ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1219/2015

Decizia nr. 1219/2015 Asupra recursului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/196/2012, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA, a solicitat instanței să constate rezilierea Contractului de arendă, înregistrat la Consiliul local al comunei C., sub nr. x din 3 mai 2012, obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, precum și plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Ulterior, reclamanta în temeiul art. 132 C. proc. civ. a cerut instanței să dispună rezilierea contractului de arendă, în loc să constate rezilierea acestuia.

Judecătoria Brăila, prin Sentința civilă nr. 1337 din 19 februarie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a înregistrat dosarul la data de 4 martie 2013, iar prin încheierea din 3 octombrie 2013 a dispus scoaterea dosarului de pe rolul secției și trimiterea lui pentru soluționare la Tribunal Brăila, secția I civilă, fiind înregistrată cauza la data de 4 octombrie 2013 sub nr. x/196/2012. Prin Sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2013, Tribunalul Brăila, secția I civilă, a respins ca nefondată acțiunea și cererea de încuviințare a executării formulată de reclamanta SC A. SRL.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a examinat pe baza probelor administrate cererea de constatare a rezilierii unilaterale a Contractului nr. x din 3 mai 2012 pentru neîndeplinirea de către arendaș a obligației prevăzute la art. 6.2, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1, constatând că părțile au convenit asupra terenului, dar nu au convenit asupra locului plății arendei, reținându-se dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. c) din noul C. civ., potrivit cărora, atunci când nu se poate stabili locul plății în funcție de natura prestației, al practicilor statornice între părți, ori al uzanțelor, plata se face la sediul debitorului de la data încheierii contractului. În cauză, s-a constatat că debitorul arendaș a depozitat grâul datorat arendatorului, la SC D. SRL, plătind contravaloarea serviciului de depozit până la data de 31 iulie 2012, totodată înștiințând-o pe reclamantă în legătură cu aceste operațiuni, în termenul convenit prin contract.

Așadar, cu privire la locul plății tribunalul a reținut că, fără a fi fost convenit de părți, a fost acceptat de acestea ca fiind silozul aparținând SC D. SRL. Cu privire la dovedirea plății, de asemenea, s-a reținut că reclamanta a confirmat transferul de proprietate asupra cantității de 145,72 tone grâu, după ce pârâta a emis avizele în acest sens, iar împrejurările invocate de reclamantă, ulterior datei de 1 august 2012, legate de neplata arendei au fost considerate de instanță nerelevante din punctul de vedere al obligațiilor contractuale asumate, obligații pe care pârâta le-a adus la îndeplinire. S-a apreciat că litigiile dintre societatea depozitară și reclamantă sunt străine clauzelor contractului analizat, neavând nici o legătură cu convenția părților sau cu pârâta.

Susținerea reclamantei, în sensul că reprezintă putere de lucru judecat ceea ce s-a stabilit prin Sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia civilă nr. 113/RCIV din 17 aprilie 2013, a fost înlăturată ca nefondată, deoarece obiectul litigiului din dosarele menționate l-a constituit contestație la executare, instanțele de judecată analizând din acest punct de vedere obligațiile debitorului și creditorului, iar în speță, instanța a fost investită cu examinarea clauzelor contractului de arendă în vederea rezilierii acestuia. Mai exact, dacă în acest litigiu, părțile au supus analizei o cauză de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în cel care a format obiectul Dosarului nr. x/196/2012 și în care s-au pronunțat hotărârile menționate, s-a examinat legalitatea efectelor produse de contract, astfel că puterea de lucru judecat a fost respinsă de instanță.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a admis apelul schimbând în tot Sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL și rezilierii Contractului de arendă nr. x din 3 mai 2012 încheiat între părți, fiind obligată intimata să plătească apelantei suma de 22.669 RON cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prin Sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2013 irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, respingând contestația la executare formulată de contestatoarea SC B. SA, Judecătoria Brăila a reținut prin considerentele decisive, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin Contractul de arendă nr. 3x din 3 mai 2012, respectiv nu a predat efectiv cantitatea de 145,75 tone grâu, conform prevederilor 1475 C. civ. Prin urmare, chestiunea litigioasă dintre părți, cea a neîndeplinirii obligației asumate de pârâtă a fost tranșată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar prin sentința civilă supusă prezentului apel, instanța de fond a ignorat puterea lucrului judecat, contrazicând cele statuate irevocabil prin hotărârea anterioară.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC B. SA a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare pe fond a apelului, declarat de SC A. SRL. Criticile aduse deciziei atacate se referă în esență la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală față de soluția primei instanțe, care în mod corect a analizat acțiunea promovată de reclamantă în raport de clauzele convenite de părți în contractul încheiat, coroborate cu noile dispoziții C. civ., respectiv art. 1167 și art. 1836 - 1850. În acest sens, recurenta susține că, pentru a se constata rezilierea contractului de arendă trebuia să se stabilească dacă au fost îndeplinite sau nu condițiile stipulate în contract, însă instanța de apel, în mod greșit, prin admiterea apelului și admiterea acțiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă.

Prin contractul de arendă nu au fost stabilite clauze cu privire la locul predării cantității de grâu ce constituia prețul arendei și nici data până la care se va achita. Părțile au prevăzut doar perioada pentru care a fost încheiat, respectiv 4 ani, astfel că, pârâta a executat contractul potrivit uzanțelor din anii precedenți, prin depozitarea cantităților de grâu recoltate în silozurile SC D. SRL, conform contractelor de depozitare depuse la dosarul cauzei. Față de această situație, recurenta susține că și-a executat obligația contractuală în modalitatea prezentată, astfel că nu se poate vorbi de rea-credință din partea sa și nu se poate invoca rezilierea unilaterală a contractului de arendă de către reclamantă.

Mai arată recurenta că, instanța de apel în mod greșit a reținut prezumția de lucru judecat față de considerentele Sentinței civile nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, pronunțată în Dosarul nr. x/196/2012 privind respingerea contestației la executare formulată de SC B. SA, întrucât nu s-a predat efectiv cantitatea de grâu de 145,75 tone, cu titlu de arendă, deși reclamanta nu a intrat în posesia acestei cantități de grâu din propria sa culpă, iar cauzele intervenite ulterior transferului dreptului de proprietate asupra cantității de grâu de 145,72 tone sunt străine contractului și obligațiilor negociate și asumate de părți. În acest sens, recurenta susține că reclamanta a formulat plângere penală împotriva SC D. SRL luându-se măsura indisponibilizării cantității de grâu, iar acest aspect nu a fost adus la cunoștința instanței de judecată la data judecării contestației la executare și nici pârâta nu a avut cunoștință de aceste plângeri.

În acest context, recurenta consideră că prin punerea în executare a contractului de arendă, prezumția puterii de lucru judecat excede obiectului litigiului privind rezilierea contractului de arendă în care trebuie analizate cauzele de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în timp ce contestația la executare privea legalitatea efectelor produse de contractul de arendă. Tot în acest context, recurenta susține că reclamanta a intrat în posesia cantității de grâu din luna martie 2014, ca urmare a soluționării plângerilor penale formulate de cele două societăți SC A. SRL și SC D. SRL, cantitatea de grâu fiindu-i predată reclamantei în calitate de proprietar, după ridicarea sechestrului judiciar, pârâta SC B. SA neavând nici un drept asupra acestei cantități de grâu și nici acces la actele dosarului penal sau la cantitatea de grâu.

Prin urmare, reținerea puterii de lucru judecat de către instanța de apel este greșită deoarece odată cu punerea în executare a contractului de arendă, instanța trebuia să constate că acest contract nu se poate executa din culpa reclamantei care a formulat plângeri penale și în baza cărora s-a înființat sechestrul asigurător. Intimata-reclamantă SC A. SRL a depus la data de 4 martie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin concluziile scrise depuse la data de 27 aprilie 2015, recurenta a arătat că la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la 27 martie 2015 la Consiliul local al Primăriei C., prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha până la 15 august 2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015 după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de nelegalitate, Înalta Curte constată că în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta a indicat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., însă pct. 8, indicat ca și temei de drept pentru susținerea căii de atac nu a fost dezvoltat astfel cum prevăd dispozițiile legale, sens în care, instanța de recurs va analiza criticile de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii sau când hotărârea este lipsită de temei legal.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta consideră că, în mod greșit instanța de apel a analizat cauza din perspectiva altor dispoziții legale, decât cele invocate de reclamantă, dând prevalentă Sentinței civile nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, reținând astfel prezumția de lucru judecat față de considerentele acestei sentințe, prin care s-a constatat că pârâta SC B. SA nu și-a îndeplinit obligația asumată prin Contractul de arendă nr. x din 3 mai 2012. Această susținere este întemeiată, având în vedere că prin acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL a solicitat instanței să constate rezilierea Contractului de arendă nr. x din 3 mai 2012 și obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, iar Curtea de Apel Galați, prin admiterea apelului și admiterea acțiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., potrivit cărora, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății". Această încălcare a dispozițiilor legale reiese din ultima precizare de acțiune depusă pentru termenul din 4 decembrie 2013, denumită - note de ședință - prin care s-a menționat că rezilierea s-a făcut în baza notificării unilaterale, conform art. 1550 C. civ., prin care s-a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de arendă, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de apel, întrucât aceasta a făcut analize străine de obiectul cauzei.

În ceea ce privește greșita aplicare a autorității de lucru judecat, Înalta Curte apreciază că nu se pune problema estimării greșite a acestei puteri, însă contestația la executare soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă recurenta a afirmat și a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens, trebuie analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenției de reziliere.

În acest context, se reține și faptul că în fața instanței de recurs s-au depus acte noi, respectiv, la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la 27 martie 2015 la Consiliul local al Primăriei C., prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha până la 15 august 2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015 după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei.

În acest sens, se apreciază ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția de admitere a apelului reclamantei nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel că în rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere considerentele expuse, actele noi depuse în recurs, precum și dispozițiile art. 1494 C. civ. Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte reține ca fiind fondate criticile dezvoltate de pârâtă circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) din același cod, urmează să admită recursul declarat de pârâta SC B. SA și să caseze decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, care în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc.

civ. va analiza toate criticile și apărările formulate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC B. SA împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 mai 2015. Procesat de GGC - MI