ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 850/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamanta T.N. a solicitat ca, în contradictoriu cu Academia Română-Filiala Iași, prin reprezentanții legali, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de teren de 856,00 mp, deținută de către aceasta, ori acordarea în compensare a unui alt imobil - teren, pe alt amplasament, dacă pe cel vechi nu este posibil și, în subsidiar, obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri bănești. În fapt , reclamanta a formulat in termen legal, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, notificare către autoritățile competente privind imobilul teren preluat abuziv de către stat. Potrivit art. 2 al Dispoziției nr. 1937 din 09 iunie 2008 a Primăriei Municipiului Iași, notificarea cu privire la imobilul individualizat in petitul contestației a fost trimisa Academiei Române, Filiala Iași, in vederea soluționării.

La data de 18 februarie 2008 s-a întocmit un proces-verbal, cu ocazia întrunirii Comisiei interne de analiza a notificărilor formulate în baza Legii 10/2001 a Academiei Române Iași, unde s-a consemnat faptul ca soluționarea pe cale amiabilă a notificării este imposibilă. De la acea dată nu s-a comunicat decizia sau dispoziția motivată asupra cererii de restituire în natură, așa cum prevede art. 23 alin. (1). din Legea nr. 10/2001. Prin registratura instanței s-a depus la dosar de către Academia Română - Filiala Iași, prin reprezentant legal, cerere de arătarea titularului dreptului prin care s-a susținut că, la data de 19 iulie 2006, notificarea petentei T.N. a fost direcționată de Primăria Iași către Academia Iași, care a avut mai multe întâlniri cu petenta, constatându-se, în final, că notificarea formulată de aceasta nu se poate soluționa pe cale amiabilă.

Ulterior acestei date, ca urmare a Normelor de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 cu modificările si completările ulterioare, apărute la 07 martie 2007, pe lângă organele de conducere a Academiei Române, în conformitate cu cap. 3 din aceste norme, s-a constituit Comisia internă de analiză a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 care are competența de a emite deciziile de retrocedare, motivat de faptul că, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) și art. 11 din Legea nr. 752/2001 privind furnizarea și funcționarea Academiei Române si în temeiul art. 11, alin. (4) din Statutul Academiei Române, administrator al întregului patrimoniu al Academiei Române este Academia Română - Fundația Patrimoniu.

Filiala Iași a informat-o telefonic pe reclamantă, prin procurator H., că Filiala Iași a direcționat notificarea împreuna cu documentația aferentă către A cademia Română - Fundația Patrimoniu, care după analiza din cadrul comisiei urmează să emită decizia de retrocedare. Prin Încheierea din 23 iunie 2009, instanța a dispus citarea în cauză a primarului Municipiului Iași, în calitate de pârât, cu copie de pe cererea de arătare a titularului dreptului, cu mențiunea de a depune în cauză documentația care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 1937 din 09 iunie 2006. Primarul Municipiului Iași, prin reprezentanții legali, a depus la dosar documentația solicitată, cât și întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii promovată de reclamantă prin procurator.

Totodată, primarul Municipiului Iași a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, raportat la solicitarea de restituire a imobilului - teren, în suprafață de 856,00 mp, situat în Iași, deoarece a emis Dispoziția nr. 1937 din 09 iunie 2006 de acordare de despăgubiri, conform legii speciale care i-a fost comunicată reclamantei și pe care aceasta nu a contestat-o în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării.

A precizat pârâtul primarul Municipiului Iași că, prin contestația formulată, se recunoaște explicit că se solicită măsuri reparatorii doar pentru suprafața de 856 mp teren, deținută de Academia Română, potrivit art. 2 din dispoziția nr. 1937/ 2006. La termenul din 29 septembrie 2008, instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Academiei Române București și a comunicat către celelalte părți întâmpinarea și documentația depuse de primarul Municipiului Iași pentru ca, ulterior să se pună în discuție excepția calității procesuale pasive a primarului Municipiului Iași, deoarece imobilul solicitat, în suprafață de 856 mp, aparține, în prezent, Academiei Române - Filiala Iași.

Ulterior, la data de 24 noiembrie 2008, reclamanta a depus alte precizări la acțiune solicitând introducerea în cauză și a Statului Român prin M.F.P., deoarece imobilul în litigiu se află în proprietatea Statului și doar în administrarea Academiei. Instanța a dispus citarea în cauză a Statului Român, prin reprezentantul său legal, M.F.P., D.G.F.P. a Județului Iași, care, la rândul său, a invocat lipsa calității procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001 și art. 33 pct. 1 din H.G. nr. 498/2003 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, care nu instituie obligativitatea chemării în judecată a M.E.F., ca reprezentant al Statului Roman în litigii de această natură.

Conform art. 3 pct. 48 din H.G. nr. 386/2007, M.F.P. „reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața instanțelor, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ ”. Art. 31 din Legea nr. 10/2001 prevede că poate fi citat în cauza M.F.P., dacă persoana îndreptățită optează, prin cerere, pentru titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, iar stabilirea valorii acestora a fost făcută prin ordin al ministrului. În speță, reclamantul solicită restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în ceea ce privește imobilul deținut de Academia Română - Filiala Iași.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 „în cazurile în ca re restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investita potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.” În cauza de față entitatea investită este Academia Română.

Astfel, ca efect al Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica și regimul juridic al acesteia și al Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, care își găsesc fundament în normele constituționale - art. 136 - se face distincție între dreptul de proprietate ce aparține statului și dreptul de proprietate publică ce aparține unităților administrativ - teritoriale. Prin încheierea din 02 martie 2009 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a primarului Municipiului Iași, urmând ca acesta să nu mai fie citat în cauză. Prin aceeași încheiere s-au respins și excepțiile prematurității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Statului Român.

La termenul din 18 mai 2009 s-a depus de către apărătorul reclamantei o nouă precizare și completare la acțiune, prin care a solicitat anularea ca netemeinică și nelegală a Deciziei nr. 58 din 05 mai 2009 emisă de către Academia Română - București, reclamanta apreciind că această decizie contravine în mod flagrant dispoziției primarului Municipiului Iași, cât și constatărilor instanței. S-a depus la dosar, în copie, Decizia nr. 58 din 05 mai 2009 emisă de președintele Academiei Române, prin care se respinge notificarea reclamantei, formulată prin procurator, H.I.E., deoarece notificatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, respectiv suprafața de 856,00 mp teren, situat în Iași.

Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 1469 din 28 iunie 2010 a respins atât excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei T.N., invocată de către pârâta Academia Română - Filiala Iași, prin reprezentanții legali, cât și acțiunea civilă formulată de reclamanta T.N., prin procurator H.I.E., în contradictoriu cu pârâtele Academia Română, Academia Română - Filiala Iași și Statul Român prin M.F.P., reprezentat de către D.G.F.P. a Județului Iași. A fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâta Academia Română - Filiala Iași, în cuantum de 2.000,00 lei, reprezentând onorariu avocat. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că Ordonanța de adjudecare nr. 1283 din 24 iulie 1918 a Tribunalului Județului Iași consemnează faptul că imobilul situat în Iași, a fost adjudecat definitiv asupra d-lui S.H.I.

Actul de veșnică vânzare autentificat de Tribunalul Iași, secția a III-a sub nr. 756/1940 consemnează vânzarea de către A.P.C. (născută I.H.I.) și D.I.H.I. a drepturilor lor succesorale rămase de pe urma unchiului lor S.H.I., constând în 2/36 din imobilul situat în Iași către D.V.H.I. și P.A.H.I. De altfel, și în procesul - verbal din 9 noiembrie 1946 se consemnează foarte clar că D.V.H.I. este proprietar - prin cumpărare - a porțiunii indivize de 2/36 din tot imobilul. Prin urmare, nu rezultă cui i-a aparținut restul din imobil, cu atât mai mult, dacă restul de imobil se afla la nivelul presupusei naționalizări în proprietatea celorlalți comoștenitori, aceștia putând să vândă cota lor parte din dreptul de proprietate asupra imobilului, înainte de data naționalizării.

Fișa imobilului (proprietății) bombardat, depusă la dosar, nu poate face dovada faptului că, la momentul presupusei naționalizări, imobilul sau o parte din acesta se mai găsea în patrimoniul autorilor reclamantei. Pe de altă parte, matricola 2 (impozitul pe clădiri) consemnează ca proprietari ai imobilului pe moștenitorii lui S.H.I. Din actele de stare civilă ale autorilor reclamantei și schița arborelui genealogic aflate la dosar nu rezultă foarte clar dacă tatăl sau bunicul reclamantei a fost unul dintre cumpărătorii drepturilor succesorale de 2/36 din imobilul aflat în litigiu consemnat în actul de veșnică vânzare autentificat de Tribunalul Iași, secția a III-a sub nr. 756/1940 sub numele D.I.H.I., în condițiile în care, în toate actele de stare civilă depuse, tatăl reclamantei apare doar sub numele de D.H.I., iar acesta era fiul lui V. (astfel cum rezultă din actul din 01 iulie 1988 emis de Primăria Verona).

Pe de altă parte, s-a apreciat că există neconcordanțe între schița arborelui genealogic depusă la dosar și actul de veșnică vânzare din 1940; astfel, vânzătorii a 2/36 din imobil - A.P.C. (născută I.H.I.) și D.I.H.I. - erau nepoții lui S.H.I., astfel cum reiese din actul de veșnică vânzare: aceștia au vândut drepturile lor succesorale rămase de pe urma defunctului unchi S.H.I., constând în 2/36 din imobilul aflat în litigiu, Or, aceștia, nu se regăsesc pe schița arborelui genealogic în rândul nepoților. Singurul aspect cert care a rezultat din actele depuse la dosar este că S.H.I. era unchiul vânzătorilor din actul de veșnică vânzare, iar aceștia au transmis doar 2/36 din imobil, în indiviziune, către P.A.H.I.

și D.V.H.I. Pe de altă parte, chiar și această cotă de 2/36 din imobil este discutabilă, în condițiile în care nu se face dovada că reclamanta ar fi fost și moștenitoarea lui P.A.H.I. De asemenea, reclamanta nu a depus la dosarul cauzei istoric de rol fiscal care să ateste faptul că imobilul a figurat în proprietatea sa. Reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive a imobilului aflat în litigiu. În cuprinsul notificării din 2006 se face referire la faptul că acesta a trecut în mod abuziv în proprietatea statului prin Decretul de naționalizare nr. 92/1950. Or, imobilul situat în Iași, nu se regăsește pe lista imobilelor preluate abuziv de stat prin Decretul nr. 92/1950, menționat de reclamantă, cu atât mai mult, pe această listă nu se regăsește nici numele vreunui autor al reclamantei care ar fi fost deposedat abuziv.

Doar mențiunea „naționalizat Decret nr. 82(92)/1950” de pe Matricola nr. 2 (Impozitul pe clădiri ) nu reprezintă dovada preluării abuzive; chiar și așa, pe acest act presupus a face dovada preluării abuzive, imobilul apare ca proprietatea moștenitorilor lui S.H.I. și nu a autorilor reclamantei. De altfel, prin toate răspunsurile adresate reclamantei (adresa din 03 februarie 2004 a Primăriei Municipiului Iași - D.A.P.P.P, adresa din 28 ianuarie 2004 a D.J. Iași a Arhivelor Naționale, adresa din 20 ianuarie 2004 a Consiliului Județean Iași, din 16 decembrie 2003 a Prefecturii Jud. Iași, adresa din 10 decembrie 2003 a Primăriei Municipiului Iași - Serviciul Administrație Publică Locală, adresa din 18 decembrie 2003 a D.J.

Iași a Arhivelor Naționale) se comunică acesteia că imobilul în litigiu nu figurează ca fiind naționalizat prin Decretul nr. 92/1950 și nici în alte decizii de preluare.

În prezenta cauză, reclamanta nu are calitate de persoană îndreptățită la solicitarea de măsuri reparatorii și în lumina prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu lit. e) din Anexa 1 din lege, respectiv prevederile din Acordul încheiat între România și Grecia privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două țări, semnat la Atena, la 2 septembrie 1966 și publicat în B. Of., Partea I, nr. 76 din 6 decembrie 1966. Astfel, conform art. 5 din Legea nr. 10/2001 „ Nu sunt îndreptățite la restituire în natură sau la măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, enumerate în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta lege” iar în H.G.

nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 la pct. 5.1. se prevede că „pentru asigurarea exigențelor art. 5 din Lege nu este necesară lista nominală a persoanelor care au beneficiat de măsuri reparatorii în baza unor tratate internaționale, deoarece este suficientă existența acordului internațional pentru imobilele preluate în mod abuziv”. Potrivit prevederilor din Acordul încheiat între România și Grecia, Guvernul Român a plătit Guvernului Greciei o sumă de bani, cu titlu de îndemnizație globală, forfetară și definitivă pentru bunurile, drepturile și interesele persoanelor fizice sau juridice elene care au fost atinse de măsurile de naționalizare, expropriere, luare în administrare, precum și orice alte măsuri legislative sau administrative similare.

De la data intrării în vigoare a Acordului, statul român, precum și persoanele fizice sau juridice române sunt eliberate de orice obligație față de persoanele fizice sau juridice elene pentru revendicările menționate. În consecință, a admite sau a dispune restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru reclamantă, chiar și în situația în care aceasta și-ar dovedi calitatea de persoană îndreptățită, ar echivala cu o dublă despăgubire, or acest fapt ar conduce la îmbogățirea fără just temei. Părțile au invocat lipsa calității procesuale active a reclamantei, dar coroborat cu cele expuse anterior, aceasta nu se confruntă totuși cu calitatea de persoană îndreptățită la solicitarea de măsuri reparatorii care este conturată în lumina dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 coroborate cu lit. e din Anexa 1 din lege, respectiv prevederile din Acordul încheiat între România și Grecia.

Convenția cu Statul grec s-a impus a fi analizată pe fond, deoarece reclamantei nu i se poate nega dreptul în totalitate, ci doar acordarea despăgubirilor, deoarece autorul său a primit o despăgubire raportat la data plecării și a emiterii acordului 25 august 1956. Reclamanta are calitatea de a solicita ceea ce a aparținut autorilor săi, dar aceasta nu înseamnă că cererea sa este și întemeiată. T.N. a declarat apel considerând că sentința tribunalului este nelegală.

În motivarea apelului, a susținut că, raportat la dispozițiile legale în materie și la obiectul litigiului, hotărârea apelată dezbate aspecte străine cauzei, aspecte care nu au făcut obiectul dosarului, care nu erau în competența instanței de judecată pentru a fi analizate și care fuseseră deja examinate odată cu emiterea Dispoziției nr. 1937 din 9 iunie 2006. Susține apelanta că motivarea instanței este lipsită de consistență juridică, se referă la aspecte cu care nu a fost învestită, prima instanță refuzând să intre în dezbaterea fondului. Apelanta pretinde că toate chestiunile ce preced emiterea unei dispoziții, conform Legii nr. 10/2001 și Normelor metodologice de aplicare, se analizează de către o singură autoritate - entitatea învestită cu soluționarea notificării - și nu de către instanța de judecată.

Apreciază apelanta că, potrivit dispoziției emise de primarul Municipiului Iași, „notificanta are calitatea de persoană îndreptățită, conform dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) coroborat cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat cu Ordonanța de adjudecare transcrisă la Tribunalul Județului Iași, iar a calității de moștenitor cu certificatul din 1 iulie 1988 emis de Primăria din Verona - Grecia”. În aceste condiții, apelanta arată că reținerile instanței cu privire la acordurile internaționale încheiate de România cu Grecia, în baza cărora ar fi fost despăgubită, nu pot fi avute în vedere, deoarece au la bază simple prezumții, care nu sunt dovedite și nu pot reprezenta o justificare pentru respingerea contestației.

Susține apelanta că instanța s-a pronunțat plus petita, deoarece a soluționat aspecte care nu erau de actualitate la momentul procedural al judecării contestației la Legea nr. 10/2001. Academia Română București a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, întrucât motivele de apel nu au nicio legătură cu obiectul cauzei. În acest sens, intimata învederează că instanța nu este ținută în soluționarea cauzei de modul în care primăria a rezolvat notificarea. Intimata consideră că tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii reținând, corect, incidența în cauză a prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a Acordului încheiat între România și Grecia privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două țări.

Mai susține intimata că T.N. nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la restituire întrucât nu și-a probat dreptul de proprietate asupra imobilului notificat și nici preluarea abuzivă a acestuia de către stat. În apel a fost administrată proba cu înscrisuri. Prin Decizia civilă nr. 30 din 4 martie 2011 Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamanta T.N. împotriva sentinței civile nr. 1469 din 28 iunie 2010 a Tribunalului Iași, sentință pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu Academia Română, dispunând anularea Deciziei nr. 58 din 5 mai 2009 emisă de pârâtă și stabilind calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent - conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 - pentru cota de 1/72 din imobilul situat în Iași, (teren în suprafață de 690 mp).

S-au păstrat dispozițiile de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și de respingere a acțiunii în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Județului Iași și cu Academia Română - Filiala Iași. S-au păstrat dispozițiile de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de Academia Română - Filiala Iași. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut în ceea ce privește calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 1.500 mp teren situat în Iași, că aceasta este dovedită doar în parte, respectiv pentru cota indiviză de 1/72 din imobil, ce a fost cumpărată de tatăl său de la moștenitorii fostului proprietar, S.H.I.

În acest sens, curtea de apel a reținut că T.N. a susținut în notificările formulate că terenul, în suprafață de 1.500 mp, a aparținut tatălui său - D.H.I., care a decedat, a cărei unică moștenitoare este, dreptul său de proprietate fiind probat cu Ordonanța de adjudecare transcrisă la Tribunalul Județean Iași, secția a III-a sub nr. 1283 din 24 iulie 1918. Însă, această ordonanță atestă că imobilul din Iași, a fost adjudecat de S.H.I., unchiul reclamantei. După decesul unchiului reclamantei, doi dintre moștenitorii acestuia au vândut cota lor indiviză de 2/36 din imobil cumpărătorilor D.V.H.I., tatăl reclamantei și P.A.H.I., fratele tatălui reclamantei, conform procesului verbal din 9 decembrie 1946 și actului de veșnică vânzare din 23 martie 1940. Curtea de Apel Iași a reținut, totodată, că nu poate fi primită apărarea intimatei referitoare la nedovedirea preluării abuzive a imobilului de către stat.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 1 lit. e) cap. 1 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care pentru imobilul notificat nu se face dovada formală a preluării de către stat, soluționarea notificării se va face și în funcție de acest element - faptul că imobilul se regăsește în patrimoniul statului constituind o prezumție relativă de preluare abuzivă. S-a reținut că expertiza tehnică efectuată de expert tehnic Constantin Costache a concluzionat că Academia Română - Filiala Iași deține suprafața de 690 mp teren în Iași, prezumția relativă a preluării abuzive a acestei suprafețe fiind întărită de matricola nr. 2 privind impozitul pe clădiri, în care s-a menționat că imobilul notificat a fost naționalizat.

S-a apreciat că în cauză nu poate fi reținută incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a Acordului încheiat între România și Grecia privind reglementarea problemelor financiare în suspensie între cele două țări, semnat la 2 septembrie 1966, datorită faptului că, prin Decizia nr. 58 din 5 mai 2009, Academia Română București a respins notificarea motivat de faptul că T.N. nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului notificat. Rațiunea unui alt temei de respingere a pretențiilor notificatoarei decât cel avut în vedere de către unitatea deținătoare, în cadrul demersurilor efectuate de T.N. pentru verificarea legalității deciziei de respingere a notificării contravine principiului fundamental de drept procesual civil al neînrăutățirii situației părții în propria cale de atac.

S-a reținut, pe de altă parte, că apelanta, prin apărător, a declarat că autorul ei nu a fost despăgubit de către statul grec, însă, în speță, nu s-a produs nicio dovadă în acest sens. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.N., prin mandatar cu procură specială, prin avocat A.A., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâților la restituirea în natură a suprafeței de 690 mp teren, urmare a constatării calității de persoană îndreptățită în cotă de 1/1, sau la compensarea cu alt teren pe alt amplasament. În subsidiar, s-a solicitat acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața menționată.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a susținut că instanța de apel, deși a stabilit corect calitatea sa de persoană îndreptățită, a apreciat în mod eronat că are această calitate numai cu privire la cota de 1/72 din imobil. S-a arătat că, pronunțându-se astfel, instanța de apel și-a depășit atribuțiile, încălcând în mod flagrant principiul potrivit căruia apelantului nu i se poate agrava situația în propria cale de atac. Instanța de apel a analizat aspecte care excedeau cadrului procesual, atâta timp cât nu s-au invocat aspecte legate de cote, de succesiuni, de către niciuna dintre părți, neexistând nicio persoană care să pretindă că ar avea un drept asupra imobilului, în calitate de succesor.

S-a susținut că, mai mult, instanța de apel a încălcat în mod flagrant dispozițiile art. 295 C. proc. civ., întrucât motivele legate de o eventuală stabilire incorectă a cotei de succesiune, aspect care nu făcea oricum obiectul dosarului și asupra căruia s-a statuat irevocabil, nu intra în sfera ordinii publice, ci cel mult în sfera celei private, care are alt regim și care trebuie adusă la cunoștință de către o eventuală persoană vătămată. Referitor la fondul litigiului, recurenta a criticat decizia atacată ca netemeinică și nelegală, prevalându-se de certificatul de calitate de moștenitor după defunctul H.I.S., care atestă calitatea sa de unică moștenitoare legală a acestuia, ca strănepoată de frate și pe cale de consecință, de persoană îndreptățită pentru întreaga cotă de 1/1 din teren, și nu doar pentru 1/72.

S-a învederat că aceste aspecte sunt exclusiv chestiuni prealabile emiterii unei dispoziții de către organele competente, chestiuni asupra cărora instanța nu avea căderea de a mai reveni. Prin analizarea acestei condiții instanța de judecată s-a subrogat autorităților învestite cu soluționarea notificării, depășindu-și competența dată în mod expres de Legea nr. 10/2001 și pronunțându-se plus petita. Recurenta a arătat că prin contestație se analizează și stabilește exclusiv modalitatea de despăgubire, astfel că nu se putea analiza în ce cotă este îndreptățită la despăgubiri, acest aspect fiind constatat irevocabil de către autoritatea emitentă a dispoziției. În susținerea motivelor de recurs, reclamanta a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor din 18 august 2008 eliberat de B.N.P., Asociați P.G.

și P.T.V., prin care s-a constatat calitatea sa de moștenitor legal a defunctului H.I.S., decedat. Intimatul - pârât Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. a Județului Iași a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La data de 11 iunie 2012, intimata pârâtă Academia Română - Filiala Iași a depus o cerere de suspendare a judecății recursului, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. 17828/245/2012 aflat pe rolul Judecătoriei Iași și având ca obiect cererea de constatare a nulității absolute a certificatului de moștenitor din 18 august 2008, depus la dosar. Prin încheierea de la termenul din 12 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea de suspendare menționată, reținând că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., întrucât dezlegarea ce urmează a fi dată recursului atârnă de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul altei judecăți, în raport de verificarea calității de persoană îndreptățită a reclamantei. Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2015, Academia Română - Filiala Iași a solicitat repunerea pe rol și continuarea judecății, arătând că, prin sentința civilă nr. 12401 din 1 octombrie 2013 a Judecătoriei Iași, irevocabilă prin Decizia nr. 967 din 2 decembrie 2014 a Curții de Apel Iași, s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor din 18 august 2008 eliberat de B.N.P., P.G. În susținerea cererii de repunere pe rol, intimata - pârâtă a depus la dosar hotărârile judecătorești menționate, în copie.

Examinând criticile invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica vizând încălcarea principiului neagravării situației părții în propria cale de atac, reglementat de art. 296 C. proc. civ., circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținută. Astfel, susținerile reclamantei recurente în sensul că instanța de apel ar fi analizat aspecte legate de cota parte din imobil la care ar fi îndreptățită aceasta, aspecte ce nu ar fi fost invocate de către niciuna dintre părți, sunt lipsite de suport.

Instanța de apel a examinat probatoriul administrat în cauză, raportat la motivele de apel invocate de reclamantă și la apărările pârâtelor, având în vedere caracterul devolutiv al apelului, cu respectarea art. 295 C. proc. civ. Prin întâmpinarea depusă la 27 octombrie 2008, în fața primei instanțe, Academia Română a invocat împrejurarea că T.N. nu a făcut dovada dreptului său de proprietate cu privire la cota de 34/36 din imobil. Susțineri similare au fost formulate de pârâtele intimate prin întâmpinările și concluziile depuse în faza procesuală a apelului.

Tocmai principiul neagravării situației părții în propria cale de atac a fost aplicat de instanța de apel, care a înlăturat din sentința primei instanțe argumentul Tribunalului Iași privind incidența art. 5 din Legea nr. 10/2001 și a Acordului încheiat între România și Grecia la 2 septembrie 1966, datorită faptului că, prin Decizia nr. 58/2009, Academia Română a respins notificarea pentru nedovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului notificat (și nu ca urmare a reținerii aplicării prevederilor art. 5 din Legea nr. 10/2001).

Prin urmare, ceea ce este esențial în analiza respectării principiului neagravării situației părții, în speță, a reclamantei, în propria cale de atac este faptul că prin sentința primei instanțe acesteia i s-a respins acțiunea, iar prin decizia recurată s-a admis apelul reclamantei și, urmare a admiterii în parte a sentinței, s-a admis acțiunea și s-a dispus anularea Deciziei nr. 58 din 5 mai 2009 emisă de Academia Română, stabilindu-se calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 pentru cota de 1/72 din imobil. Curtea va constata, totodată, că este nefondată și critica recurentei referitoare la greșita examinare a unor susțineri prealabile emiterii unei dispoziții de către organele competente, chestiuni asupra cărora se pretinde că instanța nu avea căderea de a mai reveni, întrucât și-ar fi depășit competența dată în mod expres de Legea nr. 10/2001.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta a făcut trimitere la Dispoziția nr. 1937 din 19 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Iași, prin care i-a fost recunoscută calitatea de persoană îndreptățită, însă obiectul contestației în prezenta cauză îl reprezintă Decizia nr. 58 din 5 mai 20 09 emisă de Academia Română prin care s-a respins notificarea prin care s-a solicitat restituirea suprafeței de 856 mp (690 mp conform măsurătorilor terenului). Faptul că primăria a emis anterior o dispoziție prin care a propus acordarea de despăgubiri către reclamantă pentru un teren în suprafață de 644 mp (ocupat de carosabil și trotuare) nu are nicio relevanță în prezenta cauză, câtă vreme instanța a fost sesizată pentru a analiza legalitatea Deciziei nr. 58 din 5 mai 2009 și nu a Dispoziției nr. 1937 din 9 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Iași.

Mai mult, Curtea va reține că instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației era competentă să analizeze pe fond toate aspectele legate de legalitatea și temeinicia sa, întrucât dispoziția emisă de Primăria Municipiului Iași nu se poate impune cu putere de lucru judecat, nefiind supusă niciunui control jurisdicțional. Prin urmare, sunt lipsite de suport legal criticile recurentului vizând pronunțarea plus petita, în condițiile în care obiectul dedus judecății l-a reprezentat decizia emisă de Academia Română, iar instanța, în aplicarea deciziei de recurs în interesul Legii nr. 20/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, era competentă să analizeze pe fond toate aspectele deduse judecății, respectiv întrunirea tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei și cota cuvenită acesteia.

Critica formulată prin ultimul motiv de recurs, vizând reținerea eronată a calității de persoană îndreptățită a reclamantei pentru cota de 1/72 din imobil și nu pentru cota de 1/1, este nefondată. În susținerea acestui motiv de recurs, reclamanta a depus la dosar în această fază procesuală certificatul de calitate de moștenitor din 18 august 2008 emis de B.N.P., P.G. și P.T.V., spre a justifica calitatea de moștenitoare a defunctului H.I.S., proprietarul inițial al imobilului. Această probă este înlăturată, însă, ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 12401/2013 a Judecătoriei Iași, hotărâre definitivă și irevocabilă prin care s-a constatat nulitatea absolută a certificatului de calitate de moștenitor menționat.

Celelalte înscrisuri depuse la dosar în fazele procesuale anterioare, de care reclamanta s-a prevalat în dovedirea calității de persoană îndreptățită, nu conduc la o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de apel, în sensul că reclamanta nu justifică calitatea de moștenitoare a foștilor proprietari ai imobilului în cotă de 1/1. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu va fi examinat, fiind invocat formal, întrucât niciuna dintre criticile aduse deciziei recurate nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care nu constituie motiv de casare ori modificare în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Pentru toate aceste considerente, Curtea va constata că recursul este nefondat și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta T.N. împotriva Deciziei nr. 30 din 04 martie 2011 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta la plata sumei de 1.650 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă Academia Română - Filiala Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2015.