ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 636/2015
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 636/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 966/2014 din 26 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iași cu sediul în Iași, str. D.M., nr. 67 în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Iași, O.S. dom. în Iași, str. C., nr. 1A, și SC E. SRL cu sediul în Iași, str. H., nr. 14. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei O.S. suma de 12.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, p rin decizia civilă nr. 92/2013 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pronuntată în primul ciclu procesual - s-a admis apelul declarat de Universitatea Tehnică G.A.
din Iași împotriva sentinței civile nr. 2465 din 10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, care a fost anulată. În consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a Universității „G.A.”, Iași și a fost trimisă cauza la Tribunalul Iași, secția I civilă, pentru rejudecare. În primul ciclu procesual, instanța de control judiciar a reținut următoarea situație de fapt: prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 05 noiembrie 2010, reclamanta Universitatea Tehnică „G.A.” din Iași cheamă în judecată pârâții Primarul Municipiului Iași, O.S. și SC P.C.S.C. SRL pentru a constata: - nulitatea absolută a Dispoziției nr. 3927/2005 emisă de Primarul Municipiului Iași în baza Legii nr. 10/2001; - nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 12 octombrie 2006 între O.S.
și societatea comercială pârâtă, autentificat la BNP B.A.L.; - Primarul Municipiului Iași să fie obligat la emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună trimiterea spre competentă soluționare a notificării din 13 august 2001 depusă de O.S. la BEJ către reclamantă, în calitate de unitate deținătoare a imobilului teren în suprafață de 476,80 mp situat în Iași, str. P. nr. 12 și acordarea cheltuielilor de judecată. În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată, în esență, că imobilul restituit în natură în procedura Legii nr. 10/2001 se află în incinta campusului universitar T.V., dreptul de proprietate al reclamantei conform art. 166 din Legea nr. 84/1995 fiind intabulat în Cartea funciară prin Încheierea din anul 2002, situație opozabilă și cunoscută de Primăria Municipiului Iași.
Reclamanta invocă încălcarea art. 25 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Iași nefiind competent în soluționarea notificării formulate de O.S. Ulterior restituirii în natură a imobilului, pârâta a transmis dreptul de proprietate societății comerciale prin act autentic a cărui constatare a nulității absolute se solicită. În drept sunt invocate dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin întâmpinare pârâta O.S. a invocat excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantei motivată pe faptul că aceasta nu are nici un drept cu privire la terenul în suprafață de 476,8 mp. De la data de 12 aprilie 2006 are un drept de proprietate transcris în CF sub nr. XX urmare dezmembrării și dezlipirii parcelei din suprafața transcrisă inițial în CF YY.
Pe fondul cauzei, pârâta invocă respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în emiterea dispoziției contestate, terenul fiind în deținerea unității administrativ-teritoriale, dreptul său de proprietate fiind distinct de al unității teritoriale (UAT). Soluția în al doilea capăt de cerere nu poate fi decât de respingere, actele subsecvente fiind nule sau anulabile în funcție de poziția subiectivă a dobânditorului. Primarul Municipiului Iași prin întâmpinare invocă excepția necompetenței materiale a tribunalului și precizează că la data notificării – 13 august 2001, cât și a emiterii dispoziției – 16 decembrie 2005, imobilul se afla în proprietatea Municipiului Iași, entitate investită, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu soluționarea notificării.
Se susține că dreptul reclamantei în care este inclus și terenul în litigiu a fost constituit prin Ordinul nr. 4928 emis de Ministerul Educației și Cercetării la data de 18 august 2006, înscris în Cartea funciară la data de 25 octombrie 2006, ulterior emiterii dispoziției contestate. Pârâta SC P.C.S.C. SRL în întâmpinare invocă excepția inadmisibilității deoarece nu există identitate între terenul ce face obiectul încheierii de intabulare din anul 2002 prin care s-a dispus înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei și terenul identificat cu nr. cadastral AA și înscris în CF nr. XX a Municipiului Iași. Se invocă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes.
Pe fond acțiunea nu este întemeiată, cererea reclamantei trebuie dovedită conform art. 1169 C. civ. Documentația pentru emiterea dispoziției a fost verificată și validată cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001, fiind cumpărători de bună credință, în prezent terenul este afectat de sarcini ca urmare a ipotecii instituite asupra acestuia. Tribunalul Iași prin Încheierea de ședință din 23 martie 2011 respinge excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului Iași și de inadmisibilitate a acțiunii. Unește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes cu fonful. În primul ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 2465 din 10 octombrie 2012, Tribunalul Iași, secția II civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și respinge acțiunea, obligând reclamanta la cheltuieli de judecată.
În primul ciclu procesual, analizând lucrările cauzei, Curtea a constatat că situația de fapt stabilită în considerentele sentinței redă succesiunea operațiunilor efectuate în procedura Legii nr. 10/2001 în care s-a soluționat notificarea, a celor privind înscrierea în Cartea funciară, a drepturilor apelantei și intimatei O.S. – urmare dezmembrării proprietății reclamantei, cât și identificarea imobilului în litigiu prin expertiză tehnică. Prima instanță a soluționat cauza pe excepția unită cu fondul, motivată pe faptul că reclamanta nu deține titlul de proprietate, în CF nr. ZZ la data promovării acțiunii pentru 476,80 mp. În primul ciclu procesual finalizat prin decizia civilă nr. 92 din 25 septembrie 2013, Curtea –instanță de apel - a reținut că prin aplicarea greșită a legii și a analizei probatoriului administrat, a forței probante conferite încheierilor de carte funciară, prima instanță a soluționat excepția calității procesuale active a reclamantei.
În speță, reclamantul a susținut că prin emiterea dispoziției i s-a încălcat dreptul de proprietate pe care îl are și înscris în cartea funciară, ceea ce a și dovedit prin suprapunerea proprietăților. Din probele administrate a rezultat că vătămarea s-a produs reclamantei prin modalitatea dezmembrării proprietății sale de OCPI Iași la cererea pârâtei O.S. și constituirii cărții funciare pentru aceasta. Înscrierile în cartea funciară nu au la data investirii instanței și soluționării cererii forță probantă absolută în sensul încetării, stingerii pentru reclamantă a dreptului de proprietate.
Curtea a reținut în cuprinsul deciziei anterior evocate, pe de o parte, că la data pronunțării sentinței Legea nr. 7/1996 în art. 17 stabilește obiectul publicității imobiliare întemeiată pe sistemul de evidență a cadastrului general în înscrierea în cartea funciară a actelor și faptelor juridice referitoare la imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială, în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz al opozabilității față de terț al acestor înscrisuri. În nici un caz publicitatea imobiliară nu constituie și nu transmite drepturi reale, fiind doar un sistem de evidență cu efectele impuse de lege.
„Înscrierea” se dispune în baza titlului de proprietate al celui ce solicită intabularea dreptului sau a altor mențiuni indicate în lege, conform art. 20 alin. (3) și (4), orice „rectificare” în sens larg, ce include și operațiunea dezmembrării poate avea loc numai pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă conform art. 51 din Legea nr. 7/1996. Pe de altă parte, în Municipiul și Județul Iași nu s-a finalizat cadastrul general pentru ca drepturile reale imobiliare să fie dobândite, modificate sau stinse numai cu respectarea regulilor de carte funciară impuse de art. 877 Noul C. civ. Determinante în soluționarea excepției nu sunt mențiunile din cartea funciară, identitatea între terenul atribuit pârâtei O.S.
și cel deținut de reclamantă, la data emiterii dispoziției fiind dovedită la data investirii tribunalului. Ulterior dezmembrării conform încheierii din 10 aprilie 2006 și încheierii din 12 aprilie 2006 pentru suprafața de 476,80 mp s-a constituit CF nr. XX – proprietar O.S. (drept de proprietate) identificată cu alte elemente cadastrale, suprafața fiind omisă, radiată din cartea funciară în care este înscris dreptul reclamantei. Efectul înregistrării nu este de încetare a dreptului de proprietate al reclamantei pentru terenul în litigiu ce poate avea loc doar prin lege, convenție ori altă modalitate atunci când titularul dispune de acesta. Faptul că reclamanta nu și-a apărat dreptul în procedura plângerii instituită de Legea nr. 7/1996 – tribunalul reținând că nu este investit cu acțiune în modificare sau rectificare carte funciară - nu o împiedică să-și protejeze dreptul prin alte mijloace de drept civil.
De altfel, înscrierile în cartea funciară pot fi modificate în temeiul unei hotărâri judecătorești, în speță irevocabilă, ce poate avea un alt obiect. Curtea a mai constatat că reclamanta s-a legitimat procesual pentru considerentele expuse și în consecință a respins excepția lipsei calității procesuale active. Dacă și în ce măsură terenul în litigiu la data emiterii dispoziției contestate aparținea domeniului privat al Municipiului Iași și cine era „unitatea deținătoare” în sensul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 este o problemă de fond pe care o va soluționa instanța de trimitere. În al doilea ciclu procesual, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași, părțile fiind citate. Nu s-au administrat probe noi.
Verificând actele și lucrările dosarului, motivele cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile legale în vigoare, instanța de fond - reînvestită ca efect al deciziei de trimitere spre rejudecare pronunțată de instanța de apel - a constatat următoarele: Prin cererea adresată instanței, reclamanta Universitatea Tehnică „G.A.” a solicitat să se dispună constatarea nulității absolute a dispoziției emise de Primarul Municipiului Iași nr. 3927/2005 prin care s-a restituit în natură pârâtei O.S. terenul în suprafață de 476,8 mp situat în strada P. nr. 12, dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001. Motivul invocat de reclamantă este acela că pârâtul Primarul Municipiului Iași nu reprezintă entitatea care trebuie să soluționeze notificarea, ci unitatea reclamantă în calitate de unitate deținătoare a bunului imobil restituit.
Cu ocazia primei judecăți la fond au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului, a lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului a fost soluționată prin decizia civilă nr. 92/2013 de Curtea de Apel Iași, care a statuat că aceasta s-a legitimat procesual. Excepția lipsei de interes în promovarea cererii a fost respinsă de instanță, deoarece prin cererea formulată și susținerile ulterioare, reclamanta a dovedit în cauză un interes legitim, născut, direct și actual. Excepția inadmisibilității cererii a fost respinsă având în vedere principiul liberului acces la justiție al părților, garantat de Constituție și CEDO.
Pe fondul cauzei cererea reclamantului este neîntemeiată. Din probele dosarului rezultă că pârâta O.S. este persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și că măsura restituirii în natură a terenului se impune a fi luată în favoarea acesteia. Astfel, în temeiul Legii nr. 10/2001, pârâta a formulat o notificare prin executor judecătoresc – din 13 august 2001 - și a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 476,8 mp, str. P. nr. 12, teren preluat abuziv de stat și care face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001. Acest teren, proprietatea autorilor pârâtei dovedită cu acte autentice, a făcut obiectul contractului de donație din 26 octombrie 1979, încheiat între pârâta O.S.
și fratele ei N.I., în calitate de donatori și Consiliul Popular al Municipiului Iași, în calitate de reprezentant al statului Român. Prin sentința civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de donație, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași. În acest fel au devenit aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Vechiul amplasament al terenului a fost stabilit cu exactitate, de asemenea s-a stabilit prin verificarea situației terenului că acesta este liber de construcții și poate fi restituit în natură în temeiul art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Aceste aspecte care rezultă din dosarul cauzei nu au fost contestate de reclamantă.
Cu privire la persoana deținătoare a imobilului, a reținut instanța că terenul era în deținerea unității administrativ teritoriale pentru următoarele considerente: Terenul a fost donat statului, prin Consiliul Popular al Municipiului Iași în anul 1979 – și deci din acel moment a intrat în deținerea, administrarea și folosința Municipiului Iași, reprezentat prin autoritățile locale; modul de preluare abuzivă a terenului, prin încheierea forțată a actului de donație, implică evident preluarea terenului de către stat, prin Consiliul Popular al municipiului Iași și nu de către o altă unitate deținătoare.
Cauza de constatare a nulității donației s-a derulat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași, în calitate de donatar, iar anularea donației s-a pronunțat în contradictoriu cu această autoritate în octombrie 2004. La momentul analizării notificării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 situația juridică și de fapt a terenului a fost analizată din nou, terenul fiind încă în deținerea donatarului. Prin procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 02 iunie 2006, s-a procedat la predarea terenului din deținerea Consiliului Local în deținerea proprietarei; deținerea terenului de către Consiliul Local la momentul 02 iunie 2006 nu poate fi deci contestată.
Nu există nici un act care să dovedească susținerea reclamantei cu privire la deținerea terenului de către aceasta, adică nu există nici un act prin care Universitatea să fi preluat de la Consiliul Popular/Local al Municipiului Iași, în administrare sau în orice alt mod, acest teren. Cât privește înscrierile din CF nr. ZZ a Universității Tehnice, acestea nu schimbă cu nimic situația dreptului pârâtei. Astfel, chiar dacă terenul a fost trecut în această Carte Funciară care are ca titular Universitatea, terenul făcea obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind astfel aplicabil art. 166 alin. (4 6 ) din Legea nr. 84/1995, care reglementează situația terenurilor cu privire la care s-ar putea invoca dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 și care au fost preluate abuziv de stat în perioada 1940-1989.
Aceste terenuri nu pot fi în proprietatea unităților de învățământ, ci ele aparțin domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale și pot face obiectul actelor normative de restituire – deci inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001. Universitatea a invocat nulitatea dispoziției pentru motivul necompetenței Primarului Municipiului Iași și a solicitat transmiterea notificării spre competentă soluționare reclamantei. Tribunalul a reținut că, atâta timp cât nu se invocă vreun motiv pentru care restituirea în natură să nu fie posibilă, cât timp calitatea de persoană îndreptățită este clar dovedită, ca și situația juridică a terenului ca fiind liber de construcții și deci posibil a fi restituit în natură nu există nici un motiv al reclamantei de a formula prezenta acțiune.
A mai reținut instanța că potrivit extrasului de carte funciară eliberat la cererea pârâtei O.S., la data de 06 decembrie 2010, Universitatea are înscris dreptul de proprietate cu privire la o suprafață totală de 135.394 mp teren în cadrul Complexului Studențesc T.V., suprafață transcrisă în Cartea Funciară pe bază de măsurători și nu pe bază de acte de dobândire. Pe această suprafață există intabulate clădirile proprietatea Universității: cămine studențești, punct termic, dispensar, garaje, magazii, laboratoare etc. Actuala Carte Funciară a Universității are nr. ZZ provenind din CF nr. YY.
Deschiderea CF nr. YY s-a făcut inițial, prin încheierea din 11 noiembrie 2002 pentru o suprafață mai mare, de 171.163 mp teren din B-dul T.V.; această transcriere a suferit mai multe modificări și rectificări, urmare a modificărilor intervenite în regimul juridic al terenurilor înscrise în Cartea Funciară – ajungându-se în prezent la restrângerea proprietății Universității reclamante la suprafața de 135.394 mp.
Modificările cu privire la regimul juridic al suprafețelor de teren inițial trecute în CF nr. YY sunt consemnate în rubrica de „Înscrieri privitoare la proprietate” de unde rezultă că au avut loc Dezlipiri din suprafața inițial înscrisă și înscrierea dreptului de proprietate în favoarea altor persoane; printre suprafețele dezlipite din suprafața inițial înscrisă în CF nr. YY este menționată și suprafața de 476,8 mp proprietatea intimatei O.S., respectiv dispoziția Primarului Municipiului Iași prin care s-a restituit în natură dreptul cu privire la această suprafață: 3297 din 2005. Astfel, după emiterea dispoziției Primarului de restituire în natură a terenului proprietatea numitei O.S., urmare a cererii pe care pârâta a formulat-o la OCPI s-a dispus, la data de 12 aprilie 2006, dezmembrarea parcelei curți construcții în suprafață totală de 162.402,81 mp – cât mai era transcris la acea dată în CF nr. YY – în două parcele: pJJ(KK) – în suprafață de 161.925,81 mp – proprietate a Universității, menținută în CF nr. YY și parcela pLL(QQ) în suprafață de 476,80 mp – proprietate a pârâtei O.S., această ultimă parcelă fiind dezlipită din CF nr. YY și transcrisă în altă CF, nr. XX prin încheierea pronunțată la aceeași dată, 12 aprilie 2006. De la data de 12 aprilie 2006, pârâta O.S.
are un drept de proprietate transcris în Cartea Funciară cu privire la terenul de 476,8 mp, teren care i s-a restituit prin dispoziția primarului nr. 3927/2005, drept opozabil tuturor și mai ales Universității G.A. – CF a pârâtei nr. XX fiind formată urmare a dezmembrării și dezlipirii parcelei de 476,8 mp din suprafața transcrisă inițial în CF nr. YY. Mai mult, față de faptul că în anul 2006, la data de 12 octombrie, terenul în litigiu, proprietatea pârâtei, transcris în CF nr. XX a fost înstrăinat prin act autentic de vânzare cumpărare, deci cu titlu oneros, către un dobânditor de bună credință, iar transcrierea dreptului dobânditorului nu a fost contestată de Universitate în termenul legal de 3 ani prevăzut de art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată (în forma în vigoare la data introducerii prezentei acțiuni) – aceasta nu mai are nici un fel de interes legitim și actual să susțină prezenta acțiune, pentru că dreptul de proprietate al co-pârâtei SC P.C.S.C.
SRL, în prezent SC E. SRL este consolidat și nu mai poate fi contestat. Nici Cartea Funciară a pârâtei nu este contestată în nici un fel – astfel că proprietatea acesteia este dovedită – conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată. În ceea ce privește constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare, cererea a fost respinsă. Actele subsecvente nu sunt nule sau anulabile în mod automat, ci în funcție de poziția subiectivă a dobânditorului – în sistemul de Carte Funciară. Astfel, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată, în forma în vigoare la data încheierii contractului și la data introducerii prezentei acțiuni: „dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul”.
În aceste condiții, dobândirea unui bun transcris în Cartea Funciară, cu bună credință și transcrierea dreptului nou dobândit face dovada dreptului de proprietate deplină, singura posibilitate a terților de a răsturna această prezumție fiind acțiunea în rectificare a Cărții Funciare, care este posibil a fi formulată în termen de 3 ani de la data înregistrării, conform art. 36 din Legea nr. 7/1996 (în cazul dobânditorului de bună credință, cu titlu oneros, al dreptului de proprietate transcris în CF – cum este cazul în speța de față, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic dintre pârâți). În termen de 3 ani de la data înregistrării dreptului dobânditorului terenului nu s-a formulat nicio asemenea acțiune în rectificare de carte funciară, astfel că dreptul dobândit cu bună credință, cu titlu oneros, prin contractul de vânzare cumpărare atacat, este consolidat, iar prezumția de proprietate este deplină și nu mai poate fi răsturnată.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Universitatea Tehnică „G.A.”, Iași. În temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iași criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de apel se arată că, prin decizia civila nr. 92/2013, rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel Iași a trimis cauza spre judecare, reținând ca înscrierile din cartea funciară nu au forța probantă în ceea ce privește existenta și întinderea dreptului de proprietate al universității, investind prima instanța cu soluționarea prezentei acțiuni judecătorești și dispunând a se stabili deținătorul terenului in litigiu la data emiterii Dispoziției nr. 3927/2005 a Primarului Municipiului Iași prin care s-a dispus restituirea paratei O.S.
- în natură - a imobilului neconstruit în suprafață de 476,80 m.p. situat în Iași, str. P. nr. 12. Cu toate acestea, prima instanța a omis a avea în vedere aceste aspecte, motivându-și hotărârea apelată prin raportare numai la actele și faptele juridice ivite ulterior datei emiterii dispoziției, pronunțându-se și asupra situațiilor pentru care nu a fost investită. În acest sens, în primul rând, instanța a supus controlului judecătoresc dreptul apelantei de proprietate, cenzurând legalitatea titlului Ordinul MEN nr. 3250/2002 și a cărții funciare, fără a fi investită în acest sens, fără a avea competența materială și dând eficienta unui text de lege abrogat la momentul emiterii titlului.
Ori, existența dreptului apelantei de proprietate asupra terenului în litigiu precum și deținerea acestuia de către universitate la momentul soluționării notificării la nivelul anului 2005 este de necontestat, fapt confirmat atât prin documentația aferentă cărții funciare cât și prin raportul de expertiză topo-cadastrală față de care paratele nu au formulat nici o obiecțiune. Prin probatoriul administrat în cauza a făcut pe deplin dovada existentei - încă din anul 2002 - a dreptului exclusiv de proprietate al apelantei asupra terenului situat în fosta str. P. nr. 12, amplasat actualmente în incinta campusului universitar T.V., conform cărții funciare, în baza încheierii din anul 2002, definitivă și irevocabilă, emisă de Judecătoria Iași - Biroul de Carte Funciară, anterior emiterii dispoziției contestate.
Cu toate acestea prima instanța retine ca la momentul soluționării notificării terenul era în deținerea donatarului Consiliul Local al Municipiului Iași având în vedere sentința civilă nr. 9721/2004 pronunțată de Judecătoria Iași prin care s-a constatat nulitatea actului de donație și procesul verbal încheiat în data de 02 iunie 2006. Solicită să se constate ca aceasta motivare nu poate fi primită întrucât pe de o parte prin hotărârea judecătorească menționată anterior instanța nu a constatat decât nulitatea actului de donație fără a se dispune și repunerea părților în situația anterioară pentru ca astfel intimata O.S. să fie pusă în posesia terenului iar pe de altă parte procesul verbal prin care intimata O.S.
a fost pusă în posesie a fost încheiat ca urmare a emiterii Dispoziției nr. 3927/2005. Deci, in aceste condiții, în mod eronat prima instanța a reținut că la momentul soluționării notificării terenul era în deținerea emitentului dispoziției contestate. Faptul că universitatea era proprietarul și deținătorul acestui teren este confirmat de pârâta O.S. care, ulterior emiterii dispoziției de restituire în natură a înaintat oficiului de cadastru cererea de dezmembrare. Ori, dacă universitatea nu era proprietara și deținătoarea acestui teren și titulara cărții funciare, nu ar mai fost necesară promovarea de către parata O.S. a cererii de dezmembrare. Apreciază apelanta că procedura de dezmembrare nu îi este opozabila în condițiile în care nu au fost respectate de către pârâta O.S.
dispozițiile art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996 ce sunt de strictă interpretare. Prin decizia civilă nr. 248 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de Universitatea Tehnică G.A. Iași și a obligat-o pe apelantă la plata către intimata O.S. a sumei de 4960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că, având în vedere sentința civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași, nulitatea absolută a contractului de donație din 26 octombrie 1979, s-a apreciat în mod judicios că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziții legale ce prevăd în mod expres că includerea imobilelor donate statului (în formă autentică prevăzută de art. 813 C. civ.) în categoria imobilelor preluate abuziv este condiționată de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă privind anularea sau constatarea nulității donației.
În ceea ce privește persoana care are calitatea de deținătoare a imobilului, curtea de apel a reținut că tribunalul a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale relevante sub acest aspect – art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care terenul în discuție a fost donat în anul 1979 statului, prin Consiliul Popular al Municipiului Iași, astfel că la acea dată acesta a intrat în deținerea, administrarea și folosința Municipiului Iași, reprezentat prin autoritățile locale. Cum prin procesul verbal de punere în posesie încheiat la data de 2 iunie 2006 s-a procedat la predarea terenului din deținerea Consiliului Local în deținerea intimatei, s-a considerat că este evident că la momentul 2 iunie 2006 terenul aparținea Consiliului Local.
S-a constatat că, potrivit art. 166 din Legea nr. 84/1995 și Ordinului Ministrului Educației Naționale nr. 3250 din 10 martie 2002, Universitatea Tehnică deține un drept de proprietate cu privire la baza sa materială de învățământ, dar nu poate invoca dreptul de proprietate asupra terenului pretins, în lipsa unei dovezi privind intrarea în administrarea, deținerea sau folosința sa a bunului în discuție, ce se pretinde că ar fi parte a bazei sale materiale, astfel cum este aceasta definită prin alin. (2) al art. 166. S-a considerat că mențiunile din CF nr. ZZ a Universității Tehnice nu pot face dovada existenței și întinderii dreptului de proprietate, ci trebuie coroborate cu o modalitate legală de dobândire a acestui drept, față de prevederile exprese ale art. 51 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată.
În cauză, potrivit extrasului de carte funciară eliberat la cererea intimatei O.S., Universitatea are înscris dreptul de proprietate cu privire la o suprafață totală de 135.394 m.p., teren în cadrul Complexului Studențesc T.V., suprafață transcrisă pe bază de măsurători și nu pe baza unor acte de dobândire. Pe de altă parte, chiar dacă terenul a fost trecut în această carte funciară care are ca titular universitatea, bunul în litigiu face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind astfel aplicabil art. 166 alin. (4 6 ) din Legea nr. 84/1995, care reglementează situația terenurilor preluate abuziv de stat în perioada 1940 – 1989, ce aparțin domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale și pot face obiectul actelor normative de restituire, deci inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.
Nu a fost primită de către instanța de apel susținerea apelantei referitoare la abrogarea alin. (4 6 ) al art. 166 din Legea nr. 84/1995, deoarece textul a rămas în vigoare ca efect al eliminării pct. 3 al art. 1 din Legea nr. 713 din 3 decembrie 2001, publicată în M.Of. nr. 803/14.12.2001, prin rectificarea nr. 713 din 3 decembrie 2001, publicată în M. Of. nr. 5/08.01.2002. Pentru considerentele expuse, s-a apreciat că în mod corect au fost respinse primul și cel de-al treilea dintre capetele de cerere ale reclamantei apelante, începând din 12 aprilie 2006, intimata O.S.
având un drept de proprietate transcris în Cartea Funciară cu privire la terenul de 476,8 mp, care i s-a restituit prin dispoziția primarului nr. 3927/2005, drept opozabil tuturor, inclusiv Universității G.A., atât în raport de dispozițiile art. 166 alin. (4 6 ) din Legea nr. 84/1995, cât și în contextul în care cartea funciară a intimatei a fost formată urmare a dezmembrării și dezlipirii parcelei menționate din suprafața transcrisă inițial în CF nr. YY a apelantei. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Universitatea Tehnică G.A. din Iași, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta a criticat decizia atacată pentru reținerea eronată a deținerii terenului de către Consiliul Local al Municipiului Iași la momentul soluționării notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, așa cum reiese din documentația suport a cărții funciare, terenul aferent campusului universitar, care include și terenul în litigiu, a fost transferat de către autoritățile locale universității prin Decizia nr. 501/1990, emisă de Prefectura Județului Iași și, ca atare, din acel moment universitatea a devenit deținătorul acestuia în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001. S-a susținut că, în mod nejustificat, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate, deși titlul său a fost atestat prin Ordinul M.E.N.
nr. 3250/2002, supus eronat controlului judecătoresc, fără ca instanța să fi fost investită și să fi avut competență în acest sens. S-a învederat că este de necontestat faptul că la momentul soluționării notificării, formulată de intimata O.S., universitatea era proprietarul tabular exclusiv al imobilului în litigiu și ulterior intabulării dreptului său de proprietate, prin emiterea dispoziției contestate, pârâtul Primarul Municipiului Iași, fără a fi unitate deținătoare în sensul legii, a încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 1072001 și a ignorat prevederile art. 27 alin. (2) din același act normativ. Recurenta a precizat că nu este lipsit de importanță faptul că procedura de dezmembrare nu îi este opozabilă în condițiile în care nu au fost respectate de către pârâta intimată O.S.
dispozițiile art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996, dispoziții de strictă interpretare. S-a arătat că, date fiind prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, instanța avea obligația de a se raporta numai la situația juridică a terenului la momentul formulării notificării și de a identifica deținătorul acestuia până la momentul soluționării notificării. Totodată, recurenta a criticat decizia instanței de apel arătând că nu poate fi primită motivarea potrivit căreia acțiunea este neîntemeiată, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită este dovedită și nu există un impediment pentru restituirea în natură a terenului, întrucât prin cerere nu au fost vizate decât aspectele referitoare la neîndeplinirea cerințelor legale privind titularul competenței de soluționare a unei notificări formulate prin prisma prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, și nu cele referitoare la modul de soluționare efectivă a acesteia.
Intimata O.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat neîncadrarea motivelor de recurs în cele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., solicitând în principal constatarea nulității recursului, întrucât aprecierea instanțelor de fond și apel cu privire la persoana care are calitatea de persoană deținătoare a imobilului constituie o chestiune de apreciere și valorificare a probelor, ce nu poate face obiectul verificării instanței de recurs. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Examinând cu prioritate excepția nulității recursului invocată de intimata O.S., conform art. 137 C. proc. civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată și o va respinge.
Criticile invocate de reclamanta recurentă prin motivele de recurs se circumscriu în parte motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care se invocă greșita reținere a calității Primarului de unitate deținătoare a imobilului și, deci, de persoană care se putea pronunța cu privire la restituirea în natură, împrejurare învederată ca motiv de nulitate a dispoziției Primarului, cu ignorarea art. 25 și 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996. Curtea va constata că, prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed: În primul rând se impune a se preciza că recurenta reclamantă nu a contestat modul de soluționare a notificării intimatei O.S.
pe fondul său, nici calitatea acesteia de persoană îndreptățită, și nici identificarea imobilului restituit în natură, ci doar calitatea de persoană deținătoare și, pe cale de consecință, competența primarului de a emite dispoziția în temeiul Legii nr. 10/2001. Instanța de apel, confirmând hotărârea primei instanțe, a reținut că terenul restituit prin dispoziția a cărei nulitate absolută s-a solicitat să se constate a făcut obiectul unui contract de donație încheiat între Statul Român, reprezentat de Consiliul Popular al Municipiului Iași, în calitate de donatar și intimata O.S. și fratele său N.I., în calitate de donatori.
Ca urmare a constatării nulității actului de donație din 26 octombrie 1979 prin hotărâre judecătorească, respectiv prin sentința civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași, au devenit incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001. Prin actul de donație imobilul în litigiu a intrat în deținerea, administrarea și folosința Municipiului Iași, reprezentat prin autoritățile publice locale, astfel că, urmare a constatării nulității donației, acesta a fost predat de către Consiliul Local persoanei îndreptățite, conform procesului verbal de predare din 2 iunie 2006. Contrar afirmațiilor formulate de reclamantă prin motivele de recurs, instanța de apel a examinat susținerile acesteia referitoare la pretinsul drept de proprietate cu privire la terenul în litigiu.
Pornind de la îndreptățirea necontestată a intimatei O.S. de a primi în natură imobilul preluat abuziv de stat, teren liber de construcții, s-a constatat justificat că nu există nici un impediment, care să determine respingerea cererii de restituire în natură a intimatei și nicio excepție de la regula prevăzută de art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit modificărilor aduse acestei legi de Legea nr. 247/2005 fiind posibilă restituirea în natură și a imobilelor afectate unei utilități publice, inclusiv a imobilelor folosite de unitățile de învățământ. Ceea ce este esențial pentru determinarea calității de deținător a imobilului în litigiu este faptul că nu s-a dovedit prin niciuna dintre probele administrate preluarea terenului de către universitate de la Consiliul Local, în al cărui patrimoniu terenul a intrat în mod abuziv prin actul de donație menționat.
La momentul soluționării notificării intimatei, ulterior anulării donației, s-a examinat situația juridică și de fapt a terenului, aflat încă în deținerea donatarului, în contradictoriu cu care, de altfel, s-a pronunțat constatarea nulității donației. Prin procesul verbal de punere în posesie încheiat la 2 iunie 2006 s-a procedat la predarea terenului din deținerea Consiliului Local în deținerea intimatului, astfel încât deținerea terenului la acel moment (de către Consiliul Local Iași) nu poate fi contestată. Menționarea recurentei reclamante în cartea funciară, cu terenul în litigiu, parte dintr-o suprafață mai mare pe care se află campusul universității, nu face dovada dreptului de proprietate al acesteia și nici a calității de persoană deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, cât timp nu s-a făcut vreo dovadă în sensul preluării în administrare sau în orice alt mod a terenului de la Consiliul Local al Municipiului Iași.
În consecință, nu se poate reține că recurenta reclamantă ar fi obținut prin vreuna dintre modalitățile legale vreun drept cu privire la terenul în suprafață de 476,80 m.p. situat în Iași, str. P. nr. 12. Recurenta a invocat ca temei al dreptului său de proprietate art. 166 din Legea nr. 84/1995 și Ordinul M.E.N. nr. 3250 din 10 martie 2002. Examinând corect dispozițiile legale invocate, instanța de apel a reținut că Universitatea are un drept de proprietate asupra bazei materiale de învățământ [conform art. 1 alin. (2)], adică la activul său patrimonial, fiind însă necesar să se dovedească modalitatea de intrare în patrimoniul său a acestor bunuri. În acest context, înscrierea în CF nr. ZZ a Universității Tehnice G.A.
nu schimbă situația juridică a bunului în litigiu, ce face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind aplicabile dispozițiile art. 166 alin. (4 6 ) din Legea nr. 84/1995, cu referire la situația terenurilor cu privire la care s-ar putea invoca dispozițiile art. 166 din Legea nr. 84/1995 și care au fost preluate abuziv de stat în perioada 1940 – 1989. Legiuitorul a reglementat situația juridică a acestor terenuri în sensul că ele aparțin domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale și pot face obiectul actelor normative de restituire, inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.
Astfel, s-a constatat în mod legal de către instanțele de fond și apel că terenul în litigiu, preluat abuziv de stat, printr-un contract de donație anulat prin hotărâre judecătorească, nu face parte din patrimoniul unității de învățământ, ci aparține domeniului privat al statului, astfel că instituția abilitată să soluționeze notificarea pârâtei intimate în temeiul Legii nr. 10/2001 era Primarul Municipiului Iași.
După emiterea dispoziției de restituire în natură, urmare a cererii formulate la OCPI de intimata pârâtă, s-a dispus la data de 12 aprilie 2006 dezmembrarea parcelei curți – construcții în suprafață totală de 162.402,81 mp din CF nr. YY în două parcele, prima în suprafață de 161.925,81 mp, înscrisă în favoarea Universității, menținută în CF nr. YY și a doua, în suprafață de 476,80 mp, proprietate a intimatei O.S., fiind transcrisă în altă CF nr. XX, prin încheierea din 12 aprilie 2006. În aceste condiții, de la data de 12 aprilie 2006, dreptul intimatei este opozabil erga omnes, conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată. Mai mult, Curtea va reține că la 12 octombrie 2006, terenul transcris în CF nr. XX a fost înstrăinat prin act autentic de vânzare – cumpărare, transcrierea dreptului dobânditorului – pârâta intimată SC E. SRL nefiind contestată de universitate conform art. 36 din Legea nr. 7/1996, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ. nu vor fi examinate, fiind invocate formal. Pentru toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata că recursul reclamantei este nefondat și îl va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă O.S. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iași împotriva deciziei nr. 248 din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Obligă pe recurenta-reclamantă la 4960 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă O.S. și la 3100 RON, cu același titlu către intimata-pârâtă SC E. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2015.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.