ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă și

litigii de muncă la data de 28 noiembrie 2003, reclamantul N.C.F. a solicitat

în contradictoriu cu pârâtul I.G.P.R., anularea dispoziției nr. S-3312 din 5

septembrie 2003, prin care s-a dispus destituirea sa din funcția publică

deținută.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că dispoziția atacată încălcă prevederile art. 57 alin. (1)

și art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002, art. 11 alin. (1) și art. 14 alin.

(1) din O.M.I. nr. 350 privind disciplina și deontologia profesională a

polițiștilor, prin aceea că a fost considerat vinovat de către conducerea

Poliției Române înainte ca asupra acestui aspect să se pronunțe instanța de

judecată competentă.

Prin întâmpinare, pârâtul a

invocat excepția de necompetență materială a Tribunalului București.

Tribunalul București, prin

sentința civilă nr. 475 din 9 februarie 2004 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București.

La termenul de judecată din

5 aprilie 2004, reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat

constatarea nulității absolute a deciziei contestate nr. S/3311 din 5 septembrie

2003 emisă de pârât pentru nemotivarea în fapt și în drept.

Curtea de Apel București,

prin sentința civilă nr. 814 pronunțată în data de 5 aprilie 2006, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.C.F. ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța astfel, instanța

a reținut, în esență că potrivit art. 59 alin. (1) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițiștilor „sancțiunea disciplinară se aplică numai după

cercetarea prealabilă și după consultarea consiliilor de disciplină”. Prin

încheierea din 8 august 2003 C.D. a constatat temeinicia și legalitatea cererii

prealabile și a propus aplicarea sancțiunii disciplinare „destituirea din

funcția publică avută” în conformitate cu prevederile art. 58 lit. b) din Legea

nr. 36/2002. Din probele administrate s-a constatat că reclamantul a susținut

activitatea ilegală a grupării numitului D. și nu a luat măsuri de împiedicare

a procedurii consecințelor negative, având o comportare necorespunzătoare în

societate ce aduce atingere onoarei și probității profesionale a polițistului

și chiar a prestigiului instituției.

Instanța a mai reținut că

cercetarea sub aspect penal a faptelor săvârșite nu are o înrâurire hotărâtoare

asupra răspunderii disciplinare stabilite, întrucât răspunderea penală nu

înlătură răspunderea disciplinară.

În termen legal, împotriva

sentinței civile nr. 814 din 5 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

București a declarat recurs reclamantul N.C.F., invocând în drept dispozițiile art.

304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că

hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu s-a făcut o

cercetare judecătorească completă cu referire la probele administrate în cauză.

S-a invocat nulitatea

absolută a dispoziției de sancționare care s-a comunicat și numai prin

întâmpinare s-a învederat, astfel apreciază recurentul s-a atacat o dispoziției

inexistentă la acel moment fie și datorită unei erori strecurate.

Recurentul critică hotărârea

și pentru motivarea formulată în care s-a reținut o legătură infracțională a

acestuia cu anumiți capi ai lumii interlope în lipsa unor probe concrete și

fără a se avea în vedere că în calitatea pe care o avea a prins și predat

pentru cercetare penală un membru al acestei familii.

O a treia critică invocată

de recurent privește înserarea în hotărâre că nu a fost motivată contestația

deși a depus în acest sens cererea precizatoare.

Prin întâmpinare I.G.P.R. a

solicitat respingerea recursului ca nefondat având în vedere că vinovăția

recurentului rezultă din probele administrate și analizate de membrii C.D., iar

la individualizarea măsurii disciplinare atacate s-a ținut cont de

împrejurările comiterii și gravitatea faptelor a consecințelor acestora precum

și de faptul că prin prisma antecedentelor cel în cauză nu a dat dovezi de

corectare a conduitei.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în

cauză rezultă că recurentul – reclamant care a deținut funcția de agent

principal în cadrul sectorului 5 se face vinovat de comiterea abaterilor

disciplinare prevăzute de art. 57 lit. a), d) și h) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului art. 11 alin. (1) lit. a), d) și h) din O.M.A.I.

nr. 350 din 22 noiembrie 2002, privind disciplina și deontologia profesională a

polițiștilor respectiv comportare necorespunzătoare în serviciu și societate,

care a adus atingere onoarei, probității profesionale a polițistului și

prestigiului instituției, depășirea atribuțiilor de serviciu.

Susținerea recurentului,

potrivit căreia, vinovăția sa nu ar fi fost dovedită și instanța de fond nu a

făcut o cercetare completă, prin analiza probelor administrate, este lipsită de

temei, fiind avut în vedere întreg probatoriul administrat atât în urma

cercetării prealabile cât și probele solicitate de reclamant și încuviințate de

instanță ce au probat contrariul.

Astfel fiind, în mod

judicios a reținut instanța de fond că actul administrativ atacat este temeinic

și legal.

În mod corect au fost

înlăturate susținerile reclamantului privind motivul care l-a determinat să

acționeze în afara orelor de program, fără a încunoștința conducerea și

consemnarea plângerii făcute oral de numita C.A.M., iar activitățile pentru

obținerea informațiilor în legătură cu o persoană dată în urmărire locală nu

s-au desfășurat sub coordonarea polițistului de la formațiunea de poliție

judiciară.

La stabilirea sancțiunii

aplicate recurentului s-a ținut seama de împrejurările în care au fost

săvârșite abaterile disciplinare, de gravitatea și consecințele acestora de

gradul de vinovăție al polițistului.

La individualizarea

sancțiunii s-a avut în vedere faptul că recurentului i-au fost aplicate

anterior alte sancțiunii disciplinare în perioada 2000-2002.

De asemeni în mod corect s-a

constatat prin încheierea de ședință din 10 aprilie 2004 că numărul actului

administrativ contestat este S/3311 din 5 septembrie 2003 și nu 53412 din 16

septembrie 2003 fiind îndreptată eroarea materială, eroare care nu a produs

efecte juridice sub aspectul termenului și modalităților de contestare a

dispoziției de sancționare.

În acest sens s-au depus

precizări care sunt confirmate și de înscrisurile depuse la dosar respectiv

prin D.I.G.P.R. nr. S/3311 din 5 septembrie 2003 reclamantul N.C.F. a fost

sancționat cu destituirea din funcția avută.

Cu privire la aplicarea

prevederilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ., respectiv suspendarea legală

facultativă, recurentul nu arăta care sunt motivele de nelegalitate ale

hotărârii atacate.

Împrejurarea că împotriva

reclamantului s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 26 C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., adresa nu

conduce la concluzia că aceasta, respectiv urmărirea penală, are înrâurire

hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da în cauza ce are ca obiect

anularea dispoziției prin care s-a dispus destituirea din funcția avută pentru

mai multe abateri disciplinare. Mai mult înlăturarea răspunderii penale pentru

fapta săvârșită care poate îmbrăca forma unei abateri disciplinare, nu înlătură

automat răspunderea disciplinară.

Urmărirea penală s-a început

la 25 aprilie 2005 și nici în faza recursului nu s-a făcut dovada stadiului

cercetărilor penale pentru a face aplicarea, dispozițiilor art. 244 pct. 2 C. proc. civ.

Constatând că nu sunt motive

de modificare a hotărârii recurate, conform art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul N.C.F., împotriva

sentinței civile nr. 814 din 5 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 martie 2007.