ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3889/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 100/ F din 22 august 2006 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul M.M. în contradictoriu cu pârâții I.P.J. Galați

și I.G.P. Român, ca nefondată.

În motivarea sentinței se

reține că reclamantul a solicitat anularea actelor administrative emise de

autoritățile pârâte, prin care a fost destituit disciplinar din funcția publică

de polițist din cadrul I.P.J. Galați.

Instanța de Fond a stabilit

că, atât din raportul de cercetare prealabilă, cât și din rezoluția Consiliului

de disciplină rezultă că reclamantul a avut în activitatea sa carențe de natură

a atrage sancțiunea de gravitatea celei aplicate, rapoartele depuse și

cercetările efectuate dovedind că acesta, în mod repetat, nu a soluționat în

termen lucrările ce i-au fost repartizate, abaterile săvârșite încadrându-se în

art. 57 lit. b) și c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului.

De asemenea, Instanța de Fond

a respins excepția de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 privind

regimul disciplinar al personalului din M.A.I., cu motivarea că acest act

administrativ nu intră sub incidența art. 4 din Legea nr. 554/2004, fiind

adoptat anterior intrării în vigoare a acestei legi.

În ceea ce privește lipsa

unor elemente din cuprinsul deciziei de sancționare, respectiv descrierea

amănunțită a faptelor, apărările persoanei sancționate și motivele respingerii

acelor apărări, aceasta nu atrage nulitatea deciziei, deoarece ele sunt

cuprinse în dosarul disciplinar și au fost aduse la cunoștința persoanei

respective; de asemenea, neindicarea Instanței competente să soluționeze

contestația nu i-a produs petentului o vătămare, acesta formulând în termen

prezenta acțiune.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs reclamantul M.M., susținând că hotărârea este nelegală și

netemeinică, Instanța de Fond soluționând în mod greșit problema nulității

dispoziției de sancționare din 28 iulie 2005. Astfel, conform dispozițiilor art.

62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, actul de sancționare trebuie să

cuprindă în mod obligatoriu: descrierea faptei care constituie abaterea

disciplinară, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de

polițist în timpul cercetării prealabile și în fața Consiliului de disciplină

și Instanța competentă la care poate fi contestat actul prin care s-a dispus

sancționarea disciplinară.

În mod nelegal, susține

recurentul, lipsa acestor elemente nu a fost sancționată de Instanța de Fond,

cu motivarea că ele rezultă din cuprinsul dosarului disciplinar.

Recurentul invocă, de

asemenea, nelegalitatea dispoziției din 17 august 2005 emisă de I.G.P.R.,

deoarece nu menționează motivele pentru care i-a fost respinsă contestația

administrativă.

Printr-o completare la

motivele de recurs, depusă la 28 martie 2007, recurentul susține că în mod

greșit a soluționat Instanța de Fond excepția de nelegalitate a Ordinului

M.A.I. nr. 400/2004, excepția fiind respinsă fără o motivare în fapt și în

drept.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce pot fi

încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 269 alin. (2) C.

muncii, cât și art. 62 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, decizia de

sancționare trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, între

altele, descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, motivele pentru

care au fost înlăturate apărările formulate de cel sancționat și Instanța

competentă la care sancțiunea aplicată poate fi contestată.

În speță, atât în cuprinsul dispoziției

din 28 iulie 2005 emisă de I.P.J. Galați, cât și în cuprinsul Dispoziției I.G.P.

Române din 17 august 2005 prin care se soluționează contestația agentului de

poliție M.M. este cuprinsă „descrierea faptei” ce constituie abatere

disciplinară, respectiv neglijența în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și

întârzierea repetată, nejustificată în soluționarea lucrărilor. Se arată că

agentul a ascuns în mod deliberat un număr de 9 lucrări diverse, două dintre

acestea datând din anul 2004, fără a efectua nici o activitate în vederea

verificării și soluționării; anterior, agentul mai fusese sancționat

disciplinar în două rânduri, cu diminuarea drepturilor salariale, pentru neglijența

manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

De menționat că abaterile

i-au fost aduse la cunoștință recurentului - reclamant pe parcursul cercetării

prealabile și în fața Consiliului de disciplină, acesta invocând în apărarea sa

faptul că soluționarea reclamațiilor și petițiilor nu intra în atribuțiile sale

și nu s-a ținut seama de numărul excesiv de lucrări ce i-au fost repartizate,

precum și de faptul că și-a efectuat concediul legal de odihnă în perioada

respectivă. Aceste apărări au fost respinse, motivat, de Consiliul de disciplină.

Prin urmare, Înalta Curte

apreciază că mențiunea privind descrierea faptei ce constituie abatere este

cuprinsă în actele administrative atacate, iar lipsa mențiunii privind motivele

pentru care au fost respinse apărările persoanei sancționate este suplinită

prin procesul - verbal al Consiliului de disciplină din 14 iulie 2005, în

cuprinsul căruia se motivează respingerea respectivelor apărări, astfel că nu

există vătămare, sub acest aspect.

De asemenea, neindicarea Instanței

competente să soluționeze contestația (în decizie menționându-se doar organul

ierarhic superior) nu poate conduce la anularea actului de sancționare,

deoarece nu a pricinuit părții interesate o vătămare care să nu poată fi

înlăturată în alt mod decât prin anularea actului, partea formulând acțiune la Instanță în termenul prevăzut de lege.

Motivul de recurs depus în

completare la data de 29 martie 2007, referitor la greșita soluționare a

excepției de nelegalitate a Ordinului M.A.I. nr. 400/2004 urmează a fi respins

ca tardiv formulat, față de data comunicării sentinței civile nr. 100/ F din 22

august 2006, respectiv 13 octombrie 2006, acest motiv neîncadrându-se în

categoria motivelor de ordine publică menționate de art. 306 alin. (1) C. proc.

civ.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a

fi respins ca nefondat, hotărârea Instanței de Fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de M.M. împotriva sentinței civile nr. 100/ F din 22 august 2006 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 octombrie 2007.