ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4767/2010

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 august 2007 pe rolul Tribunalului Iași, reclamanții D.I., C.T., C.C., C.I., R.I., C.G. și C.A. au chemat în judecată pe pârâții Satul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Primarul Municipiului Iași, Consiliul Local Iași și Primăria Municipiului Iași și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 1485 din 17 iulie 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a terenului intravilan situat în Iași, și acordarea de despăgubiri bănești pentru construcția demolată care s-a aflat pe acest teren.

La termenul de judecată din data de 24 octombrie 2007, reclamanții au precizat cadrul procesual sub aspectul pârâților în contradictoriu cu care înțeleg să-și formuleze pretențiile, arătând că aceștia sunt Primarul Municipiului Iași, în calitate de emitent al dispoziției contestate și Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor pentru obligația sa de garantare a dreptului de proprietate privată reglementată de art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție. Prin încheierea de ședință de la același termen de judecată, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Tribunalul Iași, prin sentința civilă nr. 182 din 04 februarie 2009, a admis în parte plângerea formulată de reclamanți și a anulat în parte dispoziția nr. 1485 din 17 iulie 2007 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Iași.

Instanța a dispus acordarea de măsuri reparatorii, fie în varianta compensării cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, fie în varianta despăgubirilor acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 1530 mp, situat în Iași, astfel cum acesta a fost identificat în anexa nr. 3 la raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză de ing. V.I. A fost respinsă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin notificarea adresată Primarului Municipiului Iași, reclamanții D.I., C.T., C.C., C.I., R.I., C.G.

și C.A. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit și teren situat în Iași. Prin dispoziția nr. 1485 din 17 iulie 2007 Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și anume casa demolată și terenul în suprafață de 600 mp. În contestația formulată, reclamanți au solicitat restituirea în natură a suprafeței de teren liber. Tribunalul a apreciat că restituirea în natură a terenului nu este posibilă, pe vechiul amplasament al proprietății fiind edificate construcții, căi de comunicație, utilități publice.

Aplicând prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001, prima instanță a reținut că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii constând în despăgubiri, unitatea deținătoare neavând bunuri sau servicii pe care să le ofere în compensare. Tribunalul a constatat că suprafața de teren de 848 mp identificată de expert în zona adiacentă celei în litigiu nu poate fi atribuită reclamanților întrucât nu face parte din fosta proprietate a autorilor reclamanților, excede imobilului identificat prin stradă și număr și are destinația de spațiu verde, pe el fiind edificate și o serie de construcții. Prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, constatând că acesta nu este unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, iar dispozițiile art. 28 alin. (3) din Lege nu sunt incidente întrucât deținătorului bunului imobil este cunoscut.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel atât reclamanții cât și pârâtul Satul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar prin decizia nr. 201 din 16 decembrie 2009 Curtea de Apel Iași a respins ambele apeluri declarate. Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin dispozitivul hotărârii atacate, tribunalul a dispus ca primă modalitate de măsuri reparatorii compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent și, în ipoteza în care nu pot fi identificate astfel de bunuri în patrimoniul entității obligată la restituire, să fie acordate despăgubiri conform legii speciale. Stabilirea unei obligații alternative în legătură cu măsurile reparatorii prin echivalent cuvenite reclamantului nu încalcă dispozițiile legale în materie și are drept scop evitarea pronunțării unei hotărâri a cărei executare să fie imposibil de realizat.

Astfel, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, Legea nr. 10/2001 reglementează prin art. 1 alin. (2) și art. 26, în principal, compensarea cu alte bunuri sau servicii și, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Competența de a identifica bunurile ce pot fi acordate în compensare, aprecierea asupra caracterului disponibil al acestora, inclusiv posibilitatea dezafectării unor bunuri proprietate publică și trecerea lor în proprietate privată revine exclusiv entității investite cu soluționarea notificării, astfel încât, în mod corect, tribunalul nu și-a însușit propunerea expertului de a obliga primarul să atribuie în compensare terenul identificat pe un alt amplasament decât al fostei proprietăți preluate, pe care sunt edificate garaje autorizate, anterior anului 1980 și care are și destinația de spațiu verde.

Regimul juridic al bunurilor ce aparțin domeniului public sau privat al unității administrativ teritoriale este reglementat prin Legea nr. 213/1998 și Legea nr. 215/2001 ce stabilesc și autoritatea competentă să dispună asupra bunurilor disponibile și/sau după caz asupra serviciilor ce pot fi acordate în compensare. Prin art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 este stabilită pentru primari doar obligația de a afișa lunar lista bunurilor disponibile și a serviciilor ce pot fi acordate în compensare. Faptul că sunt emitenții dispozițiilor de restituire nu le conferă primarilor și dreptul, în absența hotărârii consiliului local privind patrimoniul unității administrativ teritoriale, de a acorda bunuri în compensare (art. 45 Legea nr. 215/2001).

În consecință, Curtea de Apel a reținut că prima instanță a făcut o corectă aplicare a legii și că, în acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, a avut în vedere ordinea de preferință a acestora, rezultată din prevederile legale. În ceea ce privește apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de apel a reținut că acesta nu este întemeiat întrucât, contrar celor susținute de această parte prin motivele de apel, între considerentele și dispozitivul hotărârii nu există contradicții. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții D.I., C.T., C.C., C.I., R.I., C.G. și C.A. Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: Solicitarea reclamanților de restituire, prin compensare, a suprafeței de 848 mp teren, identificată prin expertiza topometrica administrată în cauza ca fiind liberă a fost, în mod nelegal, respinsă de instanță. Cei 848 mp teren nu fac obiect al vreunei cereri de restituire, iar faptul că sunt parțial ocupați de construcții provizorii, ușor demontabile, ridicate în zonă fără autorizație, nu infirmă ideea de teren liber susceptibil de atribuire sub formă de compensare. Părților trebuie să li se asigure într-o manieră efectivă și cât mai rapidă posibilitatea obținerii de măsuri reparatorii în temeiul legii de restituire.

În cauză, deși îndreptățirea reclamanților a primit o confirmare judecătorească, sens in care instanța a dispus alternativ acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent fie în compensare, fie sub formă de despăgubiri, recurenții sunt în imposibilitatea de a-și valorifica dreptul de opțiune, întrucât alternativa oferită de instanță este lăsată la aprecierea discreționară a pârâtului. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În raport de situația de fapt stabilită, instanța de apel a făcut o corectă aplicare în cauză a prevederilor art. 26 din Legea 10/2001 atunci când a respins cererea reclamanților de acordare, ca măsură reparatorie prin echivalent, a terenului în suprafață de 848 mp, identificat prin raportul de expertiză topometrică efectuat.

Potrivit art. 26 din Legea 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării este obligată să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. Textul menționat se coroborează cu prevederile art. 1 alin. (5) din același act normativ care instituie obligația pentru primari sau, după caz, conducătorii entităților învestite cu soluționarea notificărilor, de a afișa lunar un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

Simpla împrejurare că prin raportul de expertiză efectuat, expertul a identificat o suprafață de teren pe care a calificat-o ca fiind liberă, nu poate duce la concluzia că această suprafață reprezintă un bun disponibil în sensul art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu naște în sarcina intimatului obligația de a-l acorda în compensare, în temeiul art. 26 din Lege. Relevantă sub acest aspect este situația rezultată din înscrisul aflat la fila 70 din dosarul instanței de apel emis în aplicarea art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 de autoritatea competentă sub aspectul determinării unor bunuri disponibile pe raza Municipiului Iași și care probează împrejurarea că astfel de bunuri nu există, chiar dacă o suprafață de teren este identificată ca fiind liberă printr-un raport de expertiză.

Totodată, s-a constatat prin raportul de expertiză efectuat în cauză că pe acest teren se află spații verzi și sunt edificate zece garaje. Așa cum rezultă din înscrisurile depuse în faza de judecată a apelului, garajele existente sunt amplasate în baza autorizațiilor de construire nr. 180/1978 și 55/1979. Prin urmare, cât timp pe terenul în litigiu există astfel de construcții autorizate și spații verzi, el nu reprezintă un teren liber a cărui atribuire în compensare să fie posibilă în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001. Stabilirea unor obligații alternative în sarcina intimatului având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii în echivalent este posibilă, față de dispozițiile legale aplicabile în materie [art. 1 alin. (2) și art. 26 din Legea nr. 10/2001].

În cazul în care entitatea obligată la restituire nu poate identifica bunurilor disponibile care ar putea fi acordate în compensare, prin stabilirea unei obligații alternative în sarcina acestei unități, executarea hotărârii judecătorești nu devine imposibil de realizat, întrucât va subzista obligația de acordare a despăgubirilor în condițiile legii speciale. Pe de altă parte, afișarea lunară a evidenței bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare este o obligație legală ce incumbă entității învestite în baza prevederilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, iar nu o simplă facultate lăsată la aprecierea discreționară a acesteia, așa cum se susține prin motivele de recurs.

În consecință, în mod legal în cauză a fost avută în vedere ordinea de preferință a acordării măsurilor reparatorii, astfel cum aceasta rezultă din prevederile legale, scopul stabilirii alternative a acestor obligații fiind tocmai acela de a evita pronunțarea unei hotărâri imposibil de executat. Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții D.I., C.I., C.T., C.C., R.I., C.A. și C.G. împotriva deciziei nr. 201 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.