ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3889/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 100/ F din 22 august 2006 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Galați și I.G.P. Român, ca nefondată. În motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat anularea actelor administrative emise de autoritățile pârâte, prin care a fost destituit disciplinar din funcția publică de polițist din cadrul I.P.J. Galați. Instanța de Fond a stabilit că, atât din raportul de cercetare prealabilă, cât și din rezoluția Consiliului de disciplină rezultă că reclamantul a avut în activitatea sa carențe de natură a atrage sancțiunea de gravitatea celei aplicate, rapoartele depuse și cercetările efectuate dovedind că acesta, în mod repetat, nu a soluționat în termen lucrările ce i-au fost repartizate, abaterile săvârșite încadrându-se în art. 57 lit. b) și c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

De asemenea, Instanța de Fond a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.A.I., cu motivarea că acest act administrativ nu intră sub incidența art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind adoptat anterior intrării în vigoare a acestei legi. În ceea ce privește lipsa unor elemente din cuprinsul deciziei de sancționare, respectiv descrierea amănunțită a faptelor, apărările persoanei sancționate și motivele respingerii acelor apărări, aceasta nu atrage nulitatea deciziei, deoarece ele sunt cuprinse în dosarul disciplinar și au fost aduse la cunoștința persoanei respective; de asemenea, neindicarea Instanței competente să soluționeze contestația nu i-a produs petentului o vătămare, acesta formulând în termen prezenta acțiune.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul M.M., susținând că hotărârea este nelegală și netemeinică, Instanța de Fond soluționând în mod greșit problema nulității dispoziției de sancționare din 28 iulie 2005. Astfel, conform dispozițiilor art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, actul de sancționare trebuie să cuprindă în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abaterea disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de polițist în timpul cercetării prealabile și în fața Consiliului de disciplină și Instanța competentă la care poate fi contestat actul prin care s-a dispus sancționarea disciplinară. În mod nelegal, susține recurentul, lipsa acestor elemente nu a fost sancționată de Instanța de Fond, cu motivarea că ele rezultă din cuprinsul dosarului disciplinar.

Recurentul invocă, de asemenea, nelegalitatea dispoziției din 17 august 2005 emisă de I.G.P.R., deoarece nu menționează motivele pentru care i-a fost respinsă contestația administrativă. Printr-o completare la motivele de recurs, depusă la 28 martie 2007, recurentul susține că în mod greșit a soluționat Instanța de Fond excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, excepția fiind respinsă fără o motivare în fapt și în drept. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 269 alin. (2) C. muncii, cât și art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I.

nr. 400/2004, decizia de sancționare trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, între altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancționat și Instanța competentă la care sancțiunea aplicată poate fi contestată. În speță, atât în cuprinsul dispoziției din 28 iulie 2005 emisă de I.P.J. Galați, cât și în cuprinsul Dispoziției I.G.P. Române din 17 august 2005 prin care se soluționează contestația agentului de poliție M.M. este cuprinsă „descrierea faptei” ce constituie abatere disciplinară, respectiv neglijența în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și întârzierea repetată, nejustificată în soluționarea lucrărilor.

Se arată că agentul a ascuns în mod deliberat un număr de 9 lucrări diverse, două dintre acestea datând din anul 2004, fără a efectua nici o activitate în vederea verificării și soluționării; anterior, agentul mai fusese sancționat disciplinar în două rânduri, cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. De menționat că abaterile i-au fost aduse la cunoștință recurentului - reclamant pe parcursul cercetării prealabile și în fața Consiliului de disciplină, acesta invocând în apărarea sa faptul că soluționarea reclamațiilor și petițiilor nu intra în atribuțiile sale și nu s-a ținut seama de numărul excesiv de lucrări ce i-au fost repartizate, precum și de faptul că și-a efectuat concediul legal de odihnă în perioada respectivă.

Aceste apărări au fost respinse, motivat, de Consiliul de disciplină. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că mențiunea privind descrierea faptei ce constituie abatere este cuprinsă în actele administrative atacate, iar lipsa mențiunii privind motivele pentru care au fost respinse apărările persoanei sancționate este suplinită prin procesul - verbal al Consiliului de disciplină din 14 iulie 2005, în cuprinsul căruia se motivează respingerea respectivelor apărări, astfel că nu există vătămare, sub acest aspect. De asemenea, neindicarea Instanței competente să soluționeze contestația (în decizie menționându-se doar organul ierarhic superior) nu poate conduce la anularea actului de sancționare, deoarece nu a pricinuit părții interesate o vătămare care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, partea formulând acțiune la Instanță în termenul prevăzut de lege.

Motivul de recurs depus în completare la data de 29 martie 2007, referitor la greșita soluționare a excepției de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 urmează a fi respins ca tardiv formulat, față de data comunicării sentinței civile nr. 100/ F din 22 august 2006, respectiv 13 octombrie 2006, acest motiv neîncadrându-se în categoria motivelor de ordine publică menționate de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins ca nefondat, hotărârea Instanței de Fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M. împotriva sentinței civile nr. 100/ F din 22 august 2006 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 octombrie 2007.