ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Reclamanta T.N. a solicitat ca, în

contradictoriu cu Academia Română-Filiala Iași, prin reprezentanții legali, să

se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de teren de

856,00 mp, deținută de către aceasta, ori acordarea în compensare a unui alt

imobil - teren, pe alt amplasament, dacă pe cel vechi nu este posibil și, în

subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri bănești.

În fapt

, reclamanta a

formulat in termen legal, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001,

notificare către autoritățile competente privind imobilul teren preluat abuziv

de către stat.

Potrivit

art. 2 al Dispoziției nr. 1937 din 09 iunie 2008 a Primăriei Municipiului Iași,

notificarea cu privire la imobilul individualizat in petitul contestației a

fost trimisa Academiei Române, Filiala Iași, in vederea soluționării.

La

data de 18 februarie 2008 s-a întocmit un proces-verbal, cu ocazia întrunirii

Comisiei interne de analiza a notificărilor formulate în baza Legii 10/2001 a

Academiei Române Iași, unde s-a consemnat faptul ca soluționarea pe cale amiabilă

a notificării este imposibilă.

De

la acea dată nu s-a comunicat decizia sau dispoziția motivată asupra cererii de

restituire în natură, așa cum prevede art. 23 alin. (1). din Legea nr. 10/2001.

Prin

registratura instanței s-a depus la dosar de către

Academia Română -

Filiala Iași, prin reprezentant legal, cerere de arătarea titularului dreptului

prin care s-a susținut că,

la data de 19 iulie 2006, notificarea petentei T.N. a

fost direcționată de Primăria Iași către Academia Iași, care a avut mai multe

întâlniri cu petenta, constatându-se, în final, că notificarea formulată de

aceasta nu se poate soluționa pe cale amiabilă.

Ulterior

acestei date, ca urmare a Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cu

modificările si completările ulterioare, apărute la 07 martie 2007, pe lângă

organele de conducere a Academiei Române, în conformitate cu cap. 3 din aceste

norme, s-a constituit Comisia internă de analiză a notificărilor formulate în

baza Legii nr. 10/2001 care are competența de a emite deciziile de retrocedare,

motivat de faptul că, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 11 din

Legea nr. 752/2001 privind furnizarea și funcționarea Academiei Române si în

temeiul art. 11, alin. (4) din Statutul Academiei Române, administrator al

întregului patrimoniu al Academiei Române este Academia Română - Fundația

Patrimoniu. Filiala Iași a informat-o telefonic pe reclamantă, prin procurator

H., că Filiala Iași a direcționat

notificarea împreuna cu documentația

aferentă către

A

cademia Română

- Fundația Patrimoniu, care după analiza din cadrul comisiei urmează să emită

decizia de retrocedare.

Prin

Încheierea din 23 iunie 2009, instanța a dispus citarea în cauză a primarului Municipiului

Iași, în calitate de pârât, cu copie de pe cererea de arătare a titularului dreptului,

cu mențiunea de a depune în cauză documentația care a stat la baza emiterii Deciziei

nr. 1937 din 09 iunie 2006.

Primarul

Municipiului Iași, prin reprezentanții legali, a depus la dosar documentația

solicitată, cât și întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată

de reclamantă prin procurator.

Totodată,

primarul Municipiului Iași a invocat lipsa calității sale procesuale pasive,

raportat la solicitarea de restituire a imobilului - teren, în suprafață de

856,00 mp, situat în Iași, deoarece a emis Dispoziția nr. 1937 din 09 iunie 2006

de acordare de despăgubiri, conform legii speciale care i-a fost comunicată

reclamantei și pe care aceasta nu a contestat-o în termenul legal de 30 de zile

de la data comunicării.

A

precizat pârâtul primarul Municipiului Iași că, prin contestația formulată, se

recunoaște explicit că se solicită măsuri reparatorii doar pentru suprafața de

856 mp teren, deținută de

Academia Română, potrivit art. 2 din

dispoziția nr. 1937/ 2006.

La termenul din 29

septembrie 2008, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de

pârâtă, a Academiei Române București și a comunicat către celelalte părți întâmpinarea

și documentația depuse de

primarul Municipiului Iași pentru ca, ulterior să se pună

în discuție excepția calității procesuale pasive a primarului Municipiului

Iași, deoarece imobilul solicitat, în suprafață de 856 mp, aparține, în prezent,

Academiei Române - Filiala Iași.

Ulterior, la data de

24 noiembrie 2008, reclamanta a depus alte precizări la acțiune solicitând

introducerea în cauză și a Statului Român prin M.F.P., deoarece imobilul în

litigiu se află în proprietatea Statului și doar în administrarea Academiei.

Instanța a dispus

citarea în cauză a Statului Român, prin reprezentantul său legal, M.F.P., D.G.F.P.

a Județului Iași, care, la rândul său, a invocat lipsa calității procesuale

pasive raportat la

dispozițiile

art. 33 din Legea nr. 10/2001 și art. 33 pct. 1 din H.G. nr. 498/2003 pentru

aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care

nu instituie obligativitatea chemării în judecată a M.E.F., ca reprezentant al

Statului Roman în litigii de această natură.

Conform

art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/2007, M.F.P.

„reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în

fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă

nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în

acest scop un alt organ

”.

Art.

31 din Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauza M.F.P., dacă persoana

îndreptățită optează, prin cerere,

pentru

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare,

iar

stabilirea valorii acestora a fost făcută prin ordin al ministrului. În speță,

reclamantul solicită restituirea

în

natură sau acordarea de despăgubiri

în ceea ce privește

imobilul deținut de Academia Română - Filiala Iași.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

„în cazurile în ca

re

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

investita potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.”

În cauza de față

entitatea investită este Academia Română.

Astfel,

ca efect al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic

al acesteia și al Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, care își

găsesc fundament în normele constituționale -

art. 136

- se face distincție

între dreptul de proprietate ce aparține statului și dreptul de proprietate

publică ce aparține unităților administrativ - teritoriale. Prin încheierea din

02 martie 2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului

Municipiului Iași, urmând ca acesta să nu mai fie citat în cauză. Prin aceeași

încheiere s-au respins și excepțiile prematurității acțiunii și a lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român.

La termenul din 18

mai 2009 s-a depus de către apărătorul reclamantei o nouă precizare și

completare la acțiune, prin care a solicitat anularea ca netemeinică și

nelegală a Deciziei nr. 58 din 05 mai 2009 emisă de către Academia Română -

București, reclamanta apreciind că această decizie contravine în mod flagrant dispoziției

primarului

Municipiului Iași, cât și constatărilor instanței.

S-a

depus la dosar, în copie, Decizia nr. 58 din 05 mai 2009 emisă de președintele Academiei

Române, prin care se respinge notificarea reclamantei, formulată prin

procurator,

H.I.E.,

deoarece notificatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului

revendicat, respectiv suprafața de 856,00 mp teren, situat în Iași.

Tribunalul Iași, prin

sentința civilă nr. 1469 din 28 iunie 2010 a respins atât excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantei T.N., invocată de către pârâta

Academia Română - Filiala Iași, prin reprezentanții legali, cât și acțiunea

civilă formulată de reclamanta T.N., prin procurator H.I.E., în contradictoriu

cu pârâtele Academia Română, Academia Română - Filiala Iași și Statul Român

prin M.F.P., reprezentat de către D.G.F.P. a Județului Iași.

A fost obligată

reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta Academia Română -

Filiala Iași, în cuantum de 2.000,00 lei, reprezentând onorariu avocat.

Pentru a se pronunța

astfel, tribunalul a reținut că Ordonanța de adjudecare nr. 1283 din 24 iulie

1918 a Tribunalului Județului Iași consemnează faptul că imobilul situat în

Iași, a fost adjudecat definitiv asupra d-lui S.H.I.

Actul

de veșnică vânzare autentificat de Tribunalul Iași, secția a III-a sub nr. 756/1940

consemnează vânzarea de către A.P.C. (născută I.H.I.) și D.I.H.I. a drepturilor

lor succesorale rămase de pe urma unchiului lor S.H.I., constând în 2/36 din

imobilul situat în Iași către D.V.H.I. și P.A.H.I.

De

altfel, și în procesul - verbal din 9 noiembrie 1946 se consemnează foarte clar

că D.V.H.I. este proprietar - prin cumpărare - a porțiunii indivize de 2/36 din

tot imobilul.

Prin

urmare, nu rezultă cui i-a aparținut restul din imobil, cu atât mai mult, dacă

restul de imobil se afla la nivelul presupusei naționalizări în proprietatea

celorlalți comoștenitori, aceștia putând să vândă cota lor parte din dreptul de

proprietate asupra imobilului, înainte de data naționalizării.

Fișa

imobilului (proprietății) bombardat, depusă la dosar, nu poate face dovada faptului

că, la momentul presupusei naționalizări, imobilul sau o parte din acesta se

mai găsea în patrimoniul autorilor reclamantei.

Pe

de altă parte, matricola 2 (impozitul pe clădiri) consemnează ca proprietari ai

imobilului pe moștenitorii lui S.H.I.

Din

actele de stare civilă ale autorilor reclamantei și schița arborelui genealogic

aflate la dosar nu rezultă foarte clar dacă tatăl sau bunicul reclamantei a

fost unul dintre cumpărătorii drepturilor succesorale de 2/36 din imobilul

aflat în litigiu consemnat în actul de veșnică vânzare autentificat de Tribunalul

Iași, secția a III-a sub nr. 756/1940 sub numele D.I.H.I., în condițiile în

care, în toate actele de stare civilă depuse, tatăl reclamantei apare doar sub

numele de D.H.I., iar acesta era fiul lui V. (astfel cum rezultă din actul din 01

iulie 1988 emis de Primăria Verona).

Pe

de altă parte, s-a apreciat că există neconcordanțe între schița arborelui

genealogic depusă la dosar și actul de veșnică vânzare din 1940; astfel,

vânzătorii a 2/36 din imobil - A.P.C. (născută I.H.I.) și D.I.H.I. - erau

nepoții lui S.H.I., astfel cum reiese din actul de veșnică vânzare: aceștia au

vândut drepturile lor succesorale rămase de pe urma defunctului unchi

S.H.I., constând

în 2/36 din imobilul aflat în litigiu, Or, aceștia, nu se regăsesc pe schița

arborelui genealogic în rândul nepoților.

Singurul

aspect cert care a rezultat din actele depuse la dosar este că S.H.I. era

unchiul vânzătorilor din actul de veșnică vânzare, iar aceștia au transmis doar

2/36 din imobil, în indiviziune, către P.A.H.I. și D.V.H.I.

Pe

de altă parte, chiar și această cotă de 2/36 din imobil este discutabilă, în

condițiile în care nu se face dovada că reclamanta ar fi fost și moștenitoarea

lui P.A.H.I.

De

asemenea, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei istoric de rol fiscal care să

ateste faptul că imobilul a figurat în proprietatea sa.

Reclamanta

nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului aflat în litigiu.

În

cuprinsul notificării din 2006 se face referire la faptul că acesta a trecut în

mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950.

Or,

imobilul situat în Iași, nu se regăsește pe lista imobilelor preluate abuziv de

stat prin Decretul nr. 92/1950, menționat de reclamantă, cu atât mai mult, pe

această listă nu se regăsește nici numele vreunui autor al reclamantei care ar

fi fost deposedat abuziv. Doar mențiunea „naționalizat Decret nr. 82(92)/1950”

de pe Matricola nr. 2 (Impozitul pe clădiri ) nu reprezintă dovada preluării

abuzive; chiar și așa, pe acest act presupus a face dovada preluării abuzive,

imobilul apare ca proprietatea moștenitorilor lui S.H.I. și nu a autorilor

reclamantei.

De

altfel, prin toate răspunsurile adresate reclamantei (adresa din 03 februarie 2004

a Primăriei Municipiului Iași - D.A.P.P.P, adresa din 28 ianuarie 2004 a D.J.

Iași a Arhivelor Naționale, adresa din 20 ianuarie 2004 a Consiliului Județean

Iași, din 16 decembrie 2003 a Prefecturii Jud. Iași, adresa din 10 decembrie 2003

a Primăriei Municipiului Iași - Serviciul Administrație Publică Locală, adresa din

18 decembrie 2003 a D.J. Iași a Arhivelor Naționale) se comunică acesteia că

imobilul în litigiu nu figurează ca fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950

și nici în alte decizii de preluare.

În

prezenta cauză, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită la

solicitarea de măsuri reparatorii și în lumina prevederilor art. 5 din Legea nr.

10/2001 coroborate cu lit. e) din Anexa 1 din lege, respectiv prevederile din

Acordul încheiat între România și Grecia privind reglementarea problemelor

financiare în suspensie între cele două țări, semnat la Atena, la 2 septembrie

1966 și publicat în B. Of., Partea I, nr. 76 din 6 decembrie 1966.

Astfel,

conform art. 5 din Legea nr. 10/2001 „

Nu sunt îndreptățite la restituire în

natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit

despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind

reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1

care face parte integrantă din prezenta lege” iar în H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 la pct. 5.1. se prevede că „pentru asigurarea

exigențelor art. 5 din Lege nu este necesară lista nominală a persoanelor care

au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaționale,

deoarece este suficientă existența acordului internațional pentru imobilele

preluate în mod abuziv”.

Potrivit prevederilor

din

Acordul

încheiat între România și Grecia, Guvernul Român a plătit Guvernului Greciei o

sumă de bani, cu titlu de îndemnizație globală, forfetară și definitivă pentru

bunurile, drepturile și interesele persoanelor fizice sau juridice elene care au

fost atinse de măsurile de naționalizare, expropriere, luare în administrare,

precum și orice alte măsuri legislative sau administrative similare.

De

la data intrării în vigoare a Acordului, statul român, precum și persoanele

fizice sau juridice române sunt eliberate de orice obligație față de persoanele

fizice sau juridice elene pentru revendicările menționate.

În

consecință, a admite sau a dispune restituirea în natură sau acordarea de

despăgubiri pentru reclamantă, chiar și în situația în care aceasta și-ar

dovedi calitatea de persoană îndreptățită, ar echivala cu o dublă despăgubire,

or acest fapt ar conduce la îmbogățirea fără just temei.

Părțile

au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, dar coroborat cu

cele expuse anterior, aceasta nu se confruntă totuși cu calitatea de persoană

îndreptățită la solicitarea de măsuri reparatorii care este conturată în lumina

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu lit. e din Anexa 1 din

lege, respectiv prevederile din Acordul încheiat între România și Grecia.

Convenția

cu Statul grec s-a impus a fi analizată pe fond, deoarece reclamantei nu i se

poate nega dreptul în totalitate, ci doar acordarea despăgubirilor, deoarece

autorul său a primit o despăgubire raportat la data plecării și a emiterii acordului

25 august 1956.

Reclamanta

are calitatea de a solicita ceea ce a aparținut autorilor săi, dar aceasta nu

înseamnă că cererea sa este și întemeiată.

T.N. a declarat apel

considerând că sentința tribunalului este nelegală.

În motivarea

apelului, a susținut că, raportat la dispozițiile legale în materie și la

obiectul litigiului, hotărârea apelată dezbate aspecte străine cauzei, aspecte care

nu au făcut obiectul dosarului, care nu erau în competența instanței de judecată

pentru a fi analizate și care fuseseră deja examinate odată cu emiterea Dispoziției

nr. 1937 din 9 iunie 2006.

Susține apelanta că

motivarea instanței este lipsită de consistență juridică, se referă la aspecte

cu care nu a fost învestită, prima instanță refuzând să intre în dezbaterea

fondului.

Apelanta pretinde că

toate chestiunile ce preced emiterea unei dispoziții, conform Legii nr. 10/2001

și Normelor metodologice de aplicare, se analizează de către o singură

autoritate - entitatea învestită cu soluționarea notificării - și nu de către

instanța de judecată.

Apreciază apelanta

că, potrivit dispoziției emise de primarul Municipiului Iași, „notificanta are

calitatea de persoană îndreptățită, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit.

a) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, făcând dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului notificat cu Ordonanța de adjudecare

transcrisă la Tribunalul Județului Iași, iar a calității de moștenitor cu

certificatul din 1 iulie 1988 emis de Primăria din Verona - Grecia”.

În aceste condiții,

apelanta arată că reținerile instanței cu privire la acordurile internaționale

încheiate de România cu Grecia, în baza cărora ar fi fost despăgubită, nu pot

fi avute în vedere, deoarece au la bază simple prezumții, care nu sunt dovedite

și nu pot reprezenta o justificare pentru respingerea contestației.

Susține apelanta că

instanța s-a pronunțat plus petita, deoarece a soluționat aspecte care nu erau

de actualitate la momentul procedural al judecării contestației la Legea nr. 10/2001.

Academia Română

București a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat,

întrucât motivele de apel nu au nicio legătură cu obiectul cauzei.

În acest sens,

intimata învederează că instanța nu este ținută în soluționarea cauzei de modul

în care primăria a rezolvat notificarea.

Intimata consideră că

tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii reținând, corect, incidența în

cauză a prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a Acordului încheiat între

România și Grecia privind reglementarea problemelor financiare în suspensie

între cele două țări.

Mai susține intimata

că T.N. nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire

întrucât nu și-a probat dreptul de proprietate asupra imobilului notificat și

nici preluarea abuzivă a acestuia de către stat.

În apel a fost

administrată proba cu înscrisuri.

Prin Decizia civilă nr.

30 din 4 martie 2011 Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta T.N. împotriva

sentinței civile nr. 1469 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Iași, sentință pe

care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu Academia Română, dispunând anularea Deciziei nr. 58 din 5 mai

2009 emisă de pârâtă și stabilind calitatea reclamantei de persoană

îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent - conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - pentru cota de 1/72 din imobilul situat

în Iași, (teren în suprafață de 690 mp).

S-au păstrat

dispozițiile de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a

reclamantei și de respingere a acțiunii în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P.,

reprezentat de D.G.F.P. a Județului Iași și cu Academia Română - Filiala Iași.

S-au păstrat

dispozițiile de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată

efectuate de Academia Română - Filiala Iași.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut în ceea ce privește calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru

suprafața de 1.500 mp teren situat în Iași, că aceasta este dovedită doar în

parte, respectiv pentru cota indiviză de 1/72 din imobil, ce a fost cumpărată

de tatăl său de la moștenitorii fostului proprietar, S.H.I.

În acest sens, curtea

de apel a reținut că T.N. a susținut în notificările formulate că terenul, în

suprafață de 1.500 mp, a aparținut tatălui său - D.H.I., care a decedat, a

cărei unică moștenitoare este, dreptul său de proprietate fiind probat cu

Ordonanța de adjudecare transcrisă la Tribunalul Județean Iași, secția a III-a

sub nr. 1283 din 24 iulie 1918.

Însă, această

ordonanță atestă că imobilul din Iași, a fost adjudecat de S.H.I., unchiul

reclamantei.

După decesul

unchiului reclamantei, doi dintre moștenitorii acestuia au vândut cota lor

indiviză de 2/36 din imobil cumpărătorilor D.V.H.I., tatăl reclamantei și

P.A.H.I., fratele tatălui reclamantei, conform procesului verbal din 9

decembrie 1946 și actului de veșnică vânzare din 23 martie 1940.

Curtea de Apel Iași a

reținut, totodată, că nu poate fi primită apărarea intimatei referitoare la

nedovedirea preluării abuzive a imobilului de către stat.

Au fost avute în

vedere dispozițiile art. 1 lit. e) cap. 1 din H.G. nr. 250/2007 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

potrivit cărora în cazul în care pentru imobilul notificat nu se face dovada

formală a preluării de către stat, soluționarea notificării se va face și în

funcție de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul

statului constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă.

S-a reținut că

expertiza tehnică efectuată de expert tehnic Constantin Costache a concluzionat

că Academia Română - Filiala Iași deține suprafața de 690 mp teren în Iași,

prezumția relativă a preluării abuzive a acestei suprafețe fiind întărită de

matricola nr. 2 privind impozitul pe clădiri, în care s-a menționat că imobilul

notificat a fost naționalizat.

S-a apreciat că în

cauză nu poate fi reținută incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a

Acordului încheiat între România și Grecia privind reglementarea problemelor

financiare în suspensie între cele două țări, semnat la 2 septembrie 1966,

datorită faptului că, prin Decizia nr. 58 din 5 mai 2009, Academia Română

București a respins notificarea motivat de faptul că T.N. nu a făcut dovada

dreptului de proprietate asupra imobilului notificat.

Rațiunea unui alt

temei de respingere a pretențiilor notificatoarei decât cel avut în vedere de

către unitatea deținătoare, în cadrul demersurilor efectuate de T.N. pentru

verificarea legalității deciziei de respingere a notificării contravine

principiului fundamental de drept procesual civil al neînrăutățirii situației

părții în propria cale de atac.

S-a reținut, pe de

altă parte, că apelanta, prin apărător, a declarat că autorul ei nu a fost

despăgubit de către statul grec, însă, în speță, nu s-a produs nicio dovadă în

acest sens.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.N., prin mandatar

cu procură specială, prin avocat A.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în

sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la restituirea în natură a

suprafeței de 690 mp teren, urmare a constatării calității de persoană

îndreptățită în cotă de 1/1, sau la compensarea cu alt teren pe alt amplasament.

În subsidiar, s-a

solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața menționată.

Dezvoltând motivele

de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel, deși a stabilit corect

calitatea sa de persoană îndreptățită, a apreciat în mod eronat că are această

calitate numai cu privire la cota de 1/72 din imobil.

S-a arătat că,

pronunțându-se astfel, instanța de apel și-a depășit atribuțiile, încălcând în

mod flagrant principiul potrivit căruia apelantului nu i se poate agrava

situația în propria cale de atac.

Instanța de apel a

analizat aspecte care excedeau cadrului procesual, atâta timp cât nu s-au

invocat aspecte legate de cote, de succesiuni, de către niciuna dintre părți,

neexistând nicio persoană care să pretindă că ar avea un drept asupra

imobilului, în calitate de succesor.

S-a susținut că, mai

mult, instanța de apel a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 295 C.

proc. civ., întrucât motivele legate de o eventuală stabilire incorectă a cotei

de succesiune, aspect care nu făcea oricum obiectul dosarului și asupra căruia

s-a statuat irevocabil, nu intra în sfera ordinii publice, ci cel mult în sfera

celei private, care are alt regim și care trebuie adusă la cunoștință de către

o eventuală persoană vătămată.

Referitor la fondul

litigiului, recurenta a criticat decizia atacată ca netemeinică și nelegală,

prevalându-se de certificatul de calitate de moștenitor după defunctul H.I.S.,

care atestă calitatea sa de unică moștenitoare legală a acestuia, ca

strănepoată de frate și pe cale de consecință, de persoană îndreptățită pentru

întreaga cotă de 1/1 din teren, și nu doar pentru 1/72.

S-a învederat că

aceste aspecte sunt exclusiv chestiuni prealabile emiterii unei dispoziții de

către organele competente, chestiuni asupra cărora instanța nu avea căderea de

a mai reveni. Prin analizarea acestei condiții instanța de judecată s-a

subrogat autorităților învestite cu soluționarea notificării, depășindu-și

competența dată în mod expres de Legea nr. 10/2001 și pronunțându-se plus

petita.

Recurenta a arătat că

prin contestație se analizează și stabilește exclusiv modalitatea de

despăgubire, astfel că nu se putea analiza în ce cotă este îndreptățită la

despăgubiri, acest aspect fiind constatat irevocabil de către autoritatea

emitentă a dispoziției.

În susținerea

motivelor de recurs, reclamanta a depus la dosar certificatul de calitate de

moștenitor din 18 august 2008 eliberat de B.N.P., Asociați P.G. și P.T.V., prin

care s-a constatat calitatea sa de moștenitor legal a defunctului H.I.S.,

decedat.

Intimatul - pârât

Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Județului Iași a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

La data de 11 iunie

2012, intimata pârâtă Academia Română - Filiala Iași a depus o cerere de

suspendare a judecății recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. 17828/245/2012 aflat pe rolul

Judecătoriei Iași și având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute

a certificatului de moștenitor din 18 august 2008, depus la dosar.

Prin încheierea de la

termenul din 12 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea

de suspendare menționată, reținând că este îndeplinită condiția prevăzută de art.

244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., întrucât dezlegarea ce urmează a fi dată

recursului atârnă de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul

altei judecăți, în raport de verificarea calității de persoană îndreptățită a

reclamantei.

Prin cererea

înregistrată la 16 februarie 2015, Academia Română - Filiala Iași a solicitat

repunerea pe rol și continuarea judecății, arătând că, prin sentința civilă nr.

12401 din 1 octombrie 2013 a Judecătoriei Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 967

din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași, s-a constatat nulitatea absolută a

certificatului de moștenitor din 18 august 2008 eliberat de B.N.P., P.G.

În susținerea cererii

de repunere pe rol, intimata - pârâtă a depus la dosar hotărârile judecătorești

menționate, în copie.

Examinând criticile

invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute

de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica vizând

încălcarea principiului neagravării situației părții în propria cale de atac,

reglementat de art. 296 C. proc. civ., circumscrisă motivului de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținută.

Astfel, susținerile

reclamantei recurente în sensul că instanța de apel ar fi analizat aspecte

legate de cota parte din imobil la care ar fi îndreptățită aceasta, aspecte ce

nu ar fi fost invocate de către niciuna dintre părți, sunt lipsite de suport.

Instanța de apel a examinat probatoriul administrat în cauză, raportat la

motivele de apel invocate de reclamantă și la apărările pârâtelor, având în

vedere caracterul devolutiv al apelului, cu respectarea art. 295 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea

depusă la 27 octombrie 2008, în fața primei instanțe, Academia Română a invocat

împrejurarea că T.N. nu a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire

la cota de 34/36 din imobil.

Susțineri similare au

fost formulate de pârâtele intimate prin întâmpinările și concluziile depuse în

faza procesuală a apelului.

Tocmai principiul

neagravării situației părții în propria cale de atac a fost aplicat de instanța

de apel, care a înlăturat din sentința primei instanțe argumentul Tribunalului

Iași privind incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a Acordului încheiat

între România și Grecia la 2 septembrie 1966, datorită faptului că, prin Decizia

nr. 58/2009, Academia Română a respins notificarea pentru nedovedirea dreptului

de proprietate asupra imobilului notificat (și nu ca urmare a reținerii

aplicării prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001).

Prin urmare, ceea ce

este esențial în analiza respectării principiului neagravării situației părții,

în speță, a reclamantei, în propria cale de atac este faptul că prin sentința

primei instanțe acesteia i s-a respins acțiunea, iar prin decizia recurată s-a

admis apelul reclamantei și, urmare a admiterii în parte a sentinței, s-a admis

acțiunea și s-a dispus anularea Deciziei nr. 58 din 5 mai 2009 emisă de

Academia Română, stabilindu-se calitatea reclamantei de persoană îndreptățită

în sensul Legii nr. 10/2001 pentru cota de 1/72 din imobil.

Curtea va constata,

totodată, că este nefondată și critica recurentei referitoare la greșita

examinare a unor susțineri prealabile emiterii unei dispoziții de către

organele competente, chestiuni asupra cărora se pretinde că instanța nu avea

căderea de a mai reveni, întrucât și-ar fi depășit competența dată în mod

expres de Legea nr. 10/2001.

În susținerea acestui

motiv de recurs, recurenta a făcut trimitere la Dispoziția nr. 1937 din 19

iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Iași, prin care i-a fost recunoscută

calitatea de persoană îndreptățită, însă obiectul contestației în prezenta

cauză îl reprezintă Decizia nr. 58 din 5 mai 20 09 emisă de Academia Română

prin care s-a respins notificarea prin care s-a solicitat restituirea suprafeței

de 856 mp (690 mp conform măsurătorilor terenului).

Faptul că primăria a

emis anterior o dispoziție prin care a propus acordarea de despăgubiri către

reclamantă pentru un teren în suprafață de 644 mp (ocupat de carosabil și

trotuare) nu are nicio relevanță în prezenta cauză, câtă vreme instanța a fost

sesizată pentru a analiza legalitatea Deciziei nr. 58 din 5 mai 2009 și nu a Dispoziției

nr. 1937 din 9 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Iași.

Mai mult, Curtea va

reține că instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației era

competentă să analizeze pe fond toate aspectele legate de legalitatea și

temeinicia sa, întrucât dispoziția emisă de Primăria Municipiului Iași nu se

poate impune cu putere de lucru judecat, nefiind supusă niciunui control

jurisdicțional.

Prin urmare, sunt

lipsite de suport legal criticile recurentului vizând pronunțarea plus petita,

în condițiile în care obiectul dedus judecății l-a reprezentat decizia emisă de

Academia Română, iar instanța, în aplicarea deciziei de recurs în interesul

Legii nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la

aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, era competentă

să analizeze pe fond toate aspectele deduse judecății, respectiv întrunirea

tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantei și cota cuvenită acesteia.

Critica formulată

prin ultimul motiv de recurs, vizând reținerea eronată a calității de persoană

îndreptățită a reclamantei pentru cota de 1/72 din imobil și nu pentru cota de

1/1, este nefondată.

În susținerea acestui

motiv de recurs, reclamanta a depus la dosar în această fază procesuală

certificatul de calitate de moștenitor din 18 august 2008 emis de B.N.P., P.G.

și P.T.V., spre a justifica calitatea de moștenitoare a defunctului H.I.S.,

proprietarul inițial al imobilului.

Această probă este

înlăturată, însă, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 12401/2013 a

Judecătoriei Iași, hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat

nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor menționat.

Celelalte înscrisuri

depuse la dosar în fazele procesuale anterioare, de care reclamanta s-a

prevalat în dovedirea calității de persoană îndreptățită, nu conduc la o altă

situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel, în sensul că

reclamanta nu justifică calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari ai

imobilului în cotă de 1/1.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat,

fiind invocat formal, întrucât niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate

nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci

la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori

modificare în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Pentru toate aceste

considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge.

Văzând și

dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta T.N. împotriva Deciziei nr. 30 din 04

martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și

de familie.

Obligă recurenta la

plata sumei de 1.650 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Academia

Română - Filiala Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 martie 2015.