ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1731/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la data de 29 iunie 2004, reclamantul C.R.G. a

formulat contestației împotriva dispoziției de destituire din poliție din 8

iunie 2004 emisă de A.S. precum și împotriva deciziei nr. 91659 din 6 iunie

2004 emisă de M.A.I. prin care i s-a respins contestația și s-a menținut

sancțiunea aplicată de prima autoritate, prin care s-a solicitat anularea

actelor administrative atacate, reintegrarea în funcția publică deținută

anterior, obligarea la plata despăgubirilor calculate începând cu data

destituirii 8 iunie 2004 și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a

arătat de către reclamant, în esență, că măsura disciplinară luată împotriva

sa, cea de destituire din poliție, este neîntemeiată și discriminatorie,

întrucât nu s-a așteptat soluționarea cauzei penale pentru a se stabili dacă și

în ce măsură se face vinovat de producerea accidentului de circulație din 20

mai 2004, fiind nesocotită astfel prezumția de nevinovăție de care se bucură

orice persoană până la o condamnare penală definitivă.

Prin sentința civilă nr. 488

din 21 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția

inadmisibilității acțiunii în raport de pârâtul M.A.I., invocată de această

parte, cu motivarea că decizia de respingere a contestației constituie un act

administrativ, și a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții A.S. și M.A.I.

Ca stare de fapt, s-a

reținut că la data de 18 mai 2004 reclamantul a fost implicat în producerea

unui accident de circulație soldat cu rănirea gravă a unei persoane și că acest

accident a fost intens mediatizat stârnind o reacție publică negativă și

aducând, implicit, o știrbire imaginii instituției în care reclamantul își

desfășura activitatea, că această faptă a fost coroborată cu împrejurarea că

reclamantul deținea, fără drept, în autoturism, un girofar, că împotriva sa a

fost depusă o sesizare, la data de 27 mai 2004, de către T.T., prin care se

relata încălcarea flagrantă de către reclamant a regulilor de circulație în

sensul depășirii unei coloane de mașini staționate la semafor, că la data de 18

august 2003 reclamantului i s-a mai aplicat o sancțiune disciplinară pentru că

a bruscat și a folosit un limbaj agresiv la adresa unui cetățean străin din

C.C.P.O. și că la data de 14 decembrie 2003, același reclamant, manifestând

superficialitate în îndeplinirea atribuțiilor de control a permis părăsirea

fără aprobare a centrului de către două persoane aflate în supraveghere.

S-a apreciat de către

instanța de fond, în contextul stării de fapt descrise mai sus, că pârâtele au

făcut o corectă încadrare în drept a abaterilor reținute, respectiv în

prevederile art. 57 lit. a) și b) din Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare, și că acestea au

considerat, cu temei, că reclamantul a avut pe o durată mai mare de timp o

conduită necorespunzătoare, în condițiile în care funcția exercitată de

reclamant presupunea o rigoare și o exigență deosebită în respectarea legilor

și regulamentelor, atât la locul de muncă cât și în afara acestuia.

Împotriva hotărârii sus

menționate a formulat recurs în termen legal reclamantul C.R.G., prin care s-a

solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și urmare

rejudecării admiterea acțiunii în contencios administrativ.

A învederat reclamantul,

prin motivele de recurs, că hotărârea instanței de fond este criticabilă,

întrucât nu a reținut contradicția evidentă între motivările actelor

administrative atacate și a luat în considerare numai aspectele negative din

dosarul de personal nu și cele pozitive, cum ar fi recompensele în bani pentru

îndeplinirea unor misiuni de maximă importanță la punctele vamale și pentru escortarea

persoanelor străine la instanțele judecătorești.

În ceea ce privește

abaterile disciplinare anterioare ale reclamantului, s-a arătat prin cererea de

recurs că acestea au fost două și că în cazul celei din data de 24 decembrie

2003 reclamantul a fost sancționat pentru că nu s-a preocupat de instruirea

temeinică a caporalului de schimb care executa serviciu la punctul de control

acces și cum greșit s-a reținut pe tot parcursul analizei disciplinare și de

către instanța de fond că ar fi permis recurentului părăsirea centrului de

către doi cetățeni ruși.

Sub aspectul sancțiunii

aplicate în cauză, s-a precizat că hotărârea primei instanței este de asemenea

criticabilă întrucât nu s-a dat eficiență dispozițiilor art. 65 alin. (1) din

Legea nr. 360/2002, care nu disting în funcție de împrejurarea că abaterile

disciplinare s-au comis în timp sau odată cu fapta pentru care s-a început

urmărirea penală și prevederile art. 59 din același act normativ, care

stabilesc că la stabilirea sancțiunii se ține seama, între altele, de gradul de

vinovăție al polițistului.

Recursul este nefondat.

Prin dispoziția nr. S/52 din

8 iunie 2004 emisă de D.G.A.S. din cadrul M.A.I. s-a dispus, în temeiul

prevederilor art. 57 lit. a), b) și h), art. 58 lit. d) și 59 alin. (1) și (9)

din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului cu modificările și

completările ulterioare, pentru slaba preocupare în ceea ce privește creșterea

nivelului de pregătire individuală de specialitate, dezinteres în executarea

atribuțiilor înscrise în fișa postului și în regulamentele de specialitate și

comportare necorespunzătoare în societate care a adus atingere prestigiului

instituției și pentru nerespectarea prevederilor jurământului de credință,

sancționarea disciplinară a reclamantului C.R.G., agent principal la C.C.P.O., cu destituirea din poliție.

Contestația împotriva

dispoziției de sancționare disciplinară sus menționată, formulată de reclamant,

a fost respinsă prin decizia nr. 91659 din 6 iulie 2004 a M.A.I. M.F.S., prin care s-a reținut ca temei al sancțiunii disciplinare a destituirii din

poliție numai prevederile art. 57 lit. a) și h) din Legea nr. 360/2002 privind statutul

polițistului, cu modificările și completările ulterioare.

Aplicarea față de reclamant

a sancțiunii disciplinare extreme a destituirii din poliție, prevăzute de art.

58 lit. d) din Legea nr. 30672002 privind statutul polițistului, cum a reținut

și prima instanță, s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 59 alin.

(8) din același act normativ, prin luarea în considerare a activității

desfășurate anterior de recurent, a împrejurărilor în care abaterile

disciplinare au fost săvârșite și a consecințelor acestora și a gradului de

vinovăție a polițistului.

Astfel s-a probat că

reclamantul a avut o comportare necorespunzătoare în societate, care a adus

atingere prestigiului funcției deținute și a instituției din care acesta a

făcut parte, și că nu au fost respectate prevederile jurământului de credință,

în condițiile în care s-a relevat, prin petiția numitului T.T. din data de 27

mai 2004, încălcarea gravă de către reclamant în ziua de 17 mai 2004, a regulilor de depășire a vehiculelor pe drumurile publice și s-a constatat, cu prilejul

producerii accidentului de circulație din data de 18 mai 2004 care a avut ca

urmări rănirea unei persoane, deținerea la vedere în autovehiculul proprietate

personală condus de reclamant a unei persoane, deținerea la vedere în

autovehiculul proprietate personală condus de reclamant a unui mijloc special

de avertizare sonoră și luminoasă, cu încălcarea prevederilor art. 44 alin. (4)

din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Luarea sancțiunii

disciplinare a destituirii din poliție se justifică nu numai față de caracterul

grav al abaterilor reținute în sarcina reclamantului și care au dus la

compromiterea prestigiului funcției și instituției ci și prin raportare la

conduita anterioară a recurentului la locul de muncă, în special la

antecedentele de natură disciplinară. Într-adevăr, este de necontestat că, pe

durata unui interval de aproximativ 6 luni, în perioada august 2003 – ianuarie

2004, reclamantul a săvârșit alte abateri de la lege și regulamente, prima

constând în bruscarea fizică și folosirea unui limbaj agresiv la adresa unui

cetățean străin din cadrul C.C.S.O., cea de-a doua în neglijență manifestată în

îndeplinirea atribuțiilor de serviciu în data de 14 decembrie 2004, prin

neinstruirea temeinică a caporalului de schimb care executa serviciul la punct

control acces, ce a condus la aplicarea prin dispoziția din 19 ianuarie 2004 a șefului direcției generale de evidență informatizată a persoanei din cadrul M.A.I. a

sancțiunii disciplinare a diminuării drepturilor salariale pentru funcția

îndeplinită cu 10 % pe o perioadă de trei luni.

În cauză nu se impunea

menținerea în activitate a reclamantului și suspendarea procedurii disciplinare

începute împotriva acestuia, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) din

Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, față de împrejurarea că

urmare accidentului de circulație din data de 18 mai 2004 s-a întocmit doar

penal sub aspectul încălcării prevederilor art. 129 din H.G. nr. 85/2003 pentru

aprobarea regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația

vehiculelor pe drumurile publice, întrucât nu s-a făcut dovada că împotriva

reclamantului s-a început urmărirea penală sau că acesta a fost trimis în

judecată. Mai mult, textul legal în discuție nu este aplicabil în cauză, pe de

altă parte, atâta vreme cât împotriva reclamantului s-a început procedura

disciplinară pentru alte fapte decât cea avută în vedere la întocmirea

dosarului de către organele de cercetare penală.

Așa fiind, în raport de cele

mai sus arătate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică,

urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul C.R.G. împotriva

sentinței civile nr. 488 din 21 martie 2005 a curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.R.G., împotriva sentinței

civile nr. 488 din 21 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2007.