ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1219/2015
Asupra recursului,
constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/196/2012, reclamanta SC A.
SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanței să constate
rezilierea Contractului de arendă, înregistrat la Consiliul local al comunei
C., sub nr. x din 3 mai 2012, obligarea pârâtei să predea terenurile ce au
făcut obiectul contractului de arendă, precum și plata cheltuielilor de
judecată efectuate în cauză. Ulterior, reclamanta în temeiul art. 132 C. proc.
civ. a cerut instanței să dispună rezilierea contractului de arendă, în loc să
constate rezilierea acestuia.
Judecătoria Brăila,
prin Sentința civilă nr. 1337 din 19 februarie 2013 a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal, care a înregistrat dosarul la data de 4
martie 2013, iar prin încheierea din 3 octombrie 2013 a dispus scoaterea
dosarului de pe rolul secției și trimiterea lui pentru soluționare la Tribunal
Brăila, secția I civilă, fiind înregistrată cauza la data de 4 octombrie 2013
sub nr. x/196/2012.
Prin Sentința civilă
nr. 69 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Brăila, secția I civilă, a respins ca
nefondată acțiunea și cererea de încuviințare a executării formulată de
reclamanta SC A. SRL.
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță a examinat pe baza probelor administrate cererea de
constatare a rezilierii unilaterale a Contractului nr. x din 3 mai 2012 pentru
neîndeplinirea de către arendaș a obligației prevăzute la art. 6.2, astfel cum
a fost modificată prin actul adițional nr. 1, constatând că părțile au convenit
asupra terenului, dar nu au convenit asupra locului plății arendei,
reținându-se dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. c) din noul C. civ.,
potrivit cărora, atunci când nu se poate stabili locul plății în funcție de
natura prestației, al practicilor statornice între părți, ori al uzanțelor,
plata se face la sediul debitorului de la data încheierii contractului.
În cauză, s-a
constatat că debitorul arendaș a depozitat grâul datorat arendatorului, la SC
D. SRL, plătind contravaloarea serviciului de depozit până la data de 31 iulie
2012, totodată înștiințând-o pe reclamantă în legătură cu aceste operațiuni, în
termenul convenit prin contract.
Așadar, cu privire la
locul plății tribunalul a reținut că, fără a fi fost convenit de părți, a fost
acceptat de acestea ca fiind silozul aparținând SC D. SRL.
Cu privire la
dovedirea plății, de asemenea, s-a reținut că reclamanta a confirmat transferul
de proprietate asupra cantității de 145,72 tone grâu, după ce pârâta a emis
avizele în acest sens, iar împrejurările invocate de reclamantă, ulterior datei
de 1 august 2012, legate de neplata arendei au fost considerate de instanță
nerelevante din punctul de vedere al obligațiilor contractuale asumate,
obligații pe care pârâta le-a adus la îndeplinire.
S-a apreciat că
litigiile dintre societatea depozitară și reclamantă sunt străine clauzelor
contractului analizat, neavând nici o legătură cu convenția părților sau cu
pârâta.
Susținerea
reclamantei, în sensul că reprezintă putere de lucru judecat ceea ce s-a
stabilit prin Sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei
Brăila, definitivă prin Decizia civilă nr. 113/RCIV din 17 aprilie 2013, a fost
înlăturată ca nefondată, deoarece obiectul litigiului din dosarele menționate
l-a constituit contestație la executare, instanțele de judecată analizând din
acest punct de vedere obligațiile debitorului și creditorului, iar în speță,
instanța a fost investită cu examinarea clauzelor contractului de arendă în
vederea rezilierii acestuia.
Mai exact, dacă în
acest litigiu, părțile au supus analizei o cauză de încetare a efectelor
contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în cel care a
format obiectul Dosarului nr. x/196/2012 și în care s-au pronunțat hotărârile
menționate, s-a examinat legalitatea efectelor produse de contract, astfel că
puterea de lucru judecat a fost respinsă de instanță.
Împotriva acestei
sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel
Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a
admis apelul schimbând în tot Sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a
Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A.
SRL și rezilierii Contractului de arendă nr. x din 3 mai 2012 încheiat între
părți, fiind obligată intimata să plătească apelantei suma de 22.669 RON
cheltuieli de judecată în fond și apel.
Pentru a decide
astfel, instanța de apel a constatat că prin Sentința civilă nr. 7687 din 26
noiembrie 2013 irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a
Tribunalului Brăila, respingând contestația la executare formulată de
contestatoarea SC B. SA, Judecătoria Brăila a reținut prin considerentele
decisive, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâta nu și-a îndeplinit
obligația asumată prin Contractul de arendă nr. 3x din 3 mai 2012, respectiv nu
a predat efectiv cantitatea de 145,75 tone grâu, conform prevederilor 1475 C.
civ.
Prin urmare,
chestiunea litigioasă dintre părți, cea a neîndeplinirii obligației asumate de
pârâtă a fost tranșată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar prin
sentința civilă supusă prezentului apel, instanța de fond a ignorat puterea
lucrului judecat, contrazicând cele statuate irevocabil prin hotărârea
anterioară.
Împotriva acestei
decizii, în termen legal, pârâta SC B. SA a declarat recurs, întemeiat pe
dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea
recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare pe fond a
apelului, declarat de SC A. SRL.
Criticile aduse
deciziei atacate se referă în esență la faptul că instanța de apel a pronunțat
o hotărâre nelegală față de soluția primei instanțe, care în mod corect a
analizat acțiunea promovată de reclamantă în raport de clauzele convenite de părți
în contractul încheiat, coroborate cu noile dispoziții C. civ., respectiv art.
1167 și art. 1836 - 1850.
În acest sens,
recurenta susține că, pentru a se constata rezilierea contractului de arendă
trebuia să se stabilească dacă au fost îndeplinite sau nu condițiile stipulate
în contract, însă instanța de apel, în mod greșit, prin admiterea apelului și
admiterea acțiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă.
Prin contractul de
arendă nu au fost stabilite clauze cu privire la locul predării cantității de
grâu ce constituia prețul arendei și nici data până la care se va achita.
Părțile au prevăzut doar perioada pentru care a fost încheiat, respectiv 4 ani,
astfel că, pârâta a executat contractul potrivit uzanțelor din anii precedenți,
prin depozitarea cantităților de grâu recoltate în silozurile SC D. SRL,
conform contractelor de depozitare depuse la dosarul cauzei.
Față de această
situație, recurenta susține că și-a executat obligația contractuală în
modalitatea prezentată, astfel că nu se poate vorbi de rea-credință din partea
sa și nu se poate invoca rezilierea unilaterală a contractului de arendă de
către reclamantă.
Mai arată recurenta
că, instanța de apel în mod greșit a reținut prezumția de lucru judecat față de
considerentele Sentinței civile nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei
Brăila, pronunțată în Dosarul nr. x/196/2012 privind respingerea contestației
la executare formulată de SC B. SA, întrucât nu s-a predat efectiv cantitatea
de grâu de 145,75 tone, cu titlu de arendă, deși reclamanta nu a intrat în
posesia acestei cantități de grâu din propria sa culpă, iar cauzele intervenite
ulterior transferului dreptului de proprietate asupra cantității de grâu de
145,72 tone sunt străine contractului și obligațiilor negociate și asumate de
părți.
În acest sens,
recurenta susține că reclamanta a formulat plângere penală împotriva SC D. SRL
luându-se măsura indisponibilizării cantității de grâu, iar acest aspect nu a
fost adus la cunoștința instanței de judecată la data judecării contestației la
executare și nici pârâta nu a avut cunoștință de aceste plângeri.
În acest context,
recurenta consideră că prin punerea în executare a contractului de arendă,
prezumția puterii de lucru judecat excede obiectului litigiului privind
rezilierea contractului de arendă în care trebuie analizate cauzele de încetare
a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în
timp ce contestația la executare privea legalitatea efectelor produse de
contractul de arendă.
Tot în acest context,
recurenta susține că reclamanta a intrat în posesia cantității de grâu din luna
martie 2014, ca urmare a soluționării plângerilor penale formulate de cele două
societăți SC A. SRL și SC D. SRL, cantitatea de grâu fiindu-i predată
reclamantei în calitate de proprietar, după ridicarea sechestrului judiciar,
pârâta SC B. SA neavând nici un drept asupra acestei cantități de grâu și nici
acces la actele dosarului penal sau la cantitatea de grâu.
Prin urmare,
reținerea puterii de lucru judecat de către instanța de apel este greșită
deoarece odată cu punerea în executare a contractului de arendă, instanța
trebuia să constate că acest contract nu se poate executa din culpa reclamantei
care a formulat plângeri penale și în baza cărora s-a înființat sechestrul asigurător.
Intimata-reclamantă
SC A. SRL a depus la data de 4 martie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat
respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind
legală și temeinică.
Prin concluziile
scrise depuse la data de 27 aprilie 2015, recurenta a arătat că la data de 26
martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea
unui nou Contract de arendă înregistrat la 27 martie 2015 la Consiliul local al
Primăriei C., prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația
arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha
până la 15 august 2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la
15 octombrie 2015 după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și
predarea arendei.
Analizând decizia
atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate
și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat
pentru următoarele considerente:
Prealabil examinării
motivelor de nelegalitate, Înalta Curte constată că în cuprinsul memoriului de
recurs, recurenta a indicat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,
însă pct. 8, indicat ca și temei de drept pentru susținerea căii de atac nu a
fost dezvoltat astfel cum prevăd dispozițiile legale, sens în care, instanța de
recurs va analiza criticile de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art.
304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivul prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost
dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei
legal.
În susținerea acestui
motiv de recurs, recurenta consideră că, în mod greșit instanța de apel a
analizat cauza din perspectiva altor dispoziții legale, decât cele invocate de
reclamantă, dând prevalentă Sentinței civile nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a
Judecătoriei Brăila, reținând astfel prezumția de lucru judecat față de
considerentele acestei sentințe, prin care s-a constatat că pârâta SC B. SA nu
și-a îndeplinit obligația asumată prin Contractul de arendă nr. x din 3 mai
2012.
Această susținere
este întemeiată, având în vedere că prin acțiunea formulată reclamanta SC A.
SRL a solicitat instanței să constate rezilierea Contractului de arendă nr. x
din 3 mai 2012 și obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul
contractului de arendă, iar Curtea de Apel Galați, prin admiterea apelului și
admiterea acțiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă,
fiind astfel încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit
cărora, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului
cererii deduse judecății".
Această încălcare a
dispozițiilor legale reiese din ultima precizare de acțiune depusă pentru
termenul din 4 decembrie 2013, denumită - note de ședință - prin care s-a
menționat că rezilierea s-a făcut în baza notificării unilaterale, conform art.
1550 C. civ., prin care s-a solicitat instanței să constate rezilierea
contractului de arendă, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de apel,
întrucât aceasta a făcut analize străine de obiectul cauzei.
În ceea ce privește
greșita aplicare a autorității de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu
se pune problema estimării greșite a acestei puteri, însă contestația la
executare soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie
2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011 - 2012,
iar după această perioadă recurenta a afirmat și a consemnat dovezi din care
rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens,
trebuie analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind astfel asupra
intenției de reziliere.
În acest context, se
reține și faptul că în fața instanței de recurs s-au depus acte noi, respectiv,
la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin
încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la 27 martie 2015 la
Consiliul local al Primăriei C., prin care părțile au stipulat la art. 8 lit.
j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal,
cel puțin 60 ha până la 15 august 2015 și restul suprafeței de teren să fie
restituită până la 15 octombrie 2015 după recoltarea culturilor înființate
pentru anul 2015 și predarea arendei.
În acest sens, se
apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din
considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția de admitere a
apelului reclamantei nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel
nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită,
astfel că în rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere considerentele
expuse, actele noi depuse în recurs, precum și dispozițiile art. 1494 C. civ.
Raportat la cele
anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile dezvoltate de
pârâtă circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1), (3) și (5)
din același cod, urmează să admită recursul declarat de pârâta SC B. SA și să
caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, care în
conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza toate criticile și
apărările formulate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 10
noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o
casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 mai 2015.
Procesat de GGC - MI