ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2069/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.I.C. a chemat în judecată pe pârâții I.P.J. Prahova și I.G.P.R., solicitând anularea dispoziției Inspectorului Șef al I.P.J. Prahova nr. S 177325 din 1 septembrie 2006 prin care a fost destituit din funcția de agent de poliție și trecut în rezervă, precum și reîncadrarea în funcția din care a fost destituit. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că dispoziția atacată nu i-a fost înmânată niciodată, deși a solicitat comunicarea acesteia, iar sancțiunea aplicată este prea aspră raportată la fapta reținută, nu este în concordanță cu gravitatea faptei și cu elementele care au stabilit vinovăția.

Prin sentința nr. 217 din 3 iulie 2007, pronunțată în dosar nr. 1389/105/2007, Tribunalul Prahova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Ploiești, având în vedere că actul administrativ prin care a fost sancționat reclamantul a rămas definitiv prin Decizia I.G.P.R. nr. 306 din 28 august 2006, fiind aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ. . Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 17 din 17 ianuarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 1681/42/2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că reclamantul nu a contestat realitatea faptelor care ulterior au fost interpretate drept abatere disciplinară, ci doar a oferit o explicație personală asupra celor întâmplate insistând asupra faptului că el cunoștea persoanele implicate în evenimentul rutier, că a avut încredere în cuvântul lor și că a procedat în acest fel în mod onest și fără a urmări vreun avantaj. Se mai reține că reclamantul în mod deliberat nu a întocmit actele procedurale prevăzute de lege pentru producerea unui accident de circulație fără victime, nu a observat și nu a luat măsurile legale pentru sancționarea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat care a fost implicat în evenimente rutiere.

Instanța de fond a apreciat că cele reținute nu pot constitui decât o neglijență gravă și o lipsă de profesionalism în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Se invocă încălcarea dispozițiilor art. 56 din Ordinul M.A.I. nr. 200/2004 în sensul că activitatea Consiliului de disciplină trebuia suspendată în condițiile în care fapta săvârșită întrunea elementele constitutive ale unei infracțiuni. Ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală a fost pronunțată la 29 septembrie 2006, iar dispoziția de destituire din poliție la 28 august 2006, cu încălcarea principiului „penalul ține în loc civilul”.

2. Actele întocmite în timpul cercetării prealabile, precum și dispoziția de destituire nu au fost comunicate recurentului, conform art. 53 alin. (5) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004. În mod greșit a reținut instanța de fond că recurentului i-a fost comunicată măsura dispusă prin adresa nr. 45147 din 11 august 2006. Există la dosar două documente cu același număr de înregistrare (471475), dar diferite din punct de vedere al conținutului. 3. Propunerea de destituire din poliție a încălcat prevederile art. 55 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 în sensul că șeful inspectoratului nu a întocmit un raport motivat care să susțină dispoziția de destituire. 4. Sancțiunea aplicată a fost prea aspră și nu s-a ținut seama de împrejurarea în care s-a săvârșit fapta.

Recurentul consideră că nu a avantajat pe niciuna dintre părți, iar ceea ce a hotărât ulterior s-a produs în urma unei analize cu privire la părțile angajate în accident, natura avariilor care era ușoară și condițiile concrete de producere a accidentului. Au fost luate măsuri împotriva conducătorului auto care conducea autocamionul. Intimatul-pârât I.P.J. Prahova a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, dispoziția nr. 177325 din 1 septembrie 2006 întrunește toate prevederile legale și nu este lovită de nulitate pentru motivele enumerate de recurent. În conformitate cu alin. (8) al art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Polițistului, la analizarea contestației și a măsurii de „destituire din poliție” a fost avută în vedere întreaga activitate pe care recurentul a desfășurat-o anterior.

Pe timpul desfășurării cercetării prealabile și a ședinței Consiliului de disciplină, recurentul nu a solicitat probe noi în apărarea sa și nu a solicitat să fie asistat de un polițist ales sau desemnat de Corpul Național al Polițiștilor. Recurentul a fost sancționat pentru fapte de natură disciplinară și nu pentru fapte de natură penală. Recursul este nefondat. Prevederile art. 56 coroborate cu cele ale art. 51 și art. 24 din Ordinul nr. 400/2004 lasă la aprecierea Consiliilor de disciplină suspendarea activității. Potrivit art. 51 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, „suspendarea activității Consiliului se dispune numai în cazuri excepționale și pentru motive bine întemeiate (de exemplu, polițistul cercetat este spitalizat, în concediu medical, are un deces în familie, forță majoră, este cercetat penal etc.)”.

În speță, cercetarea penală s-a făcut numai cu privire la una dintre faptele imputate recurentului-reclamant și anume aceea de a nu întocmi actele premergătoare sub aspect penal pentru constatarea conducerii pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Atragerea răspunderii penale nu înlătură răspunderea disciplinară. Principiul „penalul ține în loc civilul” nu se aplică în cazul stabilirii răspunderii disciplinare. Nulitatea prevăzută de art. 56 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu este expresă. Recurentul avea datoria să arate vătămarea produsă prin încălcarea prevederilor sus-menționate. Vătămarea nu este presupusă, ci trebuia dovedită. În realitate, recurentul nu a fost vătămat în nici un mod, deoarece s-a dispus scoaterea sa de sub urmărirea penală.

Motivul de recurs este nefondat. Dovada vătămării trebuia să fie făcută de recurent și în ceea ce privește necomunicarea încheierii nr. 471475 din 8 august 2006, deoarece și în acest caz nulitatea nu se presupune, nulitatea nu este expresă. Instanța fondului a reținut în mod corect faptul că recurentului i-a fost comunicată măsura dispusă prin adresa nr. 451475 din 11 august 2006, aceasta deoarece art. 53 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 obligă numai la comunicarea măsurii și nu a însuși actului (dispoziția nr. 177291 din 8 august 2006), care are mențiunea „secret de serviciu”. Prevederile art. 55 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 nu sunt aplicabile speței deoarece cel care era competent să emită dispoziția era chiar șeful unității și nu un organ ierarhic superior.

Motivele de recurs analizate vor fi respinse ca nefondate. În ceea ce privește modul de individualizare a sancțiunii, se va reține că recurentul-reclamant nu a contestat săvârșirea faptei sale și nici evenimentul rutier care a condus la stabilirea abaterii disciplinare. Recurentul nu neagă comiterea abaterii de „neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu” prevăzută de art. 12 alin. (1) lit. b) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 cu modificările și completările ulterioare.

Recurentul, cu ocazia evenimentului rutier - accident de circulație, fără victime, soldat numai cu pagube materiale - nu a verificat legalitatea documentelor de identitate, permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare și tichetelor care să ateste efectuarea inspecției tehnice, a persoanelor și autovehiculelor implicate în accident; nu a solicitat declarații scrise de la persoanele implicate, nu a întocmit proves-verbal de soluționare a accidentului; nu a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. S-a mai reținut că recurentul a primit în anii 2002, 2003, 2004 calificativul „foarte bine”, în anii 1997, 1999, 2000, 2001, 2005 calificativul „bine”, iar în anul 1998 calificativul „corespunzător”.

Motivele recurentului prin care contestă modul de individualizare a sancțiunii sunt neprofesioniste și nu îl absolvă de culpă. Astfel, motivarea recurentului în sensul că acesta „îi cunoștea pe ambii conducători auto și a avut încredere în ei” sau că „nu știa la acel moment că șoferul autocamionului circula cu un autocamion neînmatriculat deoarece știa că acesta avea un autocamion înmatriculat” nu este de natură a modifica cele reținute. Recurentul avea cunoștință de cercetarea prealabilă, iar șeful I.G.P. Prahova are competența de a stabili sancțiunea disciplinară, dar și posibilitatea de a da o altă sancțiune decât cea propusă de Consiliul de Disciplină. Recurentul și-a făcut apărările în cauză, a luat cunoștință de actele contestate, neexistând nici un motiv de anulare a lor.

Sancțiunea dată a respectat prevederile art. 59 pct. 8 din Legea nr. 360/2002, avându-se în vedere caracterul și gravitatea faptei, gradul de vinovăție, cauzele și consecințele acesteia, împrejurările în care a fost săvârșită. Este de netăgăduit că recurentul a încercat să „ajute” persoanele implicate în accident, pe care le cunoștea și nu a încheiat proces-verbal de constatare a accidentului, mergând mai departe, nu a legitimat persoanele și nu a controlat actele autovehiculelor implicate. În raport de modul de săvârșire a faptei se justifică opțiunea persoanei competente să aplice sancțiunea, ca aceasta să fie „destituire din poliție” și nu „amânarea promovării în grad profesional timp de un an”.

Față de acestea, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.I.C. împotriva sentinței nr. 17 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2008.