ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5816/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin Sentința civilă

nr. 393 din 14 februarie 2007, Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamanților

H.C., H.V. și A.M., formulată în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Iași, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru

lipsa calității procesuale pasive.

În fapt, s-a reținut

că imobilul a cărui proprietate se reclamă în justiție de către reclamanți a

fost expropriat în totalitate, conform Decretului nr. 30/1963.

În drept, reclamanții

și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001și ale Legii nr.

247/2005.

Potrivit

dispozițiilor art. 21 și următoarele din Legea nr. 10/2001, competența

soluționării notificării aparține Primarului municipiului Iași, ceea ce

înseamnă că și litigiile născute în legătură cu aceste notificări trebuie să

fie formulate, în principal, tot în contradictoriu cu această instituție.

Reclamanții nu au

formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, situație în care Primarul

municipiului Iași nu a emis dispoziție care să poată fi contestată de către

reclamanți. Numai emitentul unei dispoziții de soluționare a unei notificări depuse

în baza Legii nr. 10/2001 - primarul municipiului - poate avea calitate

procesuală într-un litigiu generat de aplicarea acestei legi speciale.

Prin Decizia civilă

nr. 203 din 12 decembrie 2007, Curtea de apel Iași a admis apelul

reclamanților, a desființat în parte sentința, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Primarului municipiului Iași și a trimis cauza

aceleiași instanțe spre soluționarea pe fond, în ceea ce privește acțiune

formulată în contradictoriu cu Primarul municipiului Iași, s-au păstrat restul

dispozițiilor sentinței care nu contravin deciziei.

Prin Sentința civilă

nr. 1016 din 27 mai 2009, în rejudecare, Tribunalul Iași a respins excepțiile

lipsei calității procesuale active a reclamanților și lipsei calității

procesuale pasive a pârâților, a admis în parte acțiunea reclamanților, în

contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Iași și S.C C.B. S.R.L, a

dispus restituirea în natură către reclamanți a terenului situat în Iași, str.

Țuțora nr. 49 (în prezent, Calea Chișinăului nr. 17) în suprafață de 444 m.p,

delimitat pe schița anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză ce face

parte integrantă din prezenta sentință de punctele C, D, E, F, teren deținut în

prezent de S.C C.B. S.R.L, au fost obligați pârâții să plătească reclamanților

măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 pentru

suprafața de 156 m.p, teren situat în Calea Chișinăului nr. 17 (fosta str.

Țuțora 49) și pentru imobilul casă de locuit, în prezent demolată, situat la

aceeași adresă (în suprafață de 148,17 m. p.), a respins acțiunea reclamanților

în contradictoriu cu pârâții S.C S. S.A, prin lichidator H.M.L., Ministerul de

Finanțe Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Arhivelor Statului, au fost

obligați pârâții să plătească reclamantului suma de 2050 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Cu ocazia

rejudecării, s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză tehnică pentru

identificarea imobilului în litigiu.

Instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei

calității procesuale pasive a pârâților. S-a reținut că, reclamanții, cu actele

depuse la dosar, au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la

reconstituirea dreptului de proprietate în condițiile Legii nr. 10/2001. În această

calitate s-au adresat cu notificare autorităților expres prevăzute de lege -

pârâtul Primarul municipiului Iași.

Deși notificarea a

fost formulată în termen, reclamanții nu au primit nici un răspuns de la pârât,

cu toate că acesta avea obligația legală de a emite dispoziția administrativă -

respectiv, să soluționeze cererea petenților sau, în cazul în care imobilul nu

se mai afla în posesia sa, să trimită documentația spre soluționare unității

deținătoare.

Faptul că, în

prezent, imobilul se află în posesia altei instituții nu este de natură să

exonereze pârâtul Primarul municipiului Iași de obligația de restituire și

reparare a prejudiciului, întrucât dreptul de proprietate este un drept

fundamental garantat de Constituție.

Din concluziile

raportului de expertiză a rezultat că, din terenul proprietatea reclamanților,

suprafața de 444 m.p. este liberă de construcții, nefiind afectată de detalii

de sistematizare, fiind deținută de S.C C.B. S.R.L. care a cumpărat-o de la S.C

S. S.A Iași. Această suprafață urmează a fi retrocedată în natură reclamanților

iar pentru restul suprafeței și imobilul casă de locuit au fost obligați

pârâții Primarul municipiului Iași și S.C C.B. S.R.L la plata despăgubirilor în

condițiile legii speciale.

Prin Decizia civilă

nr. 198 din 16 decembrie 2009, Curtea de Apel Iași a respins apelurile

pârâților, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:

În ceea ce privește

apelul Primarului municipiului Iași, acesta a fost apreciat ca nefondat,

reținându-se, în esență, următoarele:

Cauza a parcurs un

prim ciclu de judecată și prin Decizia civilă nr. 203 din 12 decembrie 2007,

Curtea de Apel Iași a admis apelul reclamanților, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a Primarului municipiului Iași, stabilind astfel, cu

autoritate de lucru judecat, că acțiunea reclamanților este admisibilă, iar

Primarul municipiului Iași are calitate procesuală pasivă în cauză.

Singura critică

invocată de Primarul municipiului Iași, susținută și prin cererea de apel a S.C

C.B. S.R.L. Iași - cea referitoare la lipsa notificării reclamanților - a fost

respinsă, reținându-se că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, a

rezultat că reclamanții au făcut dovada că s-au adresat în termen cu

notificare, unității deținătoare.

Împrejurarea că Primarul

municipiului Iași nu a răspuns notificării nu-i poate îngrădi persoanei

îndreptățite dreptul de a se adresa instanței competente - tribunalul - în

condițiile Legii nr. 10/2001, respectiv Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

În ceea ce privește

celelalte critici formulate de apelanta-pârâta S.C C.B. S.R.L., acestea au fost

apreciate ca nefondate, după cum urmează:

Reclamanții au

constatat, după efectuarea expertizei topometrice, că terenul în suprafață de

444 m.p este deținut de S.C C.B. S.R.L. Această societate a preluat terenul,

fiind succesoarea în drepturi a S.C S. S.A Iași - entitate care la data

apariției Legii nr. 10/2001 era societate cu capital majoritar de stat - astfel

că dispozițiile Legii nr. 10/2001 sunt incidente în cauză.

În ceea ce privește

introducerea în cauză a acestei societăți, s-a apreciat că în mod corect a fost

citată în cauză în calitate de pârâtă, dată fiind procedura specială prevăzută

de Legea nr. 10/2001. Chiar dacă reclamanții și-au întemeiat cererea de

introducere în cauză pe dispozițiile art. 57 C. proc. civ., demersul acestora

de a atrage în judecată societatea a vizat calitatea acesteia de pârâtă în

proces, situație corect configurată de prima instanța.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 15 februarie 2010,

pârâta S.C. C.B. S.R.L., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub

următoarele aspecte:

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, s-a susținut că

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea regulilor ce guvernează desfășurarea

procesului civil, situație ce a pricinuit recurentei o vătămare ce nu poate fi

înlăturată decât prin anularea actului de procedură astfel îndeplinit.

Vătămarea suferită de

recurenta-pârâtă a constat în faptul că, prin încheierea din data de 4

februarie 2009, instanța a adoptat o măsură neprevăzută de normele procedurale

române în vigoare, respectiv trecerea în citativ a S.C S. S.A, A.V.A.S, S.C

C.B. S.R.L, Ministerul de Finanțe Publice, toate aceste părți în calitate de

pârâți.

Conform art. 57 alin.

1 Cod de procedură civilă, oricare din părți poate să cheme în judecată o altă

persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul, însă nu

este posibilă, pe acest temei de drept, trecerea în citativ sau introducerea în

cauză a altor persoane, în poziția de pârâți.

Încheierea de ședință

din data de 4 februarie 2009, prin care s-a modificat cadrul procesual al

litigiului, inițiat cu mai bine de 2 ani înainte, fără a exista un temei de

drept procedural, este nulă, aceasta fiind echivalentă unui act de procedură

îndeplinit cu neobservarea formelor legale, vătămarea intereselor recurentei

fiind mai mult decât evidentă, dată fiind soluția pronunțată de instanță, obligarea

S.C C.B. S.R.L la restituirea terenului pretins de reclamanți.

Conform art. 106

alin. 1 Cod de procedură civilă, anularea unui act de procedură atrage și

nulitatea actelor ulterioare în măsura în care acestea nu pot avea o existență

de sine stătătoare. S-a susținut că se impune anularea dispozițiilor din

sentința primei instanțe referitoare la obligarea S.C C.B. S.R.L, în calitate

de pârât, la restituirea terenului către reclamanți, precum și a dispozițiilor

instanței de apel în privința respingerii apelului S.C C.B. S.R.L.

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod de procedură civilă, s-a susținut că

hotărârile atacate nu cuprind motivele pe care se sprijină, soluțiile

pronunțate de instanțele anterioare fiind întemeiate pe motive contradictorii

și străine de natura pricinii.

Acțiunea

reclamanților, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, a avut drept

obiect plângerea acestora față de ceea ce au apreciat a fi refuzul pârâților

Primarul și Primăria Municipiului Iași, Statul român, și Prefectul Județului

Iași, de soluționare a solicitării de restituire a terenului de 600 m.p, asupra

căruia se considerau a fi persoane îndreptățite.

Prima instanță a

dispus obligarea S.C C.B. S.R.L, ce nu a figurat în cauză în calitate de pârât,

la restituirea unei suprafețe de 444 m.p către reclamanți și la plata unor

despăgubiri pentru restul suprafeței de 156 m.p. aparținând domeniului public,

și pentru casa de locuit demolată, fără a motiva în temeiul căror dispoziții

din Legea nr. 10/2001 a hotărât în acest sens. Instanța de apel nu motivează la

rândul său propria hotărâre, însușindu-și considerentele sumare și mai mult

decât generale ale primei instanțe.

Hotărârile pronunțate

nu cuprind motivele care au fundamentat soluția pronunțată din perspectiva

Legii nr. 10/2001, nu conțin aprecierile pentru care au fost respinse apărările

S.C C.B. S.R.L și acceptate solicitările reclamanților, nu conțin nicio

referire la normele de drept aplicate în speță ori la cele ale căror

dispoziții, deși invocate de părți, nu ar fi fost considerate aplicabile.

Hotărârea pronunțată

în primă instanță, dar și cea din apel, nu întrunește rigorile art. 261 alin.

(1) pct. 5 Cod de procedură civilă, ce consacră principiul obligativității

motivării în fapt și în drept a hotărârilor judecătorești, pentru a da

instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Față de dispozițiile

art. 312 alin. 3 Cod de procedură civilă, s-a susținut că nemotivarea

soluțiilor pronunțate de instanțele de fond atrage în mod neechivoc casarea

hotărârilor respective.

Recurenta-pârâtă a

invocat și ipoteza unor motive contradictorii și străine de natura pricinii -

deși raportul de expertiză administrat în cauză a arătat că o suprafață de 156

m.p. din terenul asupra căruia reclamanții au pretins că ar avea drept de

proprietate face parte din domeniul public, fiind ocupat de carosabilul șoselei

Calea Chișinăului și de trotuar pietonal, instanțele au considerat că ar exista

o obligație de plată la despăgubiri pentru S.C C.B. S.R.L față de reclamanți,

în condițiile legii speciale.

Evident, motivele

pentru care s-a hotărât acest lucru nu pot fi decât complet străine de natura

pricinii, neexistând nici un fundament pentru obligarea unei persoane juridice

private la despăgubirea unor foști proprietari, expropriați, pentru bunul

afectat uzului și utilității publice, intrat prin urmare în domeniul public.

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod de procedură civilă, s-a susținut că

hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic

dedus judecății - actul juridic dedus judecății l-a reprezentat refuzul

Primarului și Primăriei Iași de soluționare a pretinsei notificări formulate de

reclamanți în baza Legii nr. 10/2001. Instanțele fondului au dispus restituirea

bunului de către un terț față de cererea de chemare în judecată, în același

timp terț față de procedura administrativă instituită de Legea nr. 10/2001.

O altă eroare gravă

de calificare privește înscrisul depus de reclamanți la dosar, și care ar

reprezenta, în accepțiunea acestora și a instanțelor de fond, notificarea

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. În pofida tuturor suspiciunilor

generate de neregularitățile vădite ale acestui act, instanțele fondului, fără

a le analiza, au apreciat fără temei că reclamanții au făcut dovada notificării

formulate în condițiile Legii nr. 10/2001. S-a susținut neautenticitatea

înscrisului, dat fiind neconcordanțele existente între persoana pretinșilor

petenți - părinții reclamanților - și semnatarul înscrisului, reclamantul H.C.,

lipsa oricărui element care să demonstreze înregistrarea acestui înscris la

Primăria Municipiului lași, în primul rând a ștampilei de înregistrare. Însuși

reclamantul a recunoscut că pretinsa notificare nu a fost expediată prin

executor judecătoresc și faptul că semnătura de pe înscris îi aparține,

justificând aceasta prin existența unui așa-zis mandat tacit ce ar exista între

membrii aceleiași familii.

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 6 Cod de procedură civilă, s-a susținut că instanța

a acordat ceea ce nu s-a cerut - nu a existat o pretenție a reclamanților față

de S.C. C.B. S.R.L, cererea de introducere în cauză - fila 73, dosar rejudecare

tribunal - fiind informă în această privință, fiind doar o presupunere

implicită a instanțelor că obiectul acesteia ar fi același cu obiectul cererii

de chemare în judecată inițiale.

Pe temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, s-a susținut că

soluțiile instanțelor anterioare sunt lipsite de temei legal, întrucât acestea

nu conțin nici o referire la temeiul legal ce a stat la baza adoptării lor.

Recurenta-pârâtă

susține astfel inexistența dispozițiilor legale care să justifice măsura

obligării S.C C.B. S.R.L la restituirea în natură a suprafeței de 444 m.p teren

și la plata măsurilor reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 156 m.p

de teren ce face parte din domeniul public, conform raportului de expertiză, și

pentru imobilul casă de locuit demolată, pronunțată de instanțe.

S-a susținut

aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește modul de soluționare a

excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Pentru a fi titularul

unui drept dedus judecății și a sta în judecată în calitate de reclamant într-o

acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 este necesară declanșarea,

în prealabil, a procedurii administrative speciale prevăzute în această lege și

care este inițiată prin notificarea transmisă prin executorul judecătoresc în

condițiile legii. Cum reclamanții au recunoscut că nu au formulat o notificare

care să fi fost trimisă prin executor judecătoresc, aceștia nu au calitatea

procesuală activă de a promova acțiunea de față întemeiată pe dispozițiile

acestei legi.

S-a susținut

nelegalitatea hotărârii atacate și în raport de lipsa evidentă de calitate

procesuală pasivă a S.C C.B. S.R.L, de a fi obligată la reparații în natură ori

prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001, aceasta nefiind o entitate obligată

a emite decizii în temeiul Legii nr. 10/2001(art. 21).

Nici în temeiul

dispozițiilor art. 29 al Legii nr. 10/2001 nu se poate considera că ar exista

vreo obligație de emitere a vreunei decizii în sarcina S.C C.B. S.R.L, care nu

este nici societate privatizată, nici instituție publică care să fi efectuat

vreo privatizare pentru a emite decizia de acordare a despăgubirilor.

Cu prioritate, s-a

analizat excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți -

recursul a fost semnat de o persoană care nu avea împuternicire avocațială și

nici nu a reprezentat partea în faza procesuală a apelului - aceasta fiind

neîntemeiată, întrucât, la dosarul cauzei s-a depus împuternicirea avocațială

nr. 153722/2010, manifestarea de voință expresă a recurentei-pârâte fiind de

ratificare a actului de procedură (cererea de recurs) întocmit anterior datei

semnării împuternicirii avocațiale în condițiile art. 67 și urm. Cod de

procedură civilă, respectiv art. 126 pct. 4 din Statutul profesiei de avocat.

Recursul este

întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta-pârâtă și-a

susținut criticile de nelegalitate în mod expres pe temeiul dispozițiilor art.

304 pct. 5, 7, 8, 9 Cod de procedură civilă, arătând, în esență, că nu a

beneficiat de o judecată propriu-zisă în apel, fapt evidențiat de absența

motivării hotărârii atacate pe aspectele vizând neregularitățile procedurale

invocate - interpretarea și aplicarea în cauză a art. 57 alin. (1) Cod de

procedură civilă, nemotivarea hotărârii de primă instanță - dar și fondul

raportului juridic litigios (aplicarea dispozițiilor de drept substanțial ale

legii speciale în privința situației societății pârâte).

Recurenta-pârâtă a

susținut că, în cauză, a existat o lipsă de preocupare din partea instanței de

a explica și fundamenta într-un mod explicit raționamentul acesteia la momentul

pronunțării soluției, pentru a lăsa acesteia, dar și instanței superioare de

control posibilitatea să cenzureze în cunoștință de cauză acest raționament.

Aceste aspecte

concrete relevate de partea recurentă au fost analizate din perspectiva

dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 Cod de procedură civilă, conform cărora

hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu,

"motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Dispozițiile legale

susmenționate au fost prevăzute de legiuitor, atât în interesul unei bune

administrări a justiției, cât și pentru a da posibilitatea instanțelor de

judecată superioare de a exercita un control efectiv și eficient asupra modului

de desfășurare a procesului civil în fazele procesuale anterioare.

În ceea ce privește

cauza de față, actul de dispoziție al instanței de apel nu cuprinde în mod

evident premisele de fapt și de drept care au condus instanța la soluția

litigiului cuprinsă în dispozitiv, nu reflectă preocuparea reală a acesteia de

a înfăptui o analiză exhaustivă a temeiurilor juridice invocate de partea care

a învestit instanța, a probelor administrate de aceasta, de a înlătura în mod

justificat susținerile părții adverse, respectiv probele administrate la

solicitarea acesteia, cu atât mai mult cu cât cauza se prefigura a fi complexă

- din perspectiva susținerilor din acțiune, apărărilor formulate,

circumstanțelor administrării probatoriului, relevanței acestora pentru proces,

stabilirea argumentelor de fapt și de drept decisive pentru soluționarea cauzei

etc.

Cum dispozițiile

art. 261 alin. (1) C. proc. civ. au caracter imperativ, iar încălcarea lor este

sancționată cu nulitatea actului procedural în cauză, în condițiile art. 105

alin. (2) C. proc. civ., urmează a se înlătura consecințele acestei încălcări

prin desființarea hotărârii recurate.

S-a avut în vedere

și împrejurarea că, lipsa motivării, în forma și limitele circumscrise de

textul de lege susmenționat, a fost privită în jurisprudența instanțelor

naționale ca fiind echivalentă necercetării fondului cauzei, situație care

atrage după sine, sancțiunea casării hotărârii, respectiv trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Prin urmare, în

raport de aceste aspecte care configurează conținutul unor neregularități

procedurale evidente, dar și esențiale în raport cu judecata anterioară, luând

în considerare și jurisprudența instanțelor de judecată, Înalta Curte a făcut

aplicația dispozițiilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) C. proc. civ. - text de

lege care prescrie soluțiile ce pot fi pronunțate de către instanța de recurs.

Soluția de casare a

hotărârii pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță

s-a impus, așadar, și din necesitatea respectării principiului dublului grad de

jurisdicție, conform căruia o pricină trebuie să fie judecată în fond, din

perspectiva legalității, a normelor de drept aplicabile, dar și a temeiniciei,

a aprecierii probelor administrate în cauză, atât în fața primei instanțe, cât

și în fața instanței de apel.

Pe de altă parte,

soluția s-a impus și față de dispozițiile exprese ale art. art. 313 și art. 314

C. proc. civ.

conform cărora Înalta

Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă

judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când interesele

bunei administrări a justiției o cer, altei instanțe de același grad, cu

excepția cazului casării pentru lipsă de competență, când trimite cauza

instanței competente sau altui organ cu activitate jurisdicțională competent

potrivit legi, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște asupra

fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în

scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin

stabilite.

Din conținutul

acestei ultime dispoziții legale procedurale rezultă în mod clar ideea conform

căreia stabilirea situației de fapt este atributul suveran al instanțelor

fondului, ceea ce înseamnă în concret, în accepțiunea conturată în mod constant

de jurisprudență, dreptul acestor instanțe de a constata faptele și de a

aprecia forța probantă a dovezilor administrate în cauză.

Hotărârea pronunțată

în cauza pendinte, nefiind motivată, nu poate conduce la situația-premisa

pentru o judecată concretă și efectivă în recurs, conform căreia, având pe

deplin stabilită situația de fapt, partea interesată poate deduce judecății

orice ipoteză de aplicare greșită a legii din cele prevăzute de art. 304 Cod de

procedură civilă.

Toate aceste

considerente de fapt și de drept s-au impus a fi avute în vedere de instanța de

recurs în configurarea soluției pronunțate și ca o garanție a respectării

dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor

omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanță să judece orice

contestație privitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil,

pentru situația de față, în sistemul dublului grad de jurisdicție.

Această dispoziție de

drept convențional consacră nu numai dreptul concret de acces la o instanță de

judecată, ci și toate celelalte garanții cu privire la organizarea și

compunerea instanței, cu privire la desfășurarea procesului civil, la tranșarea

pe fond a litigiului, la obținerea unei soluții asupra temeiniciei pretenției,

inclusiv la motivarea hotărârii judecătorești pronunțate etc., aspecte care

înseamnă, în esență, conținutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil.

În procesul de

elaborare a unei hotărârii judecătorești, ca act final al oricărei judecăți,

instanța trebuie să pună de acord, prin motivare, faptele alegate, probele

administrate în cauză, respectiv consecințele desprinse din operațiunea de

apreciere a acestora, în raport de regulile de drept aplicabile raportului

juridic litigios.

Numai astfel se

asigură, pe de o parte, transparența actului de justiție, și, pe de altă parte,

se oferă în mod real justițiabililor posibilitatea de a fi convinși că s-a

făcut dreptate și că judecătorul a examinat cauza sub toate aspectele

susținute, probate, dar și relevante pentru cauză.

În plus, enunțarea

considerațiilor de fapt și de drept pe care judecătorul s-a întemeiat la data

pronunțării hotărârii judecătorești, sunt importante și din perspectiva

posibilității conferite părții interesate de a aprecia asupra șanselor de

succes într-o eventuală cale de atac ordinara sau extraordinara subsecventa

celei în care a obținut deja hotărârea judecătorească.

Pentru situația

cauzei pendinte este suficientă cercetarea acestui motiv de recurs, dat fiind

consecințele produse asupra procedurii și hotărârii anterioare, instanței de

apel revenindu-i rolul de a conserva ceea ce s-a tranșat cu autoritate de lucru

judecat în etapele procedurale anterioare, respectiv de a continua judecata

într-un context procedural configurat în acord cu dispozițiile legale -

stabilirea cadrului procedural (obiect, temei juridic, părți), justificate

printr-o motivație adecvată, și în final de a pronunța o soluție care să

respecte rigorile prevăzute de art. 261 alin. (1) Cod de procedură civilă.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte

va respinge excepția nulității recursului, va admite recursul reclamantei,

respectiv va casa decizia civila atacată și va trimite cauza spre rejudecarea

apelurilor aceleiași instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

nulității recursului invocată de intimații - reclamanți H.V., H.C. și A.M.

Admite recursul

declarat de pârâta S.C. C.B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 198 din 16 decembrie

2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, pe care o casează.

Trimite cauza spre

rejudecarea apelurilor aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG