ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.09.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5433/2012

HOTĂRÂRE
19.09.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5433/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin Sentința nr.

1432 din 9 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

în parte cererea formulată de reclamantul W.E. în contradictoriu cu pârâta

Primăria municipiului București.

A anulat Dispoziția

nr. 5318 din 1 martie 2006, emisă de Primăria municipiului București, prin

primar general.

A constatat calitatea

de persoană îndreptățită a reclamantului cu privire la imobilul situat în

București, C.M. nr. 266, fost nr. 290.

A dispus restituirea

prin echivalent bănesc a imobilului în conformitate cu Titlul VII din Legea nr.

247/2005 și a obligat pârâta să înainteze dosarul administrativ împreună cu

hotărârea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul a reținut că, prin Dispoziția nr. 5318 din 1 martie 2006,

Primarul general al municipiului București a respins notificarea transmisă de

reclamant, motivat de faptul că preluarea imobilului solicitat nu a fost

abuzivă, pentru că a avut loc în baza Decretului nr. 223/1974.

Imobilul - casă și

teren - a fost dobândit prin cumpărare de autorul reclamantului, B.W., în anul

1924, iar prin Decizia nr. 18777 din 4 decembrie 1975, a trecut în proprietatea

Statului în baza Decretului nr. 223/1974.

Deși construcția a

fost trecută în proprietatea statului cu plată, înscrisurile existente la dosar

nu dovedesc achitarea despăgubirilor, acest aspect fiind confirmat și prin

adresa nr. 13279 din 3 iunie 2004 a Consiliului general al municipiului

București.

Prin urmare,

reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului său și a

preluării abuzive, fapt ce îl îndreptățește la măsuri reparatorii prin echivalent.

Pentru aceasta s-a avut în vedere că imobilul construcție a fost demolat, pe

teren fiind edificate ansambluri de locuințe.

Prin Decizia nr. 159A

din 24 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a respins apelul declarat de Primăria

municipiului București.

Instanța de apel a

reținut că prin Decizia nr. 1877 din 4 decembrie 1975 s-a menționat trecerea

imobilului în proprietatea Statului în baza Decretului nr. 223/1974 a terenului

aferent construcției în suprafață de 150 mp fără plată, însă a construcției cu

plată, dar nici un înscris existent la dosar nu a probat plata despăgubirilor.

Instanța de fond nu a

stabilit cuantumul despăgubirilor, ci a dispus restituirea prin echivalent

bănesc a imobilului în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sens

în care a obligat pârâta să înainteze dosarul administrativ împreună cu

hotărârea judecătorească, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care, în baza dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii speciale,

stabilește valoarea echivalentă a imobilului.

Obligația unității

deținătoare sesizată cu soluționarea notificării se limitează numai la emiterea

unei decizii motivate cu propunerea de acordare de despăgubiri conform art. 26

din Legea nr. 10/2001 și în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

abuziv.

În ceea ce privește

susținerea potrivit căreia instanța era obligată să aibă în vedere și dispozițiile

obligatorii în raport de care prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele

din Legea nr. 247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea

despăgubirilor, nu se aplică deciziilor emise anterior intrării în vigoare a

legii, instanța de apel a reținut că prin art. 16 alin. (2) din Legea nr.

247/2005, legiuitorul a stabilit că notificările care nu au fost soluționate

până la data intrării în vigoare a legii, prin consemnarea unor sume ce urmează

a se acorda ca despăgubire, vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale

însoțite de dispozițiile entităților învestite cu soluționarea notificărilor,

conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor.

Referitor la

susținerea potrivit căreia, înainte de a ajunge la Secretariatul Comisiei

Centrale, Municipiul București are obligația să înainteze dosarul către

Prefectura Municipiului București și nici o dispoziție din hotărârea apelată nu

o împiedică să-și îndeplinească această obligație.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria municipiului București,

prin primar general.

Invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că notificarea nu face

obiectul Legii nr. 10/2001.

În cazul unei astfel

de contestații, instanța nu poate acorda mai mult decât ar fi putut acorda

entitatea investită cu soluționarea notificării și nu poate ignora dispozițiile

obligatorii ale Deciziei nr. 52/2007, pronunțată în interesul legii.

Argumentele instanței

de apel referitoare la aplicarea O.U.G. nr. 81/2007 și la încălcarea dreptului

de acces la o instanță sunt nefondate, pentru că reclamantul poate ataca

hotărârea Comisiei Centrale la instanța de contencios administrativ.

Recurenta a citat

art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și a arătat că instanța nu o poate

obliga la înaintarea directă a dispoziției primarului către Comisia Centrală,

deoarece ar priva instituția Prefectului de exercitarea controlului de

legalitate conferit de Legea nr. 215/2001.

Dispoziția instanței

de a obliga pârâta să propună o anumită sumă ca despăgubiri bănești nu are nici

un folos practic pentru reclamant, atât timp cât nu poate obține această sumă

decât în condițiile legii speciale.

Recursul declarat nu

este fondat, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Deși a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., majoritatea criticilor sunt

străine de cauză.

Astfel, așa cum s-a

arătat, instanța de apel a menținut soluția primei instanțe, prin care s-a

constatat dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent bănesc,

iar pârâta a fost obligată să înainteze dosarul administrativ Comisiei

Centrale.

Prin urmare, toate

susținerile din cererea de declarare a recursului referitoare la plenitudinea

de competență, nerespectarea Deciziei nr. 52/2007, pronunțată de Înalta Curte

în recurs în interesul legii, aplicarea O.U.G. nr. 81/2007, dreptul de acces la

o instanță de judecată sunt străine de cauză, pentru că nu au făcut subiect de

dezbatere nici în primă instanță și nici în apel.

Și critica

referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirilor este străină de cauză,

pentru că instanțele nu numai că nu au stabilit cuantumul despăgubirilor, dar

au arătat pe larg în motivarea hotărârii că nu o pot face, atât timp cât

dispoziția atacată a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr.

247/2005.

Prin urmare, singura

critică rămasă, care nu este străină de cauză și care a făcut obiect de analiză

în recurs, este cea referitoare la faptul că instanțele nu puteau obliga

primăria să înainteze dosarul notificării către Comisia Centrală.

Această critică,

însă, este nefondată, pentru că, stabilind această obligație în sarcina

pârâtei, instanțele au respectat întocmai dispozițiile art. 16 alin. (1) din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care obligă unitatea deținătoare, în cazul

notificărilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005, acestea să fie predate Comisiei Centrale însoțite de dispozițiile

entităților învestite cu soluționarea notificărilor.

Prin urmare, atât

timp cât legea specială nu a introdus, ca o etapă de sine stătătoare în

procedura de parcurs, avizul prefectului, nici instanța nu putea institui o

astfel de obligație.

Aceasta nu înseamnă,

însă, împiedicarea controlului de legalitate, care poate fi exercitat oricând

până la momentul sesizării Comisiei Centrale.

Față de cele

menționate, recursul declarat se va privi ca nefondat și, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin

Primar general împotriva Deciziei nr. 159A din 24 mai 2011 a Curții de Apel

București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 septembrie 2012.

Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4222/2012
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 06 noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul J.A. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Bucureșt
ÎCCJ 2012-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5172/2012
Cum în Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 247/2005 nu se prevede un termen special de emitere a dispoziției, pârâta este obligată să răspundă prin emiterea deciziei în termenul de 30 zile. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
ÎCCJ 2008-10-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5462/2008
Asupra recursului de față; Din analiza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 la 20 septembrie 2005 reclamanta H.E. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București, s
ÎCCJ 2012-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6818/2012
rea acestuia poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității deținătoare, în măsura în care a fost depășit în mod culpabil, iar persoana îndreptățită face dovada existenței unui prejudiciu, condiție care nu este îndep
ÎCCJ 2013-12-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5630/2013
din 22 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul Municipiul București, prin primar general să restituie în natură reclamantului terenu
Sursă