ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 192/2011

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 11 aprilie 2008, reclamanta SC T. SA a chemat în judecată pârâta SC M.T. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâtei la plata sumei de 371.569,36 RON reprezentând: 304.369,54 RON penalități de întârziere de 1 %/zi de întârziere calculate pentru toate facturile restante din derularea contractului; 37.755,72 RON penalități de încetare înainte de termen a contractului; contravaloarea facturii din data de 1 august 2005 având seria și nr. IFXIX 8274634 PJ în valoare de 29.444,10, RON.

Prin cererea precizatoare depusă la 16 aprilie 2008, reclamanta a arătat că suma de 37.755,72 RON penalitate de încetare înainte de termen a contractului, aceasta este echivalentul RON a sumei de 200 dolari SUA per telefon/pentru 81 numere de telefon, în valoare de 16.200 dolari SUA la cursul din ziua efectuării plății și se aplică pentru fiecare conectare în parte, calculată conform art. 9.2 din contractul seria G 63324 din 23 octombrie 2004. Cursul de 2.3361 RON este cel stabilit de BNR la momentul redactării cererii de chemare în judecată. Prin întâmpinarea formulată la 19 iunie 2008, pârâta a solicitat respingerea primului capăt de cerere reprezentând plata sumei de 371.569,36 RON ca neîntemeiată iar pe cale reconvențională a solicitat constatarea nulității relative a contractului seria G 63324 din 23 octombrie 2004 încheiat între reclamanta SC T. SA și pârâta SC M.T.

SRL. Pârâta a formulat, în cadrul întâmpinării (pct. 4) cerere de chemare în garanție a SC I.T. SRL. La termenul din 19 septembrie 2008, instanța i-a pus în vedere reclamantei să precizeze dacă a înțeles să sesizeze instanța și cu o cerere reconvențională și, în caz afirmativ să o timbreze corespunzător. Totodată, i-a pus în vedere pârâtei să precizeze cererea de chemare în garanție în sensul indicării obiectului cererii, valoarea, sediul și celelalte date de identificare ale societății chemate în garanție. La termenul din 3 octombrie 2008, având în vedere faptul că pârâta nu a respectat dispozițiile instanței de la termenul precedent, a calificat solicitarea de constatare a nulității relative drept o apărare de fond și a admis excepția nulității cererii de chemare în garanție față de prevederile art. 133 C. proc.

civ. coroborate cu dispozițiile art. 61 și art. 112 pct. 3 C. proc. civ., față de lipsa obiectului cererii (fila 80). Prin sentința comercială nr. 13359 din 5 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 14121/3/2008, a fost admisă cererea principală formulată de reclamanta SC T. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M.T. SRL. Pârâta a fost obligată la plata sumelor de: 304.369,54 lei, reprezentând penalități de întârziere, 37.755,72 lei, reprezentând penalități de încetare înainte de termen a contractului; 29.444,10 lei reprezentând contravaloarea facturii IFXIX 8274634 PJ din 1 august 2005. A fost anulată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta SC M.T.

SRL, în contradictoriu cu SC I.T. SRL. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 6097,21 lei reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că între părți s-a derulat un contract ce a avut ca obiect prestări de servicii de telefonie mobilă, contract în baza căruia pârâta și-a asumat obligația de plată a facturilor emise pentru serviciile ce i-au fost prestate cât și pe aceea de a plăti penalități în ipoteza depășirii termenului de plată.

S-a dat eficiență dispozițiilor art. 969 C. civ., privind forța obligatorie a contractelor, precum și celor ale art. 9.2 din contract conform cu care, în cazul încetării contractului, din orice motiv, înainte de expirarea duratei acestuia sau fără respectarea termenului de preaviz, abonatul va putea fi obligat să plătească și o penalitate egală cu echivalentul, în lei, a sumei de 20 dolari SUA ce va putea fi facturată pentru fiecare conectare în parte, în condițiile în care abonatul a solicitat în cadrul aceluiași contract multiple conectări. De asemenea, instanța a considerat că apărările pârâtei nu sunt fondate, iar clauza penală nu este lovită de nulitate, obiectul său fiind licit și moral, posibilitatea depășirii cuantumului debitului principal, fiind în acord cu prevederile legale, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 469/2002.

Cu privire la Legea nr. 193/2000, privind clauzele abuzive dintre comercianți și consumatori s-a arătat că nu este incidentă în cauză, în condițiile în care prin acesta sunt protejate numai persoanele fizice, iar nu și societățile comerciale. Apelul declarat de SC M.T. SRL a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 333 din 2 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În considerentele deciziei, instanța a reținut că, între părțile litigante s-a încheiat la 23 octombrie 2004 contractul seria G nr. 63324, având ca obiect prestări de servicii în domeniul telefoniei mobile, iar prin semnarea contractului de prestări servicii apelanta și-a asumat contractual atât obligația de plată a facturilor emise pentru serviciile ce i-au fost prestate cât și obligația referitoare la plata penalităților de întârziere în situația depășirii termenului de plată.

S-a constatat că, prin clauza prevăzută la art. 9.1 s-a stipulat că pentru nerespectarea obligațiilor de plată Telemobil (intimata) va putea factura Abonatului (apelantei) o penalitate de 1 % pentru fiecare zi de întârziere, de la data scadenței și până la plata efectivă a debitorului, penalitate ce va fi calculată la echivalentul în dolari SUA al facturii, totalul penalizărilor de întârziere putând depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate. Instanța a mai relevat că, în concordanță cu principiul consensualismului, apelanta SC M.T. SRL avea posibilitatea de a negocia clauza privitoare la penalitățile de întârziere, iar în situația în care negocierea eșua avea posibilitatea de a nu semna contractul.

Invocarea de către apelantă a dispozițiilor Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive dintre comercianți și consumatori nu a fost reținută de către Curte deoarece așa cum a reținut și prima instanță această lege nu este aplicabilă în cauză întrucât legiuitorul a înțeles să protejeze numai persoanele fizice nu și societățile comerciale. În ceea ce privește critica apelantei în sensul că procesul nu a fost echitabil, instanța neexercitând rol activ în cercetarea cauzei pentru aflarea adevărului, Curtea înlăturat-o față de faptul că pe de o parte, în esență, prin proces echitabil se înțelege garanția exercitării și respectării drepturilor procesuale, iar pe de altă parte principiul rolului activ al judecătorului nu trebuie absolutizat în sensul că instanța „nu a ordonat” anumite dovezi deși părțile aveau mijloacele procesuale pentru administrarea dovezilor pe care le doreau.

Din încheierile de ședință existente la dosarul primei instanțe rezultă că în cauză apelanta a beneficiat de un proces echitabil așa cum este conturat în art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța și-a exercitat rolul activ respectând dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Prin serviciul registratură la 1 iunie 2010 apelanta a solicitat repunerea pe rolul a cauzei pentru a se lămuri aspectele privind efectuarea plății, a documentelor în baza cărora i se solicită repetarea plății, însă în temeiul art. 151 C. proc. civ. Curtea a respins cererea de repunere pe rol considerându-se lămurită în vederea pronunțării. Împotriva acestei decizii, SC M.T. SRL a declarat recurs prin care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 6, 7 și 9 C. proc.

civ., în susținerea cărora a arătat următoarele: - Instanța de apel nu a cercetat și nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel prin care a învederat aspectele de nulitate ale sentinței și ale cererii de chemare în judecată, care nu a fost semnată de reclamantă. Recurenta susține că instanța de apel a omis a se pronunța asupra cererii reconvenționale, încălcând principiul disponibilității, fiind incidente dispozițiile art. 105 alin. (2) și art. 106 C. proc. civ., nepronunțându-se nici asupra criticii ce a vizat anularea ca netimbrată a cererii de chemare în garanție a SC I.T. SRL, arătând totodată că nu i s-a adus la cunoștință – în scris – despre achitarea taxei judiciare de timbru aferentă cererii reconvenționale, conform art. 29 alin. (2) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997.

- Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosar, înlăturând în mod nejustificat toate apărările sale. Recurenta are în vedere ordinele de plată nr. 40 și nr. 52 din 11 septembrie 2006 prin care a achitat debitul principal în sumă de 29.444.10 lei, taxa de reziliere și penalitățile de întârziere, făcând vorbire despre o serie de acte constând în procese-verbale și notificări potrivit cărora ar rezulta că reclamanta nu are o creanță certă, iar suma solicitată nu este proporțională cu tariful convenit de părți. - Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor aspectelor de netemeinicie a pretențiilor reclamantei și de nelegalitate a contractului standard așa cum s-a cerut prin cererea reconvențională.

Se susține că încheierea contractului s-a făcut fără parcurgerea acelor etape necesare formării și exprimării voinței, fiind pusă să semneze un contract standard, fără ca vreuna din clauzele acestuia să fie negociate. De asemenea, recurenta consideră că dacă instanța ar fi evaluat contractul ar fi observat că prețul a fost stabilit unilateral de reclamantă, nefiind acceptată niciuna din clauze, impunându-i-se clauze penalizatoare astfel încât să ducă la îmbogățirea fără justă cauză a reclamantei. Afirmă recurenta că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra art. 9.1 din contract, care este una excesivă și care prevede penalități disproporționat de mari față de dobânzile practicate pe piața bancară, mai mari decât debitul principal, încălcându-se astfel prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002.

- Decizia atacată nu este suficient motivată, iar instanța nu a avut rol activ, încălcându-se prevederile art. 129 C. proc. civ. dat fiind faptul că s-a omis analizarea aspectelor anterior menționate. - Recurenta consideră că, prin respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, instanța a pronunțat o decizie nelegală și nelămuritoare, iar respingerea cererii de amânare pentru lipsa justificată a apărătorului său constituie o încălcare a dreptului său la apărare și a principiului oralității procesului civil, nefiindu-i îngăduit să participe în mod egal la prezentarea, argumentarea și dovedirea dreptului său. - Instanța de apel nu a cercetat pe deplin critica adusă sentinței prin prisma cerinței art. 6 din CEDO, privind examinarea cauzei în mod echitabil, iar pe fondul cauzei instanța a admis penalități mai mari de 40 de ori decât debitul principal.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind legală. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: - Referitor la pretinsa nepronunțare a instanței de apel asupra tuturor cauzelor de nulitate a sentinței de fond, respectiv asupra omisiunii primei instanțe de a se pronunța asupra cererii reconvenționale a pârâtei - reclamante și asupra soluției date cererii de chemare în garanție ce a fost anulată ca netimbrată se constată că susținerile recurentei sunt lipsite de fundament.

Sub un prim aspect, se impune a se arăta că prin încheierea din data de 19 septembrie 2008, instanța de fond i-a pus în vedere pârâtei să precizeze dacă a înțeles să sesizeze instanța cu o cerere reconvențională, iar în caz afirmativ să o timbreze corespunzător, aducându-i-se totodată la cunoștință să precizeze cererea de chemare în garanție, în sensul indicării obiectului cererii, valoarea, sediul și celelalte elemente de identificare ale chematei în garanție. Cum, la termenul stabilit - de 3 octombrie 2008 - pârâta nu a respectat aceste dispoziții date în sarcina sa, instanța - prin încheierea de ședință din aceeași dată - a calificat solicitarea de constatare a nulității relative drept o apărare de fond și a admis excepția nulității cererii de chemare în garanție față de prevederile art. 133 C. proc.

civ., coroborat cu dispozițiile art. 61 și art. 112 pct. 3 C. proc. civ. Pe de altă parte, se constată că aceste critici nu au fost invocate pe calea apelului ceea ce face imposibilă cercetarea lor pentru prima dată în recurs, motiv pentru care nu se poate reține o încălcare a prevederilor art. 129 C. proc. civ. ori a art. 105 - 106 C. proc. civ. și nici a principiului disponibilității. - În ce privește critica prin care se susține omisiunea instanței de a se pronunța asupra tuturor înscrisurilor depuse de pârâtă, respectiv a unor ordine de plată și notificări din cuprinsul cărora ar rezulta că reclamanta invocă o creanță ce nu este certă, instanța urmează a constata că aceasta nu poate fi încadrată în niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de dispozițiile art. 304 alin. (1) – (9) C. proc.

civ. și nu pot face obiectul controlului de nelegalitate. - Nici critica ce vizează pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 469/2002 nu poate fi primită, în contextul în care prin contract părțile au convenit în mod expres că - totalul penalizărilor de întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate (art. 9.1), posibilitate prevăzută de art. 4 alin. (3) din lege. În legătură cu pretinsul caracter excesiv al clauzei înscrise la art. 9.1 din contract, așa cum a reținut și instanța apelului, nu pot fi luate în considerare susținerile pârâtei cât timp partea avea posibilitatea de a se împotrivi încheierii convenției ori de a negocia clauza privitoare la penalitățile de întârziere.

Or, prin semnarea contractului, pârâta și-a asumat toate obligațiile ce decurg din acesta, în mod corect dându-se eficiență dispozițiilor art. 969 C. civ. Din această perspectivă, apare ca nefondată și critica ce se referă la o insuficientă motivare a deciziei atacate pe aceste aspecte. - În ce privește soluția dată de instanță cererii de repunere pe rol a cauzei după ce aceasta rămăsese în pronunțare, se impune a se arăta că este atributul instanței ca, atunci când găsește necesare noi lămuriri, să repună pricina pe rol or, în cazul dat, instanța a apreciat că este lămurită asupra cauzei, nefiind necesară o repunere pe rol a acesteia.

- Critica ce privește nerespectarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este una formală, însă din examinarea actelor de la dosar se poate constata că apelanta a beneficiat de un proces echitabil, cu respectarea tuturor drepturilor procesuale, iar instanța și-a exercitat rolul activ cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.T. SRL București împotriva deciziei comerciale nr. 333 din 2 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.