ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 536/2010

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță,

astfel cum a fost precizată, reclamanta A.D.S. București a solicitat ca prin

hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei SC A.B. SA Borcea la

plata sumei de 16.438.972.181 lei reprezentând contravaloarea redevenței

neachitate la scadență și penalități de întârziere, precum și obligarea

acesteia la plata penalităților contractuale până la data stingerii debitului.

Prin sentința nr. 430

din 26 ianuarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis

în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de

3.828.662.027 lei, reprezentând contravaloarea redevenței datorate pentru trim.

III și IV ale anului 2002, precum și la plata penalităților contractuale,

calculate conform contractului de concesiune din 25 februarie 2002.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța fondului a reținut că la data de 22 aprilie 2000,

între reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de concesiune, pentru o

suprafață de 6695 ha teren arabil, diminuată ulterior, prin actul adițional la

25 februarie 2002. Conform contractului, redevența pentru exploatarea în regim

de concesiune a terenului, a fost stabilită la contravaloarea a 520 kg

grâu/ha/teren agricol stabilită după cotația bursieră a grâului din ziua plății.

În raport de

probatoriul administrat în cauză, având în vedere și dispozițiile art. 969, art.

977 și art. 982 C. civ., instanța fondului a admis în parte cererea reclamantei

și a dispus obligarea pârâtei numai la plata redevenței datorate pentru trim. III

și IV ale anului 2002 și a penalităților contractuale.

Sentința instanței de

fond a fost apelată de către reclamanta A.D.S. București, iar prin Decizia nr. 233

din 21 mai 2008, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis

apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte

acțiunea precizată și a obligat pârâta la plata sumei de 1.939.510,07 lei

penalități de întârziere calculate până la 23 octombrie 2007 și a respins

cererea de obligare a pârâtei la plata redevenței în sumă de 415.137,52 lei ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea a reținut că pretențiile reclamantei A.D.S. au fost

întemeiate în prezenta acțiune pe contractul de concesiune din 22 aprilie 2000,

nefiind invocate prevederile contractului de concesiune din 25 februarie 2002

avut în vedere în mod eronat de instanța de fond la admiterea în parte a

acțiunii și acordarea de despăgubiri pentru trim. III și IV ale anului 2002,

care de altfel nu au făcut obiectul acțiunii decât parțial. Având în vedere

concluziile raportului de expertiză efectuată în cauză, precum și înscrisurile

aflate la dosarul cauzei, curtea a constatat că redevența a fost integral

achitată iar penalitățile de întârziere datorate conform articolului 5 alin. 2

din contract sunt, până la data de 23 octombrie 2007, în cuantum de

1.939.510,07 lei.

Împotriva deciziei

sus menționate, au declarat recurs atât reclamanta A.D.S. București, cât și

pârâta SC A.B. SA Borcea.

Recurenta-reclamantă A.D.S.

București a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii

cererii introductive de instanță și obligarea pârâtei la plata redevenței de

415.137,52 lei și a penalităților de întârziere în sumă de 1.939.510,07 lei,

precum și actualizarea acestora până la data stingerii debitului datorat în

baza contractului de concesiune din 2000.

În argumentarea

criticilor formulate, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că decizia este

netemeinică și nelegală deoarece instanța a dat eficiență unui raport de

expertiză nesocotind obiecțiunile formulate, obiecțiuni care nu și-au găsit

răspunsul în cuprinsul răspunsurilor formulate de expert.

Recurenta-pârâtă SC

A.B. SA Borcea a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 10 C.

proc. civ., admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate, în

sensul exonerării de la plata penalităților de întârziere în valoare de

1.939.510,07 lei.

În susținerea

motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-pârâtă a criticat decizia

atacată, prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 190/2004,

apreciind că nu datorează penalitățile de întârziere la care a fost obligată.

Pentru considerentele

ce urmează, Înalta Curte a constatat nulitatea cererii de recurs formulată de

reclamanta A.D.S. București:

Potrivit art. 302

1

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată

și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se

motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de

recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin.

(1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu

excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine

publică.

Motivarea recursului

presupune, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia

dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata

instanței care a pronunțat hotărârea recurată.

Analizând cererea de

recurs în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv de

nelegalitate invocat de recurentă, se constată că argumentele aduse nu pot fi

încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv de

nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul art. 304 C. proc. civ. În

speță, se constată că susținerile reclamantei vizează aspecte ce țin de

stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor, atribut al

instanțelor inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această

fază procesuală.

Așa fiind, cum

casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 302

1

(1) lit.

c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenta nu s-a

conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența

motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul

recursul reclamantei.

Recursul pârâtei SC

A.B. SA Borcea este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Motivul prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă, în vedere, încălcarea

legii de drept substanțial, mai precis aplicarea unui text de lege străin de

situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații

neaplicabile în speță.

Din această

perspectivă și în raport de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac

extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă,

se vor analiza doar criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează

eventuale aspecte de nelegalitate, respectiv aplicabilitatea în speță a

dispozițiilor Legii nr. 190/2004, pretins a fi fost încălcate de către instanța

de apel.

În raport de

criticile formulate și analizând decizia recurată sub acest aspect, se constată

că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a

dispozițiilor legale sus menționate.

Astfel, deși art. 1 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 190/2004 stipulează scutirea de la plata

penalităților și majorărilor de întârziere aferente redevenței datorate pe o

perioadă de până la 5 ani, cu o perioadă de grație de un an, alin. (2) al art. 1

din legea sus citată, prevede că pentru a putea beneficia de aceste prevederi,

concesionarii nu trebuie să înregistreze debite restante față de A.D.S. pentru

perioada de după privatizare, iar art. 6 alin. (2) condiționează această

scutire de încheierea unei convenții cu A.D.S., convenție ce nu s-a încheiat și

în lipsa căreia, instanța nu putea constata scutirea de plată a pârâtei.

În consecință, față

de cele ce preced, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul

pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta A.D.S. București, împotriva Deciziei nr. 233 din 21 mai

2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A.B. SA Borcea, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010.