ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2840/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 1650 din 17 aprilie 2002, reclamanta C.G. a chemat în judecată pârâta

SC A. SRL, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la

plata contravalorii a 15 tone grâu în cuantum de 75.000.000 lei, s-au să-i

predea această cantitate, instituirea unui sechestru asigurător asupra

bunurilor mobile sau imobile făcând parte din patrimoniul pârâtei precum și la

plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea pretențiilor

reclamanta a arătat că prin contractul de arendă încheiat cu pârâta în anul

2002, a pus la dispoziția acesteia, suprafața de 50 ha teren, urmând ca aceasta

să-l folosească și să-l cultive, iar din producția obținută să-i predea o cotă

de 30%. Deși și-a respectat obligațiile contractuale, în sensul că a predat

terenul pârâtei, aceasta nu i-a predat nici o cantitate din recolta obținută și

nici nu i-a plătit vreo sumă de bani.

Prin sentința nr. 273 din 17

martie 2003 acțiunea a fost admisă în parte și a obligat pârâta să predea

reclamantei cantitatea de 6.435 kg grâu sau contravaloarea acestuia de

17.374.500 lei.

Prin motivarea soluției

instanța de fond a reținut, având în vedere probele administrate inclusiv

expertiza tehnică de specialitate, că pârâta nu a respectat dispozițiile art. 3

din contractul încheiat, de a achita la nivelul producției realizate, apreciind

că reclamantei i se cuvine cantitatea sau suma la care a fost obligată pârâta.

S-a reținut că potrivit

contractului de arendă în caz de calamitate arenda se diminuează în funcție de

gradul de calamitate raportat la cultura de grâu.

Împotriva acestei soluții a

promovat apel reclamanta criticând modul de calcul efectuat de expertiză

apreciind că situația de fapt a fost reținută corect.

Se reiterează motivele din

obiecțiile formulate la fond, criticând faptul că nu s-a ținut cont de

cheltuielile efectuate pentru înființarea culturii de grâu, arătând că nu a

recuperat decât 1/3 din cheltuielile efectuate în acest sens și că reclamanta

nu are nici o sumă de bani.

Prin decizia civilă nr. 514

din 13 iulie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a arătat că s-au respectat întocmai clauzele

contractului de arendă încheiat unde se precizează în mod expres că în caz de

calamitate arenda se diminuează în funcție de gradul de calamitate reportat la

cultura de grâu.

Asupra obiecțiilor formulate

de apelantă prima instanță le-a analizat și s-a pronunțat în mod legal și

temeinic, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 292 alin. (2), raportat

la art. 295 C. proc. civ., pentru suplimentarea probatoriului.

Cu petiția înregistrată la

data de 10 august 2004, reclamanta a declarat recurs, în termen și legal

timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate invocând ca temei legal

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că în mod

greșit instanțele au considerat că notificarea depusă la dosar înlocuiește

întreaga procedură de conciliere, prevăzută în mod imperativ de art. 720

1

C. proc. civ., nefiind respectate termenele de conciliere.

Pe fond criticile se referă

la modul de calcul efectuat de expertiză, privind cheltuielile făcute cu

obținerea culturii de grâu de 6.000.000 lei /ha deci 300 milioane pentru cele

50 hectare arendate de la intimată.

În același timp expertul a

reținut că, în anul 2002 producția de grâu a fost de 429 kg (cu un grad de

calamitate de 83,5%), iar kg. de grâu a avut un preț de 5.000 lei, situație în

care veniturile realizate pe cele 50 ha au fost de 107.250.000 lei, cu mult sub

nivelul investițiilor efectuate, fiind în imposibilitate de a achita intimatei

vreo sumă de bani.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 304 C. proc.

civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se pot cere numai pentru motive de

nelegalitate, fiind vizate hotărârile date în apel.

În speță criticile privind

modul în care s-a realizat procedura de conciliere prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., nu pot fi luate în considerație întrucât nu a constituit motiv

de apel, modul în care instanța de fond a soluționat excepția prematurității

acțiunii.

Cu privire la chestiunile de

fond Înalta Curte reținut că acestea privesc mai mult felul în care au fost

interpretate probele administrate, chestiuni ce au fost lămurite de instanța de

apel acestea neconstituind motive de nelegalitate nefiind încălcată nici o

normă legală.

S-au formulat obiecții la

raportul de expertiză, stabilindu-se că în speță sunt incidente dispozițiile art.

15 și 16 din Legea nr. 16/1994 privind arenda.

Față de cele arătate, în

considerarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC A. SRL Râmnicu Sărat, împotriva deciziei 514 din 13 iulie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios administrativ, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 13 mai 2005.