ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1531/2017

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată sub nr. x/196/2012* pe rolul Tribunalului Brăila, după declinarea competenței materiale de către Judecătoria Brăila, reclamanta SC A. SRL Brăila a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SA Brăila să se constate rezilierea contractului de arendă înregistrat la data de 3 mai 2012 la Consiliul Local al comunei Traian, județul Brăila și predarea terenului ce a format obiectul contractului.

Motivul pentru care s-a cerut constatarea rezilierii a fost neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor de plată a arendei, așa cum s-a stabilit prin contract și potrivit uzanțelor.

Valoarea la care a fost estimat contractul de către prima instanță sesizată a fost de 633.377,25 RON.

În baza contractului de arendă, reclamanta SC A. SRL Brăila a dat pârâtei în arendă suprafața de 121,439 ha teren, pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 3 mai 2012, contractul putând fi prelungit potrivit voinței părților și prevederilor legale.

În cazul în care una din părți dorește rezilierea, este obligată să comunice această intenție părții contractante cu cel puțin un an înainte de expirarea contractului, în caz contrar contractul reînnoindu-se de drept.

Potrivit acelorași clauze ale contractului, arendașul s-a obligat, printre altele, să plătească arenda în natură, în modalitățile și la termenele stabilite în contract (art. 5.2). Prețul arendei a fost stabilit de comun acord prin art. 6.1, ca fiind de 1.200 kg grâu/ha în primii doi ani și de 1.400 kg grâu/ha în următorii doi ani, plata urmând să se facă în natură, în cel mult 45 zile de la recoltare, dar nu mai târziu de 30 octombrie a anului în curs.

Pentru neplata la termen a arendei, s-a prevăzut o penalitate de 1% pe zi din suma datorată.

Potrivit art. 10.3, "în situația în care arendașul nu respectă obligația prevăzută la art. 6.2, arendatorul poate rezilia unilateral contractul de arendă".

Ulterior, prin actul adițional nr. 1 la contractul de arendare părțile au înțeles să modifice clauza din contract cu privire la data scadentă pentru plata arendei în primul an, stabilindu-se în acest sens data de 31 iulie 2012.

În baza clauzelor convenite a început derularea contractului, ajungându-se la recoltarea producției și, implicit, la plata arendei.

Din buletine de cântărire, analiză și recepție din 9 iulie, 10 iulie, 11 iulie și 17 iulie, s-a constatat că B. SA Brăila a recoltat și a predat către SC C. SRL Brăila diverse cantități de grâu, în total 145.720 kg grâu.

La data de 25 iulie 2012, cu Avizul de însoțire a mărfii din 25 iulie 2012, B. SA Brăila a transmis reclamantei dovada punerii la dispoziție în vederea ridicării a cantității de 145,72 tone, reprezentând contravaloarea plății arendei, conform Contractului de arendă din 3 mai 2012, menționând că depozitarea s-a făcut în silozul din Mărtăcești al SC C. SRL Brăila.

La data de 26 iulie 2012, cu adresa x, pârâta transmite către reclamantă înștiințarea că, în conformitate cu clauzele contractuale, i-a pus la dispoziție prin transferul proprietății, cantitatea de 145,72 tone grâu, reprezentând plata arendei pentru anul 2012, grâul fiind depozitat, așa cum s-a arătat anterior, în silozul aparținând SC C. SRL Brăila, de unde îl poate prelua până la data de 31 iulie 2012, data până la care toate cheltuielile de depozitare sunt acoperite.

Societatea-reclamantă, la rândul său prin Adresa din 31 iulie 2012, ca urmare a Adresei din 26 iulie 2012 emisă de B. SA Brăila, comunică SC C. SRL Brăila că se va prezenta la data de 1 august 2012 pentru ridicarea cantității de 145,72 tone grâu. Totodată, s-a obligat să plătească contravaloarea contractului de depozitare pentru o zi.

La data de 1 august 2012, orele 14.30 - 15.00, reclamanta s-a prezentat la sediul silozului aparținând de SC C. SRL Brăila, sat Mărtăcești, comuna Siliștea, județul Brăila, pentru a ridica 145,72 tone grâu, dar depozitarul nu i s-a permis accesul nici în fermă și nici în siloz.

Considerând că pârâta nu i-a plătit arenda, reclamanta a notificat societatea pârâtă despre rezilierea unilaterală a contractului de arendă și, totodată, să-i plătească arenda în termen de 3 zile, inclusiv penalitățile aferente, să-i predea terenul și să nu mai efectueze niciun fel de lucrări pe terenul respectiv.

La 24 august 2012 reclamanta a promovat acțiunea de față, având ca obiect constatarea rezilierii contractului și repunerea părților în situația anterioară.

Prin Sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014, Tribunalul Brăila a respins, ca nefondată, acțiunea și a obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut următoarele considerente:

Rezilierea contractului este o cauză de încetare a efectelor sale, care intervine în condițiile stabilite de părți, pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a clauzelor.

În acest sens, Tribunalul a constatat că părțile au convenit asupra termenului, dar nu au convenit asupra locului plății arendei.

În temeiul art. 1494 alin. (1) lit. c) noul C. civ., atunci când nu se poate stabili locul plății în funcție de natura prestației, al practicilor statornice între părți, ori al uzanțelor, plata se face la sediul debitorului de la data încheierii contractului.

În cauză, pe baza înscrisurilor analizate s-a constatat că debitorul-arendaș a depozitat grâul datorat arendatorului, la SC C. SRL Brăila, a plătit contravaloarea serviciului de depozit până la data de 31 iulie 2012 și a înștiințat pe reclamantă despre toate aceste operațiuni în termenul convenit prin contract.

Reclamanta a acceptat întrutotul acțiunile reclamantei și a emis o adresă către societatea depozitară, prin care a înștiințat-o că se va prezenta pe 1 august 2012 pentru ridicarea grâului și a plătit depozitarea pentru ziua de 1 august 2012.

Așadar, cu privire la locul plății Tribunalul a reținut că, fără a fi convenit de părți, a fost acceptat de părți ca fiind silozul aparținând SC C. SRL Brăila.

Ultimul aspect, legat de dovedirea plății, de asemenea, neconvenit prin contract, este reglementat de art. 1499 noul C. civ., conform căruia dovada plății se face cu orice mijloc de probă.

În speță, reclamanta a confirmat transferul de proprietate asupra cantității de 145,72 tone grâu, după ce pârâta a emis avizele în acest sens.

Împrejurările invocate de reclamantă ulterior datei de 1 august 2012, legate de neplata arendei, sunt considerate de instanță nerelevante din punctul de vedere al obligațiilor contractuale asumate, obligații pe care pârâta le-a adus la îndeplinire, așa cum s-a reținut mai sus.

Litigiile dintre societatea-depozitară și reclamantă sunt străine clauzelor contractului analizat, neavând nici o legătură cu clauzele acestuia sau cu pârâta.

Mai mult, instanța de fond a reținut că reclamanta se consideră proprietara cantității de grâu, invocând această calitate în toate demersurile ulterioare.

Susținerea reclamantei, în sensul că reprezintă putere de lucru judecat ceea ce instanța a stabilit prin Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, definitivă prin Decizia civilă nr. 113/R din 17 aprilie 2013, este nefondată.

Obiectul litigiului din dosarele menționate l-a constituit contestație la executare, instanțele de judecată analizând din acest punct de vedere obligațiile debitorului și ale creditorului.

În litigiul de față instanța a fost învestită cu examinarea clauzelor contractuale de arendă în vederea constatării rezilierii.

Mai exact, dacă prin litigiul de față părțile au supus analizei o cauză de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/196/2012 și în care s-au pronunțat hotărârile de mai sus, s-a examinat legalitatea efectelor produse de contract, astfel că puterea de lucru judecat nu a fost primită de instanța de fond.

Întrucât celelalte două capete de cerere (predarea terenului și încuviințarea executării vremelnice) sunt dependente, în sensul că sunt consecința primului capăt de cerere, Tribunalul le-a respins ca nefondate.

În temeiul art. 274 vechiul C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat).

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Brăila a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin intermediul căii de atac promovate a criticat sentința Tribunalului pentru nelegalitate, prin prisma ignorării excepției puterii de lucru judecat invocate, față de existența Sentinței civile nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila și a Deciziei civile nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, ambele pronunțate în Dosarul nr. x/196/2012.

Prin Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă și a schimbat în tot Sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL Brăila în contradictoriu cu pârâta B. SA Brăila și a dispus rezilierea Contractului de arendă din 3 mai 2012 încheiat între părți.

Totodată, a obligat intimata să plătească apelantei suma de 22.669 RON, cheltuieli de judecată în fond și apel.

Motivarea hotărârii instanței de apel.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Pornind de la acest principiu, s-a subliniat distincția clară între excepția autorității de lucru judecat și prezumția autorității de lucru judecat. Astfel, pe când condiția de aplicare a excepției autorității de lucru judecat presupune o identitate de acțiunii (sub aspectul părților, obiectului și cauzei juridice) ce oprește repetarea judecății, prezumția de lucru judecat impune consecvența în judecată, și anume, ceea ce s-a constatat și statuat printr-o hotărâre judecătorească nu trebuie să fie contrazis.

Pentru a se avea în vedere efectul pozitiv al lucrului judecat este suficientă identitatea de părți și invocarea între acestea a chestiunilor soluționate în procesul anterior, fiind vădit că dacă ar exista și identitate de obiect și de cauză, s-ar putea reține excepția însăși a puterii de lucru judecat, conform art. 1201 vechiul C. civ.

Chiar și fără o consacrare legală expresă, acceptarea efectului pozitiv al lucrului judecat apare ca o necesitate juridică evidentă, funcția lui corespunzând nevoii de a se evita pronunțarea de hotărâri judecătorești contradictorii cu privire la aceleași chestiuni de fapt și de drept.

Este adevărat că în sistemul nostru procesual actual, ceea ce poate fi pus în executare și are putere de lucru judecat este dispozitivul, însă, în măsura în care argumentele de fapt și de drept lămuresc înțelesul și întinderea dispozitivului, se reflectă practic în modul de soluționare a cauzei, și considerentele hotărârii au putere de lucru judecat.

În speță, prin Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila, respingând contestația la executare formulată de contestatoarea B. SA Brăila (pârâta în cauza prezentă), Judecătoria Brăila a reținut prin considerentele hotărârii, care fac corp comun cu dispozitivul, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația asumată prin Contractul de arendă din 3 mai 2012, respectiv nu a predat efectiv cantitatea de 145,75 tone grâu, conform prevederilor 1475 C. civ.

Prin urmare, chestiunea litigioasă dintre părți, cea a neîndeplinirii obligației asumate de pârâtă a fost tranșată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, iar prin sentința civilă supusă apelului instanța de fond, ignorând puterea lucrului judecat, a contrazis cele statuate irevocabil prin hotărârea anterioară.

Pentru aceste considerente, Curtea a admis apelul și a schimbat hotărârea instanței de fond, în sensul că a admis acțiunea reclamantei și a dispus rezilierea contractului de arendă, pentru neîndeplinirea obligației asumate, respectiv cea a plății în natură a arendei, așa cum s-a obligat pârâta, în baza art. 1474 C. civ.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

Cererea de recurs.

Împotriva deciziei Curții de Apel Galați a declarat recurs pârâta-intimată B. SA Brăila.

Motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază recursul:

Criticile aduse deciziei atacate se referă, în esență, la faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală față de soluția primei instanțe, care în mod corect a analizat acțiunea promovată de reclamantă în raport de clauzele convenite de părți în contractul încheiat, coroborate cu noile dispoziții C. civ., respectiv art. 1167 și art. 1836 - 1850.

Recurenta a considerat că, prin punerea în executare a contractului de arendă, prezumția puterii de lucru judecat excede obiectului litigiului privind rezilierea contractului de arendă în care trebuie analizate cauzele de încetare a efectelor contractului de arendă pe baza clauzelor negociate de părți, în timp ce contestația la executare privea legalitatea efectelor produse de contractul de arendă.

Tot în acest context, recurenta a susținut că reclamanta a intrat în posesia cantității de grâu din luna martie 2014, ca urmare a soluționării plângerilor penale formulate de cele două societăți SC A. SRL și SC C. SRL, cantitatea de grâu fiindu-i predată reclamantei în calitate de proprietar, după ridicarea sechestrului judiciar, pârâta B. SA Brăila neavând nici un drept asupra acestei cantități de grâu și nici acces la actele dosarului penal sau la cantitatea de grâu.

Prin urmare, reținerea puterii de lucru judecat de către instanța de apel este greșită deoarece, odată cu punerea în executare a contractului de arendă, instanța trebuia să constate că acest contract nu se poate executa din culpa reclamantei, care a formulat plângeri penale și în baza cărora s-a înființat sechestrul asigurător.

Prin concluziile scrise depuse la data de 27 aprilie 2015, recurenta a arătat că la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat din 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, județul Brăila, prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha până la 15 august 2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015, după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă SC A. SRL Brăila a depus la data de 4 martie 2015 întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Prin Decizia civilă nr. 1.219 din 5 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta-intimată B. SA Brăila, a casat Decizia civilă nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Galați și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași Curte.

Motivarea hotărârii instanței de recurs.

În esență, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta SC A. SRL Brăila a solicitat instanței să constate rezilierea Contractului de arendă din 3 mai 2012 și obligarea pârâtei să predea terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă, iar Curtea de Apel Galați, prin admiterea apelului și admiterea acțiunii reclamantei a dispus rezilierea contractului de arendă, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora, "în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății".

Această încălcare a dispozițiilor legale reiese din ultima precizare de acțiune depusă pentru termenul din 4 decembrie 2013, aflată la dosarul Tribunalului, denumită note de ședință - prin care s-a menționat că rezilierea s-a făcut în baza notificării unilaterale, conform art. 1550 C. civ., prin care s-a solicitat instanței să constate rezilierea contractului de arendă, aspect care nu a fost avut în vedere de instanța de apel, întrucât aceasta a făcut analize străine de obiectul cauzei.

În ceea ce privește greșita aplicare a autorității de lucru judecat, Înalta Curte a apreciat că nu se pune problema estimării greșite a acestei puteri, însă contestația la executare soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă recurenta a afirmat și a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens trebuie analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenției de reziliere.

În acest context, s-a reținut și faptul că în fața instanței de recurs s-au depus acte noi, respectiv, la data de 26 martie 2015 între părți a intervenit o înțelegere realizată prin încheierea unui nou Contract de arendă înregistrat la data de 27 martie 2015 la Consiliul Local al Primăriei Traian, județul Brăila, prin care părțile au stipulat la art. 8 lit. j) obligația arendașului de a preda arendatorului, pe bază de proces-verbal, cel puțin 60 ha până la 15 august 2015 și restul suprafeței de teren să fie restituită până la 15 octombrie 2015, după recoltarea culturilor înființate pentru anul 2015 și predarea arendei.

În acest sens, s-a apreciat ca fiind fondate criticile formulate în cauză, având în vedere că din considerentele deciziei pronunțate se constată că soluția de admitere a apelului reclamantei nu este susținută de probele din dosar, instanța de apel nerespectând caracterul devolutiv al căii de atac cu care a fost învestită, astfel că în rejudecare, instanța de trimitere să țină seama de considerentele expuse, actele noi depuse în recurs, precum și dispozițiile art. 1494 C. civ.

Raportat la cele anterior expuse, Înalta Curte a reținut ca fiind fondate criticile dezvoltate de pârâtă circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, potrivit prevederilor art. 312 alin. (1), (3) și (5) din același cod, a admis recursul declarat de pârâta B. SA Brăila și a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, care în conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ. va analiza toate criticile și apărările formulate de părți.

Alte aspecte procesuale.

Prin cererea formulată la data de 23 decembrie 2014 de către apelanta-reclamantă SC A. SRL Brăila s-a solicitat completarea Deciziei civile nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Galați, în sensul de a se dispune și cu privire la cererea privind obligarea intimatei-pârâte de a-i preda terenurile ce au făcut obiectul contractului de arendă în discuție.

Prin Decizia civilă nr. 217/A din 9 decembrie 2015 Curtea de Apel Galați a respins cererea ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere că decizia ce se solicită a fi completată a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Al II-lea ciclu procesual

Pe rolul Curții de Apel Galați cauza a fost înregistrată sub nr. x/196/2012** și, având în vedere decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție și situația existentă la acea dată, apelanta a solicitat să se constate rezilierea Contractului de arendă din 5 aprilie 2012 și să se constate că obligația de predare a terenurilor a rămas fără obiect.

Intimata-pârâtă a susținut că în luna martie 2015 părțile, de comun acord, au încetat executarea Contractului de arendă nr. x/2012 și au încheiat un nou contract de arendă, care produce efecte juridice până în luna octombrie 2015.

În dovedirea/combaterea pretențiilor deduse judecății, la dosar au fost depuse acte, respectiv Procesul-verbal din 25 martie 2015 privind predarea terenului ce a făcut obiectul Contractului de arendă nr. x/2012 de la arendaș la proprietar, Contractul de arendă din 26 martie 2015 privind aceeași suprafață de teren de 121,439 ha teren încheiat între aceleași părți, Procesul-verbal din data de 26 martie 2015 privind predarea terenului ce face obiectul Contractului de arendă din 26 martie 2015, acte privind executarea acestui contract de arendă și a Contractului de arendă din 27 martie 2015, precum și acte de executare reprezentând cheltuielile de judecată stabilite prin Decizia civilă nr. 131/A/2014 a Curții.

Soluția Curții de Apel Galați în rejudecare

Prin Decizia civilă nr. 222/A din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Galați a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în tot Sentința civilă nr. 69 din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare, a admis acțiunea, a constatat rezilierea unilaterală a Contractului de arendă din 3 mai 2012 și a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei-reclamante suma de 22.669 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivarea hotărârii instanței de apel în rejudecare

Potrivit dispozițiilor art. 1494 C. civ., "în lipsa unei stipulații contrare ori dacă locul plății nu se poate stabili potrivit naturii prestației sau în temeiul contractului, al practicilor statornicite între părți ori al uzanțelor:

a) obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul sau, după caz, sediul creditorului de la data plății;

b) obligația de a preda un lucru individual determinat trebuie executată în locul în care bunul se afla la data încheierii contractului;

c) celelalte obligații se execută la domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la data încheierii contractului".

Cum în contract părțile nu au stabilit locul executării, acesta este, potrivit textului de lege sus-menționat, la sediul creditorului, la locul unde se află bunul sau la sediul debitorului.

Având în vedere că presupusa plată s-a făcut prin depozitarea recoltei într-un depozit ce aparținea unui terț și că reclamanta nu a putut intra în posesia ei, rezultă că obligația de plată nu a fost executată.

În acest sens a fost pronunțată și Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, care se bucură de puterea de lucru judecat.

Prin urmare, s-a considerat că se impune constatarea rezilierii contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată.

Nu există probe din care să rezulte că ulterior lunii august 2012 contractul inițial a continuat pentru a se putea trage concluzia că părțile, în special reclamanta, au revenit asupra intenției de reziliere.

Împrejurarea că în anul 2015 părțile au încheiat un nou contract de arendă este lipsită de relevanță, din cuprinsul acestuia rezultând alte drepturi și obligații ale părților fără nicio legătură cu primul contract, care face obiectul prezentului litigiu.

Împotriva Deciziei nr. 222/A din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați, la data de 4 februarie 2016 a declarat recurs pârâta-intimată B. SA Brăila.

Prin Decizia civilă nr. 2.112 din 14 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului, a admis recursul, a casat Decizia civilă nr. 222/A din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Galați și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Motivarea deciziei de recurs

Înalta Curte, în temeiul art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, a constatat că aceasta este nefondată, având în vedere că recurenta a dezvoltat critici care pot fi încadrate în motivul de nelegalitate invocat, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivului de nelegalitate, a constatat că acesta este fondat și trebuie a fi admis, având în vedere următoarele considerente:

Prin Decizia civilă nr. 1.219 din 5 mai 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul împotriva Deciziei civile nr. 131/A din 10 noiembrie 2014 a Curții de Apel Galați, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe.

Din considerentele deciziei de casare rezultă fără echivoc îndrumările și recomandările obligatorii date instanței în rejudecarea cauzei.

Verificând respectarea acestor dispoziții de către instanța de apel, Înalta Curte a reținut că în judecarea apelului în fond după casare instanța de apel nu a ținut seama de niciuna dintre îndrumările date prin decizia de casare menționată și nu a analizat în niciun fel actele depuse în recurs cu privire la continuarea executării contractului de arendă, astfel cum s-a dispus prin decizia de casare.

Deși obligatorii aceste recomandări, potrivit dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., instanța de apel nu s-a conformat recomandărilor date prin decizia de casare.

Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârea instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe, sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Soluția consacrată de art. 315 alin. (1) C. proc. civ. are o justificare deplină și o legitimare incontestabilă, ce decurge din însăși rațiunea controlului judiciar, dispozițiile evocate limitând însă obligativitatea deciziei instanței de recurs la problemele de drept dezlegate și la necesitatea administrării unor probe.

Procedând astfel, instanța de apel nu s-a conformat dezlegărilor obligatorii date de instanța de recurs și nu a răspuns pe deplin recomandărilor formulate de aceasta, ceea ce atrage casarea deciziei pronunțate pentru încălcarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.

În respectarea art. 315 C. proc. civ., raportat la art. 261 alin. (5) C. proc. civ., în rejudecare, instanța va analiza apelul sub toate aspectele și va ține seama de toate dispozițiile date prin decizia de casare.

Al III-lea ciclu procesual

Alte aspecte procesuale

În rejudecare, Cauza a fost înregistrată sub nr. x/196/2012*** pe rolul Curții de Apel Galați și intimata-pârâtă B. SA Brăila a solicitat administrarea probei cu acte, depunând la dosar adresele din 10 iulie 2013 și din 8 iulie 2014 ale apelantei, adresa din 28 februarie 2014 emisă de SC C. SRL Brăila, plângerea penală formulată de apelantă la data de 10 august 2012 și extras din Sentința penală nr. 465 din 17 februarie 2014, adresele din 28 iulie 2014, avizele de însoțire a mărfii din 28 iulie 2014 și din 13 iulie 2015 eliberate de intimată, Contractul de vânzare-cumpărare din 27 martie 2015 și Factura fiscală prin care apelanta a vândut intimatei grâul primit ca arendă pentru anul agricol 2014 - 2015, acte de executare a contractelor de arendă din anii 2012, 2015 și acte eliberate de A.P.I.A. Brăila privind plata subvențiilor pentru terenul de 121,439 ha în discuție.

Prin Decizia civilă nr. 114/A din 28 aprilie 2017, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC A. SRL Brăila împotriva Sentinței civile nr. 69 din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/196/2012*.

A obligat apelanta să plătească intimatei suma de 10.953 RON, cheltuieli de judecată în căile de atac.

Motivarea hotărârii instanței de apel în a treia rejudecare

Așa cum și Tribunalul a reținut, contractul de arendă a fost executat de către pârâta-arendașă conform clauzelor contractuale în ceea ce privește data plății arendei și cantitatea de cereale pe care aceasta trebuia să o plătească reclamantei-arendator.

În lipsa stabilirii pe cale contractuală a locului plății, pârâta-intimată a înțeles să facă plata prin depozitarea cerealelor respective la un siloz pe care părțile îl mai folosiseră pentru astfel de depozite, respectiv silozul aparținând SC C. SRL Brăila.

Așa cum corect s-a reținut de către Tribunal, reclamanta a fost înștiințată de pârâtă (Factura fiscală din 20 iulie 2012, Avizul de însoțire a mărfii din 25 iulie 2012) și de terțul-depozitar cu privire la locul plății (Adresa din 31 iulie 2012) și reclamanta a acceptat plata executată la depozitele terțului SC C. SRL, așa cum rezultă din Adresa din 31 iulie 2012 formulată terțului-depozitar, căruia îi aduce la cunoștință că se va prezenta la locul depozitului la data de 1 august 2012, orele 14,30 - 15,00, pentru a ridica cerealele.

De asemenea, prezența reclamantei-apelante la depozitele terțului la data de 1 august 2012 (Procesul-verbal întocmit chiar de reclamata-apelantă la data de 1 august 2012) demonstrează faptul că a acceptat plata și sub aspectul locului executării ei, iar faptul că între apelantă și terț s-au ivit unele neînțelegeri generate de ridicarea arendei depozitate nu poate fi imputat intimatei-pârâte și în niciun caz nu poate produce efecte juridice, în sensul constatării încetării contractului ca o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă din partea arendașului.

Așa cum și avocații părților au arătat cu ocazia dezbaterilor în fond asupra apelului de față, anterior anului 2012 apelanta, intimata și terțul SC C. SRL făceau parte din aceeași entitate juridică și, probabil pe fondul unor neînțelegeri interne, acestea au luat naștere ca entități distincte, dar raporturile bune sau mai puțin bune dintre părți au continuat și s-au răsfrânt și asupra bunei derulări a raporturilor juridice în care s-au implicat reciproc.

Așa cum s-a arătat pe parcursul procesului, exista obiceiul depozitării cerealelor în depozitele ce acum aparțin terțului SC C. SRL, astfel că nu apare neobișnuit ca plata arendei pentru anul 2012 să fie făcută la locul respectiv de depozitare nici pentru arendaș și nici chiar pentru arendator.

În fapt, după executarea plății pentru anul 2012 la data de 26 iulie 2012, aspectele litigioase nu au fost generate de arendaș, ci de depozitar, care a refuzat să predea arendatorului-deponent prin subrogație cerealele depozitate, ceea ce a generat inclusiv plângeri penale.

Totodată, așa cum s-a demonstrat cu actele depuse la dosar, în dosarul penal s-a dispus sechestrarea cerealelor proprietatea apelantei aflate în depozitul terțului C., ulterior respectivele cereale fiind predate proprietarului lor, reclamanta-apelantă.

Dacă apelanta însăși nu s-ar fi considerat proprietara cerealelor, urmare plății făcute de intimată la data de 26 iulie 2012, nu ar fi acceptat să primească grâul sechestrat.

Respectând indicațiile date de instanțele de recurs, Curtea, făcând analiza probelor administrate în cauză cu privire la posibilitatea ca și ulterior anului 2012 contractul de arendă să fi fost executat în fapt, apreciază că acest contract a continuat să producă efecte juridice chiar și în condițiile în care apelanta a susținut că a intervenit rezilierea contractului și a promovat prezenta acțiune.

Această apreciere este susținută de faptul că și în perioada 2013 - 2015 părțile au rămas în relațiile contractuale de arendator-arendaș, terenul nu numai că nu a fost predat de arendaș, dar nici nu a fost preluat sau cultivat sau chiar arendat unui terț de către apelantă, aceasta a încasat în continuare arenda stabilită contractual, nu a inițiat demersurile de a i se plăti de către A.P.I.A. subvențiile, nu a împiedicat în nici un fel intimata să preia subvențiile A.P.I.A. și, mai mult decât atât, în anul 2015 încheie cu intimata un nou contract de arendă, privind același teren.

Este adevărat că prin Sentința civilă nr. 7.687/2012 a Judecătoriei Brăila, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113/2012 a Tribunalului Brăila, s-a considerat într-o contestație la executare că nu s-a dovedit că arendașul a făcut plata arendatorului și că puterea de lucru judecat nu se răsfrânge doar în ceea ce privește dispozitivul hotărârii, ci și considerentele acesteia, dar respectivele hotărâri nu pot conduce prin ele însele la admiterea prezentei acțiuni.

Așa cum și Înalta Curte a arătat în motivarea Deciziei civile nr. 1.219 din 5 mai 2015, pronunțată în primul ciclu procesual, nu se pune problema estimării greșite a puterii de lucru judecat, "însă contestația la executare soluționată irevocabil prin Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila a vizat executarea obligațiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă arendașul-intimat a afirmat și a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar în acest sens s-a analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind astfel asupra intenției de reziliere.

Din actele depuse la dosar rezultă fără putință de tăgadă că și în anii 2013 - 2015 contractul de arendă a continuat să producă efecte juridice (apelanta a preluat ca un adevărat proprietar arenda pe anul 2012, arendă ce fusese sechestrată ca urmare a propriilor plângeri penale formulate împotriva terțului SC C. SRL, terenul a fost în continuare cultivat de intimată, aceasta a plătit arenda la termenele stipulate contractual, intimata a încasat în continuare subvențiile A.P.I.A., apelanta nu a realizat alte demersuri, cu excepția procesului de față, de a intra în posesia terenului sau de a intra în alte raporturi de arendare cu terți etc.) și, mai mult decât atât a încheiat cu același arendaș un nou contract de arendă în anul 2015.

În aceste condiții, este corectă aprecierea Tribunalului că plata arendei pe anul 2012 s-a făcut la data de 27 iulie 2012, că efectele juridice ale contractului de arendă din anul 2012 au continuat prin voința părților, că între apelantă și intimată nu există reale neînțelegeri în executarea contractului de arendă, aceste neînțelegeri fiind de fapt generate de relațiile arendator - depozitar, și că respectivul contract de arendă s-a executat în anul 2012 corespunzător și chiar a continuat până în anul 2015, când a fost încheiat un nou contract de arendă.

Așa fiind, Curtea de Apel a considerat că nu s-a dovedit că pârâta-intimată nu a respectat obligațiile asumate prin contractul de arendă în discuție, în sensul neplății arendei pentru anii 2011 - 2012, și, mai mult decât atât, s-a dovedit că ambele părți contractante au înțeles să dea eficiență clauzelor contractuale la care s-au obligat în anul 2012 și în perioada 2012 - 2015, perioadă în care au continuat benevol executarea contractului de arendă, astfel că nu se poate pronunța o hotărâre prin care să se constate că a intervenit încetarea culpabilă a Contractului de arendă din 3 mai 2012.

În aceste condiții, Curtea de Apel a considerat că Tribunalul Brăila a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, ce nu se impune a fi reformată, cu consecința menținerii ei prin respingerea apelului ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 296 alin. (1) C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 17.946 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în toate fazele procesuale.

Împotriva Deciziei nr. 114/A din 28 aprilie 2017, pronunțate de Curtea de Apel Galați, a declarat recurs recurenta-reclamantă SC A. SRL.

Prin cererea de recurs a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 69 din 31 ianuarie 2014 și schimbarea acestei din urmă hotărâri, în sensul de a se constata rezilierea Contractului de arendare din 3 mai 2012 și rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea intimatei-pârâte la predarea terenului, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului a criticat decizia instanței de apel pentru următoarele motive:

Hotărârea nu corespunde exigențelor dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate susținerile din apel cu referire la probe, la dispozițiile legale invocate pe tot parcursul soluționării cauzei și cu privire la anumite chestiuni litigioase puse în discuție în diversele etape procesuale.

Recurenta redă în continuare conținutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate solicita atunci "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

În acest context, recurenta-reclamantă se referă la aprecierea instanței de apel, potrivit căreia intimata-pârâtă și-a respectat obligația de plată a arendei și că, raportat la lipsa mențiunii din contractul de arendă cu privire la locul plății, a ales să depoziteze arenda (145,72 tone grâu) "la un siloz pe care părțile îl mai folosiseră pentru astfel de depozite".

Susține recurenta că între părți nu a existat nicio uzanță, niciun obicei cu privire la locul unde ar fi trebuit depozitat grâul, iar anterior încheierii contractului de arendă nu a existat nicio altă relație de afaceri, pentru a reține că intimata a procedat ca și în trecut.

Dacă ar fi fost consultată de intimata-pârâtă cu privire la locul plății ar fi indicat depozitul altei societăți, debitoarea neavând posibilitatea, legal și contractual să stabilească singură locul plății deoarece ar echivala cu o modificare unilaterală a contractului, aspect interzis de lege, echivalent abuzului de drept.

Recurenta-reclamantă motivează că instanța de apel nu a analizat împrejurarea că intimata-pârâtă și terțul depozitar au acționat cu rea-credință, depozitarea grâului în depozitele terțului și împiedicarea de a-l ridica fiind stabilite de acestea anterior.

În susținerea acestui motiv indică o serie de acte și împrejurări de fapt pentru fundamentarea susținerii referitoare la faptul că ambele societăți (intimata și societatea în silozurile căreia s-a depozitat grâul) au fost reprezentate în litigiile purtate cu recurenta de aceeași societate de avocați. Se mai indică înscrisuri din care rezultă că intimata-pârâtă a constituit cantitatea de 145,72 tone de grâu (arenda) în perioada 9 iulie 2012 - 20 iulie 2012, dar a fost anunțată cu privire la locul plății în ziua scadenței pentru a nu intra în posesia arendei. Învederează că acest fapt le-a permis intimatei pârâte și terțului depozitar să formuleze plângere penală împotriva societății recurente și a administratorului său și să justifice astfel refuzul și împiedicarea recurentei-reclamante să intre în posesia grâului depozitat ce reprezenta plata arendei.

Recurenta-reclamantă subliniază că această conivență a fost observată de instanțele de judecată care au soluționat Dosarul nr. x/196/2012, având ca obiect contestația la executare, finalizat prin respingerea contestației la executare, cu motivarea că intimata-pârâtă (contestatoare în acea cauză) nu și-a respectat obligația de plată a arendei potrivit contractului.

A motivat recurenta-reclamantă că, în Dosarul nr. x/196/2012, instanțele de judecată au stabilit cu putere de lucru judecat că intimata-pârâtă nu a plătit arenda aferentă anului agricol 2011 - 2012, iar constatarea instanței de apel, potrivit căreia intimata a plătit arenda aferentă anului agricol 2011 - 2012, s-a făcut cu încălcarea puterii de lucru judecat a acelor hotărâri, respectiv Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila și Decizia civilă nr. 113 din 17 aprilie 2013 a Tribunalului Brăila.

Recurenta-reclamantă solicită să se constate că toate referirile instanței de apel, cu privire la îndeplinirea obligației de plată de către intimata-pârâtă, încalcă puterea de lucru judecat a acestor hotărâri, dreptul la un proces echitabil și principiul securității juridice, ceea ce impune ca în prezentul litigiu constatările anterioare privind neplata arendei de către intimată să fie avute în vedere fără a se mai proceda la o nouă analiză.

Chiar și reținerea intervenirii sechestrului penal asupra cantității de grâu nu putea justifica neplata acesteia de către intimata-pârâtă, motivat de faptul că sechestrul penal a intervenit la 27 noiembrie 2012, iar scadența plății a fost la 31 iulie 2012.

Motivează recurenta că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prin reanalizarea susținerii intimatei-pârâte privind plata arendei pentru anul agricol 2011 - 2012.

De asemenea, arată că instanța de casare a dispus ca în rejudecare să se analizeze conduita ulterioară a părților, respectiv în anii următori anului agricol 2011 - 2012 raportat la susținerile intimatei-pârâte din primul recurs, precum și prin raportare la noul contract încheiat în martie 2015.

Instanța de apel a ignorat prevederile art. 1549 alin. (3) C. civ. raportat la art. 1552 alin. (4) C. civ. în conformitate cu care declarația de reziliere este irevocabilă de la data comunicării ei către debitor, astfel că nu era posibilă revenirea asupra rezilierii contractului de arendare, contract care nu mai produce efecte juridice.

Precizează că primirea unei cantități de grâu de la intimata-pârâtă în anii următori notificării rezilierii a avut ca justificare rațiuni economice, nefiind admisibil ca să fie lipsită în totalitate de beneficiile terenurilor deținute în proprietate.

Furnizarea de către intimată a unei cantități de grâu pentru folosirea terenului nu are semnificația reluării raporturilor contractuale, pentru că au fost continuate toate demersurile pentru constatarea rezilierii contractului de arendare și intrarea în posesia terenurilor.

Susține că este contrară realității afirmația instanței de apel potrivit căreia avocatul apelantei ar fi arătat la 21 aprilie 2017, în fața Curții, că relațiile dintre părți sunt bune și se dorește continuarea raporturilor contractuale cu privire la terenul arendat.

Recurenta menționează că, la întrebarea instanței de apel cu privire la interesul susținerii apelului, având în vedere situația actuală, s-a explicat că instanța urmează să se pronunțe doar pe primul capăt de cerere (referitor la rezilierea contractului), întrucât capătul de cerere privind predarea terenurilor a rămas fără obiect. Totodată, confirmă încheierea unui nou contract de arendă începând cu anul 2015, față de împrejurarea că pe terenuri sunt efectuate lucrări agricole și însămânțate culturi.

Instanța de apel nu a observat că anterior încheierii acestui contract s-a încheiat procesul-verbal de predare-primire a terenurilor, astfel că noul contract de arendă nu poate justifica soluția la care s-a oprit instanța de apel.

Predarea terenurilor de către intimata-pârâtă către recurenta-reclamantă nu reprezintă decât o recunoaștere a rezilierii contractului de arendă.

În drept, recurenta-reclamantă a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 315 alin. (1) C. proc. civ. și art. 1552 alin. (4) C. civ.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate reține următoarele:

Prin cererea de recurs recurenta-reclamantă a indicat în mod expres cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia se poate cere modificarea unei hotărâri lipsite de temei legal sau date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prima critică adusă deciziei atacate se referă la încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. de către instanța de apel prin omisiunea de a arăta în cuprinsul considerentelor motivele pentru care au fost înlăturate susținerile recurentei-reclamante referitoare la probe, la dispozițiile legale invocate pe parcursul soluționării cauzei, la faptul că nu a existat o uzanță, un obicei cu privire la alegerea locului de depozitare a cantității de grâu pe care intimata o datora recurentei cu titlu de preț al arendei și la reaua-credință manifestată de intimată și de terțul depozitar în legătură cu cantitatea de grâu depozitată de intimată în executarea contractului de arendă pe anul 2011 - 2012.

Prealabil analizei criticii relevate, trebuie notat că deficiența hotărârii instanței de apel, prin raportare la prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., atrage nu incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., așa cum a încadrat recurenta această critică, ci incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 teza I C. proc. civ., text legal care sancționează lipsa motivelor pe care se sprijină soluția.

Se cuvine a sublinia că motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la argumentele fundamentale, care sunt susceptibile prin conținutul lor să influențeze soluția.

În cauză, amplele considerente ale hotărârii recurate, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar sunt de natură să infirme motivul de nelegalitate invocat.

În considerentele deciziei atacate se remarcă o analiză pertinentă a aspectelor invocate de recurentă ca nefiind înlăturate motivat.

În acest sens, instanța de apel a motivat, după luarea în analiză a probelor prezentate de reclamantă, că prezența reclamantei-apelante la depozitele terțului, la data de 1 august 2012, atestată prin procesul-verbal întocmit chiar de reclamanta-apelantă la data de 1 august 2012 "demonstrează faptul că a acceptat plata și sub aspectul locului executării ei, iar faptul că între apelantă și terț s-au ivit unele neînțelegeri generate de ridicarea arendei depozitate nu poate fi imputat intimatei-pârâte și în niciun caz nu poate produce efecte juridice, în sensul constatării încetării contractului, ca o sancțiune pentru neexecutarea culpabilă din partea arendașului".

De asemenea, instanța de apel surprinde faptul că anterior anului 2012 apelanta, intimata și terțul depozitar au făcut parte din aceeași entitate juridică și că probabilitatea unor neînțelegeri interne a dus la divizarea în trei entități distincte și că "raporturile bune sau mai puțin bune dintre părți au continuat și s-au răsfrânt și asupra bunei derulări a raporturilor juridice în care s-au implicat reciproc".

S-a mai consemnat în considerentele deciziei atacate faptul că "aspectele litigioase nu au fost generate de arendaș, ci de depozitar, care a refuzat să predea arendatorului - deponent prin subrogație cerealele depozitate, ceea ce a generat inclusiv plângeri penale".

Raportat la cele mai sus reliefate rezultă că, în considerentele deciziei pronunțate de instanța de apel, se regăsesc analizate aspecte legate de evaluarea probatoriului și de stabilirea unor circumstanțe factuale în temeiul probatoriului administrat.

Recurenta-reclamantă aduce în sprijinul criticii referitoare la nemotivarea hotărârii argumente care decurg dintr-o analiză proprie a unor elemente probatorii, tinzând astfel spre o reapreciere a probatoriului administrat, aspecte incompatibile cu controlul de legalitate specific recursului precedat de apel.

Mai mult, aspectele invocate de recurentă în cadrul criticii circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dincolo de analiza pertinentă regăsită în considerentele deciziei atacate, sunt fără pondere și fără vocație să fundamenteze o altă soluție prin raportare la obiectul acțiunii deduse judecății.

Printr-o altă critică, care se circumscrie cazului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 7.687 din 26 noiembrie 2012 a Judecătoriei Brăila, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 113/RCIV/2013 a Tribunalului Brăila, în ceea ce privește constatarea reținută în aceste hotărâri, referitoare la neplata arendei pentru anul agricol 2011 - 2012 de către intimată. S-a mai invocat și încălcarea dispozițiilor prevăzute art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care instanțele de recurs în fazele procesuale anterioare au apreciat că nu se pune problema soluționării greșite a excepției puterii de lucru judecat.

Motivează recurenta că nu se putea reanaliza susținerea potrivit căreia intimata-pârâtă a plătit arenda pentru anul 2011 - 2012 decât cu încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunțate.

Critica invocată este neîntemeiată.

În primul rând, instanța de apel în rejudecare nu a nesocotit prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul problemelor de drept dezlegate, ci, dimpotrivă, s-a conformat îndrumărilor date prin deciziile de casare, prin care s-a statuat că soluționarea irevocabilă a contestației la executare, prin Sentința civilă nr. 7.687 din 26 noiembrie 2013 a Judecătoriei Brăila, a "vizat executarea obligațiilor pe anii 2011 - 2012, iar după această perioadă arendașul intimat a afirmat și a consemnat dovezi din care rezultă executarea ulterioară a contractului de arendă, iar, în acest sens, trebuie analizat dacă părțile au continuat contractul, revenind asupra intenției de reziliere".

Cu alte cuvinte, instanța de casare observând că sunt indicii cu privire la executarea contractului de arendă și la faptul că are loc. o continuare a executării contractului de arendă după ce reclamanta a susținut că a notificat rezilierea contractului, a casat decizia instanței de apel pentru a se analiza probele invocate de părți și pentru a se stabili situația de fapt, din această perspectivă, în vederea aplicării corecte a legii la o situație de fapt pe deplin lămurită.

Este adevărat că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazise, impunându-se în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ. de la 1864, în relația dintre părți această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat anterior.

Cauza în care au fost pronunțate hotărârile menționate de către recurenta-reclamantă are ca obiect contestație la executare formulată de intimata-pârâtă, ca urmare a executării silite declanșate de recurenta-reclamantă SC A. SRL, în temeiul contractului de are