ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2840/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1650 din 17 aprilie 2002, reclamanta C.G. a chemat în judecată pârâta SC A. SRL, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la plata contravalorii a 15 tone grâu în cuantum de 75.000.000 lei, s-au să-i predea această cantitate, instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile făcând parte din patrimoniul pârâtei precum și la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea pretențiilor reclamanta a arătat că prin contractul de arendă încheiat cu pârâta în anul 2002, a pus la dispoziția acesteia, suprafața de 50 ha teren, urmând ca aceasta să-l folosească și să-l cultive, iar din producția obținută să-i predea o cotă de 30%.

Deși și-a respectat obligațiile contractuale, în sensul că a predat terenul pârâtei, aceasta nu i-a predat nici o cantitate din recolta obținută și nici nu i-a plătit vreo sumă de bani. Prin sentința nr. 273 din 17 martie 2003 acțiunea a fost admisă în parte și a obligat pârâta să predea reclamantei cantitatea de 6.435 kg grâu sau contravaloarea acestuia de 17.374.500 lei. Prin motivarea soluției instanța de fond a reținut, având în vedere probele administrate inclusiv expertiza tehnică de specialitate, că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 3 din contractul încheiat, de a achita la nivelul producției realizate, apreciind că reclamantei i se cuvine cantitatea sau suma la care a fost obligată pârâta.

S-a reținut că potrivit contractului de arendă în caz de calamitate arenda se diminuează în funcție de gradul de calamitate raportat la cultura de grâu. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta criticând modul de calcul efectuat de expertiză apreciind că situația de fapt a fost reținută corect. Se reiterează motivele din obiecțiile formulate la fond, criticând faptul că nu s-a ținut cont de cheltuielile efectuate pentru înființarea culturii de grâu, arătând că nu a recuperat decât 1/3 din cheltuielile efectuate în acest sens și că reclamanta nu are nici o sumă de bani. Prin decizia civilă nr. 514 din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a arătat că s-au respectat întocmai clauzele contractului de arendă încheiat unde se precizează în mod expres că în caz de calamitate arenda se diminuează în funcție de gradul de calamitate reportat la cultura de grâu. Asupra obiecțiilor formulate de apelantă prima instanță le-a analizat și s-a pronunțat în mod legal și temeinic, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 292 alin. (2), raportat la art. 295 C. proc. civ., pentru suplimentarea probatoriului. Cu petiția înregistrată la data de 10 august 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Astfel se susține că în mod greșit instanțele au considerat că notificarea depusă la dosar înlocuiește întreaga procedură de conciliere, prevăzută în mod imperativ de art. 720 1 C. proc. civ., nefiind respectate termenele de conciliere. Pe fond criticile se referă la modul de calcul efectuat de expertiză, privind cheltuielile făcute cu obținerea culturii de grâu de 6.000.000 lei /ha deci 300 milioane pentru cele 50 hectare arendate de la intimată. În același timp expertul a reținut că, în anul 2002 producția de grâu a fost de 429 kg (cu un grad de calamitate de 83,5%), iar kg. de grâu a avut un preț de 5.000 lei, situație în care veniturile realizate pe cele 50 ha au fost de 107.250.000 lei, cu mult sub nivelul investițiilor efectuate, fiind în imposibilitate de a achita intimatei vreo sumă de bani.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se pot cere numai pentru motive de nelegalitate, fiind vizate hotărârile date în apel. În speță criticile privind modul în care s-a realizat procedura de conciliere prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., nu pot fi luate în considerație întrucât nu a constituit motiv de apel, modul în care instanța de fond a soluționat excepția prematurității acțiunii. Cu privire la chestiunile de fond Înalta Curte reținut că acestea privesc mai mult felul în care au fost interpretate probele administrate, chestiuni ce au fost lămurite de instanța de apel acestea neconstituind motive de nelegalitate nefiind încălcată nici o normă legală.

S-au formulat obiecții la raportul de expertiză, stabilindu-se că în speță sunt incidente dispozițiile art. 15 și 16 din Legea nr. 16/1994 privind arenda. Față de cele arătate, în considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei 514 din 13 iulie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.