizarea contestației,

formulată la 19 martie 2008, reclamantul a solicitat, în principal, anularea deciziei

nr. 149 din 11 octombrie 2004 emisă de intimata A.V.A.S. și obligarea pârâtei la

restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în comuna

L., județul Botoșani, aflat în patrimoniul SC A. SA Botoșani, sau la înaintarea

notificării unității deținătoare, iar în situația în care restituirea în natură

nu mai este posibilă, obligarea intimatei ca unitate implicată în procesul de privatizare

de a-l despăgubi în echivalent bănesc cu contravaloarea imobilului la valoarea de

circulație stabilită prin expertiză. În subsidiar, s-a solicitat obligarea SC

A. SA Botoșani la restituirea în natură a imobilului.

Prin sentința civilă

nr. 1342 din 20 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

contestația formulată de reclamant în contradictoriu cu A.V.A.S., reținând că reclamantul

și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate

de lege, beneficiind și de prezumția instituită de art. 24 din Legea nr. 10/2001,

potrivit căreia, în lipsa unor probe contrare, existența și întinderea dreptului

de proprietate sunt cele menționate în actul normativ de preluare.

În ceea ce privește situația

juridică actuală a imobilului, tribunalul a constatat că imobilul a intrat în patrimoniul

SC A. SA Botoșani, în prezent desființată, al cărei patrimoniu a fost dobândit în

anul 2006 de SC E.B. SRL Botoșani.

Prin urmare, Tribunalul

a apreciat că restituirea în natură nu este posibilă, în raport de dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul fiind îndreptățit să obțină

despăgubiri la valoarea actuală de circulație, în condițiile art. 16 din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005.

S-a considerat că împrejurarea

că la momentul emiterii deciziei contestate nu erau în vigoare dispozițiile Legii

nr. 247/2005 nu poate lipsi de eficiență acest act normativ în vigoare la momentul

soluționării cauzei.

În consecință, Tribunalul

a admis în parte contestația, a anulat decizia nr. 149 din 11 noiembrie 2004 emisă

de A.V.A.S. și a obligat intimata să emită în favoarea reclamantului decizie de

acordare de despăgubiri pentru imobilul situat în comuna L., județul Botoșani, compus

din teren în suprafață de 50.000 m.p. și construcție conac, în cuantum de 421.590

RON, în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

A fost obligată intimata

la 2.365 RON cheltuieli de judecată către contestator.

Împotriva sentinței menționate

a declarat apel pârâta A.V.A.S., susținând că, în mod nelegal s-a stabilit calitatea

de persoană îndreptățită a reclamantului, având în vedere că din actul de împărțeală

din 08 decembrie 1908 nu rezultă cine a preluat în deplină proprietate moșia C.

(L.), iar acesta nu poate fi considerat act autentic în sensul art. 1171 C.

civ.

În același sens, s-a susținut

că actul depus, respectiv copia eliberată de Arhivele Statului privind situația

cotelor preluate pe seama statului, conform Decretului nr. 83/1949 cuprinde referiri

cu privire la numele fostului proprietar ca fiind G.J., însă există îndoieli neclarificate

asupra proprietarului imobilului în momentul trecerii în patrimoniul statului.

De asemenea, s-a susținut

că dispozitivul sentinței este neclar și nu prevede în mod cert obligația stabilită

în sarcina apelantei pârâte, ceea ce atrage nulitatea sentinței. De asemenea, s-a

arătat că prin efectuarea expertizelor s-a stabilit nelegal valoarea măsurilor reparatorii,

cu încălcarea cadrului prevăzut de Legea nr. 247/2005.

S-a invocat, totodată,

nelegala obligare a A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în

care nu se poate reține reaua-credință sau comportarea neglijentă pricinuite prin

apărarea sa în acest proces.

Prin cererea înregistrată

la 06 decembrie 2010, reclamantul G.B. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței

civile nr. 1342 din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, în sensul de a se clarifica în ce constă admiterea contestației sale împotriva

deciziei din 11 octombrie 2004 emisă de A.V.A.S.

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin încheierea de la 28 februarie 2011, a calificat natura

juridică a cererii ca fiind înlăturarea omisiunilor în sensul art. 281 C. proc.

civ., și nu lămurire a dispozitivului în sensul art. 281

1

C. proc.

civ.

S-a admis cererea reclamantului

și s-a dispus înlăturarea omisiunilor din dispozitivul sentinței civile menționate,

acesta urmând a fi completat și cu următoarele dispoziții: „obligă intimata să emită

în favoarea contestatorului decizie de acordare de despăgubiri pentru imobilul situat

în comuna L., județul Botoșani, compus din teren în suprafață de 50.000 m.p. și

construcție conac în valoare de 421.590 RON, în condițiile legii speciale –

art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005”.

Prin decizia civilă

nr. 437 A din 21 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,

a admis apelul pârâtei A.V.A.S. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul

obligării pârâtei A.V.A.S. de a emite dispoziție cu propunere de acordare a despăgubirilor,

care se vor calcula de Comisia Centrală, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a reținut că din interpretarea coroborată a probelor administrate,

rezultă că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii conform Legii nr. 10/2001, art. 2 și 3. Curtea de apel a apreciat ca

fiind pe deplin aplicabilă prezumția instituită prin art. 24, reclamantul dovedind

că bunica sa a dobândit imobilul în urma partajului convențional. Inadvertențele

cu privire la numele acesteia, între actul de partaj voluntar și extrasul eliberat

de Arhivele Naționale a fost explicat prin ortografierea diferită, fără consecințe

în plan juridic.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de apel, s-a reținut că, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale

din 28 februarie 2011, s-au înlăturat omisiunile din dispozitivul sentinței apelate

referitoare la obligațiile stabilite de instanță în sarcina apelantei pârâte, critica

în acest sens rămânând fără obiect.

Cel de-al treilea motiv

de apel a fost considerat ca fiind întemeiat, reținându-se că după intrarea în vigoare

a Legii nr. 247/2005, Tribunalul nu mai are competența de a stabili cuantumul drepturilor

ce se cuvin persoanei îndreptățite, acestea fiind cuantificate de evaluatori special

desemnați, iar orice contestație cu privire la acest aspect fiind supusă cenzurii

Curții de apel competente teritorial, în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Pentru aceste considerente,

Curtea de apel a reținut că soluția de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent

sub forma despăgubirilor bănești este legală și temeinică față de prevederile

art. 29 din Legea nr. 10/2001, dar, dând eficiență dispozițiilor alin. (3) din textul

de lege, care prevede obligația instituției publice implicate în procesul de privatizare

de a propune măsuri reparatorii prin echivalent, nu este legal posibilă acordarea

lor directă.

Referitor la ultimul motiv

de apel vizând cheltuieli de judecată, Curtea de apel a reținut că, deși prin minută

apelanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 2.365 RON cu acest titlu, această

măsură nu își găsește reflectare în dispozitivul sentinței atacate, motiv pentru

care s-a apreciat că nu se poate cenzura legalitatea și temeinicia acestei obligații

și nici cuantumul stabilit de prima instanță.

Împotriva încheierii din

28 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin

care s-a admis cererea de îndreptare a erorii materiale, formulată de G.B., a declarat

apel A.V.A.S., susținând că nu erau incidente dispozițiile art. 281 C. proc.

civ.

Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia civilă

nr. 723 A din 28 septembrie 2011, a respins apelul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva

încheierii menționate, ca nefondat, reținând că neconcordanța dintre minută și dispozitiv,

care nu cuprindea toate mențiunile din minută, nu conduce la nulitatea hotărârii,

ci la aplicarea dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., astfel cum a reținut instanța

de fond, fiind o vădită omisiune.

Împotriva deciziei

nr. 437/A din 21 septembrie 2011 au declarat recurs, în termenul legal, reclamantul

G.B. și pârâta A.V.A.S.

Dezvoltând motivele sale

de recurs, reclamantul a criticat decizia atacată ca nelegală, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că raportat la dispozițiile art. 1

C. civ., potrivit cărora legea civilă nu retroactivează, nu erau aplicabile dispozițiile

art. 16 din Legea nr. 247/2005, întrucât notificarea sa a fost soluționată anterior

apariției acestui act normativ.

Reclamantul a învederat

că acesta a fost și raționamentul pentru care prima instanță a admis proba cu expertiză

tehnică imobiliară, în vederea stabilirii despăgubirilor ce i se cuvin. În consecință,

acesta a solicitat menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

Prin motivele sale de

recurs, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia în baza art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. susținând că, în raport de probele administrate cu privire la dovada dreptului

de proprietate, s-a stabilit în mod nelegal calitatea de persoană îndreptățită a

reclamantului, nefiind întrunite cumulativ cerințele prevăzute de art. 3 și 4 din

Legea nr. 10/2001, republicată.

În acest context, s-a

susținut că soluția instanței de apel s-a întemeiat doar pe indicarea textului legal,

art. 24 din Legea nr. 10/2001, fără a fi expuse în concret probele în baza cărora

a fost considerată ca dovedită calitatea de persoană îndreptățită.

Cel de-al doilea motiv

de recurs invocat de recurenta-pârâtă a vizat nelegala menținere de către instanțe

a obligației A.V.A.S. la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care

acestea au fost stabilite arbitrar, fără a fi dovedite și nici nu se poate reține

reaua-credință sau comportarea sa neglijentă pricinuită de apărarea sa în proces.

Prin urmare, s-a solicitat exonerarea A.V.A.S. de plata acestor cheltuieli.

Împotriva deciziei

nr. 723 A din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București a declarat recurs pârâta

A.V.A.S., recurs ce a fost înregistrat într-un dosar distinct, nr. 4630/2/2011,

criticând-o pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât în

mod nelegal s-a calificat cererea reclamantului ca fiind una de înlăturare a omisiunilor

din sentința Tribunalului, deși din cuprinsul acesteia nu rezultă omisiuni cu privire

la numele, calitatea și orice alte susțineri ale părților, de calcul sau alte erori

materiale.

Recurenta-pârâtă a susținut

că erau incidente dispozițiile art. 281

1

C. proc. civ., fiind necesare

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului sentinței,

acesta fiind neclar și neprivind în mod cert obligația stabilită în sarcina A.V.A.S.

La termenul din 02 octombrie

2012, Curtea, în raport de dispozițiile art. 164 C. proc. civ., a admis cererea

formulată de reclamantul-recurent G.B. și a dispus conexarea Dosarului nr. 4630/2/2011

la Dosarul nr. 7251/3/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea asigurării

unei judecăți unitare.

Examinând criticile invocate

de recurenta-pârâtă A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 723 A din 28 noiembrie 2011

și a deciziei nr. 437 A din 21 aprilie 2011, pronunțate de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă, Curtea va constata că acestea sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

Reiterând criticile ce

au constituit obiect al motivelor de apel, pârâta A.V.A.S. a criticat decizia recurată

ca nelegală pentru greșita stabilire a calității reclamantului de persoană îndreptățită

la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Această critică este nefondată,

întrucât, raportat la situația de fapt reținută de instanța de fond și apel, s-a

constatat în mod corect îndeplinirea cumulativă a cerințelor prevăzute de dispozițiile

art. 2 și 3 din Legea nr. 10/2001.

Prevederile art. 24 din

Legea nr. 10/2001 au fost corect interpretate și aplicate, acestea consacrând o

derogare de la exigențele probațiunii specifice unei revendicări de drept comun,

derogarea fiind instituită de legiuitor pentru flexibilizarea sistemului probator

în contextul condițiilor istorice și ale circumstanțelor sociale și politice în

care au fost preluate proprietățile imobiliare de către regimul comunist.

În mod legal instanțele

au dat eficiență dispozițiilor menționate, având în vedere că nu s-au administrat

probe contrare care să înlăture prezumțiile instituite prin art. 24.

Soluția instanței de apel

nu este motivată doar în drept, prin indicarea textului art. 24 din Legea nr. 10/2001,

astfel cum susține recurenta-pârâtă, ce face trimitere în mod concret la probele

administrate, respectiv actul de partaj voluntar autentificat în 12 decembrie 1908,

din care rezultă că lotul II reprezentat de moșia C. i-a revenit lui G.O.J. (căsătorită

G.), bunica reclamantului, acest înscris coroborându-se cu extrasul eliberat de

Arhivele Naționale ale României la 11 februarie 2002, din care rezultă că în baza

Decretului nr. 83/1949 s-a preluat în proprietatea statului de la antecesoarea reclamantului

suprafața de 50 ha și conacul, ce formează obiectul notificării.

Nici critica referitoare

la nelegala obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată.

Deși măsura obligării

pârâtei A.V.A.S. nu figurează în dispozitivul sentinței primei instanțe, prin considerente

aceasta este motivată, prin raportare la prevederile art. 274 C. proc. civ. și în

acord cu rezultatul minutei hotărârii, în care s-a consemnat rezultatul deliberării.

În mod legal pârâta a

fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta a căzut în pretenții,

prin admiterea contestației formulate de reclamantul G.B.

Cheltuielile de judecată

au fost dovedite cu chitanțele de achitare a onorariilor de expertiză și de avocat

depuse la dosar fiind pe deplin justificate, astfel că nu este întemeiată critica

recurentei referitoare la stabilirea lor arbitrară.

Acordarea acestor cheltuieli

nu sancționează reaua-credință sau comportarea neglijentă pricinuită de apărarea

părții, astfel cum se susține de recurentă, ci împrejurarea că prin comportarea

sa, în sensul respingerii notificării, pârâta l-a pus pe reclamant în situația de

a se sesiza instanța de judecată.

Curtea va constata că

este nefondat și recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 721

A din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Așa cum corect au reținut

instanțele de fond și de apel, cererea reclamantului G.B. a fost corect calificată

ca o cerere de îndreptare a unei erori materiale strecurate în dispozitivul sentinței

atacate, întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ., și nu ca o cerere de

lămurire a dispozitivului, întemeiată pe dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și

susținerile părților, cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri

sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

După întocmirea minutei

cu ocazia pronunțării hotărârii, judecătorul nu mai poate reveni asupra părerii

sale, minuta astfel întocmită, reprezentând, pe scurt, dispozitivul hotărârii.

În condițiile în care

minuta întocmită cu ocazia deliberării cuprinde soluția admiterii în parte a contestației,

anulării deciziei din 11 noiembrie 2004 emisă de intimata A.V.A.S. și obligării

intimatei de a emite în favoarea contestatorului decizie de acordare de despăgubiri

pentru imobilul situat în comuna L., județul Botoșani, compus din teren în suprafață

de 50.000 m.p. și construcție conac, în cuantum de 421.590 RON, în condițiile legii

speciale, cu cheltuieli de judecată de 2.365 RON către contestator, neconcordanța

dintre minută și dispozitivul hotărârii, care nu cuprinde toate mențiunile din minută)

nu conduce la nulitatea hotărârii, ci reprezintă o vădită omisiune, susceptibilă

a fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul

reclamantului, Curtea va constata, că raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., sunt întemeiate criticile acestuia, referitoare la modalitatea de acordare

a despăgubirilor.

La momentul emiterii dispoziției

contestate erau în vigoare prevederile Legii nr. 10/2001 și ale H.G. nr. 498/2003,

care au rămas neschimbate până la 19 iulie 2005, când a intrat în vigoare Legea

nr. 247/2005, care a stabilit noi modalități de despăgubire.

În aceste condiții, deși

legea nouă este de imediată aplicare, legea aplicabilă este aceea de la data nașterii

raporturilor juridice, notificarea fiind soluționată la 11 noiembrie 2004 prin decizia

din 11 noiembrie 2004, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Astfel, în acord cu principiul

neretroactivității legii, instituit de dispozițiile art. 1 C. civ., este nelegală

aplicarea art. 16 din Legea nr. 247/2005 și obligarea pârâtei A.V.A.S. de a emite

propunerea de acordare de despăgubiri, ce urmează a fi calculate de Comisia Centrală,

conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

În consecință, urmează

ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., pentru motivul prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să se admită recursul reclamantului și să se modifice

decizia nr. 437 A din 21 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în sensul respingerii ca nefondat

a apelului declarat de pârâta A.V.A.S. și menținerii sentinței nr. 1342 din 20 noiembrie

2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, astfel cum a fost îndreptată

prin încheierea din 28 noiembrie 2011 a aceleiași instanțe.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 723/A din 28 septembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, și a deciziei nr. 437/A din 21 aprilie 2011 a aceleiași instanțe.

Admite recursul declarat

de reclamantul G.B. împotriva deciziei nr. 437/A din 21 aprilie 2011 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică decizia recurată,

în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinței

nr. 1342 din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, îndreptată

prin încheierea din 28 februarie 2011 a aceleiași instanțe.

Obligă pe pârâta A.V.A.S. la 2.000 RON cheltuieli

de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie

2012.