ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea introductivă de instanță,
astfel cum a fost precizată, reclamanta A.D.S. București a solicitat ca prin
hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei SC A.B. SA Borcea la
plata sumei de 16.438.972.181 lei reprezentând contravaloarea redevenței
neachitate la scadență și penalități de întârziere, precum și obligarea
acesteia la plata penalităților contractuale până la data stingerii debitului.
Prin sentința nr. 430
din 26 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis
în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de
3.828.662.027 lei, reprezentând contravaloarea redevenței datorate pentru trim.
III și IV ale anului 2002, precum și la plata penalităților contractuale,
calculate conform contractului de concesiune din 25 februarie 2002.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța fondului a reținut că la data de 22 aprilie 2000,
între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de concesiune, pentru o
suprafață de 6695 ha teren arabil, diminuată ulterior, prin actul adițional la
25 februarie 2002. Conform contractului, redevența pentru exploatarea în regim
de concesiune a terenului, a fost stabilită la contravaloarea a 520 kg
grâu/ha/teren agricol stabilită după cotația bursieră a grâului din ziua plății.
În raport de
probatoriul administrat în cauză, având în vedere și dispozițiile art. 969, art.
977 și art. 982 C. civ., instanța fondului a admis în parte cererea reclamantei
și a dispus obligarea pârâtei numai la plata redevenței datorate pentru trim. III
și IV ale anului 2002 și a penalităților contractuale.
Sentința instanței de
fond a fost apelată de către reclamanta A.D.S. București, iar prin Decizia nr. 233
din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis
apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte
acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 1.939.510,07 lei
penalități de întârziere calculate până la 23 octombrie 2007 și a respins
cererea de obligare a pârâtei la plata redevenței în sumă de 415.137,52 lei ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, curtea a reținut că pretențiile reclamantei A.D.S. au fost
întemeiate în prezenta acțiune pe contractul de concesiune din 22 aprilie 2000,
nefiind invocate prevederile contractului de concesiune din 25 februarie 2002
avut în vedere în mod eronat de instanța de fond la admiterea în parte a
acțiunii și acordarea de despăgubiri pentru trim. III și IV ale anului 2002,
care de altfel nu au făcut obiectul acțiunii decât parțial. Având în vedere
concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, precum și înscrisurile
aflate la dosarul cauzei, curtea a constatat că redevența a fost integral
achitată iar penalitățile de întârziere datorate conform articolului 5 alin. 2
din contract sunt, până la data de 23 octombrie 2007, în cuantum de
1.939.510,07 lei.
Împotriva deciziei
sus menționate, au declarat recurs atât reclamanta A.D.S. București, cât și
pârâta SC A.B. SA Borcea.
Recurenta-reclamantă A.D.S.
București a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii
cererii introductive de instanță și obligarea pârâtei la plata redevenței de
415.137,52 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 1.939.510,07 lei,
precum și actualizarea acestora până la data stingerii debitului datorat în
baza contractului de concesiune din 2000.
În argumentarea
criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că decizia este
netemeinică și nelegală deoarece instanța a dat eficiență unui raport de
expertiză nesocotind obiecțiunile formulate, obiecțiuni care nu și-au găsit
răspunsul în cuprinsul răspunsurilor formulate de expert.
Recurenta-pârâtă SC
A.B. SA Borcea a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C.
proc. civ., admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate, în
sensul exonerării de la plata penalităților de întârziere în valoare de
1.939.510,07 lei.
În susținerea
motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat decizia
atacată, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004,
apreciind că nu datorează penalitățile de întârziere la care a fost obligată.
Pentru considerentele
ce urmează, Înalta Curte a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de
reclamanta A.D.S. București:
Potrivit art. 302
1
(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea
nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată
și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un
memoriu separat.
Recursul se
motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de
recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin.
(1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu
excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine
publică.
Motivarea recursului
presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia
dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,
dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata
instanței care a pronunțat hotărârea recurată.
Analizând cererea de
recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de
nelegalitate invocat de recurentă, se constată că argumentele aduse nu pot fi
încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv de
nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. În
speță, se constată că susținerile reclamantei vizează aspecte ce țin de
stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor, atribut al
instanțelor inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această
fază procesuală.
Așa fiind, cum
casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile
prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302
1
(1) lit.
c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea
nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a
conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența
motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C.
proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul
recursul reclamantei.
Recursul pârâtei SC
A.B. SA Borcea este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de
dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea
legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de
situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații
neaplicabile în speță.
Din această
perspectivă și în raport de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac
extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă,
se vor analiza doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează
eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speță a
dispozițiilor Legii nr. 190/2004, pretins a fi fost încălcate de către instanța
de apel.
În raport de
criticile formulate și analizând decizia recurată sub acest aspect, se constată
că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a
dispozițiilor legale sus menționate.
Astfel, deși art. 1 alin.
(1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 stipulează scutirea de la plata
penalităților și majorărilor de întârziere aferente redevenței datorate pe o
perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de grație de un an, alin. (2) al art. 1
din legea sus citată, prevede că pentru a putea beneficia de aceste prevederi,
concesionarii nu trebuie să înregistreze debite restante față de A.D.S. pentru
perioada de după privatizare, iar art. 6 alin. (2) condiționează această
scutire de încheierea unei convenții cu A.D.S., convenție ce nu s-a încheiat și
în lipsa căreia, instanța nu putea constata scutirea de plată a pârâtei.
În consecință, față
de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul
pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul
declarat de reclamanta A.D.S. București, împotriva Deciziei nr. 233 din 21 mai
2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.
Respinge recursul
declarat de pârâta SC A.B. SA Borcea, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 11 februarie 2010.