ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 10 martie 2010, sub nr. 1336/98/2010, reclamanta SC A.G.L. SRL Slobozia a chemat în judecată pe pârâtul M.C.I., solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de: 19.955,35 lei, reprezentând avansuri acordate potrivit contractului nr. 177 din 15 martie 2007 și nerestituite; 6.283,20 lei - sumă datorată din derularea altor relații comerciale în cursul anului 2008; 41.872,40 lei contravaloare penalități de întârziere calculate conform clauzelor cuprinse în contractul nr. 177/2007; 12.081,25 lei - dobânzi calculate potrivit clauzelor cuprinse în contractul nr. 177/2007; 32.610,05 lei - contravaloare daune - interese calculate și solicitate în baza contractului nr. 177/2007; 11.725,31 lei - contravaloare despăgubiri potrivit contractului de garanție reală mobiliară nr. 178/2007, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 22 din 17 ianuarie 2011, pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Ialomița în dosarul nr. 1336/98/2010, cererea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 19.955,35 lei contravaloare avansuri acordate potrivit contractului nr. 177 din 15 martie 2007 și a sumei de 6.283,20 lei, potrivit facturii nr. 0073 S din 30 octombrie 2008, fiind respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele: Intre părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare produse agricole și de acordare de avansuri în bani sau natură pentru anii 2006 -2007 nr. 177 din 15 martie 2007. Potrivit obiectului contractului pârâtul, în calitate de vânzător, se obligă să vândă produsele agricole aferente suprafeței cultivate de 46 ha în valoare totală de 49.266 lei, iar reclamantul, în calitate de cumpărător finanțator, să acorde vânzătorului un avans în lei și să cumpere produsele agricole vândute de pârât. In contract, la capitolul VI, s-a stabilit și o clauză penală în sarcina vânzătorului, în sensul că dacă acesta nu-și executa obligațiile contractuale va plăti penalități de întârziere de 20% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma datorată.

De asemenea, potrivit capitolului III art. 5 din contract, pentru avansurile primite pârâtul - cumpărător se obligă să plătească o dobândă în procent de 15% pe an calculată de la data întocmirii facturii de avans până la termenele de predare a produselor agricole contractuale, iar potrivit capitolului IV pct. 6 în situația în care restituirea avansului primit nu se face în produse, pârâtul se obligă, la solicitarea reclamantului - cumpărător, să plătească daune - interese egale cu valoarea avansurilor primite și eventual dobânzilor. In același timp, vânzătorul s-a obligat să încheie un contract de garanție care să acopere valoarea avansurilor plătite de către cumpărător.

In acest sens, între părți a intervenit contractul de garanție reală mobiliară, fără deposedare nr. 178 din 15 martie 2007, bunul afectat garanției fiind întreaga producție agricolă obținută de pârâtul - garant în anul 2007 de pe suprafața de 46 ha, iar suma garantată fiind cea din contractul de vânzare, de 49.266 lei. Potrivit art. VII pct. 7.4. din contractul de garanție în situația în care garantul încalcă una din obligațiile prevăzute în contract va plăti creditorului o despăgubire în cuantum de 20% din valoarea creanței pe care a garantat-o în favoarea creditorului. La dosarul cauzei a fost depusă și factura fiscală nr. 0073S din 30 octombrie 2008 din care rezultă că între părțile din proces s-au derulat și alte raporturi juridice de drept comercial, pârâtul primind de la reclamant cantitatea de 4.400 kg grâu sămânță în valoare totală de 6.283,20 lei, al cărui preț acesta nu a putut să dovedească că 1-a achitat.

In legătura cu derularea contractului nr. 177 din 15 martie 2007, pârâtul a susținut că s-a aflat în imposibilitate obiectivă de a-și îndeplini obligațiile contractuale, invocând forța majoră, respectiv calamitarea producției agricole (soia) de pe suprafața de 45 ha, cultivată, în proporție de 90%. In acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse procesul - verbal de constatare a pagubelor la culturile agricole nr. 4882 din 8 octombrie 2007 și înștiințare cu privire la aceste pierderi din aceeași dată, însușite și de asigurătorul recoltei, înscrisuri întocmite potrivit Normelor Metodologice de aplicarea Legii nr. 381/2002. Confirmarea forței majore în care s-a aflat pârâtul este făcută și de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași, potrivit certificatului de forță majoră nr. 265 din 10 mai 2010 (pag.

nr.60 din dosar). Cu privire la efectul juridic al înscrisului eliberat de G.G.I.A. de probă legală ce atestă existența cazului de forță majoră s-au pronunțat și instanțele judecătorești, la dosarul cauzei (pag nr. 67-73), aflându-se și decizia nr. 1732 din 9 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Potrivit însă art. 1082 și art. 1083 C. civ. se blochează angajarea răspunderii civile a debitorului atunci când acesta dovedește că neîndeplinirea obligațiilor contractuale provine dintr-o cauză străină care nu-i poate fi imputată. Intr-o astfel de împrejurare, riscul consecințelor neexecutării contractului aparține creditorului obligației imposibil de executat.

Așa fiind, cum în cauză, prin înscrisurile depuse la dosar, pârâtul a dovedit existența cazului de forță majoră și implicit lipsa vinovăției sale în îndeplinirea obligației de a vinde reclamantului produsele agricole prevăzute în contract, consecințele acestei neîndepliniri așa cum sunt ele cuprinse în contract nu pot fi puse în sarcina pârâtului. Prin urmare, Tribunalul a reținut că răspunderea pârâtului cuprinde doar obligația acestuia de a restitui suma primită cu titlu de avans și neachitată de 19.955,35 lei, nu și consecințele neîndeplinirii obligației de livrare produse agricole reglementate de art. 5, 6 alin. (6) și (9) din contractul de vânzare produse, precum și art. 7.4, din contractul de garanție reală mobiliară.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți, care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Analizând sentința atacată, în raport de probele administrate, susținerile părților și temeiul de drept invocat, Curtea de Apel a apreciat că apelurile sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente: Apelantul pârât I.M. a susținut, în mod neîntemeiat, că nu trebuia obligat la restituirea avansului în cuantum de 19.955,35 lei. Dimpotrivă, după cum se poate observa din cuprinsul Cap. IV pct. 6 din contractul 177 din 15 martie 2007, dacă restituirea avansului primit nu se face în produse, pârâtul se obligă, la solicitarea reclamantului cumpărător să plătească daune-interese egale cu valoarea avansurilor primite și echivalentul, dobânzilor.

Așadar, în mod judicios, prima instanță 1-a obligat la restituirea acestei sume, primită cu titlu de avans, dată fiind solicitarea expresă a reclamantei în acest sens, (ca, de altfel, și la plata sumei de 6.283,20 facturată conform facturii nr. 00735 din 30 octombrie 2007, pârâtul susținând în mod eronat că nu datora această sumă, întrucât și cultura de soia a fost calamitată. In H.G. nr. 1202 din 4 octombrie 2007 nu s-au inclus și culturile de soia, ci doar cele de grâu, secară, triticale, orz, orzoaica, rapiță, porumb și floarea soarelui). Cu privire la apelul reclamantei SC A.L. SRL s-a constatat că susținerile acesteia sunt contradictorii în sensul reținerii, de către prima instanță a forței majore - ca și cauza exoneratoare de răspundere a pârâtului.

Evident că secetele și apoi inundațiile de proporții produse în anul 2006 - primăvara lui 2007 au fost calamități naturale, recunoscute prin acte oficiale ca având caracterul forței majore. Astfel, prin certificatul de forță majoră emis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Călărași se arată că producătorul agricol - persoana fizică I.M., în calitate de arendaș, se poate prevala de clauza de forță majoră și poate fi exonerat de întârzieri totale/parțiale în executarea contractelor derulate în perioada 2006-2007, cauza principală fiind seceta prelungită persistentă în timp, din perioada 2006 - 2007 și care a afectat terenurile neirigate. Totodată, prin H.G. nr. 828 din 26 iunie 2006 s-a declarat stare de calamitate în agricultură datorită revărsării Dunării din perioada aprilie - mai 2006, Județul Călărași unde se află situate terenurile arendate de către pârât fiind declarate zonă calamitată (în anexa 1 a acestei H.G.).

Constatând așadar că prima instanță a analizat în mod judicios situația de fapt dedusă judecății, pronunțând o hotărâre legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 258 din 8 iunie 2011, a respins apelurile ca nefondate. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul care a solicitat modificarea deciziei apelate în sensul admiterii apelului și al respingerii cererii de chemare în judecată. După prezentarea situației de fapt, recurentul a învederat, în esență, că a fost în imposibilitate de a executa contractele ca urmare a forței majore, aceasta fiind dovedită cu acte emise de instituțiile statului și reprezentând o cauză exoneratoare de răspundere.

Recurentul a susținut că, în mod eronat, instanțele au înlăturat actele oficiale care atestă evenimentele de forță majoră, iar reclamanta avea dreptul să încaseze despăgubiri, cel puțin parțial, din contractul de asigurare încheiat de pârât. S-a mai invocat aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, învederându-se că obligarea la restituirea sumei de 6.283,20 lei reprezentând marfă neachitată s-a dispus fără a exista acte privind data încheierii unui eventual contract, data predării bunurilor, dacă acestea au fost livrate în anul 2007 și dacă există pentru ele o confirmare a convenției părților. Recursul a fost legal timbrat. In dovedirea motivelor de recurs, recurentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente: Recurentul invocă incidența cazului de forță majoră și exonerarea sa de răspundere privind executarea obligațiilor contractuale, însă atât instanța de fond, cât și instanța de apel au acordat eficiență acestei împrejurări și au dispus numai asupra restituirii sumei primită cu titlu de avans, conform art. 5, art. 6 și art. 9 din contractul de vânzare de produse și art. 7.4 din contractul de garanție mobiliară. Cu privire la restituirea sumei de 6.283,20 lei reprezentând prețul cantității de grâu sămânță, Înalta Curte constată că acestei critici, formulată și în apel, instanța de apel i-a răspuns urmare a analizei probelor administrate în cauză.

Criticile referitoare la evaluarea probatoriilor nu pot face obiect al analizei instanței de recurs întrucât, în actuala reglementare, în recurs se pot formula numai critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, cu excepția situației în care hotărârea pronunțată de instanța de fond este supusă numai recursului. In consecință, apreciind că nu subzistă niciunul din motivele de recurs invocate de recurentul pârât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. P ENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâtul M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 258 din 8 iunie 2011, pronunțată de Secția a V-a comercială a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.