ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 636/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 636/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 966/2014 din 26 martie

2014 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, s-au respins excepțiile lipsei

calității procesuale active, a lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii.

S-a respins acțiunea civilă

formulată de reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iași cu sediul în Iași, str.

D.M., nr. 67 în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Iași, O.S. dom.

în Iași, str. C., nr. 1A, și SC E. SRL cu sediul în Iași, str. H., nr. 14.

A fost obligată reclamanta

să plătească pârâtei O.S. suma de 12.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut că, p

rin decizia civilă nr. 92/2013 a Curții de Apel

Iași, secția civilă, pronuntată în primul ciclu procesual - s-a admis apelul declarat

de Universitatea Tehnică G.A. din Iași împotriva sentinței civile nr. 2465 din

10 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, care a fost anulată.

În consecință, a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a Universității „G.A.”,

Iași și a fost trimisă cauza la Tribunalul Iași, secția I civilă, pentru rejudecare.

În primul ciclu procesual,

instanța de control judiciar a reținut următoarea situație de fapt: prin cererea

înregistrată la Tribunalul Iași la data de 05 noiembrie 2010, reclamanta Universitatea

Tehnică „G.A.” din Iași cheamă în judecată pârâții Primarul Municipiului Iași, O.S.

și SC P.C.S.C. SRL pentru a constata:

- nulitatea absolută a

Dispoziției nr. 3927/2005 emisă de Primarul Municipiului Iași în baza Legii nr.

10/2001;

- nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 12 octombrie 2006 între O.S. și societatea

comercială pârâtă, autentificat la BNP B.A.L.;

- Primarul Municipiului

Iași să fie obligat la emiterea unei noi dispoziții prin care să se dispună trimiterea

spre competentă soluționare a notificării din 13 august 2001 depusă de O.S. la BEJ

către reclamantă, în calitate de unitate deținătoare a imobilului teren în suprafață

de 476,80 mp situat în Iași, str. P. nr. 12 și acordarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea în fapt a

cererii reclamanta arată, în esență, că imobilul restituit în natură în procedura

Legii nr. 10/2001 se află în incinta campusului universitar T.V., dreptul de proprietate

al reclamantei conform art. 166 din Legea nr. 84/1995 fiind intabulat în Cartea

funciară prin Încheierea din anul 2002, situație opozabilă și cunoscută de Primăria

Municipiului Iași.

Reclamanta invocă încălcarea

art. 25 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, Primarul Municipiului Iași nefiind competent

în soluționarea notificării formulate de O.S. Ulterior restituirii în natură a imobilului,

pârâta a transmis dreptul de proprietate societății comerciale prin act autentic

a cărui constatare a nulității absolute se solicită.

În drept sunt invocate

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare pârâta

O.S. a invocat excepția lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes

a reclamantei motivată pe faptul că aceasta nu are nici un drept cu privire la terenul

în suprafață de 476,8 mp. De la data de 12 aprilie 2006 are un drept de proprietate

transcris în CF sub nr. XX urmare dezmembrării și dezlipirii parcelei din suprafața

transcrisă inițial în CF YY.

Pe fondul cauzei, pârâta

invocă respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001 în emiterea dispoziției contestate,

terenul fiind în deținerea unității administrativ-teritoriale, dreptul său de proprietate

fiind distinct de al unității teritoriale (UAT). Soluția în al doilea capăt de cerere

nu poate fi decât de respingere, actele subsecvente fiind nule sau anulabile în

funcție de poziția subiectivă a dobânditorului.

Primarul Municipiului

Iași prin întâmpinare invocă excepția necompetenței materiale a tribunalului și

precizează că la data notificării – 13 august 2001, cât și a emiterii dispoziției

– 16 decembrie 2005, imobilul se afla în proprietatea Municipiului Iași, entitate

investită, potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001 cu soluționarea notificării. Se

susține că dreptul reclamantei în care este inclus și terenul în litigiu a fost

constituit prin Ordinul nr. 4928 emis de Ministerul Educației și Cercetării la data

de 18 august 2006, înscris în Cartea funciară la data de 25 octombrie 2006, ulterior

emiterii dispoziției contestate.

Pârâta SC P.C.S.C. SRL

în întâmpinare invocă excepția inadmisibilității deoarece nu există identitate între

terenul ce face obiectul încheierii de intabulare din anul 2002 prin care s-a dispus

înscrierea în Cartea funciară a dreptului de proprietate al reclamantei și terenul

identificat cu nr. cadastral AA și înscris în CF nr. XX a Municipiului Iași.

Se invocă și excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei și excepția lipsei de interes.

Pe fond acțiunea nu este

întemeiată, cererea reclamantei trebuie dovedită conform art. 1169 C. civ. Documentația

pentru emiterea dispoziției a fost verificată și validată cu respectarea prevederilor

Legii nr. 10/2001, fiind cumpărători de bună credință, în prezent terenul este afectat

de sarcini ca urmare a ipotecii instituite asupra acestuia.

Tribunalul Iași prin Încheierea

de ședință din 23 martie 2011 respinge excepțiile necompetenței materiale a Tribunalului

Iași și de inadmisibilitate a acțiunii. Unește excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și excepția lipsei de interes cu fonful.

În primul ciclu procesual,

prin sentința civilă nr. 2465 din 10 octombrie 2012, Tribunalul Iași, secția II

civilă, admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și respinge

acțiunea, obligând reclamanta la cheltuieli de judecată.

În primul ciclu procesual,

analizând lucrările cauzei, Curtea a constatat că situația de fapt stabilită în

considerentele sentinței redă succesiunea operațiunilor efectuate în procedura Legii

nr. 10/2001 în care s-a soluționat notificarea, a celor privind înscrierea în Cartea

funciară, a drepturilor apelantei și intimatei O.S. – urmare dezmembrării proprietății

reclamantei, cât și identificarea imobilului în litigiu prin expertiză tehnică.

Prima instanță a soluționat

cauza pe excepția unită cu fondul, motivată pe faptul că reclamanta nu deține titlul

de proprietate, în CF nr. ZZ la data promovării acțiunii pentru 476,80 mp.

În primul ciclu procesual

finalizat prin decizia civilă nr. 92 din 25 septembrie 2013, Curtea –instanță de

apel - a reținut că prin aplicarea greșită a legii și a analizei probatoriului administrat,

a forței probante conferite încheierilor de carte funciară, prima instanță a soluționat

excepția calității procesuale active a reclamantei.

În speță, reclamantul

a susținut că prin emiterea dispoziției i s-a încălcat dreptul de proprietate pe

care îl are și înscris în cartea funciară, ceea ce a și dovedit prin suprapunerea

proprietăților. Din probele administrate a rezultat că vătămarea s-a produs reclamantei

prin modalitatea dezmembrării proprietății sale de OCPI Iași la cererea pârâtei

O.S. și constituirii cărții funciare pentru aceasta.

Înscrierile în cartea

funciară nu au la data investirii instanței și soluționării cererii forță probantă

absolută în sensul încetării, stingerii pentru reclamantă a dreptului de proprietate.

Curtea a reținut în cuprinsul

deciziei anterior evocate, pe de o parte, că la data pronunțării sentinței Legea

nr. 7/1996 în art. 17 stabilește obiectul publicității imobiliare întemeiată pe

sistemul de evidență a cadastrului general în înscrierea în cartea funciară a actelor

și faptelor juridice referitoare la imobilelor din aceeași unitate administrativ-teritorială,

în scopul transmiterii sau constituirii de drepturi reale imobiliare ori, după caz

al opozabilității față de terț al acestor înscrisuri.

În nici un caz publicitatea

imobiliară nu constituie și nu transmite drepturi reale, fiind doar un sistem de

evidență cu efectele impuse de lege. „Înscrierea” se dispune în baza titlului de

proprietate al celui ce solicită intabularea dreptului sau a altor mențiuni indicate

în lege, conform art. 20 alin. (3) și (4), orice „rectificare” în sens larg, ce

include și operațiunea dezmembrării poate avea loc numai pe baza hotărârii judecătorești

definitive și irevocabile sau pe cale amiabilă conform art. 51 din Legea nr. 7/1996.

Pe de altă parte, în Municipiul

și Județul Iași nu s-a finalizat cadastrul general pentru ca drepturile reale imobiliare

să fie dobândite, modificate sau stinse numai cu respectarea regulilor de carte

funciară impuse de art. 877 Noul C. civ.

Determinante în soluționarea

excepției nu sunt mențiunile din cartea funciară, identitatea între terenul atribuit

pârâtei O.S. și cel deținut de reclamantă, la data emiterii dispoziției fiind dovedită

la data investirii tribunalului.

Ulterior dezmembrării

conform încheierii din 10 aprilie 2006 și încheierii din 12 aprilie 2006 pentru

suprafața de 476,80 mp s-a constituit CF nr. XX – proprietar O.S. (drept de proprietate)

identificată cu alte elemente cadastrale, suprafața fiind omisă, radiată din cartea

funciară în care este înscris dreptul reclamantei.

Efectul înregistrării

nu este de încetare a dreptului de proprietate al reclamantei pentru terenul în

litigiu ce poate avea loc doar prin lege, convenție ori altă modalitate atunci când

titularul dispune de acesta.

Faptul că reclamanta nu

și-a apărat dreptul în procedura plângerii instituită de Legea nr. 7/1996 – tribunalul

reținând că nu este investit cu acțiune în modificare sau rectificare carte funciară

- nu o împiedică să-și protejeze dreptul prin alte mijloace de drept civil.

De altfel, înscrierile

în cartea funciară pot fi modificate în temeiul unei hotărâri judecătorești, în

speță irevocabilă, ce poate avea un alt obiect.

Curtea a mai constatat

că reclamanta s-a legitimat procesual pentru considerentele expuse și în consecință

a respins excepția lipsei calității procesuale active. Dacă și în ce măsură terenul

în litigiu la data emiterii dispoziției contestate aparținea domeniului privat al

Municipiului Iași și cine era „unitatea deținătoare” în sensul dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 este o problemă de fond pe care o va soluționa instanța de trimitere.

În al doilea ciclu procesual,

cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași, părțile fiind citate.

Nu s-au administrat probe

noi.

Verificând actele și lucrările

dosarului, motivele cererii de chemare în judecată, raportat la dispozițiile legale

în vigoare, instanța de fond - reînvestită ca efect al deciziei de trimitere spre

rejudecare pronunțată de instanța de apel - a constatat următoarele:

Prin cererea adresată

instanței, reclamanta Universitatea Tehnică „G.A.” a solicitat să se dispună constatarea

nulității absolute a dispoziției emise de Primarul Municipiului Iași nr. 3927/2005

prin care s-a restituit în natură pârâtei O.S. terenul în suprafață de 476,8 mp

situat în strada P. nr. 12, dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Motivul invocat de reclamantă

este acela că pârâtul Primarul Municipiului Iași nu reprezintă entitatea care trebuie

să soluționeze notificarea, ci unitatea reclamantă în calitate de unitate deținătoare

a bunului imobil restituit.

Cu ocazia primei judecăți

la fond au fost invocate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului,

a lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii.

Excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului a fost soluționată prin decizia civilă nr. 92/2013

de Curtea de Apel Iași, care a statuat că aceasta s-a legitimat procesual.

Excepția lipsei de interes

în promovarea cererii a fost respinsă de instanță, deoarece prin cererea formulată

și susținerile ulterioare, reclamanta a dovedit în cauză un interes legitim, născut,

direct și actual.

Excepția inadmisibilității

cererii a fost respinsă având în vedere principiul liberului acces la justiție al

părților, garantat de Constituție și CEDO.

Pe fondul cauzei cererea

reclamantului este neîntemeiată.

Din probele dosarului

rezultă că pârâta O.S. este persoana îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001 și

că măsura restituirii în natură a terenului se impune a fi luată în favoarea acesteia.

Astfel, în temeiul Legii

nr. 10/2001, pârâta a formulat o notificare prin executor judecătoresc – din 13

august 2001 - și a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 476,8

mp, str. P. nr. 12, teren preluat abuziv de stat și care face obiectul reglementării

Legii nr. 10/2001.

Acest teren, proprietatea

autorilor pârâtei dovedită cu acte autentice, a făcut obiectul contractului de donație

din 26 octombrie 1979, încheiat între pârâta O.S. și fratele ei N.I., în calitate

de donatori și Consiliul Popular al Municipiului Iași, în calitate de reprezentant

al statului Român.

Prin sentința civilă

nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de donație, în contradictoriu cu Consiliul

Local al Municipiului Iași. În acest fel au devenit aplicabile dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Vechiul amplasament al

terenului a fost stabilit cu exactitate, de asemenea s-a stabilit prin verificarea

situației terenului că acesta este liber de construcții și poate fi restituit în

natură în temeiul art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Aceste aspecte care rezultă

din dosarul cauzei nu au fost contestate de reclamantă.

Cu privire la persoana

deținătoare a imobilului, a reținut instanța că terenul era în deținerea unității

administrativ teritoriale pentru următoarele considerente:

Terenul a fost donat statului,

prin Consiliul Popular al Municipiului Iași în anul 1979 – și deci din acel moment

a intrat în deținerea, administrarea și folosința Municipiului Iași, reprezentat

prin autoritățile locale; modul de preluare abuzivă a terenului, prin încheierea

forțată a actului de donație, implică evident preluarea terenului de către stat,

prin Consiliul Popular al municipiului Iași și nu de către o altă unitate deținătoare.

Cauza de constatare a

nulității donației s-a derulat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului

Iași, în calitate de donatar, iar anularea donației s-a pronunțat în contradictoriu

cu această autoritate în octombrie 2004.

La momentul analizării

notificării de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 situația juridică și

de fapt a terenului a fost analizată din nou, terenul fiind încă în deținerea donatarului.

Prin procesul-verbal de

punere în posesie încheiat la data de 02 iunie 2006, s-a procedat la predarea terenului

din deținerea Consiliului Local în deținerea proprietarei; deținerea terenului de

către Consiliul Local la momentul 02 iunie 2006 nu poate fi deci contestată.

Nu există nici un act

care să dovedească susținerea reclamantei cu privire la deținerea terenului de către

aceasta, adică nu există nici un act prin care Universitatea să fi preluat de la

Consiliul Popular/Local al Municipiului Iași, în administrare sau în orice alt mod,

acest teren.

Cât privește înscrierile

din CF nr. ZZ a Universității Tehnice, acestea nu schimbă cu nimic situația dreptului

pârâtei. Astfel, chiar dacă terenul a fost trecut în această Carte Funciară care

are ca titular Universitatea, terenul făcea obiectul reglementării Legii nr. 10/2001,

devenind astfel aplicabil art. 166 alin. (4

6

) din Legea nr. 84/1995,

care reglementează situația terenurilor cu privire la care s-ar putea invoca dispozițiile

art. 166 din Legea nr. 84/1995 și care au fost preluate abuziv de stat în perioada

1940-1989. Aceste terenuri nu pot fi în proprietatea unităților de învățământ, ci

ele aparțin domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale

și pot face obiectul actelor normative de restituire – deci inclusiv obiectul Legii

nr. 10/2001.

Universitatea a invocat

nulitatea dispoziției pentru motivul necompetenței Primarului Municipiului Iași

și a solicitat transmiterea notificării spre competentă soluționare reclamantei.

Tribunalul a reținut că,

atâta timp cât nu se invocă vreun motiv pentru care restituirea în natură să nu

fie posibilă, cât timp calitatea de persoană îndreptățită este clar dovedită, ca

și situația juridică a terenului ca fiind liber de construcții și deci posibil a

fi restituit în natură nu există nici un motiv al reclamantei de a formula prezenta

acțiune.

A mai reținut instanța

că potrivit extrasului de carte funciară eliberat la cererea pârâtei O.S., la data

de 06 decembrie 2010, Universitatea are înscris dreptul de proprietate cu privire

la o suprafață totală de 135.394 mp teren în cadrul Complexului Studențesc T.V.,

suprafață transcrisă în Cartea Funciară pe bază de măsurători și nu pe bază de acte

de dobândire. Pe această suprafață există intabulate clădirile proprietatea Universității:

cămine studențești, punct termic, dispensar, garaje, magazii, laboratoare etc.

Actuala Carte Funciară

a Universității are nr. ZZ provenind din CF nr. YY.

Deschiderea CF nr. YY

s-a făcut inițial, prin încheierea din 11 noiembrie 2002 pentru o suprafață mai

mare, de 171.163 mp teren din B-dul T.V.; această transcriere a suferit mai multe

modificări și rectificări, urmare a modificărilor intervenite în regimul juridic

al terenurilor înscrise în Cartea Funciară – ajungându-se în prezent la restrângerea

proprietății Universității reclamante la suprafața de 135.394 mp.

Modificările cu privire

la regimul juridic al suprafețelor de teren inițial trecute în CF nr. YY sunt consemnate

în rubrica de „Înscrieri privitoare la proprietate” de unde rezultă că au avut loc

Dezlipiri din suprafața inițial înscrisă și înscrierea dreptului de proprietate

în favoarea altor persoane; printre suprafețele dezlipite din suprafața inițial

înscrisă în CF nr. YY este menționată și suprafața de 476,8 mp proprietatea intimatei

O.S., respectiv dispoziția Primarului Municipiului Iași prin care s-a restituit

în natură dreptul cu privire la această suprafață: 3297 din 2005.

Astfel, după emiterea

dispoziției Primarului de restituire în natură a terenului proprietatea numitei

O.S., urmare a cererii pe care pârâta a formulat-o la OCPI s-a dispus, la data de

12 aprilie 2006, dezmembrarea parcelei curți construcții în suprafață totală

de 162.402,81 mp – cât mai era transcris la acea dată în CF nr. YY – în două parcele:

pJJ(KK) – în suprafață de 161.925,81 mp – proprietate a Universității, menținută

în CF nr. YY și parcela pLL(QQ) în suprafață de 476,80 mp – proprietate a pârâtei

O.S., această ultimă parcelă fiind dezlipită din CF nr. YY și transcrisă în altă

CF, nr. XX prin încheierea pronunțată la aceeași dată, 12 aprilie 2006.

De la data de 12

aprilie 2006, pârâta O.S. are un drept de proprietate transcris în Cartea Funciară

cu privire la terenul de 476,8 mp, teren care i s-a restituit prin dispoziția primarului

nr. 3927/2005, drept opozabil tuturor și mai ales Universității G.A. – CF a pârâtei

nr. XX fiind formată urmare a dezmembrării și dezlipirii parcelei de 476,8 mp din

suprafața transcrisă inițial în CF nr. YY.

Mai mult, față de faptul

că în anul 2006, la data de 12 octombrie, terenul în litigiu, proprietatea pârâtei,

transcris în CF nr. XX a fost înstrăinat prin act autentic de vânzare cumpărare,

deci cu titlu oneros, către un dobânditor de bună credință, iar transcrierea dreptului

dobânditorului nu a fost contestată de Universitate în termenul legal de 3 ani prevăzut

de art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată (în forma în vigoare la data introducerii

prezentei acțiuni) – aceasta nu mai are nici un fel de interes legitim și actual

să susțină prezenta acțiune, pentru că dreptul de proprietate al co-pârâtei

SC P.C.S.C. SRL, în prezent SC E. SRL este consolidat și nu mai poate fi contestat.

Nici Cartea Funciară a

pârâtei nu este contestată în nici un fel – astfel că proprietatea acesteia este

dovedită – conform art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, republicată.

În ceea ce privește constatarea

nulității contractului de vânzare cumpărare, cererea a fost respinsă. Actele subsecvente

nu sunt nule sau anulabile în mod automat, ci în funcție de poziția subiectivă a

dobânditorului – în sistemul de Carte Funciară.

Astfel, conform art. 30

alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată, în forma în vigoare la data încheierii

contractului și la data introducerii prezentei acțiuni: „dacă în cartea funciară

s-a înscris un drept real, în condițiile prezentei legi, în folosul unei persoane,

se prezumă că dreptul există în folosul ei, dacă a fost dobândit sau constituit

cu bună-credință, cât timp nu se dovedește contrariul”. În aceste condiții, dobândirea

unui bun transcris în Cartea Funciară, cu bună credință și transcrierea dreptului

nou dobândit face dovada dreptului de proprietate deplină, singura posibilitate

a terților de a răsturna această prezumție fiind acțiunea în rectificare a Cărții

Funciare, care este posibil a fi formulată în termen de 3 ani de la data înregistrării,

conform art. 36 din Legea nr. 7/1996 (în cazul dobânditorului de bună credință,

cu titlu oneros, al dreptului de proprietate transcris în CF – cum este cazul în

speța de față, prin încheierea contractului de vânzare cumpărare autentic dintre

pârâți).

În termen de 3 ani de

la data înregistrării dreptului dobânditorului terenului nu s-a formulat nicio asemenea

acțiune în rectificare de carte funciară, astfel că dreptul dobândit cu bună credință,

cu titlu oneros, prin contractul de vânzare cumpărare atacat, este consolidat, iar

prezumția de proprietate este deplină și nu mai poate fi răsturnată.

Față de toate aceste considerente,

instanța a respins ca nefondată acțiunea reclamantei Universitatea Tehnică „G.A.”,

Iași.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iași criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea cererii de

apel se arată că,

prin

decizia civila nr. 92/2013, rămasă definitivă și irevocabilă, Curtea de Apel Iași

a trimis cauza spre judecare, reținând ca înscrierile din cartea funciară nu au

forța probantă în ceea ce privește existenta și întinderea dreptului de proprietate

al universității, investind prima instanța cu soluționarea prezentei acțiuni judecătorești

și dispunând a se stabili deținătorul terenului in litigiu la data emiterii Dispoziției

nr. 3927/2005 a Primarului Municipiului Iași prin care s-a dispus restituirea paratei

O.S. - în natură - a imobilului neconstruit în suprafață de 476,80 m.p. situat în

Iași, str. P. nr. 12.

Cu toate acestea, prima

instanța a omis a avea în vedere aceste aspecte, motivându-și hotărârea apelată

prin raportare numai la actele și faptele juridice ivite ulterior datei emiterii

dispoziției, pronunțându-se și asupra situațiilor pentru care nu a fost investită.

În acest sens, în primul

rând, instanța a supus controlului judecătoresc dreptul apelantei de proprietate,

cenzurând legalitatea titlului Ordinul MEN nr. 3250/2002 și a cărții funciare, fără

a fi investită în acest sens, fără a avea competența materială și dând eficienta

unui text de lege abrogat la momentul emiterii titlului.

Ori, existența dreptului

apelantei de proprietate asupra terenului în litigiu precum și deținerea acestuia

de către universitate la momentul soluționării notificării la nivelul anului 2005

este de necontestat, fapt confirmat atât prin documentația aferentă cărții funciare

cât și prin raportul de expertiză topo-cadastrală față de care paratele nu au formulat

nici o obiecțiune.

Prin probatoriul administrat

în cauza a făcut pe deplin dovada existentei - încă din anul 2002 - a dreptului

exclusiv de proprietate al apelantei asupra terenului situat în fosta str. P.

nr. 12, amplasat actualmente în incinta campusului universitar T.V., conform cărții

funciare, în baza încheierii din anul 2002, definitivă și irevocabilă, emisă de

Judecătoria Iași - Biroul de Carte Funciară, anterior emiterii dispoziției contestate.

Cu toate acestea prima

instanța retine ca la momentul soluționării notificării terenul era în deținerea

donatarului Consiliul Local al Municipiului Iași având în vedere sentința civilă

nr. 9721/2004 pronunțată de Judecătoria Iași prin care s-a constatat nulitatea actului

de donație și procesul verbal încheiat în data de 02 iunie 2006.

Solicită să se constate

ca aceasta motivare nu poate fi primită întrucât pe de o parte prin hotărârea judecătorească

menționată anterior instanța nu a constatat decât nulitatea actului de donație fără

a se dispune și repunerea părților în situația anterioară pentru ca astfel intimata

O.S. să fie pusă în posesia terenului iar pe de altă parte procesul verbal prin

care intimata O.S. a fost pusă în posesie a fost încheiat ca urmare a emiterii Dispoziției

nr. 3927/2005. Deci, in aceste condiții, în mod eronat prima instanța a reținut

că la momentul soluționării notificării terenul era în deținerea emitentului dispoziției

contestate.

Faptul că universitatea

era proprietarul și deținătorul acestui teren este confirmat de pârâta O.S. care,

ulterior emiterii dispoziției de restituire în natură a înaintat oficiului de cadastru

cererea de dezmembrare.

Ori, dacă universitatea

nu era proprietara și deținătoarea acestui teren și titulara cărții funciare, nu

ar mai fost necesară promovarea de către parata O.S. a cererii de dezmembrare.

Apreciază apelanta că

procedura de dezmembrare nu îi este opozabila în condițiile în care nu au fost respectate

de către pârâta O.S. dispozițiile art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996 ce sunt de

strictă interpretare.

Prin decizia civilă

nr. 248 din 27 octombrie 2014, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins ca

nefondat apelul declarat de Universitatea Tehnică G.A. Iași și a obligat-o pe apelantă

la plata către intimata O.S. a sumei de 4960 RON cu titlu de cheltuieli de judecată

în apel.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de apel a reținut că, având în vedere sentința civilă nr. 9721

din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași, definitivă și irevocabilă, prin care

s-a constatat în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Iași, nulitatea

absolută a contractului de donație din 26 octombrie 1979, s-a apreciat în mod judicios

că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, dispoziții

legale ce prevăd în mod expres că includerea imobilelor donate statului (în formă

autentică prevăzută de art. 813 C. civ.) în categoria imobilelor preluate abuziv

este condiționată de o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă privind

anularea sau constatarea nulității donației.

În ceea ce privește persoana

care are calitatea de deținătoare a imobilului, curtea de apel a reținut că tribunalul

a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale relevante sub

acest aspect – art. 22 din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care terenul în discuție

a fost donat în anul 1979 statului, prin Consiliul Popular al Municipiului Iași,

astfel că la acea dată acesta a intrat în deținerea, administrarea și folosința

Municipiului Iași, reprezentat prin autoritățile locale.

Cum prin procesul verbal

de punere în posesie încheiat la data de 2 iunie 2006 s-a procedat la predarea terenului

din deținerea Consiliului Local în deținerea intimatei, s-a considerat că este evident

că la momentul 2 iunie 2006 terenul aparținea Consiliului Local.

S-a constatat că, potrivit

art. 166 din Legea nr. 84/1995 și Ordinului Ministrului Educației Naționale nr.

3250 din 10 martie 2002, Universitatea Tehnică deține un drept de proprietate cu

privire la baza sa materială de învățământ, dar nu poate invoca dreptul de proprietate

asupra terenului pretins, în lipsa unei dovezi privind intrarea în administrarea,

deținerea sau folosința sa a bunului în discuție, ce se pretinde că ar fi parte

a bazei sale materiale, astfel cum este aceasta definită prin alin. (2) al art.

166.

S-a considerat că mențiunile

din CF nr. ZZ a Universității Tehnice nu pot face dovada existenței și întinderii

dreptului de proprietate, ci trebuie coroborate cu o modalitate legală de dobândire

a acestui drept, față de prevederile exprese ale art. 51 alin. (1) din Legea

nr. 7/1996 republicată.

În cauză, potrivit extrasului

de carte funciară eliberat la cererea intimatei O.S., Universitatea are înscris

dreptul de proprietate cu privire la o suprafață totală de 135.394 m.p., teren în

cadrul Complexului Studențesc T.V., suprafață transcrisă pe bază de măsurători și

nu pe baza unor acte de dobândire.

Pe de altă parte, chiar

dacă terenul a fost trecut în această carte funciară care are ca titular universitatea,

bunul în litigiu face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind astfel

aplicabil art. 166 alin. (4

6

) din Legea nr. 84/1995, care reglementează

situația terenurilor preluate abuziv de stat în perioada 1940 – 1989, ce aparțin

domeniului privat al statului sau unităților administrativ teritoriale și pot face

obiectul actelor normative de restituire, deci inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.

Nu a fost primită de către

instanța de apel susținerea apelantei referitoare la abrogarea alin. (4

6

)

al art. 166 din Legea nr. 84/1995, deoarece textul a rămas în vigoare ca efect al

eliminării pct. 3 al art. 1 din Legea nr. 713 din 3 decembrie 2001, publicată în

M.Of. nr. 803/14.12.2001, prin rectificarea nr. 713 din 3 decembrie 2001, publicată

în M. Of. nr. 5/08.01.2002.

Pentru considerentele

expuse, s-a apreciat că în mod corect au fost respinse primul și cel de-al treilea

dintre capetele de cerere ale reclamantei apelante, începând din 12 aprilie 2006,

intimata O.S. având un drept de proprietate transcris în Cartea Funciară cu privire

la terenul de 476,8 mp, care i s-a restituit prin dispoziția primarului nr. 3927/2005,

drept opozabil tuturor, inclusiv Universității G.A., atât în raport de dispozițiile

art. 166 alin. (4

6

) din Legea nr. 84/1995, cât și în contextul în care

cartea funciară a intimatei a fost formată urmare a dezmembrării și dezlipirii parcelei

menționate din suprafața transcrisă inițial în CF nr. YY a apelantei.

Împotriva deciziei menționate

a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta Universitatea Tehnică G.A. din

Iași, criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 7, 8

și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de

recurs, reclamanta a criticat decizia atacată pentru reținerea eronată a deținerii

terenului de către Consiliul Local al Municipiului Iași la momentul soluționării

notificării în temeiul Legii nr. 10/2001, în condițiile în care, așa cum reiese

din documentația suport a cărții funciare, terenul aferent campusului universitar,

care include și terenul în litigiu, a fost transferat de către autoritățile locale

universității prin Decizia nr. 501/1990, emisă de Prefectura Județului Iași și,

ca atare, din acel moment universitatea a devenit deținătorul acestuia în sensul

art. 22 din Legea nr. 10/2001.

S-a susținut că, în mod

nejustificat, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului

său de proprietate, deși titlul său a fost atestat prin Ordinul M.E.N. nr. 3250/2002,

supus eronat controlului judecătoresc, fără ca instanța să fi fost investită și

să fi avut competență în acest sens.

S-a învederat că este

de necontestat faptul că la momentul soluționării notificării, formulată de intimata

O.S., universitatea era proprietarul tabular exclusiv al imobilului în litigiu și

ulterior intabulării dreptului său de proprietate, prin emiterea dispoziției contestate,

pârâtul Primarul Municipiului Iași, fără a fi unitate deținătoare în sensul legii,

a încălcat dispozițiile art. 25 din Legea nr. 1072001 și a ignorat prevederile

art. 27 alin. (2) din același act normativ.

Recurenta a precizat că

nu este lipsit de importanță faptul că procedura de dezmembrare nu îi este opozabilă

în condițiile în care nu au fost respectate de către pârâta intimată O.S. dispozițiile

art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996, dispoziții de strictă interpretare.

S-a arătat că, date fiind

prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, instanța avea obligația de a se raporta

numai la situația juridică a terenului la momentul formulării notificării și de

a identifica deținătorul acestuia până la momentul soluționării notificării.

Totodată, recurenta a

criticat decizia instanței de apel arătând că nu poate fi primită motivarea potrivit

căreia acțiunea este neîntemeiată, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită

este dovedită și nu există un impediment pentru restituirea în natură a terenului,

întrucât prin cerere nu au fost vizate decât aspectele referitoare la neîndeplinirea

cerințelor legale privind titularul competenței de soluționare a unei notificări

formulate prin prisma prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, și nu cele referitoare

la modul de soluționare efectivă a acesteia.

Intimata O.S. a formulat

întâmpinare, prin care a invocat neîncadrarea motivelor de recurs în cele prevăzute

limitativ de art. 304 C. proc. civ., solicitând în principal constatarea nulității

recursului, întrucât aprecierea instanțelor de fond și apel cu privire la persoana

care are calitatea de persoană deținătoare a imobilului constituie o chestiune de

apreciere și valorificare a probelor, ce nu poate face obiectul verificării instanței

de recurs.

Pe fondul cauzei, intimata

a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Examinând cu prioritate

excepția nulității recursului invocată de intimata O.S., conform art. 137 C. proc.

civ., Curtea va constata că aceasta este nefondată și o va respinge.

Criticile invocate de

reclamanta recurentă prin motivele de recurs se circumscriu în parte motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care se

invocă greșita reținere a calității Primarului de unitate deținătoare a imobilului

și, deci, de persoană care se putea pronunța cu privire la restituirea în natură,

împrejurare învederată ca motiv de nulitate a dispoziției Primarului, cu ignorarea

art. 25 și 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și a art. 20 și 22 din Legea nr. 7/1996.

Curtea va constata că,

prin raportare la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul reclamantei este nefondat pentru considerentele ce succed:

În primul rând se impune

a se preciza că recurenta reclamantă nu a contestat modul de soluționare a notificării

intimatei O.S. pe fondul său, nici calitatea acesteia de persoană îndreptățită,

și nici identificarea imobilului restituit în natură, ci doar calitatea de persoană

deținătoare și, pe cale de consecință, competența primarului de a emite dispoziția

în temeiul Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel, confirmând

hotărârea primei instanțe, a reținut că terenul restituit prin dispoziția a cărei

nulitate absolută s-a solicitat să se constate a făcut obiectul unui contract de

donație încheiat între Statul Român, reprezentat de Consiliul Popular al Municipiului

Iași, în calitate de donatar și intimata O.S. și fratele său N.I., în calitate de

donatori.

Ca urmare a constatării

nulității actului de donație din 26 octombrie 1979 prin hotărâre judecătorească,

respectiv prin sentința civilă nr. 9721 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Iași,

definitivă și irevocabilă, pronunțată în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului

Iași, au devenit incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Prin actul de donație

imobilul în litigiu a intrat în deținerea, administrarea și folosința Municipiului

Iași, reprezentat prin autoritățile publice locale, astfel că, urmare a constatării

nulității donației, acesta a fost predat de către Consiliul Local persoanei îndreptățite,

conform procesului verbal de predare din 2 iunie 2006.

Contrar afirmațiilor formulate

de reclamantă prin motivele de recurs, instanța de apel a examinat susținerile acesteia

referitoare la pretinsul drept de proprietate cu privire la terenul în litigiu.

Pornind de la îndreptățirea

necontestată a intimatei O.S. de a primi în natură imobilul preluat abuziv de stat,

teren liber de construcții, s-a constatat justificat că nu există nici un impediment,

care să determine respingerea cererii de restituire în natură a intimatei și nicio

excepție de la regula prevăzută de art. 9 din Legea nr. 10/2001, potrivit modificărilor

aduse acestei legi de Legea nr. 247/2005 fiind posibilă restituirea în natură și

a imobilelor afectate unei utilități publice, inclusiv a imobilelor folosite de

unitățile de învățământ.

Ceea ce este esențial

pentru determinarea calității de deținător a imobilului în litigiu este faptul că

nu s-a dovedit prin niciuna dintre probele administrate preluarea terenului de către

universitate de la Consiliul Local, în al cărui patrimoniu terenul a intrat în mod

abuziv prin actul de donație menționat.

La momentul soluționării

notificării intimatei, ulterior anulării donației, s-a examinat situația juridică

și de fapt a terenului, aflat încă în deținerea donatarului, în contradictoriu cu

care, de altfel, s-a pronunțat constatarea nulității donației.

Prin procesul verbal de

punere în posesie încheiat la 2 iunie 2006 s-a procedat la predarea terenului din

deținerea Consiliului Local în deținerea intimatului, astfel încât deținerea terenului

la acel moment (de către Consiliul Local Iași) nu poate fi contestată.

Menționarea recurentei

reclamante în cartea funciară, cu terenul în litigiu, parte dintr-o suprafață mai

mare pe care se află campusul universității, nu face dovada dreptului de proprietate

al acesteia și nici a calității de persoană deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001,

cât timp nu s-a făcut vreo dovadă în sensul preluării în administrare sau în orice

alt mod a terenului de la Consiliul Local al Municipiului Iași.

În consecință, nu se poate

reține că recurenta reclamantă ar fi obținut prin vreuna dintre modalitățile legale

vreun drept cu privire la terenul în suprafață de 476,80 m.p. situat în Iași, str.

P. nr. 12.

Recurenta a invocat ca

temei al dreptului său de proprietate art. 166 din Legea nr. 84/1995 și Ordinul

M.E.N. nr. 3250 din 10 martie 2002. Examinând corect dispozițiile legale invocate,

instanța de apel a reținut că Universitatea are un drept de proprietate asupra bazei

materiale de învățământ [conform art. 1 alin. (2)], adică la activul său patrimonial,

fiind însă necesar să se dovedească modalitatea de intrare în patrimoniul său a

acestor bunuri.

În acest context, înscrierea

în CF nr. ZZ a Universității Tehnice G.A. nu schimbă situația juridică a bunului

în litigiu, ce face obiectul reglementării Legii nr. 10/2001, devenind aplicabile

dispozițiile art. 166 alin. (4

6

) din Legea nr. 84/1995, cu referire la

situația terenurilor cu privire la care s-ar putea invoca dispozițiile art. 166

din Legea nr. 84/1995 și care au fost preluate abuziv de stat în perioada 1940 –

1989.

Legiuitorul a reglementat

situația juridică a acestor terenuri în sensul că ele aparțin domeniului privat

al statului sau unităților administrativ teritoriale și pot face obiectul actelor

normative de restituire, inclusiv obiectul Legii nr. 10/2001.

Astfel, s-a constatat

în mod legal de către instanțele de fond și apel că terenul în litigiu, preluat

abuziv de stat, printr-un contract de donație anulat prin hotărâre judecătorească,

nu face parte din patrimoniul unității de învățământ, ci aparține domeniului privat

al statului, astfel că instituția abilitată să soluționeze notificarea pârâtei intimate

în temeiul Legii nr. 10/2001 era Primarul Municipiului Iași.

După emiterea dispoziției

de restituire în natură, urmare a cererii formulate la OCPI de intimata pârâtă,

s-a dispus la data de 12 aprilie 2006 dezmembrarea parcelei curți – construcții

în suprafață totală de 162.402,81 mp din CF nr. YY în două parcele, prima în suprafață

de 161.925,81 mp, înscrisă în favoarea Universității, menținută în CF nr. YY și

a doua, în suprafață de 476,80 mp, proprietate a intimatei O.S., fiind transcrisă

în altă CF nr. XX, prin încheierea din 12 aprilie 2006.

În aceste condiții, de

la data de 12 aprilie 2006, dreptul intimatei este opozabil erga omnes, conform

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 republicată.

Mai mult, Curtea va reține

că la 12 octombrie 2006, terenul transcris în CF nr. XX a fost înstrăinat prin act

autentic de vânzare – cumpărare, transcrierea dreptului dobânditorului – pârâta

intimată SC E. SRL nefiind contestată de universitate conform art. 36 din Legea

nr. 7/1996, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.

Motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ. nu vor fi examinate, fiind invocate formal.

Pentru toate aceste considerente,

Curtea, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata că recursul reclamantei

este nefondat și îl va respinge.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului invocată de intimata-pârâtă O.S.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta Universitatea Tehnică G.A. Iași împotriva deciziei

nr. 248 din 27 octombrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă

la 4960 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă O.S. și la 3100 RON, cu

același titlu către intimata-pârâtă SC E. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 martie 2015.