ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2112/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2112/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 2112/2016

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila sub nr. x/196/2012, reclamanta SC A. SRL Brăila, în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Brăila, a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de arendă, înregistrat la Consiliul Local al comunei Traian, jud. Brăila, sub nr. 320 din 03 mai 2012, obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, precum și plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză. Ulterior, reclamanta în temeiul art. 132 C. proc. civ. a cerut instanței să dispună rezilierea contractului de arendă, în loc să constate rezilierea acestuia.

Judecătoria Brăila, prin sentința civilă nr. 1337 din 19 februarie 2013 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a înregistrat dosarul la data de 04.03.2013, iar prin încheierea din 03.10.2013 a dispus scoaterea dosarului de pe rolul secției și trimiterea lui pentru soluționare la secția I civilă a Tribunalului Brăila, fiind înregistrată cauza la data de 04.10.2013 sub nr. x/196/2012*.

Prin sentința civilă nr. 69 din 31.01.2013, Tribunalul Brăila, secția I civilă, a respins ca nefondată acțiunea și cererea de încuviințare a executării formulată de reclamanta SC A. SRL Brăila.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a examinat pe baza probelor administrate cererea de constatare a rezilierii unilaterale a contractului nr. 320 din 3 mai 2012 pentru neîndeplinirea de către arendaș a obligației prevăzute la art. 6.2, astfel cum a fost modificată prin actul adițional nr. 1, constatând că părțile au convenit asupra terenului, dar nu au convenit asupra locului plății arendei, reținându-se dispozițiile art. 1494 alin. (1) lit. c) din noul C. civ., potrivit cărora, atunci când nu se poate stabili locul plății în funcție de natura prestației, al practicilor statornice între părți, ori al uzanțelor, plata se face la sediul debitorului de la data încheierii contractului.

În cauză, s-a constatat că debitorul arendaș a depozitat grâul datorat arendatorului, la SC C. SRL Brăila, plătind contravaloarea serviciului de depozit până la data de 31 iulie 2012, totodată înștiințându-o pe reclamantă în legătură cu aceste operațiuni, în termenul convenit prin contract.

Așadar, cu privire la locul plății tribunalul a reținut că, fără a fi fost convenit de părți, a fost acceptat de acestea ca fiind silozul aparținând SC C. SRL Brăila.

Cu privire la dovedirea plății, de asemenea, s-a reținut că reclamanta a confirmat transferul de proprietate asupra cantității de 145,72 tone grâu, după ce pârâta a emis avizele în acest sens, iar împrejurările invocate de reclamantă, ulterior datei de 01.08.2012, legate de neplata arendei au fost considerate de instanță nerelevante din punctul de vedere al obligațiilor contractuale asumate, obligații pe care pârâta le-a adus la îndeplinire.

S-a apreciat că litigiile dintre societatea depozitară și reclamantă sunt străine clauzelor contractului analizat, neavând nicio legătură cu convenția părților sau cu pârâta.

Susținerea reclamantei, în sensul că reprezintă putere de lucru judecat ceea ce s-a stabilit prin sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin decizia civilă nr. 113/RCIV din 17.04.2013, a fost înlăturată ca nefondată, deoarece obiectul litigiului din dosarele menționate l-a constituit contestație la executare, instanțele de judecată analizând din acest punct de vedere obligațiile debitorului și creditorului, iar în speță, instanța a fost investită cu examinarea clauzelor contractului de arendă în vederea rezilierii acestuia.

Mai exact, dacă în acest litigiu, părțile au supus analizei o cauză de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în cel care a format obiectul Dosarului nr. x/196/2012 și în care s-au pronunțat hotărârile menționate, s-a examinat legalitatea efectelor produse de contract, astfel că puterea de lucru judecat a fost respinsă de instanță.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC A. SRL Brăila, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Galați, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a admis apelul schimbând în tot sentința civilă nr. 69 din 31.01.2014 a Tribunalului Brăila, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamanta SC A. SRL Brăila și rezilierii contractului de arendă nr. 320 din 03 mai 2012 încheiat între părți, fiind obligată intimata să plătească apelantei suma de 22.669 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prin sentința civilă nr. 7687 din 26.11.2013 irevocabilă prin decizia civilă nr. 113 din 17.04.2013 a Tribunalului Brăila, respingând contestația la executare formulată de contestatoarea SC B. SA Brăila, Judecătoria Brăila a reținut prin considerentele decisive, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin contractul de arendă nr. 320 din 3 mai 2012, respectiv nu a predat efectiv cantitatea de 145,75 tone grâu, conform prevederilor art. 1475 C. civ.

Prin urmare, chestiunea litigioasă dintre părți, cea a neîndeplinirii obligației asumate de pârâtă a fost tranșată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar prin sentința civilă supusă prezentului apel, instanța de fond a ignorat puterea lucrului judecat, contrazicând cele statuate irevocabil prin hotărârea anterioară.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta SC B. SA Brăila a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare pe fond a apelului, declarat de SC A. SRL Brăila.

Intimata-reclamantă SC A. SRL Brăilă a depus la data de 4 martie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin concluziile scrise depuse la data de 27 aprilie 2015, recurenta a arătat că la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou contract de arendă înregistrat sub nr. 173 din 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, jud. Brăila, prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha până la 15.08.2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15.10.2015 după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei.

Prin decizia civilă nr. 1219 din 05.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta SC B. SA Brăila împotriva deciziei civile nr. 131/A din 10.11.2014 a Curții de Apel Galați.

A casat decizia Curții de Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut în motivarea deciziei că în ceea ce privește greșita aplicare a autorității lucrului judecat se apreciază că nu se pune problema estimării greșite a acestei puteri. Contestația la executare soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011-2012, iar după această perioadă recurenta a afirmat și a consemnat dovezi din care rezultă executarea în continuare a contractului de arendă iar în acest sens trebuie analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenției de reziliere.

În fața instanței de recurs s-au depus acte noi respectiv, la data de 26.03.2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou contract de arendă înregistrat sub nr. 173 din 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, județul Brăila prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului pe bată de proces-verbal cel puțin 60 ha până la 15.08.2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15.10.2015 după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei.

S-a apreciat că instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită astfel că, în rejudecare, instanța de trimitere va avea în vedere considerentele expuse, actele noi depuse în recurs precum și dispozițiile art. 1494 C. civ.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Galați la data de 05.08.2015.

Apelanta SC A. SRL Brăila a solicitat, având în vedere decizia instanței de recurs și situația existentă la această dată, că se impune admiterea apelului împotriva sentinței civile nr. 69 din 31 ianuarie 2015 a Tribunalului Brăila, modificarea acesteia în sensul admiterii cererii de constatare a rezilierii contractului de arendă nr. 320 din 05 aprilie 2012.

Cu privire la obligația de predare a terenurilor s-a constatat că aceasta a rămas fără obiect datorită executării de către intimata-pârâtă în timpul soluționării recursului.

Intimata-pârâtă a susținut că în luna martie 2015 de comun acord părțile au încetat executarea contractului din anul 2012, contract cu privire la care s-a promovat acțiunea.

Prin contractul nou încheiat s-au stabilit alte clauze cu termen limitat până în luna octombrie 2015.

Prin decizia civilă nr. 222/A din 21 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Brăila împotriva sentinței civile nr. 69 din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă, în Dosarul nr. x/196/2012*. A fost schimbată în tot sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila în sensul că a fost admisă acțiunea. A fost constatată rezilierea unilaterală a contractului de arendă nr. 320 din 03 mai 2012 încheiat de părți. A fost obligată intimată să plătească apelantei suma de 22.669 lei cheltuieli de judecată, pentru următoarele considerente:

Instanța de apel a reținut că raportat la dispozițiile art. 1494 C. civ., cum în contract părțile nu au stabilit locul executării acesta este potrivit textului de lege menționat la sediul creditorului, la locul unde se află bunul sau la sediul debitorului.

Având în vedere că presupusa plată s-a făcut prin depozitarea recoltei într-un depozit ce aparținea unui terț și că reclamanta nu a putut intra în posesia ei rezultă că obligația de plată nu a fost executată.

În acest sens a fost pronunțată și sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila care se bucură de puterea de lucru judecat.

Prin urmare, instanța de apel a reținut se impune constatarea rezilierii contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată.

Nu există probe, a reținut instanța de apel, din care să rezulte că ulterior lunii august 2012 contractul inițial a continuat pentru a se putea trage concluzia că părțile, în special reclamanta, au revenit asupra intenției de reziliere.

Împrejurarea că în anul 2015 părțile au încheiat un nou contract de arendă este lipsită de relevanță din cuprinsul acestuia rezultând alte drepturi și obligații ale părților fără nicio legătură cu primul contract care face obiectul prezentului litigiu.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs SC B. SA Brăila în conformitate cu dispozițiile art. 304 alin. (9), art. 312 și art. 274 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, în sensul de se dispune potrivit art. 312 alin. (3) teza I C. proc. civ.. modificarea deciziei civile nr. 222/A din 21.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați iar în rejudecarea apelului declarat de SC A. SRL Brăila, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 69 din 31.01.2014 pronunțată de Tribunalul Brăila în Dosarul nr. x/196/2012*, cu cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece a dat eficiență dispozițiilor art. 1494 C. civ. reținând că întrucât în contract părțile nu au stabilit locul executării, a considerat că plata se va face la sediul creditorului, la locul unde se află bunul sau la sediul debitorului, ori plata s-a executat prin depozitarea recoltei într-un depozit ce aparținea unui terț și astfel obligația de plată nu a fost executată.

A mai reținut că sentința civilă nr. 7687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila pronunțată în Dosar nr. x/196/2012 privind respingerea contestației la executare formulată de SC B. SA Brăila se bucură de puterea de lucru judecat, iar în dosar nu există probe din care să rezulte că ulterior lunii august 2012 contractul de arendă inițial a continuat.

Prin decizia nr. 1219 din 05.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul împotriva deciziei civile nr. 131/A din 10.11.2014 a Curții de Apel Galați, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe reținând că instanța de apel a dispus rezilierea contractului de arendă fiind încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., deși s-a solicitat constatarea rezilierii. Înalta Curte a mai reținut că instanța de apel a făcut analize străine cauzei, astfel că decizia pronunțată de admitere a apelului nu este susținută de probele dosarului. Cât privește contestația la executare soluționată irevocabil prin sentință civilă nr. 7687 din 26.11.2013 a Judecătoriei Brăila, Înalta Curte a reținut că aceasta a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011-2012, iar după această perioadă recurenta SC B. SA Brăila a afirmat și a consemnat dovezi la dosar din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, motiv pentru care instanța de apel trebuie să analizeze dacă părțile au continuat executarea contractului.

În judecarea apelului în fond după casare, instanța de apel nu a făcut alte verificări cu privire la caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost investită și nici nu a analizat actele depuse la dosar cu privire la continuarea executării contractului de arendă.

Recurenta susține că pentru a se constata rezilierea contractului de arendă trebuia să se constate dacă au fost îndeplinite sau nu condițiile stipulate în contract, or prin contractul de arendă nu au fost stabilite clauze cu privire la locul predării cantității de grâu ce constituia prețul arendei și nici data până la care se va achita. În acest context a fost încheiat actul adițional nr. 1 din 28 iunie 2012 care prevedea că arenda va fi plătită până la 31.07.2012, fără a fi prevăzut locul unde urma să se facă predarea grâului.

Pentru a-și produce efectele juridice contractul de arendă trebuia să fie înregistrat la Primărie, de asemenea și actul adițional la contract conform art. 6 alin. (1) din contract.

Contractul de arendă a fost înregistrat legal însă actul adițional a fost înregistrat după executarea contractului de arendă, respectiv sub nr. 792 din 17 august 2012 dată de la care începea să-și producă efectele juridice.

Prin contractul de arendă încheiat între părți nu s-a prevăzut decât perioada pentru care a fost încheiat, respectiv perioada de 4 ani, fără să se prevadă locul și data când se va executa plata arendei în natură.

Cum aceste aspecte nu au fost prevăzute, pârâta a executat contractul potrivit practicilor statornicite și uzanțelor din anii precedenți, prin depozitarea cantităților de grâu recoltate în silozurile SC C. SRL cu respectarea procedurilor de predare-primire și de transfer a dreptului de proprietate, aspect cunoscut de reclamantă, deoarece administratorul SC A. SRL, a fost angajat la SC C. SRL, cunoscând în detaliu modalitatea de lucru, a acceptat întrutotul acțiunile reclamantei, a emis adresă către societatea depozitară prin care a înștiințat-o că se va prezenta pe data de 01.08.2012 pentru ridicarea grâului, că a plătit chiria pentru depozitarea grâului din ziua de 01.08.2012, că a acceptat ca locul plății să fie silozul ce aparținea de SC C. SRL Brăila.

În aceste condiții, susține recurenta, au fost îndeplinite cerințele art. 1494 C. civ. respectându-se practicile statornicite și uzanțele anterior stabilite.

Cum pârâta și-a executat obligația contractuală în modalitatea arătată, nu se poate vorbi de rea-credință din partea acesteia și nu se poate invoca rezilierea unilaterală a contractului de arendă de către reclamantă.

Curtea de Apel Galați prin decizia pronunțată a reținut că se impune constatarea rezilierii contractului de arendă pentru neîndeplinirea obligației de plată, fără a analiza documentele existente la dosar și care contrazic susținerile reclamantei-apelante.

Susține că reclamanta nu a intrat în posesia acestei cantități de grâu din propria sa culpă, cauzele intervenite ulterior transferului dreptului de proprietate asupra cantității de grâu de 145,72 tone sunt străine contractului și obligațiilor negociate și asumate de părți, acestea rezultă din modul culpabil al reclamantei privind tratarea raporturilor comerciale dintre foștii parteneri și acționari ai SC B. SA care s-a divizat în mai 2012, în cele trei societăți în discuție.

Reclamanta a acceptat oferta făcută de pârâtă prin comunicarea adreselor către SC C. SRL de a întocmi contractul de depozitare și factura de plată a chiriei pentru o zi, chirie care a fost achitată în ziua de 01.08.2012 de către aceasta.

Prin acceptarea ofertei, reclamanta a acceptat transferul dreptului de proprietate, fapt ce asigură executarea contractului de arendă și îndeplinirea obligației contractuale, drept pe care îl reclamă ulterior organelor de urmărire penală în plângerea penală depusă împotriva SC C. SRL pentru că nu i s-a eliberat cantitatea de grâu ce reprezintă arenda pe anul 2012.

Prin adresa comunicată pârâtei de procurorul care cerceta cazul penal se arată că, cantitatea de 145,72 tone grâu proprietatea SC A. SRL a fost indisponibilizată prin înființarea sechestrului și rămâne sechestrată până la soluționarea plângerilor penale cât și a litigiilor dintre cele două societăți SC C. SRL și SC A. SRL.

Toate acestea dovedesc buna-credință a pârâtei în executarea contractului de arendă. Faptul că reclamanta nu a intrat în posesia acestei cantități de grâu nu este culpa pârâtei, este doar culpa litigioasă a reclamantei în neexecutarea protocolului încheiat la data divizării SC B. SA în cele trei societăți comerciale și în calitate de proprietară a acestei cantități de grâu, aceasta a rămas indisponibilizată, pârâta nemaiavând niciun drept asupra ei.

Împrejurarea că reclamanta a formulat plângere penală împotriva SC C. SRL și că s-a luat măsura indisponibilizării cantității de grâu nu a fost adusă la cunoștința instanței de judecată, la data judecării contestației la executare, astfel că SC B. SA nu a avut cunoștință de aceste plângeri, iar soluția pronunțată în contestația la executare poate ar fi fost alta.

De existența acestor plângeri s-a aflat când executorul judecătoresc s-a prezentat pentru executarea arendei la SC C. SRL, după respingerea contestației la executare dată la care s-a constat că întreaga cantitate de grâu a fost sechestrată prin ordonanța procurorului, la plângerea reclamantei-apelante.

Din acest moment, prin punerea în executare a contractului de arendă prezumția puterii de lucru judecat excede obiectului litigiului privind rezilierea contractului de arendă în care trebuiesc analizate cauzele de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în timp ce contestația la executare privea doar legalitatea efectelor produse de contractul de arendă în anul 2012, aspect reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia pronunțată.

Susținerea instanței de apel că nu există probe din care să rezulte că ulterior lunii august 2012 contractul inițial a continuat să producă efecte juridice este nefondată, nu reprezintă realitatea, susținerea fiind contrazisă de probele dosarului atât cele mai sus arătate și argumentate cât și cele privind adresele anuale ale apelantei de predare a cantității de grâu la diferite depozite ale unor societăți comerciale ce demonstrează că nu a deținut și nu deține nici în prezent spațiu de depozitare a grâului ce reprezintă arenda pe anii 2013, 2014, 2015.

Acest contract a încetat prin voința părților și încheierea altui contract de arendă la 26.03.2015 înregistrat sub nr. 173 din 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, între aceleași părți și cu alte clauze.

Dacă acest contract nu ar fi continuat și nu și-ar fi produs efectele juridice, cum se justifică că arendașul a lucrat terenul anual iar apelantul a încasat arenda pe anii 2012, 2013, 2014, 2015.

În dosar nu se face dovada de către arendator că a făcut adresă la A.P.I.A. Brăila că a reziliat unilateral contractul de arendă și că solicită să încaseze el subvenția pe acești ani și să sisteze plata subvenției către SC B. SA Brăila.

Arendașul a lucrat terenul în suprafață de 121,439 ha în baza contractului de arendă încheiat între părți în anul 2012, respectând toate practicile agricole privind întreținerea, fertilizarea și irigarea terenului, repararea și conservarea sistemelor de irigații, pentru creșterea productivității solului și implicit a recoltelor de grâu.

Motivele invocate în apelul promovat cu privire la excepția puterii lucrului judecat priveau contestația la executare cu efecte pentru anii 2011-2012 (conform deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție) și nicidecum rezilierea unilaterală a contractului de arendă, acțiune în care instanța analiza obligațiile părților și condițiile executării contractului de arendă, cauză în care s-a demonstrat că nu sunt îndeplinite cerințele legale cerute de lege pentru rezilierea contractului așa cum corect a analizat instanța de fond invocând dispozițiile art. 1850, art. 1494 și art. 1499 C. civ. când a respins excepția invocată.

Reclamanta-intimată a intrat în posesia cantității de grâu de 145,72 tone în luna martie 2014 ca urmare a rezolvării plângerilor penale formulate de cele două societăți SC A. SRL și SC C. SRL, cantitatea de grâu fiindu-i predată reclamantei-intimate în calitate de proprietar, după ridicarea sechestrului judiciar, recurenta SC B. SA neavând niciun drept asupra acestei cantități de grâu și nici acces la actele dosarului penal sau la cantitatea de grâu.

Precizează că în perioada 2013, 2014, 2015 intimata a solicitat scris ca arenda să fie predată la un anumit depozit (acte existente la dosar), cerință pe care recurenta a respectat-o, astfel că nu se mai poate discuta despre rezilierea contractului de arendă, executarea acestuia a continuat pe toată durata prevăzută în contract 2012-2015, acestea fiind acte ulterioare lunii august 2012, care demonstrează continuarea executării contractului, acte pe care instanța de apel a omis să le analizeze și în baza cărora să pronunțe o soluție legală și temeinică.

Precizează recurenta că prin voința părților acest contract de arendă a încetat la data de 20.03.2015, dată la care între părți a intervenit o nouă înțelegere realizată prin încheierea unui nou contract de arendă înregistrat sub nr. 173 din 27.03.2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, jud. Brăila, pentru aceeași suprafață de teren și cu clauza de a preda terenul până la data de 15.10.2015, contract ce a fost executat la data soluționării apelului și terenul predat arendatorului.

Cât privește plata cheltuielilor de judecată acordate de instanța de apel susține recurenta că sunt total nejustificate, având în vedere circumstanțele în care a decurs derularea contractului de arendă.

Intimata SC A. SRL Brăila a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului constată că aceasta este nefondată având în vedere că recurenta a dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivului de nelegalitate constată că acesta este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1219 din 05.05.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul împotriva deciziei civile nr. 131/A din 10.l1.2014 a Curții de Apel Galați, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe.

În considerentele deciziei de casare s-a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de arendă nr. 320 din 03 mai 2012 și obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, iar Curtea de Apel Galați, prin admiterea apelului și admiterea acțiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora, „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”.

Această încălcare a dispozițiilor legale reiese din ultima precizare de acțiune depusă pentru termenul din 4 decembrie 2013, aflată la dosarul tribunalului, denumită - note de ședință - prin care s-a menționat că rezilierea s-a făcut în baza notificării unilaterale, conform art. 1550 C. civ., prin care s-a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de arendă, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de apel, întrucât aceasta a făcut analize străine de obiectul cauzei.

În ceea ce privește greșita aplicare a autorității de lucru judecat, Înalta Curte a apreciat că nu se pune problema estimării greșite a acestei puteri, însă contestația la executare soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 7687 din 26.11.2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011-2012, iar după această perioadă recurenta a afirmat și a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens, trebuie analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenției de reziliere.

În acest context, s-a reține și faptul că în fața instanței de recurs s-au depus acte noi, respectiv, la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou contract de arendă înregistrat sub nr. 173 din 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, jud. Brăila, prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha până la 15.08.2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15.10.2015 după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei.

În acest sens, s-a apreciat ca fiind fondate criticile având în vedere că din considerentele deciziei s-a constatat că soluția de admitere a apelului reclamantei nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel că în rejudecare, instanța de trimitere trebuia să aibă în vedere considerentele expuse, actele noi depuse în recurs, precum și dispozițiile art. 1494 C. civ.

Prin urmare, din considerentele deciziei de casare rezultă fără echivoc, îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.

Verificând respectarea acestor dispoziții de către instanța de apel, Înalta Curte, reține că în judecarea apelului în fond după casare, instanța de apel nu a ținut seama de niciuna dintre îndrumările date prin decizia de casare menționate mai sus și nu a analizat în niciun fel actele depuse în recurs cu privire la continuarea executării contractului de arendă, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

Deși obligatorii aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., este de observat că instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare.

Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

Procedând astfel, instanța de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs și nu a răspuns pe deplin recomandărilor formulate de aceasta, ceea ce atrage casarea deciziei pronunțate pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

În respectarea art. 315 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în rejudecare, instanța va analiza apelul sub toate aspectele și va ține seama de toate dispozițiile date prin decizia de casare.

Având în vedere că prin decizia atacată au fost încălcate dispozițiile art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA Brăila împotriva deciziei civile nr. 222/A din 21 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata reclamantă SC A. SRL Brăila.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC B. SA Brăila împotriva deciziei civile nr. 222/A din 21 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2016.