ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2010

Prin Sentința civilă nr. 393 din 14 februarie 2007, Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamanților H.C., H.V. și A.M., formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive. În fapt, s-a reținut că imobilul a cărui proprietate se reclamă în justiție de către reclamanți a fost expropriat în totalitate, conform Decretului nr. 30/1963. În drept, reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001și ale Legii nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, competența soluționării notificării aparține Primarului municipiului Iași, ceea ce înseamnă că și litigiile născute în legătură cu aceste notificări trebuie să fie formulate, în principal, tot în contradictoriu cu această instituție.

Reclamanții nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, situație în care Primarul municipiului Iași nu a emis dispoziție care să poată fi contestată de către reclamanți. Numai emitentul unei dispoziții de soluționare a unei notificări depuse în baza Legii nr. 10/2001 - primarul municipiului - poate avea calitate procesuală într-un litigiu generat de aplicarea acestei legi speciale. Prin Decizia civilă nr. 203 din 12 decembrie 2007, Curtea de apel Iași a admis apelul reclamanților, a desființat în parte sentința, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Iași și a trimis cauza aceleiași instanțe spre soluționarea pe fond, în ceea ce privește acțiune formulată în contradictoriu cu Primarul municipiului Iași, s-au păstrat restul dispozițiilor sentinței care nu contravin deciziei.

Prin Sentința civilă nr. 1016 din 27 mai 2009, în rejudecare, Tribunalul Iași a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a admis în parte acțiunea reclamanților, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Iași și S.C C.B. S.R.L, a dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului situat în Iași, str. Țuțora nr. 49 (în prezent, Calea Chișinăului nr. 17) în suprafață de 444 m.p, delimitat pe schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză ce face parte integrantă din prezenta sentință de punctele C, D, E, F, teren deținut în prezent de S.C C.B.

S.R.L, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 156 m.p, teren situat în Calea Chișinăului nr. 17 (fosta str. Țuțora 49) și pentru imobilul casă de locuit, în prezent demolată, situat la aceeași adresă (în suprafață de 148,17 m. p.), a respins acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții S.C S. S.A, prin lichidator H.M.L., Ministerul de Finanțe Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului, au fost obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 2050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu ocazia rejudecării, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică pentru identificarea imobilului în litigiu.

Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților. S-a reținut că, reclamanții, cu actele depuse la dosar, au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 10/2001. În această calitate s-au adresat cu notificare autorităților expres prevăzute de lege - pârâtul Primarul municipiului Iași. Deși notificarea a fost formulată în termen, reclamanții nu au primit nici un răspuns de la pârât, cu toate că acesta avea obligația legală de a emite dispoziția administrativă - respectiv, să soluționeze cererea petenților sau, în cazul în care imobilul nu se mai afla în posesia sa, să trimită documentația spre soluționare unității deținătoare.

Faptul că, în prezent, imobilul se află în posesia altei instituții nu este de natură să exonereze pârâtul Primarul municipiului Iași de obligația de restituire și reparare a prejudiciului, întrucât dreptul de proprietate este un drept fundamental garantat de Constituție. Din concluziile raportului de expertiză a rezultat că, din terenul proprietatea reclamanților, suprafața de 444 m.p. este liberă de construcții, nefiind afectată de detalii de sistematizare, fiind deținută de S.C C.B. S.R.L. care a cumpărat-o de la S.C S. S.A Iași. Această suprafață urmează a fi retrocedată în natură reclamanților iar pentru restul suprafeței și imobilul casă de locuit au fost obligați pârâții Primarul municipiului Iași și S.C C.B.

S.R.L la plata despăgubirilor în condițiile legii speciale. Prin Decizia civilă nr. 198 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași a respins apelurile pârâților, pentru următoarele considerente de fapt și de drept: În ceea ce privește apelul Primarului municipiului Iași, acesta a fost apreciat ca nefondat, reținându-se, în esență, următoarele: Cauza a parcurs un prim ciclu de judecată și prin Decizia civilă nr. 203 din 12 decembrie 2007, Curtea de Apel Iași a admis apelul reclamanților, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Primarului municipiului Iași, stabilind astfel, cu autoritate de lucru judecat, că acțiunea reclamanților este admisibilă, iar Primarul municipiului Iași are calitate procesuală pasivă în cauză.

Singura critică invocată de Primarul municipiului Iași, susținută și prin cererea de apel a S.C C.B. S.R.L. Iași - cea referitoare la lipsa notificării reclamanților - a fost respinsă, reținându-se că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a rezultat că reclamanții au făcut dovada că s-au adresat în termen cu notificare, unității deținătoare. Împrejurarea că Primarul municipiului Iași nu a răspuns notificării nu-i poate îngrădi persoanei îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente - tribunalul - în condițiile Legii nr. 10/2001, respectiv Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite. În ceea ce privește celelalte critici formulate de apelanta-pârâta S.C C.B.

S.R.L., acestea au fost apreciate ca nefondate, după cum urmează: Reclamanții au constatat, după efectuarea expertizei topometrice, că terenul în suprafață de 444 m.p este deținut de S.C C.B. S.R.L. Această societate a preluat terenul, fiind succesoarea în drepturi a S.C S. S.A Iași - entitate care la data apariției Legii nr. 10/2001 era societate cu capital majoritar de stat - astfel că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt incidente în cauză. În ceea ce privește introducerea în cauză a acestei societăți, s-a apreciat că în mod corect a fost citată în cauză în calitate de pârâtă, dată fiind procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001. Chiar dacă reclamanții și-au întemeiat cererea de introducere în cauză pe dispozițiile art. 57 C. proc.

civ., demersul acestora de a atrage în judecată societatea a vizat calitatea acesteia de pârâtă în proces, situație corect configurată de prima instanța. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 15 februarie 2010, pârâta S.C. C.B. S.R.L., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, s-a susținut că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea regulilor ce guvernează desfășurarea procesului civil, situație ce a pricinuit recurentei o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit. Vătămarea suferită de recurenta-pârâtă a constat în faptul că, prin încheierea din data de 4 februarie 2009, instanța a adoptat o măsură neprevăzută de normele procedurale române în vigoare, respectiv trecerea în citativ a S.C S. S.A, A.V.A.S, S.C C.B.

S.R.L, Ministerul de Finanțe Publice, toate aceste părți în calitate de pârâți. Conform art. 57 alin. 1 Cod de procedură civilă, oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, însă nu este posibilă, pe acest temei de drept, trecerea în citativ sau introducerea în cauză a altor persoane, în poziția de pârâți. Încheierea de ședință din data de 4 februarie 2009, prin care s-a modificat cadrul procesual al litigiului, inițiat cu mai bine de 2 ani înainte, fără a exista un temei de drept procedural, este nulă, aceasta fiind echivalentă unui act de procedură îndeplinit cu neobservarea formelor legale, vătămarea intereselor recurentei fiind mai mult decât evidentă, dată fiind soluția pronunțată de instanță, obligarea S.C C.B.

S.R.L la restituirea terenului pretins de reclamanți. Conform art. 106 alin. 1 Cod de procedură civilă, anularea unui act de procedură atrage și nulitatea actelor ulterioare în măsura în care acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare. S-a susținut că se impune anularea dispozițiilor din sentința primei instanțe referitoare la obligarea S.C C.B. S.R.L, în calitate de pârât, la restituirea terenului către reclamanți, precum și a dispozițiilor instanței de apel în privința respingerii apelului S.C C.B. S.R.L. Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, s-a susținut că hotărârile atacate nu cuprind motivele pe care se sprijină, soluțiile pronunțate de instanțele anterioare fiind întemeiate pe motive contradictorii și străine de natura pricinii.

Acțiunea reclamanților, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a avut drept obiect plângerea acestora față de ceea ce au apreciat a fi refuzul pârâților Primarul și Primăria Municipiului Iași, Statul român, și Prefectul Județului Iași, de soluționare a solicitării de restituire a terenului de 600 m.p, asupra căruia se considerau a fi persoane îndreptățite. Prima instanță a dispus obligarea S.C C.B. S.R.L, ce nu a figurat în cauză în calitate de pârât, la restituirea unei suprafețe de 444 m.p către reclamanți și la plata unor despăgubiri pentru restul suprafeței de 156 m.p. aparținând domeniului public, și pentru casa de locuit demolată, fără a motiva în temeiul căror dispoziții din Legea nr. 10/2001 a hotărât în acest sens.

Instanța de apel nu motivează la rândul său propria hotărâre, însușindu-și considerentele sumare și mai mult decât generale ale primei instanțe. Hotărârile pronunțate nu cuprind motivele care au fundamentat soluția pronunțată din perspectiva Legii nr. 10/2001, nu conțin aprecierile pentru care au fost respinse apărările S.C C.B. S.R.L și acceptate solicitările reclamanților, nu conțin nicio referire la normele de drept aplicate în speță ori la cele ale căror dispoziții, deși invocate de părți, nu ar fi fost considerate aplicabile. Hotărârea pronunțată în primă instanță, dar și cea din apel, nu întrunește rigorile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă, ce consacră principiul obligativității motivării în fapt și în drept a hotărârilor judecătorești, pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Față de dispozițiile art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, s-a susținut că nemotivarea soluțiilor pronunțate de instanțele de fond atrage în mod neechivoc casarea hotărârilor respective. Recurenta-pârâtă a invocat și ipoteza unor motive contradictorii și străine de natura pricinii - deși raportul de expertiză administrat în cauză a arătat că o suprafață de 156 m.p. din terenul asupra căruia reclamanții au pretins că ar avea drept de proprietate face parte din domeniul public, fiind ocupat de carosabilul șoselei Calea Chișinăului și de trotuar pietonal, instanțele au considerat că ar exista o obligație de plată la despăgubiri pentru S.C C.B. S.R.L față de reclamanți, în condițiile legii speciale.

Evident, motivele pentru care s-a hotărât acest lucru nu pot fi decât complet străine de natura pricinii, neexistând nici un fundament pentru obligarea unei persoane juridice private la despăgubirea unor foști proprietari, expropriați, pentru bunul afectat uzului și utilității publice, intrat prin urmare în domeniul public. Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, s-a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății - actul juridic dedus judecății l-a reprezentat refuzul Primarului și Primăriei Iași de soluționare a pretinsei notificări formulate de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001. Instanțele fondului au dispus restituirea bunului de către un terț față de cererea de chemare în judecată, în același timp terț față de procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001.

O altă eroare gravă de calificare privește înscrisul depus de reclamanți la dosar, și care ar reprezenta, în accepțiunea acestora și a instanțelor de fond, notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. În pofida tuturor suspiciunilor generate de neregularitățile vădite ale acestui act, instanțele fondului, fără a le analiza, au apreciat fără temei că reclamanții au făcut dovada notificării formulate în condițiile Legii nr. 10/2001. S-a susținut neautenticitatea înscrisului, dat fiind neconcordanțele existente între persoana pretinșilor petenți - părinții reclamanților - și semnatarul înscrisului, reclamantul H.C., lipsa oricărui element care să demonstreze înregistrarea acestui înscris la Primăria Municipiului lași, în primul rând a ștampilei de înregistrare.

Însuși reclamantul a recunoscut că pretinsa notificare nu a fost expediată prin executor judecătoresc și faptul că semnătura de pe înscris îi aparține, justificând aceasta prin existența unui așa-zis mandat tacit ce ar exista între membrii aceleiași familii. Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, s-a susținut că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut - nu a existat o pretenție a reclamanților față de S.C. C.B. S.R.L, cererea de introducere în cauză - fila 73, dosar rejudecare tribunal - fiind informă în această privință, fiind doar o presupunere implicită a instanțelor că obiectul acesteia ar fi același cu obiectul cererii de chemare în judecată inițiale. Pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, s-a susținut că soluțiile instanțelor anterioare sunt lipsite de temei legal, întrucât acestea nu conțin nici o referire la temeiul legal ce a stat la baza adoptării lor.

Recurenta-pârâtă susține astfel inexistența dispozițiilor legale care să justifice măsura obligării S.C C.B. S.R.L la restituirea în natură a suprafeței de 444 m.p teren și la plata măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 156 m.p de teren ce face parte din domeniul public, conform raportului de expertiză, și pentru imobilul casă de locuit demolată, pronunțată de instanțe. S-a susținut aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților. Pentru a fi titularul unui drept dedus judecății și a sta în judecată în calitate de reclamant într-o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este necesară declanșarea, în prealabil, a procedurii administrative speciale prevăzute în această lege și care este inițiată prin notificarea transmisă prin executorul judecătoresc în condițiile legii.

Cum reclamanții au recunoscut că nu au formulat o notificare care să fi fost trimisă prin executor judecătoresc, aceștia nu au calitatea procesuală activă de a promova acțiunea de față întemeiată pe dispozițiile acestei legi. S-a susținut nelegalitatea hotărârii atacate și în raport de lipsa evidentă de calitate procesuală pasivă a S.C C.B. S.R.L, de a fi obligată la reparații în natură ori prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001, aceasta nefiind o entitate obligată a emite decizii în temeiul Legii nr. 10/2001(art. 21). Nici în temeiul dispozițiilor art. 29 al Legii nr. 10/2001 nu se poate considera că ar exista vreo obligație de emitere a vreunei decizii în sarcina S.C C.B. S.R.L, care nu este nici societate privatizată, nici instituție publică care să fi efectuat vreo privatizare pentru a emite decizia de acordare a despăgubirilor.

Cu prioritate, s-a analizat excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți - recursul a fost semnat de o persoană care nu avea împuternicire avocațială și nici nu a reprezentat partea în faza procesuală a apelului - aceasta fiind neîntemeiată, întrucât, la dosarul cauzei s-a depus împuternicirea avocațială nr. 153722/2010, manifestarea de voință expresă a recurentei-pârâte fiind de ratificare a actului de procedură (cererea de recurs) întocmit anterior datei semnării împuternicirii avocațiale în condițiile art. 67 și urm. Cod de procedură civilă, respectiv art. 126 pct. 4 din Statutul profesiei de avocat.

Recursul este întemeiat, pentru considerentele ce urmează: Recurenta-pârâtă și-a susținut criticile de nelegalitate în mod expres pe temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5, 7, 8, 9 Cod de procedură civilă, arătând, în esență, că nu a beneficiat de o judecată propriu-zisă în apel, fapt evidențiat de absența motivării hotărârii atacate pe aspectele vizând neregularitățile procedurale invocate - interpretarea și aplicarea în cauză a art. 57 alin. (1) Cod de procedură civilă, nemotivarea hotărârii de primă instanță - dar și fondul raportului juridic litigios (aplicarea dispozițiilor de drept substanțial ale legii speciale în privința situației societății pârâte).

Recurenta-pârâtă a susținut că, în cauză, a existat o lipsă de preocupare din partea instanței de a explica și fundamenta într-un mod explicit raționamentul acesteia la momentul pronunțării soluției, pentru a lăsa acesteia, dar și instanței superioare de control posibilitatea să cenzureze în cunoștință de cauză acest raționament.

Aceste aspecte concrete relevate de partea recurentă au fost analizate din perspectiva dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă, conform cărora hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Dispozițiile legale susmenționate au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

În ceea ce privește cauza de față, actul de dispoziție al instanței de apel nu cuprinde în mod evident premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu reflectă preocuparea reală a acesteia de a înfăptui o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate de partea care a învestit instanța, a probelor administrate de aceasta, de a înlătura în mod justificat susținerile părții adverse, respectiv probele administrate la solicitarea acesteia, cu atât mai mult cu cât cauza se prefigura a fi complexă - din perspectiva susținerilor din acțiune, apărărilor formulate, circumstanțelor administrării probatoriului, relevanței acestora pentru proces, stabilirea argumentelor de fapt și de drept decisive pentru soluționarea cauzei etc. Cum dispozițiile art. 261 alin. (1) C. proc.

civ. au caracter imperativ, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea actului procedural în cauză, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., urmează a se înlătura consecințele acestei încălcări prin desființarea hotărârii recurate. S-a avut în vedere și împrejurarea că, lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin urmare, în raport de aceste aspecte care configurează conținutul unor neregularități procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, luând în considerare și jurisprudența instanțelor de judecată, Înalta Curte a făcut aplicația dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc.

civ. - text de lege care prescrie soluțiile ce pot fi pronunțate de către instanța de recurs. Soluția de casare a hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță s-a impus, așadar, și din necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, conform căruia o pricină trebuie să fie judecată în fond, din perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Pe de altă parte, soluția s-a impus și față de dispozițiile exprese ale art. art. 313 și art. 314 C. proc. civ.

conform cărora Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când trimite cauza instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent potrivit legi, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Din conținutul acestei ultime dispoziții legale procedurale rezultă în mod clar ideea conform căreia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor fondului, ceea ce înseamnă în concret, în accepțiunea conturată în mod constant de jurisprudență, dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză. Hotărârea pronunțată în cauza pendinte, nefiind motivată, nu poate conduce la situația-premisa pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia, având pe deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art. 304 Cod de procedură civilă.

Toate aceste considerente de fapt și de drept s-au impus a fi avute în vedere de instanța de recurs în configurarea soluției pronunțate și ca o garanție a respectării dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție. Această dispoziție de drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces la o instanță de judecată, ci și toate celelalte garanții cu privire la organizarea și compunerea instanței, cu privire la desfășurarea procesului civil, la tranșarea pe fond a litigiului, la obținerea unei soluții asupra temeiniciei pretenției, inclusiv la motivarea hotărârii judecătorești pronunțate etc., aspecte care înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil.

În procesul de elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți, instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului juridic litigios. Numai astfel se asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție, și, pe de altă parte, se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele susținute, probate, dar și relevante pentru cauză.

În plus, enunțarea considerațiilor de fapt și de drept pe care judecătorul s-a întemeiat la data pronunțării hotărârii judecătorești, sunt importante și din perspectiva posibilității conferite părții interesate de a aprecia asupra șanselor de succes într-o eventuală cale de atac ordinara sau extraordinara subsecventa celei în care a obținut deja hotărârea judecătorească.

Pentru situația cauzei pendinte este suficientă cercetarea acestui motiv de recurs, dat fiind consecințele produse asupra procedurii și hotărârii anterioare, instanței de apel revenindu-i rolul de a conserva ceea ce s-a tranșat cu autoritate de lucru judecat în etapele procedurale anterioare, respectiv de a continua judecata într-un context procedural configurat în acord cu dispozițiile legale - stabilirea cadrului procedural (obiect, temei juridic, părți), justificate printr-o motivație adecvată, și în final de a pronunța o soluție care să respecte rigorile prevăzute de art. 261 alin. (1) Cod de procedură civilă. Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul reclamantei, respectiv va casa decizia civila atacată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului invocată de intimații - reclamanți H.V., H.C. și A.M. Admite recursul declarat de pârâta S.C. C.B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 198 din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2010. Procesat de GGC - DG