ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 184/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1453 din 31 ianuarie 2008, Tribunalul București a admis, în parte, cererea principală, precizată, formulată de reclamanta pârâtă SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta reclamantă SC I. SA Călărași. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 6.850 lei, inclusiv T.V.A., rest contravaloare factură nr. 0723849 din 5 decembrie 2004 și la returnarea garanției în sumă de 312.453 lei și la plata sumei de 31.245 lei, cu titlu de penalități în cuantum de 10 %. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea privind obligarea pârâtei la penalități în sumă de 48.603 lei în temeiul art. 20 din Cap. IX din contract și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la semnarea contractului de cesiune globală de creanță, precum și cererea conexă, precizată, formulată de reclamanta SC I. SA în contradictoriu cu pârâta SC A. SA.

Pârâta SC I. SA a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.196,99 lei reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Între părți s-a încheiat la data de 22 iulie 2004 contractul de mandat înregistrat sub nr. 4370 prin care SC I. SA, în calitate de mandant, a împuternicit pe SC A. SA: în calitate de mandatar, să vândă în numele și pe seama acesteia anumite cantități de grâu de sămânță certificată din recolta anului 2004. Tot la aceeași dată, între aceleași părți, s-a încheiat contractul de prestări servicii, înregistrat sub nr. 4371, prin care A., în calitate de prestator, urma sa efectueze anumite prestări servicii către beneficiarul I., aceasta din urmă predând sămânța brută de grâu producție 2004, A. având obligația de a transforma sămânța brută în sămânța certificată.

În temeiul contractelor mai sus menționate, I. a predat către A. cantitatea de 4.098,74 tone de grâu de sămânță, din această cantitate mandatarul procesând numai 3.429,33 tone, rezultând 3.338,03 tone grâu sămânță certificată și 91,3 tone gozuri aferente acestei cantități, cantitatea de 669,410 tone nefiind procesată sau certificată și neputând fi vândută ca sămânță certificată, aspecte ce reies atât din susținerile părților, cât și din raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin cererea cu care SC A. SA a înțeles să învestească instanța, astfel cum a fost ulterior precizată, s-a solicitat obligarea SC I. SA la plata sumei de 6.850 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând rest conform facturii nr. 0723849 din data de 15 decembrie 2004, la returnarea garanției de 955 lei/kg sămânță certificată, respectiv valoarea totală de 3.124.530.800 lei, încasată prin executarea scrisorii de garanție bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău; la plata sumei de 312.453.080 lei, cu titlu de penalități în cuantum de 10 % la suma de la pct. 2, calculate conform Cap. III pct. 4 lit. J) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004 și la plata sumei de 486.036.034 lei, cu titlu de penalități calculate conform Cap. IX art. 20 din același contract, în total suma de 798.489.114 lei; precum și la semnarea contractului de cesiune globală de creanță în favoarea SC A. SA Buzău, conform Cap. III pct. 4 lit. D) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004. La rândul său, prin cererea conexă, de asemenea precizată, reclamanta SC I. SA a solicitat obligarea SC A. SA la plata sumei de 4.400.000.000 lei, reprezentând suma încasată necuvenit de A. și la daunele - interese aferente acesteia, în temeiul contractului de mandat, precum și la plata sumei de 1.106.664.875 lei,

reprezentând diferența între sumele datorate de A. către I. și sumele încasate efectiv de către reclamantă. Pentru dezlegarea pricinii cu care părțile au înțeles să învestească instanța, în opinia tribunalului, un rol esențial l-a prezentat determinarea mecanismului contractual de formare a prețului, fiind relevante în acest sens clauzele contractuale stipulate de părți la Cap. VII din contractul de mandat în discuție, intitulat Prețul și condițiile de vânzare a grâului de sămânță din care a părțile au stabilit că prețul minim de vânzare este de 9.725 lei/kg sămânța de grâu certificată la care se adaugă T.V.A., stipulându-se în mod clar că acest preț include subvenția.

S-a mai avut în vedere că, părțile au stabilit în continuare cele două componente ale prețului amintit, prima componentă fiind prevăzută din 6.625 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A., preț care este garantat de mandatar a fi încasat de mandant, iar a doua componentă din suma de 3.100 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A., reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii datorată de mandant, mandatarului. În ceea ce privește subvenția la care se face referire la pct. 13 din contract, aceasta constă într-un ajutor financiar pentru producția internă de semințe certificate, ajutor reglementat de H.G. nr. 1238/2004, la art. 5 din această hotărâre, precizându-se categoriile de persoane beneficiare ale subvenției.

Tribunalul a apreciat față de cele anterior expuse, că subvenția nu poate fi inclusă în componenta a doua a prețului, astfel cum a fost stabilit acesta de către părți, adică în contravaloarea prestărilor de servicii datorată de mandant, mandatarului. Prin urmare, pentru cantitatea de sămânță de grâu certificată pentru care mandantul a încasat subvenția de 2.000 lei/kg, mandatarul garantează plata către acesta a contravalorii acestei cantități la prețul de 4.625 lei/kg (adică 6.625 lei/kg minus 2.000 lei/kg), astfel încât din cele două surse, prețul obținut de mandant și garantat de mandatar să fie de 6.625 lei/kg.

SC I. SA, a mai învederat că primul regim juridic al prețului, prevăzut de Cap. VII pct. 13 din contract își găsește aplicarea când obligațiile asumate contractual de către părți sunt îndeplinite întocmai și la timp, al doilea regim juridic al prețului fiind stabilit de părți, în ipoteza în care mandatarul A. își încalcă orice obligație contractuală asumată. Tribunalul a înlăturat susținerile pârâtei reclamante, apreciind că, mandatarul a vândut cantitățile de sămânță grâu certificată despre care s-a făcut mai sus vorbire peste prețul minim garantat de 6.625 lei/kg, întrucât la prețul de vânzare trebuie adăugată subvenția de 2.000 lei, rezultând astfel un preț de 7.685,5 lei/kg sămânță certificată, la care se adaugă T.V.A., pentru cantitatea de 3.135,91 tone grâu de sămânță și de 7.519 Iei/kg sămânță certificată, plus T.V.A., pentru cantitatea de 202,12 tone grâu de sămânță.

S-a considerat că, nerespectarea obligațiilor întocmai cum au fost asumate, în condițiile în care pârâta reclamantă a beneficiat de subvenție, poate să conducă eventual la pretinderea unor - daune - interese pentru prejudiciul cauzat și dovedit. Având în vedere cele anterior expuse și potrivit principiului disponibilității, tribunalul a apreciat că reclamanta pârâtă este îndrituită la suma de 6.850 lei noi, reprezentând diferență contravaloare factură mai sus amintită și că suma de 4.000.000.000 lei, încasată prin introducerea la plată a filei CEC, nu are caracter necuvenit, după cum afirmă pârâta reclamantă.

În ceea ce privește suma pretinsă de către A., reprezentând returnarea garanției de 955 lei/kg sămânță certificată, respectiv valoarea totală de 3.124.530.800 lei, încasată prin executarea scrisorii de garanție bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău și suma de 312.453.080 lei, cu titlu de penalități în cuantum de 10 % la suma menționată, calculate conform Cap. III pct. 4 lit. J) din contractul de mandat nr.4370/22 iulie 2004, precum și suma de 486.036.034 lei, cu titlu de penalități calculate conform Cap. IX art. 20 din același contract, în total suma de 798.489.114 lei, tribunalul a reținut din materialul probator administrat că suma de 3.124.530.800 lei, a fost încasată de către pârâta reclamantă, prin executarea scrisorii de garanție bancară nr. 105 din 29 iulie 2004 eliberată de SC A. SA Buzău; scrisoare emisă de asemenea în condițiile pct. 18 al Cap. VIII din contractul de mandat.

Tribunalul a reținut sub acest aspect prevederile art. 4 lit. j) din Cap. III al contractului de mandat, suma urmând sa fie restituită de către pârâta reclamantă reclamantei pârâte, împreună cu daunele - interese de 10 % din valoarea sumei, daune - interese ce în opinia instanței au caracterul unei clauze penale, potrivit art. 1066 și urm. C. civ. Cu privire însă la incidența clauzei 20 din Cap. IX, în virtutea căreia reclamanta pârâtă pretinde și penalități de 0,3 % pe zi întârziere, prin raportare la aceeași sumă, tribunalul a apreciat că această clauză penală nu a fost instituită și în virtutea art. 4 lit. j) din Cap. III al contractului de mandat, în condițiile în care părțile au prevăzut expres în această situație clauza penală de 10 % amintită.

Cu privire la cererea reclamantei pârâte privind obligarea pârâtei reclamante la semnarea contractului de cesiune globală de creanță în favoarea sa, conform Cap. III pct. 4 lit. D) din contractul de mandat nr. 4370 din 22 iulie 2004, tribunalul a constatat, analizând clauza invocată, că nu are un obiect determinat, ci doar determinabil, prin referire la elemente exterioare contractului, iar în raport de acest aspect, a reținut că, reclamanta pârâtă nu a precizat care sunt creanțele a căror cesiune se solicită.

Reclamanta din cererea conexă a emis la rândul său în derularea contractului, facturile fiscale nr. 1898543 din 4 noiembrie 2004, în valoare totală de 5.277.461.087 lei, reprezentând contravaloarea grâului neprocesat și care nu a putut fi vândut, nr. 1898544 din 4 noiembrie 2004, în valoare totală de 3.505.963.060 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând diferența de preț între 5.685,5 lei/kg sămânță certificată și prețul de 6.625 lei/kg de sămânță, diferența fiind în cuantum de 939,5 lei/kg la care se adaugă T.V.A. și nr. 1898548 din 3 decembrie 2004, în valoare totală de 266.018.217 lei, inclusiv T.V.A., reprezentând diferența de preț între 5.519 lei/kg sămânță certificată și prețul de 6.625 lei/kg de sămânță certificată.

Cu privire la celelalte două facturi, s-a reținut că au fost emise în mod nejustificat, deoarece mandatarul a vândut cantitatea de 3.344.030 kg sămânță de grâu la un preț de vânzare mediu de 7.629,35 lei/kg, mai mare decât prețul garantat de 6.625 lei/kg, ceea ce nu justifică facturarea de către mandant a unor diferențe de preț. Prin decizia nr. 84 din 10 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul formulat de pârâta - reclamantă SC I. SA și cererea de aderare la apel formulată de reclamanta pârâtă SC A. SA.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de apel invocate de apelanta SC I. SA a reținut în considerentele deciziei, următoarele: Sub aspectul excepției prematurității cererii formulate de SC A. SA s-a constatat că, prin încheierea de ședință din 17 octombrie 2005 (fila 116 dosar nr. 3769/2005 al Tribunalului București) instanța a respins ca neîntemeiată excepția având în vedere împrejurarea că cererea formulată de SC A. SA a avut regimul juridic al unei cereri reconvenționale devenită prin disjungere (a se vedea sentința nr. 2785 din 13 iunie 2005 dosar nr. 760/2005 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială) cerere principală, sens în care devin incidente dispozițiile art. 720 5 alin. (1) C. proc.

civ. Pe fondul cererii de apel s-a considerat că problema supusă atenției instanței, este aceea a modului de formare a prețului care este stabilit conform art. 13 din Cap. VII ale contractului de mandat (fila 34 dosar Tribunalul București). Ca urmare a prevederilor contractuale s-a apreciat că prețul grâului sămânță are două componente astfel: prima componentă - 6.625 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A. care este prețul garantat de mandatar a fi încasat de mandant și o a doua componentă - 3.100 lei/kg sămânță certificată plus T.V.A. reprezentând contravaloarea prestărilor de servicii datorate de mandant (SC I. SA) mandatarului (SC A. SA). Total - 9725 lei/kg, subvenția (ajutorul financiar) fiind inclusă în componenta prețului, respectiv în prețul garantat de mandatar a fi încasat de mandant de 6.625 lei/kg.

Astfel, s-a concluzionat că garantarea de către mandatar a încasării prețului de 6.625 lei/kg sămânță certificată de către mandant, se referă la încasarea acestui preț de către mandant din două surse: 1. direct de la mandatar, ca rezultat al vânzării de către mandatar în numele mandantului a grâului de sămânță; 2. prin încasarea subvenției (ajutorului financiar) de la bugetul de stat, încasare condiționată de efectuarea de către mandatar a tuturor prestațiilor necesare pentru certificarea oficială a seminței, conform contractului de prestări servicii sămânță certificată grâu toamnă nr. 4371 din 22 iulie 2004. S-a constatat că în speță, SC A. SA a vândut grâul sămânță certificată peste prețul de 6.625 lei/kg, dar sub 9.725 lei/kg, singura consecință contractuală fiind diminuarea valorii prestărilor de servicii (scad sub 3.100 lei/kg) și s-a considerat că, prevederea contractuală în care se precizează că „prețul de 6.625 lei/kg + T.V.A.

este garantat” de către mandatar în funcție de încasarea sau neîncasarea subvenției trebuie interpretată prin coroborarea dispozițiilor contractuale prevăzute în alin. (2) al punctului 13 Cap. VII cu al punctului 17 - astfel încât regimul juridic al prețului depinde de încasarea sa neîncasarea subvenției (astfel sunt nefondate susținerile apelantei principale cu privire la efectele încasării subvenției - motive de apel susținute la filele 18 - 19 dosar). Referitor la susținerea apelantei - pârâte cu privire la existența unui preț sancțiune - conform clauzei prevăzute la Cap. IV pct. 6 (fila 33 dosar Tribunalul București) s-a reținut că prețul de 6.625 lei/kg de grâu sămânță este prețul maxim pe care îl poate suporta și achita mandatarul și asta numai în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile de încasare a subvenției de către mandant (de 2.000 lei/kg), situație în care SC I. SA, era în imposibilitate de a încasa subvenția.

Cu privire la efectele actului adițional din 6 octombrie 2004, s-a considerat că susținerile apelantei nu au relevanță atât timp cât nu a suferit niciun prejudiciu din modul în care au fost predate documentele necesare încasării subvenției deoarece a încasat subvenția conform adresei D.A.D.R. - Buzău nr. 12699 din 14 decembrie 2004, iar în ce privește neacordarea de către instanță a sumei de 400.000.000 lei vechi - reprezentând 10 % din suma încasată necuvenit prin introducerea la plată a filei CEC de către SC A. SA anterior primirii subvenției de către SC I. SA s-a reținut că, în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că această sumă (chiar încasată mai înainte) nu are caracterul unei sume necuvenite chiar încasate mai înainte de încasarea subvenției, această sumă era garantată conform Cap. VIII pct. 18 și pct. 3 din contractul de mandat (fila 36 dosar Tribunalul București) - deci era o sumă cuvenită.

Împotriva acestei deciziei au declarat recurs ambele părți. I. Prin recursul său pârâta-reclamantă SC I. SA a invocat nelegalitatea deciziei în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora susține următoarele: - Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se referă exclusiv la lipsa oricărei motivări pentru respingerea cererii subsidiare de admitere în parte a apelului formulat și pentru care, instanța de apel nu a oferit nicio justificare. Recurenta consideră că problema cuantumului maxim al sumelor la care ar fi trebuit obligată nu este una neglijabilă și că, în lipsa oricărei motivări date respingerii cererii subsidiare - în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale a SC A. SA - în situația în care se vor respinge toate celelalte apărări ale sale - să se admită doar în parte pretențiile pârâtei - reclamante, exclusiv pentru suma de 143.373 lei.

- Decizia a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ. și art. 720 1 C. proc. civ. raportat la art. 720 5 C. proc. civ. Recurenta consideră că instanța de apel a ignorat forța obligatorie a clauzelor Contractului de mandat încheiat de părți prin care s-a instituit un regim diferențiat al prețului, acesta urmând a fi diferit în ipoteza în care mandatarul își încălca obligațiile asumate. Se mai susține că, prin menținerea soluției pronunțate de instanța de fond s-a acordat pârâtei - reclamante mai mult decât i se cuvenea, iar pentru sumele pe care prima instanță le-a acordat în plus nu există vreo motivare în cuprinsul deciziei. De asemenea, recurenta consideră că instanța a ignorat împrejurarea că SC A. SA nu a urmat procedura consilierii directe prealabile, aspecte dezvoltate pe larg în cererea de apel.

II. Recurenta SC A. SA a formulat critici cu privire la modul de soluționare a cererii de aderare la apel, considerând că s-a interpretat greșit legea. Se susține că prima instanță a respins cererea sa de obligare la plata penalităților în temeiul art. 20 din Cap. IX din contract, bazându-se pe argumentul unicității sancțiunii, motivarea fiind contrară regulilor de interpretare a contractelor. Consideră recurenta, că dacă dintr-un contract sunt mai multe clauze penalizatoare nu este interzisă cumularea acestora, dată fiind expresia de voință a părților semnatare ale contractului. Se arată că art. 4 lit. j) de la Cap. III al contractului sancționează comportamentul abuziv al cocontractantului, care beneficiind de un instrument de garantare a plății, procedează la executarea acestuia fără a avea de încasat vreo sumă de la partenerul ce a oferit cu bună - credință respectivul instrument de plată.

Analizând decizia atacată prin prima criticilor invocate de recurente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate. I. Cu privire la recursul pârâtei - reclamante, în ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care vizează - în esență -, lipsa motivării pentru respingerea cererii subsidiare de admitere în parte a apelului impune a se arăta că, în raport de argumentele folosite în susținere, aceasta nu se poate constitui într-un veritabil motiv de nelegalitate, ci mai degrabă într-unul formal ce se rezumă în final la cuantumul maxim ce ar fi trebuit acordat în cauză. Deopotrivă, se constată că instanța de apel a răspuns punctual la fiecare dintre criticile invocate, argumentând pe larg, în considerarea atât a situației de fapt cât și a normelor legale incidente în cauză, motivare ce este în deplin acord cu soluția pronunțată în cauză.

- Nici critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu raportare la dispozițiile art. 969 C. civ., art. 720 1 și art. 720 5 C. proc. civ. nu poate fi primită. În cauză, instanța a dat eficiență dispozițiilor pct. 13 cuprins în Cap. VII din Contractul de mandat ce reglementează modul de formare a prețului, stabilind în mod corect că acesta provine din două surse: direct de la mandatar - ca rezultat al vânzării grâului de sămânță, în numele mandantului și prin încasarea subvenției de la bugetul de stat. De asemenea, în acord cu dispozițiile pct. 18 alin. 3 din Contractul de mandat (Cap. VIII) s-a reținut corect că suma încasată chiar mai înainte de încasarea subvenției nu pot fi considerată ca nefiind cuvenită întrucât aceasta era garantată conform dispozițiilor menționate.

În ce privește pretinsa lipsă a procedurii prealabile a concilierii directe se constată că instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. raportat la art. 720 5 C. proc. civ. Astfel, și în litigiile comerciale pârâtul poate formula cerere reconvențională împotriva reclamantei dacă are pretenții împotriva acesteia ce derivă din același raport juridic. În principiu, cererea reconvențională este o veritabilă acțiune civilă ceea ce presupune că trebuie să îndeplinească toate cerințele de fond și de formă ale acesteia. Cu toate acestea, față de prevederile exprese ale art. 720 5 C. proc. civ. cererea reconvențională poate fi exercitată fără a mai fi necesară o altă încercare de conciliere, întrucât litigiul a fost deferit deja instanței, în cauza dedusă judecății aceste prevederi fiind respectate întocmai.

II. Cu privire la recursul SC A. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că este nefondat, în contextul în care prin pct. 4 lit. j) al Cap. III din contract, părțile au înțeles să însereze o clauză penală, privind perceperea de daune - interese, în cuantum de 10 % din valoarea sumei necuvenite încasate din încasarea garanțiilor. Cum, reclamanta - pârâtă a solicitat acordarea de penalități de 0,3%, pe zi întârziere, conform clauzei 20 din Cap. IX pentru aceeași sumă s-a apreciat corect că aceste prevederi nu au incidență câtă vreme părțile au prevăzut în mod expres sancțiunea în clauza art. 4 lit. j) pentru că altfel s-ar ajunge în situația unei duble reparațiuni.

În consecință, pe acest aspect ambele instanțe au interpretat corect conținutul prevederilor contractuale, în acord cu voința părților cocontractante. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate ambele recursuri conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC I. SA și de pârâta SC A. SA Buzău împotriva deciziei comerciale nr. 84 din 10 februarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.