ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 859/2012

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Ialomița la data de 10 martie 2010, sub nr. 1336/98/2010,

reclamanta SC A.G.L. SRL Slobozia a chemat în judecată pe pârâtul M.C.I.,

solicitând obligarea acestuia la plata sumelor de: 19.955,35 lei, reprezentând

avansuri acordate potrivit contractului nr. 177 din 15 martie 2007 și

nerestituite; 6.283,20 lei - sumă datorată din derularea altor relații

comerciale în cursul anului 2008; 41.872,40 lei contravaloare penalități de

întârziere calculate conform clauzelor cuprinse în contractul nr. 177/2007;

12.081,25 lei - dobânzi calculate potrivit clauzelor cuprinse în contractul nr.

177/2007; 32.610,05 lei - contravaloare daune - interese calculate și

solicitate în baza contractului nr. 177/2007; 11.725,31 lei - contravaloare

despăgubiri potrivit contractului de garanție reală mobiliară nr. 178/2007, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința comercială nr. 22 din 17

ianuarie 2011, pronunțată de Secția civilă a Tribunalului Ialomița în dosarul

nr. 1336/98/2010, cererea reclamantei a fost admisă în parte, pârâtul fiind

obligat la plata către reclamantă a sumei de 19.955,35 lei contravaloare

avansuri acordate potrivit contractului nr. 177 din 15 martie 2007 și a sumei

de 6.283,20 lei, potrivit facturii nr. 0073 S din 30 octombrie 2008, fiind

respinse celelalte capete de cerere. Pentru a pronunța această sentință prima

instanță a reținut următoarele:

Intre părți s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare produse agricole și de acordare de avansuri în bani sau

natură pentru anii 2006 -2007 nr. 177 din 15 martie 2007.

Potrivit obiectului contractului

pârâtul, în calitate de vânzător, se obligă să vândă produsele agricole

aferente suprafeței cultivate de 46 ha în valoare totală de 49.266 lei, iar

reclamantul, în calitate de cumpărător finanțator, să acorde vânzătorului un

avans în lei și să cumpere produsele agricole vândute de pârât.

In contract, la capitolul

VI,

s-a stabilit și o clauză penală în

sarcina vânzătorului, în sensul că dacă acesta nu-și executa obligațiile contractuale

va plăti penalități de întârziere de 20% pe fiecare zi de întârziere, calculate

la suma datorată.

De asemenea, potrivit capitolului III

art. 5 din contract, pentru avansurile primite pârâtul - cumpărător se obligă

să plătească o dobândă în procent de 15% pe an calculată de la data întocmirii

facturii de avans până la termenele de predare a produselor agricole

contractuale, iar potrivit capitolului

IV

pct. 6 în situația în care restituirea avansului primit

nu se face în produse, pârâtul se obligă, la solicitarea reclamantului -

cumpărător, să plătească daune - interese egale cu valoarea avansurilor primite

și eventual dobânzilor.

In același timp, vânzătorul s-a

obligat să încheie un contract de garanție care să acopere valoarea avansurilor

plătite de către cumpărător. In acest sens, între părți a intervenit contractul

de garanție reală mobiliară, fără deposedare nr. 178 din 15 martie 2007, bunul

afectat garanției fiind întreaga producție agricolă obținută de pârâtul -

garant în anul 2007 de pe suprafața de 46 ha, iar suma garantată fiind cea din

contractul de vânzare, de 49.266 lei.

Potrivit art. VII pct. 7.4. din

contractul de garanție în situația în care garantul încalcă una din obligațiile

prevăzute în contract va plăti creditorului o despăgubire în cuantum de 20% din

valoarea creanței pe care a garantat-o în favoarea creditorului.

La dosarul cauzei a fost depusă și

factura fiscală nr. 0073S din 30 octombrie 2008 din care rezultă că între

părțile din proces s-au derulat și alte raporturi juridice de drept comercial,

pârâtul primind de la reclamant cantitatea de 4.400 kg grâu sămânță în valoare

totală de 6.283,20 lei, al cărui preț acesta nu a putut să dovedească că 1-a

achitat.

In legătura cu derularea contractului

nr. 177 din 15 martie 2007, pârâtul a susținut că s-a aflat în imposibilitate

obiectivă de a-și îndeplini obligațiile contractuale, invocând forța majoră,

respectiv calamitarea producției agricole (soia) de pe suprafața de 45 ha,

cultivată, în proporție de 90%.

In acest sens, la dosarul cauzei au

fost depuse procesul - verbal de constatare a pagubelor la culturile agricole

nr. 4882 din 8 octombrie 2007 și înștiințare cu privire la aceste pierderi din

aceeași dată, însușite și de asigurătorul recoltei, înscrisuri întocmite

potrivit Normelor Metodologice de aplicarea Legii nr. 381/2002.

Confirmarea forței majore în care s-a

aflat pârâtul este făcută și de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

Călărași, potrivit certificatului de forță majoră nr. 265 din 10 mai 2010 (pag.

nr.60 din dosar).

Cu privire la efectul juridic al

înscrisului eliberat de G.G.I.A. de probă legală ce atestă existența cazului de

forță majoră s-au pronunțat și instanțele judecătorești, la dosarul cauzei (pag

nr. 67-73), aflându-se și decizia nr. 1732 din 9 mai 2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția comercială.

Potrivit însă art. 1082 și art. 1083 C.

civ. se blochează angajarea răspunderii civile a debitorului atunci când acesta

dovedește că neîndeplinirea obligațiilor contractuale provine dintr-o cauză

străină care nu-i poate fi imputată.

Intr-o astfel de împrejurare, riscul

consecințelor neexecutării contractului aparține creditorului obligației

imposibil de executat.

Așa fiind, cum în cauză, prin

înscrisurile depuse la dosar, pârâtul a dovedit existența cazului de forță

majoră și implicit lipsa vinovăției sale în îndeplinirea obligației de a vinde

reclamantului produsele agricole prevăzute în contract, consecințele acestei

neîndepliniri așa cum sunt ele cuprinse în contract nu pot fi puse în sarcina

pârâtului.

Prin urmare, Tribunalul a reținut că

răspunderea pârâtului cuprinde doar obligația acestuia de a restitui suma

primită cu titlu de avans și neachitată de 19.955,35 lei, nu și consecințele

neîndeplinirii obligației de livrare produse agricole reglementate de art. 5, 6

alin. (6) și (9) din contractul de vânzare produse, precum și art. 7.4, din

contractul de garanție reală mobiliară.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel ambele părți, care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel București,

secția a V-a comercială.

Analizând sentința atacată, în raport

de probele administrate, susținerile părților și temeiul de drept invocat,

Curtea de Apel a apreciat că apelurile sunt nefondate, având în vedere

următoarele considerente:

Apelantul pârât I.M. a susținut, în

mod neîntemeiat, că nu trebuia obligat la restituirea avansului în cuantum de

19.955,35 lei. Dimpotrivă, după cum se poate observa din cuprinsul Cap. IV pct.

6 din contractul 177 din 15 martie 2007, dacă restituirea avansului primit nu

se face în produse, pârâtul se obligă, la solicitarea reclamantului cumpărător

să plătească daune-interese egale cu valoarea avansurilor primite și

echivalentul, dobânzilor.

Așadar, în mod judicios, prima instanță

1-a obligat la restituirea acestei sume, primită cu titlu de avans, dată fiind

solicitarea expresă a reclamantei în acest sens, (ca, de altfel, și la plata

sumei de 6.283,20 facturată conform facturii nr. 00735 din 30 octombrie 2007,

pârâtul susținând în mod eronat că nu datora această sumă, întrucât și cultura

de soia a fost calamitată. In H.G. nr. 1202 din 4 octombrie 2007 nu s-au inclus

și culturile de soia, ci doar cele de grâu, secară, triticale, orz, orzoaica,

rapiță, porumb și floarea soarelui).

Cu privire la apelul reclamantei SC

A.L. SRL s-a constatat că susținerile acesteia sunt contradictorii în sensul

reținerii, de către prima instanță a forței majore - ca și cauza exoneratoare

de răspundere a pârâtului. Evident că secetele și apoi inundațiile de proporții

produse în anul 2006 - primăvara lui 2007 au fost calamități naturale,

recunoscute prin acte oficiale ca având caracterul forței majore. Astfel, prin

certificatul de forță majoră emis de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură

Călărași se arată că producătorul agricol - persoana fizică I.M., în calitate

de arendaș, se poate prevala de clauza de forță majoră și poate fi exonerat de

întârzieri totale/parțiale în executarea contractelor derulate în perioada

2006-2007, cauza principală fiind seceta prelungită persistentă în timp, din

perioada 2006 - 2007 și care a afectat terenurile neirigate.

Totodată, prin H.G. nr. 828 din 26

iunie 2006 s-a declarat stare de calamitate în agricultură datorită revărsării

Dunării din perioada aprilie -

mai 2006,

Județul Călărași unde se află situate terenurile arendate de către

pârât

fiind declarate zonă calamitată (în anexa 1 a acestei H.G.).

Constatând așadar că prima instanță a

analizat în mod judicios situația de fapt dedusă judecății, pronunțând o

hotărâre legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr.

258 din 8 iunie 2011, a respins apelurile ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs pârâtul care a solicitat modificarea deciziei apelate

în sensul admiterii apelului și al respingerii cererii de chemare în judecată.

După prezentarea situației de fapt,

recurentul a învederat, în esență, că a fost în imposibilitate de a executa contractele

ca urmare a forței majore, aceasta fiind dovedită cu acte emise de instituțiile

statului și reprezentând o cauză exoneratoare de răspundere.

Recurentul a susținut că, în mod

eronat, instanțele au înlăturat actele oficiale care atestă evenimentele de

forță majoră, iar reclamanta avea dreptul să încaseze despăgubiri, cel puțin

parțial, din contractul de asigurare încheiat de pârât.

S-a mai invocat aplicarea greșită a

legii de către instanța de apel, învederându-se că obligarea la restituirea

sumei de 6.283,20 lei reprezentând marfă neachitată s-a dispus fără a exista

acte privind data încheierii unui eventual contract, data predării bunurilor,

dacă acestea au fost livrate în anul 2007 și dacă există pentru ele o

confirmare a convenției părților.

Recursul a fost

legal timbrat.

In dovedirea motivelor de recurs,

recurentul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Analizând actele și lucrările

dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte apreciază că

acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Recurentul invocă incidența cazului de

forță majoră și exonerarea sa de răspundere privind executarea obligațiilor

contractuale, însă atât instanța de fond, cât și instanța de apel au acordat

eficiență acestei împrejurări și au dispus numai asupra restituirii sumei

primită cu titlu de avans, conform art. 5, art. 6 și art. 9 din contractul de

vânzare de produse și art. 7.4 din contractul de garanție mobiliară.

Cu privire la restituirea sumei de

6.283,20 lei reprezentând prețul cantității de grâu sămânță, Înalta Curte

constată că acestei critici, formulată și în apel, instanța de apel i-a răspuns

urmare a analizei probelor administrate în cauză.

Criticile referitoare la evaluarea

probatoriilor nu pot face obiect al analizei instanței de recurs întrucât, în

actuala reglementare, în recurs se

pot

formula numai critici de nelegalitate a hotărârilor atacate, cu excepția

situației

în care hotărârea pronunțată de instanța de fond este supusă numai recursului.

In consecință, apreciind că nu

subzistă niciunul din motivele de recurs invocate de recurentul pârât, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

P

ENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul

declarat de pârâtul M.I. împotriva deciziei comerciale nr. 258 din 8 iunie

2011, pronunțată de Secția a V-a

comercială

a Curții de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 22 februarie 2012.