ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 184/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 184/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința nr. 1453 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul București a admis, în parte,

cererea principală, precizată, formulată de reclamanta pârâtă SC A. SA, în

contradictoriu cu pârâta reclamantă SC I. SA Călărași.

Pârâta

a fost obligată la plata sumei de 6.850 lei, inclusiv T.V.A., rest

contravaloare factură nr. 0723849 din 5 decembrie 2004 și la returnarea

garanției în sumă de 312.453 lei și la plata sumei de 31.245 lei, cu titlu de

penalități în cuantum de 10 %.

A

fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la penalități

în sumă de 48.603 lei în temeiul art. 20 din Cap. IX din contract și capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la semnarea contractului de cesiune globală de

creanță, precum și cererea conexă, precizată, formulată de reclamanta SC I. SA

în contradictoriu cu pârâta SC A. SA.

Pârâta

SC I. SA a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.196,99

lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de

fapt:

Între

părți s-a încheiat la data de 22 iulie 2004 contractul de mandat înregistrat

sub nr. 4370 prin care SC I. SA, în calitate de mandant, a împuternicit pe SC

A. SA: în calitate de mandatar, să vândă în numele și pe seama acesteia anumite

cantități de grâu de sămânță certificată din recolta anului 2004.

Tot

la aceeași dată, între aceleași părți, s-a încheiat contractul de prestări

servicii, înregistrat sub nr. 4371, prin care A., în calitate de prestator,

urma sa efectueze anumite prestări servicii către beneficiarul I., aceasta din

urmă predând sămânța brută de grâu producție 2004, A. având obligația de a

transforma sămânța brută în sămânța certificată.

În

temeiul contractelor mai sus menționate, I. a predat către A. cantitatea de

4.098,74 tone de grâu de sămânță, din această cantitate mandatarul procesând

numai 3.429,33 tone, rezultând 3.338,03 tone grâu sămânță certificată și 91,3

tone gozuri aferente acestei cantități, cantitatea de 669,410 tone nefiind

procesată sau certificată și neputând fi vândută ca sămânță certificată,

aspecte ce reies atât din susținerile părților, cât și din raportul de

expertiză efectuat în cauză.

Prin cererea cu care SC A. SA a

înțeles să învestească instanța, astfel cum a fost ulterior precizată, s-a

solicitat obligarea SC I. SA la plata sumei de 6.850 lei, inclusiv T.V.A.,

reprezentând rest conform facturii nr. 0723849 din data de 15 decembrie 2004,

la returnarea garanției de 955 lei/kg sămânță certificată, respectiv valoarea

totală de 3.124.530.800 lei, încasată prin executarea scrisorii de garanție

bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău; la plata sumei

de 312.453.080 lei, cu titlu de penalități în cuantum de 10 % la suma de la

pct. 2, calculate conform Cap. III pct. 4 lit. J) din contractul de mandat nr. 4370

din 22 iulie 2004 și la plata sumei de 486.036.034 lei, cu titlu de penalități

calculate conform Cap. IX art. 20 din același contract, în total suma de

798.489.114 lei; precum și la semnarea contractului de cesiune globală de

creanță în favoarea SC A. SA Buzău, conform Cap. III pct. 4 lit. D) din

contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004.

La rândul său, prin cererea conexă,

de asemenea precizată, reclamanta SC I. SA a solicitat obligarea SC A. SA la

plata sumei de 4.400.000.000 lei, reprezentând suma încasată necuvenit de A. și

la daunele - interese aferente acesteia, în temeiul contractului de mandat,

precum și la plata sumei de 1.106.664.875 lei, reprezentând diferența între

sumele datorate de A. către I. și sumele încasate efectiv de către reclamantă.

Pentru dezlegarea pricinii cu care

părțile au înțeles să învestească instanța, în opinia tribunalului, un rol

esențial l-a prezentat determinarea mecanismului contractual de formare a

prețului, fiind relevante în acest sens clauzele contractuale stipulate de

părți la Cap. VII din contractul de mandat în discuție, intitulat Prețul și

condițiile de vânzare a grâului de sămânță din care a părțile au stabilit că

prețul minim de vânzare este de 9.725 lei/kg sămânța de grâu certificată la

care se adaugă T.V.A., stipulându-se în mod clar că acest preț include

subvenția.

S-a mai avut în vedere că, părțile

au stabilit în continuare cele două componente ale prețului amintit, prima

componentă fiind prevăzută din 6.625 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A.,

preț care este garantat de mandatar a fi încasat de mandant, iar a doua

componentă din suma de 3.100 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A.,

reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii datorată de mandant, mandatarului.

În ceea ce privește subvenția la

care se face referire la pct. 13 din contract, aceasta constă într-un ajutor

financiar pentru producția internă de semințe certificate, ajutor reglementat

de H.G. nr. 1238/2004, la art. 5 din această hotărâre, precizându-se

categoriile de persoane beneficiare ale subvenției.

Tribunalul

a apreciat față de cele anterior expuse, că subvenția nu poate fi inclusă în

componenta a doua a prețului, astfel cum a fost stabilit acesta de către părți,

adică în contravaloarea prestărilor de servicii datorată de mandant,

mandatarului.

Prin

urmare, pentru cantitatea de sămânță de grâu certificată pentru care mandantul

a încasat subvenția de 2.000 lei/kg, mandatarul garantează plata către acesta a

contravalorii acestei cantități la prețul de 4.625 lei/kg (adică 6.625 lei/kg

minus 2.000 lei/kg), astfel încât din cele două surse, prețul obținut de

mandant și garantat de mandatar să fie de 6.625 lei/kg.

SC I. SA, a mai învederat că primul

regim juridic al prețului, prevăzut de Cap. VII pct. 13 din contract își

găsește aplicarea când obligațiile asumate contractual de către părți sunt

îndeplinite întocmai și la timp, al doilea regim juridic al prețului fiind

stabilit de părți, în ipoteza în care mandatarul A. își încalcă orice obligație

contractuală asumată.

Tribunalul a înlăturat susținerile

pârâtei reclamante, apreciind că, mandatarul a vândut cantitățile de sămânță

grâu certificată despre care s-a făcut mai sus vorbire peste prețul minim

garantat de 6.625 lei/kg, întrucât la prețul de vânzare trebuie adăugată

subvenția de 2.000 lei, rezultând astfel un preț de 7.685,5 lei/kg sămânță

certificată, la care se adaugă T.V.A., pentru cantitatea de 3.135,91 tone grâu

de sămânță și de 7.519 Iei/kg sămânță certificată, plus T.V.A., pentru cantitatea

de 202,12 tone grâu de sămânță.

S-a considerat că, nerespectarea

obligațiilor întocmai cum au fost asumate, în condițiile în care pârâta

reclamantă a beneficiat de subvenție, poate să conducă eventual la pretinderea

unor - daune - interese pentru prejudiciul cauzat și dovedit.

Având în vedere cele anterior expuse

și potrivit principiului disponibilității, tribunalul a apreciat că reclamanta

pârâtă este îndrituită la suma de 6.850 lei noi, reprezentând diferență

contravaloare factură mai sus amintită și că suma de 4.000.000.000 lei,

încasată prin introducerea la plată a filei CEC, nu are caracter necuvenit,

după cum afirmă pârâta reclamantă.

În ceea ce privește suma pretinsă de

către A., reprezentând returnarea garanției de 955 lei/kg sămânță certificată,

respectiv valoarea totală de 3.124.530.800 lei, încasată prin executarea

scrisorii de garanție bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA

Buzău și suma de 312.453.080 lei, cu titlu de penalități în cuantum de 10 % la

suma menționată, calculate conform Cap. III pct. 4 lit. J) din contractul de

mandat nr.4370/22 iulie 2004, precum și suma de 486.036.034 lei, cu titlu de

penalități calculate conform Cap. IX art. 20 din același contract, în total

suma de 798.489.114 lei, tribunalul a reținut din materialul probator

administrat că suma de 3.124.530.800 lei, a fost încasată de către pârâta

reclamantă, prin executarea scrisorii de garanție bancară nr. 105 din 29 iulie

2004 eliberată de SC A. SA Buzău; scrisoare emisă de asemenea în condițiile

pct. 18 al Cap. VIII din contractul de mandat.

Tribunalul a reținut sub acest

aspect prevederile art. 4 lit. j) din Cap. III al contractului de mandat, suma

urmând sa fie restituită de către pârâta reclamantă reclamantei pârâte,

împreună cu daunele - interese de 10 % din valoarea sumei, daune - interese ce

în opinia instanței au caracterul unei clauze penale, potrivit art. 1066 și urm.

C. civ.

Cu

privire însă la incidența clauzei 20 din Cap. IX, în virtutea căreia reclamanta

pârâtă pretinde și penalități de 0,3 % pe zi întârziere, prin raportare la

aceeași sumă, tribunalul a apreciat că această clauză penală nu a fost

instituită și în virtutea art. 4 lit. j) din Cap. III al contractului de

mandat, în condițiile în care părțile au prevăzut expres în această situație

clauza penală de 10 % amintită.

Cu

privire la cererea reclamantei pârâte privind obligarea pârâtei reclamante la

semnarea contractului de cesiune globală de creanță în favoarea sa, conform

Cap. III pct. 4 lit. D) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004,

tribunalul a constatat, analizând clauza invocată, că nu are un obiect

determinat, ci doar determinabil, prin referire la elemente exterioare

contractului, iar în raport de acest aspect, a reținut că, reclamanta pârâtă nu

a precizat care sunt creanțele a căror cesiune se solicită.

Reclamanta din cererea conexă a emis

la rândul său în derularea contractului, facturile fiscale nr. 1898543 din 4

noiembrie 2004, în valoare totală de 5.277.461.087 lei, reprezentând

contravaloarea grâului neprocesat și care nu a putut fi vândut, nr. 1898544 din

4 noiembrie 2004, în valoare totală de 3.505.963.060 lei, inclusiv T.V.A.,

reprezentând diferența de preț între 5.685,5 lei/kg sămânță certificată și

prețul de 6.625 lei/kg de sămânță, diferența fiind în cuantum de 939,5 lei/kg

la care se adaugă T.V.A. și nr. 1898548 din 3 decembrie 2004, în valoare totală

de 266.018.217 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând diferența de preț între 5.519

lei/kg sămânță certificată și prețul de 6.625 lei/kg de sămânță certificată.

Cu privire la celelalte două

facturi, s-a reținut că au fost emise în mod nejustificat, deoarece mandatarul

a vândut cantitatea de 3.344.030 kg sămânță de grâu la un preț de vânzare mediu

de 7.629,35 lei/kg, mai mare decât prețul garantat de 6.625 lei/kg, ceea ce nu

justifică facturarea de către mandant a unor diferențe de preț.

Prin decizia nr. 84 din 10 februarie 2010,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul formulat de

pârâta - reclamantă SC I. SA și cererea de aderare la apel formulată de

reclamanta pârâtă SC A. SA.

Curtea analizând actele și lucrările

dosarului, din perspectiva motivelor de apel invocate de apelanta SC I. SA a

reținut în considerentele deciziei, următoarele:

Sub aspectul excepției

prematurității cererii formulate de SC A. SA s-a constatat că, prin încheierea

de ședință din 17 octombrie 2005 (fila 116 dosar nr. 3769/2005 al Tribunalului

București) instanța a respins ca neîntemeiată excepția având în vedere

împrejurarea că cererea formulată de SC A. SA a avut regimul juridic al unei

cereri reconvenționale devenită prin disjungere (a se vedea sentința nr. 2785

din 13 iunie 2005 dosar nr. 760/2005 al Tribunalului București, secția a VI-a

comercială) cerere principală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 720

5

alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul cererii de apel s-a

considerat că problema supusă atenției instanței, este aceea a modului de

formare a prețului care este stabilit conform art. 13 din Cap. VII ale

contractului de mandat (fila 34 dosar Tribunalul București).

Ca

urmare a prevederilor contractuale s-a apreciat că prețul grâului sămânță are

două componente astfel: prima componentă - 6.625 lei/kg sămânță certificată

plus T.V.A. care este prețul garantat de mandatar a fi încasat de mandant și o

a doua componentă - 3.100 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A. reprezentând

contravaloarea prestărilor de servicii datorate de mandant (SC I. SA)

mandatarului (SC A. SA). Total - 9725 lei/kg, subvenția (ajutorul financiar)

fiind inclusă în componenta prețului, respectiv în prețul garantat de mandatar

a fi încasat de mandant de 6.625 lei/kg.

Astfel, s-a concluzionat că

garantarea de către mandatar a încasării prețului de 6.625 lei/kg sămânță

certificată de către mandant, se referă la încasarea acestui preț de către mandant

din două surse:

rezultat al vânzării de către mandatar în numele mandantului a grâului de

sămânță;

(ajutorului financiar) de la bugetul de stat, încasare condiționată de

efectuarea de către mandatar a tuturor prestațiilor necesare pentru

certificarea oficială a seminței, conform contractului de prestări servicii

sămânță certificată grâu toamnă nr. 4371 din 22 iulie 2004.

S-a

constatat că în speță, SC A. SA a vândut grâul sămânță certificată peste prețul

de 6.625 lei/kg, dar sub 9.725 lei/kg, singura consecință contractuală fiind

diminuarea valorii prestărilor de servicii (scad sub 3.100 lei/kg) și s-a

considerat că, prevederea contractuală în care se precizează că „prețul de

6.625 lei/kg + T.V.A. este garantat” de către mandatar în funcție de încasarea

sau neîncasarea subvenției trebuie interpretată prin coroborarea dispozițiilor

contractuale prevăzute în alin. (2) al punctului 13 Cap. VII cu al punctului 17

- astfel încât regimul juridic al prețului depinde de încasarea sa neîncasarea subvenției

(astfel sunt nefondate susținerile apelantei principale cu privire la efectele

încasării subvenției - motive de apel susținute la filele 18 - 19 dosar).

Referitor la susținerea apelantei -

pârâte cu privire la existența unui preț sancțiune - conform clauzei prevăzute

la Cap. IV pct. 6 (fila 33 dosar Tribunalul București) s-a reținut că prețul de

6.625 lei/kg de grâu sămânță este prețul maxim pe care îl poate suporta și

achita mandatarul și asta numai în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile

de încasare a subvenției de către mandant (de 2.000 lei/kg), situație în care SC

I. SA, era în imposibilitate de a încasa subvenția.

Cu

privire la efectele actului adițional din 6 octombrie 2004, s-a considerat că

susținerile apelantei nu au relevanță atât timp cât nu a suferit niciun

prejudiciu din modul în care au fost predate documentele necesare încasării

subvenției deoarece a încasat subvenția conform adresei D.A.D.R. - Buzău nr. 12699

din 14 decembrie 2004, iar în ce privește neacordarea de către instanță a sumei

de 400.000.000 lei vechi - reprezentând 10 % din suma încasată necuvenit prin

introducerea la plată a filei CEC de către SC A. SA anterior primirii

subvenției de către SC I. SA s-a reținut că, în mod corect s-a apreciat de

către instanța de fond că această sumă (chiar încasată mai înainte) nu are

caracterul unei sume necuvenite chiar încasate mai înainte de încasarea

subvenției, această sumă era garantată conform Cap. VIII pct. 18 și pct. 3 din

contractul de mandat (fila 36 dosar Tribunalul București) - deci era o sumă

cuvenită.

Împotriva

acestei deciziei au declarat recurs ambele părți.

I.

Prin recursul său pârâta-reclamantă SC I. SA a invocat nelegalitatea deciziei

în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea

cărora susține următoarele:

- Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. se referă exclusiv la lipsa oricărei motivări pentru

respingerea cererii subsidiare de admitere în parte a apelului formulat și

pentru care, instanța de apel nu a oferit nicio justificare.

Recurenta consideră că problema cuantumului

maxim al sumelor la care ar fi trebuit obligată nu este una neglijabilă și că,

în lipsa oricărei motivări date respingerii cererii subsidiare - în sensul

admiterii în parte a cererii reconvenționale a SC A. SA - în situația în care

se vor respinge toate celelalte apărări ale sale - să se admită doar în parte

pretențiile pârâtei - reclamante, exclusiv pentru suma de 143.373 lei.

- Decizia a fost dată cu încălcarea prevederilor

art. 969 C. civ. și art. 720

1

C. proc. civ. raportat la art. 720

5

C. proc. civ.

Recurenta

consideră că instanța de apel a ignorat forța obligatorie a clauzelor

Contractului de mandat încheiat de părți prin care s-a instituit un regim

diferențiat al prețului, acesta urmând a fi diferit în ipoteza în care

mandatarul își încălca obligațiile asumate.

Se mai susține că, prin menținerea soluției

pronunțate de instanța de fond s-a acordat pârâtei - reclamante mai mult decât i

se cuvenea, iar pentru sumele pe care prima instanță le-a acordat în plus nu

există vreo motivare în cuprinsul deciziei.

De asemenea, recurenta consideră că instanța a

ignorat împrejurarea că SC A. SA nu a urmat procedura consilierii directe

prealabile, aspecte dezvoltate pe larg în cererea de apel.

II. Recurenta SC A. SA a formulat critici cu

privire la modul de soluționare a cererii de aderare la apel, considerând că

s-a interpretat greșit legea.

Se susține că prima instanță a respins cererea

sa de obligare la plata penalităților în temeiul art. 20 din Cap. IX din

contract, bazându-se pe argumentul unicității sancțiunii, motivarea fiind

contrară regulilor de interpretare a contractelor.

Consideră recurenta, că dacă dintr-un contract

sunt mai multe clauze penalizatoare nu este interzisă cumularea acestora, dată

fiind expresia de voință a părților semnatare ale contractului.

Se

arată că art. 4 lit. j) de la Cap. III al contractului sancționează

comportamentul abuziv al cocontractantului, care beneficiind de un instrument

de garantare a plății, procedează la executarea acestuia fără a avea de încasat

vreo sumă de la partenerul ce a oferit cu bună - credință respectivul

instrument de plată.

Analizând decizia atacată prin prima criticilor

invocate de recurente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt

nefondate.

I. Cu privire la recursul pârâtei - reclamante,

în ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

care vizează - în esență -, lipsa motivării pentru respingerea cererii

subsidiare de admitere în parte a apelului impune a se arăta că, în raport de

argumentele folosite în susținere, aceasta nu se poate constitui într-un

veritabil motiv de nelegalitate, ci mai degrabă într-unul formal ce se rezumă

în final la cuantumul maxim ce ar fi trebuit acordat în cauză.

Deopotrivă, se constată că instanța de apel a

răspuns punctual la fiecare dintre criticile invocate, argumentând pe larg, în

considerarea atât a situației de fapt cât și a normelor legale incidente în

cauză, motivare ce este în deplin acord cu soluția pronunțată în cauză.

- Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la dispozițiile art. 969 C. civ., art. 720

1

și art. 720

5

C. proc. civ. nu poate fi primită.

În cauză, instanța a dat eficiență dispozițiilor

pct. 13 cuprins în Cap. VII din Contractul de mandat ce reglementează modul de

formare a prețului, stabilind în mod corect că acesta provine din două surse:

direct de la mandatar - ca rezultat al vânzării grâului de sămânță, în numele

mandantului și prin încasarea subvenției de la bugetul de stat.

De

asemenea, în acord cu dispozițiile pct. 18 alin. 3 din Contractul de mandat

(Cap. VIII) s-a reținut corect că suma încasată chiar mai înainte de încasarea

subvenției nu pot fi considerată ca nefiind cuvenită întrucât aceasta era

garantată conform dispozițiilor menționate.

În ce privește pretinsa lipsă a procedurii

prealabile a concilierii directe se constată că instanța de apel a interpretat

și aplicat corect dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. raportat la

art. 720

5

C. proc. civ.

Astfel, și în litigiile comerciale pârâtul poate

formula cerere reconvențională împotriva reclamantei dacă are pretenții

împotriva acesteia ce derivă din același raport juridic.

În principiu, cererea reconvențională este o

veritabilă acțiune civilă ceea ce presupune că trebuie să îndeplinească toate

cerințele de fond și de formă ale acesteia.

Cu toate acestea, față de prevederile exprese

ale art. 720

5

C. proc. civ. cererea reconvențională poate fi

exercitată fără a mai fi necesară o altă încercare de conciliere, întrucât

litigiul a fost deferit deja instanței, în cauza dedusă judecății aceste

prevederi fiind respectate întocmai.

II.

Cu privire la recursul SC A. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. se constată că este nefondat, în contextul în care prin pct. 4 lit. j)

al Cap. III din contract, părțile au înțeles să însereze o clauză penală,

privind perceperea de daune - interese, în cuantum de 10 % din valoarea sumei

necuvenite încasate din încasarea garanțiilor.

Cum, reclamanta - pârâtă a solicitat

acordarea de penalități de 0,3%, pe zi întârziere, conform clauzei 20 din Cap. IX

pentru aceeași sumă s-a apreciat corect că aceste prevederi nu au incidență

câtă vreme părțile au prevăzut în mod expres sancțiunea în clauza art. 4 lit. j)

pentru că altfel s-ar ajunge în situația unei duble reparațiuni.

În consecință, pe acest aspect

ambele instanțe au interpretat corect conținutul prevederilor contractuale, în

acord cu voința părților cocontractante.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursurile declarate de reclamanta SC

I. SA și de pârâta SC A. SA Buzău împotriva deciziei comerciale nr. 84 din 10

februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2011.